Aici, pe valea Dunării, mereu au bântuit războaiele şi năvălirile de barbari. Sute de ani au bătut în părţile acestea vijeliile noroadelor flămânde şi pustiitoare, în urma cărora doar grămezile de cenuşă mai arătau pe unde au stat gospodării şi sate. Cine să cugete la clădiri nepieritoare pe-un pământ aşa de nesigur! Abia acum începe să s-aşeze o vieaţă mai statornică de-a lungul acestui ţărm al Dunării, atât de des încercat, când de foc, când de apă, când de înecul talazurilor de nisip purtate de vânturi.

Alexandru Vlahuţă în Islazul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

.. Zimnicea veche şi bogată schelă de grâne capitala ţinutului Teleorman acum şaizeci de ani, când pentru paza şi carantinele ţării se orânduise ca oraşele de pe marginea Dunării să fie reşedinţe de judeţe. Pe şesul ce se aşterne înspre apus, până în Rusca Lungă, a fost vechea cetate a Zimnicei...

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Zimnicea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distanţa care separă Ratisbona de Viena pare lungă, când urmezi meandrele Dunării. Cu toate acestea, pe drumul de apă de aproape patru sute şaptezeci şi cinci de kilometri, oraşele de o oarecare importanţă sunt rare.

Jules Verne în Pilotul de pe Dunăre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De jos, din marginea satului, ruinele unei cetăţi romane le spuneau din ce viţă îşi trag neamul; iar în faţa lor, peste zăvoaiele de plopi şi sălcii de pe malul Dunării, se întindea câmpia, pe care, cu trei sute de ani înainte, Mihai Viteazul, spărgând duiumul oştilor turceşti şi, ca o vijelie năprasnică, spulberând steagurile verzi de pe pământul ţării lui, gonea dâra de sânge şi de turbane risipite până-n văgăunele Balcanilor.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Desa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâneţea începe de când începi să te temi de ea.

citat celebru din Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenuşă

Am avut un drum plin de cristale
Ce ne-aparţinea de pas cu pas,
Însă rezultând mândriei tale
Din cristal, cenuşă a rămas.

Azi boabe de cenuşă şi nisip,
Călcate-n veci de-ntreaga omenire...
Se mişcă-n vânt, îmi cad apoi pe chip...
Înmormântându-mi faţa-n amintire.

Şi iar te văd si azi ca-n alte dăţi
Aievea îmi apari din nou la uşă,
Nu încetezi nicicum să mi te-arăţi
Reapărând din boabe de cenuşă.

Focu-a murit demult, tocmai pe când
Zăceam simţind în inimă nisipul,
Când m-ai lăsat în urma ta plângând
Şi-ai plecat de unde nu-ţi văd chipul.

Ai fost un vis ce l-am avut în cale,
Un vis ce îmi revine-n nopţi la uşă,
Dar drumul nostru – vise de cristale
S-a prefăcut în lacrimi şi-n cenuşă...

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am venit

Când am venit,
Inima era iubire.
În timp,
Pentru că mi-au spus
Că aşa este corect,
Am îmbrăcat-o în piatră.
Simţind că lipseşte ceva
De-a lungul anilor,
Am tot încercat
Să o aduc dinafară,
Dar tot ce am făcut
A fost inutil.
Abia când am schimbat direcţia
Piatra s-a spart de la sine,
Lăsând să se vadă
Inima care este iubire.

poezie de Paul Avram
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cookie: Nu ştiu cum vi se pare vouă, dar pe mine mă înfioară când văd fotografiile alea de război... toţi piloţii şi patrulele submarine şi scafandrii şi războaiele de gherilă din Filippine. Mă întreb de ce nu s-a făcut niciodată un film despre prizonierii de război. Numele meu este Clarence Harvey Cook, mi se spune Cookie. Avionul meu a fost doborât la Magdeburg în Germania, în '43, de asta mă bâlbâi aşa din când în când, mai ales când sunt agitat. Am stat doi ani şi jumătate în Stalag 17. În germană, "stalag" înseamnă lagăr de prizonieri – numărul 17 era undeva în zona Dunării. În total erau vreo 40.000 de prizonieri de război, cu tot cu ruşi, polonezi şi cehi. Noi, piloţii, eram în jur de 630, toţi americani – operatori radio, puşcaşi şi ingineri, toţi sergenţi. Pui 630 de sergenţi laoaltă, să vezi ce iese! Ce scântei mai ieşeau în gaşca aia!... Să vă spun povestea cu spionul pe care l-am suprins în cazarmă noastră...

