Anabel Lee

De demult s-a-ntâmplat, de demult...
Era lângă-o mare cu ape-argintii,
O fecioară trăia, şi poate c-o ştiţi,
O fecioară, Annabel Lee;
Şi trăia doar c-un gând - s-o iubesc mereu,
Şi trăia - să mă poată iubi.

Eu - un copil - şi ea un copil,
Lângă-o mare cu ape-argintii,
Ne iubeam ca un cântec mai presus de iubire
Ca un cântec - Annabel Lee;
Şi priveau, pizmuind preacurata iubire,
Chiar serafii de sus, din tării.

Şi aşa s-a-ntâmplat că-ntr-o zi, demult,
Lângă marea cu ape-argintii
Un vânt de pustiu s-a iscat dintr-un nor,
Îngheţând-o pe Annabel Lee;
Măritele-i neamuri au dus-o departe.
Departe de mine, spre miazăzi,
Şi-au închis-o în mormântul de piatră,
Lângă-o mare cu ape-argintii.

Chiar serafii, nicicând fericiţi ca noi,
Pizmuindu-ne priveau din tării -
Da, aşa s-a-ntâmplat (şi cu toţii o ştiu
Lângă marea cu ape-argintii)
Că-ntr-o noapte un vânt se-abătu, geros,
Îngheţând, ucigând pe Annabel Lee.

Dar iubirea ne-a fost mai presus de iubirea
Celor mai bătrâni decât noi, doi copii -
Celor mai înţelepţi decât noi, doi copii -
Şi nici îngerii de sus, din tării,
Nici demonii din funduri de-ocean
N-au să poată vreodată visul meu despărţi
De-al frumoasei Annabel Lee.

Şi, prin noapte, urcând, luna-mi pare un gând
Al fecioarei Annabel Lee;
Şi din ochii stelari eu văd ochii ei mari,
Ai frumoasei Annabel Lee;
Şi în fluxu-nnoptat lângă ea stau culcat,
Lângă draga, iubita, logodnica mea,
În mormântul din ţărmuri pustii,
Lângă ţărmuri cu valuri pustii.

poezie celebră de Edgar Allan Poe din Poezii şi poeme (1964), traducere de Mihu Dragomir
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Annabel Lee

În urmă cu mulţi ani, în vremurile de demult,
Într-un regat la marea de la miazăzi
Trăia o fată, cum poate vă este cunoscut,
Cu numele Annabel Lee;
Iar fecioara asta avea un singur vis,
S-o iubesc şi ea iubirea-mi să poată-împărtăşi.

Eram un copil, iar ea o copilă
În acest regat la marea de la miazăzi,
Dar ne iubeam c-o iubire mai mare decât iubirea –
Eu şi frumoasa Annabel Lee –
Cu o iubire la care chiar serafimii din Paradis
Ar fi putut râvni.

Din această pricină, demult,
În acest regat la marea de la miazăzi,
S-a lăsat într-o noapte-un vânt rece,-îngheţând-o
Pe frumoasa mea Annabel Lee;
Apoi, au venit rudele-i de neam înalt
Şi de lângă mine, cât ai clipi,
Au luat-o şi-au închis-o într-o criptă
În acest regat la marea de la miazăzi.

Îngerii din Paradis, mai puţin fericiţi,
Ne invidiau, iar pizma lor noi n-o puteam opri –
Da! Din acest motiv (toţi oamenii ştiu)
În acest regat la marea de la miazăzi
S-a lăsat dintr-un nor un vânt rece,-îngheţând-o
Pe iubita mea Annabel Lee.

Dar iubirea noastră era mai presus
De iubirea celor mai în vârstă decât noi –
A celor mult, mult mai deştepţi decât noi –
Şi nici îngerii din cerurile de sus,
Nici demonii din adâncurile mării sidefii
Nu-mi vor putea despărţi sufletul de sufletul
Frumoasei Annabel Lee.

