Castanii

Pe sub castani cu frunza mare eu mi-am purtat ades tristetea
Când parasita sta de vorba cu sine însasi tineretea,
Si miscatoarea lor cupola deasupra-si clatina verdeata,
Parea ca-n jurul meu prin ramuri în mii de palme bate viata;
Iar câteodata crengi uscate pareau cadelnitând un mort.
Pe sub castani cu frunza mare si azi tristetea mea mi-o port.
În dupa-amiezi de primavara subt umbra lor racoritoare,
Pândeam speranta cum se joaca în jucausi banuti de soare,
Si ma-ncercam a lor comoara s-o prind în suflet si s-o strâng,
Sa port în mine-un strop de soare când va fi iarasi ca sa plâng.

Pe subt tunele mari de umbra ce-ntind castanii visatori,
În urma ta pe-aceeasi strada am ratacit de-atâtea ori;
Din urma am privit adesea ritmarea rochiei pe drum,
Un clopot miscator de linii, de armonie si parfum.
Ca sa mai vad înca o data seninul clarei tale frunti,
Am ratacit atâta vreme pe urma pasilor marunti,
Si-n noaptea asta soptitoare de primavara si de luna,
Când întunericul din juru-mi în suflet parca mi s-aduna,
Eu umblu parasit si singur subt masti de astri ce scânteie,
Pe unde ai trecut tu astazi, pe unde-i calea mea lactee.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castanii

Pe sub castani cu frunza mare eu mi-am purtat ades tristeţea,
Când părăsită stă de vorbă cu sine, însăşi tinereţea,
Şi mişcătoarea lor cupolă, deasupră-şi clatină verdeaţa,
Părea că-n jurul meu, prin ramuri, în mii de palme bate viaţa;
Iar câteodată, crengi uscate păreau cădelniţând un mort.
Pe sub castani cu frunza mare şi azi tristeţea mea mi-o port.
......

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel

Din asfintit, de peste munte,
Rasfringeri rosii de amurg
Se sfarma-n licariri marunte
Si-n Dunarea umbrita curg.

Dar unda tulbure le-ngroapa
Când, subt rachitele din vale,
De-abia mai tremura pe apa
Ca niste coji de portocale.

Acolo jos, peste cununa
Intunecatului boschet,
Sclipeste-n aer semiluna
Din virful unui minaret.

Si parca zugravit anume,
Isi culca umbra până-n mal
Ostrovul izolat de lume
Ca un castel medieval.

El pare-o nava fermecata
Ce-a ancorat aici, subt munte,
Minune indelung visata
De valul Dunarii carunte!

A asteptat în nopti senine
Stralucitoare dimineata,
Când din adancul apei line
S-a ridicat la suprafata

Ca o gradina plutitoare
Cu pomi si pasari impreuna,
Cu florile-i ce rid în soare
Si noaptea tremura subt luna.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa fim iar liberi

Sa fim iar liberi

Simt tristetea florii din fereastra
Cand priveste- afara-nlacrimat
Primavara asta nu-i a noastra
Dumnezeu o clipa ne-a uitat.

Nu mai vor sa infloreasca merii
A cazut zapada peste ei
Si nici vestitorii primaverii
Nu mai au nici loc si nici temei.

N-am crezut ca-n loc de primavara
Vom primi durere si mult chin
N-am stiut ca razele de soare
Se vor ineca intr-un suspin.

Vrem sa fie iarasi primavara
Sa dispara bolile in vant
Vrem sa stam la poarta de cu seara
Si sa fim iar liberi pe pamant!

