(...) din acea genune aeriană se ridică o stîncă greoaie, într-o singurătate acută, ivită parcă din vid şi existînd în vid: Piatra Singuratică. Numele pe care îl poartă, departe de a fi o metaforă, ţîşneşte din ea ca ţipătul dintr-o cumplită durere. Iar ea — halucinaţie a geologiei, bizară apariţie a marilor înălţimi — pare crescută din gingia unei guri de balaur. La ora înserării şi spaimei, s-ar putea crede că pămîntul, pierzîndu-şi minţile, ameninţă cerul.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acea îngemănare

Departe, în zare,
cerul sărută pământul.
O rază de soare,
acolo îmi poartă gândul.
Acea îngemănare
de credinţă şi iubire,
I-adevărată înălţare,
prin dumnezeire.
Îmbrăţişând pământul,
cerul ne arată
Că Dumnezeu Sfântul,
grija noastră poartă.

poezie de Dumitru Delcă (10 ianuarie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zburător, o pasăre singuratică

Mi-am socotit clipele ca să fiu fericit,
nu sunt atât de multe cât s-ar crede
tu le faci mai multe prin aşteptare.

Intervalul în care mă mişc fără rost
îmi macină dorinţa, dar n-o risipeşte
mă aruncă în braţele necunoscutului
cu gheare ascuţite de vultur.

Sub cerul pe care-l privesc cu admiraţie
există atât de multe aspiraţii
încât luceafărul la care mă gândesc uneori
un zburător, o pasăre singuratică
ţi se poate aşeza-n palmă
când îţi doreşti cu adevărat iubirea.

Dacă uiţi să-i răspunzi pleacă,
nu se ştie dacă se mai întoarce vreodată
dar înveţi să nu pierzi trenul tău
unicul
care te duce la locul potrivit.

Ziua cea lungă a luat sfârşit,
vor veni altele care nu sunt ale tale
se va acoperi de nori soarele
şi plouă în partea ta de lumină
fără să lase umbre,

lasă doar o poartă închisă cu zăvorul
pe care încerci s-o deschizi
şi nu ştii cum,
sau poate ştii dar nu poţi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acea stare...

Aş vrea să fiu în stare, să am acea stare
De bine îmi pare că stau sub soare
Dar se pare, că pe strada mea nu apare
Ca atare,..., bag mâinile în buzunare

Şi găsesc o scrisoare scrisă într-o vreme oarecare
Cu lacrimi amare citesc despre acea întâmplare
În care eram în stare să răstorni şi carul mare
Suspin puţin şi trec mai departe în a mea cercetare

Mai bine nu cautăm acel ţinut de vrăjitoare
Ce cu priviri ademenitoare
M-au blestemat aşa de tare
Ce-mi pun ocaua la picioare şi mă doare

Inima in piept bătea aşa de tare
A mea suflare era doar pentru ea imi pare
Aprind o lumânare, şi o rugă către cerul mare
Să - mi apară pe cărarea cea care are crezare în mine ca atare

O am în minte şi aştept cuminte
A ei cuvinte sfinte
Îmi aduc de ea aminte
Din viitorul meu de dinainte...

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea a fost concentrată de-a lungul întregii istorii în acea persoană singuratică de pe cruce, care spunea că putea să cheme îngerii pe pământ în orice clipă într-o misiune de salvare, dar a ales să nu o facă - pentru noi. În patimile Sale, Dumnezeu a acceptat proprii Săi termeni ai dreptăţii.

citat din Philip Yancey
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate durerile sunt individuale, efectele lor nu sunt supuse unei reguli fixe: unii îşi astupă urechile, ca să nu mai audă nimic; şi există suflete mari şi deosebite care se aruncă în durere ca într-o genune.

Balzac în Istoria celor treisprezece, Ferragus
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra destinului

Parcă prea devreme
apune soarele.
Deschid fereastra--
luna îmi pare un miel nenăscut
ce balansează clopotul nopţii.

Cu toată puterea sângelui
te voi iubi,
obligând timpul
să-şi încarcereze proprii ochi.

