În ADEVĂR

Să nu veniţi la căpătâiul meu,
că bani nu v-am trimis, nici mere coapte,
iar pentru-aceste multe crude şoapte
nu merită efortul. Nu -nici eu.

Să mă-mbrăcaţi dantelei să îi fiu,
iar peste crivăţ să îmi puneţi Cerul.
În tot ce fac mai mistic e misterul,
iar ezotericul ciopliţi-mi ca sicriu.

Beatitudine e moartea uneori
când o priveşti frontal, deschis, în faţă.
Emine, mă primeşte-n a ta viaţă,
ca pe o lacrimă spre care poţi să zbori.

Iubit-am împreună peste timpuri;
lăsat-am sorţii crez neizbândit.
E prea durere-n lume. Obidit,
tu ai rămas aceloraşi răstimpuri.

Într-un târziu te voi chema să-mi vii.
Puterea ta e dincolo de stele.
Mărturisesc: am zile sfânt de grele
pe care tu, în adevăr, mi le învii.

poezie de Dana Staicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-mă, iarnă...

Du-mă, iarnă, peste lume,
într-o ţară fără nume,
unde şade-o zână bună
care de pe cer adună
toate tainele din stele
şi-apoi suflă peste ele,
lângă suflet să le-aştearnă.
Du-mă, iarnă!
Du-mă, vântule haihui,
într-un loc al nimănui,
unde să zâmbesc mereu,
să-mi fac cuib în curcubeu
ca să nu-mi mai dea de urmă
lacrimi care-n pleoapă scurmă
şi mă-ndoaie spre pământ.
Du-mă, vânt!
Ia-mă, crivăţ, pe-o aripă
şi mă zboară într-o clipă
până dincolo de noapte,
să miros cireşe coapte
şi să-mi vină la fereşti
ursitoarea din poveşti,
să-mi ursească să mai cânt,
să mut cerul în cuvânt.
Du-mă, iarnă, du-mă, vânt!

poezie pentru copii de Mihaela Hură
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste care?...

Peste care zi din viaţă, te-am găsit şi admirat
Pe ce faţă şi prefaţă, cartea, rost şi-a terminat?
Am citit-o prea în grabă, foile s-au petrecut
O poveste, colţ de viaţă, ne-a plăcut şi ne-a durut!

Peste care colţ de iarbă, te-am iubit într-un amurg
O durea ca niciodată, braţele care se scurg
Peste mine, peste tine, peste verde lipicios
Frământări aproape line, scurse de sus până jos?

Peste care amintire, să te-aşez, să te păstrez,
Peste care amăgire, peste care dulce crez?
Peste care gând în şoaptă, să te-alung sau să te chem
Peste care zi din viaţă, ai împrăştiat blestem?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un frate şi o soră

Un frate şi o soră
fugeau din calea morţii.
Peste câmpii şi ape
în căutarea sorţii.

Lacrimi curgeau şiroaie
Din ochii lor plăpânzi.
Dar ei să ţineau de mână
Ca doi îngeri blânzi.

Soarta a fost crudă
Cu aceşti doi porumbei.
Au rămas singuri pe lume,
singuri-singurei.

Dar ei cu fruntea sus
Au înfruntat tot ce le-a ieşit în cale.
Zile grele au avut
Fără un pic de apă şi mâncare.

Dar timpul a trecut
Peste lume şi peste ei.
Acum au un nume şi sunt înconjuraţi
De copii şi nepoţei.

Dar nu vor uita niciodată
câtă vreme va mai trece,
Că un băiat şi o fată au rămas singuri,
În lume aceasta rea şi rece.

poezie de Vladimir Potlog (23 iunie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metempsihoză

