Sonetul 124

Din interes dacă mi-ar fi iubirea
Ar fi bastarda Sorţii, fără tată,
În care Timpu-şi oglindeşte firea
Şi buruieni sau flori în ea se-arată.
Dar nu, n-a fost făcută la întâmplare;
Nu se făleşte, nici nu o să geamă
Sub lovitura grea, necruţătoare
Spre care timpul nostru acum o cheamă.
Şi nu se teme de urzeli şi rele
Puse la punct cu grijă noaptea toată,
Căci ea e mai vicleană decât ele,
Nu se aprinde, nici nu stă plouată.

Martori îmi sunt cei ce-au făcut păcate,
Că au murit cuprinşi de bunătate.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crizantema

Nu se vaită, nu se teme de a toamnei grea povară,
Nu a vrut să dea sărutul brumei reci, necruţătoare,
Surâde, învinge frigul înfruntând vremea de-afară,
Soarele-i trimite-o rază blândă şi ocrotitoare.

Între flori biruitoare, ploaia, vântul n-o doboară,
Izbândeşte-a ei iubire, luptă fără încetare,
Nu se vaită, nu se teme de a toamnei grea povară,
Nu a vrut să dea sărutul brumei reci, necruţătoare.

Dinspre deal vine tristeţea împroşcând a ei vâltoare,
Curg petale, albe lacrimi, într-o plângere amară,
Suferă şi nu renunţă, e o bravă luptătoare,
Sfârşeşte ca o martiră printre flori nemuritoare,
Nu se vaită, nu se teme de a toamnei grea povară.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi întreb ca legionari: Dacă ordinul este acum tăcere, ei nu pot executa ordinul? Sau îşi închipuie că am murit, că a murit Mişcarea, că moare, sau poate că nu ştim noi ce să facem, de asta tăcem. Să n-aibă nici o grijă de asta. Trăim. Nu ne e teamă nici de dracu. Mişcarea n-a murit şi nici să nu se sperie nimeni că va muri. Eu sunt aici şi răspund de victorie. Dar vreau să nu se mişte nimeni fără ordinul meu.

citat clasic din Corneliu Zelea Codreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul meu

Eu am fost cel care sunt,
Nici mai rău şi nici mai bun,
Multe ştiu, dar nu le spun
Chiar de-aş fi "frecat ca unt".

Întrebări la "ban mărunt",
Stau în minte să le pun...
Eu am fost cel care sunt,
Nici mai rău şi nici mai bun.

Dacă viaţa-i grea o-nfrunt,
Voinţei soartei mă supun...
De-ntrebaţi, am să vă spun
Că părul meu este cărunt.

Eu am fost cel care sunt.

rondel de Ioan Friciu (20 iulie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptele ce se comit noaptea sunt de o natură mai sălbatică decât cele care au loc în timpul zilei.

citat celebru din William Shakespeare
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 28

Şi cum să mă întorc la fericire
Dacă ce-i bun mi-a fost complet negat?
Nici noaptea nu mă scapă de-asuprire,
Iar ziua sunt mereu persecutat.
Şi-acestea două se urăsc fierbinte,
Dar s-au unit şi aspru mă împung
Una în trup şi cealaltă în minte,
Căci oricât merg, la tine tot n-ajung.
Zilei îi spun c-ai strălucire mare
Şi că o luminezi când este nor,
La fel flatez şi noaptea neagră-n care
Când stele nu se văd tu arzi de zor.

Dar ziua chinul zilei mi-l lungeşte,
Iar noaptea jalea nopţii mi-o sporeşte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-am fost, cine sunt, cine voi fi

Am fost copilul care vede... lumina întâia dată.
Am fost copilul care crede... toate câte i se-arată.
Am fost un copil zburdalnic,... toată ziua alergam,
Dar am fost şi copil harnic,... pe mama o ajutam.
Am fost tânăr ca o floare,... rumen şi frumos la faţă,
Un tânăr plin de candoare... şi mă bucuram de viaţă.
Am fost tată de copii,... bărbat cu multă putere,
Ca să le fac bucurii,... munceam ca să fac avere.
Mai apoi am fost bunic,... cu nepoţii mă jucam.
Acum, contez mai nimic,... nici putere nu mai am.
Din floarea care am fost,... îs trandafir veştejit.
Viaţa nu mai are rost,... sunt aproape de sfârşit.
Lumea a-început să spună... că sunt moşneag amărât,
Că am ajuns o legumă,... că, mai suflu, doar atât.
Acum, că ştiţi cine-am fost,... să vă spun cine voi fi...
Nu cred că mai are rost... Nu cred că mai prind o zi.
Aşadar:
Am fost om, sunt muribund... şi-n curând voi fi pământ.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri ce-au fost...