08 mai 2020

poezie de Felicia Feldiorean (8 mai 2020)
Adăugat de Felicia Feldiorean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra soarelui

Luna, Soare, tot ce prinde
Prinde lumea si se lasa
Lasa zilele in urma
Urma prinde peste ape
Ape trec peste o turma
Turma vine peste toate
Toate prind de-a lumii umbre
Umbra are toate cele
Cele ce-s de-a tale nume
Nume-n fata ti se spala
Spala gandul fara glume
Glume stii si tu si noi
Noi ce suntem de sub Luna
Luna este umbra lui
Umbra lui, a Soarelui.

poezie de Emilian Robert Vicol
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără anotimp

Iar a venit o toamnă, dar când oare?!
Eu nu ştiu să fi fost o primăvară.
Începe iar să fie numai sară
şi n-a fost zi cu soare.
Şi zarzării când oare-au înflorit?
Când au umblat albinele prin ei,
cu zumzetul lor alb de clopoţei
cu care am copilărit?...
Au înflorit şi anu-acesta teii,
cireşii şi vişini şi castani?
Şi au jucat, cu simplitate, mieii
ca-n ceilalţi ani?
Când au trecut iar păsări călătoare?
(De mult timp nu mai trebuiau să treacă)
văd cei din urmă cocostârci cum pleacă
şi-aud în mine ţipăt de cocoare.
Când a trecut atâta timp?
Eu unde-am fost şi ce-am făcut?
O primăvară... câte au trecut?
Mi-i viaţa fără anotimp.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mână cu marele orb

Îl duc de mână prin păduri.
Prin ţară lăsăm în urma noastră ghicitori.
Din când în când ne odihnim în drum.
Din vânăta şi mocirloasa iarbă
melci jilavi i se urcă-n barbă.

Zic: Tată, mersul sorilor a bun.
El tace - pentru că-i e frică de cuvinte.
El tace - fiindcă orice vorbă la el se schimbă-n faptă.

Subt bolta aspră de stejar
ţânţari îi fac o aureolă peste cap.
Şi iar plecăm.
De ce a tresărit?
Tată orb, fii liniştit, în jur nu e nimic.
Doar sus o stea
de cerul ei c-o lacrimă de aur se desparte.

Subt frunze nalte mergem mai departe, tot mai departe.
Dihănii negre
ne adulmecă din urmă
şi blânde mâncă ţărna
unde am călcat şi unde-am stat.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa noastră

Pe-acelaşi drum,
Mânaţi de-acelaşi îndemn nefast al năzuinţii,
De-aceleaşi neînţelese-avânturi spre tot mai sus,
Pe-acelaşi drum
Pe unde ieri trecură poate,
Străbunii noştri
Şi parinţii,
Pe unde, unii după alţii, drumeţii trec de mii de ani,

Noi –
Cărora ni-i dat să ducem enigma vieţii mai departe
Şi doliul vremilor apuse,
Şi-al idealurilor scrum –
Pe-acelaşi drum
Vom trece mâine cerşind din ţiterele sparte
La umbra zidurilor mute
Şi-a secularilor castani!

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...
Şi-n calea noastră întâlni-vom
Pe cei bătrâni rămaşi în urmă –
Pe cei ce ne-or privi cu ochii în lacrămi
Cum le luăm-nainte.
Iar noi
Le vom citi-n figură cum suferinţele le curmă
În suflet sfintele avânturi
Şi-n gură caldele cuvinte...

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...
Şi-n calarea noastră întâlni-vom –
O!... câte nu poţi să-ntâlneşti
Când drumu-i lung
Şi nesfârşită e năzuinţa ce te mână
Tot mai departe
Şi te poartă,
Ca pe un orb ţinut de mână,
Spre-ntrezărite-Aureole –
Nimicuri scumpe pământeşti!...

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri!...
Şi mândri poate ca seninul albastru-al sângelui regesc.

Dar va veni o zi în care
Ne vom opri deodată-n drum,
Înspăimântaţi că-n urma noastră
Zări-vom pe-alţii cum sosesc,
Cum ne ajung,
Ne trec-nainte
Şi râd că nu-i putem opri...

Da...
Va veni şi ziua-n care vom obosi,
Şi va veni
Un timp în care-al năzuinţii şi-al aiurărilor parfum
Ne va părea miros de smirnă,
Iar cântul ţiterelor sparte
Un Psalm cântat de-un preot gângav
La căpătâiul unei moarte
Pe care numeni n-o cunoaşte...

