Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Tandrețe

Abia ieșite din muguri fragede mâini pipăie cerul,
Mângâie vântul, așa verzi cum sunt,
Și din înălțimi privesc spre pământ,
Spre locul amintirilor de tot felul;
Strânse în brațe de primele raze de soare,
Știu doar că au îmbătrânit într-un timp,
Când anii treceau în alt anotimp
Și secundele toate se schimbau într-o altă culoare;
Acum, iarăși tinere, își țin secolele-n spate,
Valsând cu aceeași grație, cum o făceau în trecut,
Chiar dacă brațele, de prea multe flori, le-au căzut
Pe coapsele ierburilor dulci și înalte!...

poezie de din volumul de versuri Călători (2019)
Adăugat de Amalie HauserSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Mestecenii

Blânde ierni, născute dintr-un soare albastru, ați rodit pe ramuri reci muguri de flori –
Diamante albe căzute din astrul ce-și ascunde ochiul sub marea de nori;
Primăveri dorite vor fi mai frumoase, flori se vor deschide din muguri dorminzi,
Din privirea caldă ce-n sine-și descoase lung albul fir al iernii din vis!...
Privește și nu te-ntreba nimic din ce ochiul nu poate vede, nu te mira că toate-s așa,
Inima ta știe și crede, ea singură te poate-nvăța
Că norii sunt lacrimile strânse în taina luminii, străpunse de toate durerile lumii întregi,
Iar ție, acum, în ochii tăi mari și albaștri, își lasă doar purpura trandafirilor coroanelor regi;
Cei puternici, cu adevărat, au stat drepți, doar în genunchi, și cu inima doar în taina aleasă
Din cuvântul, ce i-a strâns pe toți în mănunchi, dându-le, în trupuri, strălucirea neștearsă;
Privește dar și lasă-ți ochii deschiși larg spre cer, și crede tot visul iernii sfârșite,
Pe brațele lor te vor purta iar în aer, ascultându-le inimile în cor, infinite.

poezie de (29 noiembrie 2020)
Adăugat de D. MoldovanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorin Cimponeriu

Ca și cerul infinit-zăpadă-i

Ninge asemenea cum plânge un val pe mare
Și nu-l asculți cum scaldă pescărușii în zare
Doar bătăile cenușii
În zborul pescărușilor spre soare
Simțim gândim ca marea când albește albastrul
Ca și cerul infinit-zăpadă-i
Toate timp, culoare și vântul ce aleargă neoprit
Vioara dintr-un lemn
E muzica ce îmi ascunde dorul într-un mister
Povestea se tot țes târziu balade
Și ecouri tot crește floare de cais.

poezie de din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Prea multe amintiri

Prea multe amintiri s-au adunat,
înghesuite toate-ntr-o cămară
pe un rastel rămas nedescărcat
de când ne-am întâlnit întâia oară.

Cu gândurile mele le păzesc,
le-am adunat pe toate-n custodie,
înregistrate, cum era firesc,
pe file dulci din flori de iasomie.

De te întorci vreodată din trecut,
le vei găsi pe toate neschimbate,
chiar și parfumul lor de la-nceput,
rămas în karma clipelor ratate.

Doar eu, cu anii, mai îmbătrânit,
te-aștept tăcut, în fiecare seară,
cu doruri să te-alint necontenit
de vei sosi cu clipele ce zboară.

poezie de din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

Oglinda din adânc

Cândprivesc într-o fântână
mă văd cu-adevărat în zi
așa cum sunt și-am fost și-oi fi.

Cândprivesc într-o fântână
ghicesc în fața mea bătrână
cum ceruri și pământ se-ngână.

Cândprivesc într-o fântână
știu că-n adâncuri foste mume
îmi țin oglindă, ochi de lume.

Cândprivesc într-o fântână
îmi văd și soarta, uit de nume.

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.

Dezmățul cuvintelor

te privesc ca pe o trecere
din noapte spre zi
din adâncuri spre înălțimi
o trecere...
din trecut spre prezentul pe care-l împart:

început

cuprins

încheiere

tu ai ales începutul
cuprinsul mă doare pe mine
sfârșitul rătăcindu-se în cuvinte
murinde înaintea rostirii

aceeași direcție necunoscută stă pe umerii mei
semnul însingurării lipit pe frunte mă poartă
spre inima timpului din care n-a mai rămas nimic

un nume uitat într-o clipă
zâmbește întunecimii ce urcă și coboară
despicată de himere într-un dezmăț de cuvinte

te privesc ca pe o trecere cu pantofii tociți

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din înalt

Din înalt privești spre mine cu ochi blajini,
așa cum făceai tot timpul,
erai lângă mine și mă purtai în gând
chiar și în momentele când îți era greu.

