Din acea nemaivăzută cetate, ce străluce de lumina eternităţii, Oltul coboară asupra cîmpiei şi a oamenilor, ca un călător temerar spre o foarte mare a lui aventură. Limpezi, apele vin vestindu-se printr-un murmur: cîntecul lor şi al drumului pe care au pornit, — şi mereu îl cîntă, în timp ce alunecă la vale, mai departe, o undă pentru fiece clipă a vremii.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara, dintre hotarele cîmpiei, asemenea splendori se văd venind în şiruri lungi, însă, prin conspiraţia timpului şi a spaţiului, aceasta s-a ivit singură, la o oră pustie şi cosmică. Statuie însufleţită a frumuseţii, se apropie lin, devenind, cu fiece pas, centrul, inefabil, al firii. Şi trece peste Olt, tăindu-i respiraţia o clipă. Cum se duce spre miazăzi, Munţii Făgăraşului îi apar în faţă, învăluiţi în limpezi albăstrimi oceanice.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Ţara Făgăraşului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar felul în care curg, dă, şi astăzi, temei legendei. Pe cînd Mureşul străbate visător Ardealul, mînîndu-şi tot timpul undele spre apus, Oltul şi le poartă, cînd spre o zare, cînd spre alta, neliniştit de calea pe care a ales-o, chinuit de o mereu trează conştiinţă. Patetic, răzvrătit, căutînd primejdiile, provocînd soarta, veşnic în luptă cu lumea şi cu sine însuşi, iar în cele din urmă împăcat cu sine şi cu lumea, treptele pe care el coboară — şi în acelaşi timp urcă — sînt ale unui destin eroic şi fecund.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe de aceste culmi singuratice, pe toată întinderea Ardealului, şi mai departe încă, Oltul se pregăteşte să ia fiinţă.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensibilitatea faţă de timp pleacă din incapacitatea de a trăi în prezent. Îţi dai seama în fiece clipă de mişcarea nemiloasă a vremii, care se substituie dinamismului imediat al vieţii. Nu mai trăieşti în timp, ci cu el, paralel lui.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când venea primăvara şi primele fructe ale anului apăreau în piaţă, n-aş putea spune că nu tresăream o clipă, dar eram departe - foarte departe - de frenezia pe care mi-o trezeau în copilărie.

Geo Bogza în Un paradis regăsit, Ca să fii om întreg
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul cel vechi al Oltului

Vine, tată, Oltul mare;
Malul stâng de-abia îl zăresc.
Las să vie Oltul mare,
Că, români de când trăiesc,
Oltul tot la piept ne are
Şi-i al nostru şi ne ştie
Şi nu bate cu mânie
Malul cel basarabesc.
Vine mare, las să vie
Că ni-e sol dumnezeiesc.
Vine, tată, Oltul mare,
Brazi trăsniţi rostogolind.
Las să vie Oltul mare,
Căci tătarii-ncoace tind,
Dar li-e Oltul în cărare
Şi n-au inimă să-l treacă
Şi sperieţi se-ntorc şi pleacă,
Cu noi horă nu se prind.
Las să vie, că-i îneacă,
Neamul nostru mântuind.
Vine, tată, Oltul mare,
Şi cu sânge-amestecat.
Las să vie Oltul mare,
Că mulţimi de oşti tătare
El pe mal a apucat.
Lifte poartă, lifte duce,
Lifte, bată-i sfânta cruce;
Oltul capul le-a mâncat!
Las să vie să-i apuce
Că ni-e scut de Domnul dat.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste

Fă-te cîntec de vifor
pentru cei care fi-vor

suiţi peste crestele
vremii aceste.

Fii sălbatecă fată,
libertate visată,

fii răcoare-n pîrjoluri,
cale dreaptă-n ocoluri.

Fă-te cîntec şi cîntă
pentru cin' nu cuvîntă".

★ ★ ★

Ce frumos s-a-ntîmplat
cîntecul adevărat.

