Elegie

De lacrimi înfocate, vai! genele-mi sunt pline
Şi mâna-mi acum rece pe harpă a-ngheţat;
Străină mi-este lumea d-acuma pentru mine,
Căci ce-am iubit în viaţă ca visul a-ncetat.

Aveam un frate tânăr a căruia junie
Ca râuşor de lapte luase cursul lin,
Ce în a sa ferice, plăcere, bucurie,
Zicea cu vorbă dulce: "Eu nu voi să suspin!"

Aveam şi-un tată încă, amic cum şi părinte,
A cărui gene albe în plâns au fost albit.
Dar vai! ei dorm acuma în tristele morminte,
Copilul lângă tată, precum au vieţuit.

Iubeam o copiliţă, o tânără suflare,
O floare matinală ce creşte surâzând,
Ce fără să adune în viaţă-o sărutare
În dimineaţa vieţii a încetat cântând.

Tot ce-am iubit în lume a încetat din viaţă,
Şi iarba primăverii sub paşii-mi s-a uscat;
Al vieţii mele soare s-a stins colo în ceaţă
Şi anii mei de tineri în dor s-au întristat.

Eu am trecut ca floarea aici în astă lume,
Dar inima-mi zdrobită atât a pătimit!
Ah! d-aş fi fost o floare purtând un dulce nume,
Aş fi trecut prin viaţă şi n-aş fi suferit.

poezie clasică de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de Violeta Jumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine, tată

Am un dor nemaipomenit de fierbinte
Ce mă arde în interior,
Este dorul de un părinte
Un dor nebun şi arzător.

E greu să trăiesc fără dragoste de tată
E greu să fiu singură printre străini
Să cresc precum o floare fără apă
Sau ca un trandafir lipsit dr spini.

Ce dor îmi e de tine, acum, tată,
Eu te iubesc enorm şi te respect.
Dar nu ai fost lângă mine o viaţă,
Şi asta cel mai tare eu regret.

Am vrut să fiu şi eu o fată,,
Să am multă bucurie,
Să cresc alături lângă tată,
Dar iată, nu a fost să fie.

Dar sper că va veni şi ziua
Când şi tu îţi vei da seama
Că e foarte greu să fiu fată
Şi să cresc numai cu mama.

poezie de Maria Crudu (27 ianuarie 2018)
Adăugat de Maria Crudu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O Dunăre albastră

O Dunăre albastră,
Tu... eşti mereu splendoare,
Eşti dulce alinare,
Din viaţa-mi ce-a trecut.

Eşti sâmbure de viaţă,
Eşti crudă desfătare,
Dar mi-ai răpit in taină
Tot ce-am iubit mai mult.

Mă întorc... mereu la tine,
Pe malurile- ţi stinse
Şi mă întreb de ce...
Nu te-ai oprit?

Mereu... tu curgi la vale,
Şi-mi duci zilele triste,
Te rog dă-mi alinare...
Că m-am îndrăgostit.

Sub strălucirea lunii,
Străbaţi mereu câmpia,
Dar laşi în urmă ta
Teroare şi plăceri.

Fii Dunăre albastră,
Te rog fi-mi împlinirea,
Al visului cel dulce
Cu strat de primăverii.

Nesăbuit şi-n taină,
Aprind o lumânare.
Şi mă gândesc adesea
De ce te-oi fi pierdut?

Aveam şi frumuseţea,
Aveam şi tinereţea...
Dar... Dunăre albastră
Pe toate tu le-ai vrut.

Se... înalţă către stele,
Fior răpus din mine,
Şi bolta ce-a cerească
Pe loc a strălucit.

Tu... Dunăre albastră,
Eşti zâna vieţii mele
Pe care niciodată,
Nu pot ca să o uit.

Tu Dunăre albastră
Fior şi încântare.
Eşti dulce alinare
La tot ce-a fost trecut.

