Pâinea
E câmp întins de grâu ca marea de smarald,
Când ochii mei privesc în frumusețea zării,
Mă însoțește dorul și soarele cel cald,
Cu farmecul ascuns în geana depărtării.
Simt bucuria vieții și dulcea încântare,
În lan de grâu întins, cel cu miros de pâine,
Care de veacuri scurse în strânsă încleștare
De glie leagă rodul mereu pentr-un alt mâine.
E-o carte sfântă a muncii, în orice filă-ntoarsă,
În paginile-i scrise e truda din ogoare,
În aluatul pâinii, când crește-n vatra arsă,
Aduce în noi izvorul vieții curgătoare.
poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.