
Sonetul 57
Sunt robul tău și cum să te slujesc
Decât îndeplinind a ta dorință?
Căci timpul meu eu nu îl prețuiesc
Fac tot ce-mi ceri, cât este cu putință.
Eterna lume nu cutez s-o cert,
Dar eu, stăpâne, te aștept pe tine
Și-a lipsei tale amărăciune-o iert,
Și că m-ai părăsit cândva pe mine.
Și nu cutez să-ntreb cu gând gelos
Cu ce te-ocupi și unde-ți este locul,
Ci ca un rob smerit, cuget frumos
La cei ce-mpart cu tine-acum norocul.
Iubirea-aceasta e o proastă, zău,
Căci orice faci, ea nu-ți pune gând rău.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Sonetul 44
Dac-aș avea un trup din gânduri fine
Nu m-ar reține crunta depărtare
Și-aș fi purtat prin spațiu către tine
De la hotarele aflate-n zare.
Și unde-mi stă piciorul nu contează,
Chiar dac-aș fi la alt capăt de lume,
Căci gândul peste mări și țări planează
Când vrea s-ajungă undeva anume.
Dar eu nu-s gând și-acest gând mă omoară,
Cât trebuie să zbor s-ajung la tine,
Căci sunt pământ udat cu apă chioară,
Iar timpul face ce vrea el cu mine.
Că am primit doar elemente dense
Și-am lacrimi grele și tristeți imense.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 71
Nu mă jeli când eu voi fi murit
Și clopotul cel trist va anunța
C-această lume rea am părăsit
Să locuiesc cu viermii undeva.
Nu te gândi, când versul vei citi,
Că eu l-am scris, căci te iubesc nespus,
De-aceea vreau în gând să nu mă știi,
Ca nu cumva de dor să fii răpus.
Dar dacă totuși vrei ca să citești
Când eu țărână poate sunt de-acum
Numele meu să nu ți-l amintești,
Lasă-ți iubirea să se facă scrum,
Căci eu această lume n-o suport
Să râdă când suspini și eu sunt mort.
poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Suflare este omul
Suflare este omul
Ca umbra pe pământ
Ca nor se risipește
Viața și-a lui gând.
Comori dacă ar strânge
De el s-ar frământa
Nimic nu sunt nainte
Doamne naintea Ta.
Sunt ca și o lăcustă
Așa de izgonit
O, Doamne, mă ajută
De ce m-ai părăsit?
Sufletul meu suspină
La Tine mâna întind
Aștept raza-Ți senină
Să pot să Te cuprind.
Călăuzește-mi calea
Fii Doamne adăpost
Tu să îmi faci cărarea
În viața mea cu rost.
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 58
Ferească Dumnezeu, ce ție m-a înrobit,
Să nu-mi treacă prin cap să-ți stric plăcerea
Ori să îți cer să-mi dai în scris ce-ai plănuit,
Căci sunt al tău vasal și-ți respect vrerea.
Și trebuie să-ndur, că-s la cheremul tău
Și-s prizonierul libertății tale,
Răbdare îmi doresc, căci ești ca un călău
Dar nu te-acuz că m-ai umplut de jale.
Și-ai privilegii mari, poți merge unde vrei
Tu hotărăști cum vei petrece timpul
Și orice îți dorești, îndată poți să iei
Iertându-ți îndrăzneala și tertipul.
Eu trebuie s-aștept, iar așteptarea-i grea
Plăcerea nu-ți condamn, de-i bună sau e rea.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Impotența redării
Ați fost vreodat' epuizați de frumusețea
Ce-o găzduiți alături zi de zi,
Să nu mai știți părinți și nici copii,
Să nu mai știți c-ați trecut tinerețea?
E straniu, ca-ntr-un gând de masochist,
Dorindu-ți certă exclusivitate
Dar și-a-mpărți-n același timp cu altul, parte,
Ce ai să iubești?... Ești Mefisto și Christ!
De câte ori n-ai regretat norocul
Ce nu-ți dă șansă să expui sublimul,
Să-l vadă o lume-ntreagă... femininul
Când e superlativ și i-ai vrea public locul?!
Cert sunt că ce-i frumos este simbol mândriei,
Căci e-un mister, plăcutul nu-i un viciu;
Finețea, gustul, fizicu-n deliciu,
Se-ngemănează caracterului, moralei, datoriei!
Natura însăși se desparte greu
De frumusețe, veșnica sa parte
Și de un timp naște tot mai frumos, decât dă moarte...