Luna străluce doar pentru a-mi aminti
Pe frumoasa mea Annabel Lee;
Iar stelele răsar ca să-i revăd ochii
Frumoasei Annabel Lee;
Astfel, noapte de noapte, neclintit ca o stea,
Îmi veghez iubita, pe mireasa mea
Din cripta de lângă marea de la miazăzi –
Din acel mormânt de lângă marea de la miazăzi.

poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Annabel Lee

Ce-a fost
s-a întâmplat, cu mult mai demult decât cu un an în urmă,
Într-un regat de lângă mare
Acolo unde trăia o fată, cine-a mai şti,
Pe numele ei Annabel Lee;
Cu nici un alt gând pe pământ
Decât să fie iubită de mine.

Am fost un copil şi ea un copil,
În acel regat de lângă mare,
Dar ne-am iubit cu o dragoste mare,

cu mult mai mare decât o dragoste mare –
Şi a mea Annabel Lee -
Cu o dragoste celestă, de serafimi înaripaţi,
Jinduită de ea şi de mine.

Şi aşa, nu vitregiile, ci Îngerii,
într-atât de fericiţi în Ceruri,
Pe ea şi pe mine au prins invidie -
Da! – dintr-aceasta (pe atunci,
toţi oamenii au ştiut,
În regatul de lângă mare),
Cum s-a pornit un ger, născocit din norul nopţii,
Şi a ucis-o pe-a mea Annabel Lee.

Fiind pricină invidia,
În regatul de lângă mare de-atunci, dintr-odat'
A suflat un vânt ucigaş din ceaţa îngheţului spre ea,
Frumoasa mea Annabel Lee.
Şi-ale ei rude înalte au sosit şi au luat-o
Pe un val uriaş şi au dus-o departe
S-o-nchidă sus într-un mormânt între ape
‘N-Apus de-acel regat de lângă mare.

Dar dragostea noastră era mai puternică
decât dragostea însăşi,
Chiar mai puternică decât a celor bătrâni -
Cei din trecut, cu mult mai înţelepţi –
Şi nici îngerii din Ceruri de sus
Nici demonii de jos de sub mare
N-or să poată vreodată-niciodată
să rupă din sufletul meu
Sufletul frumoasei Annabel Lee;

Pentru tine, lună din grinzi,
nu-i important să îmi prinzi visul meu despre
Ea, frumoasa Annabel Lee;
Dar eu simt cum mă dor ochii ei luminoşi,
dintre stelele niciodată ascunse de nor,
Ai frumoasei Annabel Lee;
Şi aşa, toate nopţile-n val, mă amăgesc lângă ea...
Oh! Draga mea - dragă, a mea - viaţă, iubită mireasă,
În mormântu-i lângă mare -
În cavou-i scufundat în mare.

poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Horia Muntenus
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Annabel Lee

De mult, de demult, pe-ai Timpului paşi,
Într-un ţinut de miază-zi,
O fată trăia, c-un nume gingaş:
Cu numele Annabel Lee.
Şi ea trăia c-un gând, un singur gând:
Să-mi fie dragă şi drag să-i pot fi.

Eram un copil şi ea o copilă,
În cel ţinut de miază-zi:
Dar ne iubeam cu-o iubire mai mult ca iubirea -
Eu şi cu-a mea Annabel Lee;
Iubire pe care cheruvii din ceruri
Nu-ncetau a ne-o jindui.

Şi iată dar tâlcul pentru care de mult,
În cel ţinut de miază-zi,
Un vânt suflă rece din nori, şi răci
Pe dulcea mea Annabel Lee.
Un nobil domn sosi din depărtări,
Şi trist, fără cuvinte, mi-o răpi,
Şi-o-nchise-ntr-un mormânt, pe veci de vecii,
Pe draga mea Annabel Lee.

Dar îngerii însişi din cer ne priveau
Cu-aprinsele lor gelozii;
De-aceea /temeiul e prea cunoscut
În ăst ţinut din miază-zi/
Ţâşni vântul rece-ntr-o noapte din nori
Ucigând şi-ngheţând pe-a mea Annabel Lee.

Dar dragostea noastră fu dragoste tare:
Nici alţii mai vârstnici ca noi -
Nici cei mai cuminţi decât noi -
Nici îngerii-n nalta cerească-nstelare,
Nici demonii din miază-zi,
Deşi ea e moartă, nu pot să despartă
Un suflet de-alt suflet:
Pe mine de Annabel Lee.

