Ulise către Telemachus

Dragul meu Telemachus,
Războiul troian
a luat sfârşit; nu-mi mai amintesc cine a învins.
Grecii, desigur, numai ei puteau să împrăştie
atât de mulţi morţi departe de pământul ţării lor.
Iată, drumul meu spre casă se dovedeşte mult prea lung.
Pe când pierdeam timpul acolo, bătrânul Poseidon,
pare-se, a relaxat şi-a extins spaţiul.

Habar n-am unde mă aflu sau ce loc
ar putea fi acesta. Par nişte insule jegoase,
pline de tufişuri, clădiri şi porci uriaşii, grohăitori.
O grădină sufocată de bălării; o regină sau alta.
Iarbă şi pietre uriaşe... Telemachus, fiule!
Pentru un om rătăcitor feţele tuturor insulelor
nu fac decât să se repete una pe cealaltă. Şi mintea
călătoreşte, numărând valurile; ochii, iritaţi de orizontul mării,
scapătă; şi carnea apelor umple urechile.
Nu-mi pot aminti cum a început războiul;
nici măcar câţi ani ai – nu-mi pot aminti.

Tu creşte mare, dragul meu Telemachus, creşte puternic.
Doar zeii ştiu dacă ne vom mai vedea vreodată
iarăşi. Nu mai eşti demult copilaşul
în faţa căruia am strunit cândva la arat boii.
Dacă n-ar fi apărut Palamedes cu trucul lui,
noi doi am locui acum în aceeaşi casă.
Dar poate el a avut dreptate; departe de mine
eşti ferit de toate complexele lui Oedip,
iar visele tale, dragul meu Telemachus, sunt fără prihană.

* In ciuda jurământului depus, acela că-l va sprijini pe Menelaos să-şi păstreze mariajul, Ulise încercă să evite înrolarea, prefăcându-se nebun. Printr-un truc, Palamedes îl forţează să-şi recunoască starea de bună sănatate mintală. La timpul oportun, Ulise se va răzbuna pentru că a fost implicat în războiul troian, concepând împreună cu Diomedes o intrigă care-i va aduce lui Palamades moartea.

Legendele îi mai atribuie lui Palamedes crearea numerelor, a alfabetului, a unităţilor de măsură pentru greutăţi, a banilor din metal, a meselor luate la intervale regulate şi a inventarii...... jocului de zaruri.

poezie de Iosif Brodsky, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Maria, iubirea mea... Îmi pare rău! Sincer, îmi pare rău că m-am îndoit de tine, de dragostea ta! Te rog, iartă-mă! Poţi oare să mă ierţi?!
Maria: Nick, iubitule... Nicky... Bineînţeles că pot, prostuţule... Te iert. Atâta timp cât nu o să mai crezi vreodată despre mine că aş putea să...
Nick: Ssst... Te rog, nu-mi reaminti că am fost în stare să cred un asemenea lucru despre tine. Ce tâmpenie! Îmi pare rău! Nu se va mai întâmpla! Niciodată! Iar dacă s-a întâmplat acum, a fost doar din cauză că te iubesc. Te iubesc mult, mult de tot! Poate prea mult, prea mult... Nu aş putea trăi fără tine! Nu-mi pot imagina cum ar fi viaţa mea fără tine; probabil foarte tristă. Nu vreau să te pierd! Nici pentru el, nici pentru altcineva. Nu, nu vreau...
Maria: Nici n-o să mă pierzi, prostuţule!
Nick: Şi mă vei iubi mereu la fel de mult ca şi până acum?
Maria: Desigur, dragul meu. Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat niciodată nimic. Poate chiar şi mai mult, dacă se va putea.
Nick: Mulţumesc, iubito.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ai şti

