Am avut vreme în care a trebuit să vorbesc doar cu mine şi m-am gândit că singura modalitate de a găsi fericirea este să nu o caut, că va veni prin una din uşile copilăriei. Se poate să fi rămas deschisă cu pragul înspre mine...

Camelia Opriţa în Am îndrăznit să fiu copil o clipă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există momente când vreau să recuperez trecutul inocent al zilelor de altădată, dar emoţia e prea mare, melancoliile îmi pot simţi lacrima într-un suspin tăcut.
Nimic nu a supravieţuit timpului. Când i-am înţeles semnificaţia îmi trecuse deja copilăria. De atunci am învăţat să nu mai plâng din nimicuri.
Am avut vreme în care a trebuit să vorbesc doar cu mine şi m-am gândit că singura modalitate de a găsi fericirea este să nu o caut, că va veni prin una din uşile copilăriei. Se poate să fi rămas deschisă cu pragul înspre mine...

Camelia Opriţa în Am îndrăznit să fiu copil o clipă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am început acest roman într-o zi de noiembrie

Copilaria este timpul altei dimensiuni, o ţară inventată din tot ce e desăvârşit.
Ce poate fi mai desăvârşit dacă nu divinitatea?
Îmi amintesc că eram copil odată. Atât.

Copilaria mi se derulează în ochii minţii ca o lume în care îmi rescriu timpul;
era vremea când mi se deschideau toate uşile: cele reale şi cele ireale.
Toate erau dragoste, blândeţe, afecţiune şi bunătate;
iarna găseam brad în pragul lor şi poveşti din tinereţile părinţilor şi bunicilor.

Am început acest roman într-o zi de noiembrie
şi probabil îl voi termina cu un sentiment de melancolie
într-o iarnă cu ninsori pe măsura cireşilor înfloriţi
pe care i-am măsurat cu cele mai frumoase lucruri copilăreşti
ale îngerilor nevăzuţi şi neauziţi.

Pentru a recupera vârsta crudă a acelor ani
e nevoie de o primăvară inventată pe coada
unui zmeu de hârtie, e nevoie de altfel de timp.
Iar dacă-l inventez, mă întorc numai prin amintiri
şi nu aş supravieţui melancoliilor.
Copilăria ţi se pare lungă numai dacă o reinventezi în fiecare zi.

Există momente când vreau să recuperez trecutul
inocent al zilelor de altădată, dar emoţia e prea mare,
melancoliile îmi pot simţi lacrima într-un suspin tăcut.
Nimic nu a supravieţuit timpului.
Când i-am înţeles semnificaţia îmi trecuse deja copilăria.
De atunci am învăţat să nu mai plâng din nimicuri.

Am avut vreme în care a trebuit să vorbesc doar cu mine
şi m-am gândit că singura modalitate de a găsi fericirea este să nu o caut,
că va veni prin una din uşile copilăriei.
Se poate să fi rămas deschisă cu pragul înspre mine.

Am încredere în oameni dintr-un motiv raţional,
că nu trebuie să mă împotrivesc vieţii, destinului.
Nimic nu supravieţuieşte efemerului.
Timpul e o continuă frământare a universului,
universul e o inimă mare prin care trece timpul.
Ca să-l înţelegi, stai faţă în faţă cu el, vorbeşti despre tine cu el
şi aşa poţi recupera o parte din clipe sub forma amintirilor.

Durere, veşnică durere e umbra infinitului cuibărită
în inima de om sub forma singurătăţii; durere,
veşnică durere este gândul că inima îşi găseşte sfârşitul repede
în celelalte gânduri împletite cu insomnii în alb-negru.
Am îndrăznit să fiu copil - mi-am făcut adăpost din credinţă,
să mă afund în ea într-o încăpere abstractă pentru a-mi închide adâncurile inimii.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de la tata

Când ziua de mâine va veni fără mine,
aş vrea să nu plângi.
Ştiu cât mă iubeşti,
că te gândeşti la mine,
mie îmi va fi dor de lume.

Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog să întelegeţi,
că nu m-am risipit în vânt.

Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus că sunt sfârşit
şi trebuie să-l urmez,
să las aici tot ce iubesc.

Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine că totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.