Şuieră crivăţ de iarnă peste vâlcele,
(Iubito, cumva acestea-s merele mele?)
Şuieră crivăţ de iarnă peste ape şi case,
(Vegetarian pot fi cu-aşa buze cărnoase?)
Şuieră crivăţ de iarnă peste-ofilită mimoză,
(Te privesc lung, fascinat, căzut în hipnoză)
Şuieră crivăţ de iarnă peste culmea de deal,
(Înveleşte-mă cu trupu-ţi, molatic ogheal)
Şuieră crivăţ de iarnă peste cocoş de Hurez,
(Să exersăm, disperaţi, cu sărutul francez?)
Şuieră crivăţ de iarnă peste ienuperi şi ceri,
(Din conu' Minu să-ţi recit? Nichita preferi?)
Şuieră crivăţ de iarnă peste triste coline,
(Să nu mă spulbere, ascunde-mă-n tine!)
Şuieră crivăţ de iarnă peste târg, peste sat,
În primăvară, copile, intra-vei bărbat!

parodie de Constantin Ardeleanu, după Nina Cassian
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut o toamnă peste noi

A mai trecut o toamnă peste noi,
Bat clopotele-a dor şi-a despărţire
Şi am rămas mai singuri şi mai goi,
De-atâţia paşi pierduţi prin cimitire.

Prea multe aripi frânte timpuriu,
Prea multe inimi au uitat să bată
Şi ne-a rămas în sufletul pustiu,
Un gol şi-o lacrimă nemângâiată.

Prea multe întrebări ce n-au răspuns,
Prea multe visuri prematur ucise,
Mocnesc durut tăcerile-n ascuns
Iar vântul bate pe la porţi închise...

A-ngenuncheat şi frunza prin grădini,
Amurgul sângerează-a suferinţă,
Iar noi suntem mereu tot mai străini
Şi tot mai distanţaţi şi-n neputinţă.

A mai trecut o toamnă peste noi
Şi-n gând şoptim aceeaşi rugăciune:
Întoarce Doamne vremea înapoi
Şi-aşterne curcubeul peste lume!

poezie de Violeta Andrei Stoicescu (noiembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am aflat misterul

Priveam mărul încărcat
Cu rodul copt al verii.
Priveam cerul înstelat,
Târziu, în faptul serii.

Am întrebat mărul
De ce are mere.
Am întrebat cerul
De ce are stele.

Mărul iute mi-a răspuns
Că merele sunt mărgele.
Bunul Dumnezeu le-a pus
Să se mândrească cu ele.

Iar cerul, în loc de răspuns
Îndată s-a luminat.
Am înţeles. A fost de-ajuns
Răspunsul ce mi-a fost dat.

În măr se rumenesc mere,
Pe boltă se aprind stele.
Aşadar, mărul şi cerul
Mi-au dezvăluit misterul.

Mărul, colier cu mărgele
Numai bune de mâncat.
Cerul, policandru cu stele,
Lumânări de luminat

poezie de Dumitru Delcă (20 aprilie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În astă lume, multe sunt uitate, trecute cu vederea, îngropate. Dac-am vedea în întuneric porţi, Lumina ne-ar fi călăuză, sorţii.

aforism de Dana Staicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tine

vezi drumul tău azi îl apuc
dar peste mine stă un nuc
Şi-asează moartea peste vii
În timpuri vechi, timpuri târzii
Peste pământ, peste copii
Şi-aş vrea cu mine tu să fii
Dar tu nu vii.

În viaţă n-am avut femei
Nici foc în suflet... nici scântei
Mi-a fost iubirea în zadar
Atunci când eu ţi-am dat-o-n dar
Ai spart-o ca pe un pahar
Păreri de rău nu ai măcar
Of, ce amar!

În viaţă n-am avut noroc
Dar te-am iubit cu mare foc
nu am ştiut să te pătrund
am preferat să mă ascund
mi-e mintea lac fără de fund
Şi mai adânc eu mă afund
şi repătrund
în tine.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi, popoare!

Veniţi, popoare, veniţi!
Aşa vorbeşte Dumnezeu:
V-am dat ce-aveam mai bun în cerul Meu,
ce-aveam mai bun,
ce-aveam mai scump,
ce-aveam mai drag.

Voi eraţi ca nişte oi a' nimănui.
Fiecare îşi vedea de drumul lui.
El povara tuturor a purtat.

Nu puteam să vă mai iert, nu puteam.
Altă cale pentru voi nu aveam.
L-am jertfit pe Fiul Meu, l-am jertfit.