Îmi place să cred că iubirile
nu mor...
sunt doar puse la păstrare
în cutiuţe ale sufletului;
aurite,
căptuşite cu vise
şi parfumate cu dor.
Din când în când le deschidem
atunci cand simţim nevoia
de primenire.
Le mângâiem cu tandreţe
şi le stropim cu lacrimi
să nu se usuce.
Presărăm flori de nu mă uita
şi le acoperim cu grijă
să nu le strivim prin închidere.
Cred că ne dorim să nu moară
până ce nu vom trece dincolo
şi nici atunci...
căci sunt ale noastre

şi vrem să le păstrăm
pentru eternitate.

poezie de Angelina Nădejde (7 octombrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce a adus nou creştinismul în lume nu este nici iubirea, nici păcatul, nici pe Dumnezeu şi nici măcar pe îngeri. Toate au fost înainte şi oamenii au trăit şi au murit cu ele. Dar ei n-au trăit şi n-au murit cu voluptatea de a muri. Sub toate inimile creştinismul s-a instalat ca un spin. Şi ele s-au dilatat de câte ori înţepăturile lui nu le atingea marginile. Căci petele roşii au fost totdeauna deliciul ascuns al creştinismului, şi martirii lui n-au făcut decât să transfigureze cosmosul într-o mare de sânge. Ei au plâns lacrimi roşii, ca tot creştinismul de altfel. Sinistrul înfrânge sublimul în această religie de amurguri incendiare.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea moartă

Era o pădure în care, demult
ceva s-a-ntâmplat, căci pustiul din ea
- îmi spune legenda ce astăzi ascult -
pe nimeni nu lasă acolo să stea.

Sătenii se-nchină şi fac un ocol,
cu ochii-n pământ şi privind speriaţi
copacii pădurii cu sufletul gol,
ce par că sunt paznici pe veci blestemaţi,

Căci mulţi au fost martori războiului dur
în care oşteni pământeni au murit
în lupta cu oamenii marelui fur
trimişi să-i aducă ce mult şi-a dorit:

Era o fătucă, născută aici,
frumoasă cum n-a mai fost alta de-atunci,
crescută în casă din lemn şi chirpici
cu horn, cu şindrilă, şi plină de prunci.

A vrut-o stăpânul, dar n-a reuşit,
căci vechea pădure i-a dat adăpost,
iar el, un blestem peste ea a rostit
şi mulţi au murit căutând fără rost.

Se spune c-adesea la margine-apar
o fată şi-un tânăr ce-aleargă grăbit,
privesc înspre sat, se întorc şi dispar
în umbrele nopţii, spre-un loc tăinuit,

Apoi se ivesc dintre ceţuri, duium,
oştenii în zale bătând vechiul drum,
armată de oase ce piere în fum
şi toată pădurea-i plouată cu scrum.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invictus

Dincolo de noaptea la care sunt expus,
Neagră ca o groapă de la un pol la altul,
Îi mulţumesc, oricare-ar fi zeul acolo sus,
Pentru sufletul meu de neînvins, înaltul.

În încleştarea zilei n-am dat înapoi,
Nici n-am scâncit când mi-au smuls scalpul;
Sub cnutul crunt al sorţii, sub nevoi;
Deşi rănit, eu nu mi-am plecat capul.

Dincolo de-acest tărâm de lacrimi şi de ură
Se desluşesc umbrele ororii cerând vamă –
Şi, totuşi, anii care de mine nu se-îndură
Mă vor găsi aici, demn şi fără teamă.