Tu... Dunăre albastră,
Mă închin acum la tine.
Ştii că nu mi-e bine
Dar nu pot să te uit.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărioara

"Dragul dulce-al vieţei mele
La oaste s-a dus,
Şi de-atuncea soare, stele,
Toate au apus!

Mâna mea l-a lui plecare
Calu-i a-nfrânat.
Şi-ntr-o dulce sărutare
Inima mi-a dat."

Astfel cântă Mărioara
Dup-al ei iubit,
Şi pe faţă-i lăcrimioara
Dulce a-nflorit.

Însă iată că soseşte
Mândrul ei amor
Şi în noaptea ce domneşte
Spune al său dor.

- "În câmpia sângeroasă
Fraţii mi-am lăsat
Şi la tine-a mea frumoasă,
Iată c-am zburat.

Căci, vezi tu, o, dulce nume,
Înger ce iubesc!
Fără tine-n astă lume
Nu pot să trăiesc."

- "Ce zici tu, o, neferice,
Mândrul meu iubit!
Aşadar eu nu-ţi voi zice:
Bine ai venit!

Dar de nu poţi fără mine
În lume-a trăi,
La bătaie eu cu tine,
Haide, voi veni!"

Amândoi pe cai s-aruncă
Şi prin noapte zbor,
Şi trecând prin verdea luncă
Cântă cu amor:

- "Dacă nu poţi fără mine
În lume-a trăi,
Pentru ţară, eu cu tine
Dulce voi muri."

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steluţa

Tu, care eşti pierdută în neagra vecinicie,
Stea dulce şi iubită a sufletului meu!
Şi care-odinioară luceai atât de vie
Pe când eram în lume tu singură şi eu!

O! blândă, mult duioasă şi tainică lumină!
În veci printre steluţe te cată al meu dor,
Ş-adeseori la tine, când noaptea e senină,
Pe plaiul nemuririi se nalţă c-un lung zbor.

Trecut-au ani de lacrimi, şi mulţi vor trece încă
Din ora de urgie în care te-am pierdut!
Şi doru-mi nu s-alină, şi jalea mea adâncă
Ca trista vecinicie e fără de trecut!

Plăceri ale iubirii, plăceri încântătoare!
Simţiri! măreţe visuri de falnic viitor!
V-aţi stins într-o clipală ca stele trecătoare
Ce las-un întuneric adânc în urma lor.

V-aţi stins! şi de atunce în cruda-mi rătăcire
N-am altă mângâiere mai vie pe pământ
Decât să-nalţ la tine duioasa mea gândire,
Steluţă zâmbitoare dincolo de mormânt!

Căci mult, ah! mult în viaţă eu te-am iubit pe tine,
O, dulce dezmierdare a sufletului meu!
Şi multă fericire ai revărsat în mine
Pe când eram în lume tu singură şi eu!

Frumoasă îngerelă cu albe aripioare!
Precum un vis de aur în viaţă-mi ai lucit,
Şi-n ceruri cu grăbire, ca un parfum de floare,
Te-ai dus, lăsându-mi numai un suvenir iubit.

Un suvenir, comoară de visuri fericite,
De scumpe, şi fierbinte, şi dulce sărutări,
De zile luminoase şi îndumnezeite,
De nopţi veneţiane şi pline de-ncântări.

Un suvenir poetic, coroana vieţii mele,
Ce mângâie şi-nvie duioasă-inima mea,
Şi care se uneşte cu harpele din stele
Când mă închin la tine, o! dragă, lină stea!

Tu dar ce prin iubire, la a iubirii soare,
Ai deşteptat în mine poetice simţiri,
Primeşte-n altă lume aceste lăcrimioare
Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri!

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au trecut anii tinereţii (La jubileul de 50 de ani al tatălui meu)

Au trecut anii tinereţii
Şi tu, tată, îmbătrâneşti,
Dar tu pentru mine
Veşnic tânăr eşti!

