Citate similare cu Pe voi ce ţineţi soarta-n...

Mă iartă, Doamne, că blestem!

Pe voi ce ţineţi soarta-n mâini
Şi ne trataţi ca şi pe câini,
Azi, vă blestem, ca-n buzunare,
Să n-aveţi bani de-o lumânare.
Lui Dumnezeu trimit misivă,
Să n-aveţi bani pentru colivă,
Nici morţii să vi-i pomeniţi,
Săraci lipiţi, în veci să fiţi!
Cât de-mbuibaţi sunteţi acum,
Dea Domnul să cerşiţi în drum!
Un colţ de pâine din gunoi,
Să fie hrană pentru voi,
Ca să simţiţi şi voi osânda,
Cum simte ţara mea, flămânda.
Voi huzuriţi pe munţi de bani
Şi ne catalogaţi golani,
De îndrăznim să cerem pâine
Nu pentru azi, ci pentru mâine.
Azi, ni-e tărâţa-ndestulată
Vă dăm şi vouă, ca dovadă
Că din puţinul ce-l avem,
Ştim să-mpărţim, cât mai putem.
Dar, voi cu burţile pe-afară,
Sfidaţi, ciocoi, întreaga ţară.
Şi nu vă pasă de flămânzi
Şi de copiii muribunzi.
Şi nici de lacrima de sânge,
Ce-n fiecare zi ne frânge
Orice speranţă de mai bine.
Şi vă blestem, ca de ruşine,
Să-ngenuncheaţi umili ca noi
De-atâtea griji şi de nevoi...
Atâţia ani de libertate,
Purtăm aresturile-n spate.
Cum, să te mişti, când n-ai un ban?
Halal, aşa european!
Nu cer averi şi nici palate,
Ci doar să mă îndrept de spate,
Să pot, să-mi pomenesc părinţii,
Bărbatul şi pe toţi cuminţii,
Ce nu mai văd orgia lumii,
Nici cum se sinuicid păunii...
Săraca ţară, ce frumoasă!
Acum orfană şi de casă,
Orfană şi de neam şi fii-
Fă-ţi, Doamne, timp, ca să ne-nvii!
.................-..................................
Să nu fii supărat, bărbate,
Că n-am colivă şi bucate,
Să-ţi fac pomană cum se cade!
Doar lacrimi am în reci cascade...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare

Neputinţă şi furie

Lifte spurcate, împărţiţi doar jale
În zi de rugăciuni duminicale,
Muşcaţi ca lupii, azi, din doliul meu
Voi, bestii, fără sfinţi şi dumnezeu.
Vă îmbuibaţi cu lacrima din rană
Din biete suflete fără prihană.
Când eu mănânc poeme-n zori pe pâine
Voi daţi cu piatra-n mine, ca-ntr-un câine.
De unde să vă dau eu milioane,
Aşa e legea voastră, după toane?
Şi ştiu că de nimica nu vă pasă,
Nici că nu am ce pune azi pe masă.
Mâncaţi cu şapte guri. Şi ce palate,
Vă găzduiesc ticăloşia! Nu se poate
Ca un norod întreg să poarte vina,
Că v-aţi înfipt în ţară rădăcina.
Ne sugeţi sângele, vampiri fără pereche
Precum nebunii cei loviţi de streche.
Tot adunaţi averi şi nu vă pasă
De amărâţii ce nu mai au casă.
Copiii n-au părinţi şi n-au mâncare,
Pe voi, ciocoi, niciunde nu vă doare.
După ce lege îi chemaţi la bară
Pe cei ce nu mai sunt, să iasă-afară
Din cimitire? Le stricaţi odihna.
Să n-aveţi parte-n veci, nici voi de tihna
Somnului veşnic, iadul să vă fie
Pedeapsa care taie-n carne vie!
Să ştiţi şi voi, durerea, ce gust are
Şi cât de tare, neputinţa doare.
Îmi daţi pomană patruzeci de lei-
Lua-v-aţi lumânări şi cruci de ei!
Voi credeţi că păcatele se spală
De voi, sătui şi noi cu burta goală,
Când ne-aruncaţi în scârbă o lătură?
Vedea-v-aş cum vă ies viermii din gură!
M-aţi umilit şi mi-aţi strivit mândria-
Voi, lipitori, slujind nemernicia,
Îi cereţi mortului, chiar după patru ani
De la înmormântare,-atâţia bani!
E mort, lichelelor, de-o veşnicie
Şi-i cereţi bani? Eu încă mai sunt vie.
Vă dau tot ce-a rămas, veniţi acasă
Şi-o să vă pun otravă-n ceai pe masă!
Şi ca desert, blesteme-n prăjitură:
Să n-aveţi ce băga, de-acum, în gură!
Lasăţi-mi morţii-n linişte şi pace,
Că altfel nu răspund pentru ce-oi face.
Sunteţi atât de javre şi penali,
Din oameni buni voi faceţi criminali.
Nu-mi pasă ce va fi, dar tare-aş vrea
Să vă dau vouă toată soarta mea.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

Lifte rele, pofticioase, cu nesaţ muşcaţi din viaţă-
Viaţa mea şi-a celor singuri, fără mâine şi speranţă!
Daţi de-averi pe dinafară, saci de bani vă strică somnul,
Dar-ar sfinţii să vi-i fure, să vă pedepsească Domnul!

Să rămâneţi fără casă, fără toată-agoniseala,
Să trăiţi ca cerşetorii, să vă răscolească boala,
Să n-aveţi un leu de pâine, căuta-r-aţi prin gunoaie
Şi din nopţi să faceţi ziuă, să dormiţi pe pat de paie!

Să vă plângă-n zori copiii, pentr-un simplu colţ de pâine,
Să vă înghiontească cizma, ce pe-un vagabond de câine,
Să umblaţi din uşă-n uşă, nimeni să nu vă deschidă
Şi pe rând, bogaţii lumii, porţile să vă închidă!

Să vedeţi şi voi cum este, şi cum sărăcia doare,
Să trăieşti de azi pe mâine, în genunchi, nu în picioare,
Cum îţi vine să faci crimă şi apoi să-ţi curmi şi viaţa.
La ce bun s-aştepţi să vină-, disperare, dimineaţa?

Când nimic nu se zăreşte, orizontu-i umbra morţii,
Cine-i vinovat de toate, cine-nvârte roata sorţii?
Doar o mână de lichele, care suge toată ţara
Făr' să-i pese de poporul ce-şi amanetează vara.

Şi să vă ferească sfântul, roata sorţii să se-ntoarcă!
Exilaţi veţi fi pe-oceanul sărăciei într-o barcă,
Fără vâsle, fără pânze, bestemaţi de-o ţară-ntreagă.
Duce-v-aţi, ciocoi slugarnici, nimeni n-o să vă-nţeleagă

Viclenia, nepăsarea, duşmănia, egoismul,
Ce-a-ntrecut în duritate Inchiziţia, Fascismul.
Nişte monştri fără seamăn, fără suflet, tinichele
De-aruncat în gropa morţii,- n veci, să nu mai dăm de ele...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă jur, foc să vă ardă!!!

Mă jur să vă blestem, pungaşi,
Mă jur pe tată, mamă,
Să vă despoi de piele... Laşi,
Să-mi cereţi de pomană!
Mă jur să vă blestem copii,
Să n-aveţi noi urmaşi...
Să-i aveţi morţilor de vii
Doar leş, în ţeapă traşi!

Mă jur să n-aveţi nici mormânt,
Străbunii dezgropaţi
Să fie în câmp doar os mărunt
De-un neam huliţi, scuipaţi!

Mă jur, voi proştii în fruntea ţării,
S-ajungeţi blestemaţi
De-ai voştri, haite, de dihorii...
Ce azi îi aveţi fârtaţi!

