Un fiu al mării

Am fost născut pentru-a călători departe, peste-oceane;
Am fost crescut din leagăn pe mare să ajung;
Poveşti despre tata trecând sub spuza altui cer, prin uragane,
M-au hranit de când eram pe genunchii mamei prunc.

M-au conceput talazurile lovind, înalte,-n ţărmul tare;
Am fost năşit de pulberea şi spumele saline;
Inima-mi întreagă trăieşte-între-ale apelor hotare,
Iar briza mării este casa căreia-i aparţin şi-mi aparţine.

Întreaga mea copilărie, de la cele mai îndepărtate
Şuvoaie-ale devenirii întru fiinţă, au venit la mine
Asemeni unor vise, tânguitoare, prea de tot aparte,
Eternele memorii ale pulsândei împărăţii marine.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri de singurătate - VI

Prea multe vise voi mi-aţi secerat;
Tristeţi tulburate ard în fiece cuvânt!
Mă rog să uit de flăcări, de păcat
Şi să îmi curăţ sufletul atât de-nfrânt

Prea multe lacrimi eu am vărsat;
Dorinţele m-au dus către abis!
Acum mă uit în urmă-nsingurat
La câte-am îndurat şi câte-am promis!

Prea multe zboruri m-au vidat!
Aş fi avut aripi şi idealuri înalte
Dar toţi din jur m-au alungat
Să le fie amar de dor, singurătate!

Prea multe gânduri mi s-au surpat!
Şi din lumina viselor de altădată
O flacără-n poezie m-ar fi înălţat
Dacă n-ar fi fost ura voastră toată!

Prea multe sentimente m-au erodat!
Săruturile au fost de umbre devorate!
Te-ntreb o, Doamne, dacă m-ai fi iertat
De vieţi netrăite, de vieţi şi vise alungate?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În casa bunicilor

Chiar dacă cei ce mi-au dat viaţă sunt părinţii,
Cei ce erau mereu cu mine au fost bunicii
Acolo în căsuţă albă, văruită,
Cu drag am crescută de-un bunic şi de-o bunică.

Acolo, bunicii cu-a lor bunătate,
M-au învăţat câte puţin din toate,
M-au învăţat să spun o rugăciune,
M-au îndemnat să fac doar fapte bune.

În casa lor cu drag am fost primită,
Răbdarea lor fiind nemărginită,
Chiar dacă mai făceam şi rele,
Bunicii nu mă prea certau cu ele.

Şi astfel, mama-bună, tata-bun,
M-au dezmierdat cu tot ce-aveau mai bun
Şi-n casa lor cea albă, văruită,
Am fost mereu copila lor iubită.

poezie de Andrada Brînduşa Keszeg
Adăugat de Elzumina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe dune, la malul mării

Toată noaptea noi dormim aici pe dune,
Sub această continuă adiere de vânturi,
Cu stelele deasupra noastră santinele;
Ne-îngână de nani-nani trântorii din adâncuri.

Până când, veselă,-n a zorilor răcoare
O ciocârlie se trezeşte din somn şi cântă,
Iar peste podelele apelor vedem cum soarele
Se-nalţă roşu deasupra mării şi-o descântă.

Lumea este spălată şi clătită înc-o dată
Într-o maree de purpură şi aur suprapuse,
Iar inima câmpurilor este umplută
De vise, dorinţe şi poveşti încă nespuse.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama m-a împins înainte

M-am născut copil sub geana luminii
şi am crescut din imagine în imagine ca un film
cu actori buni,
cei care m-au urmărit n-au fost toţi mulţumiţi
unii chiar m-au hulit,
dar drumul a fost bolovănos, plin de nevoi
fără linişte
fără mulţumiri.

Din spate mai mut mama m-a împins înainte
şi-mi căuta steaua în care credea
cu multe rugăciuni, la fiecare presimţire.

În icoana de pe perete, lacrima ei
avea miros de mir.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost om in loc de doi

Am fost om in loc de doi
Si m-au mincat tot nevoi!
Am fost om in loc de trei
Si m-au mancat dusmaii!
Am fost om in loc de patru
Si m-o cotlonit pacatul.
Am fost om in loc de cinci
S-am umblat numa-n opinci!
Cu ciubote n-am umblat
Nici cand m-am insurat!
Cu opinci de porc neras,
Doamne, multe am mai tras!

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurt istoric

Atunci când eram copil
tata îmi spunea poveşti
despre floarea cea mai mândră
a Oştirii româneşti.