M-am gândit la voi, copiii mei cum aţi crescut,
la tot ce v-am împărtăşit;
cred că o să-mi crească aripi în necunoscut
şi o să mă văd în umbra voastră,
de-atât cât v-am iubit.

M-aş întoarce pentr-o clipă
să-mi iau rămas bun,
lacrima să mi-o ridic din lume,
fie cât o bătaie de aripă.

vezi mai multe poezii de: Camelia Opriţa

poezie de Camelia Opriţa din BOEMA - Revistă de Literatură şi Artă Nr. 147 (mai 2021)
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să găsesc o modalitate prin care să mă fac eu pe mine fericită, să încetez să mai caut fericirea în altă parte.

Paula Hawkins în Fata din tren
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut cum se irosesc oamenii. Nu mă plâng de nimic. Aştept o ninsoare abundentă să înflorească pământul ca într-o primăvară polară. Albul acoperă întunericul din oameni şi am mai multă vreme să vorbesc cu mine despre mine.

Camelia Opriţa în Am îndrăznit să fiu copil o clipă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aş fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsuraţi, paşii vorbei m-au
dus uneori către tine şi ţi-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat şi eu,
pierdută prin el, nu mai ştiam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau şi mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea şi cu mine,
credeam că trăiesc.
Şi s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Şi nu mai ştiam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simţeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
şi cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruş străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăţi
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
paşii ar bate doar pe loc,
urmele ar păşi înainte şi
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braţ cu zâmbetul lor.

M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul şi eu

Clipa-i deschisă,
Dar el prea rebel,
Se vrea el stăpânul:
El şi doar El!

Mă-ntorc să-mi văd locul
De altă dat,
Îl caut cu ochii,
Dar nu-i! A plecat!

Un altul ca mine,
Precum eram eu
Ori ca şi tine,
Acum e şi el!..

Şi-acum ce-mi rămâne,
Încotro să apuc?!
Voi merge înainte:
Un nou început!

La drum caut rostul,
Înainte păşind,
Să înving vagabondul
Din mine, oricum!

Ah, timpule, timpule
Nevăzut ca oricând!
Mă ia, mă grăbeşte!
Ce timp nebun?!

Nu vrea să asculte
De mine! Doar El
Stăpân se simte!
Sunt eu mititel?

Şi-mi caut iar locul,
Al meu, de altă dat'!..
El râde şi-mi spune:
E ocupat!

Ce vreme străină,
Ce timp mişel?!
Eu sunt doar Omul,
Cine e el?

Ce vreme secundă
Şi ce timp nebun?!
El ştie de sine,
Iar eu urc în drum!

Nici nu mă întreabă:
Ce caut, ce-am vrut?!
E mândru de sine,
De necrezut!

Am vreme, mai spunem!
Acel timp grăbit
Mă învârte pe mine!..
Eu caut Un timp!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai rămas

A mai rămas
doar o cupă din fericirea
care nu va mai fi dincolo de fiinţa mea.
Ard de dorinţă să o ţin în mine,
de teamă să nu o pierd într-o clipă
de uitare sau de rătăcire...
Când nu voi mai fi,
doar crângul copilăriei
va mai vorbi în graiul florilor
iar scrinul amintirilor
va mai păstra încă
papirusul unei umbre
parfumată cu fericirea uscată
de dincolo de fiinţă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de la tata

Când ziua de mâine va veni fără mine,
aş vrea să nu plângi.
Ştiu cât mă iubeşti,
că te gândeşti la mine,
mie îmi va fi dor de lume.

Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog să întelegeţi,
că nu m-am risipit în vânt.

Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus că sunt sfârşit
şi trebuie să-l urmez,
să las aici tot ce iubesc.

Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine că totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.

M-am gândit la voi, copiii mei cum aţi crescut,
la tot ce v-am împărtăşit;
cred că o să-mi crească aripi în necunoscut
şi o să mă văd în umbra voastră,
de-atât cât v-am iubit.

M-aş întoarce pentr-o clipă
să-mi iau rămas bun,
lacrima să mi-o ridic din lume,
fie cât o bătaie de aripă.

scrisoare de la tatăl meu \ 9 \ Mai \ 2019

poezie de Camelia Opriţa (9 mai 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduiala lui Dumnezeu...

De câteva zile cobor în
mine
doar seara
şi caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...