Mă jur, arză-v-ar focu-n iad
Să fiţi de combustibil
Din creier dezlânat, beteag...
Să facem hâd vizibil!

Mă jur pe sfântul Dumnezeu
Să fiţi linşaţi de vii,
S-aveţi ştiutul cum e greu
Când îţi cerşesc copii!

Mă jur să muriţi sfârtecaţi
Pe drumuri desfundate,
Să n-aveţi parte să scăpaţi
Pân' ce n-o fi dreptate!

Mă jur spitalu' s-aveţi morgă
La tot ce-aveţi familii,
Şi ploşniţele s-aveţi ciorbă...
Pe şobolani vigilii!

Mă jur, curve ce sunteţi, hoţi,
Amante să vă îngroape
În sicrie... Să vă azvârle zloţi
Pe gură, să vă îndoape!

Mă jur şi pielea să vă întind,
Să vă prăjiţi la Soare,
Să rageţi când în cui vă prind
Pe Crucea de Înălţare!

Mă jur să n-aveţi bucurii,
Doar să urlaţi durere
De popor, sfâşiaţi de vii,
În haite de plăcere!

Mă jur pe ce-am mai sfânt pe lume
S-ajung să vă omor,
Să scap o ţară, neam anume
De-al vostru vorbitor!

Mă jur nici mâine s-apucaţi,
Să vă ia Dracu' noaptea,
Să fiţi pe străzi împieliţaţi,
Să fiţi Urgia a Şaptea!

Mă jur să vă luaţi singuri viaţa,
Să fie în Terra loc
De cinste, onoare... Dimineaţa,
S-o avem iar noroc!!!

Mă jur, vă blestem, vă urăsc,
Vă detest, scuip tâlhari,
Să scap o ţară ce-amărăsc
Ai voştri... Voi barbari!

Mă rog la întregul Univers,
Să fie alături toţi,
Să pieriţi hoarde-n rând, din mers
Arză-v-ar focul... HOŢI!!!

Cu toţi prostime, ce v-aleg, cretini la fel, netoţi...

*PS
Juraţi-vă odat' cu mine,
Popor nedesluşit,
Că singur doar vă faceţi bine
Din cinste, onor... citit!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine

Cu-ale mele doine sacre
Stau în miezul unei lacrimi
La o margine de Ţară,
Nici în Ţară, nici afară.

"Nu suntem săraci de-avere,
Ci săraci de mângâiere",
Nu suntem săraci de pâine
Ci de tihnă, de-al ei bine.

Fără mare, fără munte,
Doamne, dă-mi măcar o punte,
Dă-mi o punte peste ape,
Să-mi văd neamul de aproape.

"Nu suntem săraci de-avere,
Ci săraci de mângâiere ",
Nu suntem săraci de pâine
Ci de tihnă, de-al ei bine.

Tot cântând aşa de vatră,
M-a lovit barbar o piatră,
Plin mi-e numele de sânge
Şi n-am, Doamne, cui mă plânge.

"Nu suntem săraci de-avere,
Ci săraci de mângâiere ",
Nu suntem săraci de pâine,
Ci de tihnă, de-al ei bine.

poezie celebră de Grigore Vieru din Gazeta de Botoşani, Podul de flori de la Prut/Pro Basarabia (10 iunie 1991)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea "Curcubeul" de Grigore Vieru este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preţ, la doar ~~-38.44-~~ 15.99 lei.

Blestem de om sărac

Din balegi şi din cuib de cuci,
Răsar ca viermii, politruci
Şi din haznalele de bani –
Costume negre cu şnapani,
Viteji ca musca la arat!

Şi ne-aţi minţit şi ne-aţi furat,
Şi-aţi pus pe noi şi jug de boi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!
Murdari în suflet şi în gând,
Cu ghearele averi strângând,
Din flote, fabrici şi uzine,
Voi aţi lăsat numai ruine!

V-aţi gudurat pe lângă clerici
Cu mânăstiri şi cu biserici
Şi vile v-aţi făcut, de soi...

