Ciripit de păsări – extras –

Ȋn lumina ta am învăţat cum să iubesc.
Ȋn frumuseţea ta, cum să compun poezii.
Dansezi în pieptul meu,
acolo unde nu te vede nimeni,
dar uneori eu te zăresc – şi acea
imagine devine artă.

***

Pariază orice pentru iubire,
daca eşti într-adevăr o fiinţă omenescă.
Dacă nu, părăseşte
această adunare.
Participând cu jumătate de inimă nu ajungi
la splendoare... Ai pornit în călătorie
pentru a-l afla pe Dumnezeu, dar mai apoi ai început
să faci pauze de-a lungul drumului,
la hanuri rău famate.

* * *

Când te întorci în pieptul meu,
nu contează cât de departe am rătăcit,
privesc în jur şi văd calea.
La capătul vieţii mele, când doar o respiraţie
îmi va fi rămas, dacă revii, mă voi ridica şi voi cânta.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În Lumina Ta, am învăţat să iubesc,
în Frumuseţea Ta, să scriu poezii.
Dansezi în pieptul meu,
acolo unde nimeni nu te poate vedea,
dar uneori, eu Te văd,
şi acea Lumină devine această artă.

poezie de Rumi
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ai venit de nicăieri şi dacă e undeva, unde trebuie să ajungi, atunci trebuie să ajungi Aici. Dar Acum unde eşti? Pentru că atâta timp cât călătorim cu gândul care e dependent de corp, nu putem vedea că nu putem veni de undeva şi ajunge undeva, deoarece suntem veşnic pretutindeni. Dacă Sinele e veşnic, se pune problema să fi venit de undeva, există pentru el spaţiu-timp ca să poată călători undeva? Şi unde ar vrea să se ducă Întregul, când el este Totul? O imagine ar vrea să călătorească la Sine, dar Sinele nu are nici o imagine. Pentru că gândul nu se poate topi în această clipă, inventează astfel de nostalgii de rahat: "Ah, dacă aş ştii primul meu strămoş în sfârşit aş afla cine sunt eu. Odată ce ai căzut în această cacealma psihologică eşti terminat. Oare înainte ca să ştii de unde ai venit şi unde trebuie să ajungi, nu ar trebui să afli mai întâi cine eşti tu? Dacă nu eşti călătorul, dacă nici măcar nu ai fost născut vreodată?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nou început

Dacă ţie încă nu ţi-am scris,
Pentru mine e sigur, precis
C-ai rămas în anul ce-a trecut
Şi urmează un nou început.

Eşti doar o amintire înrămată,
Nu privesc în urmă vreodată.
De când au pătruns zorii dimineţii
Am pornit pe noul drum al vieţii!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (1 ianuarie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc, te vreau... dar, nu te accept aşa. Va trebui să te schimbi, să înveţi a diferenţia adevărul de minciună şi minciuna de adevăr în propria ta viaţa şi apoi în afara ei şi a accepta asta cu uşurinţă şi seninătate. Când vei învăţa această lecţie şi vei iubi Adevărul mai mult decât orice... mai mult decât pe tine, mai mult decât pe mine... mai mult decât pe noi amândoi... eşti pregătit să te (re)întorci la mine. Între timp, îţi recomand să înveţi a renunţa la tine şi să dai întâietate altora din toată inima ta... singura cale şi mijloc garantat de evoluţie spirituală existentă în această lume. Da, mi-e dor de tine... dar mai drag mi-e Dumnezeu, iar pentru EL nu fac concesii pentru absolut nimeni, oricât aş iubi... iar eu iubesc total şi fără graniţă de timp... pentru că de fapt, mai mult îl iubesc pe EL decât oricine şi orice. Şi dacă ajungi să simţi şi tu la fel... da, suntem compatibili cu adevărat... redevenim ce-am fost odată, o singură parte dintr-un întreg... acum reîntregită. Iubeşte-L pe Dumnezeu! Întoarce-te la mine!