Şi-atunci, privind un urma lor –
Ca cei ce n-au nimic să-şi spună
Când nu-şi pot spune tot ce vor –
La umbra zidurilor mute
Şi-a secularilor castani,
Vom adormi ca şi drumeţii
Ce dorm uitaţi de mii de ani!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoză

Vroind să uit, pe-o seară dulce lăsasem să m-adoarmă crinii...
Şi se făcea că fără voie trăiam acum o viaţă nouă:
Eram şi eu un crin ca dânşii, şi-n dezmierdările luminii
Îmi întindeam voios potirul să prind o lacrimă de rouă.

Visând, trăiam cu ei acuma, şi-atât de alb eram subt lună,
Încât abia scriam o umbră, când m-alinta şagalnic vântul,
Dar tihnă se făcuse-n mine şi caldă inima şi bună,
Că reveneam subt altă formă, să-mpodobesc şi eu pământul.

Când făr' de veste-o mână pală, mişcându-şi umbra pe grămadă,
Ca subt imboldul unei forţe necunoscute şi fatale,
S-a-ntins vrăjmaşă să mă frângă, — ş-acuma, alb ca o zăpadă,
Muream tihnit de-a doua oară în liniştea odăii tale.

Muream din nou, dar când trudită făcându-ţi braţele cunună,
A fost s-adormi zâmbind la mine cu faţa calmă între perne,
Eu ca o pulbere de aur m-am ridicat uşor subt lună
În căutarea altei forme desăvârşite şi eterne.

poezie clasică de Dimitrie Anghel
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte pustie

Parcă-am rămas eu singur pe pământ,
În cer, ca-ntr-o clopotniţă uitată
E-un clopot greu care-a uitat să bată
Cu funia purtată-n nori de vânt.

Cum înainte nu mai este vreme
În urma mea, din nu ştiu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu ştiu cine să mă cheme.

Şi paşii mei rasună după mine
Ca nişte bulgări care nu m-ajung,
Răsună tot in jur aşa prelung,
Tot golul-n care nimeni nu mai vine.

Începe a umbla singurătatea,
În jurul meu ca o mulţime mare,
Prin beznă cad furnici ce vor să care
În muşuroaie mari, pustietatea.

Se năruie-ntunericul din nou,
Şi-n noaptea-n care-s singura fiinţă,
Pământu-mpovărat de suferinţă,
Culcându-se-ngenunche ca un bou.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru încă o zi, aş da...

Gândul, as-zburator, pleacă noaptea si-n zori, la tine...
Asteptând ca un cerşetor, sa-i dai ceva, pentru mine.
.
Si se-ntoarce cu braţele pline de flori si mult dor!
De o iubire mare, umbrită de, plumbul unui nor
.
Dar si luminata de soare, când in cânt de izvoare,
Fluturii dansau, in invazia de parfum si culoare-
.
Ii, îmbrăcate de flori, in zile de sărbătoare!
Iti amintesti, oare, de raiul pe care l-am trăit?
.
Trandafirii parcă s-au vorbit si toţi au înflorit,
La fel lalele, viorele si "mamă mă mărit",
.
In lumina candelabrelor de la castani, multi ani
Am trait frumos si sfânt, cum rar e, pe acest pamant...
.
Si eu aş da, din viata mea, câţi ani aş mai avea, pentru
Incă o zi, luminată de castani, sau ultima.. din mai!

poezie de Garofiţa Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte pustie

Parc-am rămas eu singur pe pământ,
În cer ca-ntr-o clopotniţă uitată
E-un clopot greu, care-a uitat să bată,
Cu funia purtată-n nori de vânt.

Cum înainte nu mai este vreme,
În urma mea, de nu ştiu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu ştiu cine să mă cheme.

Şi paşii mei răsună după mine
Ca nişte bulgări care nu m-ajung,
Răsună tot în jur aşa prelung,
Tot golu-n care nimeni nu mai vine.

Începe a umbla singurătatea,
În jurul meu ca o mulţime mare,
Prin beznă cad furnici ce vor să care,
În muşuroaie mari, pustietatea.

