Umbrele încep

să se deşire şi să se târască
pe luciul apei
râul a scăpat de întuneric
şi o să vad animalele din jur
va trebui să stau neclintit
ca un guru
va trebui să nesocotesc cârceii
şi frigul nepăsător
trebuie să respir încet
foarte încet şi fără zgomot
pentru ca respiraţia să nu-mi tulbure
apa care a ajuns la bărbie
trebuie să stau nepăsător
la tot ce este târâtor prin mâlul
din jurul meu şi nu am voie
să adorm deloc
o să văd lucruri înspăimântătoare
şi umbre care vor sări din copac
în copac sprintene
dacă o să văd lupii ridicându-se
în două picioare
aplecându-se să bea apă
de lângă mine din râu?
o să trebuiască să stau
ca un guru şi să aştept

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu mai stau aici

eu nu mai stau aici
o spun cu discernământul
celui părăsit de vrajă

poate nici nu am stat vreodată
am fost doar o altă pană de fluture
fără destin
descriind o parabolă din aduceri aminte
pe aburii unei ferestre
pe pereţii odăii
pe o inimă înaltă de copac

eu nu mai sunt aici
în camera alb-albastră
nici tu nu ai fost lângă mine
desenând în întuneric
singurătatea

ai fost doar o altă închipuire
de dragoste
în acelaşi spaţiu geometric

eu nu mai stau aici
şi nici în camera alăturată

stau lângă un mesteacăn sur
pe marginea prăpastiei
şi beau aerul tare
până la fund

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M: Cuvintele unui om care s-a realizat nu-şi pierd niciodată ţinta. Ele aşteaptă să se ivească condiţiile potrivite, fapt care poate să ia ceva timp, şi asta-i natural, căci există un sezon pentru semănat şi un sezon pentru recoltat. Însă cuvântul unui guru este o sămânţă care nu poate să piară. Desigur, guru trebuie să fie unul adevărat, care este dincolo de trup şi de minte, dincolo de conştiinţa însăşi, dincolo de spaţiu şi de timp, dincolo de dualitate şi de unitate, dincolo de înţelegere şi de descriere. Oamenii de bine – cei care au citit foarte mult şi au multe de spus – pot să te înveţe multe lucruri folositoare, dar ei nu sunt adevăraţii guru ale căror cuvinte se adeveresc întotdeauna.

citat din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp cât gândul mai interferează Încă cu realizarea, "Guru" respectiv îţi va pune tot felul de condiţii pentru a ajunge la ea. Şi în mod paradoxal, toate aceste condiţii de tot râsul, se vor referi la capcana iluzorie corp-minte, gen: "Trebuie să fii continent/ejaculezi/juisezi pentru a realiza Sinele", "Trebuie să îţi trezeşti Kundalini şi să îl duci în Saharara Padma", "Trebuie să nu îţi mişti pupilele", "Trebuie să îţi creezi această realitate", "Trebuie să practici", "Trebuie să meditezi", "Trebuie să te rogi", etc, etc. Culmea este că toate aceste condiţii îţi sunt puse datorită ignoranţei, de către "Guru" pentru "A-Fi", când în fapt, mai întâi de toate "Tu-Eşti". Un Guru fals de mâna a doua întotdeauna îl va pune pe primul loc pe "a-face", pe când un Guru Real te va reîntoarce mereu şi mereu în prezenţa de "A-Fi"!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Afară ninge, ninge lin
În casă este bine.
Stau acum, plâng şi suspin
Mi-e tare dor de tine.

Şi plâng, plâng încet,
Am lacrimi reci pe-obraji.
Eu stau şi te aştept,
Dar tu mereu mă laşi.

Te rog, te rog să vii,
Să imi iei suferinţa.
Să mă saruţi şi să ma ţii,
Asta mi-e dorinta.

Te vreau, te vreau aici,
Să ma iei, să mă strângi bine.
Încet să mă ridici,
Iar eu să uit de mine.