Dacă ai şti
Câtă încredere am eu în tine,
Dacă ai şti,
Că-n ochii tăi mă văd pe mine,
Dacă ai şti
Că-n toate doar chipul tău îl văd,
Dacă ai şti
Că zi şi noapte gândul la tine-mi zboară,
Dacă ai şti
Că-mi eşti în suflet şi dorul mă doboară,
Dacă ai şti
Că florile au chipul tău,
Dacă ai şti
Că păsările cântă dorul meu,
Dacă ai şti
Că eu vorbesc cu tine mereu
Dacă ai şti
Că eşti ascuns acolo, în sufletul meu,
Dacă ai şti
Că am întrebat despre tine vântul,
Dacă ai şti
Că ţi-am trimis ocrotitor gândul,
Dacă ai şti
Că te îmbrăţişez în fiecare ceas,
Dacă ai şti
Că vreau să fii fericit la fiecare pas,
Dacă ai şti
Că sufletul tău, sufletul mi-a atins,
Dacă ai şti
Că versuri de dragoste până acum nu am mai scris,
Dacă ai şti
Că versul în inimă mi s-a născut
Din simbol şi frumos la început,
Dacă ai şti
Că versu-mi a apus cândva,
Când viaţa carte şi scenă devenita,
Dacă ai şti,
Că versul a reînviat de dragul tău,
Dacă ai şti
Că e stângaci, dar scrie mereu,
Dacă ai şti
Ce frumos sărută vântul florile,
Dacă ai şti
Ce cald sărută soarele zorile,
Dacă ai şti
Ce pură e dragostea ce botează un suflet,
Dacă ai şti,
Că dragostea nu vrea nimic, decât să fii fericit,
Dacă ai şti,
Cât de mult eu te iubesc,
Dacă ai şti
Că-n fiecare clipă îţi vorbesc,
Dacă ai şti
Că nu-mi doresc decât să te ştiu fericit,
Dacă ai şti
Că m-am îndrăgostit de-un suflet cald,
Dacă ai şti
Că toate gândurile-mi spre tine sunt atât de pure,
Dacă ai şti
Că nimic întunecat nu poate atinge inocenţa,
Dacă ai şti
Poate ai opri clipa în loc,
Dacă ai şti
Veşnicia s-ar naşte ca-ntr-un joc,
Dacă ai şti
Poate ai vedea frumosul acolo unde el de fapt îşi are casa,
Dacă ai şti
Şi gândul tău spre mine ar veni,
Dacă ai şti.

poezie de Ana-Cristina Popescu (20 iulie 2022)
Adăugat de Elzumina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape şi departe

suntem împreună pe aceeaşi margine
a clipei,
împărţim aceleaşi nopţi sub
acoperişul lumii,

aş putea să-ţi ating visele,
aş putea fremăta în epoca ta,
aş putea să te port ca pe-o amforă
dar totuşi eşti atât de departe.

privirea ta e absentă,
soclul tău prea înalt,
nu eşti altceva decât o statuie frumoasă
şi rece
într-un templu
ce nu-mi aparţine.

eşti atât de străină
şi eu atât de trecător,
eşti atât de departe
şi eu atât de aproape.

eşti atât de tristă
în trupul tău de marmură,

eu sunt atât de singur
pe stânca mea de granit.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Jo, cum crezi că mă pot concentra dacă tu eşti prin preajmă toată ziua?
Joey: Îţi distrag atenţia atât de mult? Masa mea este în afara biroului tău. Nici măcar nu mă poţi vedea.
Pacey: Dar ştiu că eşti acolo. Şi crede-mă că nu aş fi ajuns atât de departe dacă ai fi fost atât de aproape de mine tot timpul.
Joey: Serios? De ce?
Pacey: Acum încerci să afli cât mai multe de la mine, nu-i aşa? Bine. Nu aş fi putut să mă concentrez pentru că de fiecare dată când eşti în preajma mea nu mai vreau să fac altceva decât să...
Joey: Spune. (Pacey o sărută.)

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă mă iubeşti

Dacă mă iubeşti,
dacă simţi cu putere că ţi-e dor,
un dor picurat de multe ori pe pleoape,
dacă simţi că ţi-e dor
chiar şi-atunci când eşti lângă mine,
dacă aştepţi ca timpul să-şi depene
cât mai repede,
caierul către o nouă zi,
repede,
ca vântul...
... ca gândurile hoinare,
atunci nu-mi scrie despre asta,
nici măcar nu-mi vorbi,
arată-mi-o...

