Porunceşte

săruturile tale sunt fructe
o să le culeg dacă-mi porunceşti
voi umple coşurile
o să umplu cămara şi beciul
le voi păstra pentru zile grele
unele vor fi prea coapte
altele crude
încă necoapte
fluidul infinitului trec prin ele
mă aruncă într-o stare de beatitudine

dă poruncă şi voi scrie corăbii
cu poeme dedicate ţie
pânzele vor fi pline cu versuri
râul o să fie în sfârşit plin
de poezie de dragoste

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

I

Porunceşte, şi eu voi culege toate fructele mele
Pentru a ţi le aduce în coşuri pline în grădina ta,
Cu toate că unele din ele s-au trecut,
Iar altele sunt încă necoapte.

Căci anotimpul devine greu în splendoare,
Iar fluierul păstorului suspină în umbră.

Dă poruncă, şi eu voi pune să se umfle
Pânza corabiei pe râu.

Vântul de martie s-a ridicat
Şi a tulburat valurile care lâncezeau.

Grădina şi-a exaltat tot sufletul său,
Şi în ceasul mâhnit al serii,
O chemare a venit de la casa ta,
Pe plaja pe care-o îmbracă în aur asfinţitul.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Coşul cu fructe (1916)
Adăugat de Carmen Manuela Măcelaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă un rând, ospătare, că prea sunt într-o stare de beatitudine!

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

e o fiinţă iubită de zei
uneori e chiar un zeu
umblă cu versuri în gură
scrie şi iubeşte
iubeşte ce scrie
câte
odată apucă să trăiască
viaţa lui boemă dusă
- n sărăcie cruntă
e magnific în tot ce scrie
poezia trans
formă universul în magie
adună grămezi de poezie
scrie pentru toana ta, cititorule

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia este o stare de spirit. O stare permanentă. O stare de febrilitate. Iar scrisul trebuie să fie exploziv. A scrie într-un ritm lent e ca şi cum ai scrie din neavând ce face altceva. A scrie poezie din când în când şi, până trec doi ani, să aduni de-o carte e ca şi cum ai scrie din lipsă de ocupaţie.

Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare şi destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptări! ne aduceţi ofilirea... fructe prea coapte! am muşcat din carnea voastră numai atunci când setea îmi devenise de nesuportat şi când nu-i mai puteam îndura arsura. Fructe trecute! mi-aţi umplut gura cu o fadoare otrăvită şi mi-aţi tulburat adânc sufletul. - Fericit cel care, tânăr încă, a muşcat din carnea voastră tare şi a supt sucul vostru parfumat de dragoste, fără să mai aştepte... pentru ca apoi, răcorit, să alerge pe drumul unde ne vom sfârşi tristele noastre zile.

Andre Gide în Fructele pământului (2002)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marină estivală

În port, niciun vapor,
Şi-n larg,
Nici fum, nici pânză, nici catarg!...

Din Orientul plin de soare,
De flori, de fructe aromate
Şi de poveşti neterminate,
Din Orientul plin de soare
Şi maladii molipsitoare
N-a mai sosit în port, de-azi-noapte,
Nimic —
Nici flori, nici fructe coapte,
Nici opium, nici tutun de pipă...
Nici aspirină pentru gripă...

În port e linişte,
Şi-n zare —
Tot linişte (dar mult mai mare).
În larg sirena nu mai ţipă
Şi macaralele-au tăcut,
Iar sus, pe dig, hamalii dorm,
Duhnind a spirt şi-a iodoform...
Şi portul parcă-a dispărut...
Doar farurile — lumânări marine —
Mai stau de veghe, nu ştiu pentru cine
Şi grave, ca nişte Sibile
Ce rătăcesc pe Euxin,
Şoptesc:
"Trec zile după zile
Şi-Argonauţii nu mai vin!..."

poezie celebră de Ion Minulescu din Propilee literare, III, nr. 8 (1 iulie 1928)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există poezie bună şi poezie proastă; doar că unele versuri rezonează în mai multe minţi şi suflete, altele în mai puţine.

Dan Costinaş în Umbra mării şi alte confesiuni (2012)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

încă un nor de cerneală
scrie câteva pagini
în volumul de versuri

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie fără punct

ridic capul şi-mi dau deşteptarea
atent mă uit la mâinile
să văd dacă am omorât
visul viclean strecurat
în somnul fără sfârşit

le privesc mai atent în zorii
care încă nu se arată
sunt pline de cerneală
prelinsă din versul
lăsat în călimară

mă uit la mâinile mele care apucă
poezia aruncată pe tăblia
mesii pline cu frânturi
de noapte

mă uit la mâinile trecute peste mii
de pagini editate într-un joc
cu trăsnete rotative

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă în priviri

Astăzi am râs cu zâmbet luminos
hohot făcut să-l pui tu la rever,
gândind că m-aş hrăni cu tine-n cer
doi prea frumoşi ai vieţii miez cremos.