Au trecut anii tinereţii
Şi părul îţi albeşte,
Dar tu să nu fii trist,
Căci lume şi aşa te iubeşte!

Să nu te temi de moarte,
De moarte mai bine să te păzeşti,
Căci viaţa e frumosă, tată,
Dacă ştii să o preţueşti.

poezie de Vladimir Potlog (23 septembrie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepoţelul meu

Nepotul meu drag.
bine ai venit pe lume.
Ai trecut al vieţii prag.
Ţi-a fost dat un sfânt şi frumos nume.

Să ai o soartă fericită.
Să nu ştii în viaţă ce e durerea.
S-o iubeşti pe a ta mamă,
Cum albina iubeşte mierea.

Să creşti mare, mare
Nepoţelul meu scump.
Să ajungi până la soare
Şi să ai în viaţă un drum lung.

Un drum presărat cu petale de trandafir.
Ca să ai în viaţă bucurie.
Să fie dulce ca un zefir
Şi s-o trăeşti cum o să-ţi placă ţie,

poezie de Vladimir Potlog (23 iulie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepoţelul meu

Nepotul meu drag,
bine ai venit pe lume.
A-i trecut al vieţii prag. Ţi-a fost dat un sfânt şi frumos nume.

Să ai o soartă fericită.
Să nu ştii în viaţă ce e durerea.
S-o iubeşti pe a ta mamă,
Cum albina iubeşte mierea.

Să creşti mare, mare
Nepoţelul meu scump.
Să ajungi până la soare
Şi să ai în viaţă un drum lung.

Un drum presărat cu petale de trandafir.
Ca să ai în viaţă bucurie.
Să fie dulce ca un zefir
Şi s-o trăeşti cum o să-ţi placă ţie.

poezie de Vladimir Potlog (23 iulie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zarul vieţii

spiţele mele de viaţă din roata lumii
erau slăbite şi nu mai aveau dioptrii fine
eram la şcoala de orbi ai vremii
şi aveam numai zaruri din destine

de sus nu ştiam că cerul a început
ploaie de noroc prin clipe să trimită
ceasul timpului nu-l aveam din trecut
cântarul norocului nu era în mine

am rămas numai cu-n sigur zar măsluit
şi-al vieţii mele suflet de haos împânzit
eram un necunoscut pierdut în mulţime
umblând pe trotuarul meu de viaţă ca vrăjit

pierdusem cândva totul la masa destinului
respiram timpul numai prin nenoroc şi lipsă
nu trăiam în peşteri dar eram claustrofob
dormeam pe viitor şi învelitoare aveam trecut

viaţa mă lovea cu picioroange grele
am fost scos şi dat afară din mine
de hazard sunt acum îndreptat spre tine
din mulţime şi-ţi mulţumesc că eşti cu mine

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

7 februarie

E astăzi ziua, dragă tată,
În care, cândva, te-ai născut...
E sfântă-n veci această dată,
Şi-a-ta icoană o sărut,

Cu ochii-n lacrime scăldaţi,
Şi copleşit de grea durere,
Că-ai fost bărbat între bărbaţi,
Şi-ai ctitorit a mea avere,

Căci viaţă tu mi-ai dat şi-un rost,
În astă lume să trăiesc,
Modest şi harnic tu ai fost,
Şi te-am iubit, şi te cinstesc...

Am dus în vreme al tău nume,
Iar azi, când sunt octogenar,
Aş da tot aurul din lume,
O clipă să te văd măcar...

Dorinţa fi-va-mi împlinită,
Căci e în ceruri Dumnezeu,
Şi la o vreme potrivită,
La dreapta-ţi voi veni şi eu...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea s-a stins

pentru Bianca

Lacrimi nu mai am, când te privesc zăcând neînsufleţită....
În agonii şi suferinţe te-am privit zvâcnind...
O singură dorinţă aveam a-mi fi împlinită...
Ca tu, să te mai bucuri... prin viaţă tot trăind....

Nu poate nici cuvânt, şi nici lacrimi amare,
Să stingă cea durere ce-o simt în piept arzând...
Mi-ai fost copilul dulce, ce m-alinta c-o floare,
Iar eu... fără de tine, mă văd uşor căzând...

Şi te-am iubit, cum nu se scrie-n cărţi...!
Şi mi-ai fost în suflet... tu mult m-ai alinat...!
Poate să mai treacă încă zece vieţi...
Eu nu am să te uit, copil mult adorat!

Bianca, te iubesc! Tu eşti acum plecată...
M-ai părăsit şi tu... cu mult, mult prea devreme...!
Şi trebuie s-accept soarta... deşi, neresemnată...
Primisem despre tine, atât de multe semne!

Nu pot eu fără tine! Copil celest ce-ai fost...
Sufletul mi-e spart în cioburi răsfirate...
Voi înţelege poate, că totul are-un rost...
Deşi, prin agonii plutesc acum în toate!

Mă doare şi mă probuşesc de a ta plecare...
Ai fost prea tânără, când tu m-ai părăsit...!
Acum am o nevoie aprig de-o schimbare,
Am inimă zdrobită şi suflet pustiit!

Oh, te iubesc atât! Iubesc spre veşnicie...!
Şi ne vom revedea... atunci când ceasul vine.
Tot ce-a fost dat să am, mi-a fost luat să-mi fie...
Dar ne vom întâlni... pe plaiuri verzi, divine.

Tu, suflete curat... să ştii cât te-am iubit!
N-aş fi crezut vreo clipă... să mori în locul meu...!
M-aş fi sacrificat... şi iar m-aş fi zidit...
Şi ţi-aş fi luat durerea şi tot ce ţi-a fost greu.

Şi la final am înţeles: noi nu putem alege!
Destinul este scris cu mult timp de am fi...
Acela ce iubeşte... doar bucurii culege,
Nimic din ce-ţi propui... nimic nu vei primi!

Pentru aleşii Domnului...
Dedicaţie specială pentru fiica mea, plecată prematur către cele sfinte...
R. I. P. BIANCA - 3 februarie 2000 - 22 mai 2017

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-am fost, cine sunt, cine voi fi

Am fost copilul care vede... lumina întâia dată.
Am fost copilul care crede... toate câte i se-arată.
Am fost un copil zburdalnic,... toată ziua alergam,
Dar am fost şi copil harnic,... pe mama o ajutam.
Am fost tânăr ca o floare,... rumen şi frumos la faţă,
Un tânăr plin de candoare... şi mă bucuram de viaţă.
Am fost tată de copii,... bărbat cu multă putere,
Ca să le fac bucurii,... munceam ca să fac avere.
Mai apoi am fost bunic,... cu nepoţii mă jucam.
Acum, contez mai nimic,... nici putere nu mai am.
Din floarea care am fost,... îs trandafir veştejit.
Viaţa nu mai are rost,... sunt aproape de sfârşit.
Lumea a-început să spună... că sunt moşneag amărât,
Că am ajuns o legumă,... că, mai suflu, doar atât.
Acum, că ştiţi cine-am fost,... să vă spun cine voi fi...
Nu cred că mai are rost... Nu cred că mai prind o zi.
Aşadar:
Am fost om, sunt muribund... şi-n curând voi fi pământ.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu să nu mă însoţeşti

