E o după-amiază de vară, şi, undeva, spre miazăzi, o rîndunică îşi strînge aripile în plin zbor, lăsîndu-se să cadă, ca o săgeată, în gura vulcanului stins, pe fundul căruia luceşte lacul Sfînta Ana.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub bolta cerului, stropul din lacul Sfînta Ana se întîlneşte cu cei din spicele de grîu, cei din frunzişul pădurilor cu cei de pe frunţile omeneşti, şi toţi împreună cu cei de pe nemăsurata mare. Dar, oricît de mulţi, şi de oriunde ar fi venit, nici unul nu se va pierde. După ce vor trăi, în infinit, o fantastică aventură, se vor întoarce pe pămînt. Şi vor fi Olt

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munţii spre care călătoresc atîtea nave ale trecutului se văd în depărtare: de la miazănoapte la miazăzi, dintr-o margine în alta a cerului, un şir de culmi, împădurite fabulos, statornicind acolo hotarul unui tărîm care, pe vremuri, a fost al zimbrilor.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn teluric. Azi, iepurii se zbenguie în craterul vulcanului stins.

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Colţ

Mult am mai fost eu pus la colţ, în genunchi:
« Bogza Gheorghe, de ce nu deschizi gura, de ce taci?.

Treci la colţ, în genunchi, pe coji de nuci! ».
E drept, nu prea învăţam la istorie.

Dar şi istoria, mai apoi, cât m-a pus la colţ!
« Geo Bogza, de ce nu închizi gura? de ce nu taci?
Treci la colţ, în genunchi, pe coji de nuci! ».

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripile cuvintelor

Îmi descalţ sufletul de durere,
ca el să păşească cu tălpile goale
pe fericire...
Se afundă până la glezne
în iarba cosită de
cerul dragostei.
Ne amestecăm surâsurile
printre firele verzi cu miros
de ploaie,
chicotind în braţele clipelor.
Scutur inima de regrete,
atingând cu gândul visurile
închise undeva,
în biblioteca amintirilor.
Rămâne doar un zbor spre înalt,
doar un pas între sufletul meu
şi al tău.
Îl străbatem împrumutând
aripile cuvintelor.

poezie de Lavinia Elena Niculicea
Adăugat de Elena Lavinia Niculicea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fluture de-o zi...!

E dimineaţă...
Încă pe trandafiri
Mai sunt boabe de rouă.
Zbor...
Culeg nectarul vorbelor
Şi vouă...
Vă dăruiesc iubiri!

E ora nouă
Şi aripile mi le-ntind spre cer...
Iubesc...
Ce mister!

La prânz,
Sunt învăluit în flori de migdale...
- Ah! Ce petale!

Nu-mi rupeţi aripile la ora două...
Mi-e dor!
Şi...
Vreau să zbor...
Sunt fluture.
Călător...

Pe la chindie,
Poate iubita o să ştie
Cumva...
Undeva...
De dragostea mea.

Când întunericul mă va cuprinde,
Cineva mă va vinde...
Poate pe treizeci de arginţi...
- Iubita mea,
Să nu mă minţi...
În palma sufletului tău,
Sunt EU.
Să nu-mi faci rău,
Eu sunt al tău.

Sunt fluture de-o zi...
Aşa va fi...
Poate-oi trăi
Mai mult de-o zi
ŞI IARĂŞI VOI IUBI!

poezie de Coman Vasile (4 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

La colţ

Mult am mai fost eu pus la colţ, în genunchi:
Bogza Gheorghe, de ce nu deschizi gura, de ce taci?
Treci la colţ, în genunchi, pe coji de nuci!
E drept, nu prea învăţam la istorie.

Dar şi istoria, mai apoi, cât m-a pus la colţ!
Geo Bogza, de ce nu închizi gura, de ce nu taci?
Treci la colţ, în genunchi, pe coji de nuci!