Dar nu, nu iti pasă.
Eu te vreau al meu să fii,
Dar gândul nu mă lasă.
Înc-aştept, aştept să vii.

poezie de Cristina Vâlcu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Na-ş vrea să stau nepăsător

Na-ş vrea să stau nepăsător
Să văd in jurul meu cum mor
Atâţia oameni ce nu vor
Să iasă din păcat.

Ei se complac in acest fel
Şi nu doresc schimbare-n ei
Nu cred că este ceva sfânt
Dincolo de a lor mormânt.

Şi fac în viaţa tot ce vor
Sunt prinşi în păcatele lor
Nu cred c-o şansa li sa dat
Să fie iertaţi de-a lor păcat.

Te rog acum pentru omenire
Trimitele Doamne trezire
Din cerul Tău cel minunat
Şi scapa-i Doamne de păcat.

Îndreapta inimi noi spre Tine
În care Doamne fă trezire
Trezeşte de pe acest pământ
Să nu ajungă aşa-n mormânt.

Să fie Doamne dezbrăcaţi
Cei cu păcate îmbrăcaţi
Să-i poţi ierta prin mila Ta
Să vadă şi ei Slava Ta.

Şi să se poata bucura
Când la cer îi vei lua
Să vadă că după mormânt
Este viaţă-n cerul Sfant.
AMIN

poezie de Elena Fărăgău (2009)
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau în cort

pentru că nu-mi place
să văd inegalitate
între semenii mei
ei sunt egali în ochii mei
şi eu sunt egalul lor
de aceea nu vreau să stau
în castele sau palate luxoase
îi voi conduce din rândul lor
stau în cort şi călătoresc călare
sunt în şa pentru binele omenirii
voi distruge vechea orânduire
o să fie o lume bună şi fericită
vor simţi că fiecare zi este minunată

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptare... (pentru noi)

Pe lângă mine ploaia trece-n grabă...
Şi o privesc cu uşor tremurat pe buze,
Mi-apare ca şi o nălucă oarbă
Dulcea amintire, ca să ne amuze...

Şi trist şi vesel şi opac... e timpul care încet ucide,
Cu sufletele prin copac,
Avem totuşi priviri perfide!
Nimic parcă nu mi-e pe plac...

Şi stau şi gem lângă furtună...
Aveam şi eu un plan cu tine!
Dar, vremea parcă e nebună,
Şi m-a înnebunit prea bine...

Şi caut, uit şi mă opresc; şi iar revin la tine!
Ce e cu tine, nu-nţeleg...
Pe geam văd soarele-n ruine...
Şi un destin ce nu-l aleg.

Pe lângă mine ploaia trece-n grabă...
Şi-aştept ca pasărea închisă,
Soarele lumina să şi-o soarbă,
Şi să mă lumineze-n veşnicii, nestinsă...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poem naiv care trecea şi el pe-acolo

Eu sunt un copac care nu ştie să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie
Întotdeauna m-am temut că poate sunt un copac defect
sau, mai rău, că nu sunt copac deloc
În jurul meu toată specia lemnoasă ştie exact ce are de făcut
se propteşte bine în rădăcini şi: puf! scoate floare după floare
la fel de firesc cum mă mir eu de ele...
"Străduieşte-te şi tu puţin", mi se spune.
Eu mă uit cu ciudă la toţi ceilalţi copaci înfloriţi şi mă străduiesc din toate crengile
degeaba.
- "Te străduieşti prea mult", zice careva
Şi atunci mă străduiesc să nu mă mai străduiesc atât
Dar tot un copac fără flori sunt
Şi nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...

Toate acestea s-au schimbat în ziua în care te-ai oprit sub ramurile mele.
Ai cerut o floare şi ţi-am întins-o fără să-mi dau seama de unde a răsărit.
Ce minune!
Floarea mea tremura atât de tare în mâinile tale
ar fi cântat din toate puterile de bucurie,
Dar era prima şi încă nu ştia cum, săraca.
Pe urmă mi-a fost uşor să înfloresc
Plănuiam să fac un buchet imens pe care să ţi-l întind când te întorci
Florile mele erau, e drept, aiurea
aveau, nu ştiu cum, o formă scandaloasă,
alergau pe stradă după toţi oamenii care semănau cu tine
şi cântau din toate puterile
O haită de flori roşii şi fierbinţi.
Se ţineau de mână şi dansau în jurul meu în pielea goală,
cu neruşinarea unor fete mari înnebunite de atâta aşteptare.

