Nave înconjurate de mare

Nave înconjurate de mare,
Albastru nemărginit în continuă expansiune,
Vânturi şuierătoare şi muzica valurilor, a valurilor dominatoare,
Sau strigătul singuratic al balizelor în evaporaţia marină,
Unde, cu voioasă încredere, întinzând albe vele
Corabia spintecă eterul prin strălucirea şi spuma zilei
Sau sub bolta înstelată, noaptea;
Şi eu, lângă bătrâni şi tineri marinari, o reminiscenţă-a pământului,
Al cărui raport va fi poate-n sfârşit citit în întregime.

Aici sunt gândurile noastre, gândurile călătorilor,
Aici nu-i doar pământul, pământul ferm, cum spun unii,
Aici se văd arcadele cerului, simţim cum se mlădie sub noi puntea,
Simţim prelungi pulsaţii, fluxul şi refluxul mişcării necontenite,
Şoaptele tainelor nevăzute, fantomaticele şi vastele sugestii
Ale lumii apelor sărate, curgerea lichidă-a silabelor,
Parfumul, suspinele stinse-ale frânghiilor, ritmurile melancolice,
Perspectiva largă şi orizontul îndepărtat şi subţire-s aici,
Iar acesta este poemul oceanului.

Nu te clătina, o, carte, împlineşte-ţi menirea,
Nu eşti doar o reminiscenţă a pământului,
Tu eşti, de-asemenea, un strigăt singuratic spintecând eterul,
Apropiindu-te încrezătoare de un ţel care va fi-într-o zi atins,
Consoarta fiecărei corăbii care navighează – navighează şi tu!
Poartă mai departe spre ei pachetul care conţine iubirea mea
(dragi marinari, pentru voi am împachetat-o, pagină cu pagină;)
Grăbeşte-te, cartea mea! Întinde velele albe, micuţul meu strigăt,
de-a curmezişul valurilor dominatoare,
Cântă, navighează, poartă-n nemărginirea albastră pe toate mările
Acest cântec făcut pentru marinari şi pentru navele lor.

poezie clasică de Walt Whitman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru toate mările şi toate navele

Despre căpitani de cursă lungă, tineri sau bătrâni, despre marinari,
despre ofiţeri de marină, despre toţi oamenii mării care-arar cuvântă,
despre cei puţini la număr, de stirpe-aleasă, temerari
pe care niciodată soarta nu-i surprinde, nici moartea înspăimântă...

poezie de Walt Witman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tizele

Unde-i drifterul cafeniu plecat pe mare singur-singurel?
– Navighează, leagănă-te-n larg, drum bun –
Numele meu e Peggy Nutten, numele pe care-l poartă el.*
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!
Cântau în acea noapte, "Mola şi zarea, vlăjgani!"
Au îndreptat prova spre vest, spre-apele mari;
Alte nave se întorc, iar vântul... şfichiuie mii de telegari.
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!

Femeile-aplaudă seara pe cheu şi flutură din mâini
– Navighează, leagănă-te-n larg, drum bun –
Aşteptându-şi iubiţii zile lungi, lungi săptămâni.
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!
Se întorc acasă-n amurg, mateloţi şi pescari,
Dar e-o navă micuţă... Mola şi zarea, vlăjgani!
Inima mea e acolo, o inimă pentru duşmani.
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!

Nell şi Maggie, şi Joan, şi Ruth,
– Navigaţi, leagănaţi-vă-n larg, drum bun –
Navigaţi cu numele meu, eu rămân pe ţărmul ud şi mut.
O, noroc şi bon voyage, marinari!
Numele-adevărate-s nerostite, neştiute de adversari;
Dar, priviţi-mă şi veţi şti numele tăinuit de marinari;
Peggy Nutten e numele meu. Mola şi zarea, vlăjgani!
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!

*Regula era ca pe perioada războiului numele real al navelor să nu fie pronunţat în spaţiile sau localurile publice, asta pentru ca poziţia navei să nu poată fi localizată de spionii inamicului.
De aceea numele adevărat al fiecărei nave avea asociat numele anumitor soţii sau prietene ale marinarilor, iar acest ultim nume, neoficial, era folosit de navigatori în discuţiile de prin barurile din preajma porturilor.

