Poruncește
săruturile tale sunt fructe
o să le culeg dacă-mi poruncești
voi umple coșurile
o să umplu cămara și beciul
le voi păstra pentru zile grele
unele vor fi prea coapte
altele crude
încă necoapte
fluidul infinitului trec prin ele
mă aruncă într-o stare de beatitudine
dă poruncă și voi scrie corăbii
cu poeme dedicate ție
pânzele vor fi pline cu versuri
râul o să fie în sfârșit plin
de poezie de dragoste
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

I
Poruncește, și eu voi culege toate fructele mele
Pentru a ți le aduce în coșuri pline în grădina ta,
Cu toate că unele din ele s-au trecut,
Iar altele sunt încă necoapte.
Căci anotimpul devine greu în splendoare,
Iar fluierul păstorului suspină în umbră.
Dă poruncă, și eu voi pune să se umfle
Pânza corabiei pe râu.
Vântul de martie s-a ridicat
Și a tulburat valurile care lâncezeau.
Grădina și-a exaltat tot sufletul său,
Și în ceasul mâhnit al serii,
O chemare a venit de la casa ta,
Pe plaja pe care-o îmbracă în aur asfințitul.
poezie celebră de Rabindranath Tagore din Coșul cu fructe (1916)
Adăugat de Carmen Manuela Măcelaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Încă un rând, ospătare, că prea sunt într-o stare de beatitudine!
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Poetul
e o ființă iubită de zei
uneori e chiar un zeu
umblă cu versuri în gură
scrie și iubește
iubește ce scrie
câte
odată apucă să trăiască
viața lui boemă dusă
- n sărăcie cruntă
e magnific în tot ce scrie
poezia trans
formă universul în magie
adună grămezi de poezie
scrie pentru toana ta, cititorule
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezia este o stare de spirit. O stare permanentă. O stare de febrilitate. Iar scrisul trebuie să fie exploziv. A scrie într-un ritm lent e ca și cum ai scrie din neavând ce face altceva. A scrie poezie din când în când și, până trec doi ani, să aduni de-o carte e ca și cum ai scrie din lipsă de ocupație.
Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare și destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Așteptări! ne aduceți ofilirea... fructe prea coapte! am mușcat din carnea voastră numai atunci când setea îmi devenise de nesuportat și când nu-i mai puteam îndura arsura. Fructe trecute! mi-ați umplut gura cu o fadoare otrăvită și mi-ați tulburat adânc sufletul. - Fericit cel care, tânăr încă, a mușcat din carnea voastră tare și a supt sucul vostru parfumat de dragoste, fără să mai aștepte... pentru ca apoi, răcorit, să alerge pe drumul unde ne vom sfârși tristele noastre zile.
Andre Gide în Fructele pământului (2002)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Marină estivală
În port, niciun vapor,
Și-n larg,
Nici fum, nici pânză, nici catarg!...
Din Orientul plin de soare,
De flori, de fructe aromate
Și de povești neterminate,
Din Orientul plin de soare
Și maladii molipsitoare
N-a mai sosit în port, de-azi-noapte,
Nimic
Nici flori, nici fructe coapte,
Nici opium, nici tutun de pipă...
Nici aspirină pentru gripă...
În port e liniște,
Și-n zare
Tot liniște (dar mult mai mare).
În larg sirena nu mai țipă
Și macaralele-au tăcut,
Iar sus, pe dig, hamalii dorm,
Duhnind a spirt și-a iodoform...
Și portul parcă-a dispărut...
Doar farurile lumânări marine
Mai stau de veghe, nu știu pentru cine
Și grave, ca niște Sibile
Ce rătăcesc pe Euxin,
Șoptesc:
"Trec zile după zile
Și-Argonauții nu mai vin!..."
poezie celebră de Ion Minulescu din Propilee literare, III, nr. 8 (1 iulie 1928)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu există poezie bună și poezie proastă; doar că unele versuri rezonează în mai multe minți și suflete, altele în mai puține.
Dan Costinaș în Umbra mării și alte confesiuni (2012)
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
încă un nor de cerneală
scrie câteva pagini
în volumul de versuri
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezie fără punct
ridic capul și-mi dau deșteptarea
atent mă uit la mâinile
să văd dacă am omorât
visul viclean strecurat
în somnul fără sfârșit
le privesc mai atent în zorii
care încă nu se arată
sunt pline de cerneală
prelinsă din versul
lăsat în călimară
mă uit la mâinile mele care apucă
poezia aruncată pe tăblia
mesii pline cu frânturi
de noapte
mă uit la mâinile trecute peste mii
de pagini editate într-un joc
cu trăsnete rotative
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă în priviri
Astăzi am râs cu zâmbet luminos
hohot făcut să-l pui tu la rever,
gândind că m-aș hrăni cu tine-n cer
doi prea frumoși ai vieții miez cremos.
