Examenul de mort
Când o să dau examenul de mort
Și o să-l iau, trecând în neființă
Să nu vii să mă plângi, că nu suport,
Iar să mă ții în loc nu-i cu putință.
Nu te mâhni, nu te schimba la față,
Că timpul înapoi nu poți să-l dai,
Mergi înainte prin această viață
Și bucură-te mult de tot ce ai.
Să nu verși lacrimi calde și amare
Că ele nu te-ajută la nimic
Omul se naște și pe urmă moare,
Indiferent că-i mare sau e mic.
Și dacă doru-n piept ți se va zbate
Să nu îmi cauți sufletul pe sus,
Nici prin articole și doctorate,
Ci-n poeziile pe care le-am compus.
poezie de Octavian Cocoș (18 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre viață
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre schimbare
- poezii despre poezie
- poezii despre plâns
- poezii despre naștere
Citate similare
Centrat politic
Atunci când este bun ciolanul
Să-l rozi frumos devine-o artă
De-aceea dreapta, dar și stânga,
Se bat pe el ca să-l împartă.
E clară treaba, foamea-i mare,
Însă eu vreau să stau la centru;
Dacă împreună vor să-l roadă
Nu sunt nici contra, dar nici pentru.
poezie de Octavian Cocoș (10 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre politică, poezii despre frumusețe sau poezii despre artă
Sensibilitatea e viață
Să fii sensibil e un lucru mare
Înseamnă c-al tău suflet mai vibrează
În lumea asta neîndurătoare
Care pe omul blând nu-l tolerează.
Nu-i indicat, spun unii cam sever,
Prin suflet să îți treacă toate, toate,
Căci când te bucuri te înalți la cer,
Dar când ești trist cazi într-un fel de moarte.
De-aceea mulți n-au sufletul de gheață,
Însă nici focu-n el nu-l întețesc,
Netulburați, parcă plutesc prin viață,
Dar nu trăiesc, ci supraviețuiesc.
poezie de Octavian Cocoș (27 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre înălțime, poezii despre supraviețuire, poezii despre gheață sau poezii despre bucurie
5 de Cupe (Sonet Tarot)
În ochi ai lacrimi, inima te doare,
Ești copleșit de-atâta suferință,
Căci ai pierdut un lucru de valoare,
L-ai vrea înapoi, dar nu e cu putință.
S-a destrămat acum o căsnicie
Sau o persoană dragă nu mai este
Un vis frumos s-a stins pe veșnicie,
Ce era bun a devenit poveste...
Va trece timpul, vei sorbi veninul
Până la fund din cupa blestemată
Și vei vedea că într-o zi Divinul
Îți va închide rana însângerată.
Ai plătit scump și mare-ți este jalea,
Nu poți schimba nimic, urmează-ți calea.
sonet de Octavian Cocoș (23 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre valoare, poezii despre sânge, poezii despre suferință, poezii despre plată, poezii despre inimă, poezii despre devenire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nimic nu supraviețuiește efemerului. Timpul e o continuă frământare a universului care e o inimă mare prin care trece timpul. Ca să-l înțelegi, stai față în față cu el, vorbești despre tine cu el și așa poți recupera o parte din clipe sub forma amintirilor.
aforism de Camelia Oprița din WordPress.com Am îndrăznit să fiu copil o clipă
Adăugat de Elena Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi și următoarele:
- aforisme despre vorbire
- citate de Camelia Oprița despre vorbire
- aforisme despre timp
- citate de Camelia Oprița despre timp
- aforisme despre supraviețuire
- aforisme despre inimă
- citate de Camelia Oprița despre inimă
- aforisme despre amintiri
Nimic nu supraviețuiește efemerului. Timpul e o continuă frământare a universului care e o inimă mare prin care trece timpul. Ca să-l înțelegi, stai față în față cu el, vorbești despre tine cu el și așa poți recupera o parte din clipe sub forma amintirilor.
Camelia Oprița în Am îndrăznit să fiu copil o clipă
Adăugat de Camelia Oprița

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire, citate despre timp, citate despre supraviețuire, citate despre inimă sau citate despre amintiri

