Dimitrie Anghel

Dragoste

Miroasă iarba pătulită a sinziană ș-a sulcină,
Miroasă dulce, cum miroasă un așternut păstrat de zestre;
Și-n mine, cînd e întunerec și cînd se face iar lumină,
Ca-ntr-o odaie-n care-apune ori bate soarele-n ferestre.

În depărtări s-afundă zarea cu năluciri de munți în cladă,
Și vîntu-i bălsămat și dînsul ca o năframă cînd o scuturi;
Purcede-un cînt din creangă-n creangă ș-un susur blînd din mladă-n mladă,
Pe unde trece el pe gînduri urmat de-alaiul lui de fluturi.

Tu dormi sub paza unei feregi, ferega, mișcat-alene,
Pe somnul tău ș-alintă-n aer gingașa ei apărătoare.
La vîrsta ta tihnit e somnul, și ochii-adorm curînd sub gene
Cînd are cine să le-nchidă pleoapele c-o sărutare.

Tu dormi, și eu visez pe gînduri, că trec și zilele de vară
Și că la anul, poate, fruntea ce-acum așa de blînd ți-o razimi
De brațul meu, n-o s-o mai razimi, și gîndul ăsta mă omoară,
Că drag mi-i sînul tău cel dulce și alb ca miezul unei azimi…

Cu iarba ne-a crescut amorul, și cade-acum cu ea sub coasă!
Ah! gînd mîhnit, ce vrei tu? Spune — Nu vezi c-afară e lumină
Și că-și deschide draga ochii ca două flori de somnoroasă,
Ș-aruncă-n mine cu mănunchiuri de sinziană și sulcină?

poezie clasică de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poezii" de Dimitrie Anghel este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -4.82- 3.99 lei.

Citate similare

Nina Cassian

Te depărtezi

Te depărtezi înotînd, te depărtezi,
în amurg ca altădată în amiezi,
și sînt nepăsătoare cînd îți miști
brațul greoi sub norii triști,

iar cînd te-nalți pe mal, pierzînd,
din umeri, marea, ca pe o pelerină căzut㠖
nici o ispită nu-mi trece prin gînd,
nici o emoți nu mă sărută.

poezie de din volumul "Spectacol în aer liber - o altă monografie a dragostei", Editura Albatros, 1961
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poezii" de Nina Cassian este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -8.00- 5.60 lei.

Lui Eminescu

Și nu mai ești!... O groapă sub rînjetele-i crunte
Cuprinse necuprinsul din geniala-ți frunte!
Și după cum în viață a fost eternul dor:
Tu dormi, tu dormi acuma sub teiul plîngător!

Iar vîntul cînd va bate, în gîrbovita iarnă,
Puzderii de zăpadă desupră-ți o s-aștearnă;
Și vara o să-ți cânte cu freamătul său trist,
Cum l-ai cântat tu, dulce al poeziei Crist!

Când moartea-ți mă cuprinse de plângeri fără margini,
Erai cu mine-alături: în veșnicile-ți pagini!
Te-am înțeles atuncea mai mult... apoi mi-am zis
Că poarta nemuririi chiar moartea ți-a deschis!

Dormi!... Țeasta ta o-ncape un biet coșciug de scânduri,
Ea, ce-a-ncăput în viață un univers de gînduri!...
O! Dormi, sub dulcea pace din al veciei cort,
Etern poet! căci numai pentru cei morți ești mort!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Adrian Păunescu

Anomalii

Sufletul meu, copil tembel, cunoaște,
Inima mea de bivol tînăr știe
Că pe al lumii pat absurd de broaște
Iubirea este o anomalie.

Să mai iubești cînd visul un negoț e,
Să mai iubești cînd prea puțini au șale,
Cînd ne clocesc de-un veac prudente cloțe,
Acestea toate nu sînt stări normale.

Eu cînt la o vioară care doare,
Eu cînt la un pian bolnav de ciumă,
Cu voioșie și cu disperare
Eu cînt un cîntec care mă consumă.