Astăzi plec din astă lume.
Tu să nu mă însoţeşti!
Aici ţie-ţi este bine.
Aici tu poţi să iubeşti.
Să nu fii trist! Nu-ţi pară rău!
Atunci când vii cu flori la mine
să-ţi aminteşti c-am fost şi eu,
o viaţă-întreagă lângă tine.
Acuma plec la Dumnezeu,
dar nu te-am părăsit.
Port în suflet chipul tău
ca şi atunci când te-am iubit.
De sus, în fiecare noapte
te voi privi la infinit.
În vis îţi voi trimite şoapte,
în timpul fără de sfârşit.
Când steaua mea va străluci
să mă priveşti seară de seară.
De tine îmi voi aminti
cum ne iubeam în nopţi de vară.
Pe pământ am fost o floare
bătută uneori de vânt.
De-acuma voi fi steaua care,
zace sub al tău pământ.
Când vei bea apă din izvor,
de mine tu să-ţi aminteşti.
Acolo ne-am iubit cu dor
şi mi-ai promis că mă iubeşti.
Dacă de mine-ţi va fi dor,
sus, în cer mă vei găsi.
Escaladează orice nor
şi sigur ne vom întâlni.
Voi fi stea în carul mare,
tu luceafăr lângă mine.
Vom lumina ca un soare,
vom simţi c-am fost pe lume.

poezie de Dumitru Delcă (8 aprilie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi se fac 2 ani de când tatăl meu a plecat dintre noi...

Eram copil acasă şi tatăl meu puternic,
şi mama îmi era precum în zi lumina,
stătea în crucea zilei privind spre cerul 'nalt,
şi culegea luceferi cu sufletul şi mâna.

Eram copil în urbe şi tata de ne-nfrânt,
şi mama-n mănăstire sfinţea icoana rece,
stătea la miezul lumii, tăia în două-un vânt,
privind cum înspre moarte amiaza sa se trece.

Eram copil în curte şi tatăl meu cel sfânt
tăia în două viaţa cu pieptul şi cuvântul,
avea în piept lumina ne-mprăştiată-n vânt,
şi-l aştepta în pulberi şi-n pulbere pământul.

Eram copil acasă şi tata-mi-era scut,
avea în stânga luna şi soarele-n piept,
mă învăţa în codru nemoartea să-mi ascult,
să risipesc în ceţuri mărgăritare-n vânt.

Eram copil în casă şi tata era dus,
plecase să închine paharele cu rouă,
când mama în odaie, c-un caier şi cu-n fus
torcea lumina lunii şi o tăia în două.

Eram copil prin curte şi sufletu-mi plângea,
şi venea tata-n grabă şi mama mea venea,
aveau cu ei balsamul ce viaţa-mi vindeca,
şi tata cu-a sa palmă o lacrimă-mi ştergea.

Şi vremea a trecut, şi n-am mai fost copil,
şi tata prin ogradă făptura-şi mântuia,
eram copilul care prin neguri şi prin frig
priveam un tată care în viaţă se stingea.

Eram copilul care părintele-şi iubea,
eram copilul care adulmeca în vânt,
aveam un tată-n lume şi lumea mi-l rănea,
aveam un tată-n viaţă şi-o umbră-n pământ.

Şi vremea a trecut, şi n-am mai fost copil,
şi tatăl meu în trudă puterea-şi sfâşia,
şi s-a făcut de ziuă, şi tatăl meu s-a dus,
în vremea-n care-n mama şi lacrima plângea.

Şi m-am trezit de-o dată matur cu barba rasă,
I se scursese-n pulberi şi în cenuşi puterea,
la margine de lume pe pat moartea şi-o dorea,
iubise-n viaţa-ntreagă pe mama mea lumită,
şi-o lacrimă de jale în lacrimi şi-o-nflorea.

Aşa sfârşit cu zile, cu zilele în mâini,
s-a dus spre ceas de noapte un tată ce-am avut,
mireasma de agheasmă, de ceară şi azimi,
îmi mai presară-n suflet veninul nebăut.

Şi tocmai de aceea, în ceasul ăsta rece,
descântul meu de viaţă e veşted şi pătat,
şi amintirea caldă a tatălui nu trece,
el îmi rămâne-n vremuri şi tată şi-mpărat

poezie de Mihai Laurenţiu Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

10 Ianuarie 2016

Astăzi am aniversat
cincizeci şi şase de ani,
de când viaţa ne-am legat
şi am ajuns veterani.

