A mea

Singuratecă ea mă aşteaptă să-i vin acasă,
În lipsa mea ea se gândeşte numai la mine,
ea cea mai dragă şi cea mai aleasă
dintre roabele sublime.

Ei i se face rău de singurătate
ea stă şi spală tot timpul podeaua
până o face de paisprezece carate
şi tocmai să calce pe dânsa licheaua.

Ea spală zidul casei cu mâna ei
şi atârnă pe dânsul tablouri
ca să se bucure derbedeul, e-hei
căzut de la uşă-n ecouri.

Ea îşi aşteaptă bărbatul beţiv
Ca să-i vină acasă
şi degetele albe şi le mişcă lasciv
pentru ceafa lui cea frumoasă.

Pregătindu-i-le de dezbătat
ea ţine în boluri şi zeama acră,
părul lung şi negru şi-l întinde de la uşă spre pat
să nu greşească bărbatul niciodată
drumul predestinat.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragoste

Ea stă plictisită şi foarte frumoasă
părul ei negru este supărat
mâna ei luminoasă
demult m-a uitat, -
demult s-a uitat şi pe sine
cum atârnă pe ceafa scaunului.

Eu mă înec în lumine
şi scrâşnesc în crugul anului.
Îi arăt dinţii din gură,
dar ea ştie că eu nu râd,
dulcea luminii făptură
mie, pe mine mă înfăţişează pe când
ea stă plictisită şi foarte frumoasă
şi eu numai pentru ea trăiesc
în lumea fioroasă
de sub ceresc.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum păşi pragul porţii începu casele a ţipa de ar fi deşteptat şi pe morţi din groapă. Auzind zânele ţipătul se întoarseră acasă numai cât ai zice mei. Ele văzură că lipseşte argatul de acasă, spălăcitura ce mai rămăsese în baia unde se îmbăiase argatul şi nucile ce lipseau; nu mai zăboviră, ci se luară după dânsul. Cât p-aci să puie zânele mâna pe ei. Şi fugi, zânele după dânşii; ei fugi! zânele după dânşii. Daca văzu şi văzu calul primejdia, întinse pasul la drum şi începu a zbura ca gândul, până ce, tocmai când era zânele să-i prinză, ei trecură de pe tărâmul lor şi se opriră. Puterea zânelor până aci era. Iară daca văzură ele că le trecu otarele, începură cu binele a se ruga de el ca să-şi taie părul să li-l dea lor; dară băiatul le făcea cu bâz! Ele se rugară ca barim nucile cu haine să le dea. Băiatul le arătă coltucul. Atunci zânele se rugară ca încailea să le arăte părul, să se bucure şi ele de vederea lui. Atunci băiatul îşi răsfiră părul, încălecă şi zbură cu bidiviul lui. Zânele se uitară cu jind la dânsul şi nemaiavând ce face, se întoarseră acasă şi vorbiră între ele ca să nu mai bage argat strein la curtea lor, cât or trăi ele.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul

Bărbatul - haideţi să-l vorbim de bine! –
Fiind inteligent şi în putere,
Oricând de la femeie va obţine
Tot ce doreşte dânsa să-i ofere.

epigramă de Ion Diviza din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menaj

Mai în toate casele
Treburile-s cam aşa:
Dânsa spală vasele,
Dânsul spală... putina.

epigramă de Nicolae Ghiţescu din Epigrame cu şi despre femei (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeala

Până şi apa greşeşte când curge la vale
şi spală de îngeri pontoanele goale
până şi cerul greşeşte
când se împiedică de pragul de nori
şi de-naltul din cale!
Greşeşte
până şi peştele când prins nu vorbeşte în plasă
şi-l lasă pe om să greşească
când îl duce acasă
copilul să-şi crească
şi să nu-i mai vorbească
deşi îşi doreşte...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-l uitaţi

Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,
Lăsaţi-i din când în când un loc liber la masă,
Ca şi cum ar fi viu între noi,
Ca şi cum s-ar fi întors acasă.
De fapt el s-a întors dintre noi întâiul,
Numai că s-a întors puţin mai ostenit
Şi pe un pat nevăzut şi-a aşezat căpătâiul
Lângă veniţii acasă din mit.
El şi-a făcut lucrul lui şi acum
Poate că îi e sete, o sete arzând
Ora până la noi, ca un fum.
Deci lăsaţi pentru el să cadă viu pe pământ.
Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,
Strigaţi-l din când în când pe nume,
Ca şi cum ar fi viu printre noi
... Şi atunci el va surâde în lume."