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lămurim aici trecerea unei nave prin argintul nopţii

Lămurim aici trecerea unei nave prin argintul nopţii,
Trista dispariţie a fiecărui val,
Bătăile surde-ale fierului expus unor mari eforturi,
Micul strigăt ale unui om către alt om,
O umbră strecurându-se prin noaptea cenuşie...

Şi căderea unei stele minuscule;
Apoi deşertul, deşertul apelor de departe
Şi susurul moale-al valurilor negre,
Lungi şi singure.

Aminteşte-ţi, o, navă a iubirii,
Tu vii de pe deşertul apelor de departe –
Susurul moale-al valurilor negre,
Lungi şi singure.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navighează, navighează...

Navighează, navighează, velier neînfricat –
Acolo unde-adie întotdeauna vânturile bune,
N-ai cum ajunge-ntr-un loc mai trist şi mai întunecat
Decât locul de unde ai ridicat velele şi-ai plecat în lume.

Fiecare val, în trecere, parc-ar vrea să spună, "Hei,
Deşi poate moartea sub zâmbetele noastre se aţine,
Suntem mai puţin reci, mai puţin ipocrite decât cei
Al căror surâs ucigând speranţa, te-au ucis pe tine."

Navighează, navighează pe mări nemărginite – tenace
Pe vreme bună sau pe vreme rea – navighează neîncetat:
Ce mai furtunoasă mare e un loc de tihnă şi de pace
Pentru cel care lasă-n urmă asemenea inimi pe uscat.

Sau – dacă vei întâlni un ţinut nelocuit, un litoral
Unde, cu inima lui făţarnică, n-a călcat niciodata omul,
Unde niciun sperjur n-a pus piciorul – trage, velier, la mal;
Însă până atunci ţine departe de ancoră nostromul!

poezie de Thomas Moore, 1779 - 1852, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conspiraţie de primăvară

s-a deschis pentru o clipă
pământul,
ca o rază de transcendenţă
spre un orizont purtat de vânt,
spre orizontul tot mai îndepărtat
la care nu ajungi niciodată
în viaţă,
nu în viaţa asta,
spre Fata Morgana,
spre fata în alb,
spre fata din vis,

s-a deschis lumina interioară a pământului
pentru o secundă spre
toate florile albe
spre toate zările albe,
spre toate păsările albe,
şi nopţile de mai,

speranţa,
ca o primăvară,
ca o mireasă
îmbrăcată conspirativ
în flori de cais.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare de ceaţă

Ceaţa este în ceaiul meu
Nările îmi sunt gâdilate de aburii fierbinti
O mare de ceaţă se apropie încet de mine
Duşmanii mei, porumbeii, s-au pus la adapost
Presiunea îmi face oasele să doară

Şi eu, corabia, troznind din toate cuiele
Mi-am întins velele
Şi am tăiat cu sabia zidul de aburi
Pe punte, marinari, slinosii marinari
Beţi şi leneşi
Visează sirene

Şi eu, corabia, timidă şi uşoară
Aleg linia cerului sa eliberez aceasta carcasă
De perna ceţii

poezie de Iulia Gherghei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest conţinut nu e disponibil momentan

întind un cearşaf lângă un alt cearşaf / lângă un alt cearşaf / până acopăr tot nisipul
aici e locul unde nu vine niciodată primăvara
aici e locul unde nu poţi scrie un poem

aici e locul unde nu ai nimic de spus

ca o casă fără oameni / 24 de ore de singurătate lângă o sobă veche

tu eşti un coyote care vine să mă adulmece seara
dar carnea mea e prea uscată / vii şi pleci / vii şi pleci

//sunt ca o papuşă care suferă de ms/ doctorii în halatele lor albastre
mă veghează neputincioşi //

toate formele de distrofie sunt periculoase / asta ţi-am spus în ultima scrisoare

suntem ca un grup de control care nu ştie ce trebuie să simtă
când se fac experimentele pe noi

dar aici / în lumina dimineţii ne vedem cel mai bine petele de pe piele

îmbinările dintre oase / aici nu sunt stâlpi de tensiune / funcţionăm fără curent electric

aparatele se alimentează de la soare şi e o creştere continuă a neliniştii odată cu lumina
până când bruma care cade dimineaţa ne linişteşte

şi pornim pe jos către acea casă singuratică

între noi un zid de nisip ce se scurge senin / scurtcircuite în creierele noastre

înnodăm cearşafurile albe până obţinem o linie continuă

un puls care ne trezeşte la viaţă şi continuăm să trăim/ nimic în acest poem nu este despre

despre durere sau păsări/ doar corpuri care se conservă pentru o nouă viaţă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marinari

Când navele noastre vor reveni, după ce-au bătut pline curaj
Mările, aici, unde dealurile parcă-s gata să cadă peste oraş,
Le vom împături cu grijă velele şi le vom pune la adăpost
Şi toate vor fi iarăşi aşa cum înainte de plecare-au fost...

