Primăvara

mai degrabă ar părea că această primăvară
ar veni din direcţia naivilor curenţi
ce-şi au geneza în genele tale sfădite
cu dâra rimelului extaziat.
pe nimeni n-ar surprinde
cum gânduri mi-aş descompune
în palma ta ce-mi mângâie treptele frunţii
şi că zigzagul se dezamorţeşte în ordinea răvăşitului
sorbind fluturi pentru lecţia de zbor.

nimic nu ne va opri să ne crăpăm zâmbete iar
şi să ne înteţim fuga printre copacii
acei cunoscuţi şi de nepăsările întregi
până ce ne legăm vise de crengi.
noi stabili şi toleranţi vom fi cu fiecare amănunt
în minus sau excedent păsărilor ce strigă
de pe arcuşuri de vioară
cu posibilităţi de-a monopoliza sondajele naturii
şi construi romanţe de dor ce dau din aripi.

vom vedea soarele ricoşând din zid în zid
căutând Ane
precum şi situaţii normale de livezi
ce ne vor da măr în muşcare
să reuşim reconstituirea
celui dintâi păcat răsfirat în cuantica lume.

ce frumos e să dăm cu piciorul în nevoi acum
când acest anotimp tânguie după alt contur
şi ce miraj în lungă desfătare
să adulăm universalitatea mieilor zglobii
pe coama dealului de lângă soare
sau cât de senzorial e să mirosim iubitei călcâi
abia salvat din retorica iarbă întâi.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilă de primăvară

îţi aud trecerea de miraj prin meul adânc...
pare-se că-n gânduri înfăşuraţi stăm acum
când păsări pe piept de anotimp se strâng
şi sentimente de-a valma strigă spre alun.

peste joaca gravitaţiei, fluturii zbor mimează,
veniţi de pretutindeni spre blândeţea de odaie.
oricum părerea mea pe a ta uşor visează
ca o esenţă de privire urcată-n vârf de claie.

efemerului captivi privim aceeaşi chemare
suferinzi de abateri reuşim urcare în Si bemol;
gustăm din infinitul fără destin, aici lângă zare
şi tangaje de amintiri eternizăm în formol.

în intenţie se duce cumsecade al tău picior;
o cădere niertătoare de cer acum peste noi
cu răsaduri de îngeri albi până în alb fior
şi speranţele pe jos şi desculţ fug în zăvoi.

iubeşte-mi uscăciunea măcar acum în treacăt...
scuză-mă, nu mai ştiu să mă reîntorc din poem,
aici unde gândul e umblet încins şi freamăt,
ori furia oarbă şi imediată, insistentului blestem.

acum de limite înfrânt lângă umărul tău -
port iluzia că el e prea sosită albă minune;
alteori nu ştiu, parcă-i prea un pieziş călău
că restanţe-n gânduri apar şi curaju-mi apune.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu veni, încă, primăvară

NU VENI, ÎNCĂ, PRIMĂVARĂ
Daniel Voica

Nu veni, încă, Primăvară,
Mai zăboveşte până trece,
Jalea din lume şi ţară,
Moartea cu fioru-i rece.

Nu veni, încă, Primăvară,
Mai zăboveşte până când,
Vom putea ieşi afară,
Firul ierbii căutând.

Să simţim parfum de tei,
De liliac abia-nflorit,
Îmbrăţisând-ui pe acei,
Ce, cu ardoare, i-am dorit.

Nu veni, încă, Primăvară,
Ţine doliu ca şi noi,
Şi plângi şi tu seară de seară,
Când ne listăm morţii, pe foi.

Nu veni, încă, Primăvară,
Cât te privim doar din balcon,
Cât viaţa ne este amară,
Şi respirăm printr-un tifon.