Şi pe cranii de oameni.
Şi chiar pe craniul meu,
Să învăţ lecţia.
Să învăţ bine lecţia!

poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacul Roşu

Lacul Roşu e bizar, e un munte răsturnat, un munte lichid cu vârful în jos.

definiţie celebră de Geo Bogza
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condorul

Mă înalţ ca un condor,
Spre tine, spre tine...
Şi zbor, şi zbor
Alături de sufletul tău!
M-agăţ de Soare,
De poala lacrimii,
Ce curge din stele!
Şi zbor, şi zbor
Sub bolta cerului în valuri,
Prinsă-n nori...
Suflu, suflu
Peste zarea întinsă.
Şi-n gând, şi-n suflet
Lacrimă şi lacrimă!
Şi zbor, şi zbor
Prin lacurile luminii,
Prinsă de lanţul iubirii,
Printre stelele abisului,
Purtând sufletul bucuriei!
Zbor şi iar zbor,
În albia verde-albastră,
Să te-ntâlnesc, copilă dragă,
La poarta Raiului!
Ca un condor
Străbat viaţa...
Şi zbor, şi zbor
Alături de aripile condorului,
Ce mi le împrumută
Din când în când,
Să ajung la tine, Liana!
Să ajung la tine, Soare!
Şi la Dumnezeu!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am trăit odată o experienţă cvasireligioasă, la care mă raportez şi astăzi, ca la un fapt fondator pen­tru mine ca persoană. Pe la vârsta de opt ani, în satul în care era preot tatăl meu - Izvin, la 16 km de Timi­şoara spre Lugoj, mi-am petrecut o după-amiază singur în câmp. Era o zi de vară, la ceva timp după seceriş. Era o linişte ca din altă lume. Am stat culcat pe spate, în iarbă, o după-amiază întreagă, uitându-mă la cer... Am avut atunci un sentiment unic de comu­niune perfectă între mine şi univers. Poate să fi fost un sentiment teocosmic, pentru că era străbătut de o vână de sacru. Simţeam o bucurie intensă şi o libertate completă. Totul avea un rost. Acea după-amiază mi-a rămas în amintire ca un fapt capital în viaţa mea.

Mihai Şora în revista Formula As, Nr.823 (iunie 2008)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog la Dumnezeu, măicuţă

Mamă, ai lăsat doi ochi să plângă
în tindă, pe lăvicer.
Cu capul pe mâna stângă,
cu dreapta-întinsă spre cer.

Te chem ca să-mi fii aproape,
să m-alini când dau de greu.
Te-aştept în fiecare noapte
să vii la căpătâiul meu.

Am sufletul plin de durere
c-am rămas singur, stingher.
În visul nopţii văd himere
de când tu ai plecat la cer.

La tine, mamă-aş vrea să zbor,
dar aripile mi-s frânte.
E sufletul meu plin de dor,
cum plin de piatră e un munte.

Din toată inimioara mea,
mă rog la Dumnezeu, măicuţă,
Pe veşnicie, El să-ţi dea
grădina raiului, căsuţă.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fereastra despre mare

În fereastra despre mare
Stă copila cea de crai -
Fundul mării, fundul mării
Fură chipul ei bălai.

Iar pescarul trece-n luntre
Şi în ape vecinic cată -
Fundul mării, fundul mării
Ah! demult un chip i-arată.

"Spre castel vrodată ochii
N-am întors şi totuşi plâng -
Fundul mării, fundul mării
Mă atrage în adânc."

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cap aplecat

Mă îndemn să fiu
şi o clipă mai sânt.
Undeva pe câmp
a murit fratele vânt.

Toamna sângerează
peste un mers bătrân.
Printre umbre prelungi
rostul mi-amân.

Spre nu ştiu ce sfârşit
un zbor s-a întins.
Cu pâlpâit de sfeşnic
un copac s-a stins.

În fântână mi-aplec
gând şi cuvânt.
Ceru-şi deschide
un ochi în pământ.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă iar...