Voi nu puteţi să ştiţi cu ce durere
l-am părăsit pe drumul spre Calvar.

Veniţi, popoare, veniţi!
Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:
V-am dat ce-aveam mai bun în cerul Meu.
V-am dat pe Fiul Meu,
pe singurul Meu Fiu! pe singurul Meu Fiu!

Iată, două mii de ani au trecut.
Solii Mei pămîntu-ntreg l-au străbătut.
Azi e cea din urmă zi cînd vă chem.
Iată-n ceruri Fiul Meu preaiubit
stă cu trîmbiţa în mîini pregătit,
în adînc o gură neagră s-a deschis.

Veniţi, popoare, veniţi!

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:
Cuvîntul ultim e cuvîntul Meu.
Veniţi în ceasul cel din urmă,
azi, veniţi!

Veniţi, popoare, veniţi!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind târziu

Ninge lin în miez de noapte
Peste sate şi oraşe,
Peste gândurile noastre rătăcite,
Regăsite, până mâine-nzăpezite...

Ninge lin în întuneric
Doar un felinar mai arde
Luminând strada pustie
Adormită sub troiene aşezate.

Ninge lin, e alb, e noapte
Peste lume, peste gânduri,
Peste zilele trecute, peste bucurii uitate,
Peste tot e somn, e vis cu şoapte...

Ninge lin peste Moldova
Şi-un colind se mai aude,
E târziu şi gazda doarme
Doar un felinar mai arde.

Ninge lin colind târziu
Peste sate şi oraşe adormite,
Peste gânduri în trecut înzăpezite
Pentru mine, pentru tine, ninge lin
Cu-n sfânt colind.

poezie de Alexei Creţu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind târziu

Ninge lin în miez de noapte
Peste sate şi oraşe,
Peste gândurile noastre rătăcite,
Regăsite, până mâine-nzăpezite...

Ninge lin în întuneric
Doar un felinar mai arde
Luminând starda pustie
Adormită sub troiene aşezate.

Ninge lin, e alb, e noapte
Peste lume, peste gânduri,
Peste zilele trecute, peste bucurii uitate,
Peste tot e somn, e vis cu şoapte...

Ninge lin peste Moldova
Şi-un colind se mai aude,
E târziu şi gazda doarme
Doar un felinar mai arde.

Ninge lin colind târziu
Peste sate şi oraşe adormite,
Peste gânduri în trecut înzăpezite
Pentru mine, pentru tine, ninge lin
Cu-n sfânt colind.

poezie de Alexei Creţu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papilele universului

Papilele gustative ale universului
Şi-au definit rolul de nuntaşi ai pământului.
Lăute de stele s-au aliniat,
Timpul inima ne-a înjunghiat...
Goi, scurşi de cuvinte,
Doar naşterea ne-o mai aducem aminte.
Şi timpul în care,
Vânturi şi ploi,
Ne alergau prin ghiozdane.
Ne amintim de gutuile coapte
Şi de frunzele moarte –
Lumânări pe care noaptea le-a lăsat
Să ardă mocnit
Pe treptele timpului-schit.
Acum, E-uri şi vise se ngrăădesc
La poarta unui alt univers.
Am uitat de strugurii copţi,
De curcubeul pe care
Ploaia îl desena,
Cât noi alergam cu tălpile goale...
Penitenciarul tăcerii
Ne-a mecanizat sufletul,
Nu ne mai luminează cuvintele,
Nici arta, nici cântecul.
Era banilor e tot mai pregnantă...
Mâncăm mere de hârtie şi ciocolată...
Sărbătorile sunt mimate, din casă,
Nu mai chemăm să ne cânte
Colindătorii, în casă...
Am făcut altar propriei morţi,
Iar crucile atârnă mai grele,
Nu peste umeri,
Ci peste visele mele.
Salvaţi-mă dn strânsoarea tăcerii,
Până nu va fi prea târziu!
Cu voi vreau să fiu!
Vreau, cu mine să fiţi!
Să rătăcim în trecut,
Spre al bunilor mei început...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate îmi răspunzi din iarna ta...