Nu veni, încă, Primăvară,
Cât parcurile sunt închise,
Şi drepturile noastre, toate,
În Ordonanţe sunt cuprinse!

poezie de Daniel Voica
Adăugat de Voica Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub gene văd flori

Unde eşti înflorită primăvară,
Vin-o încet cu miros de flori iară,
Adu pentru noi multă veselie,
Să fie pentru noi o nouă temelie.
Soarele arde acum departe,
Dar pe noi nimic nu ne mai desparte.
Lumina ochilor mei e o desfătare,
Sub gene văd flori cu o dulce aspirare,
La ziua caldă cu multă mişcare,
Iar noaptea pe cer vezi stele căzătoare.
Privirea din ochii tăi duioşi mă doboară,
E ca o rază ce pe pământ coboară,
Şi vii tiptil cu flori, dar eu îţi simt pasul,
Ca muzica de primăvară ce-mi îngână glasul.
Razele tale primăvară fac un mic contur
Ş-apoi mă uit în depărtare şi văd verde împrejur.

poezie de Eugenia Calancea (22 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aş ţese inima de-a ta

Mi-aş ţese inima de-a ta
Să bată împreună,
Eu doar al tău, tu doar a mea,
Noi Stele, Soare, Lună.

M-aş face, eu, una cu vântul,
Chipul tău mereu să-l mângâi,
Aş vrea doar eu să fiu cuvântul
Celui te iubesc dintâi.

Mi-aş ţese fiinţa mea de-a ta
Ca amândoi să mereu fim,
Dintr-un aluat cu fericirea,
Dospiţi, pe veci, să ne iubim.

Mi-aş face timp şi din netimp,
Doar ca să fiu mereu cu tine,
Aş inventa alt anotimp,
Tu să-mi fii anotimp, iubire!

Aş ţese din raze de soare
Veşmânt doar pentru amândoi,
Din curcubeu aş lua culoare,
Să colorăm viaţa din noi;

-Căci te iubesc cum n-am iubit,
Cum nu speram c-o să iubesc,
Cu tine mă simt împlinit,
Tu îmi eşti darul, sfânt, ceresc!

poezie de Răzvan Isac (30 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până-n meridianul frunţii

port priviri profunde şi paralele
cu vinovăţia cerului de-a mă răpi
chiar de cerceii tăi reazemă infosfere
şi eu pentru a supravieţui melancolic
sunt delegat să adaug cabrări sonice
pe zborul înclinat al unui granit rarefiat.

de când timpul mângâie mormânt de marmoră
într-o curbură ambiţioasă
eu speriat n-am făcut decât să mă răspândesc
prin sufletul tău ca un foc prin goluri
şi m-am învăţat cu deprinderile alergării nebune
precum animalului prin prerie.

am început să şlefuiesc iluzia de seară
până ce subteranele cugetului lucesc
în altă vreme sub o neagră lună austeră
şi prin degetele tale să mă întind cauza adaosului
de poeme însorite până-n meridianul frunţii

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

silită, primăvara pe tonuri de crengi revine
şi-n emfaza aglomerărilor de verde
caste legănări va petrece.
şi nu mă pot abţine a nu vedea
blajina cruzime a ierbii
ce-şi poartă capul înfipt în broboadă de rouă
si tălpile târâş pe obrajii ţărânei.

din când în când, primăvara ascunde soarele
sub dansuri de ploi
din care zidurile lucitor se adapă
şi roiuri de sentimente trec în semnificaţia oarbă
de gălăgioşi fiori.

e primăvară...
într-o preferinţă emoţională eu apar
cotrobăind brânduşe şi brebenei.
e vreme când o gnoză trece prin cosmetizatele grădini,
fumul îşi alege rodul
de sură lene pe spirale aventuri;
din unghiuri şi curbe se aud
strigăte pe mai multe voci în triluri date
ale păsărilor cu pofte de împerechere
şi învăţând paşii pentru nupţialele dansuri.

suspendat de univers
obişnuiesc la fiecare oră exactă să strig
spre efervescenţa verdelui haotic organizat
că afară e primăvară iar.
deloc deranjabil,
îmi las ochii să-mi cânte şi mie spre izvoare
şi la urmă,
îmi curăţ omoplaţii de mecanica crisalidelor
cu savoarea antitezelor în pluralităţi.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A vedea totul

A vedea umilinţa
Pe această fiinţă.
A vedea fericire
Pe această iubire.
A vedea iertare
Pe această disperare.
A vedea un talentat
Pe acest om minunat.
A vedea un cuvânt
Pe acest mormânt.
A vedea un păzitor
Pe acest popor.
A vedea un zbor
Pe acest nor.

poezie de Luciana Manole
Adăugat de Luciana Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

După coama dealului, se vedea coama leului.

aforism de Alex Dospian (septembrie 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec târziu

Ciuline galben soarele se duce
Iar câmpul parcă urcă tot mai sus,
Tăcut şi singur stau la o răscruce
Şi proiectez imagini în apus.

