Conjuraţia

băiatul păzeşte intrarea principală
cu o puşcă şi radiază de fericire
arma îi dă o putere fantastică
se uita
se uita
atent la tot ce mişcă
banii sunt băgaţi în sac
directorul are o cravată denman & goddard
sacoul lui gri deschis
nu poate să aibă decât o despicătură
la spate
e lat în umeri şi înalt
pieptul mare îi dădea un aer distins
braţele groase impresionau pe oricine
bătrânul ţinea în dreapta un pistol
glock 19 sărăcuţ pentru pretenţiile
celorlalţi membri din bandă
ochii lui străluceau ciudat
avea un chip energic
aduna sacii plini cu titluri de stat
banii au fost căraţi în prima dubă
biroul directorului era uriaş
băiatul era sigur că a fost alarmată
poliţia din comitat
şi-ar fi dorit să tragă
să fugă pe piciorul de clădire
să vorbească
să vorbească
într-o engleză cu accent nazal
de irlandez sau scoţian beat
să-şi comande un kilt
să meargă cu iubita lui
din dublin la dublin
londra era luxoasă şi rece
criminalul avea numai un cuţit
cu lama lungă şi lată de trei degete
cine ajungea în mâinile lui
se întâlnea repede cu iisus
a fost la revoluţia din ucraina
apoi a tăiat vieţi în siria
până s-a plictisit să se întrebe
pentru cine luptă el
trupa era condusă de colonel
intra în costum armani
bleu deschis de fiecare dată
a fost ofiţer de carieră
ultima dată a luptat pentru un emir
acţiunea a durat cinci minute
două dube au plecat normal
fără să prindă cineva de veste

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cele spuse de fosta noră, ÎN FAMILIA A BARONULUI PSD-ist Niculae BĂDĂLĂU BANII NU SE NUMĂRĂ CU BUCATA, CI CU SACII. Condamnat la puşcărie pentru hoţie în timpul lui Ceauşescu, Bădălău a fost "spălat" de PSD şi a fost făcut între 2004-2008 deputat al României, iar între 2012-2018 l-a făcut senator, a fost anchetat în 2009 de ANI pentru spălare de bani şi a fost "spălat" de acuzaţie; bădăranul Bădălău care a spus în 2018 că se pişă pe diaspora, a fost pus de PSD în 2020 mare mahăr (vicepreşedinte) la Curtea de Conturi ca să aibă "grijă" de banii noştri. Curat murdar!

George Budoi în Dicţionarul corupţiei (23 ianuarie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ichabod Crane: Aşadar... au fost ucise trei persoane. Prima dată, Peter Van Garrett şi fiul său, Dirk. Amândoi erau bărbaţi puternici şi capabili, au fost găsiţi... decapitaţi. O săptămână mai târziu, a fost ucisă văduva Winship. De asemenea decapitată. Acum va trebui să vă adresez multe întrebări. Dar, pentru început, permiteţi-mi să întreb: Aveţi vreun suspect?
Baltus Van Tassel: Domnule ofiţer, ce anume v-au spus superiorii dumneavoastră?
Ichabod Crane: Numai faptul că trei persoane au fost ucise în câmp deschis. Iar capetele lor au fost găsite separate de trup.
Reverendul Steenwyck: Capetele nu le-au fost găsite separate de trup. Capetele lor nu au fost găsite deloc.
Ichabod Crane: Capetele lor au... dispărut?
Notarul James Hardenbrook: Au fost luate. Luate de Călăreţul fără cap. Luate şi duse înapoi în iad.

replici din filmul artistic Legenda călăreţului fără cap, scenariu de Andrew Kevin Walker, după Washington Irving
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu uita, iubito...

Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita,
De vei putea, de vei putea, de vei putea,
Acel cuvânt ce-a fost şoptit poate pripit,
Dar fără rost nicicum n-a fost, nicicum n-a fost.

Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita,
Dacă ai vrea, dacă vei vrea, dacă ai vrea,
Trecutul timp, cu tot trecând în tot ce-a fost,
Poate cu-n rost, poate cu-n rost, poate cu-n rost...

Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita,
În viaţa ta, în viaţa ta, în viaţa ta,
Cum pe pământ purtaţi de vânt cad fulgi de nea,
Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita...