Ai toamnă în priviri și fructe prinse-n par
cămara mea secretă vrea sp te-mbie,
nu-ți cer nimic și nu vreau nici simbrie
decât să-mi guști cămara ca din mar.
Am sentimente pline de zacuscă
magiunul bantuie prelins spre vis,
gutuile te parfumează, sunt proscris
în era fetelor cu dragoste etruscă.
Și-am să mă-mbăt cu mustul ce il ai
și-am să deschid curând plăcintărie,
bostanii mă pândesc sub vrej de vie
știind că te doresc ca-n filme... Lorelai.
poezie de Sorin Șomandra
Adăugat de Sorin Șomandra

Comentează! | Votează! | Copiază!
În ADEVĂR
Să nu veniți la căpătâiul meu,
că bani nu v-am trimis, nici mere coapte,
iar pentru-aceste multe crude șoapte
nu merită efortul. Nu -nici eu.
Să mă-mbrăcați dantelei să îi fiu,
iar peste crivăț să îmi puneți Cerul.
În tot ce fac mai mistic e misterul,
iar ezotericul ciopliți-mi ca sicriu.
Beatitudine e moartea uneori
când o privești frontal, deschis, în față.
Emine, mă primește-n a ta viață,
ca pe o lacrimă spre care poți să zbori.
Iubit-am împreună peste timpuri;
lăsat-am sorții crez neizbândit.
E prea durere-n lume. Obidit,
tu ai rămas acelorași răstimpuri.
Într-un târziu te voi chema să-mi vii.
Puterea ta e dincolo de stele.
Mărturisesc: am zile sfânt de grele
pe care tu, în adevăr, mi le învii.
poezie de Dana Staicu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poeții se agață
de visul cioplit în mințile fierbinți
cizelat cu trudă în mii de cărți
un tărâm fantastic plin de seve
unde se aruncă poezii și versuri
se leagă cu elastice de acest vis
adună resturile destrăbălării
beau vin și hăul în suflet se deschide
unii încă scriu pentru posteritate
poeții prăvăliți în măritul ideal
treziți de destrăbălatul soare în zori
privesc visul fumegând în armonii
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Povestea iei
Mă așez la capătul de sus al lumii,
prin mine, trec păsări ca prin nimic.
Pauză de mine însămi,
Cu versuri albe
Cu rostul de a mă înveșmânta
În ia în care trăiesc femeile vechi,
Care, îngropate sub realitatea
morții lor concrete,
cresc în continuare în mine.
Am în mine
toate aceste morminte vii,
de femei
Cu ochii aplecați înspre soare.
Unele... s-au prăpăstiit în zări înstelate,
Altele.... s-au îndepărtat de lumea aceasta
Doar cu mintea,
Dar au crescut, în ele, din ele.
Aceste rădăcini
Cu mirosul infinitului.
Fiecare pauză de mine însămi
E o respirație
de universalitate,
Dumnezeirea e de gen feminin,
Si bucata din mine, femeie,
De lângă bărbatul meu,
E o ușă cu chei,
Care prelungesc spirite
În lumi infinite.
În mine cresc, libere
Toate femeile trecute
Și din mine,
Se nasc doua femei,
Ca mugurii de soare
Ochiii tăi de alune,
Se desfac în razele timpului
Care apune și răsare,
Ciclic, ca o clipire.
Ochii tăi de cer,
Se străpung de muguri de albastru,
Și norii curg în lacrimi
Pe mormintele zilelor
În care încă mai sunt,
În care sunt,
Încă sunt.
Se năpăstuiește de sub noi, întrebarea:
Cine scrie pânzele,
unor povești trecute,
atâta vreme cât, povestea noastră
cea de acum
rămâne nescrisă?
Esență de femeie!
Te caut la jumătatea timpului trecut
În ne-trecere
Și mă rostesc cu buzele tale,
Și mă nasc,
În învelișul celulelor,
Pe care le crești în tine
Și pe care le-ai trăit,
În femeia dinaintea ta.
Sunt un fir de bumbac.
O esență de cusătură.
Străpunsă până la abstractizare
Cu semne fugite,
De prelungire nesfârșită,
A zeiței mamă, până la noi.
Toate deșănțările
Se așează și se domolesc,
În femeile care cresc
Până la mine.
Și ele au fost un capăt,
Și eu sunt un capăt
de lume.