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul de împărat rămase ca un zăpăcit. Se întoarse acasă, dară cu gândul era tot la dânsa. Tată-său, văzându-l tot pe gânduri şi trist, nu ştia ce să-i mai facă să-l înveselească oarecum. Când iată că-l poftesc la altă nuntă de împărat, unde se şi duse cu împărăteasa şi cu fiul său. Ca şi la cealaltă nuntă feciorul de împărat jucă cu fata cea necunoscută şi frumoasă, care venise şi la această nuntă şi se prinse în horă lângă dânsul. După multe întrebări, află de la dânsa că şedea tocmai înspre partea aceea, încotro era împărăţia tatălui său, doară căci nu-i zisese că şade chiar la dânsul. Atunci fiul de împărat îi făgădui să o ducă acasă, daca era singură, şi ea priimi. Însă tocmai când era să se spargă nunta, ea pieri de lângă dânsul din horă. Se întoarseră deci acasă împăratul şi cu ai lui, însă fiul lor se topea d-a-n-picioarele şi nimeni nu ştia din ce pricină. Deşi se făcuse vâlvă că feciorul de împărat este îndrăgostit cu o zână, el însă se apăra înaintea tatălui său că nu ştie la sufletul său nimic. Toţi vracii şi cititorii de stele se aduseră şi nimeni nu ştiu să-i ghicească răul de care suferă. Unul dintr-înşii zise că e teamă să nu dobândească lipici.

Petre Ispirescu în Zâna munţilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveai părul lung până la cer

Aveai părul lung până la cer
Atârnai de dânsul pe pământ
Mă gândeam să-ţi mângâi trupul sfânt
Sânii cu sfială să ţi-i cer

Coapselor închise să mă-nchin
Să le-ating uimit ce albe sunt
Doar cu floarea grea a unui crin
Să le-mbrăţişez îngenunchind

Şi apoi ca fluturii să pier
Luat de dup-amiază şi de vânt
Aveai părul lung până la cer
Spânzurând de dânsul pe pământ...

poezie de Emil Brumaru din Submarinul erotic (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-acasă

Sunt acasă!
Graurii mi-au adus sperietori şi urme de cizme
în picioarele descălţaţilor.
Sunt acasă...
Pisica linge cactusul stropit cu apa
în care mama a spălat peştele.
Sunt acasă!
Cireşele dansează pe masă.
Tata şi-a făcut bagajul cu un an într-o secundă.
Mama şi-a pus pe geam
ochiul din care porumbeii nici nu mai vor să se-ascundă.
Sunt acasă!
Şi iarba mă aşteaptă îmbrăcată în coasă
şi în mireasă
să-i zic
şi să tac
Da!
Sunt acasă!
Să te tai sau până mai vin din casă-n-casă
că te văd să mă prefac?

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci

Numai pentru că gândeam
caii îşi întorseseră capetele spre mine,
arborii toţi se răsuceau
izbiţi de crivăţe sublime.
Numai pentru că visam
crescuseră aripi la peşti
şi stelele iluminau
cu păsări cereşti.
Numai pentru că tăceam
piatra începuse să vorbească cu izvoare
câmpia începuse să dea grâu şi porumb
lumina se înfigea în soare.
Numai pentru că muream
albul devenea negru
linia, punct
şi cuvântul fără de înţeles.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A văzut-o cu ochii minţii pe liceana de 16 ani, năltuţă, cu frumuseţea bobocului care îşi înalţă boiul spre soare pentru a-i răpi o fărâmă de lumină şi căldură pentru ca, într-o dimineaţă senină să devină orhideia căreia el dorea să-i simtă parfumul, să-i sărute petalelw, să-i mângâie tulpina mlădie. Ea priveşte pe furiş poarta casei de alături, ştie că ochii lui au urmărit-o ca apoi să alerge ca s-o prindă din urmă şi să meargă împreună pe drumul pe care nu concep să-l străbată singuri. O perdea se mişcă la fereastra casei pe care ea a părăsit-o, nişte ochi o urmăresc cu părere de rău că nu pot vedea ce se petrece mai departe, dacă nu cumva mâinile lor se unesc sau se mângâie peste nişte sfinte limite. O vede pe studenţa care este acum floare împlinită Ea răspândeşte în juru-i surâs şi voie bună pe care nu vrea să le dăruiască altcuiva decât tânărului pe care ştie că o iubeşte. Ei nu socotesc că viitorul îi aşteaptă, ci trebuie să iasă în întâmpinarea lui, să şi-l apropie. Perdeaua de la ferestră se mişcă, nişte priviri se pierd în zădărnicie. Ei îşi unesc mâinile, s-au învăluit unul pe celălalt în culoarea ochilor lor şi simt că au un singur sugflet." Vino din Liban mireasă" îi cântă el. Mireasa lui e mai frumoasă şi mai înţeleaptă decât strălucitoarea biblică. Este mireasa lui.