Vor trece ani, vor trece luni ca într-o clipă,
Şi zilele ce-au fost cândva cad în risipă,
Nu le uita, nu le uita, nu le uita,
În viaţa ta, în viaţa ta, în viaţa ta!

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ce n-a fost

La judecata de apoi va fi
Încurcătură mare
Că oamenii nu vor fi judecaţi
Pentru ce a fost cât pentru ce n-a fost.
Ion.
Ăsta va intra primul
Şi nu-l va întreba nimeni
De ce a făcut aia şi aia
Dar va fi întrebat
Tu ştii ce s-ar fi întâmplat
Dacă tu nu făceai aia şi aia
Ce planuri avea Dumnezeu
Cu aia şi cu ăla
Şi nu va şti să răspundă.
Ionel.
Ăsta va intra al doilea
Şi nu-l va întreba nimeni
Ce-ai căutat acolo sau dincolo
Că ăsta ar găsi răspuns
Ar spune că ea încă
De aici a vrut acolo
Şi-ar scăpa
Mihai.
Aşadeci oamenilor li se vor pune
Doar întrebări despre ce n-a fost.
Şi n-a fost nici iubirea mea.

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (20 septembrie 2003)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninotchka: Cel mai aproape de o şampanie am fost la o ştire. Soţia nu ştiu cărui preşedinte o arunca la plecarea unui vas de luptă.
Leon: Aduce noroc să desfaci o şampanie la începuturi de drum... fie pentru un vas de luptă sau pentru o seară.
Ninotchka: E ciudat când privesc în urmă. Eu am crescut cu lapte de capră. În armată aveam o raţie de votcă şi acum, şampanie.
Leon: De la capre la struguri. Aşa mai zic şi eu.
Ninotchka (după ce gustă pentru prima dată, se strâmbă puţin, apoi zâmbeşte): E bună. (Dă paharul pe gât.) Din ce am citit, credeam că şampania e o băutură tare. E fină de fapt. Se îmbată cineva de la asta?
Leon: Au fost cazuri. Dar durerea de cap de dimineaţă merită dacă ai băut cu cine trebuie. (Închină paharele.) Pentru noi, Ninotchka!

replici din filmul artistic Ninotchka, după Melchior Lengyel (6 octombrie 1939)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emily: S-a întâmplat o dată ca secretara să plece de la birou pentru că s-a tăiat la mână cu un cuţit pentru hârtie, iar Miranda nu a mai reuşit să vorbească cu Lagerfeld, care s-a îmbarcat într-un zbor de 17 ore pentru Australia. Fata respectivă lucrează pentru un ghid TV acum.
Andy Sachs: Trebuie să păzesc biroul tot timpul. Am înţeles.

replici din filmul artistic Diavolul se îmbracă de la Prada
Adăugat de Matache Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avea un singur

hobby: maşina lui
un bentley cumpărat în '33
un bentley cu patru cilindri în V
un bentley cu compresor electric
marca amherst villiers dacă vreţi
să ştiţi
să ştiţi
să ştiţi
avea un pistol glock
toţi se uitau pe ecrane
vânzătorii de oi electrice
aveau pălării negre şi ţineau
un trabuc în colţul gurii
se înghionteau
şuşoteau
şuşoteau
era o maşină care făcuse războiul
într-un garaj special
avea revizii făcute de specialiştii
în bentley din chelsea
era o maşină sport decapotabilă
de culoarea
cenuşie
cenuşie
cenuşie
a navelor de război
şi atingea uşor 140 de kilometri
la oră pe ecran
tastatura se rabatează
vânzătorii de oi electrice
comunicau telepatic
puneau mână de la mână
să joace şeful lor în filmul cu bond
să-l urce-n maşina aia
să tragă două trei cadre
să tragă
să tragă
cu pistolul colt police positive
calibru 38
îmbrăcat în costum gucci 2050
sau armani 2055
plimbă bişonul electric
care nu-şi face nevoile într-un parc
din notting hill şi sclipesc
dinţii juliei roberts
avea un hobby de spion
avea un hobby
maşina lui
la care ţinea foarte mult