Nu contează povara grea,
Nici cele scrise-n stele, an de an,
Eu sunt stăpân pe soarta mea
Şi-s, sufletului, căpitan.

poezie de William Ernest Henley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către cel ce aşteaptă, păcatul moştenit, iubirea

Diseară aşteaptă-mă!
E tot ce mi-am dorit...
Căci o să vin cu flori şi şampanie...
Mă voi aduce şi pe mine.
Vom fi doar noi.
Dar dacă nu eşti de acord, să mă suni.
Anunţă-mă negreşit!
Voi trimite doar gândul să te însoţească.
Aştept să-mi scrii...
Şi de vei vrea, doar pregăteşte-te pe tine!
Nu vreau să te rujezi, sau să pomadezi exagerat faţa
Căci nu vreau să ieşim undeva.
Nu in seara asta!
În seara asta eu te vreau aşa cum eşti,
Aşa cum noi ne-am cunoscut odată
Nu vreau să mături casa, nici să pregăteşti mâncăruri.....
Căci eu, în astă seară mă voi hrăni cu tine noaptea toată.
Dar hai să nu fiu rău
Şi să-ţi dau voie şi ţie să faci ceva ce-ţi place.
Mă poţi privi cum te sărut şi te desmierd,
Înainte de a mă înfrupta din tine...
Vei fi deliciul casei.
De nu mă-nşel,
(Parcă ţi-am mai spus, de atâtea ori, nu?!)
Ţi-aŞ mai aduce flori să fiu galant,
Dar nu le-am cumpărat,
Nici nu le rup din cuibul lor, iubind natura...
Ţi-aş aduce, de-ai dori, flori ce-au încolţi la mine-n suflet,
Crescând doar din iubire
Şi înrădăcinându-se pentru o veşnicie în noi.
De aceea te-am primit pe tine, în casa sufletului meu,
Călcând pe petale de roze...
Sunt flori ce chiar prin viaţa lor ar fi putut da nastere sau moarte primaverii...
Aşteaptă-mă, aşteaptă-mă,
Căci voi veni purtând iubirea-n suflet!
Sau aş putea să înot prin lumea mea de basm,
Călărind pe-un nor din dragoste făcut
S-ajung mai repede la tine.
Dar până atunci,
Deschide doar fereastra să intre dorul meu
De-acuma transformat în strofe de iubire...
Doar pentru tine, femeie!
Aşteaptă-mă căci voi purta
Chiar şi păcatul moştenit de noi - "iubirea",
Păcatul dragostei
Şi sentimentul de tată
Pe care pruncii mi l-au tatuat
În sufletul rănit de aşteptări.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 86

Să fie versul lui ca pânza-n vânt
Ce vine către tine ca spre pradă
Cel care-a domolit al meu avânt
Făcând ca mintea mea să nu dea roadă?
Oare-al său duh, de duhuri inspirat
Să scrie minunat, m-a prăpădit?
Nu, că nici el, nici cei ce l-au urmat
Nu-s vinovaţi c-am versul buimăcit.
Nici el, nici acel duh prietenos
Ce-l amăgeşte noaptea că-i isteţ
Nu m-au făcut să tac neputincios;
În faţa lor rămas-am îndrăzneţ.

Dar când în versul lui te-ai cuibărit,
Abia atunci al meu s-a moleşit.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 98

Departe-am fost de tine-n primăvară
Când mândru' April, cu haina lui bălţată,
A întinerit tot ce era pe-afară,
Pe când Saturn râdea cu faţa-i toată.
Însă nici cânt de păsări, nici vreo floare
Din cele cu parfumuri diferite
Nu mi-au rostit poveşti încântătoare,
Ca să le smulg din locuri însorite.
Nici crinul alb nu mi-a adus uimire,
Nici trandafirul roşu la culoare,
Pentru că-ţi semănau bine la fire,
Căci le erai model şi desfătare.

Dar îmi părea că-i iarnă fără tine,
Iar ele-s umbra ta în ochi la mine.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 65

Bronz, piatră şi pământ şi mare-ntinsă
Se-nchină morţii, căci sunt trecătoare
Şi-atunci cum poate ea să fie învinsă
De frumuseţea care-i ca o floare?
Cum ar putea a verii briză pură
Să se opună când năpasta cade
Dacă nici piatra nu-i atât de dură,
Iar porţile de fier Timpul le roade?
Ce cugetare aspră! unde oare
Va pune Timpul scumpa nestemată?
Cine-ar putea să-l ţină de picioare
Ca să nu-i fure frumuseţea toată?

Nu poate nimeni, fără îndoială,
Dar dragul meu sclipeşte în cerneală.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 56

O, dragostea mea dulce, tu te-nviorează
Tăişul se toceşte, foamea nu dispare
Chiar dacă azi mănânci şi ea se temperează
Mâine va fi din nou la fel de arzătoare.
Aşa că, dragul meu, chiar dacă azi privirea
Din ochii tăi flămânzi ţi-o umpli cu de toate
Să mai priveşti şi mâine, să nu te pierzi cu firea
Ca dragostea s-o împingi cu nepăsare-n moarte.
Lasă acest răgaz, ca un ocean să fie
Care desparte ţărmuri, cu oameni logodiţi,
Ce-n fiecare zi privesc cu nostalgie
Iubirea să se-ntoarcă, să fie fericiţi.