Neron Aurel în Romanul "Generaţiile", capitolul Xi (august 2020)
Adăugat de Neron Aurel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţia soldatului beat

mergea pe trei cărări dorind
să descopere drumul
pe care vine soţul soldat beat
s-au căsătorit înainte de-a pleca
în misiunea aia periculos
de secretă că nici nu s-a mai întors
treaz şi teafăr şi plin de onoruri
după ce-a descoperit gustul ţuicii
de pere acum bea orice
distanţa dintre ei o doare
aşteaptă ieşirea primilor eroi
turtiţi priveau în zare şi se întrebau
cât mai au până acasă
vor afla dacă vor ajunge
soţul ei soldat zace într-un bar
ascuns strategic sub o masă
aşteaptă venirea infanteriei
blindatele vin la urmă cu nota de plată
se va întoarce curând acasă
acum aşteaptă cuminte
să găsească cele trei drumuri
care duc spre casa lui

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Postumă

Lumea se teme. Lumea tremură
Doar un soare sleit
Atinge strugurii de septembrie.

Lumea se teme. Lumea aşteaptă.
Ce să-i spui ca s-o linişteşti?
Umbra se strânge încet.

Şi ce-are a face că noi cântăm!
Alte glasuri, năclăite, o-mbată;
Nu e de-ajuns pentru a îneca timpul.

Ea freamătă, c-o spumă pe buze.
Umbra vine să-i chircească tâmplele.
Lumea se teme. Lumea aşteaptă.

poezie clasică de Jules Romains din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Ion Caraion
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri de singurătate - I

De viaţă m-am îndrăgostit mereu,
De ceruri înalte şi senine,
De pământul muncit din greu
ACASĂ, la ŢARĂ, la mine!

Am arat, am semanat, am cules
Vise şi speranţe noi, depline,
Şi cu toată lumea m-am înţeles
ACASĂ, la ŢARĂ, la mine!

Am stat la mese cu cei dragi
Cu sufletele de iubire pline
În dulceaţa florilor din fagi
ACASĂ, la ŢARĂ, la mine!

Cuvintele îmi înfloresc în gură
Credinţa fiind în Sfînta Treime
Să nu gândesc de rău, cu ură,
ACASĂ, la ŢARĂ, la mine!

Respect şi preţuire port la toţi
Mărturisind dorul din destine
Aşteptând astăzi copii şi nepoţi
ACASĂ, la ŢARĂ, la mine!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suprema aşteptare

Cu mine-am plecat în singurătatea mea aleasă
Şi-n mine îi port calzi, pereţii vechi care m-apasă,
Şi vrăjmaşa tăcere care-şi vântură oasele,
Ori tigva rânjind tacit, ce îşi zornăie coasele

Sub paşii mei zac înzăpezite iluziile,
Îmbătrânesc în braţul ostenit perfuziile.
Să-i iert, mă aşteaptă toţi sorţii ce mă abuzară,
La geam aşteaptă moartea inutil ereditară.

Dar insomniile m-aşteaptă cu o noimă nouă,
Destinul cosmic m-mparte anticipat în două:
Jumătate suspin acasă la noi în grădină,
Jumătate înfrânt de dor într-o lume străină.

poezie de Stelian Platon (22 mai 2017)
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Aşteptând
Fie veşti noi, fie o nouă zi sau apusul soarelui
Toţi asteptăm
Aşteaptă-un minut!
Aşteaptă schimbul de tură
Aşteaptă până când se va întoarce tatăl tău acasă!
Aşteaptă
Am tot aşteptat şi-am tot auzit aceste lucruri de-a lungul anilor
Merită să-aştepţi
Să rămâi în acest joc al aşteptării?
Ce aştepţi?
Nu mă aştepta pe mine!

poezie de Kelly Kurt, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rifca cea frumoasă la rabi

Într-un orăşel de munte
Rabi–i omul învăţat.
Are el răspuns la toate
Şi se face ascultat.

