Ţie

Torc cuvintele din caer
Între ochii mei şi-ai tăi,
Imi opresc privirea-n aer,
Ochii mei sunt doi călăi.

Vorbele îţi sparg timpane
Cu stridenţa lor banală,
Ce mânuţe diafane
Şi ce corp ai, domnişoară.

Eu mi te-am clădit din vise
Şi din stele ce te-au nins,
Din legendele închise
Care noaptea m-au învins.

Zice dorul du-te, du-te,
Pune-i pe deget inele,
Flori de platină, bătute,
Să lucească printre stele.

Eşti atâta de frumoasă
C-ai speriat o-mpărăţie,
Sorii albi, luna lucioasă
Au ieşit ca să te-mbie.

Visuri, doruri şi cu patimi
Mi te-au ancorat de cord,
Aş pleca cu tine-n ceruri
Şi te-aş lua la Polul Nord.

Timp etern să ne străbată
Prin anii infiniţi si goi
Şi vânturile să ne bată
Ca doua umbre de strigoi.

Călători-vom fără nume
Prin infinitul selenar
Şi blestemaţi de două mume
Să ne iubim în stil barbar.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (2 ianuarie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antiiarnă

Hai iarnă fă-ţi bagajul şi du-te, du-te, du-te
Nu-mi încerca răbdarea că fac atac de cord
Cât te detest! Spun multe şi vrute, şi nevrute,
Te-aş îngropa de vie, sub nea, la Polul Nord!

Să nu mai vii la mine, nu eşti bine primită
Nu-mi flutura Crăciunul, căci nu cred în minuni
Nu sunt nici slab de înger să-ţi cad întru ispită,
Ca pentru două zile să te suport trei luni!

Dispari cu-a ta zăpadă şi gerul tău sinistru,
Cu nopţile devreme şi ţurţurii tăi reci
Îţi jur că dac-o clipă aş fi eu prim ministru,
Aş da o ordonanţă să nu mai vii în veci!

Cum să-ţi suport fiinţa când Martie-mi zâmbeşte,
Când mugurii pe ramuri petrec de fac prăpăd?
Prin simpla ta prezenţă mă strângi ca într-un cleşte
Hai, pleacă, du-te, du-te, nu vreau să te mai văd!

poezie de Daniel Dobrică
Adăugat de Băştinaşul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pleca

Nu pleca, iubito, te rog, nu pleca
Poarta se va-nchide, vai! în urma ta
Amintiri şi umbre ne vor răscoli
Pe poteca vieţii tu nu vei mai fi.

Doruri preacurate ne vor inunda,
Şi-adevăruri, poate ne vor amenda
Căutând plăcerea între două sfere
Ai aprins iubirea cu a ta putere.

Şi-ai venit la mine, iar braţele mele
Te-au primit deschise cu gânduri vesele
Şi-am pornit pe drumuri cu o limuzină
Suntem între stele pentru-o zi lumină.

Pe poteca vieţii tu nu vei mai fi
Amintiri şi umbre ne vor răscoli,
Poarta se va-nchide, vai! în urma ta
Nu pleca iubito, te rog, nu pleca!

poezie de Nicu Petria (6 ianuarie 2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mei

Ochii mei ţi-au dăruit
sclipirea stelelor
prin albastrul infinit
din adâncul mărilor.

Ochii mei te-au dorit
vis de fată-ndrăgostită
prin reveria de argint
din privirea adormită.

Ochii mei ţi-au visat
dorinţele sufletului
prin aleile din parc
din rătăcirea gândului.

Ochii mei te-au urmărit
al primăverii zefir
prin zborul liniştit
din licuricii de safir.

Ochii mei ţi-au zâmbit
strălucirea soarelui
prin focul mocnit
din adâncul sufletului.

Ochii mei ţi-au dedicat
prin versuri rimate
cel mai preţios smarald
din poeziile create.

Ochii mei te-au adorat
iubite, înger – ireal
prin curcubeul desenat
din puritatea de cristal.

