Asemeni unor suflete ce-ar rătăci în aşteptarea întrupării, stropii care — într-o zi — vor fi Olt rătăcesc în neant, alăturîndu-se unii altora şi luînd forma mereu schimbătoare a norilor. Adunaţi de pe cîte ape sînt sub soare, înainte de a reveni pe pămînt, spre a fi un rîu cu nume şi destin propriu, ei îşi amintesc de toate locurile de unde au pornit. Şi chiar de existenţe anterioare, în fluvii şi mări dispărute.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astfel, stropii de apă care — într-o zi — vor fi Olt se alătură unii altora, fiecare cu noianuri de amintiri, plăsmuind clipă de clipă ceva, trezind în oameni şi în plopi fiorii frumuseţii, ai nemărginirii şi ai morţii. Uneori, trec uşor, abia mîngîind bolta. Alteori, se tîrăsc gemînd, asemeni unor monştri muribunzi.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe fluvii, de pe mări, de pe oceane, stropii răspund — miriade şi miriade, puzderii, nebuloase, galaxii. O lumină suverană şi glorioasă îi atrage, îi absoarbe, le schimbă hotărît destinul — E frumos, îşi spun în extaz, să fii un strop de apă în univers! — adunîndu-i în vederea aceluiaşi scop suprem. Iar ei, după ce vor trăi în cer o fantastică aventură, se vor întoarce pe pămînt. Şi vor fi Olt.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cîţiva munţi, după ce au crenelat cu vineţeala lor ore întregi orizontul, încep să se strîngă unii în alţii, luînd forma unei colosale broaşte ţestoase, ce se transformă la rîndul ei într-o cetate cu multe turnuri, asupra căreia hoarde sălbatice dau năvală. Firul întîmplărilor curgînd în acest moment vertiginos, ea e repede nimicită, iar din mormanul de ruine o mie de cocori ţîşnesc în panică spre miazănoapte

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corăbii care o aduc aminte, prin tainica lor legănare, plutesc adeseori pe tălăzuitele întinderi transilvane. Sînt zile cînd umbrele cetăţilor se desprind de lîngă ziduri, asemeni unor caravele care, în clipa vîntului prielnic, îşi desfac parîmele de la ţărm. Lungi după-amiezi, ele înaintează — într-o călătorie lentă şi triumfală — pe fluvii de grîu sau pe marea sumbră a pădurilor, copleşind satele, sporind enigma tăcutelor burguri. Treptat, asfinţitul le împinge pînă în parapetele munţilor. Acolo se sparg de stînci, împrăştiind pe faţa pămîntului, odată cu întunericul care învăluie lumea, tainica lor încărcătură.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai sînt însă noptile cu lună. Rareori, privirile se pot încărca de atîta vrajă, ca în nopţile în care norii se întalnesc cu luna. Toate cîte au fost, în timpul zilei, prilej de spaimă sau uimire, apar încă o dată, sub o lumină de vis (...)

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te dezbrac, femeie

de toate frunzele
să-mi fii etern evă
să te privesc întreagă
să mi te împletesc în suflet
să te supun clipei cu sălbăticie
tu nu te lăsa
luptă
domesticeşte-mă
dar lasă-mi cărări de întors
prin labirintul fierbinte
unde niciodată nu caut dezlegarea
doar mă afund cu dorinţă
spre înainte
mereu înainte
ca într-un amăgitor joc
de-a cercul

te dezbrac femeie
de toate pădurile
de absolut toate poienile
apoi ca dintr-un neant în alt neant
fără disperare
mă înec în tine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tot ceea ce a existat aievea, sau a fost doar rodul închipuirii omeneşti, şi chiar al altor specii înzestrate cu imaginaţie, nimic nu rămîne nereamintit de memoria delirantă, sau, cînd e nevoie, extrem de riguroasă, a norilor. Norii ştiu tot. Absolut tot. Sînt printre ei, ca şi printre oameni, unii de geniu. Atunci, pe bolta cerului, se ivesc mari capodopere.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucruri neesenţiale

Ce rememorează pisicile din zile?