Ştiu că orice suflet
e aidoma unei corăbii
ce-şi poartă destinul
ca pe o icoană
la care nu se închină nimeni.

poezie de Magdalena Dorina Suciu din Orhidee în cuib de zăpadă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe lupe şi oglinzi atente

pe cerul acesta
mai mare decât o lacrimă de zeu
unde nu mai e loc de suspine din dragoste
nici de alte cereri de fericire
cum ar fi cele de câştig la bingo
sau loterie

prea multe obsevatoare pe munţi
în deşert sau pe orbite circumterestre
prin care se disecă cerul acesta
care este uneori atât de aproape
alteori atât de departe
de parcă pulsează
ca o inimă de poet
un cer pe care cresc în devălmăşie
miliarde de alte ceruri
şi oricât m-aş plânge de singurătate
în jurul meu e o aglomeraţie sufocantă
ca într-un grămadă dezordonată
dintr-o partidă de rugby

doar într-o parte umbrită a orizontului
printr-un ciob afumat din copilărie
mai caut o cale de a evada
din acest cerc al risipirii
de mine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

într-o lume perfectă nu ţi s-ar tăia
respiraţia niciodată
n-ai putea rămâne mut
n-ai simţi cum te eviscerează elegant
mărunţişuri inexistente
până să le naşti dintr-o
importanţă pe care n-o mai cunoşti.

într-o lume perfectă nu s-ar vorbi
pentru că n-ar fi nevoie.

poezie de Violeta Anciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ori, acea fiinţă misterioasă exista; faptul în sine nu mai putea fi tăgăduit şi ţinând seama de înclinarea care îmboldeşte creierul omenesc spre supranatural, se va putea înţelege emoţia stârnită în întreaga lume de această apariţie de necrezut. Iar ca să o treci în rândul basmelor era cu neputinţă.

Jules Verne în 20.000 leghe sub mări
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre acele înălţimi, patrii ale umbrei, ce despart Ardealul de Moldova, întîrziind cu un lung ceas răsăritul soarelui, una — numai piatră — se ridică strălucind, deasupra tuturor. Frunte semeaţă şi gînditoare, de sub tîmplele ei coboară, mîndre de originea lor, două dintre cele mai slăvite ape ale ţării. Piscul acela, singuratic şi cutezător, ce de jur împrejur domină culmi şi cîmpii, ţinîndu-le sub puterea şi farmecul lui, este leagănul unei legende.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţipătul

păşim printre puncte sau virgule incomode
până la limita timpului
măsurăm înălţimi pe diagonala sărutului
urcăm către cer
apoi ne prăvălim
tulburaţi în adâncul din noi
căutări între limite impuse
de ce nu descompuse
îmi ceri infinitul
azi ai aflat
împreună păşim dincolo de infinit
doar împreună iubire
am explorat trupul, gândul, dorul
cu patima clipelor scurse
în ţipătul spasmului final
în acea noapte, am aflat că te iubesc

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halucinaţie

Simt iar că mai îmi pierd din mine, ca într-o ablaţie
de proprietate,
mă las indus în pierderea de-a mea intimitate,
până la moarte aproape, de se cere, înamorat pân' la halucinaţie.

Nici nu mai ştiu de-mi mai păstrez conştiinţa, îs ca o epilepsie,
un spasm de gânduri, minte,
parcă curg iar înspre gol de noi pupile, în adânc fierbinte
şi moale mă revărs, tot stors, mă încânt de cea mai gravă maladie...

O fi posibil, cum se zice, dragoste să fie?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumos era la Piatra Neamţ; aerul tare ca un poem de Geo Bogza şi munţii deranjaţi de ultima furtună...

Geo Bogza în Eseu (lui Ilarie Voronca)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mine tu

Pe mine tu mă bagi de viu
Într-un pământ străin, pustiu
Şi trist şi singur peste poate
Cu numele: Singurătate

Pe mine tu mă laşi aici
Pradă la viermi şi la furnici
Şi la secundele pătate
Cu numele: Singurătate
Pe mine tu mă uiţi şi pleci
Făcându-te că stai, că treci
Şi că rămâi la fel ca toate
Cu numele: Singurătate.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (7 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii noştri

Părinţii noştri, ce-s odoare sfinte,
Ai grijă, Doamne, dă-le sănătate,
Duioasă-a noastră aducere aminte
Şi-o inimă ce doar iubire bate.

Când ei trăiesc, suntem şi mai puternici
Şi împreună încet îmbătrânim,
Cu orice zi parcă devin cucernici,
Că drumul se-ngustează şi noi ştim.

De s-ar putea tot tineri să rămână,
Asemenea, de s-ar putea şi noi,
Dar timpul cel puternic nu ne-amână
Şi nu ne dă o clipă înapoi.

Sfioasa vorbă ne înduioşează,
Ce pare-a fi misterios balsam,
În inimă ni se strecoară-o rază,
Gingaşe flori parcă-nfloresc pe ram.

Puternic dor e-a lor îmbrăţişare,
Sărutul lor e linişte şi pace,
Un legâmânt care s-a rupt din Soare,
O vrajă care nimeni n-o desface.

Tu, Doamne, dă-le ani şi sănătate,
În suflete le lasă fericirea,
Pe noi nu ne lăsa-n singurătate,
Să duci cât mai departe despărţirea.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inexplicabil, simţea o dorinţă acută să afle tot ce era legat de ea; şi mai mult, dacă s-ar putea... Nu ştia cum să intre în vorbă cu ea. Parcă n-ar fi îndrăznit. Tot ea-l scosese din încurcătură, deschizând o convorbire aparent banală, legată de nişte teme, la care ea nu s-ar descurca, solicitându-i lui ajutor. Iar el n-o refuzase. Şi i-a arătat, a ajutat-o; nu doar atunci. De mai multe ori. Şi nu doar la matematică. Deşi adolescenta nu era o elevă cu rezultate slabe la învăţătură; dar nici fruntaşă nu era. Mai degrabă, mediocră. Iar Dan, el era, evident, un elev model. De ce să n-o ajute şi pe ea? Acceptase, deci... Aşa a intrat Elvira în viaţa lui.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când venea primăvara şi primele fructe ale anului apăreau în piaţă, n-aş putea spune că nu tresăream o clipă, dar eram departe - foarte departe - de frenezia pe care mi-o trezeau în copilărie.

Geo Bogza în Un paradis regăsit, Ca să fii om întreg
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul mersului tău

Cu
numele tău
ni
se semnează ziua aceasta
şi ne
poartă pe
aripile atâtor frunze
înveşmântate
într-o puzderie de culori
dintr-o
carte de basme parcă
luate

un cerc de
cuvinte
ne leagă
de
chipul mersului tău
clipă
nesăţioasă de
fraze colorate în aripi de vânt
şi
frunze
ascunse în
flori înaripate de
toamnă clară

25 oct. 2021 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi se va lumina de ziuă

te baricadezi înlăuntrul tău
singură cu idolii tăi de-ntuneric
cu anotimpul din care mereu pleacă cineva
demult nu mai simţi naşterea dimineţilor
aroma cafelei
frigul priveşte prin tine ca printr-o fereastră
de cealaltă parte cerul
ţipătul unui pescăruş
şi chipul tău în oglinda unei ape
din care creşte o linişte albă

toate umbrele tale stau aliniate în şir indian
aşteptând să te intorci
toate femeile care au locuit în tine
îşi revendică dreptul la fericire

într-o zi va veni cineva şi va arde pe rug
cerul lor îndărătnic
şi se va lumina de ziuă
în mijlocul unei nopţi

poezie de Nuţa Crăciun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre şi lacrimi

am trăit şi trăiesc printre lucruri
iar lucrurile acestea îşi cară
printre ziduri umbrele
fără de care
nu ar fi fost privilegiul de a exista

dincolo de toate acestea
doar zvonurile trec
peste urmele-adâncite în rană
ca şi cum aş fi vinovat
de tot ce s-a pierdut
între lacrimă şi durere

e târziu şi cerul apune
aerul puţin şi el sufocă întâmplarea
s-ar putea ca cineva să mă imite
însă jumătatea mea
(aflată în derivă)
încearcă o nouă trecere

şi s-ar mai putea ca infinitul
să-mi grăbească plecarea...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!