Ochii mei ţi-au lăcrimat
ploaia amintirii
prin suavul picurat
din tristeţea despărţirii.

Ochii mei acum sunt cenuşii
şi-au pierdut strălucirea
de umbre şi neguri fumurii
când le-ai furat tu iubirea.

poezie de Elena Seceleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin maci de dor arzând

Ce hoţi de vise oarbe din mine te-au furat
Şi cine te ascunde în umbre de tristeţe,
De nu-mi răspunzi în oaza nestinsului oftat
Ce nostalgii străine te-au nins iar cu tandreţe?

Ce straie de-nserare te-au dezbrăcat de mine
Şi unde să-ţi caut dorul cu suflet exilat?
De toate-s vinovată, eu nu ştiu fără tine,
Nici să-nfloresc din muguri, nici să zâmbesc curat.

Ce ore blestemate te-au rătăcit hapsâne
De nu îţi simt parfumul, nici licărul din gene?
Pendule sacadate în amânări păgâne
Îmi adâncesc amarul în nopţi de Sânziene.

Ce sunt fără de tine? Solstiţiu de oprelişti.
Mi-e inima rănită şi nu găsesc răspuns,
Veşminte sângerânde brodate cu nelinişti
Şi-o vină fără vină cu suliţi m-a străpuns.

Ce fluturi ai iubirii să îţi trimit în noapte
Să îţi măsoare dorul prin care eu te chem,
Să simţi şi tu dezastrul beţiilor din şoapte
Şi cum să strig mai tare prin vânturi care gem?

Ce ploaie de risipă, ce doruri, ce dileme?
Cu mine plâng toţi sfinţii şi ochi de înger blând,
Îi reproşez secundei că nu vrea să te cheme,
De-ai auzi suspinul prin maci de dor arzând.

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnie

Iar am avut azi noapte insomnie
Şi mi-ai venit ca o nălucă-n gând,
Aveai miros dulceag de iasomie
Şi te-am văzut prin somnul meu plângând.

Erai frumoasă ca o crinolină
Şi îmi şopteai cuvinte de amor,
Ţi-adulmecam privirea ta blajină
Şi îmi spuneai, iubito, c-am să mor.

Fără să vreau mi te clădeam din umbre
Şi m-apucase foamea mea de tine
Treceam prin clipele cele mai sumbre
Şi-mi blestemam ursita din destine.

Mă încălzeam cu chipul tău în vis
Şi umbra ta era o sărbătoare
Priveam în noapte cum eram ucis
De ochii tăi de dulce arătare.

Voiam să-ţi pun în deget un inel,
Să spulber dorul ce mă năucise,
S-astâmpăr setea apelor din el
Şi chipul tău să-l pierd mereu prin vise.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (18 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-te, du-te...

- Du-te... să nu te mai văd altu'
Du-te şi în plata mea mă lasă!
Că mă ceartă iar amantu'
C-ai venit... devreme-acasă.

epigramă de Vasile Iuşan din Justiţia e oarbă... (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Ochii tăi sunt pajiştea viselor mele,
Cuvinte scrise cu raze în cerul de stele.

Mă înec în privirea ta, cum în cer,
Îngerii se pierd în zborul stingher.

Flori de albăstrele porţi în priviri,
Podoabă regală în mări de iubiri.

Sunt ţărmul ce ritmic îţi poartă
Iubirea şi dorul prin propria soartă.

Aş vrea-n buchetul iubirii cu dor,
Să fiu trăsnit de-al dragostei fior.

Să intru des în zborul inimii tale
Să-ţi aduc etern tornade de petale.

Ochii tăi să zburde printre stele
Cu aripi de îngeri prin aripile mele!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 24

Eu cu privirea-n pictor transformată
În inimă ţi-am zugrăvit splendoarea
Şi trupul e o ramă minunată,
Iar perspectiva-i creşte mult valoarea.
Căci doar un pictor poate cu-a sa mână
Al tău chip drag în artă să-l imite
Ce-n sânul meu, ca-ntr-un studiou atârnă,
Iar ochii tăi sunt geamuri lustruite.
Şi ochii ne-au slujit cum se cuvine
C-ai mei te-au desenat şi-ai tăi devin
Ferestre care dau în piept la mine,
Prin care soarele ţi-admiră chipul fin.