Eu te întâlneam rar, crezând -i mai importantă
rutina mea zilnică, alergarea după himere.
M-ai trezit din amorțeală printr-o strângere de mână,
o strângere blândă și plină de iubire,
dar era prea târziu.

Cineva te-a iubit mai mult decât oricine,
de aceea te-a chemat la el, printre stele.
Ce a rămas în urma ta sunt doar amintirile,
alergând prin pustietatea acestor vremi,
în speranța reîntâlnirii.

Când plângeam,
plângeai cu mine pentru visul meu,
când râdeam,
erai o primăvară superbă cu apusuri vulcanice.
Acum... chiar de îmi continui visul,
știu soarele și vântul te iubesc ducând
pulbere de stele spre locul din care mă privești,
tu fiind sora mea sub soare,
iar eu, frate pe pământ.

poezie de (14 noiembrie 2011)
Adăugat de aer neluSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pași spre nimic

Va veni și acel timp,
Al tăcerilor imense,
Când trifoiul de pe câmp,
Nu voi ști când înflorește.

Nu voi ști poate nimic,
Nici cum crește firul ierbii
Și din locul din pământ,
Nu voi ști cum urlă cerbii.

Va veni și acel timp,
Al tăcerilor profunde,
Fără gându-mi recitând,
Din poemele nocturne.

Și-atunci liniște și pace
Și-atunci gloduri de pământ
Mă vor legăna în brațe,
Fără brațele să simt.

Cine știe cum va fi,
Când sub pleoape va fi negrul,
Poate negrul nu va fi
Și nimicul va fi zeul.

Poate e adevărat
Și doar sufletul trăiește
Și lăsând trupu-mi uscat,
Va trăi altă poveste

Îmi e greu să mă gândesc,
Când va fi să fie timpul,
Singur să mă părăsesc,
Să m-amestec cu nimicul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Diana Niță

Trecut-au anii

Trecut-au anii,
Și duși au fost.
Am trecut și noi,
Odată cu timpul,
Nu mai suntem ce am fost.
Trecut-au anii,
Toate s-au schimbat
Și locul copilăriei noastre
E îmbibat în amintiri și praf.
Trecut-au anii,
Noi rămasa-m tot aici,
Statornici ai vieții,
Ai nemărginitului timp.
Trecut-au anii,
Și omul peste timp,
Anii au rămas în urmă,
Amprenta chipului răvășit.
Trecut-au lunile cu caru',
Trecut-au zilele
Rând pe rând,
De mă întrebi ce zi e astăzi,
Nu știu.. Mă simt confuz.
Trecut-au anii tinereții,
Nu se vor întoarce înapoi,
Ăsta-i cursul firesc al vieții,
Ne-am născut
Să fim muritori.
Trecut-au anii,
Am și uitat, Ce înseamnă noțiunea timp,
Nu mai știm să ne bucurăm
De lucruri mărunte,
Simțim, trăim,
Într-un mod obiectiv.
Trecut-au anii,
Nisipul din clepsidra timpului
S-a scurs demult,
Am ajuns la capătul vieții,
Trăim clipa,
Poate ultimul minut.
Trecut-au anii,
S-au irosit în zbor,
Oamenii sunt ca și
Corăbiile pe mare
Își urmează calea,
Prin viață-s trecători.
Trecut-au anii,
Privesc trecutul ca într-o oglindă,
Dar nu mă recunosc,
Oare așa mult timp să fi trecut,
Mă simt a fi opusul,
A ceea ce sunt și văd.
Trecut-au anii,
Viața s-a scris într-o carte.
Am imagini lipsă din ea,
Capitole, încă neîncheiate,
Mintea nu vrea să-și amintească,
Momentele nefaste.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-am dat seama, prea târziu

