Pământul

Îndrăgit ca o mireasă, duşmănos ca o sudalmă,
Chica vântul ţi-a-ncâlcit-o, veacuri-veacuri, monoton,
Tu, pământ al ţării noastre, pătimaş cuprins în palmă,
Încălzit cu buze aspre de tot neamul lui Ion.

Pe sălbatica ta faţă cu lungi riduri brune, parcă
O vrăjmaşă-ntruchipare coborând din basm punea
Greu blestem, ursind făptura-ţi să nu poată să întoarcă
Dragostea pe care omul necăjit ţi-o închina.

Dunărenele întinderi, cu fântâni ţipând a sete,
Adunau ursuz sămânţa şi iubirea de ţăran,
Alungând din sate-n sate suflete nemângâiete
Şi ciulini de-a dura-n zarea veştedului bărăgan.

Cunoscutu-le-am aievea păstorind un ied şi-o iadă
Cu merinde-nchipuită în desaga de la şold.
Rupte-s blestemele astăzi şi-i cu noi pământul darnic
Şi de-aceea-i mângâi ţărna, prins de-un aprig, viu imbold.

De aceea mi se strânge inima când văd pe-alocuri
Închircite păpuşoaie, grâu-n spic purtând tăciuni.
Cum să-ngăduim neghina, nepăsarea, neştiinţa,
Când pământul însuşi cere mult visatele-i minuni?

Cavalcade de tractoare galopeze peste câmpuri,
Înfioare-se pământul răscolit adânc de plug!
Straturi negre, nevăzute de a soarelui privire
Să-şi răstoarne sub brăzdare chezăşia de belşug.

De pe-acum mă-mbată-aroma caldă-a grânelor de mâine,
Şi al turmelor de mâine miros bun de lapte cald.
Ştiu, călări pe cai, cu suliţi lungi, de-ar mai trăi plăieşii,
Nu s-ar mai vedea din creasta păpuşoiului înalt.

Pe întinderi dunărene, mări de galbenă lumină
Vom privi, cu legănate valuri mari de aur copt.
De pe-acum văd straşnic praznic cu hulubii de făină
Pe colacii după datini împletindu-se în opt!

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrajitoarea

O mireasă sălbatică cu părul brun, parcă,
Fugea de-un blestem şi nu voia să se întoarcă,
Iar o vrăjitoare dintr-un basm punea,
Lemne pe foc şi lecuri rele făcea.

Oamenii ştiau că otrăvea-n fântână apa,
Încercau să scape de lucruri ce îngropa,
Dar de blestem, nu puteau, murind de sete,
Fugeau şi căutau leac în alte sate.

Veni în grabă un om cu pâine şi lapte cald
Şi se urcă în copacul cel mai înalt,
De unde aruncă o plasă să prindă vrăjitoarea
Şi uite-aşa o prinse ca-n lesă pe ea.

poezie de Eugenia Calancea (21 iunie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi în Bărăgan

Se spune că la noi în Bărăgan,
Primăvara miroase a pământ.
O spune truditorul de ţăran,
Bătut de ploaie şi de vânt.

Că pământul miroase a pâine,
Când vara aureşte hotarul.
Nu duce grija zilei de mâine,
Când toamna îi umple hambarul.

De-acum, pâinea miroase a bine.
Mâncată cu vin, e pâinea sfântă.
E pâinea pentru zile senine,
Pe care ţăranul o frământă.

Primăvara miroase a pământ,
Pământul miroase a pâine,
Pâinea miroase a bine
Plămădită cu soare şi vânt.

poezie de Dumitru Delcă (26 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantec

N-a fost să fie mai frumoasă pasăre decât omul
Inima lui cuib de nesfârşite iubiri
Cerul, corola albastră pe care se aşează norii să plângă
O imensitate pământul cu greieri cântând,
Lasă-ne Doamne mereu liberi
Azi şi mâine şi poimâine,
E-o vreme când vom zbura singuri spre Tine.