Se năruie-ntunericul din nou,
Şi-n noaptea-n care-s singura fiinţă,
Pământu-mpovărat de suferinţă,
Culcându-se,-ngenunche ca un bou.

poezie celebră de Demostene Botez din Povestea omului (1923)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sat natal

lui lon Pillat

După douăzeci de ani trec iarăşi pe-aceleaşi uliţi
unde-am fost prietenul mic al ţărânii din sat.
Port acum în mine febra eternităţii,
negru prundiş, eres vinovat.

Nimeni nu mă cunoaşte. Vântul, el singur, sau plopul
de aur. Plop înălţat de-un fir nevăzut asemenea fusului.
Nedumirit turnul se va uita două ore în urma mea
până m-oi pierde din nou subt dunga apusului.

Totul cât de schimbat! Casele toate sunt mult mai mici
decât le-a crescut amintirea.
Lumina bate altfel în zid, apele altfel în ţărm.
Porţi se deschid să-şi arate uimirea.

Dar de ce m-am întors? Lamura duhului nu s-a ales,
ceasul meu fericit, ceasul cel mai fericit
încă nu a bătut. Ceasul aşteaptă
subt ceruri cari încă nu s-au clădit.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1933)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis

O umbra de ceata captiva
Intr-o oglinda de vant
Cu moartea in suflet alege
Din mii de stele un mormant.

Un vis printre nori ratacit
O minte pentru ultima oara
Ca va imbratisa un infinit
Ce o s-o invie si ca n-o sa doara.

O zi de cenusa topita o rapeste
O poarta prin noaptea de foc
In care glasul putred se taraste
Spre viata lipsita de rost.

In ultimul ceas, cand moartea prin viata se aprinde
Nefericirea-i stapana si-n brate te frange
Cand din ranile a tot ce din greseala se pierde
Creste o floare uscata hranita cu sange.

poezie de Alexandra Tatiana Ciobanu (aprilie 2008)
Adăugat de Alexandra Tatiana Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Sa o faci pe inteleptul
E tot ce iti doresti
Sa poti sa invingi trecutul
E vesnica-ti dilema
Sa privesti in suflet
Si sa cauti o urma de iubire
Uitand de tine
Simtind cum timpul se ascunde
Ar fi un vis frumos dar fara de inteles
E prea tarziu s-o faci pe neintelesul
E prea tarziu ca sa mai speri
Ca vei gasi in lumea asta seaca
O umbra de iubire
Asa cum vesnic vrei.
Gaseste alta viata
In care sa mai crezi
Ca lumea asta toata
E al tau intins desert.
Nu poti avea iubire
Asa cum nu poti avea trecutul
Nu poti fi iarasi mare
Doar pentru a uri
Esti singur pe pamant
Si sufletul ti-e gol
Nu simti nici fericirea dar nici ura
Si-n nimeni nu te-ncrezi
Si incerci sa fii erou

poezie de Alexandra Vlasceanu
Adăugat de Magda Mihut
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

se lungesc paşii
când tragi de drum

cu dinţii fum
şi palme albe

târziu era
eram şi eu

şi tu, şi frunza
umbra ei

copii mureau
muream şi eu
şi tu, şi frunza
şi-umbra ei

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânzătoarea de plăceri

Pe când copilă eu eram
Sedusă am fost de un infam
Şi părăsită apoi
În griji şi cu nevoi.
Cu viaţa o duceam greoi
Rămasă în braţe
Cu un orfan
Pe stradă fără niciun ban
Eu viaţa mi-o jerfesc
Copilul să mi-l cresc
Că pentru el trăiesc.

Sunt vânzătoare de plăceri
Şi în taina unei seri
Îţi dau tot ce îmi ceri
Dar suflet n-am de unde
Fiindcă el este mort
Şi-n trupul meu îl port.

Când stele se aprind pe cer
Şi noaptea-i plină de mister
Mă vezi pe trotuar
Păşind încet şi rar
La umbra unui felinar.

Iar dacă-n noapte un bărbat
În urma lui mă cheamă
Mă duc fiindcă sunt mamă.
Îţi dau tot ce îmi ceri
Sunt vânzătoare de plăceri.

cântec interpretat de Loredana Groza
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concedo...