replică din filmul artistic Stalag 17 (29 mai 1953)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem un stat de necesitate europeană. Răzimată pe cetatea carpatică şi veghind asupra Gurilor Dunării, străjuind aici în numele şi interesul întregii Europe din spatele ei, ba încă şi mai departe, se cheamă că România noastră trăieşte şi vorbeşte aici nu numai pentru dânsa singură. Statul nostru este deci în atenţia estului şi vestului, nordului şi sudului deopotrivă şi în tot timpul. El deţine, cum s-a spus, o poziţiune cheie, iar atenţia aceasta a altuia pentru tine poate fi grijă şi simpatie, poate fi ocrotire, dar poate fi şi apetit sau primejdie. Un stat cu o astfel de situaţie în care te urmează în tot locul vânturile valurile, dator este cel dintâi să cunoască această situaţie, să-şi dea permanent seama de toate, bune şi rele, câte se ascund într-însa. Toţi membrii acestui stat şi în primul rând pătura lui conducătoare trebuie să-şi aibă gândul mereu aţintit la ele.

Nicolae Iorga în Geopolitica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să taci...

Rămâi tăcut, când marea se frământă
Şi îşi revarsă gânduri spumegând,
Pe-un ţărm pustiu, nisipul mai ascultă
Şi poate pescăruşi răspund, ţipând!

Rămâi tăcut, când briza te-nfioară
Şi te cuprinde blânda-i elegie,
De pretutindeni dorul te-nfioară,
Iar pe nisip tu scrii vreo poezie.

Rămâi tăcut, în braţe tremurânde,
Fierbinţi, precum nisipul dogorind!
Taci! Nu vorbi când buzele flămânde
Se răcoresc în taină, sărutând...

Taci, doar! Nu scoate vreun cuvânt!
Ascultă numai valul ce se zbate
Ca inima iubitei tremurând
La ţărmul mării calde, înspumate!

14.07.2018

poezie de Florentina Mitrică
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din mijlocul acestui oraş, statuia ta de bronz priveşte visătoare peste câmpia acoperită de ruinile cetăţilor şi lagărelor romane, sub zidurile cărora zac oasele compatrioţilor tăi.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Constanţa (Împăcarea lui Ovidiu)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Vai, de abia acum v-aţi întors?!
Alex: Da, măi, puştiulică... De abia acum.
Mihai: Domnule profesor...
Eugen: Ia spune, tinere: Cum a fost la mate? Te-ai descurcat?
Mihai: Da. A fost atât de simplu; şi eu, care mă aşteptam să fie foarte dificil... Dar n-am întâmpinat greutăţi.
Eugen: Deci, la mate sigur treci.
Mihai: Eu aşa cred.
Eugen: Da, ştim că matematicianul nostru te-a ajutat, deşi, din spusele lui, nu aveai deloc nevoie. Şi acum, hai, trebuie să mergi să dai şi tu o declaraţie la Comisia Disciplinară a Institutului.
Mihai: Unde?
Alex: La Comisia Disciplinară; ce, n-auzi bine?!
Mihai: Ba da, dar nu ştiu unde trebuie să merg.
Alex: I-auzi la el, nu ştie... Măi, puştiulică... Tu de când înveţi aici; de ieri?
Mihai: Nu de ieri, dar nu ştiu unde vine asta, n-am avut ocazia să ajung pe acolo până acum.
Alex: Eh, ce să spunem, ai fost mereu foarte cuminte, de n-ai ajuns pe acolo...
Nistor: Adică, asta înseamnă că şefu' n-a fost cuminte de-a ajuns acolo?
Alex: Nu, mă, tontule! Luci a avut doar o... neşansă.
Eugen: Haideţi, lăsaţi taina! Cine merge cu Mihai, să-i arate unde trebuie să ajungă?
Alex: Mă duc eu, dom' profesor. Hai, măi... puştiulică!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici, pe pământul acesta, sfinţit de jertfe mari şi de preţioase amintiri, se ridică azi Turnu Severin, unul din cele mai însemnate porturi ale României, oraş apusean, cu clădiri frumoase...

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Turnu-Severin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când civilizaţia romană s-a pervertit, a fost înnoită de barbari neviciaţi. Acum nu mai există barbari şi de aceea, vrem, nu vrem, trebuie noi înşine să devenim barbari în ce aveau barbarii mai bun în ei.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

XVII ( Nu te iubesc...)

Nu te iubesc ca pe-un bulgăre de sare roz, ca pe-un topaz
sau ca pe un arc de garoafe incendiind grădina.
Te iubesc aşa cum trebuie să fie,-n secret, iubite
anumite lucruri întunecate, între umbră şi suflet.

Te iubesc ca pe o plantă care nu-înfloreşte niciodată,
dar poartă-n ea lumina tuturor florilor ascunse privirii noastre;
datorită iubirii tale, o mireasmă-anume, prea de tot solidă,
se-înalţă din pământ şi, noptatic, trăieşte-n trupul meu.