Dacă mă iubeşti,
dacă ochii îţi obosesc
căutându-mă,
pe cerul toropit de soare
ori inundat de argintul Lunii,
dacă porumbeii ce se dezmiardă
perechi-perechi,
îţi fac inima să tresalte
iar buzele să se înfioreze,
desfăcându-se uşor,
ca şi când ar aştepta
gustul voluptuos al sărutului,
nu-mi aduce ofrandă petale de flori,
nu-mi amăgi simţurile cu lapte şi miere,
doar arată-mi iubirea...

Şi dacă totuşi,
vine o zi,
când vei vrea să-ţi aşterni
dragostea pe hârtie,
te rog acum, fierbinte,
pentru asta nu jertfi copacii, iubito,
lasă-i să dăinuie,
şi haide, scrie-mi sentimentele tale
direct în inimă...
... dacă mă iubeşti...

poezie de Alex Radu din Vals sentimental (2011)
Adăugat de Alex Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise, soldat în războiul troian ; Penelopa, regina peţită...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce-i cu tine, băiete? Eşti flămând şi însetat? Mamă, ce i-aţi făcut lui Nero?
Diana: Cum adică, dragul meu? Ce-i puteam face?
Lucian: I-aţi dat sau nu apă şi mâncare zilele astea?
Diana: Dacă i-am dat sau nu?! Cine ştie? Eram atât de preocupată din cauza ta, încât nu-mi dau seama.
Lucian: Eram sigur. E clar: L-aţi neglijat, deşi ştiaţi foarte bine cât de mult ţin la el. Nu numai că nu i-aţi dat să mănânce şi să bea, dar în plus, l-aţi mai şi lăsat pe afară!
Diana: Dragul meu, linişteşte-te! De Nero roboţii trebuiau să se ocupe; poate i-au dat ei apă şi mâncare.
Lucian: Nu cred, mamă; pentru a avea grijă de Nero, roboţii trebuiau programaţi, sau cel puţin trebuia să li se spună să se ocupe de el, în lipsa mea. Voi le-aţi spus măcar aşa ceva?
Diana: Nu ştiu, dragul meu; eu nu... Poate tatăl tău; ştii ceva, Iuli?
Iulian: Poftim?! Ah, despre Nero vorbeaţi? Nu... Nu ştiu nimic.
Lucian: Deci aţi uitat! O săptămână întreagă! Nu-mi vine să cred! Bietul Nero; nu ştiu cum a rezistat atât! Probabil doar dorul de mine l-a mai ţinut în viaţă. Uită-te la el, mamă! Vezi în ce hal arată?
Diana: Linişteşte-te, fiule; doar n-a păţit nimic. Mie mi se pare că arată foarte bine. E teafăr!
Lucian: Ţi se pare, mamă!
Diana: Pe cine suni?
Lucian: Pe o colegă.
Diana: La ora asta?! N-o deranja degeaba, din cauza câinelui, doar n-are nimic grav.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te iubesc, dragul meu. Iartă-mi astă iubire. Ca o pasăre ce şi-a pierdut cărarea m-ai prins în umbra aripilor tale, că vălul sufletului meu săgetat de puterea ta căzu. Acoperă-l cu mila ta, dragul meu drag, şi iartă-mi astă iubire.

Şi dacă nu mă poţi iubi, dragul meu, iartă-mi astă durere. Nu-mi zvârli priviri răutăcioase din depărtarea zărilor. Mă voi strecura în colţul meu şi înmărmurită voi rămâne în puterea îngândurată a nopţii. Cu amândouă mâinile acoperi-voi ruşinea ochilor mei. Întoarce-ţi faţa de la mine, dragul meu drag, şi iartă-mi astă durere.