Sunetul lui m-a găsit
şi te-am iubit, te-am iubit

cu odăile inimii, pline
de toată omenirea din mine.

poezie de Nina Cassian din volumul, Sufletul nostru (1949)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecutul

Ci dincolo de zona blestemată-a morţii,
Peste cătunele încremenite de pe vale,
Departe peste albe culmi, în fund departe,
Mai departe decât chiar depărtarea
Eşti tu,
E lumea existenţei tale,
De care nu, oricât de-adâncă zarea
Mă desparte,
Ci infinitul fără sprijin, fără toarte
Îl urcăm învinşi, învinşi îl coborâm.

Căci de acest metal,
Tăios şi imaterial,
În fiecare clipă sufletu-mi sfărâm.
Ţi-adeseori,
Privind sfios prin tainicul crenel de lut,
Ca printr-un ochi de geam,
Îmi pare
Că printr-un magic dioram
Privesc alt tărâm.

Eşti tu acolo...
O, numai dacă mai trăieşti,
Căci nici un semn de-acolo nu ne-ajunge,
Nici veşti,
Nici păsări,
Nici un călător
Nu vine de la voi rătăcitor,
Ci numai nevăzute priviri,
Explozii de obuze şi de mine
Ropote de gloanţe.

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

De acolo au plecat cîndva — în neştiute timpuri — să-şi caute tatăl, nemaiîntors dintr-o fatală bătălie, cei doi fii de împărat cu firi atît de deosebite. Mureşul, ascultător, a ţinut drumul pe care fuseseră sfătuiţi să-l urmeze. Dar Oltul, chiar de la început, a pornit pe un altul, nesocotind povaţa. Cînd, mai tîrziu, cuprins de păreri de rău, s-a întors să-şi caute fratele, nu l-a mai putut găsi. Prefăcuţi în rîuri, pierduţi unul de altul pentru totdeauna, ei rătăcesc de atunci mereu, mereu fiind, celor ce le cunosc povestea, prilej de meditaţie şi reverie.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de iarnă

El a venit de departe – şi nici n-a ajuns bine
că a plecat încă mai departe:
a stat doar cât să facă
din apele adormite ale inimii mele poticnite
un murmur de silabe, trezind dimineaţa.

Ca toţi oamenii care împart
viaţa lor cu lumina,
era foarte inocent, el a adus din locul
unde se născuse
fervoarea lucrurilor care aparţin mării.

N-am cunoscut veselie mai pură
decât cea care era în pietrele
umede-ale ochilor lui
şi care mai dansează şi acum în flăcările
fiecărui colţ al acestei case.

Spre seară, cântecul
unei pasăruici şi vântul spuneau
acelaşi lucru: nu lăsa pârjolul
deşertului să-ţi invadeze inima.

Iar asta fără ca tu să prinzi măcar de veste.

poezie de Eugénio de Andrade, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murmur crescând de valuri

Trirema se şterge prin asfinţit,
Cu dânsa suspine deşarte...
Ecouri fugare au amuţit,
Departe se-aud... mai departe.

Trec plângeri de oameni pe apele mari
Cu valul spumos şi cu vântul.
Nimic nu rămâne din patime mari
Şi piere pe mare cuvântul.

E-al nostru acuma întinsul stelar,
A noastră e noaptea pustie!
Din frânte talazuri un muget barbar
Se-nalţă, descreşte, învie.

A noastră-i sirena cu păr de argint
Ce-noată în rază de lună!
Uitate acuma sunt doruri ce mint!...
Ea simte iubirea străbună

A mării; iar valul o fură, o ia,
O strânge — sa-i fie stăpână!
Alunecă albă pe cerul de nea
Spre ziuă Diana păgână.

poezie celebră de Ion Pillat din Eternităţi de-o clipă
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Troiene de zăpadă
Troiene de gânduri
Troiene de vise
Purtate de vânturi

Avalanşă de zăpadă
Şi de amintiri
Acoperă drumul
Marilor iubiri

Fulgii de zăpadă
Coboară usor
Gandul meu se duce
Acum călător.

Călător în timp
Visător in versuri
Călător pribeag
Printre Universuri.