Te iubesc fără să ştiu cum o fac, de unde sau de când.
Te iubesc de-a dreptul, fără complexe şi fără mândrie;
te iubesc pentru că nu pot trăi altminteri, ci doar astfel:

undeva unde eu nu exist, nici tu, dar atât de-apropiaţi
încât mâna ta pe pieptul meu devine mâna mea,
atât de-apropiaţi încât ochii tăi se-închid când eu adorm.

poezie clasică de Pablo Neruda, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţă teluriană

Nu ştiu planeta de e verde, cafeniu-galben, ori albastră,
Cu alb, de unde şi-a înmuiat culori şi cine a stat şevalet,
Cum de pictează mii şi mii şi, pentru ce e ca o glastră...
Să încânte ce, pe cine oare, unde a luat lecţii de estet?

La ce-i serveşte policromul şi din ce-şi face ea culori,
Cum i-a dat gând, ori de la cine, să se încânte intrinsec
Din felurite figurine, să-şi toarne veşnicu' în comori,
Ce pare fad, amorf... pământ, când toate mor pe rând, se trec.

Cum, unde, cum se plămădeşte păienjeniş de atâtea fapte
Şi când şi de ce oare ele şi-au făcut între ele alei
Şi, cum de timpul nu contează, de parc-au răsărit din noapte
Toate de-a gata, un perfect, ce îl distrugi... de pui, de ei.

Oare de ce e atât frumos şi de ce oare pare unul
În haosul imaculat de atâta calcul, să se ascundă...
Să mor şi eu atât de prost, din figurine, om, nebunul
De-atât amar, că tot mă întreb: "E totu' un meci... şi-a câta rundă?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, poete, nu te-ai mai simţi aşa de străin în locurile acestea! N-ai mai vedea chipuri fioroase de barbari îmbrăcaţi în cojoace, nici marea prefăcută în pod sunător de gheaţă. Sciţii s-au dus şi Tomi s-a dărăpănat şi toate s-au schimbat de atunci.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Constanţa (Împăcarea lui Ovidiu)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paso Doble

Eu – poet, tu – soprană!
şi-un birou mult prea mic pentru noi;
tu, mai degrabă – fecioară; eu – bătrână cătană,
iar jur-împrejur doar strigoi...

Tu – cântăreaţă, eu – bard izgonit din cetate;
cine, oare, şi-o fi bătut joc?
eram pregătit absolut pentru toate,
mai puţin pentru tine, iubito, ca să-ţi fac în inimă loc...

Cu toate acestea, cărţile sunt atât de bine tăiate
încât, chiar că nu mai merge nimic;
ah, clipe cernute, clipe absurde, drogate,
ce vreţi voi e prea mult, ce vreau eu e ca la lozul în plic,

Unde numai trădaţii de soartă mai câştigă, din când în când
şi, de regulă, din doi în doi – ca noi acum, de pildă –,
câte-un strop, câte-un pic...

Tu, mai ales, ai câştigat un lup de stepă flămând,
iar eu, ce să zic, o floare cu mireasmă de cer,
cerul nostru deschis, uneori crud, ticălos, inamic...

Şi totuşi cineva ţine cu noi!
Dar cine?
De ce?
Până când?

poezie de Dan Gîju din Jurământ şi rugă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti tu?

Te simt în urma mea şi-acum
Te-ntreb mereu: cine eşti tu?
Dar nu-mi răspunzi, eşti prea tăcut.
Cine eşti tu?

Poate-ai rămas blocat în lume
Şi-acum mă vezi ca pe-un părinte
Cine esti tu, de-mi strici destinul?
Spune, ce eşti?

Doar în biserici scap de tine
M-astepţi când ies pe sfânta poartă
Cine eşti tu de nu vrei crucea
Zi-mi, cine eşti?

De te-a trimis cel din adâncuri
Să mă conduci în faţa Lui
Cine e El să-mi poruncească?
Cine eşti tu?

poezie de Alin Ojog (21 noiembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hortense Robbins

Numele meu era prezent în toate ziarele –
Când cinam undeva
Sau când călătoream undeva,
Sau când închiriam o casă la Paris,
Unde eram parte a aristocraţiei.
Întotdeauna mâncam sau călătoream,
Sau mă tratam la băi, la Baden-Baden.
Acum sunt aici să onorez
Spoon River, aici lângă familia din care cândva am apărut.
Nimănui acum nu-i pasă unde am luat cina,
Sau am trăit, sau cu cine m-am conversat,
Sau cât de des mergem la Baden-Baden.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe

de ce mereu mergând pe drum
vorbesc tăcând şi plâng în gând
de ce lacrimi curg dar nu ajung
să stingă durerea unui om
de ce nu tac când pot să plâng
de ce-aş vorbi când atunci când zac
de ce doar zac pe cripta vieţii
aici nimeni nu trece
e frig şi e atât de rece
doar moartea petrece
nu ştiu cine sunt
de ce sunt
dacă mai sunt
doar merg şi plâng
şi uneori întreb în gând
dar oare până când...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!