Cu-n fir uscat de iarbă fac desene
Pe gânduri dus, în praful de pe drum
Şi nu ştiu când s-a scurs atâta vreme
Şi-atâtea nopţi s-au prefăcut în scrum.

Parc-am iubit, parcă râdeam odată
Urcând pe tije lungi de păpădii,
Biet fluture cu aripa pătată
În dragostea de fiecare zi.

Parcă dansam greceşte cu copacii
Cu crengi pe după gât înnebunit,
Piciorul gol rănindu-mi-l în macii
Pe care veri de-a rândul i-am strivit.

Parcă dormeam străluminat de stele
Îngemănat cu spicul crud de grâu
Visându-mi trupul fraged printre ele,
În marginea ierboasă a unui râu.

Ciuline galben, soarele revine
Pe câmpul care iar a coborât,
Tăcut şi singur mă gândesc la mine
Şi proiectez imagini în trecut.

poezie de Rodica Elena Lupu din Voi trăi... clipa (2008)
Adăugat de Rodica Elena Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zbor din iubire

Fluturi o floare
Pământ roditor
O adiere de vară
Un soare orbitor

Un gând satanic
Vise destamate
Un ceas nemernic
Te-a luat departe

Vreau să fiu fluture
Să zbor în neant
Un zbor din iubire
Din drum nu te abat

Fluture nevinovat
Aripi transparente
Te veghez pe însetat
C-un sărut pe frunte

Când zorii vor veni
Voi fi cine stie unde
Rătăcită printre ierni
Dorul mă ascunde

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea lor

Există dincolo de orice vizor,
O lume frumoasă, doar a lor
Unde se poate dormi în zbor,
O lume a păsărilor.

E dat de îngeri darul lor,
Un dar ce-l au până când mor
Mereu cu gândul printre nori,
Cântându-i soarelui în zori.

Si vine câte-un anotimp,
Uneori, mult prea din timp
De le alungă-n alte ţări,
Peste oceane, peste mări.

Îşi lasă-n urmă munca lor,
Luând cu ele lumea lor
Şi pleacă, cu gândul la noi,
Plângând uitându-se înapoi.

Se duc cu soarele de vară,
În alt tărâm, cu primăvară
Păstrând cu ele amintiri,
Inegalabile trăiri.

Vom fi şi noi în gândul lor,
Rămaşi ascunşi, în lumea lor
Purtaţi prin crânguri neştiute,
În sufletele lor mărunte.

Şi vor veni din nou la noi,
Să-şi vadă al lor tăcut zăvoi
În stol neîncetat zburând,
Murind pe drum, cu noi in gând.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Mihai, această ceremonie îi aduse aminte de numeroasele momente de glorie sportivă, când, după ce auzea "Şi... pe locul întâi, campion mondial, medalia de aur, din România... Mihai Ristea!", urca pe prima treaptă a podiumului, unde-şi primea medalia, felicitările de rigoare, diploma şi ovaţiile publicului, apoi răsuna imnul de stat al României. Acum nu mai era chiar primul, ci al doilea în echipaj, după comandantul misiunii, dar ce conta acest amănunt? Nici n-avea pretenţia să fie comandantul; ba nici măcar nu se aşteptase să fie numit în vreo funcţie de conducere, de mare responsabilitate. Iată-se însă al doilea în echipaj! Nici n-ar fi îndrăznit să-şi imagineze aşa ceva! Chiar şi doar membru al echipajului i se părea mai mult decât suficient, un vis împlinit pentru el. Iar imnul care se va auzi în final va fi, oricum, tot al României.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autobiografie

În copilăria mea copacii erau verzi
Şi foarte mulţi. Şi fluturi prin livezi.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Când vorbea tata parcă lovea-n copaci securea,
Iar la gât gulerul îi stătea mereu aiurea.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Mama purta rochii de un galben stins;
Blândă, duioasă, blândeţe fără de cuprins

Vino devreme sau nu veni deloc.