Căci nici luna nu luce fără-n vis a mă duce
La frumoasa mea Annabel Lee;
De răsar dalbe stele, ochii-i văd dragei mele,
Ai frumoasei Annabel Lee;
Cât e noaptea de grea, eu stau singur cu ea,
Cu draga-mi, cu draga logodnica mea,
La micu-i mormânt din pustiu miază-zi -
Mormântul lui Annabel Lee!

poezie celebră de Edgar Allan Poe (1849), traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sniper: Reloaded

Distribuţie: Billy Zane, Richard Sammel, Chad Michael Collins, Patrick Lyster, Annabel Wright

trailer pentru Sniper: Reloaded, regia Claudio Fäh, scenariu de John Fasano (2011)
Adăugat de Adriana Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragii sufleteşti

Atât eşti de departe lângă mine
Încât în ochii tăi nu văd nimic
Sau poate doar o mare de suspine
În care mă scufund câte un pic

Suntem două catarge depărtate
Două corăbii ce au eşuat
Pe două mări atât de-nvolburate
Cu echipaje ce s-au înecat

Dar noi încă ascundem naufragiul
Precum doi căpitani debusolaţi
Ce evităm mereu eşafodajul
Din care am ieşi decapitaţi

Stăm unul lângă altul fără vrere
Secaţi şi de iubire şi de tot
Sleiţi de tot ce inima mai cere
Tu nu mai simţi că vrei, eu nu mai pot,

Tot aşteptăm, dar aşteptarea doare,
Şi timpul se tot scurge nemilos
Iar noi tăcuţi nu ne-amintim, de oare,
Am şi trăit vreodat' ceva frumos

Resimt adânc cum inima îţi pleacă
Spre undeva-ul unde eu nu sunt
Am încetat demult s-aştept să-ţi treacă
Şi azi iubirea e doar vorbă-n vânt

poezie de Adi Conţu (17 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragii sufleteşti

Atât eşti de departe lângă mine
Încât în ochii tăi nu văd nimic,
Sau poate doar o mare de suspine,
În care mă scufund câte un pic.

Suntem două catarge depărtate,
Două corăbii ce au eşuat,
Pe două mări atât de-nvolburate,
Cu echipaje ce s-au înecat.

Dar noi, încă ascundem naufragiul,
Precum doi căpitani debusolaţi,
Ce evităm mereu eşafodajul,
Din care am ieşi decapitaţi.

Stăm unul lângă altul, fără vrere,
Secaţi şi de iubire şi de tot,
Sleiţi de tot ce inima mai cere,
Tu nu mai simţi că vrei, eu nu mai pot.

Tot aşteptăm, dar aşteptarea doare
Şi timpul se tot scurge nemilos,
Iar noi tăcuţi, nu ne-amintim de oare,
Am şi trăit, vreodat', ceva frumos.

Resimt adânc, cum inima îţi pleacă,
Spre undeva-ul unde eu nu sunt,
Am încetat demult s-aştept să-ţi treacă
Şi azi iubirea, e doar vorbă-n vânt.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Un cavaler Nevormehr
Şi o prinţesă, Irina,
Ei nu s-au văzut nicăieri,
Numai în vise nocturne.
Ea nu era Annabel,
Ea scrie poeme sublime,
Pe când cavalerul rebel
Căuta iubirea în rime.
Dar timpul, un corb nemilos
Îi tot urmărea cu privirea,
Irina o carte a scos
Pe care-o lăuda scriitorimea,
s-a dus cavalerul Bemmehr
să-şi toarne aleanul în ghiersuri,
vor trece oricum primăveri,
Irina clădea universuri.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am şi uitat

Parcă am şi uitat că am copii...
S-au risipit tăcut precum un fum...
S-au risipit tăcut în zări de vis...
Tristeţea mea cui aş putea s-o spun?!

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu!
Ochii în lacrimi sunt scăldaţi... Mă dor!
Şi gândul parcă mi-e acum pustiu...
Să fii bătrân şi singur nu-i uşor.

Privesc departe... Zările-s pustii...
Ori nu mai văd!... Parcă le-aud strigarea...
Stau singură şi plâng în nopţi târzii
Şi pruncii parcă nu-mi aud chemarea.

Vuieşte ca un clopot gândul meu...
E-nvolburat... Îmi pare o furtună!
Şi lângă mine-i numai Dumnezeu!
Şi clipele se risipesc... se curmă...