Şi dacă mă iubeşti, dragul meu, iartă-mi astă bucurie. Când sufletul meu e scăldat de valurile fericirii, nu râde de rătăcirea mea învolburată de primejdii. Când înălţată pe soclul puterii te conduc cu tirania dragostei mele, şi când, ca o zeiţă, îmi închin ţie darurile mele, primeşte-mi mândria, dragul meu, şi iartă-mi fericirea.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

Cu greu ar putut fi considerat un model al timpului său:
atât Circe, cât şi Calypso l-au avut la pat
fără mari eforturi, la fel tinerele sclave
care alinau rănile pe şesurile din jurul Troiei.

Un asemenea om n-avea cum să rateze
sirenele. După ce a trecut de ele,
încă legat de catarg, el ridica nepăsător din umeri,
urmărindu-le cum săreau de pe stânci şi cum,
într-o isterie-a eşecului, cădeau în apele verzi.

Şi cine altul dacă nu Ulise, îndeajuns de viclean,
ar fi îndrăznit şi reuşit să flirteze peste tot, pentru ca apoi, prin fraudă,
să-şi atribuie reputaţia de om care-şi iubeşte căminul?
Să laşi în urma ta un siaj de inimi frânte
şi, scăpat teafăr dintre ruine, să te prezinţi posterităţii
drept soţul trist căruia dorul de iubita lui, Penelopa,
i-a fost pretutindeni călăuza care i-a arătat drumul spre casă?

poezie de Michael Cayley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Te cred. Ce-ai obţinut însă? Nu ai nimic al tău...
Traian: N-am, dar aş putea oricând; cine crezi că mi-ar refuza? Ce folos însă? Ce mi-ar trebui casă, vilă sau apartament de lux în centrul oraşului, maşini şi toate celelalte? N-am nevoie de nimic! Mă lipsesc de toate acestea! Am tot ce-mi trebuie aici şi sunt mulţumit de modul în care o duc; nu-mi plâng de milă.
Diana: Puteai avea mai multe...
Traian: Pentru ce? La ce mi-ar fi fost necesare, de moment ce sunt singur?
Diana: Puteai avea soţie, copii, nu să rămâi singur, burlac...
Traian: Soţie?! Dacă nu tu, de alta mă lipsesc... Copii?! Am unul, dar tu mi l-ai luat, l-ai înstrăinat de mine. Însă nu-mi doresc altul. El îmi e de ajuns.
Diana: Off... Ajungem de unde am pornit. Deci, totuşi, din cauza asta îl trimiţi atât de departe de mine, în această misiune, să nu ştiu nimic de el în următorii 13 ani... Dar, te rog... Nu-l înstrăina de mine, nu-l trimite departe! Lasă-l aici, acasă, lângă mine!
Traian: Eu nu-l trimit nicăieri; el a ales această cale. De altfel, puteai fi conştientă de acest risc încă de când l-ai înscris să înveţe aici, la acest Institut. A fost pregătit pentru a deveni astronaut; se pare că a reuşit prea bine acest lucru, pentru că la ora actuală, fără a-l lăuda, este cel mai bun!
Diana: Fugi de realitate, dar ştiu că e mâna ta aici. Doar tu aveai interesul să-l îndepărtezi de mine, de Iulian... Nu înţeleg, cum poţi fi atât de crud? E totuşi fiul meu...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie

Se apropie iar ziua mea şi iar n-o să-mi spui La mulţi ani
Nici anul trecut nu mi-ai spus, deşi, ştii foarte bine:
Cu cât nu-mi vorbeşti cu atât te pironeşti şi mai mult în mine
E un fel de metaforă a ta, un fel de viclenie a speciei
Gândurile tale sunt cuie care se bat singure mai ales pe
Încheiturile mâinilor, acolo unde-ţi înrădăcinezi poveştile
În timp ce dorm, aşa de dragul distracţiei la miezul nopţii
Când tu crezi că nu ştiu ce vrăjitorii faci sub pielea mea
Îţi lipeşti urechea de inima mea şi începe să ningă
Îţi place să auzi viscolul cum îţi îmbată mintea
Şi-atunci lupii din păduri, dar şi cei din mine se mai domolesc
Doar mai scânteiază leneşi a sfârşit de iubire
Te văd scotocind prin lada bunicii doar, doar
Mai găseşti un crâmpei din mine pus bine de oamenii
Care chiar m-au iubit, păcat că toţi aceştia sunt morţi
Şi-aş vrea să-i întorc aşa cum se întorc zăpezile pe uliţele triste
Măcar o dată pe an, măcar o dată pe an să fie ziua mea
Cred că şi ninsorii îi e dor de drumul pe care s-a topit cândva