şi ce trist...

uneori nu mănânc
nu beau şi nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
ştiu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihneşte tata
plictisit şi el de-atâta aşteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă şi ea cu nu prea mult timp
înainte de paşti

mi- e greu să-l învinovăţesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine
câte puţin în fiecare zi...

ştiu că aşa trebuie să fie
dar ce să- i spun copilului meu?

poezie de Teodor Dume (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este speranţa vieţii, este dorinţa de fericire, este revelaţie şi admiraţie, este unirea cu persoana iubită, singura care ne poate oferi fericirea perfectă ca privilegiu al vieţii divine şi misterioase.

Camelia Opriţa în Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet (7 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este speranţa vieţii, este dorinţa de fericire, este revelaţie şi admiraţie, este unirea cu persoana iubită, singura care ne poate oferi fericirea perfectă ca privilegiu al vieţii divine şi misterioase.

aforism de Camelia Opriţa din Universul Iubirii
Adăugat de D\'Angelo P
Comentează! | Votează! | Copiază!

În căutarea fericirii

Îmi poate spune cineva,
Ce este fericirea?
Căci eu, o caut de o viaţă.
Dar ceaţa căutării,
Devine tot mai deasă!
În juru-mi, totul se-nfăşoară în perdeaua de mister.
Tot ce îmi mai rămâne de făcut,
Este să sper...
Plecat-am de acasă,
În căutarea Ei!
Am întrebat mereu de Ea!
Şi unii chiar mi-au zis că au întâlnit-o!
Doar eu nu reuşesc.
De câte ori eu o zăresc
Ea se ascunde.
Dar eu tot sper,
C-o voi găsi cândva!
Poate va obosi,
Tot alergând de mine.
Dar frică-mi este
Că obosit voi fi şi eu!
Când va decide Ea,
De mine să se-ndrăgostească!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată eram la oră şi a trebuit să mă interpretez pe mine atunci când sunt singur la mine în cameră. Şi cum nu avusesem niciodată camera mea, a trebuit să improvizez. Mama mi-a spus că actoria este pentru oamenii bogaţi şi că ar trebui să-mi caut de lucru. M-am lăsat de liceu după doi ani, dar n-am uitat ce mi-a spus profesoara, că am jucat natural. Nu ştiu care este diferenţa dintre a fi natural şi a fi real.

citat din Al Pacino
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşi fără chei

Bezmetic umblu,
Încurc uşile prin viaţă,
Caut chei pe care le-am pierdut.
Grijile nu mai ştiu
Prin câte buzunare le-am pus.
Cheile,
Brelocul de la chei
De la uşi demult încuiate,
Numele iubirilor le uit,
Uşile trântite,
Chei ruginite, uitate
Prin sertarele scorojite...
Încurc cuvintele,
Caut sinonime
Le uit,
Vorbesc totuşi în parabole
Să nu-mi uit ideea pe care
O uit totuşi, inevitabil,
Mă aplec spre tine să te sărut,
Hei, e doar o altă uşă închisă?
Nu-i nici o uşă,
Nu e nimic!
E doar ziua de mâine,
Pustiul zilei de mâine,
Iluzia zilei de mâine,
E doar iluzia uitării,
Poemul necitit,
Scrisoarea neterminată,
Frunza de adio,
Iluzia unui sărut.
Iluzia unei insule,
Insula dintre mine şi tine
Cu uşi fără chei,
Iluzia unor uşi încuiate,
Cu cheile pierdute în mare,
Pe care le tot încurc...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Georgiana, Ducesa de Devonshire: Dintre toate femeile din Anglia, a trebuit să o alegi pe ea. Nu m-am împotrivit niciodată aventurilor tale. Am acceptat orice aranjament pe care mi l-ai propus. Dar asta... am un singur lucru numai al meu. De ce nu m-ai putut lăsa să o am pe Elizabeth doar pentru mine? Ce fel de bărbat eşti? Ea este singura mea alinare pe care o am în căsnicia noastră. Mi-ai furat singura prietenă. Cu ce am greşit?

replică din filmul artistic Ducesa
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi, eu nu ştiu să vorbesc! Pentru că am eu încrederea asta mare, că avem inimi la fel şi că simţim laolaltă şi ce-i bine, şi ce-i rău. Şi-apoi hotărârea de-acum s-a copt în mine în preajma ta. Nu m-am gândit niciodată să mă însor, aşa, cu oricare. M-am gândit să mă însor cu tine. E o deosebire şi tu o înţelegi. Poate că fără tine nu m-aş fi gândit... Hai, dă mâna încoace. Ei, bai! Nu-ţi fie frică. Nu ştii ce viaţă frumoasă m-am jurat să-ţi croiesc ici, lângă bucăţica asta de vietate din pieptul meu, care se zbate speriată acum, de o faptă aşa de mare, ca pasul meu de azi.

