
Ritm de continuat
Noaptea nu a fost de vină
S-a-ntâmplat că s-a-ntâmplat
Fire oarbe de lumină
Au suit încălecat.
Lucii plase sanguine
Desenând Electric-Cer
Tremură în voi și-n mine
Ciorna Marelui-Mister
Peste cat și peste vis
Lungi persoane somnambule
Clatină lângă abis
Þeste verzi de libelule.
Și gunoiul în căldări
Fierbe colorând cu pete
Roșu-galben fund de mări
Pe înecul din perete.
S-a-ntâmplat că s-a-ntâmplat
Pe la colțuri, pieze rele,
S-au bătut și s-au scuipat
Pentru inima din ele.
Ochiul sfântului la geamuri
Plânge palid căci în curte
Bat pe burta lor tam-tamuri
Mâțele cu labe scurte.
poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Nimic nou sub soare
Iubitule,
nu s-a-ntâmplat nimic!
Nimic nu s-a-ntâmplat sub stele!
Doar eu visam
un vis unic
cu ochi frumoși de peruzele!
Iubitule,
nu s-a-ntâmplat nimic!
Timpul mi-e martor că demult
doar eu
mai plâng înăbușit,
un curcubeu într-un tumult!
Iubitule,
nu s-a-ntâmplat nimic,
nimic nu s-a-ntâmplat cu noi!
Aceleași vise, aceeași sori,
aceleași tălpi, rănite zori...
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vântule, iubitule!
Iubitule,
nu s-a-ntâmplat nimic!
Nimic nu s-a-ntâmplat sub stele!
Doar eu visam
un vis unic
cu ochi frumoși de peruzele!
Iubitule,
nu s-a-ntâmplat nimic!
Mi-e timpul martor
că demult
doar eu mai plâng înăbușit,
un curcubeu într-un tumult!
Iubitule,
nu s-a-ntâmplat nimic,
nimic nu s-a-ntâmplat
cu noi!
Aceleași vise, aceeași sori,
aceleași tălpi, rănite zori...
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi s-a-ntâmplat să te găsesc...
mi s-a-ntâmplat să te găsesc, să te zăresc trecând,
de-atunci pe loc eu te-am iubit și te iubesc profund,
ai răsărit în ochii mei, un trandafir plăpând,
cu ochii umezi de idei și ei m-au răscolit
mi s-a-ntâmplat să îți zăresc, o poză undeva,
imaginea cu flori de câmp și tu o floare stea,
petale roșii te îmbracă și albul pur, pe corp,
puțin îți lasă să se vadă, forma de corp ce-i copt
mi s-a-ntâmplat să te iubesc, să numai dorm deloc,
să ies mereu pe drumul care, te-oprești din loc în loc,
să te urmez dar de departe cu pașii mărunțiți,
să îți privesc făptura dragă cu ochii pironiți
mi s-a-ntâmplat și ce să fac, să te alung nu pot,
îmi bate inima să spargă pieptul bătrân de mort
și mintea mi-a rămas blocată cu gândul tot te chem,
să-mi potolești dragostea oarbă ce parcă-i un blestem
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

La cenaclu
La cenaclul anunțat
S-au vorbit vrute, nevrute,
Dar nimic nu s-a-ntâmplat,
Căci revistele sunt scumpe.
epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Instinctul mamei
Mai de la o vreme-ncoace,
Visuri grele mă abat
Și, de cum zorește-n ziuă,
Mă întreb: ce s-a-ntâmplat?
Fixez ceasul de perete,
Brăzdez roua de pe frunte...
Oare cine pe-ndelete
Gândul cearcă a-și ascunde?!
Nu găsesc răspunsuri clare,
Noaptea nu vrea să-mi răspundă.
Mă feresc pe-un drum de-o cale...
Este cineva s-asculte?!
Privesc cerul și pământul,
Răscolesc tâmpla-mi de nea:
Răsărituri, asfințituri,
Ce greu să mă prade vrea?!
Pasăre-s cu-aripa frântă,
Zeu eu sunt ocrotitor:
Cine se ascunde? Unde?
Mădularele mă dor!..
Nimeni! zic în consolare.
Nimeni? Văzul mi se-ncinge:
Văd un greu din depărtare...
Inima în mine plânge!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cazul Caracal
După tot ce s-a-ntâmplat,
Prin ministere, se pare,
Că proști mulți s-au răsturnat...