Blestem, blestem, blestem pe voi!
Voi v-aţi trădat şi între fraţi,
Ca voi, şi viermii-s mai curaţi.

Aţi dărâmat şcoli şi spitale
Ca să vă fie vouă moale
Şi v-aţi brodit şi parlamente
Din licheluţe repetente.

Şi ne-mproşcaţi doar cu noroi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!
Aţi omorât orice dreptate,
Aţi jecmănit tot ce se poate,
Guvernul vostru cu miniştri
E-o adunătură de sinistri,
Batjocura şi umilinţa
Au mai rămas la voi credinţa?
Ghiolbani de jafuri şi gherţoi,

Blestem, blestem, blestem pe voi!
Aţi sărăcit o ţară-ntreagă,
Nici dracul să nu o mai dreagă
Şi din privatizări cu fumuri
Aţi tot lăsat lumea pe drumuri!
Dar cum să faceţi voi vreun drum
Când urma voastră e doar scrum?
La tâlhării vă strângeţi roi!

Blestem, blestem, blestem pe voi!
Blestemul greu să vă lovească,
Doar bube rele să vă crească,
Ochii să îi aveţi ca napul
Şi să vă roadă viermii capul!

Să putreziţi toţi prin palate,
Toţi spulberaţi să fiţi în toate
Şi să aveţi doar oase moi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!

poezie de Dan Puric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea "Despre omul frumos" de Dan Puric este disponibilă pentru comandă online cu preţ redus, la doar ~~-21.19-~~ 15.99 lei.

Apocalipsa

Am constatat că n-aveţi pic de milă,
Iar bunul simţ nu prea vă dă afară,
În mână ţineţi pâinea şi cuţitul
Şi aţi distrus din temelii o ţară.

Impozite nebune inventaţi
Şi ne pândiţi la fiecare pas,
Ne dişmuiţi şi ultimul bănuţ,
Doar umbra fără bir a mai rămas.

Impozitaţi iubirea şi sărutul,
Tandreţea, mângâierea de părinţi,
De câte ori luăm în braţe pruncii
Taxaţi pe cei ce au în gură dinţi,

Aceştia sunt pericol iminent,
Ei pot muşca mai bine-un colţ de pâine,
Găsiţi o taxă pentru hămesiţi,
Daţi ordonanţă în Guvern de mâine!

Lăsaţi în plata cerului baronii,
Rechinii ce-au furat mai tot din ţară,
Salariile-acelea "nesimţite"
Nu reprezinta pentru noi povară.

Tăiaţi la dascăli leafa căt mai mult
Şi medicilor... căt mai abitir,
De şcoală azi nu mai aveţi nevoie,
Băgaţi-ne pe toţi în cimitir.

Impozitaţi sever, chiar... pân' la sânge
Băbuţa care vinde ziua-n piaţă
Un ou, trei nuci, vreo câteva lalele,
O legatură-două de verdeaţă.

Dar cel mai bine-ar fi să puneţi bir
Pe lacrimi, pe dureri, pe disperare,
Pe frica de prezent, de viitor,
Pe lipsa de speranţă, pe blazare.

Cu lanţul sărăciei, strâns de gât,
Se duc la bănci cu pălăria-n mână
Şi se-mprumută devenind toţi sclavi
Pe viaţă... până intră in ţărână.

M-aştept şi-aproape nici nu mă mai mir,
La zid să ne-asezaţi pe fiecare,
Aceasta nu e viaţă – ci blestem,
Noi, oropsiţii nu avem scăpare.

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet (28 mai 2010)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vând ţară

Atâtea lacrimi pe hârtie, atâta ţipăt cenzurat,
ne poezim prin poezie, prin versuri false am lătrat
ba despre tine, Românie, ba despre noi, poeţi de soi.
Ce poţi să-mi dai acum, tu, mie, când eşti în lada de gunoi?