Ai toamnă în priviri şi fructe prinse-n par
cămara mea secretă vrea sp te-mbie,
nu-ţi cer nimic şi nu vreau nici simbrie
decât să-mi guşti cămara ca din mar.

Am sentimente pline de zacuscă
magiunul bantuie prelins spre vis,
gutuile te parfumează, sunt proscris
în era fetelor cu dragoste etruscă.

Şi-am să mă-mbăt cu mustul ce il ai
şi-am să deschid curând plăcintărie,
bostanii mă pândesc sub vrej de vie
ştiind că te doresc ca-n filme... Lorelai.

poezie de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ADEVĂR

Să nu veniţi la căpătâiul meu,
că bani nu v-am trimis, nici mere coapte,
iar pentru-aceste multe crude şoapte
nu merită efortul. Nu -nici eu.

Să mă-mbrăcaţi dantelei să îi fiu,
iar peste crivăţ să îmi puneţi Cerul.
În tot ce fac mai mistic e misterul,
iar ezotericul ciopliţi-mi ca sicriu.

Beatitudine e moartea uneori
când o priveşti frontal, deschis, în faţă.
Emine, mă primeşte-n a ta viaţă,
ca pe o lacrimă spre care poţi să zbori.

Iubit-am împreună peste timpuri;
lăsat-am sorţii crez neizbândit.
E prea durere-n lume. Obidit,
tu ai rămas aceloraşi răstimpuri.

Într-un târziu te voi chema să-mi vii.
Puterea ta e dincolo de stele.
Mărturisesc: am zile sfânt de grele
pe care tu, în adevăr, mi le învii.

poezie de Dana Staicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii se agaţă

de visul cioplit în minţile fierbinţi
cizelat cu trudă în mii de cărţi
un tărâm fantastic plin de seve
unde se aruncă poezii şi versuri

se leagă cu elastice de acest vis
adună resturile destrăbălării
beau vin şi hăul în suflet se deschide
unii încă scriu pentru posteritate

poeţii prăvăliţi în măritul ideal
treziţi de destrăbălatul soare în zori
privesc visul fumegând în armonii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea iei

Mă aşez la capătul de sus al lumii,
prin mine, trec păsări ca prin nimic.
Pauză de mine însămi,
Cu versuri albe
Cu rostul de a mă înveşmânta
În ia în care trăiesc femeile vechi,
Care, îngropate sub realitatea
morţii lor concrete,
cresc în continuare în mine.

Am în mine
toate aceste morminte vii,
de femei
Cu ochii aplecaţi înspre soare.
Unele... s-au prăpăstiit în zări înstelate,
Altele.... s-au îndepărtat de lumea aceasta
Doar cu mintea,
Dar au crescut, în ele, din ele.
Aceste rădăcini
Cu mirosul infinitului.

Fiecare pauză de mine însămi
E o respiraţie
de universalitate,
Dumnezeirea e de gen feminin,
Si bucata din mine, femeie,
De lângă bărbatul meu,
E o uşă cu chei,
Care prelungesc spirite
În lumi infinite.

În mine cresc, libere
Toate femeile trecute
Şi din mine,
Se nasc doua femei,
Ca mugurii de soare

Ochiii tăi de alune,
Se desfac în razele timpului
Care apune şi răsare,
Ciclic, ca o clipire.

Ochii tăi de cer,
Se străpung de muguri de albastru,
Şi norii curg în lacrimi
Pe mormintele zilelor
În care încă mai sunt,
În care sunt,
Încă sunt.

Se năpăstuieşte de sub noi, întrebarea:
Cine scrie pânzele,
unor poveşti trecute,
atâta vreme cât, povestea noastră
cea de acum
rămâne nescrisă?

Esenţă de femeie!
Te caut la jumătatea timpului trecut
În ne-trecere
Şi mă rostesc cu buzele tale,
Şi mă nasc,
În învelişul celulelor,
Pe care le creşti în tine
Şi pe care le-ai trăit,
În femeia dinaintea ta.

Sunt un fir de bumbac.
O esenţă de cusătură.
Străpunsă până la abstractizare
Cu semne fugite,
De prelungire nesfârşită,
A zeiţei mamă, până la noi.

Toate deşănţările
Se aşează şi se domolesc,
În femeile care cresc
Până la mine.

Şi ele au fost un capăt,
Şi eu sunt un capăt
de lume.

Şi nu e un capăt de lume
Să mă aşez,
Pe această cale,
În care n-am uitat
Să scriu
Să fiu
Şi să-mi dau voie să mă iert.

Nu e greşit
Să mă cumpănesc
În mine însămi
Ca pe o ramă, goală,
În curs de umplere.

Încă nu am deprins
Tot ce am avut de trăit
Şi sensul acesta,
Personal şi finit,
Are o margine nedefinită,
Cu simptome de vis,
Prelungit în copiii mei.

poezie de Ana Larisa Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri

Sunt versuri si versuri.
Sunt versuri in care ne regasim,
Sunt versuri in care retraim
clipe de dragoste,
Sunt versuri cu ura,
Sunt versuri de dor
si de amor,
Sunt versuri haioase,
Sunt versuri frumoase,
Sunt versuri hidoase,
Sunt versuri de jale,
Sunt versuri normale,
Sunt versuri ce dor,
Sunt.....
In fine,
Nici un vers nu e ca tine.

poezie de Adriana Petre
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără noi

întâmplări neştiute cresc
în subsolul lumii,
spirite umplu corpurile
deja prea pline,
trec prin noi ca tăişul
prin unt în zilele calde,
se întorc ca un cancer
pentru a o lua de la capăt
cu fiecare nou-născut

trăirile sunt aceleaşi,
noi suntem alţii,
din ce în ce mai numeroşi,
rupţi în şabloane
ne împerechem cu frică,
fără să înmulţim dragostea
şi liniştea şi înţelegerea,
pe care le simţim în absenţă,
aşa cum sunt fără noi

poezie de George Avram
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, dacă-mi eşti prieten...

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum te lauzi la toţi sfinţii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu părinţii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
N-asculta de toţi zurliii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu copiii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Nu-mi mai otrăvi ursita,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu iubita.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum susţii în gura mare,
Moaie-ţi tocul în cerneală
Şi-nainte de culcare.

Dă-i în scris poruncă morţii,
Când şi-o ascuţi pumnalul,
Să-l înfigă-n mine, Doamne,
Şi să lase-n viaţă calul.

rugăciune de Spiridon Popescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme se nasc

Poeme se nasc şi nicicând nu mor,
Din gânduri o mie bine aşternute,
Din dragoste pură şi lacrimi ce dor,
Poeme se nasc, sublime, tăcute.

Cel care simte în suflet iubirea
Ş-apoi o transpune în versuri pe foi,
Acela-i ce poartă veşmânt nemurirea,
Prin versul ce-a curs din inimă, ploi.

Poemul mi-a fost amantă, soţie,
Am trăit iubirea, mi-a fost şi trădată,
Mereu cât trăiesc respir poezie,
Poeme se nasc şi nu mor niciodată!

poezie de Răzvan Isac (28 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie din buric

Robu e o chestie:
Scrie ca o trestie,
Urlă ca o bestie,
Când are congestie.

Robu este un condei,
Scrie despre tot ce vrei,
Mâlc tăcând, precum acei
Peşti, în sos ori în ulei.

Robu e o pană grea,
Scrie despre tot ce vrea;
Nici prea valoros, nici prea
Ieftin, cum poate părea.

Robu este ca un pix,
Care deseori dă chix,
Răstignind un crucifix
Instabil, pe unul fix.

Robu e ca un creion:
Scrie versuri de carton,
Pentru predici din amvon,
Ţinute la megafon.

Robu este ca un stick:
Scrie versuri de nimic,
Şi apoi le dă un click,
Primind like-uri din buric.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (7 mai 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(în memoria Anei Podaru)

stea călătoare -
acum scrie poeme
pentru Dumnezeu

haiku de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii scriu poeme în iarbă

Te-am simţit cum ai trecut prin inima mea,
încă aveai pete de lună pe umeri
şi umbra trupului meu
mai şerpuia în jurul braţelor tale,
ca o felină dornică să vâneze...
În nesomnul meu, ploua cu fluturi
şi timpul îmi fluera prin sânge
ca un trubadur,
umblând desculţ prin ploaie.
Spune-mi, cât de frumoasă sunt
atunci când,
prin toţi porii sufletului,
ies îngerii din mine
să scrie poeme în iarbă?!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!