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

Nu-i niciun profit în faptul că un rege leneş
Zace acasă lângă sobă, printre pietroaie sterpe,
Alături de vârstnica lui soţie – eu fac legi şi ţin judeţ
Pentr-un neam sălbatic de oameni, nişte trântori
Care mănâncă, dorm şi care nici măcar nu mă cunosc.
N-am de gând să mă odihnesc după lunga călătorie:
Îmi voi bea vinul vieţii până la drojdie.
Întotdeauna când m-am bucurat mult, am suferit mult,
Împreună cu cei care mă iubeau sau singur, pe ţărm.
Iar atunci când vijeliile ploii biciuite de ploioasele Hiade*
Au învrăjbit cumplit marea-ntunecată: am devenit un nume;
Cutreierând mereu cu inima fămândă,
Am văzut şi-am cunoscut multe, oraşe şi oameni,
Obiceiuri şi clime, adunări şi guverne –
Niciodată ultimul, ci, dimpotrivă, onorat de toţi;
Eu, beat de plăcerea luptelor cu oameni pe măsura mea,
Departe pe câmpiile răsunătoare-ale vântoasei Troia.*
Sunt o parte a toate pe care le-am întâlnit;
Iar experienţa e o arcadă prin care licăre
O lume necunoscută al cărei orizont se tot îndepărtează,
Mereu şi pentru totdeauna, atunci când mă mişc.
Cât de plictisitor este să te opreşti, s-ajungi la punctul terminus,
Să rugineşti nefolosit, în loc să străluceşti prin folosinţă,
Ca şi cum a respira înseamnă a trăi! O grămadă de vieţi
Nu reprezintă mare lucru, iar mie din doar una, aceasta,
Puţin mi-a mai rămas: dar fiecare oră smulsă
Veşniciei mute e un câştig,
O aducătoare de experienţe noi; şi umilitor a fost faptul
Că trei ani am stat retras, ghemuit în mine,
În vreme ce spiritul, sur de-acum, o stea căzătoare,
Tânjea îmboldit de dorinţa de a-şi extinde cunoaşterea
Dincolo de cele mai îndepărtate frontiere-ale gândului.

Acesta e fiul meu, sânge din sângele meu, Telemachus,
Căruia-i las Itaca şi sceptrul,
Şi pe care-l iubesc – şi care are competenţa de a îndeplini
Această muncă, prudenţa răbdătoare pentru a cizela
Un popor primitiv şi, pas cu pas,
A-l călăuzi spre facerea de fapte bune şi folositoare.
Telemachus este lipsit cusururi, deplin dedicat
Îndatoririlor de zi cu zi, prea decent pentru a nu umbla
Decât pe drumurile delicateţei şi pentru a nu arăta
Cum se cuvine respectul cuvenit zeilor casei mele,
Atunci când eu nu voi mai fi. El îşi face treaba lui, eu pe-a mea.

Acolo se află portul; nava-şi ridică velele:
Ne ispitesc, întunecate, mările întinse. Marinarii mei – suflete
Care s-au chinuit şi-au trudit, şi-au gândit împreună cu mine,
Care întotdeauna au acceptat cu egală voioşie
Tunetele şi razele soarelui, întâmpinându-le cu inimi deschise,
Cu frunţi încrezătoare – şi voi, şi eu suntem bătrâni;
Totuşi, senectutea îşi are partea ei de onoare – şi de luptă;
Moartea închide totul: dar, înainte de sfârşit,
Câteva lucruri nobile încă mai putem face,
Noi, acei bărbaţi care-am luptat cu Zeii.*
Stelele-ncep să scânteieze pe stânci:
Ziua e pe ducă, luna urcă încetişor, vocile
Din adâncuri oftează. Veniţi, prieteni,
Nu-i încă prea târziu pentru a căuta lumi noi.
Găsiţi-vă bine locul, împingeţi şi vâsliţi
Prin brazdele de apă fremătătoare; pentru că ţelul meu
Este să navigăm dincolo de soare-apune, dincolo de cerul
Tuturor stelelor din vest – înainte de-a muri.
S-ar putea ca abisurile să ne-nghită,
S-ar putea să punem piciorul pe Insulele Fericirii*
Şi să-l vedem pe marele Ahile, cel care ne-a fost tovarăş.

