Un singur semn

Aceste dealuri sunt imense țestoase
ce odihnesc laolaltă
într-un somn greu, revoltător.

Doar un singur semn le-ar trebui
firesc, să se desprindă,
migrând triumfal către sud.

Ne-am face că ațipim...
doar puțin, atât cât ochii
pădurile și cărările toate
s-ar opri cu mirare
strigând-ne asurzitor
pe nume.

poezie de din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Alb, tot mai alb

Singuri, în somn
tresărim amintindu-ne
de uși uitate deschise,
din alte vieți.

Alb, tot mai alb
fragilul meu suflet...

Cum? Doar mereu îl învăț
să nu crâcnească-n
leagănul de mătase
al pieptului.

Uitarea e balsam întru toate.

poezie de din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Stare

La cântatul cocoșilor,
dinspre tine legănându-mă,
în oglinzi subterane
fântână-mi ești,
ecou dansând în câmpie
laolaltă cu înaltele ierburi.

Arată-mi-te azi,
Suflete geamăn.
Simt în lutul trupului
o pasăre-n mirare
mereu
păzind-mi așternutul
și gândul.

poezie de din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântec

Mereu rămâne în suflet ceva nespus
plâns doar în elegiile toamnei
cu genunchii pe lespezi
înfiorând arcul voltaic al zbateri.

Târziu caut în luciul oglinzii,
o blândă împăcare.
Cărarea spre ascunzișul conviețuirii
se disproporționează neînchipuit.

Ades, în mine îmbulzindu-mă
laolaltă cu tot vaietul simțurilor
te-am strigat de la capătul lumii
asurzitor, năucind înserarea.
Iscoade amăgitoare,
pitite-n resemnare,
tăcerile-mi vorbesc mereu în dodii.

Azi, rătăcesc în lumină
amintiri somnambule
și gândul părelnic că nopțile
rămân peșteri ascunse
în care asemeni sihastrului
îți găsești adevărata liniște.

poezie de din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Aducătorul de iubire

Cuprinse de dragoste sunt uneori
miresmele văzduhului...
Cum, nu-ți mai amintești
aprinsa nebunie a culorii?

Într-un cer subțire se-ncurcau
laolaltă
fluturi bezmetici și pânze de păianjen.

Prin ferestrele zilei
o voce îmi devenea tot mai familială
Inelele ni se rostogoleau peste tâmpla fierbinte
a nopții. Sfârtecată era doar iluzia.
Respiră-mă odată cu octombrie-
aducătorul de iubire-

Azi, ceasul a-nverzit cuminte-n perete,
mestecenii aprinși coboară nechemați
într-un timp al durerii.

Târziu,
mimul din mine dansează,
cu lacrimă nopții
îngânându-ți numele.

poezie de din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Haine kaki

Haine kaki- suflete deșirate
vorbind despre amăgire
și glorie.

Ei simt ades închipuitele spaime
cutreierând laolaltă
diafragma substituită
a realului.

Împrejur cuvintele sunt apostrofate
de culegători soldaților de plumb.

Noi suntem doar trecătorii
din acvariul albăstri
de-atâta
speranță deșartă.

poezie de din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Înțelesuri amare

Am fruntea pietrei,
înrourată-n tăcere. Rugă am rostit
pentru aceste înfloriri
baletând
în înțelesuri amare.

Ce zile faste mi-am ales
s-aștept iubire
pe false coridoare?
Ale cui sunt mâinile
și ochii acestui
chip tulburat?

Astăzi,
nici păsările,
nici ploile
nu mă mai recunosc
și... știi doar,
soră geamănă
le-am fost...

poezie de din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cum oare?

Aștepți să sosesc
cu sfiala ploilor de toamnă?

Cum oare, căutând peste albul cuvintelor
te-aș mai striga pe nume...

E un decor umbrit
ca înalta mirare a unui copil
decupând tavanul
în hotare de cercuri.

poezie de din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Trup cu nume

Sunt singur și în jur e-atata lume,
Dar Doamne cât de singur pot să fiu!
În trupul meu ce poartă al meu nume,
M-am rătăcit și cine sunt nu știu.

Sunt foarte mulți acei ce-mi dau binețe,
La fel și foarte mulți ce nu îmi dau
Și stau în bucurie sau tristețe,
Atunci când doar cu mine, eu mai stau.

Încerc să mă cunosc pe dinlăuntru,
De eu n-o fac, un altul n-o va face,
Mă-ntreb de sunt iubire sau sunt sumbru,
Atunci când sufletul în mine tace.

