Deşi "flăcăul" cu care vorbeam era numai de-o şchioapă, deşi intrase în a opta primăvară a vieţii lui, năcazul lui era adânc şi serios; zâmbetul meu pieri pe dată. - Şi v-au murit multe, bre Niculăeş? - Multe... răspunse el grav, rezemându-se înaintea mea în băţ, ca ciobanii.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu este un eseu, deşi abordăm teme majore; nu e o poveste, deşi inventăm multe lucruri; nu este nici poezie, deşi visăm mult. Eseul poveştii poeziei vieţii rulează fără încetare; chiar aşa, e un Perpetuum mobile.

începutul de la Perpetuum Mobile de Augusto Monterroso (1972), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai faci tu, măi flăcăule? îl întrebai eu. Ai ieşit cu oile la păscut? - M-a trimes tătuca să le mai port! îmi răspunse el serios, cu glasu-i subţirel şi peltic; şi se opri. Oile se opriră şi ele şi întoarseră capetele spre călăuzul lor.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

- Dar eşti tu vrednic, bre Niculăeş, să porţi un cârd de oi? - He, sunt eu vrednic; da'acuma n-am ce purta, sunt supărat... - Cum se poate? Şi de ce, mă rog? - De ce? mă întrebă ridicând spre mine fruntea pe care sta zimţuit în neregulă păru-i buhos; pentru că în primăvara asta tot ne-au căzut din oi; ş-acuma am rămas numai cu acestea şase...

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe lucruri plănuite rău izbândesc numai fiindcă adversarii sunt şi mai nechibzuiţi; şi încă şi mai multe dau greş în chip ruşinos, deşi păreau a fi bine chibzuite.

citat din Tucidide
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa

Uneori, când se trezea, închidea din nou ochii şi
Mai privea o dată acea casa albă pe care
Ea o cunoscuse numai în somn, numai în stare
De vis – şi-n care nu intrase, dorind enorm deşi.

Ce mi-a povestit, demult, despre acea casă, întrebi?
Poartă albă, terasă, uşi cu geamuri la intrare;
Balustradă pe-acoperiş în partea dinspre mare;
Vânturi saline care bat printre brazii verzi, superbi.

E-acolo ea acum, oriunde-o fi acel loc, oare?
Doar un nebun ar încerca să afle paradisul
Creat de-o minte visătoare, cu tot dinadinsul.
Iubito, noapte de noapte, eu ies în larg, pe mare.

poezie de Richard Wilbur (1921), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zâmbetul adânc al primăverii

Câte ferestre am deschis până am ajuns
la zâmbetul adânc al primăverii,
mi-au deschis dorinţa de a-mi umple golul fiinţei
cu zborul.
În jur e metafora neastâmpărului –
mugurii au libertatea de principiu
şi primăvara urcă peste ruinele iernii,
salvând muritorii de singurătate.
Redevin speranţă,
redevin timp curgător
în zâmbetul adânc al primăverii.
Am libertatea de a mă căţăra pe nori,
şi sângele mi se face muguri.
Deşi plouă cu flori peste mine,
nu mă mai satur de cer.

poezie de Camelia Opriţa din Universul Iubirii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca niciodată...

Ca niciodată noi ne-am întâlnit!
Păream în flori,
Deşi, eram sfârşit de toamnă,
Surâsul de culori în nesfârşit
Părea în zori,
Deşi, era spre seară.

Ca niciodată, încerci să mai revii,
Ori să-mi dai aripi
Ca odinioară,
Deşi, mai desluşesc chemări târzii,
Mă trec fiori,
Că iar au să dispară.

Şi, ca nicicând cad stropi,
Deşi, nu-s ploi,
Senina zare-i toată-n aşteptare...
Ne-am despărţit în iernile în toi,
Deşi, în jur era
Doar primăvară!..

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul

Are până la o vârstă
Tare multe învoieli,
Iar apoi, deşi insistă,
Mult mai multe "îndoieli".

epigramă de Mircea Micle (29 ianuarie 2011)
Adăugat de Mircea Micle
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sunt oameni care, deşi te însoţesc, nu înseamnă că îţi sunt alături.
Sunt oameni care, deşi îţi sunt alături, nu înseamnă că sunteţi împreună.
Sunt oameni care, deşi te aud, nu te ascultă. Sunt oameni care, deşi te ascultă, nu te înţeleg şi nu le pasă.
Sunt oameni care, deşi te privesc nu te văd. Sunt oameni care deşi de văd, nu te cunosc.
Sunt oameni care, deşi îţi sunt alături, sunt foarte departe de tine...
Sunt oameni care, deşi te mângâie şi te îmbrăţişează, nu te iubesc.
Sunt oameni care, deşi te însoţesc pe drumul tău şi îţi fac promisiuni, într-o zi vor coti brusc pe alte drumuri...

poezie de Irina Binder
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar imi erau dragi ochii negri, si pentru ei calcam multe hotare.

Mihail Sadoveanu în Fanta dintre plopi, Volumul Hanul Ancutei (1928)
Adăugat de Irina B
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pretutindeni gândul binelui lucrează, obscur ca şi floarea de primăvară, care-şi face înalt şi nebănuit loc în întunericul frunzelor noastre.
Munca aceasta fără răsplată, ca şi floarea sfioasă, vesteşte înflorirea unei primăveri. Să ne descoperim înaintea ei.