Victor Ion Popa în Muşcata din fereastră
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nespuse

N-am apucat să-ţi spun "la revedere",
Nici alte cuvinte pe care-aş fi dorit să le auzi;
Ar fi trebuit să le rostesc când am avut şansa,
Dar am crezut că-o să-mi fii alături cât vântul bate-n duzi.

Mi-a trecut timpul fără să îţi fi spus
Cât de mult ai însemnat tu pentru mine;
Ar fi trebuit s-o fac, dar am crezut că-ţi este clar
Şi acum chiar nu ştiu cât ai înţeles de bine.

Când îţi vorbesc în rugăciuni, din noaptea asta grea,
Aş fi-încântată dacă vorbele-mi urechea ta le-ar auzi;
O, cum ţi le-aş mai spune astăzi dacă aş putea,
Dacă-aş mai avea norocul să fiu cu tine-o zi.

Poate-au fost cuvinte pe care şi tu voiai să le rosteşti
Şi care-au rămas nespuse, deşi tu le-ai gândit;
Dar ştiu că m-ai iubit întotdeauna,
Aşa cum şi tu ştii că te-am iubit.

Să spunem, prin urmare, tot ce-n suflete simţim
Căci ziua cea de mâine se poate să nu vină;
Rosteşte-acele vorbe astăzi cum le simţi,
Nu pierde şansa de-a-împărtăşi lumina din lumină.

poezie de Pamela Hall, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem rătăcit

Am pierdut un poem, nu ştiu unde l-am pus,
Era dragoste-n el dar acum s-a ascuns,
Îl tot caut de zor, de-l găseşti, să mi-l dai
Aş fi vrut să-l recit, lângă mine să stai.

Hai... adu-mi-l te rog, am uitat tot ce-am scris,
Ce e-n el nu mai ştiu, le aştern ca prin vis
Şi de n-am să-l găsesc părţi, din viaţă-am pierdut,
Ascunsesem în el doar iubiri din trecut.

Nu aş vrea să le pierd chiar de altele vin,
Cele care au fost, n-au contat mai puţin,
Amintiri ce-am avut nu mai am fără el,
Îmi dispare trecutul, nu rămâne la fel.

Am pierdut un poem, poate-un alt am să scriu,
Tu ce faci? L-ai găsit? Ştiu că este târziu...
Chiar nu vrei să te laşi până nu-l vei găsi?
Înţeleg... dacă-l ai... poţi la mine veni.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mâna pe clanţa de la uşa morţii

azi m-am gândit să-mi
provoc moartea
dezbrăcat de orice sentiment
muşc din viaţă ca dintr-un colţ de pâine
şi alerg
între negru şi alb
ca într-un cerc
umbra mi se deşiră puţin câte puţin
respir rar
dinspre tălpi înspre creştet
urcă un frig
am început să simt durerile întunericului

nu ştiu

poate sunt mult prea aproape de mine
astăzi când îmi privesc
interiorul şi mă risipesc ca
o ploaie de vară iubindu-mi
ceea ce am fost...

mă aflu la finalul repetiţiei

cu tot ce-a mai rămas din mine
o să-mi cumpăr
o clipă
în care o să-mi încui
toate amintirile
ţie ana îţi las ultimul sărut primit
la botezul copilului tău
să nu plângi pentru că eu
nu plec ci doar lunec
înspre o depărtare
în care
nu ajunge nici visul
de acolo poţi privi cel mai bine
în inima oamenilor

iartă-mă iubito

Dumnezeu nu este acasă
o umbră se mişcă pe cer de colo colo
şi mă cheamă...

poezie de Teodor Dume (ianuarie 2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!