Sonetul 34

Şi-atunci de ce-mi promiţi o zi aşa frumoasă
Ca să pornesc la drum, lipsit de pelerină
Când laşi norii meschini în cale să îmi iasă
Splendoarea s-o ascundă cu inimă haină?
Că nu-i de-ajuns ca norul vremelnic să-l străpungi
Şi ploaia s-o usuci pe-un chip ce stă-n vântoasă
Că nimănui nu-i place cu-aşa balsam să-l ungi
Ce vindecă doar rana, însă ocara-o lasă.
Şi nici ruşinea ta durerea nu-mi alină
Chiar dacă te căieşti, eu tot sunt chinuit,
Că slabă-i mângâierea când trist e cel cu vină,
Pentru acela care pe cruce-i pironit.

Ah! Dar iubirea ta plânge cu perle rare
Ce fapta rea o şterg, că au valoare mare.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 51

Iubirea mea îi scuză încetineala
Calului lent, când plec de lângă tine.
Când te-am lăsat, ce rost are iuţeala?
N-o să schimb calul ca s-alerge bine.
Iar când mă-ntorc, ce vină are oare
Dac-a lui fugă este cam greoaie?
Eu îi dau pinteni, însă chiar călare
Pe vânt de-aş fi, mişcarea nu-i vioaie.
Nu-i cal cu jalea mea să ţină pasul
Şi-atunci dorinţa (ruptă din iubire)
Va necheza în goană din tot glasul,
Dar dragostea îl iartă de amorţire.

Căci la plecare-a mers cu greutate,
Însă spre tine fuge-atât cât poate.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are stăruinţă.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu, îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu murdăriţi iubirea

Nu doar femeia, e singura ce ştie,
Că viaţa nu-i un veşnic Paradis,
Sau că iubirea nu-i o fantezie
Ce se bazează pe un compromis.

Şi nu numai bărbatul poartă vina,
Când dragostea dispare ca un fum,
O prietenă sau poate chiar vecina,
Sunt cele care îl abat din drum.

Taifun, în orice cuplu se arată,
Şi rupe uneori macii iubirii,
Prin vorbe cu tăişuri de săgeată,
Ce lasă-n urmă spectrul despărţirii.

Iubirea nu se ţine-n colivie
Sau în orgolii pline de frustare
Şi chiar de pare că nu mai e vie,
Când e reală ea nicicând nu moare.

Femeie sau bărbat, aceiaşi vină,
Au amândoi dacă din întâmplare,
Găsesc pe cineva care-i alină
Când spinii geloziei n-au iertare.

Nu spuneţi deci că ea e vinovată,
Şi nici că doar la el este pricina,
Findcă nu poate fi adevărată
Iubirea-n care se strecoară tina.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative

Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are străduinţă.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok (august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

Sunt izvoare genuine
În nimicu-mi din ţărână,
Care freamătă în mine
Ca o mare cristalină
Ce reflectă ceru-n sine
Cu splendoarea sa divină.

Sunt ca un stejar în vânt,
Îmi scald frunzele-n lumină
Şi înspre ceruri mă avânt
Ajutat de-o Rădăcină
Ce-I în Cer şi-are să vină
Să mă smulgă din pământ...

Sunt mândru dar nu de mine,
Ci de Cel ce-mi dă valoare
Şi în mâna Lui mă ţine
Ca pe-un pom lângă izvoare
Să fac roade genuine
De Ceresc trăit sub soare.

Sunt 'nălţat dar nu prin sine
Că m-am lepădat de el,
Ci prin îndurări divine
Care-mi cern veşnicul Ţel,
Pe o Cale de lumine,
La jug, lângă Sfântul Miel.

Sunt ce mulţi ar vrea să fie
Dar nu sunt până acum
Căci n-au prins cu bucurie
"Vestea" schimbului de drum
Să-apuce pe Calea vie...
Dar târziu nu-i nici de-acum!

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 65

Bronz, piatră şi pământ şi mare-ntinsă
Se-nchină morţii, căci sunt trecătoare
Şi-atunci cum poate ea să fie învinsă
De frumuseţea care-i ca o floare?
Cum ar putea a verii briză pură
Să se opună când năpasta cade
Dacă nici piatra nu-i atât de dură,
Iar porţile de fier Timpul le roade?
Ce cugetare aspră! unde oare
Va pune Timpul scumpa nestemată?
Cine-ar putea să-l ţină de picioare
Ca să nu-i fure frumuseţea toată?