Atâta zbucium şi prostie, atâta vaiet ne-ntrerupt,
de zici că-ntreaga Românie e doar amestecul corupt
din care toţi se-nfruptă bine să aibă ce lăsa, de vor,
copiilor ce vor petrece o zi pe an în ţara lor.

Atâtea vile cu piscină, atâta hrană la gunoi,
de suntem ţara cea divină unde trecutul e strigoi,
ne pasă mult de-orfelinate, dar de faţadă, nu real
ne-am implicat cu toţi în toate, dar nu în faptă, doar verbal.

Ne acontăm vacanţe scumpe, avem la poartă trei maşini,
ipocrizia-n noi erupe când ne dăm mari printre străini,
ne înjurăm direct în faţă că suntem neam de şarlatani,
filozofăm concis de viaţă. însă privim doar către bani.

Ne doare-n cot de ţara noastră, un şut bătrânilor le dăm,
ne spală Dunărea albastră, pe la Viena când furăm,
întorşi apoi cu limuzine ne etalăm pe la săraci,
furăm şi de la ei, de-o pâine, şi din păduri câţiva copaci.

Atâtea furturi importate, atâta crimă şi viol,
ni-s rădăcinile uitate de parcă suntem dracul gol,
istoria e doar în carte, abject ne comportăm ca neam;
Să vindem azi ce se mai poate din ţara care ieri eram!

poezie de Adina Velcea (7 octombrie 2018)
Adăugat de Adina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără Dumnezeu

Voi n-aveţi Dumnezeu, n-aveţi ruşine,
sunteţi defecţi la cap şi fără scrupul
sunteţi exagerat de lacomi, sunteţi grupul
ce furaţi trenuri, gări, cu tot cu şine.

Voi n-aveţi Dumnezeu, nu aveţi teamă,
v-aţi cumpărat justiţie şi "faceţi legea"
să vă servească interesele, fărădelegea,
n-aveţi nici conştiinţă şi nici mamă!

Voi n-aveţi Dumnezeu, dar credeţi falsul,
c-aici e raiul, iadul, ca un joc cu zaruri,
vă cumpăraţi domenii, funcţii, lauri,
staţi liniştiţi, curând începe valsul!

Voi n-aveţi Dumnezeu, dar El vă ştie!
Veţi da Lui socoteală de mizerii,
de cum v-aţi bătut joc, fără criterii,
de cum aţi construit o dinastie.
O dinastie cu un scop: hoţie!

poezie de Petrică Conceatu din Noua Geneză (12 martie 2017)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Groparul

Merge târâş prin viaţă
Cu inima de gheaţă
Plecat înspre mormânt...
Se irosind săpând.

Din şale se îndoaie
De e năduf, e ploaie,
Sau ger năprasnic este...
De clopot dă de veste.

Nici nu mai are lacrimi
Şi sărbători, nici patimi
Ce varsă în sudoare
La fel la orişicare.

Din palmele bătute
Şi sforile ţinute
Îşi încropeşte pâine
De-un trai de azi pe mâine.

Ar avea rugăminţi
Dar i s-au dus părinţi;
Îs doar popi de-o sudalmă,
Partaj de bani... de-o palmă.

A fost pe rând plugar
Şi dascăl de altar,
Dar rangul l-a pierdut;
Popii n-a dat ce-a vrut.

Câştigă din pomană
Colac, colivă, o slană
Şi ţuică, că-i sleit...
Vreun vin de mult acrit.

Stă printre cruci, aghiasmă,
Tămâia i-e mireasmă,
Se-ngroapă printre flori
Trup-suflet, mii de ori.

Şi-i tânăr... Tot nu ştie
Când timpul o să-i vie...
Şi-a săpat singur groapă
... Căci n-are bani de sapă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai plecat, iubită mamă...

Tu ai plecat, iubita noastră mamă,
Când ne spuneai, să n-aveţi teamă
Şi ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat,
Că te-am crezut cu-adevărat!
Curaj în viaţă dacă n-ai
Cu moartea n-ai cum piept să dai!