Veni Rifca cea frumosă,
Zise cum vă spun acum:
- Eu am cinci copii acasă
Şi al şaselea-i pe drum.

Spune Rabi, mă învaţă,
Sigură-s că tu le ştii:
Ce să fac de acum în viaţă,
Ca să nu mai fac copii?

Stă Rabii şi se gândeşte
Şi-o priveşte pe sub geană ;
«Ah! Ce frumuşică este »
Iar păcatul îl îndeamnă.

- Când Ştrul îţi face ochi dulci,
De la mine tu să ştii
Dacă-n pat ai să te urci,
Picioarele-ntr-o oală să le ţii.

-Dacă ăsta este sfatul,
Mă gândesc – nu-i vorbă goală,
Eu am să-mi trimit bărbatul
Ca să-mi cumpere o oală.

Au trecut doi ani de zile,
Poate chiar ceva în plus,
Şi din nou la Rabi vine,
Rifca, dar nu cum s-a dus.

-Rabi, am acum şase copii
Şi iar sunt însărcinată.
Ştiu că toate tu le ştii.
Mai învaţă-mă o dată.

-Rifca dragă, rog să-mi spui
Dacă sfatu-ai respectat:
Picioarele-ntr-o oală să le pui
Când cu Ştrul te urci în pat.

-Sfatul, eu l-am respectat.
Dar bărbatul minte n-are:
Două oale mi-a luat.
N-a găsit una mai mare.

poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dară când se despărţiră? Plângea şi lemnele şi pietrele de jalea unchiaşului şi a babei. Vezi că pricepură ei că n-are să se mai vază. Poate că în cer, dar aci pe pământ, de leac! Şi se duse, şi se duse Făt-Frumos cale lungă depărtată, care de aci înainte se găteşte, basmu mai frumos grăieşte, se duse până ajunse la o poiană frumoasă, de marginea căreia curgea un râuleţ. Aci îşi căută el loc de popas. Fie, că-l şi găsise, căci era o frumuseţe de nu te îndurai să te depărtezi de dânsa. Licheaua de stăpân al moşiei, nici una nici alta, voia cu dinadinsul să aibă pentru dânsul inelul lui Făt-Frumos şi mai multe nu. Se luă după dânsul, şi cugeta că, mai cu marghiolii, mai cu şoalda, mai cu prefăcătorii, să înşele pe Făt-Frumos şi să-i dea pui de giol la inel. Daca văzu Făt-Frumos că vrea să poposească, se opri şi el mai cât colea, după un mărăciniş, şi aşteptă până să adoarmă. Făt-Frumos, nici că se gândea la nişte astfel de mişelii, el întinse pe pajişte nişte scoarţe scumpe ce le avea, se aşeză pe dânsele, mâncă şi se culcă. Vizitiul lui cel credincios stătu de pază o bună bucată de timp, şi daca văzu că nici apele nu se mai mişcă, şi fiind şi ajuns de osteneala drumului, puse şi el capul jos şi-l fură somnul.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu pui mâna pe înger..

Să nu pui mâna pe înger
te sfătuiesc prieteneşte
el nu e de jumulit pentru perini
el se sfieşte
el n-are aripi aşa cum crezi tu că el are
aripile lui sunt numai la verb,
de-aceea el zboară superb,
prin creierul cel mic, prin creierul cel mare.
El tocmai ca privirea
atâta doar că pentru dânsul
suntem cu toţii de sticlă.
Vede tot ce se petrece dinapoia noastră
la o adică
creanga lui nu este creangă de alun
aerul lui nu este aer de vultur.
Cum e el niciodată n-am să pot să v-o spun
căci de frig şi de căldură, mă scutur.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul rău însurat

Prietenul meu s-a-nsurat
Fiindcă el s-a săturat
Şi de spălat, şi de gătit,
Acum, munceşte însutit.

Munceşte ziua pe câmpii,
Iar seara-i spală pe copii
Şi spală rufe, şi găteşte,
Iar soaţa lui stă şi priveşte.

pamflet de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (10 iulie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!