Şi-această separare e ca o iarnă grea,
De-aceea toată lumea să vină vara-ar vrea.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu sunt făcut pentru nici o femeie, nici o femeie nu e făcută pentru mine, şi oricare ar crede-o aceasta, ar fi nenorocită. Nu iubesc nimic pentru că nu cred în nimic şi prea greoi pentru a lua vreun lucru precum se prezintă, eu nu am privirea ce înfrumuseţează lumea, ci aceea care vede numai răul, numai defectele, numai partea umbrei. Sătul de viaţă fără a fi trăit vreodată, neavând un interes adevărat pentru nimic în lume, nici pentru mine însumi, şira spinării morale e ruptă la mine, sunt moraliceşte deşălat. Şi Dta mă iubeşti încă, şi Dta nu vezi că sunt imposibil, că-ţi arunci simţirea unui om care nu e-n stare nici de-a-ţi fi recunoscător măcar?

Mihai Eminescu în Corespondenţă Mihai Eminescu - Veronica Micle (septembrie 1882)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 117

Acuză-mă: că n-am făcut nimic
Să-ţi răsplătesc mândreţea pe deplin,
Că am uitat iubirea să-ţi dedic,
Chiar dacă zi de zi de ea sunt plin.
Că fără rost cu alţii am umblat,
Deşi tu ai un drept asupra mea;
Că pânza-n orice vânt mi-am ridicat
Şi-unde m-am dus nu m-ai putut vedea.
Să consemnezi tot ce-am făcut greşit,
De dovezi juste să te foloseşti;
Încruntă-te când arcul m-a ţintit,
Dar fără ură vreau să mă loveşti.

Căci fac apel, c-am vrut a arăta
Ce neclintită e iubirea ta.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici un cuvânt n-a fost rostit

Nici un cuvânt n-a fost rostit
Nici şoapte auzite, două - trei;
Nici un semn n-a fost făcut cu capul,
Nici un clipit din ochi – al lui, al ei.

A fost numai un murmur stins al inimii
Care ţine-închise-n ea lucruri care dor,
Sunt doar amintiri care se trezesc
Şi care au un somn atâta de uşor...

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea nu a fost făcută înaintea iubirii

de ce să fi făcut dumnezeu lumea ca-n scriptură
de ce să fi început cu decorul
eu cred
aşa cred eu cu toată erezia
că la început nu a fost cuvântul
rostirea nu dă naştere lumii
mai degrabă cred că la început a fost iubirea
şi eva
şi păcătosul de adam
un pofticios nebun plin de dorinţă
abia apoi au început să facă lumea
cum a vrut ea doamne

poate că a zâmbit un pic şi ai făcut cerul
alături de ochii ei ne trebuiau şi niscai stele
un pic de soare
o lună
şi alte acareturi
o decapotabilă
un amărât de cont în bancă
şi un urmaş
ca lumea să fie întreagă

nu sunt eretic
dar nici ceea ce preoţii numesc enoriaş
sunt genul acela de păcătos consecvent
care nu se ascunde de lună
oricum nicio stea nu poate jura că nu mă ştie
cum nici eu nu port pene tot timpul
uneori doar coarne
aşa
în loc de conştiinţă
prelungiri de nu mai stiu cum
până nu mai ştiu unde

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De rătăciri

De rătăciri tristeţea nu se teme
şi nici de roiuri albe, cu albi
fluturi,
de visul cel rostit printre
poeme
şi nici de şoapta mea rămasă-n
muguri.

Se teme doar de clipele plapânde,
de timpul care trece de tăceri,
sau de iubirea spusă
între secunde,
care zâmbeşte azi la fel ca ieri.

Nu oboseşte alergând pe drumuri,
nu oboseşte-n scârţâit
de patimi,
în aşteptări sau ramuri fără
muguri,
căci lasă peste tot în cale
cratimi.

Mai lasă printre frunze de pelin,
durerile de pălmi pe coporâie,
o taină pe un drum
către destin,
sub izul coasei... fumul de tămâie.

poezie de Aurel Chiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!