Repaos

(...)

O, fără să presimti ce drumuri se-ntretaie,
Un zâmbet vag ai ridicat spre astru.
Acum când totul s-a sfârşit de mult
Când am pierdut din mână
Misteriosul fir,
Uitat de mine însumi şi de toţi,
Bărbos, murdar, cu ghetele-ncărcate de ţărână
-Iată,
Privesc de-aicea astrul,
Ca să-mi răsfrângă totuşi
Raza privirii tale
Oricum, oricând,
La fel înduioşată.

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repaosul

Cum soarele, prea roşu, căzuse peste culmi,
Am străbătut păduri necunoscute

(Tufişuri încâlcite printre ulmi sau plaiuri cu stejari bătrâni) înfriguraţi, cu baionetele la armă
Şi armele înţepenite-n mâni.
Urcam pe drumul plin de bolovani,
Lăsând în spate cea din urmă zi,
Pândeam, pândiţi de negurile serii.
Gândind la fiecare bot de deal:
Aci va fi

Şi-acum suntem în marginea de sat
Dintr-un tărâm necunoscut şi-apropiat.
Din culmi împădurite,
Reci obârşii,
A coborât
Pârâul cu pietroaie mari de munte.

În înserarea fumurie
Se-nnegurează orice amănunte
Căsuţele de var
Au singure contururi dibuite.
Ici, colo-n largul depărtării

Pe coastă ard lumini —
Trădând, în sură ceaţă,
Doar bănuite locuri cu viaţă.
Pe drumul plin de praf şi seară
Au coborât spre noi
Şi ne privesc înfioraţi
Copii, femei îngândurate,
Moşnegi cu mâna-n barbă.
Soldaţii în repaos,
S-au tolănit pe iarbă.
La lumina vie şi scurtă-a lumânării
Comandanţii enervaţi consultă hărţile,
Cu buzele uscate şi ochii dilataţi
Noi aşteptăm.
Privind în toate părţile.
Alături baionetele sclipesc
Ca nişte ochi egali şi siguri.
În înserarea vaporoasă,
Ca o lanternă rotundă de foiţa roşie
Deasupra dealului împădurit, apare mare
Luna.
Lungit pe spate o privesc

Cum se ridică luminând mirată,
Descreşte tot mai galbenă
Şi mai târziu
E cea de totdeauna.
Ţi-aduci aminte seara minunată,
Seara ireală de august,
După-masă la măsuţe de bambus.
În parcul englezesc,
Ca-ntr-un decor superb de vis
Luna de argint
Pe-un cer de sticlă albastrie
Forfeca cu graţie contururi,
Pentru fiecare ram şi floare
Forme dedublate,
De alb şi negru
Şi parcu-ntreg cu arabescuri albe-negre
Părea subt bolta cerului
În golul clar
Ca subt un clopot magnific de cleştar.
Eu îţi priveam extatic
Silueta şi ovalul pur
Şi îţi ghiceam adâncul ochilor în umbră,
Căci toate se lămureau
Subt transparente draperii de întuneric
Şi limpezimi lunare
Priveam cu toţii luna
Şi fără să gândeşti,
Întâmplător, îţi aminteşti?
Ai murmurat, ai fremătat,
O paranteză luminoasă
A fluturat spre necuprinsu-albastru:

«Şi cei ce se târăsc pe câmpuri de bătaie!»

O, fără să presimti ce drumuri se-ntretaie,
Un zâmbet vag ai ridicat spre astru.
Acum când totul s-a sfârşit de mult
Când am pierdut din mână
Misteriosul fir,
Uitat de mine însumi şi de toţi,
Bărbos, murdar, cu ghetele-ncărcate de ţărână
-Iată,
Privesc de-aicea astrul,
Ca să-mi răsfrângă totuşi
Raza privirii tale
Oricum, oricând,
La fel înduioşată.

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păpuşarul

Un păpuşar mergea pe stradă
Păşind teatral spre absolut,
Cu ochii strânşi să nu mai vadă,
Femeia, ce i-a fost păpuşă în trecut.

Din când în când privea-napoi
Şi îşi trecea prin plete mâna,
Să uite totuşi că au fost doi,
Şi inima le-a fost doar una.

