Poetul (2)

sunt străinul aprig rătăcit în vers
nu am masă, casă, alt drum am ales
cel dintâi plecat rătăcind pe drum
sprijineam o cruce, un gând, un nebun

se scurgea privirea vremurilor tulburi
şi bătând la poartă, nu se deschidea
unor bieti poeţi, se purtau tot singuri,,
literelor goale, moartea le gasea

aruncau o pâine şi-o speranţă chioară
dar cine eşti tu.. Păcatele-ţi spală
călcând pe cuvinte, plânset de vioară,
au plecat prin ţară cu o geantă goală

doar poetul trist à rămas de veghe
zidind amintiri sub paşii tociţi
sub copacul ars, pe o cruce veche
sus pe dealul morţii, de-un cui agăţat

a rămas cuvântul, plătisem păcatul
am crezut în ei, miroseam vecia
cerul era liber, ei... nişte derbedei
mai scriam un vers se citea urgia

un străin la nunta unor crunţi atei
mi-era dor de acasă, dor de ţara arsă
la final o cruce şi nişte călăi
dospind taina din adâncuri scoasă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!