Nu-i profitabil să iubești cînd este
Mai profitabil să te faci că sîngeri,
Dar pe robotul meu cade-o poveste,
Robotul meu e-nduioșat de îngeri.

Normal rămîne numai restul lumii
Care să se abțină bine știe,
Vioara caldă și pianul ciumii
Nu sînt decît acea anomalie

La care pururi sufletul mai speră
Pentru că ea s-ar mai putea numi iubire
Jos, în prudenta lume mamiferă,
Și sus, pe unde gîndul meu e mire.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Ion Agârbiceanu

Bator se zdrobește rău pe povîrniș, și ciolanele așa de tare-i împung în piele, cînd ici, cînd colo,
de parc-ar căuta un loc să iasă din trupul bătrîn și ostenit. Corfele, desăgite în spinare, bleoncăne în
toate părțile, dînd să se desprindă de pe șaua mică, de lemn, și pleoapele se lasă și se ridică mereu
de pe cele două răni alburii ce-nchipuie ochii, ca și cînd ar încerca să tragă-n sus o piele neagră ceacopere luminile stinse de mult.

citat celebru din povestirea Fefeleaga de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "File din cartea naturii" de Ion Agârbiceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -16.00- 11.99 lei.

Cînd inima...

Cînd inima odată de cer îmi va fi plină,
în ceasu-acela mare și binecuvîntat,
să vie peste mine o rază de lumină
și sufletul la Tatăl să urce împăcat.
De mi-ar săpa o groapă și mi-ar înfinge-o cruce,
de m-ar svîrli în flăcări ori sub un dîmb stingher,
cenușă rece-n urnă, ori țărnă sub uluce,
tot una-mi vor fi toate cînd voi privi din cer.

Peste cîmpii și codri va trece iarăși luna.
Veți asculta izvorul și aripa de vînt.
Iar eu, în zări de taină, voi fi întotdeauna
cu Cel ce-a pus pe-orbite și stele și pămînt.

Uitarea nu mi-i dragă dar nici nu mă-nspăimîntă.
Că nu visez cunună în lumea de păcat.
Dar voi primi-n vecie prietenia sfîntă
a celor ce din lume spre cer i-am îndemnat.

Aducerile-aminte pe mine nu m-or cerne,
ci va lupta disprețul să șteargă tot ce-am spus.
Dar slava lumii trece, ca frunza-n lut se-așterne
și va rămîne veșnic iubirea lui Isu

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Mateiu Caragiale

Dormi

Dormi dulce somn netulburat
În flori și în dantele,
Dormi că ți-au pălit mâinile
În grelele inele.

Dormi rece somn ne’nfiorat
De gânduri, nici de vise,
Dormi că ți-au rănit pleoapele
Făcliile aprinse.

Dormi veșnic somn îmbălsămat
În beznă și-n uitare,
Dormi că ți-a mușcat buzele
A Morții sărutare.

poezie clasică de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
cumpărăturiCartea "Craii de Curtea-Veche" de Mateiu Caragiale este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.08- 17.99 lei.

De cînd îl iubesc pe Isus

De cînd îl iubesc pe Isus,
mai 'nalt mi se pare înaltul,
cărările urcă mai sus
și soarele-i altul!
De cînd îl iubesc pe Isus,
bujorii mai roșii se-arată,
iar stele cum ies în apus,
n-au fost niciodată.

De cînd îl iubesc pe Isus,
as vrea să-L ador ca Debora,
un cîntec, pe aripi adus,
ducînd tuturora.

Ca Iacov o scară aș vrea,
spre nouri de albe răsfrîngeri,
să urc tot pămîntul pe ea,
în murmur de îngeri.

De cînd îl iubesc pe Isus,
mi-e drag să văd oameni cum cîntă,
cu lacrimi de freamăt nespus,
pe cartea cea sfîntă.

Și-aș vrea, cît cu dorul cuprind,
cînd n-or mai fi arcuri și suliți,
s-aud lumea-ntreagă vorbind
de Domnul pe uliți...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Nina Cassian

Halucinație intenționată

Spuneți-mi cînd, spuneți-mi cînd
O să ne scoatem ochii din pantofi?
Ne-au intrat pe cînd manifestam cîntînd
Ca niște pietre ude, ca niște cartofi.

Ochii sînt ai morților foarte tineri
Și circula sub asfalt ca niste ganglioni.
Am mai găsit vreo doi într-o vineri
Și i-am ascuns în buzunarul de la pantaloni.

Ochii - dacă nu-i descoperim la vreme -
Lunecă iremediabil spre fundul pămîntului.
În drum, scot uneori o fîntînă cu blesteme
Pe la răscruci de drumuri, sub furculița vîntului.

Călcăm în fiecare zi pe mormane de pupile,
Pe sticla frageda, pe apă gelatinoasă.
Niciodată n-au alergat pe maidane atîtea bile!
Niciodată parada n-a fost mai frumoasă!

Și am strivit sub calcîi un ochi ca o icră mare
Care-a mirosit pînă la ultimul rînd.
S-a făcut ziuă... Pîn' la ferestre au crescut trotuare...
Spuneți-mi cînd, spuneți-mi cînd?

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Îmi spuse

îmi spuse: « Nu poți să știi cînd vine....
de ce nu faci puțină ordine?
Nu poți să știi cînd te găsește
poate e-n tine, poți ști...
Nu poți să știi cum arată...
Și dacă e o pasăre, care înoată fără s-o vezi
prin aer și trece chiar prin tine
și nu are nimic înfricoșător, ci doar un răcnet
la sfîrșit, cînd
cei ce rămîn în urma ta l-aud... »

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Tudor Arghezi

Posterități

E-o prietenie caldă atunci cînd nu mai ești,
Și cînd te pierzi, începi pierind să crești.
Ferește-te la vreme,
Țărîna ce-ți rămîne să nu ți se blesteme,
De te-a ales destinul cu literă sau piatră,
Să lași din tine-n urmă măcar un jar de vatră.
M-ai dușmănit o viață, împrietenit cu mine,
Și-ți împlinești chemarea precum ți se cuvine.
Într-altfel îți rămîne o inimă, și-un nume
Trăind în fapte bune,
Să fie amintite în gînd și-n rugăciune.
Fără o rîvnă sfîntă în milă și iubire
Nu-ți poți lăsa, ca viermii, nimic în amintire.
Că timpul retrăiește în fiecare ins
Cînd, amăgit să-ți ardă, lumina ți s-a stins.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pagini Alese - Versuri Proza" de Tudor Arghezi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -22.00- 13.99 lei.

Ce bine mă simt...

Ce bine mă simt cînd în clipa cea grea
aud glasul Tău cum mă cheamă.
O, pune-mi în inimă liniștea Ta
și scapă-mă, Doamne, de teamă.
Apucă-mi Tu brațul, puternic, și ia-l,
cînd marea mă-nvolbură-n spume.
Rămîi lîngă mine la oricare val,
și scapă-mă, Doamne, de lume.

Ajută-mi privirea spre Tine să țin,
predat închinării depline,
așterne-o maramă pe tot ce-i străin
și scapă-mă, Doamne, de mine.

Ce bine mă simt cînd în ceasul cel greu
simt liniștea-n piept cum revine.
O, scapă-mă, Doamne, de tot ce-i al meu
și umple-mă-n totul de Tine.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Istoria este "coloana infinitului" pe care generațiile omenirii o construiesc zi de zi, necunoscînd exact cînd și cine i-a pus temelia, și cînd i se va finisa construcția.

(8 februarie 2019)
Adăugat de Vitalie AgariciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un susur de nespus

E-atâta puritate în suflet de copil

Ca blânda adiere în dimineți de-april.

În palma unei fete e-atâta mângâiere

Și brațul unui tânăr mustește de putere!

Cu cât parfum te-mbie petala unei flori,

Ca-ntr-un apus de soare risipa de culori.