Dacă poți să iei pe cineva de mână, să-l îmbrățișezi, sau doar să-l bați pe umăr... Bucură-te: Niciodată nu te vei simți singur.
citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-l plângi pe cel mort, căci îi lipsește lumina; să-l plângi și pe cel prost, fiindcă îi lipsește mintea. Pe cel mort să-l plângi cu duioșie, căci a găsit odihna; dar viața celui nătărău e mai rea decât moartea.
citat din Terențiu
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre moarte, citate despre lumină, citate despre viață, citate de Terențiu despre viață, citate despre prostie, citate despre plâns sau citate despre odihnă
Tu...
Știu că sunt pietre pe care calc,
ciobite și calde,
Apa prin care se pierd
este revărsată din sufletul tău,
îmi spală călcâiele sângerânde.
Îmi spune să merg înainte,
să nu mă uit înapoi,
doar înainte, spre locul de unde se naște.
Mi-am atins obrajii și tâmplele
și apoi am sorbit-o încet din căușul palmelor
în care o strânsesem.
Liniște,
culoare densă,
bătaie de inimă,
petale,
viu,
respirație,
atingere,
vârtej,
amintire...
Am ajuns la izvor pe înserat
și m-am lăsat în voia brațelor
pe care le-am căutat atât de mult.
poezie de Alin Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară sau poezii despre amintiri
Am ăncercat
Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Și printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.
Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Și-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.
Apoi m-am desfăcut la piept
Și inima bătând ți-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înțelept
Să mi-o-ngrijești..., măcar am năzuit.
Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri și-n eternitate...,
N-ai auzit și-am început să țip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.
Și din adânca mea simțire
Adesea, când mă emoționez,
Din ochi curg lacrimi de iubire,
Dar nu-i nimic! Eu nu mă rușinez.
Am râs și-am plâns și am iubit
Profund, fierbinte și curat,
Eu toate astea le-am trăit
Mereu. Măcar am încercat...
Din vise am creat realitate
Și în realitate am visat!
Știu, nu le-am împlinit pe toate...,
Dar nu-i nimic! Măcar am încercat!
Am fost, cred eu, acea femeie
Pe care și-o dorea orice bărbat,
Tu ți-ai dorit o altă odisee,
Cu mine nici măcar n-ai încercat.
Din tot ce-ar fi putut să fie,
Din toate cele ce le-am dat,
Putea atâta frumusețe ca să fie...,
Dar ce păcat! Tu nici n-ai încercat...
poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre visare, poezii despre dorințe, poezii despre înțelepciune, poezii despre început sau poezii despre versuri
Rugăminte pentru fiul meu
Când va trece timpul, cu bune sau rele,
Și tu vei ajunge ca un mare zeu
Zburând toată ziua numai printre stele,
Să cauți pe-acolo și sufletul meu.
Și să iei cu tine în a ta rachetă
Când vei sta la manșă pe fotolii moi
Ca o amintire, poate desuetă,
Poza aceea-n care suntem doar noi doi.
Iar când ai răgazul, ia-o mai aproape,
Și privește-mi ochii care au murit,
Ca atunci cu lacrimi calde pe sub pleoape,
Să-ți aduci aminte ce mult te-am iubit.
Însă am speranța că te vei întoarce
Într-o zi senină iarăși pe Pământ
Ca să vii la mine, așa cum se face,
Și să-mi pui o floare albă pe mormânt.
Și după aceea, bată-te norocul,
Am o rugăminte și ia bine seama
Du-te în grabă acasă și alină-mi focul
Și în lipsa mea, ai grijă de mama.
poezie de Octavian Cocoș (30 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre ochi, poezii despre noroc, poezii despre mamă, poezii despre fotografie sau poezii despre foc
Oamenii
Oamenii leagă cerul de pământ
Și luna de soare
Din viață se naște și moare luptând
Cu trupul frumos ca o floare.
De-ar trece lumina prin sufletul tău
Și tot întuneric să-ți pară
Să nu vezi în bine, decât ce e rau
Când haina-ți curată, murdară.
Să nu plângi, când lacrimile-ți cad!
Să nu fi nervos, cand cineva te-nfurie!
Și de ai ști ca-i să mergi în iad
Să cânți de bucurie.
poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre întuneric, poezii despre trup și suflet sau poezii despre muzică
Doru-i dor atunci când doare
Du-mă, dorule, acolo
Unde dorul nu mai doare,
Du-mă unde știi că nu-i
Înspre dor nici-o cărare!
Du-mă, dor, poartă-mă-n codru
Printre pomii desfrunziți
Să le-alin sufletu-n geamăt
Că-s de doruri bântuiți!
Du-mă, dorule, și-mi poartă
Pașii dorului din mine
Unde crezi că voi găsi
Un alt dor să mă aline!
Du-mă, dor, prin lacrimi verzi,
Printre frunzele în jale,
Prin păduri fără de urmă,
Doar sub pași a mea cărare!
Dor nebun, făr' de astâmpăr,
Poartă-mă pe unde crezi
Că mi-oi stinge focul greu
Sorbind roua din livezi!
Du-mă și pe lacu-ncins
Când îmi arde doru-n noapte
Să-l înec și-apoi să-l plâng
Printre hohotul din șoapte!
Și cu lacrime de nufăr
Să-l jelesc a mia oară,
Iar cu-al tremurului glas
Să-l mângâi ca să nu-l doară.
Du-mă, dor, pe unde știi,
Peste lume, peste mare!
Doar murind de dor simțit-am
Doru-i dor atunci când doare.
poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor, poezii despre păduri, poezii despre verde, poezii despre rouă, poezii despre nuferi, poezii despre noapte, poezii despre nebunie sau poezii despre frunze