Mult prea repede-am căzut
Când din flori ai apărut.
Pe spate eu am căzut,
Toată viața am zăcut.
Să mă ridic, n-am putut,
Și m-am transformat în lut.
Poate tu, asta ai vrut,
Când din flori ai apărut.
De-atunci, mult timp a trecut.
Din cenușă-am renăscut,
Pe tine iar te-am văzut,
Pe spate, n-am mai căzut.
Acum, noroc am avut
Că tu mi-ai dat un sărut.
Viața nu mi-am mai pierdut
Și-am rămas pe acest lut,
Să trăiesc, nu ca-înainte,
Fiindcă m-am învățat minte.
Atunci când răsari din flori,
Tu nu vrei să mă omori.
Tu vrei doar să mă iubești,
Fericire să-mi dorești.
Viața vrei să ne unim
Și-împreună să trăim.
M-ai convins, acuma știu.
Mi-am dat seama, pre târziu.

poezie de (17 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Mi-aș țese inima de-a ta

Mi-aș țese inima de-a ta
Să bată împreună,
Eu doar al tău, tu doar a mea,
Noi Stele, Soare, Lună.

M-aș face, eu, una cu vântul,
Chipul tău mereu să-l mângâi,
Aș vrea doar eu să fiu cuvântul
Celui te iubesc dintâi.

Mi-aș țese ființa mea de-a ta
Ca amândoi să mereu fim,
Dintr-un aluat cu fericirea,
Dospiți, pe veci, să ne iubim.

Mi-aș face timp și din netimp,
Doar ca să fiu mereu cu tine,
Aș inventa alt anotimp,
Tu să-mi fii anotimp, iubire!

Aș țese din raze de soare
Veșmânt doar pentru amândoi,
Din curcubeu aș lua culoare,
Să colorăm viața din noi;

-Căci te iubesc cum n-am iubit,
Cum nu speram c-o să iubesc,
Cu tine mă simt împlinit,
Tu îmi ești darul, sfânt, ceresc!

poezie de (30 octombrie 2016)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Nu există margini

Într-o înfrățire cu timpul,
nu știu dacă mai trăiesc în el ori în afara lui,
simt am un timp propriu
care-mi oferă o altă perspectivă vicleană
într-un anotimp nediferențiat de viață.

Marginile universului meu nu există,
scriu cu raze de soare pe umbre
și-n fiecare semn pun o identitate falsă
dată de un botez în ape necunoscute,
așa că, primește-mă și pe mine, Doamne,
cu ruga la praznicul împărătesc,
să fiu meseanul tău
care-și rupe pâinea din suflet
și o împarte celorlalti
chiar dacă-i mică
și nu-i satură.

Lumina din ochii mei
e aceeași
pe care mi-ai dăruit-o Tu
și cuvântu'-i la fel.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Tăcere

am strâns gheața de pe chipul iernii
și-am aruncat-o
înapoi
spre un Decembrie
timp proscris
simt durerea nopții cum mă strânge
în clește, încă o zi
încă un ieri

o fereastră din mine a rămas lumină
întoarsă spre cer
astăzi norii picură așchii, prea subțiri
ca trupul să-mi mai poată simți
amintirea îngropată în zidul tăcerii

privesc cum cad secundele și pictează timpul
înspre trecut, cu mine
nu mai sunt nici măcar iarna să-ngheț
la capătul unui drum închis
pe câmp aleargă vântul, strigând a pustiu

poezie de (februarie 2013)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Floare de cais

Într-o zi, din misteriosul mai
Am simțit , tu nu mai erai:
Te piedusei dragoste-ntr-un vis
Cum se pierde-n fruct, floarea de cais...

Și am plâns zadarnic, lipsa ta,
-Zbucium cum n-am mai avut nicicând! -
Cerul peste toate revărsa
Un prinos de lacrimi pe pământ.

Fructele pe brațe îmi creșteau -
Și-au venit fete să le culeagă -
Soarelui, voioase surâdeau
Și-au păstrat dulceața lor întreagă.

Poate altă dată, în alt timp
Iarăși voi primi iubire, al tău nimb:
Știu că nu ai fost deloc un vis
Și mi-e dor să mai fiu floare de cais!

poezie de din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Mihaela Soare

Prea multe

Mult prea multe primăveri
Și-atâtea veri, și-atâtea ierni
Și toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,

Și mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Și multe nopți scurse pe rând,
Doar frământând, doar așteptând

Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Și norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng

Și mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori șoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... și eu le frâng.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Mihaela Soare

Prea multe

Mult prea multe primăveri
Și-atâtea veri, și-atâtea ierni
Și toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,

Și mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Și multe nopți scurse pe rând,
Doar frământând, doar așteptând

Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Și norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng

Și mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori șoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... și eu le frâng.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un vânt călduț de primăvară