Nu mă-ntreba de ce te caut iară!
(Am mai promis că-am să te uit, cândva).
Dar, şuieră prea tare vântu-afară
Şi îmi aduce-n casă iarna ta.

Şi cum să n-o primesc, când amiroase
A mere coapte şi-a parfumul tău?
Şi ninge cu zăpadă de mătase,
Cum ninge peste brazii din Ceahlău.

Şi tot mătase albă se aşterne
Pe-un ţărm de mare ce l-am vrut al meu,
Când valurile ne foşneau sub perne
Şi ne privea din ceruri Dumnezeu.

Să reînvii o clipă risipită
Dintr-un noian de alb rătăcitor,
E pentru mine-o tainică ispită,
Ca cerul pentr-un vajnic zburător.

Şi-am să te caut şi prin mine, iară...
Poate-ai rămas şi eu încă nu ştiu,
Că n-ai plecat, nicicând, din mine-afară-
Doar, să nu te găsesc mult prea târziu!

Când va-nceta să ningă peste lume
Şi albul, să tresară, va uita,
Voi îndrăzni să te mai strig pe nume
Şi poate îmi răspunzi, din iarna ta.
......................................................
Doi oameni de zăpadă şi-o tăcere-
Atât a mai rămas din tot ce-am fost.
Şi eu şi tu avem o mângâiere:
C-avem aceeaşi iarnă, adăpost.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenilor dragi din viaţa mea

Am trimis inima să-mi caute
iubirile pierdute de ea;
din indiferenţă,
laşitate
sau prea mult orgoliu.
Să-mi cer iertare pentru
neiubire.
Am trimis dupa dimineţile
în care,
nu v-am acoperit cu o rouă
de cuvinte frumoase
le-am lăsat
nespuse,
uscate
pe buzele mele.
Ar fi trebuit să vă spun
mereu
cât de mult vă iubesc
şi că nu pot trăi
fără voi.
Că viaţa mea stă
suspendată
de a voastră
şi depind de dragostea voastră
ca de un drog fără de care
aş intra în
sevraj emoţional.
Am trimis să-mi caute nopţile
în care am adormit
fără să-mi dau seama că pierd
clipe,
trăiri
viaţă;
şi uneori oameni pe care
nu-i voi mai revedea
niciodată...
Am pierdut ocazia
să le pot spune
cât de mult i-am iubit!

poezie de Angelina Nădejde (17 octombrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe această lume în care nu aveam ce căuta

nu mai vreau decât un colţ întunecat
de unde să-mi chem moartea ca pe o binecuvântare
cu o jumătate dintr-o lacrimă amară o să plătesc cucul
să-mi cânte alintat balada impară a cuiburilor străine
cu ce mi-a rămas din toată bucuria florilor de cais
o să răsfăţ câmpiile sub care îmi vor creşte munţi din suflet
aşa ca să aibă cărarea neumblată unde căuta vârful
apoi ca şi când aş număra invers toate stelele necăzute
o să-mi numesc gândurile iarbă
şi le voi cosi dimineaţa
înainte să-mi cânte toţi greierii a dincolo
pe această lume în care nu-mi găsesc locul
o să-mi dau şi jumătatea dulce din lacrimă
pe un cântec de privighetoare
cât să-mi crească înapoi tăcerea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porunceşte

săruturile tale sunt fructe
o să le culeg dacă-mi porunceşti
voi umple coşurile
o să umplu cămara şi beciul
le voi păstra pentru zile grele
unele vor fi prea coapte
altele crude
încă necoapte
fluidul infinitului trec prin ele
mă aruncă într-o stare de beatitudine

dă poruncă şi voi scrie corăbii
cu poeme dedicate ţie
pânzele vor fi pline cu versuri
râul o să fie în sfârşit plin
de poezie de dragoste