Dumnezeu din când în când
Obişnuieşte să ia câte o mână de stele
Blajin, le împrăştie peste pământ
Răsar atunci oameni lumină...
Ia uite-i cum aleargă mângâind ierburi,
Nu-i aşa Doamne că pământul e-o minge?

poezie de Valeria Tamaş
Adăugat de Ildico Asandei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul ne poartă pe umăr

Pământul ne poartă pe umăr.
Ce uşori suntem!... Libelule.
Albinele harnice sunt sătule,
Stupii de zumzet n-apuc să-i mai număr.

Cu must nou umplem ulciorul lunii
După ce bem vinul tare şi vechi.
În grădini şi-au prins la urechi
Albi zurgălăi zarzării, prunii.

Visul cârtiţei e să-şi sape o groapă,
Calul doar în vis şi în basm zboară.
Nu-ţi potoleşti setea a doua oară
Cu acelaşi căuş de apă.

Iubim paşii de fier ai veacului.
Înflorim cerul cu stele şi steaguri.
Cu mâinile noastre turnăm în faguri
Dulcea miere a viitorului.

Pământul ne poartă în palmă,
Cu podoabe îi gătim faţa.
Plouă peste noi dimineaţa
Ploaie de lumină, limpede, calmă.

poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Cântec şoptit (1970)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

De drumuri lungi şi aspre obosit,
La capătul pământului, în soare,
Pe ţărmul mării cald am poposit,
Ca toamna, nişte pasări călătoare.

Înalte valuri – fiare mari de plug –
Spumoase brazde peste ţărm răstoarnă.
Ca nişte lanuri grele care fug
Din zare marea-ntreagă se întoarnă.

Vreau singur să pornesc în larg, şi parcă
Să-mi desfăşor tot sufletul în vânt,
Dar simt cumplit că trupul meu e-o barcă
Cu ancori grele prinsă de pământ.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

În ploaie nu creşte,
Şi uitaţi că se fabrică
Pământul.
El nu se înmulţeşte

Acolo unde nu e iarbă,
Va muri şi vântul.
Omul e hain, ar fura un veac,
Iată-l cum se trece şi nu are leac.

Negru e
Pământul,
În descânt frenetic
A furat un petic
Înverzit de iarbă.
Inima mă-ntreabă, timpul stă să cadă?

Unde nu e iarbă a murit
Pământul,
Destin fără pâine:
Jocul a început, jocul să exist
În ziua de mâine.

poezie de Camelia Opriţa (martie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul Celui Prea Înalt--Psalm 72

Ca o ploaie
repede de vară
ce cade
pe un pământ cosit
aducând
mireasma aceea proaspătă de iarbă amestecată
cu gingăşia picurilor de ploaie
pe care tu însuţi îi simţi atingându-ţi obrajii
şi mâinile
aşa
va fi împărăţia
Pruncului născut în Betleem
de care
se vor teme oamenii
cât va fi soarele
şi cât se va mai arăta luna pe pământul pe care El îl va îmbrăca
în prospeţime şi în neprihănire
căci
cel neprihănit
în zilele Lui va înflori
ca un crin alb ca zăpada într-un câmp de maci roşii
ca flacăra focului
ce arde cu putere într-un miez de noapte neagră
fără lună fără stele
şi
va fi belşug de pace
până nu va mai fi lună

El
Fiul Celui Prea Înalt
Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor
va stăpâni
de la Râu până la marginile pământului

şi locuitorii pustiei
genunchii şi-i vor pleca înaintea Lui
şi duşmanii vor linge ţărîna
înaintea Fiinţei Lui
împăraţii Tarsisului
şi ai ostroavelor
ai tuturor insulelor din oceanele planetei
îi vor plăti
biruri

împăraţii Sebei şi Sabei
îi vor aduce fiecare în parte
daruri îmbelşugate
căci toţi
împăraţii pământului se vor închina înaintea Lui
şi toate popoarele
îi vor sluji şi i se vor închina Lui
căci El va înnoi pământu şi-l va face ca un rai
ca o grădină a Edenului
şi oamenii în pace îi vor sluji căutându-i neprihănirea
şi slava Numelului Lui

da
toţi împăraţii pământului
şi toţi cei ce vor stăpâni peste popoare
se vor închina înaintea Lui
şi toate neamurile îi vor sluji căci mâna Lui va stăpâni
cu putere pe planeta Terra
îmbrăcând întreg pământul cu slava Numelului Lui
şi cu propria Lui putere prin care a zidit
şi cerul şi pământul
şi marea şi izvoarele de apă
şi mersul şi gândul
viaţa şi omul