Deşi multe ni-s luate, multe ne rămân; şi dacă
Nu mai avem puterea cu care-n zilele de demult
Agitam pământul şi cerurile, totuşi ceea ce suntem, suntem:
Temperamentul consecvent al inimilor neînfricate,
Slăbit de timp şi de furtunile sorţii, dar puternic prin voinţa
De a lupta, de-a căuta, de-a afla şi de-a nu îngenunchea.

* Hiadele – grup de stele din constelaţia Taurul, asociate cu venirea vremii ploioase; în poem Hiadele sunt prezentate drept agitatoarele mărilor. Din această constelaţie fac parte şi Pleiadele.

* Câmpiile răsunătoare-ale vântoasei Troia – trimitere la ritualul prin care războinicii, înainte de începerea luptei, îşi loveau sacadat platoşele de bronz cu scuturile sau cu suliţele pentru a provoca prin zgomotul produs panică în rândurile adversarilor.
* În decursul războiulul troian uneori zeii coborau din Olimp şi participau la luptă alături de greci, respectiv de troieni.
* Insulele Fericirii sau Insulele celor Binecuvântaţi – un loc undeva în largul Oceanului Atlantic unde eroii din mitologia greacă, precum Ahile, se bucurau după moarte de-o vară permanentă (ceva asemănător raiului creştin).

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din nou îşi aminti cuvintele domnului Enka: "Periculoasă puicuţă, fiule!" Şi din nou îl aprobă în gând: "Câtă dreptate ai avut în privinţa ei, blondule... Chiar e periculoasă! Nici n-a început bine misiunea şi gata, mi-a şi dat de furcă, destul de serios... Ţi-am spus că am să o domolesc eu, dar acum nu mai ştiu... Oare voi reuşi vreodată?" Auzi uşa de la rezerva ei închizându-se. De abia în acel moment rămăsese, într-adevăr, singur pe puntea principală. Sau poate doar cu roboţii. Dar el şi roboţii... Nu prea vedea ce-ar putea discuta cu ei. Îşi dădea seama că n-ar fi fost deloc obligatoriu să rămână totuşi cineva, deci, nici măcar el, dar considera că e mai precaut astfel.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile tale îmi taie respiraţia

sunt ca blocurile uriaşe
coboară din piept spre abdomen
şi apasă ca o neînţelegere
apoi îţi simt mâinile
mă caută
ce depărtare
dragul meu
ce depărtare

cu cât imaginea mea e înfiptă în mintea ta
cu atât neliniştea creşte
vor trece zile poate nopţi
până când povestea va prinde contur

gândurile tale îmi taie respiaţia
mă plimb fără sens
mă lovesc de întâmplări neîntâmplate
neliniştea creşte
se mută de la mine la tine
blocuri uriaşe
ne zdrobesc

aşa e iubirea
un accident cu urmări grave

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reset memories

când îmi alergi prin vene
ca un tren de mare viteză rămas fără frână
ceea ce văd nu mai e ceea ce pare a fi,
unităţile de măsură ale tuturor lucrurilor se amestecă între ele
unitatea de măsură a dragostei e dorul,
unitatea de măsură a dorului e aşteptarea,
unitatea de măsură a aşteptării e tăcerea,
tăcerea eşti tu