Nu poate nimeni, fără îndoială,
Dar dragul meu sclipeşte în cerneală.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă

Sunt eu de vină, mamă,
Sunt eu de vin-acum?
El m-a-ntâlnit odată
În zori de zi pe drum;
Glumind m-a strâns de mână,
Şi ce-i dacă m-a strâns?
Sunt eu copilă mică
Să-mi fac din glumă plâns?
Era să-l las, măicuţă,
Cu gluma şi să tac,
Era să ţip obraznic,
Ori ce era să fac?

Şi tot pe mine, biată,
Şi vină, şi ponos!
Eram chemaţi la nuntă
Şi n-aveam brâu frumos,
Că n-ai voit să-mi cumperi,
Dar el mi-a cumpărat,
Şi ce-i un brâu? Şi-n urmă,
Eu nici nu l-am rugat,
Era să merg la nuntă
Ca cei din neam sărac,
Să fiu de râs în lume?
Ori ce era sa fac?

De ce-mi arunci tu vină,
Tot vină cu păcat?
El m-a oprit în cale
Pe lunci şi m-a-ntrebat
Pe unde-i bietul tată,
Şi-i vesel, sănătos?
Şi m-a-ntrebat de tine,
Aşa de prietenos,
De bine când mă-ntreaba,
Eu cum era să tac?
Să-l las în drum cu vorba,
Ori ce era sa fac?

Şi-acum întreaga vină
Pe mine tu o pui!
El m-a-ntâlnit pe punte
Şi ştii tu felul lui;
M-a strâns de peste braţe
Să nu le pot mişca,
Şi nu-mi lăsa răsuflet,
Aşa mă săruta.
Te zbaţi, dar tu esti slabă,
Şi puntea toată sloi;
Cădeam, fereste Doamne,
Sub ghiaţă amândoi!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea...

Tu vrei ca eu să-ţi explic ce este iubirea...
Desigur nu-ţi voi ascunde nimic, dragul meu
Iubirea... e când tu lăcrimezi, simţind durerea
Nu pentru tine... ci pentru aproapele tău...

Iubirea... e crucea unde Hristos s-a jertfit
El viaţa si-a dat pentru lumea întreagă
Iubirea... este veşnică... ce s-a dăruit...
Şi fiecare din noi trebuie doar s-o aleagă.

Iubirea... e simplă, ea nu se laudă nicicând
E îndelung răbdătoare, nu se gândeşte la rău
Ea... nu se răzbună... ci are sufletul blând
Şi o găseşti totdeauna unde este mai greu...

Iubirea... nu-i o poveste scrisă în romane
Nu-i o plimbare în doi... pe aleea cu flori...
Iubirea... e să îngrijeşti de familii orfane
Şi în sufletul tău... să simţi divinii fiori...

Iubirea... e ca să îmbrăţişezi pe vrăjmaşi...
Să ai îndrăzneală să-l ierţi... să treci peste tine...
Tu primul să alergi, să fii lângă el, să nu-l laşi
Când e în vreo încercare să-i doreşti numai bine.

Iubirea... nu este în fraze fermecătoare
Îdulcite cu slove frumoase şi dezmierdări
Iubirea... e temelia de bază pentru oricare
Trăită curat... oriunde, în orice împrejurări.

Iubirea... e atunci când pe bolnav vizitezi
Când te dăruieşti pe deplin însuţi pe tine
În noapte târzie... la căpătâi să veghezi...
La necaz să-l ajuţi şi să-l susţii în rugăciune.

Iubirea... e când nimic în schimb nu aştepţi
Căci ea nu se cumpăra cu aur şi argint...
Ea-i venită din cer comoara cea mai de preţ
Din jertfă e născută iubirea... din Duhul Sfânt.