Dar aceşti ochi abili pe care îi descriu
Pictează doar ce văd, dar inima n-o ştiu.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritual de toamnă

hai să ne luăm de mână şi să fugim prin toamnă
cu amintirile strânse buchet,
ne scânteiază ochii de fericire,
tu o icoană, eu un profet.
hai să ne recitim poemele vieţii
şi să ne amintim cum a fost,
să n-ascultăm ce ne spun poeţii,
noi am trăit un vis la restant-post.
tu veneai de departe, din visele mele,
erai iluzia ce mi-o doream,
eu veneam de neunde, din gânduri rebele,
din lumea de vise ce mi-o cream.
deschide întâiul poem al dragostei noastre
acum când toamna hoinăreşte prin noi,
şi udă cu lacrimi o floare din glastre,
nostalgice gânduri prin vânturi si ploi...
saturn îmi trecuse prin zodie viaţa
şi cripta din mine privea către cer,
natura, săraca, schimbase iar faţa
şi eu, făt-frumosul, veneam să te cer.
deşi era toamnă, o toamna de vise,
stele si lună si cerul rebel
dansau printre noi ca dulci paradise
când ţi-am pus pe deget primul inel.
am uzurpat totul în toamna aceea
şi m-am ascuns în inima ta,
atunci am văzut ce-nseamnă femeia,
ce patimi şi vise ascunde în ea.

sună timpul a iarbă de toamnă,
trupurile noastre pierdute-n candori,
s-au ridicat a nu ştiu câta oară,
prin universul plin de stele si sori.

hai să ne luăm de mână, iubita mea doamnă,
aşa ca nebunii pe scări de mătase,
să facem din vise poeme de toamnă
să urcăm către ceruri prin ploi si vântoase...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (11 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii tăi

din glezna ta răsare codrul,
din ochii tăi nemărginitul,
din sânii tăi răsare dorul,
din inimă răsare mitul.

pasul tău e printre ierburi
un şarpesc dor legănat,
pasul tău de domnişoară,
ce se lasă greu vânat.

trupul tău de argint viu
pare-o aură cerească,
l-aş fura pe-un bidiviu
în caleaşcă împăratească.

din văzduh îţi fur privirea,
ochii cu lumina lor
şi cu ei nemărginirea
şi-aş fugi cu tine-n zbor...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (18 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire ratată

noi nu ne-am întâlnit niciodată
eram însingurat şi trist
pe un ciot strâmt de zare
te-am creat într-o noapte, femeie
din alge, scoici şi un strop de mare
peste buze am aşternut un surâs
ochii tăi, două stele
culese din visele mele
au trecut zile, ani
azi, între cer şi pământ
umbre diafane se târăsc pe un drum
doi străini pe un ţărm
valuri se sparg tăcute în mare
departe de tine, de noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Scriu pe cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erezie de mătase

Bijuterie-înrourată de carne şi de foc
cu sânii de zăpadă şi coapse de smarald
numai lângă stele ai mai avea un loc
icoană pentru care în zeci de iaduri ard

Cu sânii de zăpadă şi coapse de smarald
chiar astăzi frumuseţea e un atac de cord
în apele iubirii ca un copil mă scald
ca noaptea mea cu ziua să fie iar de-acord

Doamne frumuseţea e un atac de cord
şi numai printre stele am mai avea noi loc
când sânii tăi iubito mi-arată Polul Nord
bijuterie-înrourată de carne şi de foc

Cu sânii de zăpadă şi coapse de smarald
cu flori de tei să ningă şi-n cer să fie cald

sonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te iubesc, penelopă

stai întinsă tu, femeie, pe un pat de vise dulci,
parc-ai sta în aşteptare şi nu vreai ca să te culci,
ai pe cap maramă albă, trup de aur, sâni de aur,
plămădită din miresme, de un mare meşter faur,
în vârtejuri diafane doar privirea în nocturn
te-nfăşoară în linţolii şi-n inele de saturn,
treci printre cărări pierdute, la umbră de chiparoşi,
îţi priveşti oglinda în faţă şi cu ochii tăi frumoşi
te vezi tânără, regină, cum erai odinioară
şi visezi idila-ţi dragă, cum a fost întâia oară,
cum cupole de amiază se lăsau în dulci sonate,
în idile de iubire, lună, stele şi agate,
joc de treceri, iuţi, încete, scene din trecut bizare,
stând în pat aşa de tristă tot mereu ţi se năzare,
în cvadriga ta de visuri timpul îşi pierde măsura,
ochiul lăcrimează singur, a tăcut deja şi gura,
pe o pernă roz- albastră tot visezi cai verzi pe cer,
care-apar din când în când după care iute pier,
vise aspre, ne-mplinite, deziluzii şi păcate
trec prin faţa ta, femeie, pline de singurătate,
care-ţi fură-n zbor privirea, oglindită în fiori,
locuită de fantome, de iluzii în culori.
adu-ţi aminte, iubito, tu n-ai fost ce eu nu sunt,
tu eşti apă, eşti durere, eşti şi aer şi pământ,
eu sunt cântec, zare-ntinsă peste orizonturi sure,
sunt luceafărul de noapte îmbrăcat în dulci armure,
într-o lume inocentă sunt şi alfa şi omega,
sunt căzutul dintre stele şi vin tocmai de pe vega,
trag lumina prin privire şi alunec fără voie
sau răsar din negre goluri în război c-o nouă troe,
ca un rătăcit prin lume pe uscaturi şi pe apă,
să-mi uit dorul, eu ulyse, care încă mă adapă,
dorul meu ce se topeşte după ochii tăi de jad,
care m-au întors din luptă, din infernul meu de iad.
stai, aşteaptă-mă, iubito, sunt făcut din zece trupuri,
n-am murit eu nici în sparta, doborât deatâtea scuturi,
în ithaka noastră dragă, te visez din nou regină,
ştiu că aşteptarea-ţi lungă şi cu ruga, vină, vină,
numai zeii pot să-ncline, soarta spre a ne vedea,
nu mi-e gândul la elena, doar la soţioara mea.
viaţa mi-a fost aventură, pe la traci, pe la ciclopi,
uragane am stârnit, ascunzându-mă prin gropi,
canibali care nu iartă, kirke cea ce m-a vrăjit,
a sirenelor dulceaţă, care m-au ademenit,
între scylla şi charybda am trecut cu greu strâmtoarea,
era să dau ortul popii, era să mă-nece marea,
apoi cu calipso-n braţe petrecut-am şapte ani,
naufragiat, sărmanul, fără hrană, fără bani,
până când o muritoare, nausica cea isteaţă,
m-a găsit zăcând pe maluri, muribund, schimbat la faţă,
în ithaka mea ajuns-am ca un vaşnic cerşetor,
şi-am găsit la mine-acasă peţitor pe peţitor,
voiau mâna penelopei, harnicei mele neveste,
luând-o pe nepusă masa, făr-acordu-i, fără veste.

...............................................................

cănd s-au întânlit iubiţii a fost sărbătoare mare,
mese-ntinse, bucurie, jertfe puse pe altare,
cu dyonis împreună s-au aşezat toţi la masă,
bacanale şi misterii, farsă trasă după farsă,
odyseu cu penelopa, mânâ-n mână şi cuminţi,
mulţumeau lui zeus-tatăl, preoţilor şi la sfinţi.
bucurie fără margini, lacrimi pline de iubire,
nu credeau că-s împreună, nu-ş veneau deloc în fire,
după atât amar de timp, dup-atâta despărţire.