Mihail Sadoveanu în Răni sub mătasa cuvintelor - "Cercurile culturale" (1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan cel Mare: Însă de rănile ei, Ţara Moldovei poate pieri.

replică celebră din povestirea Viaţa lui Ştefan cel Mare de Mihail Sadoveanu (23 mai 1934)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi alte cunoştinţe de-ale mele au mai întâlnit-o, ici şi colo. Numai eu nu, deşi am fost de mai multe ori în Grecia, la Florenţa şi în deşert, unde crezusem că aveam să mor, de nu m-ar fi salvat un ofiţer francez cu un vechi jeep al armatei. Acum n-a mai rămas nimeni care s-o ştie din vremurile acelea trecute, cu excepţia lui T., care însă nu şi-o mai aminteşte defel (dar, încă o dată, cine s-ar bizui pe T.?).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupola transparentă se zărea într-adevăr, deşi era destul de îndepărtată. Depăşea cu mult în înălţime acel vârf muntos pe care-l urcaseră ei şi nu se putea zări de unde începe şi unde se termină, sau încotro se îndreaptă. Fiind transparentă, sub ea se puteau observa, deşi minuscule, multe dintre clădirile oraşului artificial. Nu le puteau recunoaşte, fiindcă se distingeau cu greu, oricât de înalte ar fi fost ele. Rămaseră acolo, nemişcaţi, privind fascinaţi peisajul ce li se înfăţişa înaintea ochilor. Deşi se aflau la o altitudine apreciabilă, iar atmosfera era incoloră, temperatura aerului era la fel ca şi pe suprafaţa planetei, neschimbată, destul de plăcută şi nu adia nici cel mai mic vânt, nu se auzea nici un fel de zgomot, nici cel mai neînsemnat.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi zâmbetul are mai multe feţe: numai zâmbetul copilului este unic.

aforism de Grigore Rotaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi sunt vii, unii au murit de mult, iar alţii sunt vii, deşi au murit de mult.

aforism de George Budoi din Viaţa şi Moartea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (20 februarie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezminţire dată de epigramişti

Deşi noi iubim satira
Şi deşi s-a dat la ştiri
Că şi ea ne ţine tira,
Nu suntem nişte satiri.

epigramă de Marian Cioacă (14 iulie 2009)
Adăugat de Marian Cioacă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când era mămuca bolnavă, zise el într-un târziu, eu, care eram cel mezin, stăteam lângă dânsa, ca să-i dau apă, când îi era sete... Avea arşiţă mare. Eram singuri; ceilalţi erau pe-afară, după treburi. Şi ea-mi spunea să fiu cuminte după ce s-a duce ea, şi s-ascult pe tătuca. Şi eu o întrebam aşa: Unde-ai să te duci, mămuţă? Şi ea-mi spunea: Apoi eu am să mor, Niculăeş, şi tu să nu spui la nimeni...

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu

Când v-am rugat să-i ocrotim,
Când v-am rugat a nu-i uita,
N-aţi auzit şi mi-aţi răspuns
Că-i o problemă foarte grea.

Şi-am fost ridicol stăruind
Şi-am încercat să vă mai spun
Şi noi m-aţi învinovăţit
Şi m-aţi considerat nebun.

Şi eu v-am zis că nu e timp,
Că suntem nişte pasageri,
Şi voi aţi construit minciuni,
Mai multe astăzi decât ieri.

Şi-acum de ce vă bucuraţi
De arta celor ce-au murit,
Când voi i-aţi condamnat pe ei
La trai pe muchie de cuţit?

O locuinţă v-am cerut,
S-o dăm artiştilor pribegi,
Şi jaful vostru mi-a răspuns
Cu literele unei legi.

Acum, e gata casa lor
Şi v-aţi putea şi voi mândri
Că daţi o casă celor morţi,
Deşi ei v-au cerut-o, vii.

Târziu răspuns şi ipocrit,
Artiştii au ajuns pământ,
E gata casa vieţii lor,
Dar locatarii nu mai sunt.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se vede lucru că aşa e făcut omul, să nu fie singur. De multe ori i-a venit flăcăului în cap să se însoare, dar când îşi aducea aminte uneori de câte i-au spus că au pătimit unii şi alţii de la femeile lor, se lua pe gânduri şi amâna, din zi în zi şi de joi până mai de-apoi, această poznaşă trebuşoară şi gingaşă în multe privinţe, după cum o numea el, gândindu-se mereu la multe de toate... Unii zic aşa, că femeia-i sac fără fund. Ce-a mai fi şi asta? Alţii, că să te ferească Dumnezeu de femeia leneşă, mârşavă şi risipitoare; alţii alte năstruşnicii, încât nu ştii ce să crezi şi ce să nu crezi? Numai nu-i vorbă că am văzut eu şi destui bărbaţi mult mai ticăiţi şi mai chitcăiţi decât cea mai bicisnică femeie. Şi aşa, trezindu-se el în multe rânduri vorbind singur, ca nebunii, sta în cumpene: să se însoare... să nu se însoare?!... Şi, ba s-a însura la toamnă, ba la iarnă, ba la primăvară, ba la vară, ba iar la toamnă, ba vremea trece, flăcăul începe şi el a se trece, mergând tot înainte cu burlăcia, şi însurătoarea rămâne baltă. Şi apoi este o vorbă: că până la 20 de ani se însoară cineva singur; de la 20-25 îl însoară alţii; de la 25-30 îl însoară o babă, iară de la 30 de ani înainte numai dracu-i vine de hac.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!