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum ne merităm

Acum putem să ne,, iubim", nu ne-a mai rămas nimic de împărţit,
Nici ani, nici clipe, nici ură, nici iubire şi nici... viaţă!
Şi nici nu e târziu, când aveam totul, părea prea devreme,
Acum nu mai avem ce poseda, nu mai poţi să-mi aduci nicio acuză,
Acum nu mă mai poţi acuza de prea multă posesivitate,
Acum a mai rămas prea puţin din... Noi, nici anotimpul nu ne mai vrea,
Acum ne bate toamna-'n tâmple, nu mai avem nevoie de... sărutări în noapte,
Acum ne cântă moartea-'n şoapte, degeaba încercăm să ne auzim,
Acum ne e strigătul prea departe, în curând se face noapte,
Acum iertarea pare venită prea târziu, nu ne mai e folositoare,
Acum... chiar şi speranţa se lasă ucisă printre strofe şi cuvinte,
Acum nici amintirea nu ne mai leagă sufletele şi aşa stinghere,
Acum putem să rătăcim la infinit, nu ne-am iubit când trebuia,
Acum degeaba lăcrimăm, lacrimile sunt prea seci, nu-şi mai au rostul,
Acum se-'ntorc timpurile să ne amintească de viaţa fără Noi,
Acum nici o ploaie nu va curăţa ura ce ne-am împărţit-o-'n suflet,
Acum poate să fie o secetă de nesfârşit, o merităm deplin!

Acum ne merităm...

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai ştiu

Nici nu mai ştiu de ce, în seara când
Am stat cu tine-n braţele din gând,
Făcusem foc înalt la ceas târziu,
Căci nu era nici frig şi nici pustiu.

Erau atâtea stele peste noi
Şi peste cortul nostru din zăvoi,
Atâţia greieri într-un singur cânt,
De mă credeam în Rai, nu pe Pământ.

Mă-ntreb şi-acum de n-o fi fost un vis
Ce mi-a rămas adânc în minte-nscris,
Dar nu mai ştiu nici dacă ne-am iubit
Sub stele,-n cort, şi nici cum am dormit.

Ce ştiu cu siguranţă, e că eu,
Te văd tot mai frumoasă,-n visul meu,
Şi îţi aştept sosirea cu nesaţ
În nopţile când îmi adormi pe braţ.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii a mea...

Eu te iubesc cu lume şi cu stele,
Cu versu'-n care astăzi te zidesc,
Să fii a mea... cu bune şi cu rele,
Un dor pe bolta gândului ceresc.

Să fii a mea cu primăveri şi verde,
Cu toamnele-nrobite peste noi,
Cu timpu'-n care lacrima se pierde,
Să fii a mea... cu cântecul din ploi.

Să fii a mea peste tăcerea nopţii,
Să te alint... cu zorii ei târzii.
Rătăcitori, pierduţi în voia sorţii,
Să fii a mea, mereu a mea, să fii.

Să fii a mea cu prunci şi curcubeie,
Cu zâmbetul cuprins de vindecări,
Cu plânsul şi surâsul de femeie,
Să fi a mea cu tot cu desmierdări.

Să fii a mea cu nopţile din păr,
Pământul de sub paşi, bătută cale,
Albastrul prins, în ochii tăi de cer,
Să fii a mea cu gândurile tale.

Să fii a mea şi dincolo de toate...
Şi peste teamă, dragoste să-mi pui,
Iubind şi veşnicia de se poate,
Să fii a mea... a mea şi-a nimănui.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am plâns aceeaşi lacrimă amândoi...

Tu ai plecat, dar eşti aici cu mine,
Să-ndeplinim destinului cuvânt...
În rostul scris al legilor divine
Nu poţi desprinde cerul de pământ.

Ne-a fost sortită o singură lumină,
Un singur cer, un soare şi-un pământ,
Un singur Eden ne va fi grădină
Şi viaţă doar un singur legământ.

Am fost legaţi de-o singură chemare,
Un singur rost şi-un singur adevăr.
Cum poate trece timpul în uitare,
Când am crescut aceleaşi flori de măr?

Acelaşi gând l-am prefăcut în şoapte,
Acelaşi dor iubirea ne-a cuprins,
Am străbătut aceeaşi zi şi noapte
Şi-aceleaşi timpuri tâmplele ne-au nins.

Acelaşi vis l-am rătăcit prin stele,
Cu-acelaşi pas am străbătut nevoi,
În zilele cu nor şi clipe grele
Am plâns aceeaşi lacrimă amândoi.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!