Am avut un rege-odată
care a fost şi la Nisa,
iar ţara lui se întindea
de la Nistru pân' la Tisa.

Nu am fost barbari nicicând,
avem un popor creştin,
în zadar încearcă unii
să schimbe al lui destin.

Am făcut chiar şi hotare
la mulţi regi şi împăraţi,
pe duşmani i-am ocrotit
şi încă le spunem fraţi.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ştiu c-au fost puţine

Eu nu ştiu ce ţi-a fost... dar ştiu ce-a fost cu mine,
Poate-o poveste tristă... sau poate-un basm nebun!
Tu ştii c-au fost prea multe, eu ştiu c-au fost puţine
Acele vorbe-alese... şi-aş vrea şi-acum să-ţi spun...
Că visu-mi este-acelaşi... acelaşi vis din care
Trezire să nu-mi fie... dacă nu-mi eşti trezire!
Nu pot fără de ochii-ţi, ce-mi amintesc de-o mare,
Cu valuri verzi-albastre şi-un ţărm plin cu iubire...
Născută-n miez de timpuri, la jumătăţi de vieţi,
Un rug născut spre-a arde... şi-o singură vestală.
Au fost prin noi... şi frunze... şi toamne şi nămeţi,
Ne-au mai rămas memorii... şi-o ultimă petală...
Eu nu ştiu ce ţi-a fost... dar ştiu ce-a fost cu mine,
Tu ştii c-au fost prea multe, eu ştiu c-au fost puţine.

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia aceasta, fata aceasta cu ochii verzi, a fost singura fiinţă pentru care eu am fost totul; care în loc să spuie eu, spunea el -- "el" eram eu. Şi ea niciodată n-a fost totul pentru mine. Când trăia, eram prea mic, prea inconştient, ca să am asemenea sentimente. După ce-a murit, mi-am împărţit sentimentele spre cele patru vânturi -- păstrându-i ei numai un colţ adânc din fundul inimii. E drept, însă, că nu pot să mă gândesc mai mult la ea fără să simt lacrimi de duioşie şi uneori de un fel de durere -- nu mare, dar care nu se poate compara cu nimic.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaiul luat la Palaz of Hoon

Nu se-întâmplă doar fiindcă-am filtrat în violet
Ziua de ieri prin ceea ce tu ai numit
Un aer nespus de singuratic: eu n-am fost mai puţin.

Ce fel de parfumuri mi-au dezmierdat părul?
Ce-a fost cu-acele imnuri care mi-au răsunat lângă ureche?
Ce mare şi-a împins prin mine talazurile până aici?

Parfumul cel scump a fost eliberat de mintea mea
Şi urechile mele au iscat imnurile care s-au auzit.
Eu însumi am fost compasul magnetic al acelei mări:

Eu eram lumea prin care am trecut, iar ceea ce am văzut
Sau auzit, sau am simţit, a venit numai din lăuntru-mi ;
Şi acolo m-am aflat pe mine, mai adevărat şi mai străin.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata mă bătea că eram rău. Dar nu-mi spunea cum să fac să nu mai fac. Cleopatra a avut tare mare noroc de bunicul ei. Dacă tata nu era aşa de dur cu mine, dacă nu mă bătea aşa de tare, eu nu aş fi fost aşa de bun cu fiica mea.

citat din Pavel Stratan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar voiam să ajung în spaţiu când eram mică, dar nu mă descurcam prea bine la matematică şi la ştiinţele exacte atunci când eram la şcoală, aşadar nu puteam nici măcar să visez la posibilitatea de a face într-adevăr o astfel de călătorie. Apoi, când am devenit ceva mai mare, am început să vizionez multe documentare despre natură, care m-au făcut să văd apoi documentare despre ştiinţă, despre fizică şi despre Univers.

citat din Anne Hathaway
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai pus peste mine, Doamne

Ai pus peste mine, Doamne,
Ai pus primăveri şi toamne.
Ca să-mi faci viaţa uşoară
Ai pus şi iarnă, şi vară.
Multe peste mine-ai pus.
Unele cam greu de dus.
Unele dulci şi amare,
Pentru viţa-mi trecătoare.
Dintre toate câte ai pus,
Cu unele m-ai sedus.
M-ai făcut să cred că viaţa
Este mai tare ca aţa.
De fapt, ai avut dreptate;
Viaţa-i prima între toate.
Sunt dator să-ţi mulţumesc
Că-îndrăznesc să mai trăiesc!
Cele ce-au fost greu de dus
Pe mine nu m-au răpus.
Cele dulci dar şi amare
Doar m-au pus la încercare.
Am luptat şi am învins,
Firul vieţii l-am întins.
În lupta mea, nu am fost singur.
M-ai ajutat TU, desigur.
În genunchi mă întorc la Tine
Şi, cât viaţa mă mai ţine,
Imn de Slavă îţi aduc
Până când la cer mă urc.

poezie de Dumitru Delcă (11 iulie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăunatul

(dedicaţie pentru Adrian Păunescu)

Am vrut să fiu de ajutor
Tuturor maimuţelor
Şi m-au hulit şi m-au bârfit,
Au dat cu piatra, m-au rănit.