ideea şi floarea
privirea şi zborul
norii
şi vântul

El
va izbăvi pe
săracul care strigă
pe
nenorocitul care n-are ajutor
căci El Însuşi
va fi Mântuitor
izbăvindu-i pe cei necăjiţi din necazurile lor
şi le va împleti viaţa
cu mulţumirile pe care ei i le vor aduce
cât soarele străluce
căci El
îşi va întinde mâna
spre cei cu inima curată
ce-i vor sfinţenia

va fi
belşug de grâne în ţară până pe
vârful munţilor
şi spicele bătute de aripile vântului
se vor clătina ca şi copacii din Liban
iar oamenii
vor înflori în oraşe şi la sate
ca florile de pe câmp înbrăcate în lumina soarelui
şi cernute
cu degetele vântului de vară
cu ploaia
ce împrăştie culorile curcubeului
şi cu gingăşie le aşează în fiecare floare
după înţelepciunea Celui Prea Înalt

cât soarele
şi umbra aşternută în rouă pe iarbă
în floarea de vară
îi va ţinea Numele
căci El va întrece orice idee şi orice cuvânt
doar
El este Cuvântul Celui Sfânt şi Prea Înalt

cât soarele
şi umbra aşternută în rouă pe iarbă
în floarea de vânt
îi va ţinea Numele
şi El va înflori lumina
în ochii tuturor oamenilor ce vor trăi
sub stăpânirea Lui aici pe pământ

lumina
Lui
e
adevărata lumină ce
ne luminează
propria noastră lumină
şi El
ne aşează fericirea
fiecărui pe degete înflorind fiinţa umană

unii
pe alţii
cu El se vor binecuvânta
şi toate popoarele
fericit îl vor numi
binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel
El singurul
care face minuni
şi semne mari de-ţi fură şi ochii

şi sufletul
şi fiinţa

tot pământul
să se umple de slava Lui
şi toate insulele
scăldate de ape mari
şi de oceane
să-i cânte slavă şi onoare
toate fetele frumose
mai gingaşe ca roua câmpului
şi ca picurii de ploaie din ploaia repede de vară ce udă
un pământ cosit
surâsul şi ciripitul rândunicii
să-i cânte
să-i cânte lumina
şi îndurarea Lui cea mare
căci Hristos
e calea şi Viaţa
Lumina şi Adevărul
glorie slavă şi cinste
Împăratului iubirii
ce va domni pe pământ

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 decembrie 2017, Betania Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ce visează pământul?

La ce visează pământul
în timp ce ară ţăranul?

La grâne de aur, la pâine
pentru foamea copiilor -
femeile, bărbaţii de mâine -
visează pământul copii,
şi grânde de aur, şi pâine.

Visează ploi oarbe, averse
căzându-i în braţele mari,
pământ devenind ele însele,
visează pământul copii,
visează grâne-aurii...

poezie clasică de Ragnvald Skrede, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când soarele apune

Atunci când soarele apune
Într-un sfârşit de luna mai,
Oamenii buni să se-adune,
Bucuroşi, într-un colţ de Rai!

Să vadă vişinii în floare
Purtând rochii de mireasă,
Când pe-a cerului culoare,
Curcubeele se lasă!

E protecţia divină
Ce-ntr-un semicerc se-arată,
Cu un zâmbet de regină,
Pe cupola ei bombată.

Da cât suferă pământul...
E permanent exploatat,
Arşiţa, gerul şi vântul,
De-atâta timp l-au maltratat!

Dar e umil şi rezistent
Şi ce vremuri o să vină...
Dar cel mai sadic oponent,
Îi e omul cel cu vină!

Oamenii nu se potolesc...
Dar se miră toată lumea
Când unele dealuri pornesc
Şi vin la vale aiurea!

Când se-nfurie pământul
Ne-amintim de-a lui candoare,
Cutremurul, apa şi vântul,
Schimbă a vieţii culoare!

Inocenţa e furată!
De ce lipsesc cei şapte ani?
Moralitate-a e uitată,
Şi transformăm totul în bani!