Ele îşi amintesc unde pot să se adăpostească de frig,
cotloanul cel mai călduros, locurile unde se află mâncarea.
Îşi amintesc inamicii, locurile unde au cunoscut durerea,
cârâitul iritat ale păsărilor, aburii calzi ai pământului,
utilitatea prafului.
Îşi amintesc scârţâitul unui pat, sunetul
făcut de paşii stăpânului,
gustul peştelui, dulceaţa smântânii.
Pisicile îşi amintesc ceea ce este esenţial,
lăsând toate celelalte amintiri să se evapore ca lipsite de valoare;
ele dorm mai adânc, mai odihnitor decât noi,
ale căror inimi se frâng rememorând atât de multe
lucruri neesenţiale.

poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar felul în care curg, dă, şi astăzi, temei legendei. Pe cînd Mureşul străbate visător Ardealul, mînîndu-şi tot timpul undele spre apus, Oltul şi le poartă, cînd spre o zare, cînd spre alta, neliniştit de calea pe care a ales-o, chinuit de o mereu trează conştiinţă. Patetic, răzvrătit, căutînd primejdiile, provocînd soarta, veşnic în luptă cu lumea şi cu sine însuşi, iar în cele din urmă împăcat cu sine şi cu lumea, treptele pe care el coboară — şi în acelaşi timp urcă — sînt ale unui destin eroic şi fecund.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire, lucru sfânt

Îmi amintesc iubire
Mă vizitai in noapte
In suflete aveam unire
Sopte vorbe de iubire

Luna ne veghea mereu
Păstrată tainică iubirea
Dintre o stea si un zeu
Meniţi să dăruie iubirea

Mereu tuturor spunând
Iubiţi vă pe acest pămînt
Chiar de ar fi si-n gând
Iubirea este lucru sfânt

Iubim un pom ce creste
Iubindul noi pe Dumnezeu
Iubim omul care sădeste
Si El ne va iubi mereu

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii se încrucişau cu piscurile, asemeni unor zorite corăbii, fiecare pornită spre alt tărîm.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străin în propria mea ţară

Chiar printre dealurile şi şesurile cunoscute
eu am devenit un străin în propria mea ţară,
acolo unde Duero dansează deasupra pietrelor gri,
printre stejari fantomatici,
în Castilia mistică, în Castilia războinică,
blajina, modesta, orgolioasa Castilie,
Castilia snobismului şi-a belşugului.

Dar eu m-am născut în Anadaluzia.
Şi, plin de amintiri din copilărie,
visez să-i cânt cântecele –
razele de soare printre valsurile ferigilor,
berzele cocoţate pe turnurile clopotniţelor,
oraşele sub indigoul cerului în care
nu se văd femei, pieţele pustii
unde portocalii sunt incendiaţi
de fructe, livezile umbroase,
fructele palide din lămâi
licărind în apa fântânilor.
Nard, garoafe, busuioc şi mentă,
dumbrăvi cu măslini abia zăriţi sub
piaptănul unui soare care paralizează şi orbeşte totul,
munţi de levănţică peste care
se revarsă rujul serii.

Fără o frânghie cu care să-mi ancorez memoria
în inimă, ele n-au viaţă.
Zdrenţuite şi uzate,-s prada
tuturor aducerilor aminte, povara pe care
memoria trebuie s-o poarte-n ea însăşi.
Într-o zi, într-o lumină binecuvântată, ele vor reveni
asemeni unor trupuri imaculat spălate spre ţărm.

poezie clasică de Antonio Machado, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De acolo au plecat cîndva — în neştiute timpuri — să-şi caute tatăl, nemaiîntors dintr-o fatală bătălie, cei doi fii de împărat cu firi atît de deosebite. Mureşul, ascultător, a ţinut drumul pe care fuseseră sfătuiţi să-l urmeze. Dar Oltul, chiar de la început, a pornit pe un altul, nesocotind povaţa. Cînd, mai tîrziu, cuprins de păreri de rău, s-a întors să-şi caute fratele, nu l-a mai putut găsi. Prefăcuţi în rîuri, pierduţi unul de altul pentru totdeauna, ei rătăcesc de atunci mereu, mereu fiind, celor ce le cunosc povestea, prilej de meditaţie şi reverie.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patul de iederă

Când pleci, priveşte doar înainte
asemeni păsării în zbor.
În urma ta, patul
ia forma mormântului
de iederă.

Suflete arse la margini de tăcere
mă-mbie departe,
tot mai departe.

Te-adună frumuseţe,
la ceas înalt
într-o nerostită chemare...