S-a stins căldura zilelor de vară
Copacii-şi lasă straiele pe jos
Se ţes la sol covoare maiestos
E toamnă iar peste întreaga ţară...

Din ceruri se coboară mai frumos
Câte o rază caldă şi uşoară
S-a stins căldura zilelor de vară
Copacii-şi lasă straiele pe jos...

Ne doare iar că pentru-a câta oară
Pe dealuri viile-s fără folos
Rămân doar amintiri şi-s de prisos
Când poama lor în cramă se coboară...

S-a stins căldura zilelor de vară!...

rondel de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet la început de vară

Suav parfum! Mă-mbată liliacul,
A soarelui săgeată mă pătrunde
Şi nu găsesc umbrar a mă ascunde
S-ascult tihnit cum cântă Pitpalacul.

Aştept să crească boabele rotunde
În spice, c-a-nflorit acum şi macul;
Speranţa-i că la toamnă umplu sacul
Cu roadele câmpiilor fecunde.

Visez un lac cu apă cristalină
Şi un izvor ce s-a născut din stâncă
Ce-şi lasă-n urmă dâra de lumină
Făcându-şi drum spre marea cea adâncă.

În stropii ploii are să revină
Să cadă sfânt balsam la rădăcină.

sonet de Ioan Friciu din i (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Posibil. Dar la fel de posibil este ca lava să se fi adunat în craterul vulcanului stins, aşteptând doar scânteia care sa reaprindă văpaia.

Paul Feval în Misterele Londrei, Glasul viselor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtună în suflet

Când şoaptele devin un ţipăt
Şi mintea nu mai vrea un trup
Trăiesc al vulturului strigăt
În norii ce se zbat şi rup

Mă rătăcesc în ploi de vară
Şi-n fulgere culeg suspin
Scântei ţâşnesc spre înafară
Spre sufletul ce ţi-e divin

Atunci te regăsesc şi-n pleoape
Îmi picură vise şi dor
Te simt din nou foarte aproape
Şi lângă tine pot să zbor

Văzduhul tot, tresare-n mine,
Devin atât de necuprins
Iar timpul nu mai pleacă, vine,
Din dragostea ce nu s-a stins

poezie de Adi Conţu (1 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara, dintre hotarele cîmpiei, asemenea splendori se văd venind în şiruri lungi, însă, prin conspiraţia timpului şi a spaţiului, aceasta s-a ivit singură, la o oră pustie şi cosmică. Statuie însufleţită a frumuseţii, se apropie lin, devenind, cu fiece pas, centrul, inefabil, al firii. Şi trece peste Olt, tăindu-i respiraţia o clipă. Cum se duce spre miazăzi, Munţii Făgăraşului îi apar în faţă, învăluiţi în limpezi albăstrimi oceanice.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Ţara Făgăraşului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţi ai celor mai felurite vremi, navigatori ambiţioşi şi temerari, inimi şi minţi înflăcărate, dacă s-ar strînge la un loc, n-ar născoci mai mult neprevăzut, mai mult extraordinar şi inimaginabil, decît născocesc ei, cînd încep să-şi desfăşoare nebunia pe stepa albastră a cerului. Atunci, cele mai incredibile înlănţuiri de evenimente devin cu putinţă.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Migratii

Se duc spre miazăzi
atâtea păsări călătoare
şi atâtea doruri plâng,
în nopţi tomnatece,
fremătătoare.
Sub cer speriat
de şuier de cocori,
mă frâng
şi ne-ncetat
renasc şi mor
de mii de ori.
În crâng
e gol
şi nimeni nu mai vine,
să-mi strângă pieptu
-năbuşit,
când de răcori,
când de suspine.
Se duc spre miazăzi
atâtea păsări călătoare
şi-atâtea doruri strâng,
nerăbdătoare.

poezie de Gavril G. Gavris
Adăugat de Luiza Pintilie
Comentează! | Votează! | Copiază!