Eutanasia [Euthanasia]
Când Timpu-aduce într-o clipă
Somn fără vis celui plecat,
Uitare! Blânda ta aripă
Tu să ți-o miști peste-al meu pat!
Să n-am la cap amici sau rude
Bocind sau nu că sunt lovit:
Nici fete-având genele ude
Părând c-au sufletul zdrobit.
Ci-n pace să mă-nghită glia,
Fără acești îndoliați:
N-aș vrea să tulbur veselia,
Să plângă-amicii înfiorați.
Oftatul de-ar putea Iubirea
Să-l curme blând, că nu-l suport,
Își va vădi la urmă firea
În ea că-i vie, în el că-i mort.
De-ai fi, O, Psyche, la vedere
Mereu senină, ai răzbi:
Uitând de chin și neplăcere,
Chiar și Durerea ți-ar zâmbi.
Dar e-n zadar? Căci Frumusețea
E ca un aer expirat;
Plânsul femeii și tristețea
Te fac să nu mai fi bărbat.
Deci vreau să mor de toți departe
Fără regret, căci oameni mii
N-au fost deloc zdrobiți de Moarte,
Durerea trece sau n-o știi.
Să mori, să pleci în larga zare!
Cum pleacă toți, c-așa-i sortit!
Ca un nimic am fost îmi pare
Și-n viață apoi nefericit!
Ai avut zile bune-o mie
Și multe, multe bucurii?
Orice-ai fi fost, spun cu tărie,
E mult mai bine să nu fii!
poezie celebră de Byron, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre zile, poezii despre uitare, poezii despre somn sau poezii despre rude

Mai mergi, din nou, la colindat
Un telefon inteligent
Se poate lua cu-abonament,
Dar dacă vrei un om dotat,
Mai mergi, din nou, la colindat
Prin toate cele patru zări,
Pe neumblatele cărări,
Prin cărțile din librării,
Ce-s scrise de cei morți sau vii.
Mai mergi, din nou, la colindat
Și lasă-n urmă viața ta
În care te-ai preocupat
Doar de un rid ce se-adâncea
Și tot îl corectai din soft,
Satisfacându-ți moft cu moft,
Fără să vezi esențialul;
Pierdut-ai timpul cu banalul...
Iar sufletul, mereu stingher,
Plângea într-un umbros ungher,
Pierdut-ai viața, timpul tău,
Și te-ai prelins încet în hău.
Mai mergi, din nou, la colindat
Și crede-n visul tău frumos,
Și dacă omul a plecat,
Să știi că liber e Christos.
poezie de Ionuț Caragea din Eu la pătrat, ediția a II-a (2020)
Adăugat de Ionuț Caragea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre telefon, poezii despre mofturi sau poezii despre inteligență
Speranța care nu moare
Inima nu are riduri.
Sufletul n-are culoare.
Trecând peste anotimpuri,
Omul primește valoare.
Din copilărie-învață
Cum să pună în valoare,
Acea veșnică speranță,
Ce niciodată nu moare.
Când speranța prinde viață
Omul fericit trăiește.
Soarele îi râde-n față,
Mulțumit, și el zâmbește.
poezie de Dumitru Delcă (mai 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mulțumire, poezii despre fericire sau poezii despre anotimpuri
Sfaturi utile
Viața este darul desăvârșit dat de Dumnezeu,
bucură-te pentru viață!
Soarele este lumina lui Dumnezeu,
bucură-te de căldura și lumina lui!
Stelele sunt ochii lui Dumnezeu,
bucură-te de strălucirea stelelor!
Natura este creația lui Dumnezeu,
bucură-te de binefacerile naturii!
Aerul este suflul prin care Dumnezeu ți-a dat viață,
bucură-te de aerul pe care îl respiri!
Râul este cristelnița în care Dumnezeu a botezat omul,
bucură-te de susurul apelor! Apa îți potolește setea.
Răcoarea codrilor este adierea prin care Dumnezeu ți-a dat mișcarea,
bucură-te de răcoarea codrilor!
Dumnezeu ți-a dat lumina zilei ca să ta orientezi în viață,
bucură-te de lumina zilei!
Dumnezeu ți-a dat liniștea nopții,
bucură-te de liniștea nopții! Ea îți odihnește sufletul.
Bucură-te de toate în puținul timp pe care îl petreci pe pământ!
Numai astfel vei pute sune că trăiești.
poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre natură, poezii despre botez, poezii despre sfaturi sau poezii despre râuri
Un fiu de-al Meu [A child of Mine]
Mi-a zis, îți dau pentru o vreme,
Un fiul de-al Meu, cum am voit.
Ca să-l iubești cât e în viață
Și să-l jelești când a murit.
Șase sau șapte ani de zile
Sau poate douăzeci și doi.
Poți, prin urmare, să-l crești bine
Pân' o să-l iau iar înapoi?
El te va face să te bucuri,
Iar de va sta numai puțin
Păstrează-l viu în amintire,
Ca să-ți aline al tău chin.
Și nu promit că va rămâne,
Căci totul piere, e firesc,
Dar pe pământ sunt lecții multe,
Iar Eu să-nvețe Îmi doresc.
Am căutat în lumea largă,
Un dascăl bun, adevărat,
Și din mulțimea fără număr,
Pe tine azi te-am selectat.
Deci poți să-i dai iubirea toată,
N-o gândești că-i în zadar,
Și n-o să mă urăști de moarte
Când o să vin să îl iau iar?
Aud că oamenii îmi strigă,
"O, Doamne, fă așa cum știi!"
Copilul tău te fericește,
Cu riscul că vei suferi.
Să îl tratezi cu gingășie,
Cât se mai poate, să-l iubești,
Pentru plăcerea ce ți-a dat-o,
Mereu în gând să-i mulțumești.
Dar dacă îngerii îl cheamă,
Mai repede decât ai vrea,
Să-nfrunți cu mult curaj tristețea
Și să accepți că e așa.
poezie de Albert Guest, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre promisiuni, poezii despre plăcere sau lecții de engleză