Au apărut ca din senin
Unii de-şi zic partid,
Au atacat cu tehnică de lup,
Cu toţii, laolaltă-n grup.

Ei au venit, au scos din sac
Şi mere dulci, şi struguri, şi banane,
Maimuţele s-au strând în cerc,
Ca să-i aclame.

Dar mai regret şi-mi pare rău
Că-n multe cazuri Pictură de Bebică Ghiţă
Un maimuţoi am fost şi eu.

poezie de Bebică Ghiţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rechinul pelerin

Să loveşti cu vâsla o stâncă şi să vezi cum, cu lentoare,
Aceasta se ridică, enormă, din mare...
Mi s-a-întâmplat asta o dată – o dată de prea multe ori, oare?

Nu, nu de prea multe ori, dar de ajuns. Cred c-am avut noroc
Să întâlnesc atunci pe-oceanul biciuit de ploaie monstrul pe care-l evoc,
De mărimea unei camere, cu creierul cât pachetul unor cărţi de joc.

Dezlocuia mai mult decât un volum de apă. M-a atras departe
În trecut cu mii de veacuri – acest concitadin primitiv şi-aparte,
Deviat spre-o ramură a arborelui genealogic neobişnuită peste poate.

După ce-i strecurat în vârtej gunoiul, depunându-se-n adâncimi saline,
Marea rămâne limpede;-într-o străfulgerare m-am văzut pe mine,
Apărând din mâzga tuturor celor care mi-au fost consangvine.

Deci, cine-i monstrul? La acest gând faţa mi-a devenit pală
Pentru câteva clipe,-n vreme dispăreau aripioară după aripioară,
Spada înotătoarei dorsale şi, ultima, coada subţire şi uşoară.

NB. Rechinul pelerin, asemeni rudei sale rechinul balenă, este inofensiv pentru om. Cumva atipic pentru speciea de care aparţine,
se hrăneşte exclusiv cu plancton, prin filtrarea apelor de suprafaţă ale mării. Îi plac habitaturile călduţe.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genunchi de femeie

Pe genunchi de femeie sunt ţesute poveşti,
De amor, ori materne, mii şi mii poţi citi
Că o parte le ştii, despre altele veşti
Pe genunchii femeii... numai ea poate şti...

Pe genunchi de femeie ai crescut, alăptat
Pe genunchii rotunzi tu ai fost oblojit
Ai crescut, învăţat, pe genunchi te-ai jucat
Pe genunchii iubitei, un amor îndârjit...

Pe genunchii femeii sunt însemnele vii
Că lucrează prin casă, ori la câmp, ei au rost
Pe genunchii ei fragezi, dacă vei vrea să ştii
Sunt trăiri adunate, sunt iubiri, e şi post...

Pe genunchii femeii au trecut umilinţi
Şi a stat aplecată într-o rugă, cândva
Pe genunchii iubiţi au curs lacrimi fierbinţi
Să ne poată ei spune... ne vor spune cumva...

poezie de Petrică Conceatu (17 mai 2020), traducere de Conceatu Petrică
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica este un obicei, la fel cum este şi autocompătimirea, victimizarea, anxietatea, disperarea, lipsa de speranţă, înfrângerea şi renunţarea. Toate acestea nu sunt decât rezultatul unor gânduri conştiente sau inconştiente, sunt doar modalităţile prin care ai fost învăţat să gândeşti şi să trăieşti. Ele nu reprezintă realitatea! Probabil ai preluat modul de gândire al mamei tale sau al altui adult care a participat la educaţia ta, sau ai fost influenţat de mediul în care ai crescut. Şi, pentru că, de fapt, aceste modele de gândire nici măcar nu-ţi aparţin, poţi oricând să le înlocuieşti cu altele... Fă un experiment şi înlocuieşte în mintea ta frica cu curajul, neputinţa ("nu pot") cu determinare, renunţarea cu voinţă... pentru că POŢI şi VREI să trăieşti viaţa visurilor tale!