Lumina lină umple cerul de dimineață

Și-n inimile calde pulsează - atâta viață!

Încât atunci când singur, îngândurat la masă

Tu stai, gustând din pâinea și vinul de acasă

Și-auzi, cînd închizi ochii, un susur de nespus

Zâmbește, lângă tine respiră blând Iisus

poezie de (24 august 2020)
Adăugat de David Daniel AdamSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
Tudor Arghezi

Pe-o carte

Cînd gunoi și cînd țărînă,
Tinerețea ți-e bătrînă.

distih de (1963)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Nichita Stănescu

Tu esti cîntecul meu de izbînda

Peste noapte cînd te înfatisezi
în firele ploii,
intru surîzînd
sub cupolele tale de cristal,
uimit de bogatia ta
si mîngîi frîiele cailor tai
batute cu piatra de zamfir.

Eu voi încalca
pe-un armasar alb
si-mi voi agata ploile,
cercel sunator la ureche,
sa ma auzi cînd trec.

Priveste-mi ochii
cît de albastri-mi sunt!
Ma gîndesc la Comuna,
la boltile-i înalte cît privirea.

Si cînd rostesc numele ei de purpura
si buzele mi se roșesc,
ce de-un sarut,
atunci stiu ca s-a facut dimineata
si ma grabesc în întîmpinarea
soarelui.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Dimitrie Anghel

În umbra de castani

Iubito, te tot aștept să-mi vii,
În umbra de castani,
Ce-au tăinuit iubirea noastră
Atâți amari de ani.

Din vremile de mult trecute
Om întocmi amorul iarăși
Și dând de-o parte toate cele,
Din nou ne-om prinde buni tovarăși.

Și, îmbătăți de fericire,
Om da uitărei-ntreaga lume.
Eu după gât te-oi săruta,
Iar tu râzând mi-i spune glume.

Vântul printre crengi ne-a aburi
Cu miros de sulcină,
Iar luna-n ceruri răsărind,
Ne va-mbrăca-n lumină.

Iar noi dormi-vom duși pe gânduri
În umbra de castani,
Tăinuitori iubirei noastre
De-atâți amari de ani.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie

(...)roata unei mori de pe Someș vîntură atît de repede apa, încît, în pulberea ei, se ivesc culorile curcubeului. De aici, puzderii de stropi prind să alunece, pe o lungă și imprevizibilă traiectorie. Alții, supunîndu-se aceleiași legi, pornesc — în clipa cînd caii își moaie botul în unde, în clipa cînd înotătorii își scot brațul din valuri, sau peștii, vrînd să vadă dacă va fi o noapte cu lună, fac un salt zvelt în aer — de pe celelalte rîuri care își au izvorul in Carpați. Și mai de departe de pe Dunăre, în toată lungimea ei.

în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poemul invectiva si alte poeme" de Geo Bogza este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 7.99 lei.
Tudor Arghezi

Fii dulce și blajină

Fii dulce și blajină în tot ce vrei să faci.
De cînd începe ziua și pînă te dezbraci.
O mîngîiere fie-ți cuvîntul și necazul
Și să-ți surîdă ochii, și gura, și obrazul.

poezie celebră de din Versuri (1980)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Candoare

Arborii se destramă subțire
în coaja lor: de tingire.

Despre cine nu plînge, spicele-n gînd
murmură blînd, murmură blînd.

Ziua ca o vițică s-a oprit la fereastră
și se uită-n singurătatea noastră.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Tudor Arghezi

De-o fi să mor

De-o fi să mor, de-o fi să mor
Să mă lăsăți în vechea haină,
Vor ști doar codrii a mea taină...
La groapa mea dați zor, dați zor.

Cînd voi fi mort, în vreo trei scînduri
Să m-așezați, n-oi ști de gînduri,
Am fost și gînd, dar am trecut,
Am suspinat, dar am tăcut...

La groapa mea dați zor, dați zor...
De-o fi să mor, de-o fi să mor...

poezie celebră de din Versuri, 1980
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook