Sonetul 120

Că te-ai purtat cândva meschin, m-ajută,
Şi pentru acea tristeţe ce-am simţit
Îmi recunosc greşeala neplăcută,
Că nu sunt din oţel, nici din granit.
Căci dacă te-a durut a mea purtare
Ca şi pe mine-a ta, ai îndurat;
Iar eu, tiranul, nu am fost în stare
Să cântăresc cât m-ai îndurerat.
Şi-a noastră noapte neagră îmi aminteşte
Ce trist a fost atunci sufletul meu
Şi de-alifia ce tămăduieşte;
M-ai uns cu ea, te-am uns apoi şi eu.

Cu rătăcirea ta tu mi-ai plătit
Eu îţi plătesc cu-a mea şi suntem chit.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Votează! | Copiază!