Universul tău
E mult prea departe
Drumuri paralele
Vise spulberate.

poezie de Mirela Tufişi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre apus, soarele incendiase cerul. Era, pentru Hăşmaşul Mare, ora cînd, cel mai mult, putea să-şi dezvăluie măreţia. Ora cînd, din cîmpie, se zăreşte ca o cetate cuprinsă de flăcări.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În război aşa e: scapă cine poate. Nu mă plâng. Pentru că am ajuns departe, foarte departe, deşi am pornit de la fundul sacului. În viaţă trebuie mereu să treci peste nenorociri şi să ridici capul sus şi să răzbeşti. Eu am răzbit!

Gheorghe Dinică în Mari artişti români - Gheorghe Dinică
Adăugat de Mareşalul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am o ţară, o cetate

"Spre ţărmul meu, spre ţara mea
Când voi ajunge, când?
Şi steaua ce a dus pe magi
Aşteaptă tremurând"
Horia Furtună
Am o ţară, o cetate
Peste stele-n infinit
Domnul dă să mi-o arate
Înainte de sfârşit.

Văi cu flori sunt aşezate
În paradisul iubit
Am o ţară, o cetate
Peste stele-n infinit.

Lumina nu se desparte
De Ea sunt călăuzit
Mi-e aproape, nu departe
În veci fără de sfârşit
Am o ţară, o cetate.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însingurat în semeţia şi fastul lui, Hăşmaşul Mare pîlpîie sub cer, ca o cetate cuprinsă de flăcări. Dar recea vîlvătaie, departe de a-l mistui, şi mai mult îl cristalizează, ca pe un inimaginabil diamant, trecîndu-l — luminos şi straniu — în veşnicie.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina eternităţii

Cerului slavă-nchinăm.
Pentru viaţă ne rugăm.
Când timpul ni se termină
Intrăm în altă lumină.
În lumina neagră-a morţii,
Unde Dumnezeu ne iartă.
Lumina eternităţii,
Tot de Dumnezeu creată.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grâu

Vântul vine de departe, de foarte departe.
Vine şi scutură grâul în palmele mele,
Scutură grâu şi scutură stele.

Lumina vine de departe, de foarte departe.
Vine şi-n aur mă-mbracă, în straie de aur,
Şi-i spune ciocârliei să-mi cânte un cântec de aur.

Ciocârlia zboară şi cântă aproape de cer,
Cântece limpezi s-aud de la zare la zare,
Şi aripele nu i se aprind de la soare.

Stau lângă soare şi eu, nu ard, nu m-aprind,
Stau lângă soare şi cânt,
Grâul se scutură greu, pe pământ,

La anul alt grâu să se legene-n vânt,
Alt grâu, mereu alt grâu să se legene-n vânt.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciripit de păsări – extras –

Ȋn lumina ta am învăţat cum să iubesc.
Ȋn frumuseţea ta, cum să compun poezii.
Dansezi în pieptul meu,
acolo unde nu te vede nimeni,
dar uneori eu te zăresc – şi acea
imagine devine artă.

***

Pariază orice pentru iubire,
daca eşti într-adevăr o fiinţă omenescă.
Dacă nu, părăseşte
această adunare.
Participând cu jumătate de inimă nu ajungi
la splendoare... Ai pornit în călătorie
pentru a-l afla pe Dumnezeu, dar mai apoi ai început
să faci pauze de-a lungul drumului,
la hanuri rău famate.

* * *

Când te întorci în pieptul meu,
nu contează cât de departe am rătăcit,
privesc în jur şi văd calea.
La capătul vieţii mele, când doar o respiraţie
îmi va fi rămas, dacă revii, mă voi ridica şi voi cânta.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Sălbatic m-a cuprins un dor
De ţărmul mărilor din nor
S-alerg spre acolo-n zbor întins
Să văd azurul oare-i nins?

Obraznic dor îmi tot dă ghes
S-alerg, haihui, prin Univers
Să umblu-n preajma stelelor –
Să simt de-i caldă raza lor.

Scârbavnic m-a cuprins dor mut
De-adâncul mărilor din lut
Să scap de-o întrebare grea:
Mai e, pe acolo, careva?

Dorit mereu, mereu tot mi-s
De ţărmul mărilor din vis
Să dormitez, fără vreun dor,
În murmur dulce – odihnitor.

Bizar mă poartă dor înalt
Spre Cer, spre iad sau spre neant
Vreau, călător, să zbor mereu –
Să aflu – unde-i locul meu...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!