Se-aud în mine paşi şoptiţi şi ard,
Străin pribeag, de dor şi nerăbdare.
Caut precum un orb sprijin şi cad...
Ai cui să fie paşii-aceştia oare?!

Şi plâg din nou... Ce draperie grea
Se-apleacă-n fiinţa mea precum o noapte!
"Parcă am şi uitat că am copii!"
Se-aud în mine, trist, atâtea şoapte.

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu?!
O mângâiere caldă, diafană,
Mă-mbrăţişază-n umbre... Parcă ştiu...
Parcă vă văd în vise tată, mamă!

Privesc departe! Zările-s pustii,
Ori eu am rătăcit către niciunde,
Crezând că mângâierea de copii,
În suflet, ca o taină, se ascunde.

Veniţi copii, cât nu e prea târziu!
Să vă privesc aş vrea, să-mi fiţi aproape...
Dar drumul către voi e lung acum, iar eu,
Mă tot afund spre nicăieri, în noapte...

Voi duce-n mine ca pe un stindard
Iubirea pentru pruncii duşi departe...
Deşi în mine-atâtea doruri ard...
Deşi e frig, deşi e numai noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar pentru Nicoleta

Închid ochii şi văd
Fericirea din ochii tăi,
Dar şi lacrima caldă
În care se-ascund chipurile
Celor ce şi-au dorit
Să te vadă.
Sub voalul alb de mireasă.
Văd mormântul de marmură
Al parinţilor tăi,
Împodobit cu floi şi lumină.
Ei te-au iubit, te iubesc,
Sunt îngei pe soclu ceresc.
Ei au împlinit visul acesta,
Iar tu ai închis cercul iubirii
Cununându-te întru infinit
Cu cel ce mereu te-a iubit.
Nu plânge! Eşti cea mai frumoasă!
O clipă ţi-am văzut tatăl...
Era martor, în rândurile din urmă
A celor ce te priveau.
Şi mama era acolo –
Pe piciorul tău stâng.
Ţi-ai împlinit marea iubire.
Nu plânge!
Doar eu
Am dreptul să plâng!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nou sub soare

Iubitule,
nu s-a-ntâmplat nimic!
Nimic nu s-a-ntâmplat sub stele!

Doar eu visam
un vis unic
cu ochi frumoşi de peruzele!

Iubitule,
nu s-a-ntâmplat nimic!
Timpul mi-e martor că demult

doar eu
mai plâng înăbuşit,
un curcubeu într-un tumult!

Iubitule,
nu s-a-ntâmplat nimic,
nimic nu s-a-ntâmplat cu noi!

Aceleaşi vise, aceeaşi sori,
aceleaşi tălpi, rănite zori...

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântule, iubitule!

Iubitule,
nu s-a-ntâmplat nimic!
Nimic nu s-a-ntâmplat sub stele!
Doar eu visam
un vis unic
cu ochi frumoşi de peruzele!
Iubitule,
nu s-a-ntâmplat nimic!
Mi-e timpul martor
că demult
doar eu mai plâng înăbuşit,
un curcubeu într-un tumult!
Iubitule,
nu s-a-ntâmplat nimic,
nimic nu s-a-ntâmplat
cu noi!
Aceleaşi vise, aceeaşi sori,
aceleaşi tălpi, rănite zori...

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă

Un cioban avea un câine,
Îl crescuse de căţel,
Îi dăduse zer şi pâine
Şi-l ţinuse lângă el.

Într-o noapte, lângă stână,
Trei lupi mari l-au încolţit,
Căci n-a vrut să le rămână
Pradă, mieii ce-au tânjit.

Ce somn greu furat-a baciul,
Şi-n ce vis păgân, frumos,
De-a rămas fără cârmaciul
Turmelor, cel credincios?

Nu se ştie ca pământul
Ce-a văzut doar Dumnezeu,
Însă, dacă-mi daţi cuvântul
Că nu spuneţi, vă spun eu:

Când cocoşii-ntâi treziţi
Încep horele prin sate,
Sus la stână, răguşiţi,
Câinii nu mai pot să latre.

Din pragul colibei, baciul,
Văzând câinele ucis,
Pleacă-n goană la tălmaciul
De vise, crezând că-i vis.

