Tatăl

Acasă venea zilnic topit de băutură,
Şi biata lui femeie primea orice tortură.
Trăiau de vreme lungă. Ea singură, pierdută,
De mic copil în drumul mizeriei căzută,
Cu el înlănţuise a traiului povară,
Şi suferea-n tăcere bătaie şi ocară.
Vecinii, totdeauna aud cum geme, plânge,
Când furios bărbatul sub pumni spinarea-i frînge,

Şi-o chinuieşte până se-nmoaie de-oboseală;
Apoi se face-o largă tăcere mormântală.
Dar într-o zi de iarnă, când aspra sărăcie
Preface o secundă în crudă vecinicie,
Şi gura cere pâine şi nu-i o fărmitură.
Femeia naşte-n chinuri o slabă creatură.
Sărman copil! Ce bună şi dulce ţi-ar fi soarta,
Născând, de ţi-ar deschide spre somnul morţii poarta!

Bărbatul vine iarăşi beat într-o zi, cum face
Întotdeauna; însă e potolit şi tace...
Nu mai ridică mîna nevasta iar să geamă
Sub lovituri puternici; acuma ea e mamă.
Ci, zâmbitor, alături de leagăn se aşază
Şi mângâie copilul ce doarme şi visează...
Femeia, cum îl vede, cu ochii arşi de ură.
Întoarce către dânsul o rea căutătură
Şi strigă-amar: "Ce lucru puterile îţi taie
Să nu-mi pisezi şi-acuma tot corpul în bătaie?
Eu te aştept!.. Hai, vino... şi dă-mi!..." Iar imbecilul
Răspunde-ncet: "Mi-e frică să nu deştept copilul!"

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din dragoste pentru copil

Văd ceva în depărtare
Care aleargă-n disperare,
Spre nu ştiu unde şi de ce
Pe vreme nemiloasă, rece.
Norii furioşi împroaşcă
Pământul cu ploaie rece.
Fantasma cu greu înoată
Prin apa ce stă s-o înece.
Nu e fantasmă, e o mamă,
Femeie cu pielea albă,
Cu suflet negru de mânie
Şi urlete de furie.
Toate astea se întâmplă
Din dragoste pentru copii,
Care-i mare, cât o stâncă,
Cât ceru-acoperă câmpii.
O mamă care e în stare
Să facă moarte de om.
Să-şi înfigă a sale gheare
Ca drujba când taie pom.
A obosit şi stă să cadă
Dar, vrea să-şi verse tot veninul.
Ar vrea să-i sfârtece, să-i ardă
Pe cei ce i-au răpit copilul.
Gândurile-i sunt şovăitoare
Precum nisipul luat de vânt,
În teama ei chinuitoare,
Se prăbuşeşte la pământ.
Dar teama tot arde-n ea
Îi aminteşte că există şi curaj...
Adună puteri, se ridică şi vrea
Ca să trăiască un miraj.
Să vină din întuneric
Copilul după care a plecat.
Este doar un vis himeric.
Îşi dă seama că a visat.
În stană de gheaţă se face
Totul peste care cade ploaia.
De cleştar sunt lacuri şi băltoace,
În noapte cântă gheonoaia.
În depărtare zăreşte o lumină.
Spre ea se îndreaptă cu speranţă.
Ploaia ce cade ca o ghilotină,
O loveşte aspru în faţă.
Încet se-apropie de casă,
Ar vrea să strige, s-o audă
Cineva. Teama din inimă n-o lasă.
Sfârşită, cade în poarta udă.
Din curte vine un lătrat
De câine credincios.
Se apropie un bărbat
Şi-o ridică repede de jos.
Pe nevasta lui o cheamă.
Amândoi o duc în casă.
Trupul leşinat, de mamă
Lângă sobă ei îl lasă.
Năluca din întuneric,
La somn dulce a căzut.
Aici totul e feeric
Fiindcă are-un aşternut.
Speriaţi, cei doi se-întreabă:
Oare ce este cu dânsa.
Cu ce gânduri, cu ce treabă,
Aşa departe ajuns-a?
Răspunsul încă nu vine.
Mai aşteaptă până-n zori
Când se va simţi mai bine
Şi lipsită de fiori.
În căsuţa caldă,
Somnul pare liniştit.
Capul în vise se scaldă...
Speriată... S-a trezit.
-Vai de mine, unde sunt?
Unde îmi este copilul?
Din nou vrea să iasă-n vânt,
Din nou o umple veninul.
Cu greu cei doi o liniştesc.
O întreabă ce-o apasă.
Ochii i se limpezesc
Şi vede că nu-i acasă.
Cu sufletu-n lacrimi înecat,
Cu inima plină de durere,
Femeia-ncet s-a ridicat
Şi-o cană cu apă cere.
Apoi începe să vorbească,
Să spună tot ce-a pătimit.
Cu patimă femeiască,
La drum, iarăşi a pornit.
Gazda iarăşi o opreşte
Şi-o roagă să îi asculte.
De-o minune-i povesteşte.
Apoi cu eforturi multe
O iau de braţ şi o ridică.
O duc alături să vadă
Mirajul. Femeia pică!
Ei o prind ca să nu cadă.
În pat, copilul ei dormea.
Ei, nu-i venea să creadă.
Era aievea? Era minunea?
Sau viselor îi era pradă!
Tremurând, se-apropie de el.
Se uită şi nu-l vede.
Îl ia în braţe-încetinel
Şi parcă tot nu crede.
La pieptul ei, când se trezeşte,
Îl strânge cu putere.
Copilul blând, uşor scânceşte
Şi lapte de la mama cere.
În casă-i cald, laptele-i cald,
Copilul iar adoarme.
Mama spune către Înalt:
- Îţi mulţumesc Ţie Doamne!
Acum că totul s-a sfârşit,
Gazda, mai pe larg îi povesteşte
Cum copilul l-au găsit...
Şi mama se linişteşte.
Pune copilul în pat,
Se ghemuieşte lângă el:
- De tine nu mă mai despart
Dragul mamei băieţel.
După un timp de odihnă,
Împreună cu cei doi,
Drumul îl străbat în tihnă
Şi duc copilul înapoi.
Cei doi fraţi rămaşi acasă
Tare mult se bucură.
Mama să se joace-i lasă.
Din piept, durerea o scutură.
De-un ospăţ apoi găteşte,
Împreună stau la masă.
Celor doi le mulţumeşte,
Când aceştia pleacă acasă.
Încercările vieţii sunt mari.
Să nu cedăm. Să fim tari!
Ea n-a cedat. A suferit
Şi iată, a izbândit.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când un bărbat intră într-o femeie

Când un bărbat
intră într-o femeie,
ca un val muşcând plaja,
iarăşi şi iarăşi,
şi femeia îşi deschide gura de plăcere,
iar dinţii ei strălucesc
sclipind ca alfabetul,
Logosul se iveşte şi mulge o stea,
şi bărbatul
înăuntrul femeii
leagă un nod,
astfel încât ei nu vor mai fi
niciodată separaţi din nou,
şi femeia
se urcă într-o floare
şi-i înghite nectarul,
şi Logosul se iveşte
şi le dezleagă râurile.

Acest om,
această femeie,
cu foamea lor îndoită,
au încercat să atingă inefabilul
de dincolo de draperiile Zeului
şi pentru un scurt moment au reuşit –
numai că Zeul
în perversitatea lui
dezleagă nodul.

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul rămăsese în stuful de flori. Dumnezeu, purtându-i de grije, nu lăsa nimic rău să se apropie de dânsul, care putea să-l vatăme. Prin preajma locului aceluia trăia un pustnic într-o văgăună de munte. Acel pustnic avea o capră şi el, după sufletul lui. Ea venea totdeauna, spre a se adăpa, la apele cele limpezi ale fântânei. Într-una din zile, păscând pe ici pe colea, se apropie de stuful cu flori. Cum dete de copil, se puse lângă dânsul, începu să-l lingă şi să-şi apropie ugerul de guriţa copilaşului. Acesta, cum simţi, începu să sugă şi supse până ce se sătură bine, şi aşa dor prinse capra de copil, încât o lună de zile nu se depărtă de lângă dânsul. Călugărul, văzând că nu-i mai vine capra, începu s-o caute, şi caut-o în sus, caut-o în jos, capra nicăiri. Îşi luase nădejdea de la dânsa, când într-o zi se pomeneşte cu ea. Pustnicul o văzu şi începu s-o mângâie...