îmi spuneai să nu contorizez nimic
pentru că doar infinitul ne poate cuprinde
şi iată-mă acum neştiind cât la sută din tot ce am trăit
a fost iubire şi cât a fost dor
cât la sută a fost teama aia, când înţelegi
că aşteptarea nu se mai măsoară
în cât de lung ai părul şi cât de alb,
ci în cât de mult poţi să taci
şi până unde

ce urmează e atât de previzibil
ca atunci când citeşti prognoza pe weather. com
şi-ţi iei umbrela pentru că şansele de ploaie sunt de 90%,
deraierile tale anticipate la fel de banale
ca explicaţiile stewardesei la decolare,
despre utilizarea echipamentului de salvare,
tu nu m-ai pregătit pentru ceea ce nu se va întâmpla
câtă vreme în războiul rece dintre noi
ceea ce se sfârşeşte continuă,
ceea ce continuă nu duce nicăieri
acesta e infinitul la care m-ai condamnat,
o buclă temporală în care trăiesc iar şi iar
aceeaşi iubire într-o singură zi,
ce se va sfârşi doar atunci când voi reuşi
să-mi resetez toate amintirile
despre tine

poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele

Câine, nu te mai uita la mine!
Ceea ce este departe, pare departe
Şi ceea ce este aproape, aproape;
In oglindă se reflectă prezentul.

Caută singur pe cineva care a flămânzit
Şi are viziuni!
Cel puţin, pe unul care niciodată nu s-a ambarcat
Pe marile nave cu destinaţia Anglia.

Nu? Tu chiar crezi că voi interpreta
Muzică fantastică pentru flaut
De dragul tău – şi voi privi în ochii tăi
Pentru a-mi aminti naşterea ta?

Jumătate din toate acestea chiar aş putea să fac,
Câine cu ochi mari. Dar ceea ce tu eşti
Sau ai fost – muzica –
Este doar sunetul muzicii.

poezie de George Oppen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul nebunului

Ei sunt cuminţi...
Eu sunt nebun...
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu -
Poate că ce-l cuminte-s Eu -
Deşi de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei... sunt tot nebun...

Ei mă urăsc că nu-s ca Ei...
Eu îi iubesc că nu-s ca Mine...
Ei beau
Şi mint fără ruşine -
Şi-n ochii prienenilor mei
Trec drept nebun... că nu-s ca Ei...

Lor nu le place amanta Mea...
Mie nu-mi place amanta Lor...
Ei văd cu ochii tuturor
Femeia...
Eu n-o pot vedea
Decât cu-ai mei -
Amanta Mea...

Dar cum din Ei toţi numai Eu
Nu sunt ca Ei,
Am să mă duc
De voia mea la balamuc -
Şi fiindcă nu-mi va părea rău,
Cumintele voi fi tot Eu!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jean-Luc Picard: Cum să le cer să se sacrifice, bazându-mă numai pe intuiţia ta?
Guinan: Nu ştiu. Dar stiu că e o greşeală. Fiecare fibră din fiinţa mea spune că e o greşeală. Nu îmi pot explica mie însămi, deci nu îţi pot explica nici ţie. Ştiu doar că am dreptate.
Jean-Luc Picard: Cine e în măsură să decidă că această variantă a istoriei e mai puţin bună decât cealaltă?
Guinan: Cred că eu sunt.
Jean-Luc Picard: Nu e destul, la naiba, nu e destul! Nu le voi cere să moară!
Guinan: Au murit deja 40 de miliarde de oameni. Războiul acesta nu trebuia să aibă loc. Trebuie să îi trimiţi pe oamenii aceia înapoi pentru a corecta asta.
Jean-Luc Picard: Şi ce îmi garantează că, dacă se întorc, vor reuşi? Instinctele îmi spun că e greşit, periculos, în zadar!
Guinan: Ne ştim de mult timp. Nu mi-am impus niciodată părerea asupra nimănui, nu am luat o poziţie bazându-mă pe raţiuni banale sau capricii. Nu trebuie să lăsăm acest continuu temporal să meargă mai departe. Acum, ţi-am spus ce trebuie să faci. Lasă încrederea în mine să te ajute să iei decizia să o faci.

replici din filmul serial Star Trek: Generaţia următoare
Adăugat de Laura Badea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!