Chiar de când ne-am întâlnit,
ne-am iubit ca şi acum.
Destinele ne-am unit
şi-am pornit pe-al vieţii drum.

Viaţa noastră n-a fost plină
de belşug şi de lumină.
Dar de anii mulţi, trăiţi,
ne declarăm mulţumiţi.

Au trecut anii. Împreună,
bucurii am împărţit.
Necazuri am lăsat în urmă
şi-n viaţă am reuşit.

Întâi am ridicat o casă,
să avem un adăpost.
Ne-am îngrijit s-avem pe masă
şi-n lume s-avem un rost.

Apoi, au venit copiii
pe care mult i-am dorit.
Mai frumoşi ca trandafirii,
lângă noi au înflorit

Ce-am dorit la tinereţe,
pe parcurs, am împlinit.
Acuma, la bătrâneţe,
avem un trai liniştit.

poezie de Dumitru Delcă (2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri din copilărie

Deseori mă gândesc, stând sub cerul senin,
La toţi anii ce trec, la toţi anii ce vin
Şi, zâmbind, mi-amintesc cum cu greu m-adormeai
Prin duioase poveşti ce seara-mi spuneai.
Glasul tău, mamă dragă, îmi răsună în gând
Şi, cu gândul la tine, adorm greu şi plângând.

Aţi trecut, zile frumoase, când pe stradă alergam,
Ne opream la porţi de case şi.... sunam şi-apoi fugeam.
Când jucam şotron, pe-afară, până când se însera
Şi nu aveam nicio grijă. Doamne, bine mai era!

Dulce, tu, copilărie, amintire ce nu piere
De ce clipele-ţi plăcute sunt cu toate efemere?
Doamne, cred că ani din viaţă i-am ceda, dacă am ştii
Că ne vom redobândi "luxul" de a fii copii.

Însă timpul n-are milă. El mereu fuge, mereu,
Fără a şti că acuma ne-am dori şi tu, şi eu
Să se-oprească doar o clipă, să se-ntoarcă în trecut,
Să avem din nou în faţă ce-am iubit atât de mult...
Mama să ne fie-alături, tata să ne ocrotească,
Noi să ne jucăm pe-afară, timpu-n loc să se oprească!

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie

Am pus visuri lângă vise,
Am făcut din noapte zi,
Iară viselor ucise
Le-am dat viaţă-n poezii.

Am pus viaţă în dorinţe,
Am trăit cu pasiune,
Am făcut din neputinţe
Lucruri rele sau mai bune.

Am iubit, am suferit,
Am cântat ori am tăcut,
Am mai scris, am mai citit,
Am zburdat, am mai zăcut.

Am privit ades în zare,
Alteori numai în gol
Şi-am tot pus o întrebare
Când sunt eu, când joc un rol?

Am zâmbit, am râs, am plâns,
Am fost bună sau mai rea
Şi în viaţa mea s-au strâns
Amintiri, pe undeva.

Am fost simplă, complicată,
Agitată sau mai calmă,
Uneori sofisticată,
Gospodin-am fost, ori doamnă

Am fost ploaie, curcubeu,
Renaşteam după furtună
Toate-am fost, dar am fost eu,
Toate astea împreună.

Am fost toate la un loc
Am zburat, m-am prăbuşit,
Am fost flacăra din foc,
Am fost, fiindcă am iubit.

Am iubit şi-am fost iubită,
Am visat şi-am fost visată,
Am rănit. am fost rănită,
Am fost mare-nvolburată.

Şi sfârşit şi început,
Şi tristeţe, bucurie,
Şi nimic şi tot ce am vrut,
Şi-am fost cuiva poezie.

Am fost rană sângerândă,
Am fost leacul unui om,
Şi sătulă şi flămândă,
Am fost floare, fruct în pom.