Când soarele ne-ndrumă,
Pământul ne dă bucate...
Dar unii prea mult consumă,
Deşi ne dă pe săturate!

poezie de Arpad Toth
Adăugat de Galaxy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oda soarelui

Te naşti din plasma zării cu limpezimi de-albuş,
Ne dai în semicicluri lumina ta prin rază -
Mă entuziasmează sublimul tău urcuş,
Căderea ta în hăuri adânc mă întristează.

Când urci, adapi pământul cu sângele-ţi ceresc,
Ucizi fără de milă bacterii ucigaşe.

Dar când cobori sub zare, piticii se fălesc
Cu umbre pieritoare, dar mari, dar uriaşe.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea

Cu ea şi mâine-oi hoinări sub soare,
Vom fi noi doi, zburdalnici ori cuminţi...
Dar mă mai mulţumesc şi astăzi oare
Doar sărutări şi-mbrăţişări fierbinţi?
Ades, în loc să cugete, ea râde,
Săruturile-năbuşesc idei,
Totuşi iubesc, încă iubesc frenetic,
Făptura ei şi mersul lin al ei.
De mâine, răsuci-voi tot ce-a fost -
Iubirea va lua drum nou, ori piere.
Sunt sigur, ea mă va privi ciudat
Şi lăcrăma-va, poate, în tăcere.
Îi va fi grea. Şi mie-mi va fi greu.
Voi îndura, gândind ce-o să urmeze.
Când urci pe munte, truda ţi-o înfrângi
Visând la piscuri, nalte metereze.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ziua aceea

În ziua aceea voi asculta
Cum tremură pământul
În ziua aceea mă voi închina
Şi-Ţi voi implini Cuvântul.
În ziua aceea Te voi lăuda
Şi-i voi spune
Eşti pace, eşti viaţa şi tot ce-mi vei da
E-o minune.

În ziua aceea o, Doamne Isus
Îţi voi cunoaşte faţa
Voi plânge şi ziua, voi plânge-n apus,
Voi plânge şi dimineaţa.

În ziua aceea la Tine-oi veni
Şi flori de iasomie
Vor ninge-nainte-mi şi ei Îţi voi fi
Mireasă în veşnicie.

În ziua aceea voi asculta
Cum tremură pământul
Cu Tine alături la masă voi sta
Şi-Ţi voi împlini Cuvântul.

poezie de Adriana Cristea (28 iulie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

România, pământ sfânt

Dinozaurii din lume
Aduc peste noi năpasta.
Aurul vor să ni-l fure,
Şi copiii, şi nevasta.

Se vor stăpâni peste ţara
Unde mama ne-a născut.
Vor să ia grâul, secara,
Chiar şi apa de băut.

Acuma vor şi pământul
Cuprins în arcul carpatin.
Pe român îl bate vântul,
În ţara lui este străin.

Chiar dacă îl daţi vânzării
Prin legea din parlament,
Nu vom da pământul ţării
Că-i primit cu testament.

Străbunii noştri-au apărat
Cu viaţa, brazda de pământ.
În brazda lui i-am îngropat
Că le e leagăn şi mormânt.

Auzim cum creşte iarba,
Auzim cum bate vântul.
Aici ne albeşte barba
Până ne-înghite pământul.

Dacă vrem să fim stăpâni,
Hai să facem legământ!
Să-i alungăm pe-acei păgâni
De pe pământul nostru sfânt.

România-i pământ sfânt.
E ţara românilor.
Să păstrăm acest pământ,
De-a-lungul veacurilor.

poezie de Dumitru Delcă (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul sărutului

Ies aburi din pământul cald
Ca aburii din răsuflare,
Când buzele, în sărutare,
Răsfrânte, se unesc şi ard.

Arome vechi de crin şi nard,
Iubirea noastră-i o mirare,
Ies aburi din pământul cald,
Ca aburii din răsuflare.

Cad stropi de ploaie cât mai cad,
Îmbrăţişează-mă mai tare,
Să uit tristeţile amare
Pe care n-am să le mai rabd...

