Un singur semn

Aceste dealuri sunt imense ţestoase
ce odihnesc laolaltă
într-un somn greu, revoltător.

Doar un singur semn le-ar trebui
firesc, să se desprindă,
migrând triumfal către sud.

Ne-am face că aţipim...
doar puţin, atât cât ochii
pădurile şi cărările toate
s-ar opri cu mirare
strigând-ne asurzitor
pe nume.

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb, tot mai alb

Singuri, în somn
tresărim amintindu-ne
de uşi uitate deschise,
din alte vieţi.

Alb, tot mai alb
fragilul meu suflet...

Cum? Doar mereu îl învăţ
să nu crâcnească-n
leagănul de mătase
al pieptului.

Uitarea e balsam întru toate.

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare

La cântatul cocoşilor,
dinspre tine legănându-mă,
în oglinzi subterane
fântână-mi eşti,
ecou dansând în câmpie
laolaltă cu înaltele ierburi.

Arată-mi-te azi,
Suflete geamăn.
Simt în lutul trupului
o pasăre-n mirare
mereu
păzind-mi aşternutul
şi gândul.

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Mereu rămâne în suflet ceva nespus
plâns doar în elegiile toamnei
cu genunchii pe lespezi
înfiorând arcul voltaic al zbateri.

Târziu caut în luciul oglinzii,
o blândă împăcare.
Cărarea spre ascunzişul convieţuirii
se disproporţionează neînchipuit.

Ades, în mine îmbulzindu-mă
laolaltă cu tot vaietul simţurilor
te-am strigat de la capătul lumii
asurzitor, năucind înserarea.
Iscoade amăgitoare,
pitite-n resemnare,
tăcerile-mi vorbesc mereu în dodii.

Azi, rătăcesc în lumină
amintiri somnambule
şi gândul părelnic că nopţile
rămân peşteri ascunse
în care asemeni sihastrului
îţi găseşti adevărata linişte.

poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAŞI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aducătorul de iubire

Cuprinse de dragoste sunt uneori
miresmele văzduhului...
Cum, nu-ţi mai aminteşti
aprinsa nebunie a culorii?

Într-un cer subţire se-ncurcau
laolaltă
fluturi bezmetici şi pânze de păianjen.

Prin ferestrele zilei
o voce îmi devenea tot mai familială
Inelele ni se rostogoleau peste tâmpla fierbinte
a nopţii. Sfârtecată era doar iluzia.
Respiră-mă odată cu octombrie-
aducătorul de iubire-

Azi, ceasul a-nverzit cuminte-n perete,
mestecenii aprinşi coboară nechemaţi
într-un timp al durerii.

Târziu,
mimul din mine dansează,
cu lacrimă nopţii
îngânându-ţi numele.

poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAŞI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haine kaki

Haine kaki- suflete deşirate
vorbind despre amăgire
şi glorie.

Ei simt ades închipuitele spaime
cutreierând laolaltă
diafragma substituită
a realului.

Împrejur cuvintele sunt apostrofate
de culegători soldaţilor de plumb.

Noi suntem doar trecătorii
din acvariul albăstri
de-atâta
speranţă deşartă.

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelesuri amare

Am fruntea pietrei,
înrourată-n tăcere. Rugă am rostit
pentru aceste înfloriri
baletând
în înţelesuri amare.

Ce zile faste mi-am ales
s-aştept iubire
pe false coridoare?
Ale cui sunt mâinile
şi ochii acestui
chip tulburat?

Astăzi,
nici păsările,
nici ploile
nu mă mai recunosc
şi... ştii doar,
soră geamănă
le-am fost...

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum oare?

Aştepţi să sosesc
cu sfiala ploilor de toamnă?

Cum oare, căutând peste albul cuvintelor
te-aş mai striga pe nume...

E un decor umbrit
ca înalta mirare a unui copil
decupând tavanul
în hotare de cercuri.

poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAŞI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup cu nume

Sunt singur şi în jur e-atata lume,
Dar Doamne cât de singur pot să fiu!
În trupul meu ce poartă al meu nume,
M-am rătăcit şi cine sunt nu ştiu.

Sunt foarte mulţi acei ce-mi dau bineţe,
La fel şi foarte mulţi ce nu îmi dau
Şi stau în bucurie sau tristeţe,
Atunci când doar cu mine, eu mai stau.

