Invictus
Dincolo de noaptea la care sunt expus,
Neagră ca o groapă de la un pol la altul,
Îi mulțumesc, oricare-ar fi zeul acolo sus,
Pentru sufletul meu de neînvins, înaltul.
În încleștarea zilei n-am dat înapoi,
Nici n-am scâncit când mi-au smuls scalpul;
Sub cnutul crunt al sorții, sub nevoi;
Deși rănit, eu nu mi-am plecat capul.
Dincolo de-acest tărâm de lacrimi și de ură
Se deslușesc umbrele ororii cerând vamă
Și, totuși, anii care de mine nu se-îndură
Mă vor găsi aici, demn și fără teamă.
Nu contează povara grea,
Nici cele scrise-n stele, an de an,
Eu sunt stăpân pe soarta mea
Și-s, sufletului, căpitan.
poezie de William Ernest Henley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.