Ies aburi din pământul cald...

rondel de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Bărăgan

În Bărăgan,
Ciocârlia îşi ia zborul
până dincolo de nori.
Ţăranul ară ogorul
dis-de-dimineaţă-n zori.
Cu drag sărută pământul
ca să crească mare lanul.
Valuri, valuri face vântul,
în grâu cântă ciocârlanul.
Pâinea creşte din pământ.
Nu cerşim din poartă-n poartă.
Mulţumim Domnului Sfânt
că grija noastră o poartă.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mor în adâncuri

Mă chinui să mor în adâncuri
De tăcute şi negre mistere
Ce lovesc în mine ca vântul
Şi umblă tăios,
Şi ară prin mine brazdele lungi de durere.

Cu ochii închişi
Mă prefac că nu simt, că nu doare
Sudoarea îmi sapă pe faţă
Fântâni şi izvoare de sare
Mă prefac în cristale.

Şi iau întunericul nopţii şi-l sorb
Şi nimeni nu ştie că-n mine
În brazdele-adânci unde-am fost îngropat
Durerea îşi naşte urmaşii
Moartea produce izvoare şuvoi
Şi-mi creşte rodirea
Azi bob, mâine spic
Cu ochii închişi îmi numără creşterea paşii.

Ară în mine brazdele lungi de durere
Şi umblă tăios
Tăcute şi negre mistere
Ce lovesc în mine ca vânturi.
Moartea ’mi-omoară moartea ’n-adâncuri.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine...

mâine poate-o fi mai bine,
mâine, mâine, unt pe pâine,
mâine cu un pic de soare,
mâine poate nu mai doare

mâine poate o speranţă,
mâine o zi şi-o nouă viaţă,
mine poate răul trece,
mâine văd ce se petrece

mâine mult mai bun ca azi,
mâine foşnetul din brazi
mă va ridica de aripi,
mult mai sus de joase valuri

mâine, mâine, până mâine,
e prea mult şi nu-mi e bine,
până mâine înc-o noapte,
o voi trece, n-am ce face

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragul ţării mele

De dragul ţării mele,
întotdeauna cânt.
De dragul ţării mele,
când este cazul, plâng.

Mi-e drag pământul ţării,
că-i leagănul meu sfânt.
Mi-e drag pământul ţării,
că-mi e aşezământ.

Din morminte de eroi
răzbat cuvinte care spun:
Fiţi şi voi la fel ca noi!
Păstraţi mândria de român!

Fie binecuvântată
ţara în care trăim!
Nu vom uita niciodată
neamul din care venim.

poezie de Dumitru Delcă (30 noiembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din rama anilor şi-acum

... am întrebat pe bunicul
cum s-a-mpăcat cu pământul
şi-au trăit până la adânci biruinţi
brăzdându-şi unul altuia faţa
bunicul fiind
cel mai mare peste răbdare
în timpul acesta mai lua
şi pământ în parte
mare strângător era bunicul
el nu uita niciodată
să pună de-o parte
gând pe gând
în lada de zestre
a firii lui tata
de cânta în pragul casei
întotdeauna din fluier
îngropa toţi morţii
după pământul muncit de el
până la scara murgului
şi-avea o frunte aşa înaltă
când pe punea în locul soarelui
că nu mă mai săturam
măsurând-o cu timpul
aşa nepoată
de-a dii mărarul soarelui
până la scara murgului...

poezie de Maria Podari (30 decembrie 1970)
Adăugat de Maria Pîrlogea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul e pe câmp

A îmbrăţişat pământul
Şi l-a sărutat,
Că îi e aşezământul
De unde a plecat.

Roua din ceruri coboară,
Aburii ies din pământ,
Şi tot ca odinioară
Ţăranul e pe câmp.

Vrea ca să înfrunte vântul,
Că el aşa e deprins.
Îl va răcori pământul
Când arşiţa s-a încins.

A făcut un legământ
Pentru veşnicie,
Să lucre acest pământ
Până cade-n glie.

Are şi un jurământ
Către moşii lui,
Că va scoate din pământ
Bogăţia rodului.

Iar când pământul îl cheamă
Lasă la copii cuvânt,
De muncă să nu se teamă.
Să scormonească-n pământ!

Că în pământ vor găsi
Elixirul vieţii.
Astfel vor putea trăi
Precum zorii dimineţii.

poezie de Dumitru Delcă (27 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!