Și-s parte a naturii-n fond... Iubesc frumos mereu!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu credeți gândurile voastre: "Eu sunt corpul" este un gând. "Eu sunt mintea" este un gând. "Eu sunt făcătorul" este un gând. Grija este doar un gând. Frica nu este decât un gând. Moartea nu este decât un gând.
citat din Ramana Maharshi
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Hotspur: Dar gându-i robul vieții,
Iar viața e paiața timpului
Și timpul, care e măsura lumii,
Se va curma cândva.
replică celebră din piesa de teatru Henric al IV-lea, Actul V, Scena 4, scenariu de William Shakespeare (1597), traducere de Dan Duțescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
De te simți străin în lume
De te simți străin în lume
Părăsit de ai tăi cei dragi
Nu te pierde-n deznădejde
Să nu-ți faci singur necaz.
Nu uita că sus in ceruri
Ai un frate minunat
Și El a trecut prin lume
Și-a fost chiar crucificat.
El dorește să fiți prieteni
A murit și-n locul tău
Nu mai sta străin in lume
Hai și tu la Dumnezeu.
Nu uita, El te iubește
Cum nimenea n-ar putea
El îți poate schimba viața
Cum n-o face nimenea.
Chiar de-ai fost în astă lume
Poate-un mare păcătos,
El te spala-n a Lui sânge
Căci așa a spus Hristos.
Nu lăsa ca deznădejdea
Să te bage în mormânt
Căci atunci ai pierdut totul
L-ai pierdut pe Domnul Sfant.
AMIN
poezie de Elena Fărăgău (2009)
Adăugat de Alexandra

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 31
Sufletul tău, iubit e cu tăria
Mai multor inimi ce poate-au murit
Și-n el Iubirea-aduce bucuria
Unor prietenii ce s-au sfârșit.
Căci câte lacrimi sfinte și supuse
Nu mi-a furat din ochi iubirea dragă,
Ca un profit pe sufletele duse,
Dar ce-am salvat, în tine-acum se bagă!
Tu ești mormântul moartelor iubiri
Plin de trofee de iubite reci
Care-au lăsat ce-i bun, ca tu s-admiri
Și să profiți de ce-au avut pe veci.
Căci chipul lor iubit îl văd în tine,
Iar tu mă ai acum întreg pe mine.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 40
Ia-mi tot ce am, iubitele, iubirea,
Vei fi mai mulțumit decât ai fost?
Nu, dragul meu, căci toată fericirea
Ți-am dat-o eu și ai avut un rost.
Dar dacă-mi vrei iubita, nu iubirea
Nu te condamn fiindcă profiți de ea,
Dar ai greșit lăsând ca amăgirea
Să facă azi din tine tot ce vrea.
Hoț blând, m-ai jefuit, dar iert greșeala,
Deși îmi furi din sărăcia mare,
Însă iubirea știe că sminteala
De la cel drag te doare cel mai tare.
Malefice plăceri de oameni pătimași...
Dar eu mai bine mor, decât să fim vrăjmași.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 64
Când am văzut cum pietre funerare
Din vremuri vechi, distruse sunt de vreme;
Cum la pământ zac turnuri lucitoare,
Iar bronzul veșnic de teroare geme;
Când am văzut oceanul cum râvnește
Ca țărmul cel uscat să-l cucerească
Cum apa peste el se năpustește
Și-l roade rău, dar el o să renască;
Când am văzut schimbările depline
Și că ce-i sus precis se prăbușește,
Ruina m-a învățat să cuget bine
La Timpul ce iubitul îmi răpește.
Acest gând, mie, ca o moarte-mi pare
Și plâng de teamă, căci voi pierde tare.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 120
Că te-ai purtat cândva meschin, m-ajută,
Și pentru acea tristețe ce-am simțit
Îmi recunosc greșeala neplăcută,
Că nu sunt din oțel, nici din granit.
Căci dacă te-a durut a mea purtare
Ca și pe mine-a ta, ai îndurat;
Iar eu, tiranul, nu am fost în stare
Să cântăresc cât m-ai îndurerat.
Și-a noastră noapte neagră îmi amintește
Ce trist a fost atunci sufletul meu
Și de-alifia ce tămăduiește;
M-ai uns cu ea, te-am uns apoi și eu.
Cu rătăcirea ta tu mi-ai plătit
Eu îți plătesc cu-a mea și suntem chit.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru eternitate
Darul meu
Un gând curat
Mântuirii tale, bunule Dumnezeu!
Inima mea, încercată la greu
Tinerețea sufletului meu
Rugăciuni ce-am înălțat
Unui crez pentru eternitate.
Prin care mai cutez
A cere la greșeli iertare
Ruga mea din răsărit de soare
Ascult-o, Doamne
Si mă luminează
Cu fruntea sus, cum să primesc
Harul lui Dumnezeu
Iubindu-te cu tot sufletul
Voi cânta și la strană
Eterna dragoste de mântuire
Sufletul meu.
Crezul meu de neclintit
Unanim acceptat și ție dăruit.
acrostih de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mândrului...
Eu nu-ți sunt mamă, nu-ți sunt tată,
Dar dacă-ai vrea să mă cunoști
Întreabă-mă ce-am fost odată
Și fără cu noroi să-mproști!...