Un plânset am oprit
Pe veci
De-atunci când ai vibrat în mine,
Un râs prostesc
Am îngropat
De-atunci când eu zâmbesc la tine...
În schimb şi tu-ai făcut ceva
Cu timpul...
Timpului i-ai pus capac
O, tu, copil gingaş, frumos...
Ce florile-ţi parfumă calea,
Iar soarele,
Cât e el de soare
Întoarce raza după tine...
Şi luna,
Luna îţi ia lumina
Să o răsfire-n jur...
Fluture m-aş face
Să-ţi umblu din floare-n floare...
Florile,
Pe care le faci atunci când vorbeşti,
Când atingi,
Când respiri...
Şi m-aş face o adiere de vânt
Să te port pe braţe lin
Acolo unde voieşti
Să îţi pot şopti
Lucruri nemaiauzite,
Să-ţi arăt
Lucruri nemaiîntâlnite
Dar...
Ca-ntotdeauna este-un dar,
La fel pot fi un univers
Să poţi cotrobăi prin el,
Prin toate colţurile
Doar de-ai da de mine,
Iubirea pe care ţi-o port...
Şi-atunci
Universul meu
Va fi universul tău
Sau invers...
Copil frumos şi suav,
Eu am oprit, ce am oprit
Dar tu-ai dezlegat un suflet,
Un suflet iubitor
De tine!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 mai 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urma

Mi-e sufletul ca marea ce-adesea impresoara
o urma nevazuta de nimeni in nisip.
E oare talpa celui care-a trecut aseara?
Sau numai prevestirea, prezenta fara chip
a unui zeu ce-asteapta sa se-ntrupeze? Cine-i
atat de bland si tainic sub vantul miscator,
si-n stare sa imprime la ceasul grav al cinei
imaginea inversa a fetei tuturor?
Ma cuibaresc ca valul in ea, ma strang, ma-nghesui,
ma las sorbit ca spuma de-un element poros
si modelez in soare o clipa intelesu-i
secret, spurcat de pasari si talmacit pe dos.
Innebunit de luna, orbit de suflul marii,
pescarul iese palid din vuietul verzui.
O, negativ al lumii, tipar al intamplarii,
cum semeni tu cu urma ce-o-nscrie talpa lui...

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca in fiecare primavara

Astazi a trecut prin mine
o singuratate.
Si mirosea ca in fiecare primavara.
A trupul tau,
in care se odihneste gandul meu,
frant pe din doua
sa incapa tot si sa nu-l ploua,
cu ganduri si cu roua.
Si mai mirosea
a trupuri de flori zdrobite,
a sange si lut
Cu sanatatea pe jumatate pamant
Si uite asa a trecut prin mine
si am trecut si eu prin ea,
o singuratate.
Ca in fiecare primavara.

poezie de Marius Gîrniţă din Rost (2000)
Adăugat de Marius Gîrniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugaciune

ma indrept spre Tine Doamne, cu fruntea mea cea pala,
ma indrept spre Tine Doamne cu ochiu-mi rece, mort,
desi sunt un nimeni, Iti multumesc Parinte, ca am norocul sa traiesc si iubirea sa ti-O, port,
sunt un necajit cu chipul prea urat,
ce-ar vrea ca sa dispara, ca frunza dusa-n vant,
sa ma inalt incet spre Tine, sa Iti cer iertare,
sa ramana in urma mea doar trupul in mormant,
sa dispar ca o scanteie, ca un surd ecou,
ca s-o ploaie prea marunta, scurta, calda de vara,
nimeni sa nu afle ca am trait vreodata, eu,
nici femeia pe care o iubesc, de o viata intreaga,
melancolia rau m-apasa, tristetea cea profunda,
nestiind cum e sa fii iubit, pe cand altii toti o stiu,
am sa mor sarac nestiind ce e iubirea,
am sa mor bogat iubindu-Te, mereu,
ingenuncheat in fata Ta, Doamne iti cer iertare,
pentru toate relele, pe care le-am facut,
singura dorinta pe care o am Parinte,
e sa dispar fara urma de pe acest Pamant

poezie de Boros Otto (4 mai 2008)
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!