Încerc să mă cunosc pe dinlăuntru,
De eu n-o fac, un altul n-o va face,
Mă-ntreb de sunt iubire sau sunt sumbru,
Atunci când sufletul în mine tace.

Sunt singur înlăuntru-n ăsta lume,
Dar am să mă împart atât cât pot,
Să dau bucăţi din trupul meu cu nume,
Acelor ce iubire nu mai pot.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mişcarea de revoluţie

Doar într-un singur sens, firesc,
Se-nvârte globul pământesc,
De-aceea, foarte greu, la noi,
Se dă pământul... înapoi.

epigramă de Gheorghe Dănăilă din ziarul "Viaţa Buzăului" (26 ianuarie 2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea confident

Dintre pereţii casei, o simt căutându-şi
cuibul pe umerii tăi.
Doar tu-cel fără de nume
o vezi cum se înalţă sub mirajul
ninsorilor încremenite.
E pasărea confident!
Mă caută doar în zbor, neînduplecată
arcuindu-se lângă trupul meu zvelt.
Zilnic, îi auzi rugăciunea,
o asculţi cum se tânguie
după ferestrele cerului,
într-o tăcere ce mă revoltă.
Priveşte-o cum se hrăneşte
cu argintăria cuvintelor,
cum îşi deschide aripile
către vânătorul din oglindă
ce nu-i vorbeşte despre o măsură
a dragostei...

Pasăre-Cuvânt,
la ceas înalt
sărută-mi sufletul încătuşat
de-atâta aşteptare.

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident (noiembrie 2004)
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt încărcaţi încă din copilărie cu grija onorurilor, a bunurilor, a prietenilor şi chiar cu bunurile şi cu onoarea prietenilor. Sunt copleşiţi de treburi, să înveţe limbi, să facă exerciţii; sunt făcuţi să înţeleagă că nu vor fi fericiţi dacă sănătatea, onoarea şi averea lor şi aceea a prietenilor nu va fi în bunăstare; destul un singur lucru să lipsească şi nefericirea e gata. Li se dau astfel sarcini şi treburi care-i hărţuiesc din zori. – Iată, veţi spune, o ciudată manieră de a-i face fericiţi! Ce s-ar putea găsi mai mult pentru a-i face nefericiţi! Cum adică, ce s-ar putea găsi? N-ar trebui decât să li se ia toate grijile; atunci ei s-ar vedea pe ei, s-ar gândi la ceea ce sunt, de unde vin, încotro se îndreaptă: aşa se face că ei sunt mereu ocupaţi şi îndepărtaţi de aceste gânduri. Şi, dacă după ce li s-au pregătit atâtea ocupaţii, tot le mai rămâne un răgaz, sunt sfătuiţi să se distreze, să se joace, pentru a fi ocupaţi.

Blaise Pascal în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi cercetarea speculativă, sterilă şi veţi fi gradat eliberaţi de toate neliniştile. Deosebirea dintre "desigur" şi "poate că" este destul de mică. Dar între o faptă bună şi una rea deosebirea este foarte mare. Vai! Greu e să nu-ţi fie frică de ceea ce se tem oamenii. Suntem într-un pustiu fără iubire, sterp şi aparent fără de sfârşit; totuşi oamenii se zoresc bucuroşi - ca şi cum s-ar urca primăvara pe culmi! Numai eu sunt sfios. Dorinţele mele n-au încolţit încă. Sunt ca un copilaş care n-a zâmbit încă mamei sale. Rătăcesc la întâmplare, ca un pripăşit care nu ştie încotro s-o apuce. Toţi ceilalţi au prisos, eu singur sunt despuiat de toate. Sunt o minte simplă şi ştiu doar că nu ştiu nimic. Oamenii sunt luminaţi, numai eu trăiesc în beznă; ei sunt toţi isteţi, numai eu sunt spiritul greoi. Sunt agitat ca oceanul, umblu fără oprire. Fiecare are un lucru; eu singur sunt incapabil să mai posed ceva. Sunt deosebit de toţi ceilalţi oameni prin modul meu de a fi. Da, dar mă odihnesc în preajma preaslăvitei Maicii Mele şi a Universului.

Lao Tse în Tao Te King, 20
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian ajunse sus, iar trapa navei se deschise automat, aşteptând ca el să intre. Nu se opri şovăitor, ci doar pentru a se întoarce şi a face un ultim semn cu mâna către toţi cei adunaţi acolo şi pentru cei aflaţi acasă, în faţa ecranelor TV. Apoi intră, trapa închizându-se automat în urma lui; deocamdată era singur pe puntea principală, dar crainicul deja îl anunţa pe al doilea...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este o carte unică. Nu se lasă prinsă în mână şi răsfoită de către oricine. El este autorul care se deschide şi se lasă citit în faţa cui doreşte, arată paginile pe care le doreşte, când doreşte. El spune şi se auto-comentează. Iar aceste cărţi, se ştie, sunt toate diverse, fiecare scrise într-un singur exemplar. Aceste documente umane îşi arată secretul lor doar în faţa acelora care stau în faţa lor în linişte şi cu modestie.

citat din Giuseppe Colombero
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce bine că eşti...

Ce mirare că eşti, ce minune că sunt,
Că existăm amândoi pe acelaşi pământ,
Cu fiori dulci şi culori de gheaţă,
Rătăciţi în dimineţi cu aromă de ceaţă.
Ce mirare că eşti, ce minune că sunt
Şi glasul nostru răsună asemeni unui cânt,
In visele de stele-nseninate,
Când gândurile ni se perindă-n aceleaşi şoapte.
Ce mirare că eşti, ce minune că sunt
Si ne-nvelim cu acelaşi acoperământ
De lacrimi şi sărutări aprinse
In hora stelelor destinse.
Ce minune că sunt, ce mirare că eşti
Frumoşi şi mirifici de ne priveşti,
Ce mirare a minunii că suntem
Aproape şi totuşi nu ne spunem.
Ce mirare că eşti, ce minune că sunt
Si vorba ne este un singur cuvânt,
Ce minune că sunt, ce mirare că eşti
De ne-ntâlnim doar în poveşti.

poezie de Ana Maria Erdo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de om

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o nevastă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
un copil şi o nevastă care au lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-ncet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

tinereţe

O fiară oarbă, fără minte, flămândă, care nu ştie să se înfrupte, nu îndrăzneşte; ar trebui să-i facă un semn fericirii care trece în plină stradă şi care s-ar opri de bunăvoie, dar nu-i face semn; scoate dopul timpului, lăsându-l să curgă ca apa, să se risipească în zadar, o fiară sălbatică, dar care nu ştie că e fiară – iată ce e tinereţea!

definiţie clasică de Nikos Kazantzakis în Raport catre El Greco
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocluzie

Când sunt atât de multe ţărmuri şi urmele de paşi le şterge marea
Mă rog în taină sorilor de gânduri să ne strivească cu lumină zarea
Şi peste goliciuni de şoapte, unde prea multe inimi odihnesc
Tăcerile de ieri se fac uitate şi clipe sub apus ne întregesc.
Ne ţinem şi de sete şi de umbră când dogoresc ispite peste noi
Şi ne hrănim pe rând cu răsărituri, la adăpost de zgomot şi nevoi.
Când se-nteţesc atâtea graiuri mute şi flori de câmp pe suflet înverzesc
Mă pierd unde nu-i glas de mângâiere şi tot la tine-n piept mă regăsesc.
Ne ţinem şi de scut sub vrajba lumii când rugăciunea parcă ne înalţă
Şi strâns în pumnii mici de primăvară, un singur Cer muşcă din viaţă.
Suntem un tot, o dulce frenezie, puţin din Har, puţin din moarte
Ne suntem efemer şi veşnicie, unde-i un amalgam firesc de zi şi noapte.
Când ascultăm orgoliile surde ne-am rătăci şi-am îngropa ce-am fost.
Dar ne iubim. Şi fără doar şi poate, fără iubire n-avem nici un rost...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pietrele

Pietrele au alergat nesăbuite
prin lume,
nici amintirea nu le mai ştie.
Azi, odihnesc aici,
odată cu mine-
eu cel care mi-am lăsat
osteneala toată, în ele.

poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAŞI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţimile cerului

Înălţimile munţilor
taina spovedaniei
margine de timp
înflorind.

Doar acolo, singur
uneşti în tine
calda răsuflare a lumii.

Îngerii ne urmează cuminţi
printre rădăcinile cerului
deseori aşteptându-ne,
căutând-ne...

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!