De-abia pe la prânz, ciobanul
A-nţeles ce s-a-ntâmplat
Şi-a plâns cât n-a plâns tot anul,
Ca un prunc, de-al său Bărbat.

Căci pe câinele pierdut
L-a chemat precum a fost,
Dar acum despre trecut
Nu mai scriu, n-ar avea rost.

Păcurarul, grav, spăşit,
A săpat o groapă mare,
Mare până-n asfinţit,
Spre a oilor mirare.

S-a culcat în ea-mpreună
Cu Bărbatul, peste noapte,
Întinzând spre cer o mână
Şi spunând aceste şoapte:

- Doamne, de mi-asculţi cuvântul
Şi nu-s vinovat în cer,
Să ne-acoperi Tu mormântul,
Altceva nu am să cer.

Dumnezeu, până la ziuă,
I-a răspuns, ningând frumos
Pe mormânt, şi-n loc de piuă
Sau de stâlp, a stat Hristos.

Dar văzut numai de cei
Care au pe-acest pământ
Un prieten lângă ei,
Ca păstorul, de cuvânt.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (13 noiembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul de întoarcere al celor plecaţi departe

De prin ţări îndepărtate
unde-am rătăcit,
Ne întoarcem în cetate,
în satul iubit.
De prin ţări îndepărtate
unde-am rătăcit,
Ne întoarcem în cetate,
în satul iubit.
Refren:
Lângă voi, e bine,
vom fi împreună.
Vom fi lângă tine,
mamă scumpă, bună.
Lângă voi, e bine,
viaţa-i minunată.
Vom fi lângă tine,
lângă tine, tată.

Lângă voi, mamă şi tată,
lângă voi venim.
Nu mai plecăm niciodată,
nu vă părăsim.
Lângă voi, mamă şi tată,
lângă voi venim.
Numai plecăm niciodată,
nu vă părăsim.
Refren

Cruntă a fost despărţirea,
cât rău ne-a făcut!
Ne-a lipsit mamă iubirea
şi-al vostru sărut.
Cruntă a fost despărţirea,
cât rău ne-a făcut!
Ne-a lipsit mamă iubirea
şi-al vostru sărut.
Refren

Azi vă spunem,, bun găsit"
şi vă-îmbrăţişăm.
Visul nostru s-a-împlinit,
toţi ne bucurăm.
Azi vă spunem,, bun găsit"
şi vă-îmbrăţişăm.
Visul nostru s-a-împlinit,
toţi ne bucurăm.

Refrenul de final:
Lângă voi e bine,
suntem împreună.
Suntem lângă tine,
mama scumpă, bună.
Lângă voi e bine,
viaţa-i minunată.
Suntem lângă tine,
lângă tine, tată.

poezie de Dumitru Delcă (23 ianuarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am construit

un castel pentru tine
tot mai sus pe munte
inaccesibil celorlalţi
am pus piatră pe piatră, piatră mare
lângă piatră mare
sau
piatră mică lângă piatră mare
un palat de vis în visul de
venit realitate
trebuie să vii acolo
să fii regina mea din palatul de piatră
peste piatră să stăpâneşti
inima mea lăsată-n caseta cu bijuterii
să mă aştepţi în balconul de la ultimul etaj
voi urca în corzi
te rog să nu te joci cu inima mea
nu tăia din ea
cu ea te iubesc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valuri de mare

Cum pot să scriu dragostea pe un petec de cer
şi cerul să simtă şi cerul să-mi spună, sper,
cum să scriu iubirea şi să n-o pierd în eter,
să pot descoperii paşii spre al ei ungher.

Cum poate marea rosti cuvântul iubire
când valul mă-ntoarce iar într-o amintire
şi tulburată se-agaţă c-o rătăcire
de stâncile care rămân în nesimţire.

Nisipul mă arde mocnind jar sub picioare
şi stâncile se plâng devenind luptătoare
şi paşii mei străbat faleza fară soare
şi ce-a fost ieri, a fost o clipă-amăgitoare.

Încă mă simt şi simt durerile alpine
şi parcă mai ieri mă plimbam vesel cu tine,
acum cerul, marea, ar vrea să-mi facă bine
dar nisipul mă arde cu jarul din mine.

Nu mai sper ceva şi speranţa mi-e pe moarte
şi aş vrea să merg fără tine mai departe,
aş vrea să zbor lângă pescăruşul din zare
şi lângă el să-mi găsesc liniştea din mare.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai ţii minte?

Mai ţii minte, tu, iubire,
Cum mâna ţi-o încleştam
Sugrumat de fericire
Lângă mine să te am?

Cum opream, pe dată, clipa
Când de mine te lipeam?
Parc-un înger cu aripa
Ne atingea când ne iubeam.

Stelele din Carul Mare
Ne zâmbeau şiret, cumva...
Dar cuprins de desfătare --
Tu-mi erai singura stea.

Unde-s, oare, acele vremuri
Unde eşti, iubita mea?
Poate fericită tremuri
În braţele altcuiva.

Eu?! Zâmbesc în amintire...
O, cum anii s-au tot dus!
Dar te mai gândesc, iubire --
Chiar de lângă tine nu-s...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pom stătea lângă mine

un pom
stătea lângă mine
şi mă
privea

prin ochii mei
ochii lui
fugeau
şi-mi căutau amintirile
c-un pom lângă drum
ce mă
privea
rezâmându-şi privirea
de
propria mea privire

şi m-a ţesut
în idei
şi-n priviri
o floare frumoasă de pom
ce încă
mai sătătea lângă mine
şi mă privea
06-05-2016 cluj

poezie de Ioan Daniel Bălan din Antologie-Poetica
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grâu

Vântul vine de departe, de foarte departe.
Vine şi scutură grâul în palmele mele,
Scutură grâu şi scutură stele.

Lumina vine de departe, de foarte departe.
Vine şi-n aur mă-mbracă, în straie de aur,
Şi-i spune ciocârliei să-mi cânte un cântec de aur.

Ciocârlia zboară şi cântă aproape de cer,
Cântece limpezi s-aud de la zare la zare,
Şi aripele nu i se aprind de la soare.

Stau lângă soare şi eu, nu ard, nu m-aprind,
Stau lângă soare şi cânt,
Grâul se scutură greu, pe pământ,

La anul alt grâu să se legene-n vânt,
Alt grâu, mereu alt grâu să se legene-n vânt.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Algele marine

Un vânt un val ori o furtună
M-a desprins de pe pământ
Cerul de cleştar c-o Lună
Mă priveşte sus încremenit

În adâncuri altă viaţă de trăit
Marea învolburată cu talazuri
Pat de alge ea mi-a pregătit
Cu iubire în albastrele palaturi

Zarvă mare este în adâncuri
Nuntă pregătită apare Neptun
Alge colorate-n loc de parcuri
Fericită sunt voalul să-mi-l pun

Auriul la ureche îmi sporeşte
El ar vrea să mă peţească
Cât de mult el mă iubeşte
Cu regina viaţa s-o trăiască

Furios Neptun aruncă furcoiul
Scoici meduze sar în aparare
Marea mă acoperă in valuri
El iubirea vrea să ne-o omoare

Mă trezesc şi sunt pe mal
Peştişorul lângă mine e culcat
Marea nu mai face nici un val
Algele marine ele m-au salvat

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a-ntâmplat să te găsesc...

mi s-a-ntâmplat să te găsesc, să te zăresc trecând,
de-atunci pe loc eu te-am iubit şi te iubesc profund,
ai răsărit în ochii mei, un trandafir plăpând,
cu ochii umezi de idei şi ei m-au răscolit

mi s-a-ntâmplat să îţi zăresc, o poză undeva,
imaginea cu flori de câmp şi tu o floare stea,
petale roşii te îmbracă şi albul pur, pe corp,
puţin îţi lasă să se vadă, forma de corp ce-i copt

mi s-a-ntâmplat să te iubesc, să numai dorm deloc,
să ies mereu pe drumul care, te-opreşti din loc în loc,
să te urmez dar de departe cu paşii mărunţiţi,
să îţi privesc făptura dragă cu ochii pironiţi

mi s-a-ntâmplat şi ce să fac, să te alung nu pot,
îmi bate inima să spargă pieptul bătrân de mort
şi mintea mi-a rămas blocată cu gândul tot te chem,
să-mi potoleşti dragostea oarbă ce parcă-i un blestem

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!