luna bate printre cetini şi alunecă pe mare,
ca fantoma unei umbre, ca o umbră peste zare,
stele picură din ceruri şi deasupra se desfac,
legănând lumini pe boltă în culori de liliac,
se-auzeau clipiri de harfe şi glas tainic de chitară
ce se răspândea himeric peste tot în acea seară,
fericiţi de-atâta farmec, se credeau încă în vis,
în ithaka lor frumoasă, în palatul lor închis,
rege el şi ea regină, era mândru odyseu
că intrase în legendă ca un fiu de semizeu.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (24 februarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre deschise

Daca vei parasi această primăvară si visul rătăcit,
Trezeşte-mă cu vântul ferestrelor deschise spre apus!
Dă-mi nemurirea lunii şi împleteşte-mă cu-n răsărit,
Ce-ascunde in perdele de uitare, tot ce eu nu ţi-am spus!

Pe mări pictate-n ochii tăi am ancorat corăbii între nori,
Însă furtuni le-au risipit la ţărm uitat, scăldat de ploi!
Azi, pescăruşi te-au sărutat cu vântul care îmi dă fiori,
Doar prin eclipse rătăcite ne mai atingem amândoi!

Ce vina port si cum sa fug? Ce-mi laşi în sufletul pierdut?
Mă duci pentr-o secundă într-un abis uitat în flori de val,
Prin stropii ce se sparg la ţărm păşesc ca un necunoscut,
Sunt naufragiat şi-un orizont mă înveleşte cu-acest mal!

Un vis a mai rămas acum stingher prin nopţi de catifea.
Iubirea mea te-a căutat mereu in frunzele cu ochi căprui!
Doar cântecul de valuri te-adoarme în stele şi-n inima mea.
Cocorii care strigă acum în depărtari, te roagă să rămâi!

poezie de Daniel Luca
Adăugat de Daniel Luca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii ei

ochii ei
sorb tot albastrul din cer,
bat lumina
cu pupilele,
etalând
în franjuri halouri,
cabrate
pe irişii excitaţi.

există
o veselie nebună
între sunete şi culori
şi-o dragoste
care acoperă cerul
cu ambiguitatea tăcerilor.

ochii ei
rup ziua în două,
ca pe o ambră dulce
şi dau foc corăbiilor
ce-nnegresc zarea...

atâta singurătate
e-n aur,
încât luna
nu mai e lună,
femeia trece pe lângă mine
ca un tren de noapte,
lăsând,
în loc de fum,

parfumul
părului ei incendiat...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dorul de tine...

Când dorul de tine mă doare, întind o mână spre un vis,
Dar numai vântul îmi răspunde, să te ting nu mi-e permis,
Eu te alint, atunci, cu gândul, eşti numai dor, eşti stigăt mut,
S-a stins în taină soarele meu şi nu mai luminează ca la-nceput.

Când dorul de tine mă arde iar sufletul îmi este pârjolit,
Te caut printre stele căzătoare, să readuc la viaţă ce-am iubit,
Dar ce e stea ca steaua piere, se stinge pirdută în depărtata zare,
Eu o privesc neputincioasă, cu ochii plini de lacrimi şi inima mă doare.

Când dorul de tine mă strigă ca un ecou de gals sfâşietor,
Eu mă arunc în valuri să te caut şi nu mi-e teamă c-am să mor,
Pe braţul tău m-aş odihni şi nu m-aş sătura, în veşnicie, să te privesc,
Nici infinitul nu mi-ar fi de-ajuns, de-ar trebui să-ţi spun cât te iubesc.

Când dorul de tine mă poartă, de mână, prin amintirile vii,
Eu vreau să cred, c-ai fost plecat pentru o vreme şi-ai să revii
Şi iarăşi vom trăi clipe de fericire, în casa noastră, pe-acest pământ,
Dar înţeleg, târziu, că nu se mai poate şi-adorm plângând, cu tine-n gând.

poezie de Lucia Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelesuri

Când umbrele-noptării în Gheţimani s-au strâns,
La ceasul când tenebre văzduhu-ncet îl frâng,
Luptând în agonie, Isuse-acolo-ai plâns
Ca, azi, fără nădejde, cu-amar să nu mai plâng‎.

Când la Caiafa-n curte, haini Te-au iscodit,
Că-n minţile obtuze nu Te-au recunoscut,
Răstălmăcindu-Ţi spusa, mârşav Te-au osândit,
Nedreapta-Ţi pedepsire mi-e-al împăcării scut.

Pe via Dolorosa, de-arşiţa zilei stins,
Cu crucea grea în spate, când drumul îl urcai,
Ispita renunţării la jertfă ai învins,
Ai mers până la capăt, m-ai vrut cu Tine-n rai.

Când la Calvar, pe cruce, între tâlhari mureai,
Între pământ şi ceruri ai atârnat smerit,
În dragostea Ta mare tot preţul Îl plăteai,
‎Ştiai ce iad e iadul, m-ai vrut de el ferit.

Acum, cu slavă mare, de toate mai presus,
Eşti înălţat de-a pururi c-ai fost biruitor,
Doresc în ascultare să Te urmez supus!
Doresc să-Ţi calc pe urme, Slăvit Mântuitor!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Înţelesuri (20 februarie 2019)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Nu ştiu de unde-au apărut,
Din bolţi de vară, ochii tăi,
Şi prin ce lumi i-am mai iubit
Strigând privirile din ei.

Poate eternitate-mi sunt
Prin adâncimea nopţilor,
Când stele ard, adânce căi,
Cerul căprui al viselor.

Prin lumea tainelor orbite
De aerul, ce-i ars de pleoape,
Mi-eşti marea-ntidere de clipe
Cu valuri albe stinse-n ape.

Puteri, dorinţe-n foc de cord
Sunt ochii tăi, ca un prăpăd!

sonet de Aurel Petre (28 iunie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Vrăjiţi mi-s ochii sub catifeaua nopţii,
Cupolă de vis, brodată divin,
Când stelele sorţii pe toţi ne sfidează,
Ştiind ce ne aşteaptă-n destin.

Vântul timid sărută flori de tei,
Parfumând cărările verii în noapte,
Luna sfioasă ca o fecioară cuminte
Caută poveşti de iubire sub stele,
În vii şi noi scânteieri.

Care e menirea voastră?
Muze caline, prietenele mele,
Unde vă faceţi culcuş sau case,
Nu vă e milă de frământările mele?

Ca o divă printre stele vechi şi caste,
Flori de foc în nopţi de smoală,
Luna trece nici că-i pasă
Ce gândesc sau ce mă apasă,
Ce iubire port sub stele.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit de-al meu Ulise,
Rătăcit în depărtări.

Ce-ar fi cerul fără stele
Şi pământul fără flori,
Ce-ar fi omul fără visuri,
Fără al iubirii fiori,
Ce-ar fi munca fără sporuri
Şi viaţa fără onoruri,
Ce-ar fi Terra fără oameni
Şi Geneza fără valuri...
Ce-ar fi viaţa fără moarte,
Ce e dincolo de toate,
Ce eşti Tu divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul plin de toate,
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când îmi dai răspuns la toate?

Până atunci, clipe efemere,
Pace spre eternitate,
Şi iubire pân la stele,
Că-i mai bună decât toate.

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te doare

ce te doare, ce te doare,
domnişoară, visătoare,
că ai vise tot mai rare
cu răpiri imaginare
şi iubiri amăgitoare?
că trec anii tot mai repezi
şi tu farmecul ţi-l lepezi
şi-ţi dă albul pe la tâmple
şi sufletul ţi se umple
de doruri neîmplinite
şi de somnuri nedormite,
de vise-ntoarse pe dos
de-ai rămas carne pe os.
bată-ţi, fată, vânturile
ca să-ti zboare gândurile,
în siberii şi sahare
unde viaţa loc nu are,
să rămâi ca o nalucă,
să-ţi piară pofta de ducă.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!