O garnitură de care!
epigramă de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

La cenaclu, ca în algebră
La cenaclul anunțat
S-au vorbit vrute, nevrute,
Dar nimic nu s-a-ntâmplat,
Că-s multe necunoscute.
epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste
Ce frumos s-a-ntâmplat
cântecul adevărat.
Ai adunat sunetele
și mi-ai spus: "Pune-ți-le.
Ia-le și-mbracă-te
în haină de dangăte. google. ro tumblr_n44yins7bT1r4ueyro1_500
Fă-te sărbătoare
răsunătoare.
Fă-te cântec de zi
și povestește-mi și zi-i
cu nesfârșita mulțime,
nu doar cu mine, cu tine.
Cată bine în adâncuri:
crengi de apă și în crânguri.
În noi doi dacă-noți,
găsești oamenii toți.
Fă-te cântec de vifor
pentru cei care fi-vor
suiți peste crestele
vremii aceste.
Fii sălbatecă fată,
libertate visată,
fii răcoare-n pârjoluri,
cale dreaptă-n ocoluri.
Fă-te cântec și cântă
pentru cin' nu cuvântă.
...
poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul dar
Iubita mea, de voi pleca vreodată
vei fi în inima și-n gândul meu,
iar dacă pentru tine-ar fi prea greu,
îți voi lăsa zălog iubirea-mi toată.
O vei putea privi ca pe-o făptură
pe care trebuie s-o îngrijești
ca pe-un copil ce trebuie să-l crești
cu dragoste, ferit de boli și ură.
Va fi copilul tău, copil din stele,
va fi minunea ce ni s-a-ntâmplat
când vraja lunii peste noi a dat
în noaptea fără margini și zăbrele.
Îmi va fi dor, dar tu fii liniștită:
vei fi cu mine chiar de-ar fi să fiu
condus pe ape de un barcagiu
cu doi bănuți în punga-i ponosită.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Autodenunț
Nu sunt gelos, dar s-a-ntâmplat
Și-am mai sărit și peste cal:
De două ori eu i-am băgat
Ginecologul în spital.
epigramă de Florin Rotaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Autodenunț
Nu sunt gelos, dar s-a-ntâmplat
Și-am mai sărit și peste cal,
(De două ori eu i-am băgat
Ginecologul în spital).
epigramă de Florin Rotaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Și dacă
... și dacă n-ar fi fost așa să fie
cum s-a-ntâmplat nesigur între noi
ce-aș fi făcut cu toamna străvezie
din vara scufundată în noroi
și dacă n-ar fi fost de sus să cadă
în toiul iernii umbrele de ploi
aș fi crezut că stai în ambuscadă
în primăvară care curge peste noi
și dacă n-ar fi fost așa cum este
și ar fi fost așa că nu mai ești
aș fi putut eu oare trece peste
aceste anotimpuri din povești.?!
poezie de Iurie Osoianu (18 decembrie 2017)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Să nu zici: "Am păcătuit; și? ce mi s-a-ntâmplat?", căci Domnul e îndelung-răbdător.
Isus Sirah în Ecclesiasticul, 5:4, traducere de Bartolomeu Anania
Adăugat de TraianD

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mărturisesc drept, cum am spus și la jurați, eu, domnule președinte, i-am zis lui Mitică: nu-mi plac glume de astea! Adică nu că mi-era frică de ce s-a-ntâmplat... nici nu mă gândeam! dar vorba e, nu-mi plac mie astea; că eu îl știam cine e Mișu, laș! și n-are curaj; mi-era frică să nu pățim cu el cum mai pățisem o dată, când s-a-ntâmplat la Hierestrăul Vechi bătaia cu mizerabilii ăilalți, care ne-a atacat, și Mișu de frică a fugit și s-a ascuns undeva.
începutul de la 1 Aprilie (monolog) de Ion Luca Caragiale (1896)
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Actorului Ginuc Crișan
Cum Ginuc mereu ne-ntreabă
Dacă știm ce s-a-ntâmplat,
- Ce? îl bagă unu-n seamă.