Cu turla bisericii înălţată spre cerul rotunjindu-se-n azur,
Cu-aceleaşi, de toţi ştiute, străzi şi cu prietenii obişnuiţi în jur.

Vom sta lângă foc şi ne vom fuma pipele plăcut mirositoare,
Şi vom bea la han o oală, două de bere-nainte de plecare,
Vom săruta cele mai frumoase fete şi vom spune copiilor poveşti
Despre ţări străine, furtuni, epave şi-ape oglindind cerul cât priveşti.

Apoi, cu marfa stivuită-n cală, nava se va avânta iar în larg, vitează,
Iar valurile se vor întoarce grăbite spre ţărmul care se îndepărtează.

poezie de Harry Kemp, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarăşi

Genele risipite în vise uitate se deschid spre albul vieţii

Aici este adevărata viaţă
aici ursoaica îşi apără puii abia ieşiti de la iernat
aici cerboaica sărută pământul cu plecăciuni nesfârşite
iar acesta îi răspunde cu seva lui verde hrănitoare
aici vulturul deschide harta lumii sub aripile sale
căutând să o cuprindă sub ochiul şi mintea lui cea ageră

Aici si acum
cea mai firavă şi neajutorată "fiinţă",
ghiocelul
este lăsat de spuma iernii să îşi recite timid poezia de primăvară

Aici şi acum,
iarăşi,
am renăscut cu toţii de sub aripile încremenite ale nopţii
unii mai albi, alţii mai plini de compasiune ca altădată

Viaţa este un joc lăsat de Sus la picioarele noastre,
de noi depinde cum călcăm
unde păşim
când ne oprim
ca să putem la sfârşit
să privim cu inima împăcată apusul,
ultimul...

poezie de Andrei Adrian Călimărea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corăbii

Cerul îşi deschide norii,
Dimineaţa îşi aşterne zorii,
Visele îşi dorm fiorii
Pământul îşi ornează polii.

De printre pulbere astrale
Preţ de secunde-atemporale
Răzbat vii raze solitare
Rostogolindu-se în mare.

Din valul apelor, spre zare,
Din reci adâncuri planetare
Se nasc corăbii călătoare,
Cu pânze-n zboruri ţipătoare.

Şi ele îşi deapănă cărarea
Spre valul care cântă marea,
Se văd doar pânzele şi zarea
Din depărtări chemând vâltoarea

Soarele s-aprinde-n apa
De corăbii purtătoare,
Pânzele se aştern pe clapa
Valurilor cântătoare.

poezie de Alexandrina Vlas din Cartierul viselor
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea începe cu tine, deci fii tu primul care o recunoaşte dizolvându-se în ea. A. M: E tragic şi până ce mulţimile nu realizează drama, tragedia continuă. I: Mă rog să le dea înţelepciune! A. M: E prea multă frică la mijloc şi exact din acest punct începe legiferarea absurdului. I: Cum şi cine le va anula frica? Doar un Moş, Ion Roata... A. M: Gândul şi frica sunt una; gândim, presupunem pentru că ne frică de infinitul necunoscut sau viaţa veşnică pe care o suntem. Credem gândul care poate să existe doar prin corp şi de aici frica, înţelegi? Dacă am putea vedea că suntem viaţa şi nu corpul de vis pe care gândul ne spune că îl suntem şi care frica lui ar vrea să-l salveze, atunci legile acestei lumi ar fi de prisos. A. M: Până să ajungă oamenii să vadă aşa... Iar acum chiar că-s orbi bine! A. M: Asta e capcana pe care ne-o întinde mereu şi mereu gândul: "Devenirea"! Dar de ce "până", căci viaţa veşnică pe care o suntem este chiar aici. Dacă nu atingi nici un gând chiar acum, chiar aici, viaţa pe care o eşti rămâne liberă de persoana care pare că o eşti. Acum tu unde eşti, nu eşti Aici? Toţi suntem Aici, iar Dumnezeul nostru gândul ne trimite "acolo", în fricile lui, înţelegi?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce anume este Aici şi dăinuie de veacuri Aici? Pentru că ceea ce a venit aici, va pleca inevitabil de aici. Efemerul e doar o umbră apărută în vis pe care tu o numeşti formă, "forma mea", lume, macrocosms, creaţie; dar el nu a fost niciodată aici, doar visezi asta. Doar eternul fără formă, doar absolutul, e veşnic aici. Fii asta, nu şti asta!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeşte-mi, marinar, despre marea albastră