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din mări de adâncuri

Din mări de adâncuri Te chem, Domnul meu
Când noaptea-şi apasă povara de vise
Pa mâinile mele-ntinse spre Tine şi eu
Aştept la răspântii cu pleoapele-nchise.
Din mări de adâncuri Te chem, Dumnezeu
Când stau cu făptura bătută de stele
Când stelele-mi cântă şi-mi cântă mereu
Şi nu mă mai lasă ascunsă în ele.

Din mări de adâncuri Te chem, Dumnezeu,
Cu fruntea lovită de-un fulger spre seară
Şi ard în lumină când sufletul meu
Se-ndreaptă spre Tine, lumină să ceară.

Din mări de adâncuri Îţi strig, Domnul meu,
Ia-mi toată durerea şi pune-i un nume,
În braţele Tale să fie mereu
Uitată de toată durerea din lume...

poezie de Adriana Cristea (2 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei sînt în. stare să reconstituie, în ordinea în care s-au produs, cînd în desfăşurarea lor triumfă rigoarea, sau într-o ameţitoare dezordine, cînd triumfă fantezia, toate evenirnentele istoriei, mai ales deznodămintele ei, oraşe trecute prin foc şi sabie, spectaculoase bătălii navale, imperii prăbuşite, stăruind asupra ruinei ce s-a abătut peste orice a avut, cîndva, strălucire. Scheletele unor regi, de mult făcute pulbere, ca şi coroanele cu care au fost înmormîntaţi, furate şi pierdute fără urmă, ei le recompun, pînă la ultimul os şi pînă la ultimul diamant

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu onor înainte spre neant, România Arm, prezintă:

mi se prezentau cu strângeri fierbinţi de mâini
toate onorurile
căzut din neant la datorie pentru patrie

salvat planeta de gunoaie
premiul pulitzer pentru negarea mea
prezentat în patru acte pentru fiecare punct cardinal
ba chiar condoleanţe pentru cel mai distins
mort în viaţă

toate acestea numai şi numai pentru meritele noastre

pentru dorinţe o scrumieră adâncă
sau o scorbură din trunchi de copac bolnav
din care să ies cenuşiu o pasăre phoenix
vă dau şi vouă ce a mai rămas din coajă

toate acestea numai şi numai pentru faptul că aţi sperat

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul cenuşii

Nu ştiu a cui sînt, toţi s-au preschimat
în mine. Nu ştiu cine sînt, sînt însă.
Uşoară sînt şi grea ca un blestem,
sînt piatră şi sînt viaţă neajunsă.

Nu vă jucaţi cu mine, ucigaşi,
v-alunec printre degete, sînt vie,
zvârliţi-mă-n ocean; e-n van:
în cupa voastră sînt, şi sînt leşie.

Fugiţi! Căci sînt cenuşă, pot intra
ca umbra lunecândă pe sub uşă
şi să mă cern pe chipul vostru-n somn,
şi să vă dau sărutu-mi de cenuşă.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu din volumul: Surâsul Hiroshimei; 1958
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul cenuşii

Nu ştiu a cui sînt, toţi s-au preschimat
în mine. Nu ştiu cine sînt, sînt însă.
Uşoară sînt şi grea ca un blestem,
sînt piatră şi sînt viaţă neajunsă.

Nu vă jucaţi cu mine, ucigaşi,
v-alunec printre degete, sînt vie,
zvârliţi-mă-n ocean; e-n van:
în cupa voastră sînt, şi sînt leşie.

Fugiţi! Căci sînt cenuşă, pot intra
ca umbra lunecândă pe sub uşă
şi să mă cern pe chipul vostru-n somn,
şi să vă dau sărutu-mi de cenuşă.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu din volumul Surâsul Hiroshimei; 1958
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sînt unii oameni care îl întrebuinţează la scopuri cu totul mârşave. Scrie cu el. Adică fiecare sunet ieşit din gura omenească - în ultimul timp s-a ajuns a se prinde chiar gândurile nerostite - este pus în vârful creionului şi fixat pe hârtie ca o muscă. Ceea ce eu nu aş face niciodată.
A dormi cu ţigara în gură şi creionul după ureche este o perfecţiune la care nu au ajuns decât oamenii de pe celelalte planete.

Geo Bogza în Creionul - Revista URMUZ, an. I, nr. 3, martie 1928
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!