Pe la cinci ani am început să am coşmaruri dese –
Şi-apoi nimic apoi nu a mai fost precum fusese.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Întunericul le spunea celor morţi poveşti,
Cu lampa stinsă-n casă, se-aţineau umbre la fereşti.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Când mă trezeam înfrigurat din somnul greu,
Nimeni, dar nimeni, nu venea la patul meu.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Când din groaza-mi mută ţipăt a străpuns,
Nimeni, dar nimeni, din casă n-a răspuns

Vino devreme sau nu veni deloc.

M-am ridicat – pe cer soarele cu ochi de gheaţă
Privea cum mă petrec singur singurel prin viaţă.

Vino devreme sau nu veni deloc.

NB. Samhain-ul celtic, premergătorul Halloween-ului, se celebra făcând schimb de sau împărtăşind poezii cu tentă înfricoşătoare. Iar poezia de mai sus are legătură şi cu faptul că Louis MacNeice şi-a pierdut mama când acesta era la o vârstă foarte fragedă.

poezie de Louis MacNeice, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonii de primăvară

nucul îmi vorbeşte în limbajul verde
cu soarele mă răcoresc la umbra lui
neliniştea se destramă se pierde
cu dorul înălţat pe coama vântului.

boboci de trandafiri zâmbesc sub soare
razele le mângâie fragila făptură
grădina mea de vis prinde culoare
şi fericirea are aromă de mură.

pruni aruncă priviri peste gardul înalt
vântul se joacă printre vesele ramuri
mierle se întrec în triluri eu tresalt
uimită de lumina ce pictează pe geamuri.

fluturi cuceresc grădina cu asalt
fantezii de zbor mă învaţă-mi sunt neamuri.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă eşti

Frumoasă eşti iubita mea
Cum e lumina-n zori de zi,
Când soarele sărută marea
În cântec lin de ciocârlii.

Frumoasă eşti precum e valul,
Împodobit ca o mireasă,
Ce furios sărută malul,
Când noaptea umbrele-şi revarsă,

Frumoasă eşti precum e floarea
De liliac în primăvară,
Când cu mirosul ei te-mbată,
Chemându-te să iubeşti iară.

Frumoasă eşti precum e zborul
Cocorilor ce-au revenit
Purtând pe aripi bucuria
Iubirilor fără sfârşit.

Frumoasă eşti precum e bolta
Ce-n noapte-mbracă mii de stele,
Frumoasă eşti precum e Luna
Când rătăceşte printre ele.

Frumoasă eşti precum e vara
Când flori revarsă pe câmpii,
Frumoasă eşti precum e iarna
Când cerne fulgii săi zglobii.

Frumoasă eşti cum nu e nimeni
Sau cum sunt toate la un loc,
Frumoasă eşti, şi îmi eşti mie,
Iubita mea cu ochi de foc.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atent, Mihai îl cercetă dintr-o privire şi simţi brusc o foarte mare admiraţie pentru cel de lângă el; nu pentru că acesta ar fi chipeş, doar acest amănunt nu conta pentru tânărul Mihai, ci pentru că, deşi nu-şi dădea seama de ce, simţea că i-ar lega ceva. În plus, i se mai părea şi nu credea că greşeşte, că acest Enka Lucian era tare bun şi sufletist şi-i părea rău că-n acel moment, cel de la volan suferea din pricina neînţelegerii cu părinţii lui.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e tot

Lumina e viaţă şi viaţa e zbor
De păsări ce fulgeră nor după nor
Iubirea e viaţă şi viaţa e vis
Cu aripi de fluturi şi flori de cais.
Un câmp de verdeaţă cu fraged miros
E viaţa aceasta cu trup lunecos
Ea trece aşa precum trecem în zbor
Pe luciul zăpezii c-un simplu fior.
Viaţa e cartea pe care o ştii
Zi după noapte, amurg după zi
E-un dangăt de clopot ce bate mereu
Şi ştim că va trece şi ne este greu.
E zbuciumul mării pe timp de furtuni
E luna ce-ascunde atâtea minciuni
E foşnetul ierbii când trece un cerb
Şi e substantiv, adjectiv sau e verb.
E floarea de colţ a iubirii dintâi
E şoaptă de seară spunând,, mai rămâi‘‘
E dulcea mireasă cu mers diafan
E cântecul nopţii pe-aripi de pian.
O frază de clipe, de luni şi de ani
Un şir infinit de salcâmi şi castani
Un soare ce stă prea ades după nori
E viaţa aceasta-n mai multe culori.
Şi focul ce arde şi creşte mereu
Şi binele-bine şi binele-greu
Şi plânsul amarnic al celui bătut
Şi râsul sarcastic al celui avut.
E viaţă copilul în lume pierdut
Un semn de întrebare imens, neştiut
Un hohot de râs ce revine mereu
Şi iarba ce creşte acuma mai greu.
Viaţa e-ntregul acest Univers
Cu râuri de lacrimi ce n-au nici un sens
Cu griji, bucurii, cu nevoi şi dureri
Speranţa-ntr-o zi mult mai bună ca ieri.
E-o grea bătălie pierdută în zori
În care învinşii vor fi-nvingători
Iubiţi-o, căci unică e pe pământ
E rază de soare şi boare de vânt.

poezie de Felicia Feldiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vei lăsa în urma ta

Uitându-mă la viaţă cu optimism,
nu e întotdeauna uşor,
doar soarele care răsare în fiecare zi
ne învaţă că totul este posibil...
Va veni acel moment în care fiecare durere,
fiecare dezamăgire, tot ce te-a rănit
se va transforma în indiferenţă.
Da, aşa n-o să mai pierzi nimic...
Vei lăsa în urmă acei oameni,
care nu au putut câştiga un loc sigur
în această lungă călătorie numită viaţă.
Vei lăsa în urma ta fiecare cuvânt stupid,
fiecare judecată uşoară, fiecare supărare
şi chiar orice ranchiună pentru că vei înţelege
că toate astea sunt de-a lungul drumului tău,
iar pentru a merge înainte,
trebuie să cari doar ceea ce merită.

poezie de Eugenia Calancea (23 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capricioasa

Dă-mi, primăvară, visele-napoi!
Le-ai luat cu tine-atunci când ai plecat;
Te-aştept să-mbraci din nou copacii goi,
Când eu am desfrunzit, tu m-ai uitat!

Lasă-mi iar colţul ierbii să răsară,
Învie zbor de fluturi, jucăuş;
M-auzi, capricioasă primăvară?
Cu ochi de foc şi sufletul de pluş!

Nu ştiu de ce-mi mai pun nădejdea-n tine,
Că vii târziu şi parcă-n goană treci;
Însă, de data asta, să faci bine,
Până nu mă-nfloreşti, să nu mai pleci!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu de ce

nu ştiu de ce,
dar apăsarea mi-o simt mai aventură
în gravitaţie de când tu
mi-ai îngreunat ochiul,
cu înfăţişarea ta integrală
însoţită de seară...
între măreţie şi miraj
ambele urcate pe vârfuri.

simt şi acum pielea-mi obosită
de atingerile tale în curmeziş de roz.
nu te speria că mişcarea mea
e numai pe capete rotundă...
ştiu, mijlocul într-adevăr e turtit
de zăluda coborâre a celuilalt infinit
ce de aproape vrea să mă cunoască,
în terminaţia vibraţiilor să mă coloreze.

mă-ncred, în crinii ce mă curăţă
de materialism
şi de formele care tot îmi spun
că timpul dispare după dealul mioritic...
ascult momentul acela ce-mi arată
cum trebuie să stau la dispoziţia îngerilor
ce-şi intersectează simbolurile
pe fruntea-mi de mult nesărutată.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!