Se spune că tauri albaştri colindă
Slobozi primăvara mării,
Că soarele-i nostrom acolo-întotdeauna,
Că voaluri sunt norii pe-a bolţii oglindă,
Că ei stăpânesc şi cheamă furtuna.
Se spune că tauri albaştri colindă
Slobozi primăvara mării.

Vorbeşte-mi, marinar, despre marea albastră.
Spune-mi că-i adevărat
Tot ce se-aude despre ea.
Eu n-o pot vedea de la fereastră,
Marea nu se vede
De la fereastra mea.
Vorbeşte-mi, marinar, despre marea albastră.
Spune-mi cum te simţi
Când eşti acolo, lângă ea.
Eu nu pot să ştiu asta
Privind pe fereastră,
Marea nu se vede
De la fereastra mea.

Se spune că vaporul navighează
Îndrăgostit de mare.
El caută sirene subţiri,
El caută tinere sirene
Care cântă cu voci fremătătoare.
Se spune că vaporul navighează
Îndrăgostit de mare.

Vorbeşte-mi, marinar, despre marea albastră.
Povesteşte-mi despre mare, povesteşte.

Rafael Alberti

Poemul "Hablame del mar, marinero", a fost pus pe muzica de Manuel Alejandro, rezultând un celebru cântec spaniol interpretat printre alţii de: Marisol, Manolo Escobar, Isabel Pantoja, Herboso, Raphael etc

poezie clasică de Rafael Alberti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe fără obârşie

Îmi spuneai că sunt candelabrul tău de lumină care te înfăşoară de dimineaţă
Ce îţi foloseşte să fii atât de zălud şi de metaforic?
mai bine să zacem aici unde e linişte, sub cireş şi sub stele
viaţa însăşi este un candelabru de pomi prin venele cărora circulă sângele purpură
e rubedenia îndepărtată din pieptul femeii alergând foarte departe de omul care o urmăreşte când miroase praful de puşcă
e pasărea ei
candelabrele stelelor sunt prea mari pentru ea nu o apără
pentru potârniche şi pentru zeiţele pasăre o să spun acum ghicitoarea
şi pentru potârnichea
care m-a născut
şi
făcut
împreunare de mâini rodul ei se ridică şi se duce în eterul foarte lung unde mereu se întârzie
(în foarte departe şi mult
e devreme)
(şi timpul şi spaţiul sunt lungi)
ce ghicitoare să fie când tu îmi arunci candelabrele peste braţe şi mă cufunzi în lumină
şi asta pentru că nimic nu e cu adevărat trainic şi durabil în lume
viaţa e vântul care o duce departe, la alt vânător, fără gloanţe şi fără vestă-antiglonţ
îmi
beau
liniştită
cafeaua
şi din toate acestea nu putem şti aproape nimic nu vom înţelege
ca într-un banc sec al lui aprilie
pe zebră mai trec încă zeii bătrâni de foarte departe
şi zeiţele care nu ale mele (nu) sunt
furtuni
sau
lumini
pe aici nu există niciun dumnezeu nicio duminică a odihnei
pentru că oasele nu se odihnesc decât unele într-altele când susură ploaia
şi-atât
din care nu se naşte nimic
atât a rămas
pe aici
şi când moartea cade în fund ca un bătrânoi.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Douăzeci de ani de aici înainte vei fi mai dezamăgit de lucrurile pe care nu le-ai făcut decât de cele pe care le-ai făcut, aşa că ia masa singur într-un restaurant plin de oameni, navighează singur departe de port, fă comerţ. Explorează. Visează. Descoperă.