Un vânt călduț de primăvară
Mă cheamă să ies afară,
S-aud muguri cum plesnesc,
Cum pe crengi frunzele cresc.
Cum aspiră spre lumină
Frunze verzi, flori de hermină.
A-nverzit din nou câmpia,
Mieii zburdă pe tăpșan,
Cântă iarăși ciocârlia
Alături de-un ciocârlan.
Fluturi frumos colorați
Zboară-acum din floare-n floare.
Bucuroși -s parfumați,
Mai cu poftă vor să zboare.
O buburuză pictată
Pe mâna mea s-a așezat.
I-am cântat ceva și-ndată,
În văzduh s-a avântat.
Ca o ploaie, albinuțe
Se așează pe floricele,
Și cum sunt de hărnicuțe
Adună mierea din ele.
Colo-n vale, în zăvoi
Cucul cântă ani de viață.
Sus pe crengi, un pițigoi
Cântă de azi dimineață.
Pe copacii înfrunziți,
Pupăza noastră roșcată
Te-ndeamnă ca s-o asculți,
Cum făcea Nică odată.
Toate păsările cântă
De răsună-ntreaga glie.
Copiii cu drag ascultă
Și saltă de bucurie.
Din cerul lipsit de nori
Soarele-și trimite raze
În grădinile cu flori,
Ale vieții mândre oaze.
Un vânt călduț de primăvară
Obrajii-mi mângâie ușor.
Rândunelele iar zboară
Să-și hrănească puii lor.

poezie de (martie 2011)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Floare de cais

Într-o zi din misteriosul mai
Am simțit , tu nu mai erai -
Te piedusei dragoste-ntr-un vis
Cum se pierde-n fruct, floarea de cais -...

Și am plâns zadarnic, lipsa ta, -
Zbucium cum n-am mai avut nicicând -
Cerul peste toate revărsa
Un prinos de lacrimi pe pământ...

Poate altă dată, în alt timp
Iarăși voi primi iubire, al tău nimb!
Știu că nu ai fost deloc un vis
Și mi-e dor să mai fiu floare de cais!

poezie de din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Începuturi

Cer de pergament, alb și rece,
Împresurat de nori, până-n zări,
Tulburător, ca-n adâncuri de mări,
De ce-mi ții ochii captivi
într-un anotimp ce va trece?...
Ramurile pomilor sunt copleșite de stele,
Pământul explodează de verde crud,
Și chiar dacă te privesc îndelung, te și aud
În toate ploile ce cad în șiraguri de perle;
Te simt și în vânt, ca un bătrân matelot,
Cum bate încet, întețindu-se iară,
Atunci când pământul îndrăznește să-ți ceară
Să-i descoperi adevăratul chip pastelat tot!

poezie de (2021)
Adăugat de Andreea SteinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorica Iliescu

Mamă

mamă
eu mi-aș dori să mă-nțelegi
cum ai făcut de-atâtea ori
când mă strigai ca să mă cerți
sau să mă ții în brațe

mi-erau mai dragi caișii pe atunci
îți mai aduci aminte cum mă ascundeam
în falnicele lor brațe
doar ca să îți fac în ciudă

mamă

toți arborii din lume mă iubeau
ca pe o frunză dintr-un anotimp
pierdut în cele multe
neînțelese de alți ochi verzi

și ai știut și tu
așa cum am simțit și eu
suntem trup comun acum
cu trunchiul lor

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trebuie să merg la o plimbare

Și te privesc cum te îndepărtezi,
Intri într-un tunel din ce în ce mai întunecat,
Al cărui capăt nu-l văd
Și-ți văd chipul umbrit,
Cum milioane de alte figuri,
Îmi intră în raza vizuală
Și tu te adâncești într-o tăcere,
Tot mai puternic răspândindu-se,
De jur împrejurul acestui întuneric.
Dar oare tunelul care te absoarbe,
Nu se întunecă asemenea conștiinței tale?
E liniște... Câteodată aș zice e chiar prea multă,
Dar îmi amintesc nu se mai aflase,
De tare multă vreme pe aici
și o consider atunci Binecuvântată.
Însă nu pot opri întrebările să-mi alerge
Din cap până în picioare,
După care se îndreaptă spre tine,
Și toate au un singur țel,
Și apoi mă întorc spre liniște
și mă opresc spre a o asculta.
Și e atâta soare în jur, alergând
cu un singur cuvânt în brațe, ca un disperat:
SPERANȚĂ
Ar trebui să merg la o plimbare.
E o vreme așa frumoasă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook