Sărutul de nisip
Era bunăoară-ntr-o seară de vară
Te-ntorceai acasă, poate neiubită, dar sigur frumoasă
Și mereu grăbită, din viața trăită spre viața rămasă.
Copilul din tine se-abate spre mine și vine
La copilul meu ce zidește castele pe buzele mele
Să tac, să mă uit la picioarele tale-n sandale
Pentru nisip sunt goale și le sărută ca și când
Doar el ți-ar fi bărbat, iubit, mereu flămând.
Se făcea că e seară și sunt însoțit către casă
Pe stradă de-o femeie cuminte și frumoasă
Ce poartă-n sandale nisip din castele făcute
De copilul meu pe buzele mele uscate și mute.
poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (27 iulie 2009)
Adăugat de Marius Robu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.