În zâmbetul adânc al primăverii
Câte ferestre am deschis până am ajuns
la zâmbetul adânc al primăverii,
mi-au deschis dorința de a-mi umple golul ființei
cu zborul.
În jur e metafora neastâmpărului
mugurii au libertatea de principiu
și primăvara urcă peste ruinele iernii,
salvând muritorii de singurătate.
Redevin speranță,
redevin timp curgător
în zâmbetul adânc al primăverii.
Am libertatea de a mă cățăra pe nori,
și sângele mi se face muguri.
Deși plouă cu flori peste mine,
nu mă mai satur de cer.
poezie de Camelia Oprița din Universul Iubirii
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Camelia Oprița. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.