Bivolul și coțofana
Pe spinarea unui bivol mare, negru, fioros,
Se plimba o coțofană
Când în sus și când în jos.
Un cățel trecând pe-acolo s-a oprit mirat în loc:
- Ah, ce mare dobitoc!
Nu-l credeam așa de prost
Să ia-n spate pe oricine...
Ia stai, frate, că e rost
Să mă plimbe și pe mine!
Cugetând așa, se trage îndărăt să-și facă vânt,
Se pitește la pământ
Și de-odată zdup! îi sare
Bivolului în spinare...
Ce s-a întâmplat pe urmă nu e greu de-nchipuit.
Apucat cam fără veste, bivolul a tresărit,
Dar i-a fost destul o clipă să se scuture, și-apoi
Să-l răstoarne,
Să-l ia-n coarne
Și cât colo să-l arunce, ca pe-o zdreanță în trifoi.
- Ce-ai gândit tu oare, javră? Au, crezut-ai că sunt mort?
Coțofana, treacă-meargă, pe spinare o suport
Că mă apără de muște, de țânțari și de tăuni
Și de alte spurcăciuni...
Pe când tu, potaie proastă, cam ce slujbă poți să-mi faci?
Nu mi-ar fi rușine mie de viței și de malaci,
Bivol mare și puternic, gospodar cu greutate,
Să te port degeaba-n spate?...
fabulă celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prostie, poezii despre plimbare, poezii despre țânțari, poezii despre rușine, poezii despre negru, poezii despre muște, poezii despre greutate sau poezii despre câini

Lacrimi de iubire
Nu se-nțelege legea firii...
Să fim noi slujnicii iubirii?!
Din tot ce-avem pe-acest pământ,
Iubirea-i lucrul cel mai sfânt,
Doar ea te-nvață să trăiești,
Prin ea cu viața te unești,
Ea este farmec și lumină
Și-a fericirii rădăcină.
Pe umărul iubitului să plângi?!
Iubirea este stâlp și temelie
Și dragoste pentru o veșnicie,
Prin ea se-mparte sufletul în două,
Ea-i soare și ninsoare, ea ne plouă
Sub pleoapele de literă și stea...
Iubirea este însăși viața mea.
Iubirea vine de la Dumnezeu
Și sufletul când este răvășit,
Când plângi și când suspini, când este greu,
Ea-n suflet, ca un vis s-a cuibărit.
Ea nu-i nici avuții și nici bani,
Este opaiț și flamură, în ani.
Să plângem ce-am pierdut, ar fi-n zadar,
Iubirea nu-i o piatră de hotar.
Nu luăm nimic dacă plecăm din lume,
Doar cinste, demnitate și renume.
poezie de Livia Mătușa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre religie, poezii despre ploaie sau poezii despre ninsoare

La noi în actorie există această vorbă: "dar dacă" și "condiția dată". Personajul pe care trebuie să îl joci trebuie să îl cauți, să-l identifici, să te definești pe tine prin el, prin această propoziție "dar dacă". Cum reacționează el în această situație, iar pentru asta, trebuie să cunoști "condiția dată".
citat celebru din Mircea Albulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre jocuri, citate de Mircea Albulescu despre jocuri, citate despre existență, citate de Mircea Albulescu despre existență, citate despre cunoaștere, citate despre actorie sau citate de Mircea Albulescu despre actorie