Ai trecut din nou pe lângă mine şi nu m-ai cunoscut
Şi atunci florile mele, arzoaicele, te-au strigat pe nume.
- "E nepermis să faci asemenea flori", mi-ai spus,
Dar eu eram sigură că e o provocare
că aştepţi să fac floarea perfectă
ŞTIAM că numai eu pot face floarea perfectă!
trebuia numai să mai încerc
să încerc până iese
Oricum, nu mă mai puteam opri din înflorit
Florile mele se năşteau una după alta
ciudate şi roşii
În toate zilele în care te vedeam
Şi mai ales în cele în care nu te vedeam
În toate zilele cu soare şi în toate nopţile fără soare
"Încetează cu florile astea!" Ai strigat..."Încetează!
Încetează încetează!"

E drept, sunt un copac care nu prea ştie să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...
Şi nu vreau să mă revolt împotriva primăverii,
doar că durează nedrept de puţin
absurd de puţin
şi nu ştiu dacă întreg mormanul ăsta de flori uscate
îmi va putea ţine de cald toată iarna...

poezie de Crista Bilciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezlipire

Ai grijă ce-ţi doreşti, întunericul nu iartă!
Există un loc
Undeva...
În care durerea nu are nume,
Acolo doar simţi cum timpul
Trece prin tine,
În măsuri sacadate
În ritm de final...
Şi acum privim în urmă,
Dacă totul se şterge din noi
Încet... pătrunzător, adânc
Oare am ajuns
Sau ne-am ajuns?

Mie nu-mi mai miroase a artă
Locul ăsta, înrădăcinat în mine...
Un muzeu al rebuturilor
Rupte din...
Ar trebui să mă grăbesc încet
Număr din cinci în cinci
Până la final...
Ce-mi mai pot dori când
Am tot, dar nu văd nimic?

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau tăcut

în faţa blocului cu buchetul
de trandafiri incredibili de roşii
nu-s hotărât dacă trebuie să renunţ
să urc două etaje
cincizeci de trepte
să primesc personal refuzul ei
sau să renunţ
şi să-mi mănânc ciocolata
cu canabis şi alune
stau în cumpănă parcă sunt
concurent priceput la gimnastică
să urc buchetul de trandafiri?
sau să-l las pe o bancă?
ar înţelege ea ceva

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză

în patul mângâiat de umbre
stau aşteptând somnul
cântărind cuvintele de zor

în patul mângâiat de umbre
aştept luna să se nască

poetul nu visează şi nu strigă-n somn
nu doarme şi nu foloseşte condeiu macetă
zâmbeşte stelelor ascuns în pat

în patul mângâiat de umbre
o aştept să vină trecând prin fereastră
o răsplată ne
aşteptată cu zâmbetul
pe toată faţă ca-n filme

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sharona: Adrian, trebuie să stai jos. E un picnic.
Monk: Eu... Eu nu stau pe jos. Animalele fac lucruri pe jos – lucruri oribile.

replici din filmul serial Monk, scenariu de Andy Breckman
Adăugat de Spătaru Cosmin, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau în cerdacul tău...

Stau în cerdacul tău... Noaptea-i senină.
Deasupra-mi crengi de arbori se întind,
Crengi mari în flori de umbră mă cuprind
Şi vântul mişcă arborii-n grădină.

Dar prin fereastra ta eu stau privind
Cum tu te uiţi cu ochii în lumină.
Ai obosit, cu mâna ta cea fină
În val de aur părul despletind.

L-ai aruncat pe umeri de ninsoare,
Desfaci visând pieptarul de la sân,
Încet te-ardici şi sufli-n lumânare...