citat celebru din Mark Twain
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia e casa mea

aici trăiesc
aici mă împiedic de iluzii
aici iubesc
până când mi se face rău
de atâta bine
aici devin prizoniera
propriei nebunii
şi învăţ să mă ridic
analizând toate segmentele grele
când albul şi negrul
se împletesc
la marginea unui strigăt
aici vine Isus
să mă întrebe de mine
când urlu din toate puterile că
nu sunt
poezia e casa mea
puteţi înţelege
aici nu am garduri
să plâng copacii trădaţi
de fiecare scândură
aici nu mi-e ruşine
să aşez sentimentele
pe o coală albă
şi să tai cu o linie oblică
trecutul
aici mă simt
eu
pentru o viaţă
trăită

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă şi gând

Mi -am pus gândurile toate
În borcanul cel cu miere
Le voi da drumul în noapte
Zboară îndulcite cu putere

Fulgi şi gânduri se lipsesc
Pe o inima ce iubirea îşi scrie
Aripi albe de înger îi cresc
Zboară gânduri într -o frenezie

Un strigăt profund esti aici
Strigă neliniştit al tău gând
Aici printre sufletele mici
Răspunde steaua din rând

Gând îndrăzneţ îmi sărută faţa
Mergem spre noul necunoscut
În curând apare şi dimineaţa
Viaţa şi gând se reia de la-nceput

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb - astru

privesc...
răsfrângere în cenuşa valurilor,
un chip se arată privirii
tremurător,
cutremurător
vine spre mine secunda din veacul
în care o sirenă
era doar o copilă
şi cânta valurilor
odă bucuriei
sau cu glas de soprană
tânguia cerului un dor către ape

acolo încrustat albastru
în valuri
era doar el,
râul,
plângea în lacrimi de nuferi
poveste de dor
fără final
nici trist
sau cu bucurie
ci doar cântec
de dor de sirenă
şi lacrimi de nuferi
sărut neprihănit al adâncurilor
pe chip vălurit al apei
şi ea....
poate copilă...
poate sirenă...
şi el poate râu....
poate Narcis...

între ei... doar puritate
albastră...
de valuri...
albă...
de nuferi...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide ochii

Deschide ochii, deschide-i albastru,
Te rog, lasă marea din ochii tăi
Să se reverse asupra mea,
Să mă poarte pe talazurile ei,
Peste nisipuri,
Aşa cum ştii numai tu...
Deschide ochii, deschide-i cât cuprinde,
Deschide-i albastru!
Sunt aici, cât mai sunt,
Nu mă vinde pe o monedă de aur...
Eşti atât de frumoasă!
Hei, sunt încă aici,
Lângă tine, voi fi pentru totdeauna,
Trebuie doar să vrei,
Putem respira acelaşi cântec,
Putem trăi printre nisipuri,
Putem număra stelele nopţii...
Ochii tăi sunt două crizanteme albastre,
Care trezesc îngerul din mine.
Nu întinde mâna după furtuni tropicale,
Sunt trecătoare,
Deschide ochii, ia-mă cu tine
Pe cărarea albastră,
Trezeşte îngerul din mine,
Nu mă vinde pe treizeci de arginţi...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai eşti aici

soarele din vară a îmbătrânit
are razele obosite
sus muntele cântă orizontul
aripa a căzut frantă pe-o piatră
rănită
nu mai eşti aici
şi-i timpul toamnei peste an
mă uit la păsări cum zboară cerul
mă uit cum se zbate orb văzduhul
în vultur
acum mă prăbuşesc din înălţimi
pentru că nu mai eşti, eu
pentru că nu mai eşti, aici
şi-n noapte plâng întunericul din mine
o lumânare crede-mă mai vreau
o ultimă lumină

ceva îmi spune că-n timpul tău
reală-i iubirea, crede-mă
nu fugi de mine
nu fugiţi voi, zile
nu lăsaţi să plouă cu gânduri în mine
niciodată nu voi mai fi
este timpul iubirii, a trecut vara
acum tu nu mai eşti, eu
acum tu nu mă mai ştii
nu mi-a mai rămas să iubesc
decât pentru todeauna
numai iubirea

poezie de Viorel Muha (octombrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!