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima ispravă

făcută a fost făcută nu de
mult nu cred că s-a gândit
a închis ochii fără să catadicsească
să-i mai deschidă vreodată
era
ultima lui aroganţă
să moară (?!) fără niciun motiv
ne întrebăm cum poate sta întins
el avea arsuri gastrice întotdeauna
şi nu stătea lat se sufoca cu acidul
era
ultima dată când visa la odihnă
sau nu mai visa în dispreţul său
în ochii lui nu se citeşte nimic
nu-i pasă de clopotul care bate
pentru el bate
nu este îngrijorat de lacrimi
păreri de rău sau cârcoteli
(?!) părea că râde de ultima farsă făcută
flăcările lumânărilor se aplecau în faţă
în spate, reveneau drepte
toţi spun că o fi vreun curent
o adiere le culcă în stânga
în dreapta în toate direcţiile
un spectacol de lumini şi umbre
în mica capelă toţi şi-au pierdut răb
darea cu părerea s-a terminat (?!)

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întrebam cu o curiozitate resemnată, cum de nimeni nu a reuşit să desluşească strigătul disperat din şoapta mea? De câte ori ar fi trebuit să mai mor, în fiecare zi, pentru ca cineva să poată observa că sunt viu? Ce veşminte ar fi trebuit să port, ce zeghe slinoase, pentru ca cineva să vadă, în sfârşit, că nu sunt decât un prizonier, un proscris, un condamnat la moarte de la care nu mai auzi altceva decât zăngănitul macabru al lanţurilor? Ce cuvinte ar mai fi trebuit să folosesc pentru ca să le deschid mintea celorlalţi, pentru a le arăta cum libertatea lor îmi este închisoare rece, întunecată şi umedă? Ce ar fi trebuit să mai fac pentru ca ei să se dumirească, în cele din urmă, că sunt altfel, că nu aveam cum să rezist prea mult timp în turma în care m-am trezit pe neaşteptate?
Cam care ar fi fost preţul răscumpărării aripilor cu care am fost înzestrat? Cât ar fi trebuit să plătesc pentru a mi se lua plasturele de pe gură, cătuşele de la mâini şi lanţurile de la glezne? O melodie, două, trei, zece, o sută? Un roman, două, cinci? O sută de poezii sau o mie? Câte piese de teatru şi câte eseuri? Oare câte vieţi mi-ar trebui pentru a putea plăti preţul eliberării mele?

Eugen Blaj în Exilat în propria viaţă, XXXIII
Adăugat de Eugen Blaj
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Apă Gri

S-au întâlnit doi oameni, s-au întâlnit doi oameni
Care poate nu se vor mai întâlni niciodată –
Două firişoare de nisip, două fire de iarbă,
Două iţe trecute prin aceeaşi spată –
Lângă Marea Apă Gri.

Două mâini s-au strâns, două inimi s-au atins;
Iar noi, adunaţi aici în această seară
Nu vom uita, poate nu vom uita,
Unde ne-am întâlnit toţi trei ultima oară –
Dincolo de Marea Apă Gri.

Două pahare pline, două pipe cu tutun –
"Înălţăm pentru norocul nostru, frate, cupa!"
Şi, după ce ciocnim, noi bem
Urându-ne voiaj bun şi vânt din pupa
Pentru a traversa Marea Apă Gri.

Trei oameni au plecat, unul a rămas pe mare,
Păcatele lui şi-ale noastre-s acum cu el,
Dumnezeu să-i odihnească sufletul!
Cinci oceane şi-l revendică-n salinul lor castel.
O, Doamne! A Ta-i Marea Apă Gri!

Dar eu sunt încă viu, şi tu eşti încă viu,
Şi destinul ne-a aruncat aici pe amândoi
Tovarăşi adevăraţi, dar odinioară... am fost trei,
Iar unul nu mai este azi cu noi
Lângă Marea Apă Gri.

Un spaţiu pentru respirat, un pat pentru odihnă,
Lumini blânde, potir plin de dus la buze;
Apoi, iarăşi şi iarăşi,
Fără griji şi fără călăuze
Pornim pe Marea Apă Gri.