Deasupră-mi stele tremură prin ramuri
În întuneric ochii mei rămân,
Ş-alături luna bate trist în geamuri.

sonet de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hermeneutica versului

Când ea mi-a spus că respir prin doi plămâni
aşezaţi simetric în piept
i-am ţinut respiraţia unui copac
până şi-a scuturat în locul lor
două frunze
călcate în picioare.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel la Catedrală

Sună clopotul la Catedrală,
Stau în genunchi şi murmură încet
Enoriaşii cu chipuri de ascet;
Ruga le răsună în cupolă.

Cu acorduri fine de violă,
Îngână ei un cântecel discret;
Sună clopotul la Catedrală,
Stau în genunchi şi murmură încet.

Chiar dacă gestul pare desuet,
Importanţa lui este vitală,
Pentru noi toţi şi pentru tineret,
Ce păstrăm Credinţa ancestrală.

Sună clopotul la Catedrală...

rondel de Ioan Friciu din Inedita (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acest copac

Coboară şi dormi în acest copac, în acest copac.
Împinge pământul înapoi în acest copac, în acest copac.
Scoate pământul în acest copac, în acest copac.
Schimbă întunericul în acest copac, în acest copac.
Reconstruieşte picioarele în acest copac, în acest copac.
Elimină reziduurile în acest copac, în acest copac.
Taie lumina în acest copac, în acest copac.
Umple orbitele în acest copac, în acest copac.
Scrie, scrie tu fiinţă vie în acest copac.

poezie de Jacques Roubaud, traducere de Doina-Maria Tudor
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni

care stau sau se mişcă
ca obiectele care stau sau se mişcă
peste miliarde de ani

oameni care vor fi obiecte (?!) o

biecte care vor fi
oamenii fără o de atunci
care stau sau doar stau

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copac

în apartamentul de deasupra mea s-a mutat
un cuplu de copaci
simpli mai de la ţară
stau înghesuiţi un pic mă gândesc
când ea întinde rufele frunze îmi cad uneori în balcon
urc şi le duc înapoi
el e un simpatic cu o scorbură uriaşă
îmi spune hâtru
nu trebuia avem destule
atunci când au musafiri aceştia lasă în urmă
pământ şi păsări pe casa scării
femeia de serviciu are o zi grea
fumează două ţigări în plus
mai deschide un geam şi pentru păsările rătăcite
adună pământul şi-l duce acasă pentru flori

apoi sub mine s-a mai mutat o familie de copaci
m-au întrebat dacă pot să îşi lase copiii cu mine
sunt foarte ocupaţi şi nu mai răzbesc
am fost desigur de acord
e drept că îşi mai uită câte un copil
acum am câţiva copăcei care mă şoptesc foşnind,, tată"
şi eu le dau apă le mai schimb pământul

încet încet în apartamentele din scara mea
locuiesc numai copaci
femeia de serviciu a renunţat de mult să mai vină
iar eu mă simt tot mai bine într-un ghiveci
copiii mei mă udă îmi schimbă pământul
tavanul e din ce în ce mai departe mai albastru
şi o pasăre mi s-a cuibărit pe ramuri

poezie de Simion Cozmescu din Poememailungidecâtnumeletău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O floare care va muri încet

Pe mesele luminoase ale bolnavilor
se îngrămădesc fără ordine multe lucruri
cu o nesfârşită tristeţe: un pahar de apă
pe jumătate gol, medicamente, pipete,
un ceas care nu mai intră pe mână
- măsura timpului dintre durere şi plictiseală -
brăţări şi inele inutile, hârtii
cu scris strâns şi nepăsător de medic;
şi o floare care va muri încet - ca o imagine
într-o oglindă - sau chipul tău, Doamne. Obiecte
care vorbesc despre multul sau puţinul pe care îl iubeau,
al celui ce veghează marginea, al celui care vine
doar prin compromis; al celui absent,
al neputinţei de a minţi din dragoste.

poezie de Guillermo Eduardo Pilia din Din poezia Americii Latine (2016, Ainadamar), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!