Se stinse o lumină în panoplii de cer ;
Pe lângă luna plină căzu ca un mister!
Un suflet se înaltă spre cele veşnicii ;
De-aceea cade steaua, nu poţi că să nu ştii!
Aşa s-a întâmplat, tu însăşi să dai vamă,
Tu ai plecat iubita noastră mamă!

Curaj aveai, cât pentru o armată
Şi ne-ai crescut cu inima curată!
Iar hrana, ziua toată-ţi era doar un covrig,
Că noi să creştem mari şi să nu ştim de frig!
Aşa te-am cunoscut, noi, mamă,
Când ne spuneai, să n-aveţi teamă!

Iertare cerem, de-am greşit
Dar parcă greu ne-ai pedepsit ;
Doar ştii că fiul ţi-a plecat în cer,
Că tata să nu fie mult stingher!
Acum şi tu te-ai supărat
Şi ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat!

În inimă ţi-ai dus durerea
Deşi era amară ca şi fierea!
Tu ţi-ai ales cărarea către cer
Şi ai avut voinţă că de fier!
Iar noi nu am făcut păcat,
Că te-am crezut cu-adevărat!

Ne-ai învăţat pe toţi să nu cedăm la greu,
Că dacă vrem, putem, ne-ajută Dumnezeu!
Dar tu se pare c-ai uitat, acum,
Când eşti pe ultimul tău drum ;
Nu poţi în lume să mai stai,
Curaj în viaţă dacă n-ai!

În lumea unde veşnic ai să fii
Noi suntem siguri că tu ştii,
Că nu-i durere, nici lacrimă, nici chin
Şi nu vei în stare, să scoţi nici un suspin!
Acolo, o eternitate stai,
Cu moartea n-ai cum piept să dai!

Cu moartea n-ai cum piept să dai,
Curaj în viaţă dacă n-ai!
Că te-am crezut cu-adevărat
Şi ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat,
Când ne spuneai, să n-aveţi teamă,
Tu ai plecat, iubita noastră mamă!

poezie de Gheorghe Pepelea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât te vreau Isus

Nu vreau Domne cerul tău
Nici cetatea de lumină
Cât te vreau stăpân al meu
Mire Sfânt şi Dumnezeu
Să fiu Doamne fără vină

Nu vreau nici cununa vieţii
Ori Isus a Ta răsplată
Cât în zorii dimineţii
Să-mi ştergi lacrima — nămeţii
Vreau Fiinţa-ţi minunată

Nu vreau nici în Rai s-ajung
Cât Isus pe Tin" te vreau
De păcatul meu să fug
Ceru-ntreg să îl străpung
Ca iubirea să ţi-o dau

Nu vreau Doamne răsplătire
Chiar Isus din mâna Ta
Cât pe Tine te vreau Mire
Să îţi dau a mea iubire
Stăpân pentru a te avea

Nu vreau Doamne nici un dar
Isus să îmi dăruieşti
Cât pe Tine plin de har
Să mă faci nu în zadar
Pe palme să mă primeşti

Nu vreau dar nimic să-mi dai
Nici comori şi nici cununi
Ci pe palme să mă iai
Şi Fiinţa Ta să-mi dai
Soare Sfânt plin de minuni

Eu Isus te vreau pe Tine
Nici cununi nici daruri nu
Ci a Ta Fiinţă pentru mine
Să-mi mângâie să-mi aline
În veci Doamne sufletu

Tu Isus — eşti darul meu
Dacă vrei să mă primeşti
Mire să-mi fii — Dumnezeu
Eu să-ţi cânt în veci mereu
Domn al slăvilor cereşti

Tu îmi eşti Isus comoară
Altceva nu vreau nimic
Vin" de aceea acum coboară
Şi mă ia în a Ta ţară
Rob să-ţi fiu şi ucenic
29martie 2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât te vreau Isus

Nu vreau Domne cerul Tău
Nici cetatea de lumină
Cât te vreau stăpân al meu
Mire Sfânt şi Dumnezeu
Să fiu Doamne fără vină