S-au întâlnit doar doi acolo unde se-ntâlneau trei
Cu înjurături şi râsete răsunătoare;
Şi trece, trece Ziua noastră,
Urmată apoi de Noaptea mare –
Dar, oh, oh, Marea Apă Gri.

poezie de Edwin James Brady, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ce în ce

devine parcă din ce în ce mai greu
să privesc lumea
nu ştiu dacă e ceva în neregulă
cu mine
ori cu ei

însă dacă într-adevar lumea este oglinda
mea
aş fi vrut să nu fi fost atât de narcisist

să nu fi fost
toate nopţile acelea de lamă de cuţit
beznele încărcate de-o linişte hotărâtă
în care am tăiat centimetru cu centimetru
pielea lumii atât de uscată şi aspră
ş din rană parcă nu s-au mai oprit să curgă
monstruleţii fără ochi
plini de sânge
de ură
şi de lăcomie
să nu fi fost
însă
eu i-am vazut şi nu-i pot uita
şi
am tăiat pentru că voiam să (mă) vindec
am tăiat pentru o lume mai întreagă
În adâncimi
noapte după noapte
straturile lumii
am tăiat
şi-a devenit
din ce în ce
mai greu

poezie de Radu Ioan Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul porni îngândurat spre biroul său. Din nou intervenea pentru favoritul său; dar cum să nu-l ajute, măcar pentru a zări expresia de mulţumire ce-i lumina chipul tânărului, ştiindu-se sprijinit de cel mai influent om din Institut... Că dânsul era chiar tatăl său, băiatul habar n-avea şi nici nu va afla acest amănunt atât de curând. De fapt, directorul i-ar fi putut spune adevărul oricând, dar pentru că amânase mereu momentul, din pricina Dianei, nedorind să-i provoace acesteia suferinţe, se temea acum de modul în care ar reacţiona băiatul la aflarea unei asemenea noutăţi. Poate că l-ar respinge brusc, iar directorul n-ar putea suporta nici măcar acest gând. Cel puţin, aşa-l avea totuşi aproape: era Lucian, elevul său favorit şi simţea că băiatul îl admiră, îl respectă; ar fi preferat să-l iubească, dar nu putea avea asemenea pretenţii. Pentru el, era totuşi, doar directorul Institutului, nimic mai mult...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din fericire pentru Lia, melodia se sfârşi, deşi i se păruse că durase prea mult, de parcă ar fi fost interminabilă. Şi cu toate că se simţise bine alături de Lucian, ba chiar în braţele lui, răsuflă a uşurare, când auzi glasul înaltului geograf, solicitând "şefului" său să-i cedeze lui partenera de dans. Iar domnişoara Lia rămase în compania lui Nistor, băiatul de 2,18 m. Cam înalt pentru ea, sau, de fapt, pentru oricine, dar nu conta; în acel moment, într-un fel, se bucura că o scăpase de lângă Lucian, nu pentru că n-ar fi fost plăcut alături de acesta, ci tocmai, dimpotrivă, era mult prea plăcut lângă el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-am fost, cine sunt, cine voi fi

Am fost copilul care vede... lumina întâia dată.
Am fost copilul care crede... toate câte i se-arată.
Am fost un copil zburdalnic,... toată ziua alergam,
Dar am fost şi copil harnic,... pe mama o ajutam.
Am fost tânăr ca o floare,... rumen şi frumos la faţă,
Un tânăr plin de candoare... şi mă bucuram de viaţă.
Am fost tată de copii,... bărbat cu multă putere,
Ca să le fac bucurii,... munceam ca să fac avere.
Mai apoi am fost bunic,... cu nepoţii mă jucam.
Acum, contez mai nimic,... nici putere nu mai am.
Din floarea care am fost,... îs trandafir veştejit.
Viaţa nu mai are rost,... sunt aproape de sfârşit.
Lumea a-început să spună... că sunt moşneag amărât,
Că am ajuns o legumă,... că, mai suflu, doar atât.
Acum, că ştiţi cine-am fost,... să vă spun cine voi fi...
Nu cred că mai are rost... Nu cred că mai prind o zi.
Aşadar:
Am fost om, sunt muribund... şi-n curând voi fi pământ.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa mea cea mai mare şi cea mai profundă este să ajung un actor foarte mare... am impresia că mă aflu pe drumul ăsta, dar încă n-am ajuns la capătul lui. Mai e mult, mai e mult de mers până acolo. De-aş avea forţă, de-aş avea sănătate, de-aş avea regizori... pentru că un actor nu poate să crească, nu se poate dezvolta, nu se poate împlini fără regizori, cine îşi închipuie asta, greşeşte. Eu o spun în cunoştinţă de cauză. Deci îmi doresc toate acestea, pentru că, poate, cine ştie cum, cinci minute înainte de sfârşitul vieţii mele să pot spune - da, domnule, am ajuns.