Purta bocanci, era murdar
Şi-avea în mână trei mărgele,
Spunea la toţi că-i păpuşar,
Dar şi-a pierdut păpuşa printre stele.

Cândva în ochii lui era doar artă
Si îl citeai în ei pe Dumnezeu,
Dar s-a pierdut pe-un drum de piatră,
Şi a uitat, că acea păpuşă am fost eu!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţe

Ascult, privesc şi iar ascult
cum bate vântul dintr-o parte,
fără să ştie de-al meu gând
care îmi spune că se poate.

Că pot să vină iar furtuni
în care să mă pierd cu totul,
în visele cu mari minciuni
care nu ştiu unde mi-e locul.

Zăresc pe dealul fără vârf
lumini arzând de călătoare,
sunt îmbătate de priviri
curgând din mine doritoare.

Ascult, privesc şi iar ascult
lumea cu ea necruţătoare,
privesc cu ochii spre pământ
să văd acum cum creşte-o floare

şi văd pământul numai ars
de paşii mei strivind cărarea,
ascult la pietrele cu glas
spunând că nu ştiu unde-i zarea.

Şi totuşi merg spre nicăieri
dorind s-ajung cu mine însumi
ştiu că pot să prind iernări
şi toamnele râzând plecându-mi.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ramai departe

Te-am ridicat pe culmi, spre stele
Şi te-am asemănat cu una dintre ele.
De-ai fi, Luceafărul de zi,
Mereu spre tine aş privi,
De-ai fi Luceafărul de seară
Ce-ncet spre mine se coboară,
Te-aş aştepta şi-o veşnicie,
Chiar dacă lumea-ar fi pustie.
Dar tu eşti Astrul luminos
Te-aştept, dar drumul e spinos
Şi dacă tu te-ndrepţi pe-o rază
Spre a pustiului meu oază
Toţi te privesc cu disperare
Crezând că Astrul lor cel mare
Îi părăseşte şi nu vor
Ca el să fie muritor.
De-aceea, tu rămâi departe,
Nu ai nici viaţă, dar nici moarte,
Ai ce-i mai trist şi mai amar,
„Crezi că e vis?” „-Nu! E coşmar!”

poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume

Nu-mi plac ochii tăi.
Au marginile strânse
Şi genele moi,
Au pleoapele calde
Şi retina grea.
Dar niciodată
Nu-i iubesc mai mult
Ca atunci când
Mă priveşti
Cu ochii-nchişi
Şi vezi în mine,
Clar,
O lume...

Nu-mi plac mâinile tale
Au degetele crunte
Şi liniile fine,
Au pielea calmă
Şi ridurile mici.
Dar niciodată
Nu le iubesc mai mult
Ca atunci când
Mă mângâi,
Fără să mă atingi,
Şi strângi în mine,
Cald,
O lume.

Nu-mi plac buzele tale.
Au vârfurile crude
Şi colţurile-n zâmbet,
Au doruri în vorbe
Şi plinul roşu.
Dar niciodată
Nu le iubesc mai mult
Ca atunci când
Mă alinţi,
Fără cuvinte,
Şi sapi în mine,
Senin,
O lume...

Nu-mi plac tăcerile tale,
Au întrebări pe ecouri
Şi goluri în forme,
Au răspunsuri în zâmbet
Şi dureri în absenţe.
Dar niciodată
Nu le iubesc mai mult
Ca atunci când
Mă iubeşti,
Mut,
Şi-aprinzi în mine
Tăcând,
O lume...

poezie de Gabriela Chişcari (5 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

dragoste (vezi şi iubire)

Aşa e dragostea... Un joc, un joc stupid, murdar şi măsluit... Nu intri fără să dai socoteală într-un asemenea joc.

definiţie celebră de Camil Petrescu în piesa de teatru Act veneţian
Adăugat de Adina D
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi...

Şi totuşi...
Unele anotimpuri
Privesc spre înalt
O dată cu fiinţele
Ce îşi construiesc o casă...
Au ridicat casa
Unde îşi vor apăra "Singurătatea"
Pentru atunci când
Copiii lor se vor întoarce...