Am fost ciob şi nestemată,
Şi săracă şi boemă,
Am fost viaţă întâmplată
Şi din piatră şi din gemă.

Şi adesea temătoare
Mi-am zdrelit ades genunchii,
Şi-am rămas tot iubitoare
Când ţipam din toţi rărunchii.

Am fost soare, cer senin,
Am fost primăvară, toamnă,
Am fost miere sau venin,
Am fost toate, bag de seamă.

Ast-am fost, şi mai sunt încă,
Om cu bune şi cu rele,
Am fost val, am fost şi stâncă,
O femeie printre ele.

poezie de Florentina Mitrică (14 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, rămâi, rămâi cu bine...

O, rămâi, rămâi cu bine
Deşi-n sufletu-mi te port,
N-avuşi sânge tu în vine
Şi născut ai fost tu mort.

Da, amor fără de nume
Ce în veci am tăinuit,
Umbră-ai fost în astă lume
Şi o umbră ai pierit.

Ce m-apuci de gât, iubită,
De ce plângi şi de ce tremuri?
În cenuşa părăsită
Nu aprinzi tu alte vremuri.

În zadar mă ţii în braţe,
În zadar îmi plângi pe piept,
Pentru-a-ţi spune neadevărul
Al meu suflet e prea drept.

Am iubit în tine visul
Tinereţii mele scump,
Dar se duce tinereţea-mi
Şi din suflet eu te rump.

Astăzi trece tinereţea-mi,
Ea în ochii mei se stinge
Eu te văd o umbră albă
Un corp alb fără de sânge.

Cu a vieţii mele flăcări
Au trecut ş-a ta viaţă
Şi asupra ta se lasă
Nenduraţii-mi ochi de gheaţă.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1879)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru tatăl meu (celui mai bun tată)

Copac cu flori, copac înmugurit,
Tăicuţă, eu, prin tine am rodit.
Filonul libertăţii de-a fi om
Mă poartă transcendent. Şi-atunci când vom
Zbura-mpreună, zmee înălţând
Ne va uni acelaşi jurământ.
Îţi aparţin. În gânduri, fiinţă, nume...
Etern îţi voi sluji în astă lume.

Copac cu flori, copac înmugurit
Eşti tată drag! de-aceea fii slăvit!
Pruncia ta, cu boii prinşi în jug
Trecut-a greu... un răsărit-amurg.
Plângeai cu Jiul tată bun, deodată
Şi ţi-ai promis atunci o altă soartă.
Ai învăţat a buchisi... Durerea
Ţi-a fost atunci, tăicuţă, mângâierea.

Tăicuţă, eu prin tine am rodit.
Penelul în cuvânt a-nmugurit
Şi stelele au renăscut deodată.
Te-ai ridicat copac în floare, tată!
Acum, din nou copil, albit la tâmple,
Când ochiul trist de lacrimi ţi se umple,
Ştiu că-n panerul amintirii tale
Mai pui câte un pumn de osanale...

Filonul libertăţii de-a fi om,
Credinţa în al lumii noastre Domn,
Speranţa împlinirii multor vise,
Lucrări în lemn şi vechi poeme scrise
Sălăşluind sub praful deşteptării
Acum sunt, iată, vise iluzorii.
Doar eu oprită-n loc precum un ceas
În gândurile tale am rămas.

Mă poartă transcendent. Şi-atunci când vom
Rămâne un fragment din vechiul dom,
Mormântului când fi-vom doar o piatră,
Ne vom pleca în rugi, iubite tată.
Poate-ai fost floare-n teiul lui Mihai (Eminescu)
Ori nor plutind pe mioritic plai,
O lacrimă pentru zidita Ană,
Iar eu femeie, cânt şi fiică, mamă.