Ursula Yvonne Sandner în Iubire, relaţii şi viaţă. Reflecţii
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai fost dezamăgire

Iubirea e pe ducă si nu o pot salva,
Ai fost dezamăgire, n-ai fost ce-am căutat,
Speram să fii aleasa dar nu a fost aşa,
Şi-mi place să gândesc că nici n-ai existat.

O mare impostoare, un munte de minciuni,
Poveşti împrăştiate prin lume de nebune,
Mă mir că încă poţi cumva să te aduni,
Zâmbeşti aşa uşor, şi-n suflet porţi cărbune.

Mai multe n-am de spus, ai fost dezamăgire,
Doar o prezenţă tristă, şi promisiuni deşarte,
Simţeam că-mi eşti aproape când mă strigai
"-Iubire!",
Nu mi-am închipuit că -mi eşti aşa departe.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost un om al mării

Am fost un om al mării.
Am lucrat pe vapoare cu inspirate nume.
Am văzut, strălucitoare, gloria Domnului.
Buzele mele s-au bucurat pe-acestă lume.

Am trăit o viaţă de navigator.
Întreaga lume-a fost vecinul meu.
N-am rămas Necuratului dator,
Fiind prin aventuri vegheat de Dumnezeu.

Am urcat multe culmi, am trecut prin umbrele morţii,
Ieşind la lumină cum iese catargul prin etambreu.
Am navigat de-a lungul şi de-a latul celor Şapte Mări.
Convoiul plin de viaţă-al navelor este manifestarea evidentă
A lui " Sesasm deschide-te" şi a respiraţiei lui Dumnezeu.

Am fost un om al mării.
Eu chiar am văzut de-aproape cerul.
Domnul este Căpitanul meu.
Domnul mi-a conturat caracterul.

Ca navele trecând prin noapte,
Mi-am urmat şi eu menirea
Alături de prietenii şi bunii mei tovarăşi.
Am fost un om al mării.
Mi-am împlinit destinul – şi-aş trăi aceeaşi viaţă iarăşi.

poezie de Charles W. Mitchell, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Copilăria dulceaţa vieţii
Ce te poartă in fericiri,
Făcându-ţi amintiri...
Trecând prin nostalgii...

Spulberând vise,
Ce nu au fost scrise;
Croindu-ţi un drum.
Ce s-a făcut scrum.

Zburând prin stele
Descoperind castele,
Balauri si domniţe.
Intrând în temniţe!

Dorind să ajung la castel,
M-am pierdut prin el.
Alergând in nori
Lovind cei doi sori!

Fugind spre pădure.
Uitându-mă în lume...
La luna de pe cer,
La oamenii... ce pier,
La bolta înstelată...
Cu suflete îmbrăcată.

Copiii cei mici,
Fugind spre mămici.
Neştiind în lume,
Ce amărăciune...

poezie de Ilie Andrei Harapascu
Adăugat de Ilie Andrei Harapascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare dezamăgire pentru omenire

Fireşte că am să plec şi eu cândva.
Dar cu ce amintiri triste voi pleca de aici
despre toţi prietenii cu care am vânat lei,
despre toate femeile cu care am prelungit
la nesfârşit dimineţile altora,
despre copiii care n-au plâns după mine,
despre bogaţii care mi-au invidiat libertatea,
despre pederaştii care mi-au dat târcoale prin gări,
despre mama şi tata care nu m-au cunoscut niciodată.

Mă vor plânge locurile prin care-am trecut
mândru de mine.
Oamenii, mai puţin.
Mă vor plânge câinii vagabonzi cu care
mi-am petrecut nopţile mele-nstelate.
Oamenii, mai puţin.
În definitiv, am făcut atâtea gafe în viaţă
încât ar trebui să o iau de la capăt cândva,
să corijez ce se mai poate.

N-am învăţat nimic toată viaţa
nici măcar să înot
nici măcar să dansez
nici măcar să iubesc.
Am scuipat pe stradă ca orice vagabond
şi m-am târât cu toate curvele lumii.

Am fost prea liber poate şi prea târziu lucid
şi-am tot scrutat în zare o aripă să-mi crească
dar am ales doar tina, când cana mea de cid-
ru m-a rostogolit spre groapa care în cer se cască.

Atât am fost. O mare dezamăgire pentru omenire.
Şi mi-e ruşine când văd cum cimitirele
vin nesătule spre mine.

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!