Adina-Cristinela Ghinescu în Pentru suflet - Colecţie de citate şi aforisme
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aurora

Tu regină majestoasă, prietena lui Dumnezeu,
Ca un râu d'argint să varsă luminosul păr al tău
Peste drăgălaşii umeri, când răsari însvăpăiată,
Nobilă, cu ochi de zâmbet şi cu mers uşor de fată.
Şi cum vii, o visătoare, rătăcind pe cer aşa,
Tu pierzi una câte una stelele din salba ta.

Te-ai împodobit, Frumoaso, cu tot ce-i frumos sub soare,
Şi Zâmbeşti cu ochii umezi de mărire şi splendoare,
Arătând şireată pieptul desvelit d-al tău veşmânt,
Şi din cer adânc lumina şi-admirarea pe pământ.
Norii-n calea ta cu vuiet speriaţi se'ndepărtează,
Ca tu-i biruieşti, Stăpâno, cu puterea ta vitează.

Cât esti tu de bună, Doamnă! Tu, cea cu alai de stele,
Faci cărările, frumoase presărând argint pe ele,
Pui vopsea de argint - pe vârful munţilor intunecoşi
Şi te legeni blândă'n carul înjugat cu tauri roşi.
Tu te lupţi prin întuneric cu-ntunericul, şi, plină
De puterea ta, lumina se renaşte din lumină.

Tu prin munţii cu prăpăstii ţi-ai bătătorit poteci
Si cu pieptul alb de fată luminând în cale treci,
Iar duşmanii tăi se-nchină şi se umilesc în cale;
Nu atât însă puterii, pe cât frumuseţii tale,
Când zăresc ieşind din umbră ochii tăi nebiruiţi,
Pieptul alb şi fruntea albă şi obrajii înfloriţi.

Te salut, frumoasă Doamnă, fiica cerului senin,
Inima tu mi-ontăreşte, că din inimă mă-nchin,
Ruga mea să-ţi fie-aminte, că din suflet eu trimit-o,
Şi când te întorci în ceruri, tu să nu te uiţi, iubito.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

de ce iubeşti, când iubeşti?

iubito, eu nu ştiu ce iubire e aia
care poate să se retragă fără torţe?
adică, ori o iubeşti, şi-o iubeşti cu defectele ei,
ori n-o iubeşti, şi n-o iubeşti cu defectele ei.
când iubeşti pe cineva, nu mai ai spaime,
îl iubeşti şi-l duci în iubire.
până la marginea vieţii şi a morţii
nu-ţi impun să joci, iubito
să iubeşti ce iubesc eu,
ci să iubeşti ce iubeşti tu,
dar să iubeşti până la cer şi dincolo de cer
cred că ăsta e marele mister: iubirea.
dacă oamenii ar putea să-şi însuşească asta,
lumea ar fi o veşnică bucurie,
o odisee cu sensuri adânci.
când poţi să spui pentru ce iubeşti o femeie,
n-o iubeşti cu adevărat, doar o infuzi
şi mireasma nu ţine până la capătul iubirii
de ce oare trebuie întotdeauna să suferi
pentru a avea dreptul să iubeşti ceea ce iubeşti?
nu te iubesc, femeie, pentru frumuseţea ta,
ci te iubesc pentru că frumuseţea ta cântă un cântec
pe care doar eu îl aud şi-l arunc la ceruri înapoi.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

XVII ( Nu te iubesc...)

Nu te iubesc ca pe-un bulgăre de sare roz, ca pe-un topaz
sau ca pe un arc de garoafe incendiind grădina.
Te iubesc aşa cum trebuie să fie,-n secret, iubite
anumite lucruri întunecate, între umbră şi suflet.

Te iubesc ca pe o plantă care nu-înfloreşte niciodată,
dar poartă-n ea lumina tuturor florilor ascunse privirii noastre;
datorită iubirii tale, o mireasmă-anume, prea de tot solidă,
se-înalţă din pământ şi, noptatic, trăieşte-n trupul meu.