Zbura-mpreună, zmee înălţând
Şi-o blândă mamă... Tu, oh, cerule prea-sfânt,
Deschide-ţi poarta! Curgă ploi de stele
Etern, din lacrima măicuţei mele!
Când tatăl fie-mi lacrimă de soare,
Fă-mă pe mine apă curgătoare,
Măicuţa fie-mi lacrimă de grâne
Cu gust de miere şi cu gust de pâine.

Ne va uni acelaşi jurământ,
Căci renăscând în suflet din cuvânt,
Am plâns rodind în noi dureri, tristeţe,
Trudind din greu până la bătrâneţe.
Eu voal de fluturi, tu poem de stele,
Tu pom în floare, eu un râu de miere.
Tu salcie şi vis, sfântul copac,
Eu blând poem, o lebădă pe lac...

Îţi aparţin în gânduri, fiinţă, nume...
Tăicuţă bun, tu m-ai condus prin lume
Precum pe-o arcă valul unduios,
Pe drumul vieţii-adesea sinuos.
Tu mi-ai fost sprijin, lacrima mi-ai şters,
Pe drumul vieţii împreună-am mers.
Vlăstar din tine rupt voi fi mereu
Şi am să te iubesc, tăticul meu.

Etern îţi voi sluji în astă lume,
Prunci vor veni iubirea să-mi adune,
Să pună iar în cofa-nţelepciunii
Lumină şi nectar, ca toţi românii
Înfometaţi de dragoste, să ia,
Din dragostea şi din lumina mea.
Şi din seninul inimii să plângă
O lacrimă pe rana mea adâncă.

Etern îţi voi sluji în astă lume.
Îţi aparţin în gânduri, fiinţă, nume,
Ne va uni acelaşi jurământ.
Zbura- vom, zmee iarăşi înălţând.
Şi-atunci când transcendent adesea vom
Cunoaşte plânsul, dragostea de om,
Tăicuţă, eu prin tine am rodit,
Copac cu flori, copac înmugurit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-a fost scris

Ne-a fost scris în cartea vieţii
Că noi doi ne vom iubi,
În vâltoarea tinereţii,
Sunt cum nu speram a fi.

Fericit, iubit - azi ochii-mi,
Varsă lacrimi, dar nu-s trist,
Sunt al tău, viaţa vieţii-mi,
Cu tine ştiu, simt că exist.

Ne-a fost scris destinu'-n cer,
Dumnezeu l-a pregătit,
Eu dragostea să-ţi ofer,
Te iubesc, şi sunt iubit.

Îţi mulţumesc, iubire dragă,
Pentru clipele ce-mi dai,
Gura-ţi dulce ca o fragă,
Raiul rupt din Sfântul Rai.

Lângă tine eu am totul,
Fără tine n-am nimic,
Tu îmi eşti pe lume rostul,
Lângă tine mă ridic.

poezie de Răzvan Isac (11 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea mea de dor

dedicat fiicei mele Izabela-Alina, la 3 ani după naşterea şi plecarea ei dintre noi

Sunt tot mai tristă,
Lacul nu-mi mai zâmbeşte
Sunt singură cum am fost in prima zi a vieţii
Probabil că nici anii nu pot acoperi
Tristeţea din inima mea şi a ta,
Floarea mea de dor, floarea mea de foc, floarea mea de nea.
Ai plecat atât de repede ca nici ochii nu ţi-i i-am putut privi Nici braţele nu te-au putut cuprinde... o atât de trist...
Înca mai simt degetele tale în palmele mele...
Încă te mai văd, deşi eşti printre îngeri şi stele
Iubita mea, Izabella-Alina anii au trecut
Fraţii tăi încă te mai caută, se joacă şi te strigă...
Tu eşti aici? Iartă-mă că nu ţi-am pus flori la mormânt....
Iartă-mă că nu am timp să stau de vorba cu tine...
Iartă-mă ca nu poţi simţi dragostea de mamă,
Dragostea de tată şi de fraţi. Iartă-mă de mii de ori... Iartă-mă.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!