Tu astăzi ce scrii pe portativul inimii tale...
Ce melodie ascultă oare aproapele tău...
Iubirea-i Isus... cu El doar să mergi pe a ta cale
Căci numai iubirea te apropie de Dumnezeu.

poezie de Mihail Cebotarev
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturii

Fluturi albi şi roşii,
Şi pestriţi, frumoşi,
Eu îi prind în plasă,
Când mama mă lasă.
Eu îi prind din zbor,
Însă nu-i omor;

Ci mă uit la ei,
Că sunt mititei,
Şi frumoşi, şi-mi plac,
Dar eu nu le fac
Nici un rău, deloc.

Şi dacă mă joc
Cu vreunul, ştiu
Binişor să-l ţiu
Şi pe toţi, din plasă,
Îi ajut să iasă,
Şi să plece-n zbor
După voia lor.

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viola De Lesseps: Maestre Shakespeare?
William Shakespeare: Chiar el, vai!
Viola De Lesseps: Dar de ce "vai"?
William Shakespeare: Un actor umil.
Viola De Lesseps: Vai cu adevărat pentru că te-am crezut poetul cel mai mare, demn de stima mea şi autorul pieselor care îmi captează inima.
William Shakespeare: O, sunt şi acela, de asemenea!

replici din filmul artistic Shakespeare îndrăgostit
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 116

Refuz s-accept că nu e cu putinţă
Ca două minţi să se căsătorească,
C-aceea nu-i iubire, ci dorinţă
Care începe să se ofilească.
Iubirea e un far ce arde tare
Şi este ferm chiar dacă e furtună;
E ca o stea a bărcilor pe mare,
Nu-i ştii valoarea, dar e oportună.
Iubirea nu-i a Timpului paiaţă,
Deşi cu coasa fala i-o retează;
Trec săptămâni, dar e la fel la faţă
Şi pân' la Judecată se păstrează.

Dar dacă eu greşesc şi se vădeşte,
N-am scris nimic sau nimeni nu iubeşte.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre suferinţă

Ce poţi crede despre mine, nu contează,
Nu vezi când e întuneric şi nici eu nu privesc,
Dar la răsăritul soarelui când intunericul încetează
Şi toate stelele dispar, nu lumina este cea pe care-o doresc.

Să fie un strop de linişte esenţa universului, nu ştiu.
Nu ştiu nici motivul pentru care continuu să exist, mă sting.
Ştiu însă care este idealul pentru care merită să mori, să nu fii viu.
Îl ştiu, dar nu pot să-l pronunţ, nu pot să-l simt, nu pot să-l ating.

Ce poţi crede despre mine, nu contează,
Săgeata suferinţei este de mult plecată spre inima mea.
Rana pe care urmează să mi-o facă deja sângerează
Înainte de a cunoaşte începutul, am cunoscut durerea.

Încerc să evit să sufăr, nu pot continua,
Dar ce-mi rămâne astăzi mâine moare
Şi dacă mai pot să pierd atunci voi rezista.
Nu vreau să recunosc, dar ce trăieşte doare.

poezie de Dorian Dogeanu
Adăugat de Dorian Dogeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mie nu-mi place un aliment, nu-l cumpăr. Când lui nu-i place, vrea să-l interzică.

aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Centrat politic

Atunci când este bun ciolanul
Să-l rozi frumos devine-o artă
De-aceea dreapta, dar şi stânga,
Se bat pe el ca să-l împartă.

E clară treaba, foamea-i mare,
Însă eu vreau să stau la centru;
Dacă împreună vor să-l roadă
Nu sunt nici contra, dar nici pentru.

poezie de Octavian Cocoş (10 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 5

Acele ore, ce-au creat cu trudă
Un chip frumos ce ochii îi vrăjeşte
Vor deveni tirani cu faţa hâdă
Şi vor sluţi splendoarea ce-nfloreşte.
Iar timpul sprinten vara va schimba
Într-o pocită iarnă, să-l lovească
Să îi îngheţe seva şi frunza să i-o ia
Să-l ningă aspru şi să-l pustiască.
Şi dacă toată vara nimic n-a distilat
Să pună într-un flacon pentru păstrare
Efectul frumuseţii va fi anihilat
Şi încet-încet va trece în uitare.