Te iubesc fără să ştiu cum o fac, de unde sau de când.
Te iubesc de-a dreptul, fără complexe şi fără mândrie;
te iubesc pentru că nu pot trăi altminteri, ci doar astfel:

undeva unde eu nu exist, nici tu, dar atât de-apropiaţi
încât mâna ta pe pieptul meu devine mâna mea,
atât de-apropiaţi încât ochii tăi se-închid când eu adorm.

poezie clasică de Pablo Neruda, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capătul drumului

Nu-i dat fiecărui om să ştie ce va cânta în ultimul lui ceas,
Privind cheiul pe care vapoarele-l părăsesc sau ce va simţi
Înconjurat de mugetul mării, ţeapăn, ajuns acolo, la capăt,
Sau ce va spera când îi va deveni clar că nu se va mai întoarce.

Când timpul pentru tăiat trandafirii sau mângâiat pisica va fi trecut,
Când apusul incendiind pajiştea şi luna îngheţând-o în argint
Nu vor mai apărea, nu-i este dat fiecăruia să ştie ce va descoperi.
Când greutatea trecutului se va sprijini pe nimic şi cerul

Devine-o lumină-n amintire, şi poveştile norilor cirus
Şi cumulus sunt încheiate, şi toate păsările-s suspendate-n zbor,
Nu fiecare om ştie ce-l aşteaptă sau ce va cânta
Când nava lui alunecă-n întuneric, acolo, la capătul drumului.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Straturi

Am parcurs multe vieţi,
unele fiind ale mele –
şi nu mai sunt cine am fost,
deşi câteva principii ale stării de fi
au rămas aceleaşi, iar eu încă mai lupt
să nu mă rătăcesc.

Când privesc înapoi,
căci sunt osândit să privesc,
pentru a strânge puterea
necesară continuării călătoriei,
văd reperele înşirându-se
în apusul orizontului
şi focuri mocnite urmând drumul
de-a lungul taberelor de campare
peste care îngerii gunoaielor
dau rotocoale bătând greoi din aripi.

Oh, eu însumi am întemeiat o famile
din sentimentele mele cele mai profunde,
iar acum o văd spulberată!
In vârtejul vântului
cenuşa fierbinte-a prietenilor mei
care au căzut de-a lungul drumului
îmi frige-amarnic faţa.

Şi, totuşi, eu revin,
revin exultând cumva,
cu dorinţa intactă de a ajunge
acolo unde trebuie să ajung,
iar fiecare bornă de pe drum
îmi este nespus de scumpă.
In cea mai neagră noapte,
când luna era acoperită,
iar eu rătăceam pierdut printre ruine,
o voce de dincolo de norii nimbus
îmi arăta calea:
"Trăieşte în straturi,
nu în deşeuri."
Deşi îmi lipeşte iscusinţa
de a descifra deplin mesajul,
fără nici un dubiu, capitolul următor
din cartea metamorfozelor mele
este deja scris –
doar că eu nu-s încă gata cu transformările.

poezie de Stanley Jasspon Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate eşti...

Eşti aşa frumoasă, cum îmi place mie
Jumătate eşti femeie, cealaltă poezie,
Jumătate o şterg, pe cealaltă o scriu,
Jumătate-mi eşti, cealaltă o să-ţi fiu.

Jumătate eşti vis, cealaltă doar gând
Jumătate o râd, pe cealaltă o plâng,
Jumătate o cert, pe cealaltă o doresc,
Jumătate o simt, pe cealaltă-o iubesc.

Jumătate-o compun, pe cealaltă o cânt,
Jumătate o am, pe cealaltă nicicând,
Jumătate o vreau, cealaltă mă vrea,
Jumătate sunt eu, cealaltă-i doar ea.

Jumătate-i poiană, cealaltă mi-e floare
Jumătate mi-e dor, cealaltă mă doare,
Jumătate eşti vin, pe cealaltă o beau,
Jumătate esti chin, cu cealaltă eu stau.

Jumătate mi-e soare, cealaltă e noapte,
Jumătate e mare, cealaltă doar şoapte,
Jumătate o cer si vreau să-mi fie mie,
Cealaltă mi-o dai, când jumate-o să fie.

poezie de Mihail Coandă (10 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum poţi tu să îţi asumi responsabilitatea pentru alţii, când tu nu ţi-o asumi complet pentru tine? Când nu îţi asumi responsabilitatea 100% pentru viaţa pe care o ai, iubirea pe care o ai sau nu, banii pe care îi ai sau nu şi pentru orice este sau nu în viaţa ta în acest moment. Cum ai putea să fii un exemplu şi să fii sprijin pentru alţii? Când eşti o victimă a circumstanţelor, când îţi petreci jumătate din viaţă dând mult din gură despre ce o să faci şi cealaltă jumătate găsind scuze pentru că nu ai făcut, cum ai putea să faci ceva pentru semenii tăi? Nu e uşor să ajungi alfa, dar faci un pas foarte mare în direcţia bună atunci când faci primul pas. Asumă-ţi responsabilitatea şi spune: întreaga mea viaţă este consecinţa şi rezultatul acţiunilor mele din trecut. Îmi pot schimba întreaga viaţă, schimbându-mi acţiunile şi comportamentele.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început, când eşti mic şi nu ştii nimic, şi vocaţia ta este mică. Există, dar e doar o sămânţă ce aşteaptă să încolţească. Pe măsură ce tu te dezvolţi ca persoană, îţi dezvolţi abilităţi, faci muncă de autocunoaştere, începi să devii din ce în ce mai bun în a fi tu însuţi şi a putea să oferi celor din jur ceea ce îţi face plăcere şi la ceea ce te pricepi din ce în ce mai bine. Vocaţia ta creşte odată cu tine. Nu te uita la oamenii de succes comparând ce faci tu cu ce fac ei acum. Dacă eşti la început, uită-te la ce făceau aceşti oameni când erau şi ei tot la început. Nimeni nu s-a născut învăţat, asta e o certitudine. Dacă unii oameni fac lucruri extraordinare în viaţă, e pentru că fac pas după pas, în fiecare zi, în timp ce alţii visează la cai verzi pe pereţi. Nu fi o găină speriată de calităţile vocaţia şi realizările altora. Când tu eşti mic şi vocaţia e mică. Când creşti tu, creşte şi ea. Socrate spune că educaţia nu este umplerea unui vas ci aprinderea unei flăcări şi ştiu că treaba mea nu este să îţi spun ce să faci, cum să faci şi când să faci. Treaba mea este să te trezesc din somnul conştiinţei. Dacă reuşesc asta, ştiu că eşti echipat perfect să faci orice îţi propui. Însă fără trezire, nu există acţiune şi rezultate. Tu determini ritmul în care vrei să evoluezi.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tyler: Orice lucru pe care îl faci în viaţă va fi nesemnificativ, dar este foarte important să îl faci. Deoarece nimeni nu îl va mai face. Ca atunci când vine cineva în viaţa ta şi jumătate din tine spune că nu eşti nici pe departe gata, dar cealaltă jumătate spune: fă-o să fie a ta pentru totdeauna.

replici din filmul artistic Aminteşte-ţi de mine
Adăugat de Iulia Florescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crede în tine. Orice ar fi crede întotdeauna în tine şi în capacitatea ta de a rezolva problemele pe care le întâmpini. Tu eşti singura persoană capabilă să producă schimbări majore în viaţa ta. Îţi poţi direcţiona cursul vieţii acolo unde doreşti, acolo unde îţi îndrepţi atenţia şi energia. Alege să fii puternic! Alege să îţi schimbi viaţa mereu în mai bine! Fă zi de zi mici alegeri care ştii că în timp te vor duce acolo unde vrei să ajungi. Viaţa ta depinde de tine. Cât de fericit eşti depinde de tine. Chiar dacă azi ai făcut o greşeală, chiar dacă te-ai îndepărtat de la drumul tău, revino, repune-te în mişcare. Nu lăsa nimic să stea în calea visurilor tale. Când gândeşti asa succesul nu este departe. Alegeri înţelepte îţi doresc.

citat din Nina Elena Paraschivescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din depărtare

Iubeşte-mă din depărtarea ta
Cum te iubesc din depărtarea mea,
Să ne-amintim cum ne iubeam cândva
Când depărtarea nu-nsemna ceva.

Iubeşte-mă oriunde eşti acum
Cum te iubesc şi ştii, ca un nebun,
Cheamă-mă prin gând şi-n orice noapte
Luna-i singura ce ne desparte

E imposibil să mă fi uitat
E imposibil să te uit, nu pot,
Mi-e imposibil să nu mă gândesc
La ochii tăi pe care îi iubesc

Iubeşte-mă cum te iubesc şi eu
Şi caută-mă mereu în jurul tău,
Chiar dacă cercul nostru s-a lărgit
Urmează-i diametrul pietruit

În lungul lui privesc cu ochii storşi,
Pe-acolo-i cel mai scurt să te întorci,
Pe-acolo vino şi-am să vin şi eu
Pe raza cercului, în centrul său

Acolo am să fiu şi te aştept
Cu inima spărgându-mi bietul piept
Aici voi fi scriindu-ţi poezii,
Am terminat o carte, nici nu ştii

Sau poate am greşit, nu m-ai iubit,
Poate doar eu sunt singurul vrăjit
De cerul tău atât de însorit
Sub care somnul meu e chinuit

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că Tu eşti Lumina

În pustiul vieţii, când am rătăcit,
M-ai ajutat, Doamne, şi mi-am revenit.
Mi-ai arătat calea, care-i de urmat,
Cu iubire, Doamne, m-ai înconjurat.

Cum să trăiesc viaţa, Tu m-ai învăţat.
De răul din lume, Tu m-ai apărat.
De-atunci, cu credinţă, te slujesc mereu,
Că Tu eşti Lumina, Tu eşti Tatăl meu.

poezie de Dumitru Delcă (25 martie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem trei

Puţin câte puţin, adaptează-te.

Acesta este esenţialul la ceea ce vreau să spun.

Dintr-un embrion, care se hrăneşte din sânge,
devine un bebeluş care suge lapte,
un copil care se alimenteză cu hrană solidă,
un căutător al înţelepciunii,
un vânător de experienţe necunoscute.

Imaginează-ţi cum ar decurge conversaţia cu un embrion.
Tu ai putea spune: " Lumea exterioară este vastă şi complexă.
Există lanuri de grâu şi trecători în munţi, şi livezi înflorite.
Noaptea se văd mii de galaxii, iar la lumina soarelui,
frumuseţea prietenilor dansând la o nuntă."
Întrebi embrionul de ce el – sau ea – stă încovoiat
în beznă cu ochii închişi.

Ascultă răspunsul:

Nu există " altă lume",
Eu ştiu numai ceea ce am cunoscut nemijlocit.
Cred că halucinezi.
Rumi (Dschalal ad-Din Muhammad Rumi) 1207-1273

***
Când eşti cu toată lumea, dar nu eşti cu mine,
nu eşti cu nimeni.
Când nu eşti cu nimeni, dar eşti cu mine, eşti cu toată lumea.

În loc să fii legat de fiecare, fii fiecare.
Când devii mulţime, nu mai eşti nimic. Vacuum.
Rumi ( 1207-1273)

Când faci ceva pornit din sufletul tău

Când faci ceva pornit din sufletul tău,
simţi ceva ca o maree urcând în tine, o bucurie.

Când fapta porneşte din alta parte,
sentimentul dispare.

Nu lăsa pe alţii să te conducă. Ar putea fi orbi
sau, mai rău, păsări de pradă. Agaţă-te de frânghia
Domnului. Şi ce înseamnă asta?

Să nu mai fii încăpăţânat.

Pentru că din cauza inflexibilităţii stau oamenii în puşcării.
Din pricina inflexibilităţii păsările cad în capcane.
Din cauza inflexibilităţii peştii sunt prăjiţi în tigaie.
Nervozitatea poliţiei vine din inflexibilitate. Ai văzut
cum un judecător aplica pedepse vizibile.
Acum priveşte invizibilul.

Dacă vei fi capabil să părăseşti egoismul, vei vedea
cum este îţi este schingiuit sufletul.

Suntem născuţi şi trăim într-o fântână cu apa neagră.
Cum ne-am putea imagina un câmp deschis sub soare?

Nu insista în a merge unde crezi tu că doreşti să mergi.
Întreabă Primăvara care e calea.

Părţile tale cu adevărat vii vor construi o armonie.

Există un palat călător care pluteşte prin aer,
cu balcoane şi cu apă limpede curgând peste tot;
nemărginire din jur împrejur – şi totuşi cuprinsă într-un singur cort.

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

La calvar

Alo, ce faci, unde eşti?
Aşteaptă-mă, aşteaptă-mă, ajung acum,
Nu mai veni că nu mai facem ore,
Super
Ne vedem la locul nostru,
Ok, dă-mi beep când ajungi,
Te kiss,
Te kiss şi eu.
O, mamă, am rămas la mate,
La geografie nu am decât 7,
Româna este mult prea grea,
Dar anatomia e preferata mea.
Îmi place mult la şcoală doar în pauze
Când fac tot ce vreau eu
Ies la o bârfă cu gaşca din liceu.
Îmi place mult la şcoală şi în ore
Dar numai când chiulesc
Când am scutire pe loc mă îmbolnăvesc.
La fizică nu trebuie lucrat
Mi-a zis un profesor care m-a meditat,
Pentru teze poţi să nu înveţi
Cu tocilarii de te împrieteneşti.
Îmi place mult la şcoală doar în pauze
Când fac tot ce vreau eu
Ies la o bârfă cu gaşca din liceu.
Îmi place mult la şcoală şi în ore
Dar numai când chiulesc
Când am scutire pe loc mă îmbolnăvesc.
La şcoală e şi ceva bun
Ce vă uimeşte, nu credeţi tot ce spun.
Îmi place mult la şcoală doar în pauze
Când fac tot ce vreau eu
Ies la o bârfă cu gaşca din liceu.
Îmi place mult la şcoală şi în ore
Dar numai când chiulesc
Când am scutire pe loc mă îmbolnăvesc.

poezie de Emma Moroşan
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce facem cu restul de iubire?

să nu fumăm toate ţigările
să nu bem tot vinul
să nu mâncăm tot ce avem pe masă
să mai lăsăm şi pentru mâine
vom fi din nou fericiţi

dar cu iubirea ce facem
cu această nevoie de a ne dărui
până la ultima respiraţie
până la ultimul strop de plăcere
până la ultima firimitură de carne

cum putem lăsa iubirea pentru mâine
dacă de atâtea ori
ceilalţi nu-şi mai amintesc de noi
ne părăsesc ne lasă goi
şi nu mai privesc niciodată înapoi

ce facem cu această iubire
rămasă singură la masa tăcerii
oftând plângând
strângând în palmă lacrimile
ca pe o ultimă comoară

ce facem cu această iubire
cui să o dăruim când nimeni
nu se mai hrăneşte cu resturi
când toţi sunt politicoşi
ca la o masă străină
cerându-ne pentru sentimente
chenzină

ce facem cu această iubire
când pasărea neagră a morţii
vine şi bate cu ciocul
în fereastră
pe ea să o hrănim?

poezie de Ionuţ Caragea (28 septembrie 2011)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierde-te pe tine însuţi

Pierde-te pe tine însuţi
pierde-te-n această iubire.
Când te vei pierde-n această iubire,
vei afla totul.

Pierde-te pe tine însuţi,
pierde-te pe tine însuţi.
Nu te teme de această pierdere,
te vei ridica din colb
şi vei îmbrăţişa cerurile fără hotare.

Pierde-te pe tine însuţi,
pierde-te pe tine însuţi.
Evadează din forma pământească,
acest corp este un lanţ
şi tu eşti prizonierul.
Sparge zidul închisorii
şi păşeşte dincolo ca un prinţ.

Pierde-te pe tine însuţi,
pierde-te la picioarele gloriosului Rege.
Când te te vei pierde înaintea Regelui
Vei deveni Regele.

Pierde-te pe tine însuţi,
pierde-te pe tine însuţi.
Evadează din norul negru
care te-învăluie.
Astfel, vei vedea lumina ta proprie,
strălucitoare ca luna plină de pe cer.

Acum, intră-n acea linişte.
Acesta este cel mai sigur drum
de a te elibera...

La urma urmei, ce-i viaţa ta? –
Nimic, în afara de străduinţa de a fi cineva,
Nimic, doar o fugă permanentă de propria tăcere.

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!