- S-a dat "aia" peste cap.
epigramă de Vasile Iușan din Ridică-te, Caragiale! (2009)
Adăugat de Vasile Iușan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Educație
Nicicând copilul nu mi-am ocărât,
L-am alintat cu-o dulce sărutare,
Iar de bătut nu s-a-ntâmplat decât
În caz de legitimă apărare...
epigramă de Iulian Tănăsescu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Narcisism
Spunându-mi dimineață rugăciunea,
De Dragobete s-a-ntâmplat minunea:
Când mă priveam, la baie, în oglindă
Iubirea, pentru mine, să se-aprindă.
epigramă de Ion Ruse
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Aniversare
S-a întâmplat atunci, acolo
Iubita mea, tu să răsari,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să vi,
Ca o rază de lumină și de soare,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să fi,
Scumpul meu luceafăr, veșnic între stele.
De ziua ta, iubita mea, îți dăruiesc,
Fericirea ce-n cuvinte nu pot să-ți spun,
De ziua ta, iubita mea, îți dăruiesc,
Cuvântul bun și cald și sincer
Și te doresc, înger ce-n suflet îmi trăiești.
Și ești parfumul meu de vis
Și adierea caldă ce-n mine port
Și mai presus de tot și toate,
A mea iubirea adevărată.
Să te sărut aș vrea mereu,
Dar știu că eu... și știu că-i greu,
Dar cred că ai să mă ierți,
Căci inima îmi ești pe veci.
Sperantă-mi ești și paradis
Si doar tu poți să mă-ncălzești,
Căci iarnă îmi e în fiecare zi,
Când alăturea nu-mi ești.
Nebunesc mă doare-n suflet
Și n-aș vrea ca să te pierd,
Căci te iubesc,
Adevărat și fără alinare.
Și te-ai născut atunci, acolo,
Ai răsărit cu primii ghiocei
Și-aș fi putut să jur că am simțit,
... o adiere.
De-aș fi știut,
Ce iubire minunată o să apară,
Cerul supus l-aș fi privit
Și i-aș fi mulțumit,
Că te-ai născut.
poezie de Dan Coblis din Nuanțe de alb
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Anabel Lee
De demult s-a-ntâmplat, de demult...
Era lângă-o mare cu ape-argintii,
O fecioară trăia, și poate c-o știți,
O fecioară, Annabel Lee;
Și trăia doar c-un gând - s-o iubesc mereu,
Și trăia - să mă poată iubi.
Eu - un copil - și ea un copil,
Lângă-o mare cu ape-argintii,
Ne iubeam ca un cântec mai presus de iubire
Ca un cântec - Annabel Lee;
Și priveau, pizmuind preacurata iubire,
Chiar serafii de sus, din tării.
Și așa s-a-ntâmplat că-ntr-o zi, demult,
Lângă marea cu ape-argintii
Un vânt de pustiu s-a iscat dintr-un nor,
Înghețând-o pe Annabel Lee;
Măritele-i neamuri au dus-o departe.
Departe de mine, spre miazăzi,
Și-au închis-o în mormântul de piatră,
Lângă-o mare cu ape-argintii.
Chiar serafii, nicicând fericiți ca noi,
Pizmuindu-ne priveau din tării -
Da, așa s-a-ntâmplat (și cu toții o știu
Lângă marea cu ape-argintii)
Că-ntr-o noapte un vânt se-abătu, geros,
Înghețând, ucigând pe Annabel Lee.
Dar iubirea ne-a fost mai presus de iubirea
Celor mai bătrâni decât noi, doi copii -
Celor mai înțelepți decât noi, doi copii -
Și nici îngerii de sus, din tării,
Nici demonii din funduri de-ocean
N-au să poată vreodată visul meu despărți
De-al frumoasei Annabel Lee.
Și, prin noapte, urcând, luna-mi pare un gând
Al fecioarei Annabel Lee;
Și din ochii stelari eu văd ochii ei mari,
Ai frumoasei Annabel Lee;
Și în fluxu-nnoptat lângă ea stau culcat,
Lângă draga, iubita, logodnica mea,
În mormântul din țărmuri pustii,
Lângă țărmuri cu valuri pustii.
poezie celebră de Edgar Allan Poe din Poezii și poeme (1964), traducere de Mihu Dragomir
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iar se schimbă ortografia!
A fost mereu handicapat,
Dar s-a-ntâmplat cu el ceva,
Că de un timp a progresat:
Se bâlbâie cu â (din a)!
epigramă de Constantin Tone din Terapii de șoc (1997)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!