Dar floarea distilată, ce iarna e uscată
Păstrează măreţia-n esenţa aromată.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acoperişul lumii

Când mă cuibăresc în braţele tale iubite
sunt albul acoperiş al lumii iar
Taj Mahal-ul este doar o rece piatră
ce-mi aminteşte din când în când
de tăcerile bolnav- molipsitoare
lăsate în paşii Timpului ce nici acum
nu pot să-l măsor decât cu zâmbetul tău

Mâinile tale iubite se fac aripi ce mă înfăşoară
în clipele uneori pustii ce-mi sfârtecă dorul
chiar dacă ramura din geam e complice zâmbitor
în iubirea ce-o aşterni pe perna mea
de teamă să nu moară... doar
să mă alinte cu mirosul tău
în nopţi de nesomn

Când mă cuibăresc în braţele tale, iubite
mângâierea ta mă transformă
În acoperişul lumii
iar Taj-Mahal-ul este doar o geană a timpului gânditor.

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om plânge odată-n noapte

Dacă nopţile-ţi sunt albe zile
Şi te zbuciumi, trăind de azi pe mâine,
Şi dacă ţi-e de-ajuns cât ai trăit,
Ai vrea să mori, dar nu poţi nici atât,

Strigă în noapte singur,
Pansează-ţi rănile,
Purifică-ţi sufletul,
Iluminează-ţi gândul.

Da, câteodată mergi pe-un drum greşit,
Nu merită nimic din ce-ai trăit,
Si daca plingi singur, inabusit
Şi-o şansă de-a trăi, n-ai nici atât,
Nu-i nici atunci târziu pentr-un alt drum
Spre o stea cu noroc, prin scrum şi fum.

Dacă prietenii te-au părăsit
Şi nu mai ai nimic din ce-ai avut,
Nici atunci nu-i târziu pentru-început,
Chiar dacă nu calci drept, râzând-plângând,

Chiar dacă nopţile-s fără sfârşit
Şi plângi cu capu-n pernă-năbuşit,
Şi-ai vrea să te izbăveşti de păcate,
Să-ţi pui ştreangul de gât în miez de noapte,

Mai bine ţipă, plângi până adormi
Cu capul pe o pernă udă de nori,
Dar mâine, sigur, va fi mult mai bine,
Vei fi mai tare, mai sigur pe tine.

Căci fiecare om plânge cândva
Şi singur are o stea şi-o cale a sa,
Şi toţi ne trecem odată prin noapte
Cu lacrime-n şirag şi-o cruce-n spate,
Căci fiecare plânge nevăzut,
Dar mereu este-o şansă de-nceput.

cântec interpretat de R.E.M., traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine când trebuie să vină

Cei laşi mor de mai multe ori înainte să le sune ceasul;
Cei bravi mor doar o dată.
Dintre toate ciudăţeniile pe care le-am auzit în viaţa mea,
Cea mai mare mi se pare-aceea că oamenii se tem de ea,
În loc s-accepte că moartea, un sfârşit absolut necesar,
Vine când trebuie să vină.

poezie de William Shakespeare din extras din "Iulius Cezar", traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piesa de puzzle

O inimă sfărâmată nu o poţi repara
Decât dacă un prieten apare-n viaţa ta
Un bun amic la care tu să ţii până mori
Pe care să-l respecţi şi mult să îl adori
S-aduni cu el acele fragmente din trecut
Să-i spui mereu "Mă bucur că noi ne-am cunoscut"
Un om ai cărui ochi să vadă chiar prin tine
Şi care să-şi dorească ceva onest şi bine.
Când îl priveşti să simţi că inima-ţi stă-n loc
Şi să ştii că trişează când vă jucaţi un joc
Dar el să se prefacă că nu-i deloc aşa
Căci vrea ca să câştigi, să râdă gura ta.
Şi-aproape el te ţine, obrajii ţi-i sărută
Puternică te face când tu te simţi pierdută.
Şi zâmbetul ţi-aduce atunci când te-ntristezi
Frumoasă el te vede chiar dacă te enervezi.
El e piesa de puzzle care se potriveşte
Acel bărbat perfect ce astăzi te iubeşte.

poezie de Marissa Sauceda, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regele Claudius: Nici obrazul de cocotă, înfrumoşat cu mare artă, nu-i mai urât sub dres decât e fapta mea sub vorbele sulimenite.

replică celebră din piesa de teatru Hamlet, Actul III, Scena 1, scenariu de William Shakespeare (1599), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!