Victor Rebengiuc în Almanah ”Convorbiri literare”
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima dată

când ajunge într-un studio
nici el nu ştie cine-i
nici el nu auzise de el
şi a ajuns premier
prima dată era atât de neînsemnat
încât nu au vrut să-l arate
camerelor de luat vederi
era atât de mic şi neînsemnat
nu avea nimic strălucitor
trăgea partidul în jos
a fost extras de la o primărie
pentru mandatul de premier
prima dată când a apărut
la televizor s-a întrebat
şi el cine-i şi ce face acolo

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un înger îngheţat: Aura Ion

Cu lacrimi îngheţate pe obraz
A părăsit discret această lume
S-a înaltat la ceruri, n-a mai avut ragaz
Şi n-a lasat aici decât nume.

A fost studenta AURA ION
Un înger cu o minte sclipitoare
O tânără frumoasă, săritoare,
Ce iute s-a urcat în avion.

Nu s-a gândit vreodată ce va fi
Că nu era la prima încercare
Şi de-ar fi fost, nici un ar fi contat
Ca viaţa ce-o salva, avea valoare.

Nu s-a gândit ca poate va zbura
Spre ceru'nalt pentru ultima dată
Şi va lasa aicea pe pământ,
O lume tristă şi îndurerată.

De ce a trebuit să se întâmple aşa
Ce vină a avut, acest înger de fată
Unde sunt cei ce-ar trebui sa iasă-n faţă
Şi să răspundă pentru tragedia întâmplată.

Sunt multe întrebări fără răspuns
Ce ni le punem toţi câteodată...
Şi ca o simplă ironie a sorţii,
Cea care salva vieţi... n-a fost salvată!

poezie de Mariana Simionescu (24 ianuarie 2014), nu e cazul
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine...

*
Ai fost vioară-n toamna mea, ce imi cânta,
Mă linistea, când era furtună si trăznea
Chiar de avea o coarda ruptă si- ncet se-auzea...
.
Ai fost liniştea venită când totul striga,
Raza de lumină când nu îmi era bine
Si atunci, flori de salcâm, înfloreau la mine.
.
Ai fost povestea mea frumoasă, dar şi tristă,
Ca un fluture, printre flori, doar cu o aripă....
Fără să ştiu, că aşa ceva mai şi exista.
.
Ai fost si eşti copacul neclintit, ce uimea,
Câte frunze, an de an, fără efort, avea,
Si spre înalt pe toate le ducea, iar toamna
*
Ele-l lăsau!... Dar pe niciuna nu o regreta.
Şi le uita, cum uită timpul întoarcerea...
*

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana Enka ieşi, pentru că simţea că nu mai poate sta o clipă în acel birou. Se sufoca, nu mai avea aer. Nu putea suporta privirea acelui om, directorul Institutului, nu pentru că ar fi fost fioroasă, ci, dimpotrivă, mult prea blândă! Blândă, dar ageră, pătrunzătoare... Se încruntă! În maşină, în drum spre Institut, îşi admirase în tăcere fiul; parcă de abia acum realiza cât de mult semăna Luci cu directorul, chiar şi la chip; un băiat frumos... Oare mai remarcase cineva această asemănare? Diana spera că nu! Fiul ei va pleca, directorul va rămâne aici, în Institut, deci, într-un fel, ar fi ca şi cum tot şi-ar avea fiul pe aproape... De ce însă ea nu simţea deloc astfel?!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea ne doare atât de tare pentru că sufletele noastre sunt îngemănate. Poate că aşa au fost întotdeauna şi vor mai fi. Poate că înainte de această viaţă am mai trăit o mie de vieţi împreună şi în fiecare dintre ele ne-am întâlnit. Şi poate de fiecare dată am fost despărţiţi din aceleaşi motive. Asta înseamnă că acest rămas-bun este şi pentru cei zece mii de ani, dar el reprezintă în acelaşi timp un preludiu la ceea ce va urma.

Nicholas Sparks în Jurnalul unei iubiri (1 octombrie 1996)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!