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răul din adâncuri

Bărbatul copil mă priveşte calm
simt în ochii lui gheaţa
mă iubeşte şi vrea să protejeze

el spune rostind rar cuvintele:
"Ceva rău se ridică şi poate va cădea."
repetă la nesfârşit
îi spun să tacă să citim o poveste
să ascultăm muzica

greşesc

acum câteva minute am înţeles

el ştie ce va urma
o zbatere de niciunde
ochii lui se întunecă
şi da, răul se ridică
câteva minute luptăm cu el, cu răul
liniştea se aşterne

bărbatul copil adoarme
când se va trezi se va întoarce
el,
bărbatul copil,
care mă iubeşte

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul este artist, femeia este Arta însăşi: bărbatul este sculptor, femeia este Sculptura; bărbatul este pictor, femeia este Pictura; bărbatul este istoric, femeia este Istoria; bărbatul este compozitor, femeia este Muzica; bărbatul este coregraf, femeia este Dansul; bărbatul este dramaturg, femeia este Comedia, Drama şi Tragedia; bărbatul este poet, femeia este însăşi Poezia.

George Budoi (1 martie 2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, mămico! (durerea copilului părăsit)

Vino, mămico, acasă,
Pâinea străină o lasă,
Mi-e sete de tine, mi-e frig,
În visele mele te strig.

De ce peste mări ai plecat
Şi al nimănui m-ai lăsat?
Vino, mămico, te strig,
Mi-e foame de tine, mi-e frig...

N-auzi copilul cum plânge?
Vino, la pieptu-ţi mă strânge,
Mi-e dor să mă mângâi pe cap
De visele rele să scap.

Să vină-ngeraşul divin
Ah, scapă-mă mamă de chin!
Mi-e dor să aud glasul tău
Când vine-ntunericul greu.

Copil fără mamă, mă tem,
Sunt tare mâhnit şi te chem
Ca iar lângă tine să stau
Şi toată iubirea să-ţi dau!

poezie de Gabriela Genţiana Groza (noiembrie 2011)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul este mai copilăros decât femeia. Orice bărbat adevărat ascunde-ntr-nsul un copil care iubeşte jocul. Haideţi, femeilor, descoperiţi copilul din bărbat!

citat clasic din romanul Aşa grăit-a Zarathustra de Friedrich Nietzsche
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul este un cuceritor, dar, în relaţiile cu femeia, se mulţumeşte cu o singură victorie. Femeia pare mai fragilă, însă nu se mulţumeşte cu atât. Cedând o dată, ea vrea să câştige în permanenţă. Un tip inteligent înţelege acest lucru şi nu i se opune. Bărbatul mai puţin inteligent, intră în conflict cu ea, luptă în conflict cu ea, luptă pentru întâietate, o face pe cocoşul ofensat şi, până la urmă, ajunge un nefericit. În concluzie: dacă vezi un bărbat suferind, nu da vina pe femeie, ci pe mintea lui!

citat din romanul Cel rătăcit, Capitolul 4 de Aurelian Silvestru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie urmăreşte, întotdeauna, în căsnicie două lucruri: să facă din copilul ei un bărbat şi din bărbatul ei un copil.

citat celebru din Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru un bărbat (a nu se confunda cu purtător-de-pantaloni) copilul dintr-o căsnicie anterioară nu este o problemă. De ce? Pentru că el este gata să facă totul pentru acel copil, doar ca femeia iubită să îi fie alături. În cazul când femeia este de părere că copilul este cel mai important în viaţă, ea nu va fi niciodată fericită în căsnicie.