Întreabă-te pe tine, oare
Ce vei mai fi de-acu' în drum?
Căci clipele sunt călătoare
Să n-ajungă din perle, scrum...
Știi foarte bine-n astă lume
Norocul nu ți-l faci doar tu
Și printre drame, printre glume
Vei fi un cineva... sau nu!...
Așa că trece cu vederea
Măcar atâta poți să faci,
Și fiecare cu averea
A mea de duh, a ta din saci...
De vrei să sprijini o ființă
Tu ia aminte și gândește
N-o să te mustre-n conștiință
Te-ajuți pe tine sufletește!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (15 iulie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dintr-un gând...
Când dintr-un gând aș face două
Și curg cuvinte ca un râu,
Când ploaia lunecă prin frunze
Și un suspin e fără frâu,
Înșir cuvintele în noapte
Și număr clipe fără tine,
Aștept din nou ziua cu soare
Și vara care numai vine...
Când dintr-un gând aș face două
Poate m-ai auzi mai bine,
Ți-aș povesti în miez de noapte
Cuvinte ce nu țin de mine,
M-ai înțelege în tăcere
Și printre razele de lună,
Ai căuta să faci din versuri
O dragoste ce ni-i comună.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Petru
Isus, Cuvântul întrupat,
În lume la noi a venit.
Era divin, adevărat,
Dar pentru mine S-a smerit.
Pe mulți din lume i-a chemat,
Le-a zis să vină și să vadă
Cum viață nouă le va da
La cei ce-n El vor vrea să creadă.
Și Simon L-a urmat pe El,
Crezând că El este Hristos.
Și-a fost schimbat de Dumnezeu
Și din păcat a fost el scos.
De-atunci el nu mai este Simon,
Ci Petru este el acum,
Iar viața lui este lumină
Trecutul lui deja e scrum.
Vreau să-ți spun: și eu sunt Petru!
Și viața mea El a schimbat!
Nu mai sunt Simon! Da, sunt Petru,
Căci Simonul a decedat!
Nu mai sunt rău, ci bun eu sunt!
Nu sunt curvar! Ci sunt fidel!
Nu sunt bețiv! Veghez crezând!
Nu-s păcătos! Iertat de El!
Nu mă răzbun, vreau să fac bine.
Nu-s mânios, ci sunt om blând.
Și vreau să-ți spun astăzi și ție:
Simon să fii cât ai de gând?!
Nu ezita să fii schimbat.
Urmează-L astăzi pe Mesia!
Vino la El să fii salvat.
Primește astăzi veșnicia!
poezie de Adrian Blajinschi
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Te implor, nu te îndrăgosti de mine, Căci sunt mai fals decât jurămintele făcute la beție.
citat celebru din piesa de teatru Cum vă place de William Shakespeare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 53
Oare din ce substanță ești făcut,
Că mii și mii de umbre te slujesc?
Căci multe forme goale s-au născut
Ce cu esența ta se-nsuflețesc.
Adonis e un fals necuviincios,
Tu ești originalul imitat,
Elena-n artă are-un chip frumos,
Iar tu veșmânt grecesc, proaspăt pictat.
Și primăvara, toamna, care vin
Prima e umbra-n care ești prezent
Și-a doua e belșugul tău deplin,
Că tu exiști în forme permanent.
Și-n tot ce e frumos te regăsești
Că-n inimă statornic te vădești.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 141
De fapt, eu nu cu ochii te iubesc,
Căci ei îți văd cusururi mii și mii,
Dar tot ceea ce ei disprețuiesc,
Cu inima eu îndrăgesc, tu știi.
Și-urechii nu îi place vocea ta,
Nici pielii când m-atingi așa meschin,
Nici gustul, nici mirosul nu ar vrea
Din tine să se-nfrupte la festin.
Cinci simțuri, cinci percepții, tot nu pot
Să mă convingă să nu te slujesc,
Căci nu mai sunt bărbat, ci un netot,
Vasal și rob, să scap nu izbutesc.
Cad în păcat, pentru că-s dependent,
Și-s răsplătit cu chinuri permanent.
poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu m-ai trădat, m-ai părăsit
Ai fost femeia veții mele,
Ai fost ca luceafărul între stele,
Dar tu m-ai trădat, m-ai părăsit
Și pe altul l-ai iubit.
Știe lumea toată
Că te-am iubit cu o dragoste curată,
Dar tu sufletul mi-ai rănit,
M-ai trădat, m-ai părăsit.
Dar n-am uitat niciodată
Clipa când te-am întâlnit,
Ți-am dăruit dragostea mea toată,
Dar tu m-ai trădat, m-ai părăsit.
Dar tu îmi spui acuma că nu ești vinovată
Și vrei să fim în doi ca altădată.
Dar eu nu te iubesc cum te-am iubit,
Căci dragostea mea pentru tine pe veci a murit!
poezie de Vladimir Potlog (28 martie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!