Şi totuşi rămâne o întrebare...!?

poezie de Lucian Drând Luce din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă iubesc, oricum

Vreau să vă-ntreb, prietenii mei buni,
De ce vă supăraţi, tocmai acum
Când clipa-mi a cedat unei furtuni?
Şi, totuşi, vă iubesc, mereu, oricum!

Îmi daţi ce ce mai bun, apoi îmi luaţi...
Totuşi: încrederea nu mi-o-nşelaţi!
De nu-mi sunteţi alături când mi-e greu,
Oricum, vă dau ce am: sufletul meu!

poezie de Iulia Mirancea (4 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa e dragostea... Un joc, un joc stupid, murdar şi măsluit.

citat celebru din piesa de teatru Act veneţian de Camil Petrescu
Adăugat de vave
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muză

Pierdut în gândurile mele...
În adâncul gândurilor tale!
Totul în lume parcă înceta,
Când ochii mei vedeau privirea ta!

Ochii tăi ce mă priveau...
Îmi luminau gândirea!
Cu tine îmi doream să stau,
Să-mi reneg nefericirea.

Superba ta înfăţişare,
Şi corpul tău cel prea frumos!
Îmi lua şi ultima suflare...
Mă atinge până la os!

Îmi doream să-mi fi muză,
Dar găseai mereu o scuză...
Soarele meu se eclipsa,
Când nu avea la ce visa!

Iubirea ta cea cruda!
Şi ambiţia mea absurda!
Îmi tortura gândirea!
Îmi omora fericirea!

Dulceaţa nepăsării tale,
Şi gândirile tale pale.
Le ignoram cu toleranţă,
Însă fără speranţă!

M-am regăsit în ceaţă,
Lumea mea atârna de-o aţă,
Însă fără pic de viaţă!
Iubirea ce mi-a oferit,
Mi-a adus sfârşit!!

poezie de Ilie Andrei Harapascu
Adăugat de Ilie Andrei Harapascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrei să strângi totul în cămaşa de forţă a ideilor tale.

citat celebru din piesa de teatru Jocul Ielelor de Camil Petrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt eu

Trenuri somnoroase pleacă întrebând
Ce-i cu mine-n gară, ce-oi avea de gând,
Plec şi eu din gară şi tristeţea-mi port
Spre mirajul galben din aeroport.

Galbenă-i lumina, ochii mei sunt trişti,
Toţi privesc la mine ca la terorişti.
Unde-aş pune pasul liber şi corect,
Fără îndoială, aş părea suspect.

Şi pe zi ce trece lumea-i tot mai rea,
Când nu vreau nimica, crede că aş vrea.
Gara mă somează, iarba nu-mi dă loc,
Pe aeroporturi parcă aş da foc.

Încordarea-n lume a crescut cumplit,
Eu mă simt suspectul care a iubit,
Şi cu cât iubirea mi-o arăt firesc,
Cu atât toţi ceilalţi straniu mă privesc.

Am cocoaşă-n spate şi am mâini prea mari,
Ştergători de lacrimi am la ochelari,
Cum în lumea asta totul e cum nu-i,
Mă transform în altul fără voia lui.

Bat cu pumnu-n masă şi cu biciu-n cal,
Nu mai sunt patetic şi sentimental,
Fug râzând din gară la aeroport,
Un pistol cu apă într-o mână port.

Pun pistolu-n ceafă la aviator,
Nu crâcni, urmează ruta ta de zbor,
Ruta dumitale este ruta mea,
Dar eu sunt eu însumi, nu altcineva.

Vreau după acestea pe acest pământ
Să mă luaţi cu toţii drept ceea ce sunt;
Acum observ cât e de greu,
Să vă arăt că eu sunt eu.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am crezut în stele

Lumina zâmbetului tău
Să trăiască-n veci mereu
Şi să te aducă - zbor
la mine.
Fie noapte, fie zi,
Fie ora care-o fi,
Eu să fiu precum am fost
cu tine.

Căldura stelelor du sus
Într-o noapte te-au adus
Să revii la pieptul meu,
iubire.
Să-mi şopteşti cuvinte dulci,
Înapoi să nu te duci,
Dar n-ai venit, şi toate-au fost -
dezamăgire.

Lacrimi am vărsat în piept,
Chiar şi azi te mai aştept,
Dar ai uitat de faţa mea
'ntristată.
Telefonul îl privesc
Şi o lacrimă trezesc -
Probabil nu mă vei suna tu
niciodată.

Nu mai am la ce să sper,
Nu mai am ce să-mi mai cer,
M-ai uitat pentru dutara
de o viaţă,
Însă noaptea a trecut
Cu dorinţă să te uit,
După vis îmi reapare-o
dimineaţă.

Iarăşi te-am văzut zâmbind,
Cu-n zâmbet dulce ca oricând,
Însă te-a întâmpinat
cu lacrimi grele.
Ştiu acum că m-am trădat,
Pe-o clipă tu nu m-ai uitat,
Însă plâng că am crezut
în stele.

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

O punte către cer

Pe-o muche de pământ pustie-n întuneric
În lume rătăceam prea trist şi fără tine
Şi nu aveam un înger de mână să mă poarte,
Să-mi spună ce e rău, să-mi spună ce e bine.

Am căutat să aflu o punte către cer
Prin rugăciuni pioase, fierbinţi - rai de cuvinte,
Tu vino să-mi zideşti al veşniciei chip!
Învaţă-mă să urc a Tale trepte sfinte!

Prin raza de lumină mă leg de lumea Ta,
Mă leg de cer o, Doamne, prin rugă până când
Statornica-mi credinţă cu lacrimi şi simţire,
Ajunge sus la stele şi-Ţi lasă al meu gând.

- Nu, fiule, nu este în van strigarea ta
Şi lacrima-ţi fierbinte nu este risipită!
Eu sunt mereu cu tine, de vei dori, Eu vin
Şi rugăciunea ta iţi este auzită.

- Acum mă simt uşor şi-mi e atât de bine
Când ştiu că eşti nădejde a umărului meu,
Spre casă drumul, Doamne, eu îl găsesc cu Tine,
Credinţă fără margini îmi e cuvântul Tău.

poezie de Mariana Dobrin din Lacrima din rugăciune (aprilie 2009)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul din gând

nu vreau să scriu după tipare,
chiar dacă am îndemânare,
prefer cuvântul inspirat
din gândul pur, nealterat,
când tot ce dăinuie în vers
e provenit din univers.

desigur, nu e prea uşor
să stai la mâna zeilor,
să desluşeşti ce îţi şoptesc,
să nu crâcneşti când poruncesc,
să scrii pe fundul de abis
despre pierdutul paradis...

să fie scrisul tău un dar
când totul pare în zadar
pentru cei care au uitat
cine i-a binecuvântat....
eu pot să scriu oricum, oricând,
dar scriu când zeul meu e-n gând,

un zeu care mereu mi-a fost
la vitregie - adăpost,
iar la durere - vraci ocult,
magie-n versuri şi tumult,
un zeu care mi-a dăruit
poemul fără de sfârşit,

un zeu cu suflet de copil
rugându-mă să fiu umil
atunci când lumea este rea
şi când povara este grea,
un zeu ce este-n fiecare,
în sentiment şi-n cugetare...

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În viaţă se plăteşte

În viaţa asta totul se plăteşte,
Te sui pe culmi şi te trezeşti în vale,
Păcatele nu crezi că-s ale tale
Ori dacă nenorocul te pândeşte.

A nu aluneca cumva pe Cale
Tot pasul tău de ierburi se fereşte,
Iar inima îţi pare prinsă-n cleşte
Când treci subtil târându-te agale.

Tu vezi mental cum aripa îţi creşte
Să poţi urca în zbor spre astrul Soare
Să-i pipăi raza care te-ncălzeşte
Şi-ţi vindecă o rană ce te doare,

Dar peste tine cade vremuirea
Şi spre lumină-ţi cauţi orb ieşirea...

sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutări

am rămas aici între voi
şi totuşi atât de departe de noi
lumina coboară devreme, uneori
alteori nici nu mai coboară
s-a ascuns supărată
pe unde a apucat
uitasem sa privesc răsăritul
şi am pierdut prezentul
nu'i bai
oricum nu era nimic de văzut
privesc la noi
oare mai suntem noi
fantasme obosite ce se târăsc pe drum
trăim în apusuri repetitive
pas cu pas, ceas de ceas
un drum clădit din oale
toate sparte şi mult fum
azi nu e mâine
iar mâine nu e nimic
gânduri fugare şi temeri ciudate
bântuie astăzi prin sate
prin oraşe nu s-au mai dus
oricum, erau duse de mult
am plecat
şi totuşi am rămas
aici, printre voi
căutându-ne pe noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am cusut Iov 15:15-22,17:1-10

Mi-am cusut apoi un sac de piele
Şi ţărâna-n pleoape mi s-a pus
Umbra morţii-apasă peste ele
Plânsul mult aproape m-a răpus.
Totuşi n-am făcut nici o greşeală
Fără şovăire-am fost în paşi...
Sângele să-mi iasă la iveala
Azi, te rog, pământule, să-l laşi.

Vaietele mele să răsune
Până-n zare, dincolo de ea
Am în cer un martor ce va spune
Tuturora de durerea mea.

Prietenii îi ştiu că râd de mine
Dar mă rog plângând la Dumnezeu,
Fă dreptate omului la Tine,
Fă-mi dreptate-n faţa lor mai vreu.

Anii mi se scurg spre nefiinţa,
Doar un lucru vin să Te mai rog,
Să mă-ntorc nu-mi este cu putinţă,
Pune-Te-naintea Ta zălog.

Pentru mine, Doamne, nu Te-ascunde -
Am răbdat batjocuri, suferinţi -
Altfel cine ar putea răspunde
Pentru mine astăzi între sfinţi?...

Când mă prinde jalea ca-ntr-un cleşte
Cei făr' de prihană-s împietriţi,
Totuşi cel curat se întăreşte
Însă prieteni, prieteni, voi veniţi.

Să v-arat că înţelept nu este
Unul printre voi, ce, de-au murit
Toate-acele planuri de poveste
Ce cu-atâta drag le-am făurit?...

Şi mai spuneţi noaptea că-i lumină
Când e întuneric şi nimic...
Locuinţa morţilor să vină
O aştept, culcuşul să-mi ridic.

Şi când gropii-i strig fără de teamă:
"Tu eşti, groapă, astăzi, tatăl meu,
Viermilor îmi sunteţi soră, mamă
Unde mi-e nădejdea, Dumnezeu?...

Cu nădejdea azi mă iau de mână,
Care este azi nădejdea mea?
Când cu ea ne ducem în ţărână,
Cine-n lumea asta va vedea?...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe

Atat de departe
si totusi in mine,
Esti in sufletul meu,
Dar mi-e dor de tine...
Inchid ochii si te pot vedea,
Te simt, dar imi lipsesti
Si chiar de te-as chema,
Nu vii acum la mine.

Asi vrea sa pot opri
pentru o clipa timpul,
Sa zbor spre-a ta fiinta,
Si sa te privesc...

Nu mai exista nimeni
Doar numai tu in mine
Pentru a te-atinge o clipa,
In mine ratacesc.

Si alerg si cut,
Si totul in abis,
Oricum tu etsi departe,
Desi la mine-n vis.

Si zborul meu se frange,
Desi nu te privesc,
Oricum sunt langa tine
Si simt ca te iubesc.

poezie de Anna Panovici din Clipe (15 februarie 2007)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri încurcate

nu înţelegeam nimic
nici nu aveam ce
totul era murdar şi trist
în mine, în jur
priveam cum ţipă nebunia din mine
gândurile se lungeau în tăcere
supărat, le-am legat
de la apus la răsărit
sau de la răsărit la apus
nu îmi aduc aminte acum
oricum, acum, sunt scrum
umbra săruta cuvântul ce se poticnea pe lângă drum
asta ştiu sigur acum
visele au rămas rătăcite în pustiu
am simţit cum sufletele se răceau încet
pulsul absent
un fior stăbătea tăcerea
am aprins zorile, într-o clipă nebună
eram beat de tristeţe
azi mă despart, de lume, de aer, de mine
pe cer, păsări fără raţiune
se zbat în vârtejul unui vânt
desigur şi el nebun
dimineaţa pe ţărm, nu a venit nimeni
pescăruşii plecaseră spre alt meleag

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!