Mihail Litvak în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofiţerul: Şi unde este acum Femeia?
Bărbatul (izbucneşte în lacrimi): A rămas la el! Autorul o ţine închisă în bibliotecă! Vreau să reclam şi acest aspect...
Ofiţerul: Şi ce face Autorul cu soţia dumneavoastră, acolo, în bibliotecă...
Bărbatul: Face absolut tot ce pofteşte...
Ofiţerul: Vă rog să fiţi mai clar!
Bărbatul: Domnule! Mi-e frică să vă spun...
Ofiţerul: Formidabil! Fac lucruri aşa îngrozitoare?
Bărbatul: Soţia mea este o femeie serioasă! În schimb, el, Autorul e un tiran sadic.
Ofiţerul: Fiţi mai clar în exprimare!
Bărbatul: Ea, sărmana, tace şi se supune. Nu are voinţă proprie. E tot un personaj...
Ofiţerul (notează): Concret! Ce face autorul cu soţia dumneavoastră, acolo în bibliotecă?
Bărbatul (plângând): O violează, domnule ofiţer...

replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forţa imaginaţiei), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul de nisip

Era bunăoară-ntr-o seară de vară
Te-ntorceai acasă, poate neiubită, dar sigur frumoasă
Şi mereu grăbită, din viaţa trăită spre viaţa rămasă.

Copilul din tine se-abate spre mine şi vine
La copilul meu ce zideşte castele pe buzele mele
Să tac, să mă uit la picioarele tale-n sandale
Pentru nisip sunt goale şi le sărută ca şi când
Doar el ţi-ar fi bărbat, iubit, mereu flămând.

Se făcea că e seară şi sunt însoţit către casă
Pe stradă de-o femeie cuminte şi frumoasă
Ce poartă-n sandale nisip din castele făcute
De copilul meu pe buzele mele uscate şi mute.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (27 iulie 2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem antagonic

Bărbatul calcă peste cuvinte
purtând bocanci înţintaţi.
Scrâşnind din gânduri
ciopleşte cu barda
crucea metaforelor
condamnate la povara agoniei lui.
Bărbatul iubeşte Femeia
precum iubeşte Hristos biserica
fiindu-i călăuzitor
şi mântuitor în toate,
îmbrăţişând-o cu paşii lipiţi de ai săi.

Femeia păşeşte alin printre simţuri.
Frivolă,
posedată estetic,
filigranează tandru,
dureros de încet,
fiecare nufăr aşezat în neant.
Femeia iubeşte Bărbatul
cu patima apei,
îi intră în sânge
şi îl întregeşte în tăcere,
lăsându-l pe El
să culeagă stelele
dăruite-I din iubirea cu iz misogin.

Bărbatul urăşte femeia poet.
Femeia iubeşte bărbatul poet.
şi Copiii
Sunt sfâşiaţi de idei.

poezie de Dara Blu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia: Nu mai bea, iubitule! Suntem în program...
Bărbatul: Care program, proasto? Regizorul a spus clar! Avem pauză... (Către Gropar.) Mare pacoste! Cine a inventat Femeia, n-a ştiut ce face. Eşti însurat?
Groparul: Eu? Doamne fereşte!
Bărbatul: Băiat deştept!

replici din piesa de teatru Iarnă în Rai (Globalizare), scenariu de Valeriu Butulescu (2004)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul

Bărbatul, după propria-mi idee,
Şi-o spun acuma ca să vă previn,
Se naşte dintr-o singură femeie
Şi moare plâns de două, cel puţin!

epigramă de George Zarafu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil frumos

Astăzi e ziua ta, copil frumos,
e ziua în care îmi amintesc cum ai păşit în viaţa mea,
când te priveam şi nu-mi venea să cred că eşti copilul meu,
te-am luat în braţe şi de atunci te ţin în braţe, dragul meu,
o inimioară începea să bată în drumul meu,
un drum pe care amândoi păşim cu dragoste de Dumnezeu,
ne-mpiedicăm, cădem şi iar ne ridicăm,
continuăm să alergăm spre mântuire.
Parcă mai ieri tot gângureai şi te hrăneam
şi te hrănesc cu tot ce am mai bun pe acest pământ românesc,
udat cu fapte creştineşti, cu tradiţii strămoşeşti.
Ce moştenire să-ţi las, copil frumos?
Privesc în jur şi mă îngrozesc de neamul nostru românesc
ce s-a pierdut pe căi păgâne,
au şi uitat că au un câine,
s-au lepădat de Dumnezeu
şi aleargă cu sacul plin de iluzii
spre alte zări înfipte-n deziluzii.
Visează, iubeşte, dăruieşte,
zboară spre zările albastre, copilul meu,
eu te aştept aici, privindu-ţi zborul,
cu mâinile întinse, Îl voi ruga pe Dumnezeu
Să aibă grijă de sufleţelul tău.
Eu te iubesc şi-ţi spun un sincer "La mulţi ani!"

poezie de Anca-Maria David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Nimeni n-a rămas în stradă,
Norii negri vin grămadă.
Zboară frunzele uscate
În văzduh împrăştiate
Şi salcâmii stau să cadă -
Bate vântul, bate...
A ieşit de la răscruce
O femeie care duce
Un copil de mână... Sună
Porţi izbite de furtună
Şi femeia face cruce -
Fulgeră şi tună.
Dar a norilor năframă
Se sfâşie... Biata mamă,
Cu puterile scăzute,
Vrea copilul să-şi ajute
Şi cu glas pierdut îl cheamă:
– Hai cu mama, iute!
L-a luat acum în braţe.
Ploaia o izbeşte-n faţă.
Bolta parcă-i spartă-n două...
Cu mânuţele-amândouă
El de gâtul ei s-agaţă:
– Plouă, mamă, plouă!

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia rămâne femeie

Femeia e un simbol a iubirii.
Toţi ştiu, dar mulţi nu aşa gândesc.
Ea este Eva cea pierdută în amintiri,
Care a fost la începutul neamului omenesc.

Femeia de mică e femeie.
Femeia e femeie când devine mamă,
Femeia rămâne tot femeie
Când e bătrână şi plânge în năframă.

Ne este dor de ea când suntem mici,
Ne este dor de ea când creştem mari.
Dar când suntem bătrâni şi bolnavi,
Plângem din nou după ea ca nişte sugari.

Căci ea este steaua care a răsărit
Pe cerul vieţii noastre.
E ca floarea care a înflorit
Sub bolţile albastre.

poezie de Vladimir Potlog (7 martie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul şi femeia

Bărbatul este cea mai elevată dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a făcut pentru bărbat un tron, pentru femeie un altar.
Tronul exaltă, altarul sfinţeşte.
Bărbatul este creierul, femeia este inima.
Creierul primeşte lumină, inima primeşte iubire. Lumina fecundează, iubirea reînvie.
Bărbatul este puternic prin raţiune, femeia este invincibilă prin lacrimi.
Raţiunea convinge, lacrimile înduioşează sufletul.
Bărbatul este capabil de eroism, femeia - de orice sacrificiu.
Eroismul înnobilează, sacrificiul aduce sublimul.
Bărbatul are supremaţia, femeia are intuiţia.
Supremaţia semnifică forţă, intuiţia reprezintă dreptatea.
Bărbatul este un geniu, femeia este un înger.
Geniul este incomensurabil, îngerul este inefabil.
Aspiraţia bărbatului este către gloria supremă, aspiraţia femei este îndreptată către virtutea desăvârşită.
Gloria face totul măreţ, virtutea face totul divin.
Bărbatul este un cod, femeia este evanghelia.
Codul corijează, evanghelia ne face perfecţi.
Bărbatul gândeşte, femeia intuieşte.
A gândi înseamnă a avea creier superior.
A intui, simţind înseamnă a avea în frunte o aureolă.
Bărbatul este un ocean, femeia este un lac.
Oceanul are o perlă care îl împodobeşte, lacul, poezia care-l luminează.
Bărbatul este un vultur care zboară, femeia - o privighetoare ce cântă.
A zbura înseamnă a domina spaţiul, a cânta înseamnă a cuceri sufletul.
Bărbatul este un templu, femeia este sanctuarul.
În faţa templului ne descoperim, în faţa sanctuarului îngenunchem.
Bărbatul este plasat acolo unde se sfârşeşte pământul, femeia acolo unde începe cerul.

poezie celebră de Victor Hugo
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de mamă

Se auzea un cântec
când mai aproape când mai departe
un cântec de mamă de cântec
spre liniştea copilului ei.
Şi eu îmi smulgeam urechile
şi le aruncam
când mai aproape când mai departe
cu ochii mei întinşi ca o praştie.
Şi-am început mai întâi să murmur
apoi când mai încet când mai tare
până am ţipat
un ţipăt de tată de ţipăt
spre liniştea copilului lui.
Apoi a fost tăcere, o tăcere
de moarte de tăcere...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!