Și nu e un capăt de lume
Să mă așez,
Pe această cale,
În care n-am uitat
Să scriu
Să fiu
Și să-mi dau voie să mă iert.
Nu e greșit
Să mă cumpănesc
În mine însămi
Ca pe o ramă, goală,
În curs de umplere.
Încă nu am deprins
Tot ce am avut de trăit
Și sensul acesta,
Personal și finit,
Are o margine nedefinită,
Cu simptome de vis,
Prelungit în copiii mei.
poezie de Ana Larisa Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Versuri
Sunt versuri si versuri.
Sunt versuri in care ne regasim,
Sunt versuri in care retraim
clipe de dragoste,
Sunt versuri cu ura,
Sunt versuri de dor
si de amor,
Sunt versuri haioase,
Sunt versuri frumoase,
Sunt versuri hidoase,
Sunt versuri de jale,
Sunt versuri normale,
Sunt versuri ce dor,
Sunt.....
In fine,
Nici un vers nu e ca tine.
poezie de Adriana Petre
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără noi
întâmplări neștiute cresc
în subsolul lumii,
spirite umplu corpurile
deja prea pline,
trec prin noi ca tăișul
prin unt în zilele calde,
se întorc ca un cancer
pentru a o lua de la capăt
cu fiecare nou-născut
trăirile sunt aceleași,
noi suntem alții,
din ce în ce mai numeroși,
rupți în șabloane
ne împerechem cu frică,
fără să înmulțim dragostea
și liniștea și înțelegerea,
pe care le simțim în absență,
așa cum sunt fără noi
poezie de George Avram
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Doamne, dacă-mi ești prieten...
Doamne, dacă-mi ești prieten,
Cum te lauzi la toți sfinții,
Dă-i în scris poruncă morții
Să-mi ia calul, nu părinții.
Doamne, dacă-mi ești prieten,
N-asculta de toți zurliii,
Dă-i în scris poruncă morții
Să-mi ia calul, nu copiii.
Doamne, dacă-mi ești prieten,
Nu-mi mai otrăvi ursita,
Dă-i în scris poruncă morții
Să-mi ia calul, nu iubita.
Doamne, dacă-mi ești prieten,
Cum susții în gura mare,
Moaie-ți tocul în cerneală
Și-nainte de culcare.
Dă-i în scris poruncă morții,
Când și-o ascuți pumnalul,
Să-l înfigă-n mine, Doamne,
Și să lase-n viață calul.
rugăciune de Spiridon Popescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poeme se nasc
Poeme se nasc și nicicând nu mor,
Din gânduri o mie bine așternute,
Din dragoste pură și lacrimi ce dor,
Poeme se nasc, sublime, tăcute.
Cel care simte în suflet iubirea
Ș-apoi o transpune în versuri pe foi,
Acela-i ce poartă veșmânt nemurirea,
Prin versul ce-a curs din inimă, ploi.
Poemul mi-a fost amantă, soție,
Am trăit iubirea, mi-a fost și trădată,
Mereu cât trăiesc respir poezie,
Poeme se nasc și nu mor niciodată!
poezie de Răzvan Isac (28 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie din buric
Robu e o chestie:
Scrie ca o trestie,
Urlă ca o bestie,
Când are congestie.
Robu este un condei,
Scrie despre tot ce vrei,
Mâlc tăcând, precum acei
Pești, în sos ori în ulei.
Robu e o pană grea,
Scrie despre tot ce vrea;
Nici prea valoros, nici prea
Ieftin, cum poate părea.
Robu este ca un pix,
Care deseori dă chix,
Răstignind un crucifix
Instabil, pe unul fix.
Robu e ca un creion:
Scrie versuri de carton,
Pentru predici din amvon,
Ținute la megafon.
Robu este ca un stick:
Scrie versuri de nimic,
Și apoi le dă un click,
Primind like-uri din buric.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (7 mai 2013)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
(în memoria Anei Podaru)
stea călătoare -
acum scrie poeme
pentru Dumnezeu
haiku de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii scriu poeme în iarbă
Te-am simțit cum ai trecut prin inima mea,
încă aveai pete de lună pe umeri
și umbra trupului meu
mai șerpuia în jurul brațelor tale,
ca o felină dornică să vâneze...
În nesomnul meu, ploua cu fluturi
și timpul îmi fluera prin sânge
ca un trubadur,
umblând desculț prin ploaie.
Spune-mi, cât de frumoasă sunt
atunci când,
prin toți porii sufletului,
ies îngerii din mine
să scrie poeme în iarbă?!
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!