Sunt singur înlăuntru-n ăsta lume,
Dar am să mă împart atât cât pot,
Să dau bucăți din trupul meu cu nume,
Acelor ce iubire nu mai pot.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mișcarea de revoluție

Doar într-un singur sens, firesc,
Se-nvârte globul pământesc,
De-aceea, foarte greu, la noi,
Se dă pământul... înapoi.

epigramă de din ziarul "Viața Buzăului" (26 ianuarie 2006)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie

Pasărea confident

Dintre pereții casei, o simt căutându-și
cuibul pe umerii tăi.
Doar tu-cel fără de nume
o vezi cum se înalță sub mirajul
ninsorilor încremenite.
E pasărea confident!
Mă caută doar în zbor, neînduplecată
arcuindu-se lângă trupul meu zvelt.
Zilnic, îi auzi rugăciunea,
o asculți cum se tânguie
după ferestrele cerului,
într-o tăcere ce mă revoltă.
Privește-o cum se hrănește
cu argintăria cuvintelor,
cum își deschide aripile
către vânătorul din oglindă
ce nu-i vorbește despre o măsură
a dragostei...

Pasăre-Cuvânt,
la ceas înalt
sărută-mi sufletul încătușat
de-atâta așteptare.

poezie de din Pasărea confident (noiembrie 2004)
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Blaise Pascal

Oamenii sunt încărcați încă din copilărie cu grija onorurilor, a bunurilor, a prietenilor și chiar cu bunurile și cu onoarea prietenilor. Sunt copleșiți de treburi, să învețe limbi, să facă exerciții; sunt făcuți să înțeleagă că nu vor fi fericiți dacă sănătatea, onoarea și averea lor și aceea a prietenilor nu va fi în bunăstare; destul un singur lucru să lipsească și nefericirea e gata. Li se dau astfel sarcini și treburi care-i hărțuiesc din zori. – Iată, veți spune, o ciudată manieră de a-i face fericiți! Ce s-ar putea găsi mai mult pentru a-i face nefericiți! Cum adică, ce s-ar putea găsi? N-ar trebui decât să li se ia toate grijile; atunci ei s-ar vedea pe ei, s-ar gândi la ceea ce sunt, de unde vin, încotro se îndreaptă: așa se face că ei sunt mereu ocupați și îndepărtați de aceste gânduri. Și, dacă după ce li s-au pregătit atâtea ocupații, tot le mai rămâne un răgaz, sunt sfătuiți să se distreze, să se joace, pentru a fi ocupați.

în Cugetări
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Lao Tse

Lăsați cercetarea speculativă, sterilă și veți fi gradat eliberați de toate neliniștile. Deosebirea dintre "desigur" și "poate că" este destul de mică. Dar între o faptă bună și una rea deosebirea este foarte mare. Vai! Greu e să nu-ți fie frică de ceea ce se tem oamenii. Suntem într-un pustiu fără iubire, sterp și aparent fără de sfârșit; totuși oamenii se zoresc bucuroși - ca și cum s-ar urca primăvara pe culmi! Numai eu sunt sfios. Dorințele mele n-au încolțit încă. Sunt ca un copilaș care n-a zâmbit încă mamei sale. Rătăcesc la întâmplare, ca un pripășit care nu știe încotro s-o apuce. Toți ceilalți au prisos, eu singur sunt despuiat de toate. Sunt o minte simplă și știu doar că nu știu nimic. Oamenii sunt luminați, numai eu trăiesc în beznă; ei sunt toți isteți, numai eu sunt spiritul greoi. Sunt agitat ca oceanul, umblu fără oprire. Fiecare are un lucru; eu singur sunt incapabil să mai posed ceva. Sunt deosebit de toți ceilalți oameni prin modul meu de a fi. Da, dar mă odihnesc în preajma preaslăvitei Maicii Mele și a Universului.

în Tao Te King, 20
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Tao Te Ching. Cartea despre Tao si calitatile sale" de Lao Tse este disponibilă pentru comandă online la numai 14.00 lei.
Cornelia Georgescu

Lucian ajunse sus, iar trapa navei se deschise automat, așteptând ca el să intre. Nu se opri șovăitor, ci doar pentru a se întoarce și a face un ultim semn cu mâna către toți cei adunați acolo și pentru cei aflați acasă, în fața ecranelor TV. Apoi intră, trapa închizându-se automat în urma lui; deocamdată era singur pe puntea principală, dar crainicul deja îl anunța pe al doilea...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Omul este o carte unică. Nu se lasă prinsă în mână și răsfoită de către oricine. El este autorul care se deschide și se lasă citit în fața cui dorește, arată paginile pe care le dorește, când dorește. El spune și se auto-comentează. Iar aceste cărți, se știe, sunt toate diverse, fiecare scrise într-un singur exemplar. Aceste documente umane își arată secretul lor doar în fața acelora care stau în fața lor în liniște și cu modestie.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce bine că ești...

Ce mirare că ești, ce minune că sunt,
Că existăm amândoi pe același pământ,
Cu fiori dulci și culori de gheață,
Rătăciți în dimineți cu aromă de ceață.
Ce mirare că ești, ce minune că sunt
Și glasul nostru răsună asemeni unui cânt,
In visele de stele-nseninate,
Când gândurile ni se perindă-n aceleași șoapte.
Ce mirare că ești, ce minune că sunt
Si ne-nvelim cu același acoperământ
De lacrimi și sărutări aprinse
In hora stelelor destinse.
Ce minune că sunt, ce mirare că ești
Frumoși și mirifici de ne privești,
Ce mirare a minunii că suntem
Aproape și totuși nu ne spunem.
Ce mirare că ești, ce minune că sunt
Si vorba ne este un singur cuvânt,
Ce minune că sunt, ce mirare că ești
De ne-ntâlnim doar în povești.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Moarte, tu n-ai nume de om

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă și un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăbovește jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul și să las o cheie
ori nu știai că am
o nevastă și un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca și când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aș fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ți mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
și sunt gol-goluț că n-am putut
să-mbrac nimic
așa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul și viața între dinți
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ți-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăbovești la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar știai
că-i bolnav și trist
și-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
știu că te grăbești
și-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu știai
un copil și o nevastă care au lăcrimat destul
și-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greșit de vii pândind
și totuși dacă vii
adu-mi și tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost și încă sunt

noa haide moarte hai

pășește-ncet de poți
injectează-mi în vene noaptea
fie și în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Nikos Kazantzakis
tinerețe
O fiară oarbă, fără minte, flămândă, care nu știe să se înfrupte, nu îndrăznește; ar trebui să-i facă un semn fericirii care trece în plină stradă și care s-ar opri de bunăvoie, dar nu-i face semn; scoate dopul timpului, lăsându-l să curgă ca apa, să se risipească în zadar, o fiară sălbatică, dar care nu știe că e fiar㠖 iată ce e tinerețea!

definiție clasică de în Raport catre El Greco
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

Distribuie
cumpărăturiCartea "Zorba the Greek" de Nikos Kazantzakis este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -49.00- 22.99 lei.

Cocluzie

Când sunt atât de multe țărmuri și urmele de pași le șterge marea
Mă rog în taină sorilor de gânduri să ne strivească cu lumină zarea
Și peste goliciuni de șoapte, unde prea multe inimi odihnesc
Tăcerile de ieri se fac uitate și clipe sub apus ne întregesc.
Ne ținem și de sete și de umbră când dogoresc ispite peste noi
Și ne hrănim pe rând cu răsărituri, la adăpost de zgomot și nevoi.
Când se-ntețesc atâtea graiuri mute și flori de câmp pe suflet înverzesc
Mă pierd unde nu-i glas de mângâiere și tot la tine-n piept mă regăsesc.
Ne ținem și de scut sub vrajba lumii când rugăciunea parcă ne înalță
Și strâns în pumnii mici de primăvară, un singur Cer mușcă din viață.
Suntem un tot, o dulce frenezie, puțin din Har, puțin din moarte
Ne suntem efemer și veșnicie, unde-i un amalgam firesc de zi și noapte.
Când ascultăm orgoliile surde ne-am rătăci și-am îngropa ce-am fost.
Dar ne iubim. Și fără doar și poate, fără iubire n-avem nici un rost...

poezie de
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pietrele

Pietrele au alergat nesăbuite
prin lume,
nici amintirea nu le mai știe.
Azi, odihnesc aici,
odată cu mine-
eu cel care mi-am lăsat
osteneala toată, în ele.

poezie de din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Înălțimile cerului

Înălțimile munților
taina spovedaniei
margine de timp
înflorind.

Doar acolo, singur
unești în tine
calda răsuflare a lumii.

Îngerii ne urmează cuminți
printre rădăcinile cerului
deseori așteptându-ne,
căutând-ne...

poezie de din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook