Băutorul de absint

Uşor, uşor şterg lumii vizibile conturul şi chipul înnegurat.
Aud departe-un vuiet – departe şi totuşi aproape foarte,
Îndepărtat şi straniu,-n ureche creşte-o voce în intensitate,
E oare vocea mea? Vorbele pe care le rostesc sună ciudat,

Cad parcă într-un vis, traversând ziua-n zbor planat;
Palidă, lumina-i fumul unui vis. Clar – ca tot ce este-aproape,
Noi – ca lumea şi iarba pentru ochii îndrăgostiţi se văd toate,
Bărbaţii şi femeile îndreptându-se unul către celălalt.

Lumea-i nespus frumoasă. Orele-s prinse
Într-un dans simplu cu uitarea dulce, surâzândă...
Sunt împăcat cu Bunul Dumnezeu şi lumea. Uşoare
Şi fără griji curgeţi în clepsidră, fire de nisip, neatinse,
Liniştite: abia, abia vă mai simt dezmierdarea blândă.
Legănat cum sunt de-această maree indiferentă, visătoare.

poezie de Arthur Symons, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce se uita afară, primul ministru auzi pe cineva tuşind uşor în spatele lui. Încremeni, privindu-şi chipul speriat oglindit în fereastra întunecată. Recunoscu vocea. Nu era prima dată când o auzea. Se întoase foarte încet cu faţă către camera goală. Timp de câteva secunde se amăgi cu speranţa imposibilă că nu avea să-i răspundă nimeni. Cu toate acestea, răspunsul sosi fără întârziere din partea unei voci clare şi ferme, care parcă citea o declaraţie. Aşa cum ghicise încă de când îl auzise tuşind, vocea aparţinea unui omuleţ cu perucă lungă, argintie, care semăna cu o broască şi era înfăţişat într-un mic portret pictat în ulei, aşezat într-un colţ îndepărtat al camerei.

J.K. Rowling în Harry Potter şi Prinţul Semipur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efemeri

Să ai viaţa o balanţă
Efemeră-ntr-o clepsidră
Ca o uşa fără clanţă
Într-o cameră morbidă

Ochii tăcuţi într-un glas asurzitor
De viaţă, uşor clipeau
Tremurând in frământări de trecator
În care ei abia zăceau

Buzele ochilor marunţi
Abia şopteau durerea lină
Dându-si strălucirea ochilor cărunţi
Ducându-se într-o umbră fără vină

Lumina întunecată a soarelui
Transpusă-n ochii trecătorului
Privindu-şi viaţa din ultima carte
Neştiind că de recitire nu mai ai parte

poezie de Vlad Ibănescu
Adăugat de Vlad Ibănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Doamne, văd!

O, Doamne, văd!
Abia acuma văd!
Abia acum-au toate-n viaţă rost!
Abia acum cînd toate s-au schimbat
cu-adevărat,
abia
acum
încep
să văd
ce-am fost!
O, Doamne-aud!
Abia acum aud!
Abia acum răsună glasul Tău!
Abia acum mă bucur să Te-ascult
atît de mult
pe cît am fost de surd,
de-ngust,
de rău!

O, Doamne, merg!
Abia acuma merg!
Abia acum simt calea sub picior!
Abia acum de Duhul Tău atras
fac primul pas.
Şi-acum
aş vrea
s-alerg,
să cînt,
să zbor!

O, Doamne sunt!
Abia acuma sunt!
Abia acum cu-adevărat trăiesc!
Abia acum, în tot ce-i pămîntesc,
pot să mă-nfrunt.
Şi-acum
aud
şi văd
şi merg
şi sunt.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metaforele unui nobil veneţian

Douăzeci de oameni traversând un pod,
Într-un sat,
Sunt douăzeci de oameni traversând douăzeci de poduri
În douăzeci de sate
Sau un om
Traversând un singur pod într-un singur sat.

Acesta este un cântec vechi
Care nu-şi va declara sinele...

Douăzeci de oameni traversând un pod,
Într-un sat,
Sunt douăzeci de oameni traversând un pod
Într-un sat.

Acela nu-şi va declara sinele,
Deşi este cert că înseamnă...

Cizmele oamenilor tropăie
Pe lespezile podului.
Primul perete alb din sat
Se iveşte printre pomii roditori.
La ce anume oare mă gândeam?
Astfel înţelesul evadează.

Primul perete alb din sat...
Pomii roditori...

poezie de Wallace Stevens
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexie

Puteam să tac etern, era mai bine?
"Tăcerea e de aur"... însă e?
Mă las minţit de soartă şi de mine
Şi nu ajung ca să pricep de ce

Atâta oscilez între senzaţii,
Că nu mai ştiu exact cine mai sunt,
O poartă către rai, sau aberaţii,
În lumea materială, pe pământ

Mă amăgesc că binele e veşnic
Şi că mă aflu undeva în el,
Dar suflu, precum vântul într-un sfeşnic,
Uitând de sensul vieţii-n fel de fel

Dileme, frământări fără răspunsuri,
Sunt oare eu mai bun decât sunt ei?
Un ego prea răpus de neajunsuri,
Ce-şi pune întrebări fără temei

Şi cum să ştiu de fapt ce e dreptate
Când totul pare foarte relativ?
De ce sunt eu acela care poate
Să fie gândul foarte emotiv?

Mă uit în ochii mei, sunt o oglindă,
Pe care astăzi parcă nu o simt,
Când răsuflarea caldă, emotivă,
Mă face să mă văd fără să mint

E totul doar o fugă spre niciunde,
În care las în urmă tot ce strig,
Precum un praf, când versul îmi pătrunde,
Prin nuanţele de suflet care frig

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să suport mai uşor privirile insistente, mergând în baston, îmi închipuiam că lumea mă priveşte, pentru că aş fi frumoasă. Dar eu nu sunt o femeie frumoasă. Acum ştiu cum se simte o femeie frumoasă: toată lumea se uită la tine. Cred că poate fi foarte enervant, uneori.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar Dumnezeu...

De ce-aş fi importantă eu
Şi unde ar conta cât sufăr,
Dac-a pus bunul Dumnezeu
Atâta frumuseţe, într-un singur nufăr?

Atâtea-nfrângeri şi căderi
N-ar trebui să-mi curme dorul;
Furnica duce mari poveri,
În timp ce păsării i-a fost dăruit zborul!

Nu dor lacrimile mele,
Când îngeri plâng, cu-atâtea ploi
Şi-atâtea suferinţe grele
Îndură lumea; de ce-am crede c-am conta noi?

Suntem doar fire de nisip,
Ne scurgem în nefiinţă,
Într-o clepsidră fără timp...
Doar Dumnezeu are dreptul la suferinţă!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un om simplu

Sunt un om simplu.
Dar lumea zice că am mâini de aur,
Că din piatră seacă pot face un tezaur.
Sunt un om simplu cu palmele crăpate,
Căci zidesc ziduri de lemn şi de piatră zi şi noapte!
Sunt un om simplu şi muncesc în sudoarea frunţii,
Pentru bucata mea de pâine pot ciopli şi munţii.
Sunt un om simplu, dar când sap o fântână sau ridic un gard de piatră.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a pus în mâni un ciocan şi o daltă.
Când îi fac unui bătrân un scaun ca să poată sta cu ai săi la masă.
Mă simt împlinit şi viaţa îmi pare mai bună, mai frumoasă.

poezie de Vladimir Potlog (6 septembrie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arthur: Păcat. Ar fi fost un cavaler de excepţie.
Merlin: Poate că într-o zi va fi.
Arthur: Regulile nu-i vor permite asta. Cavalerii sunt de viţă nobilă. Aşa a fost şi aşa va fi mereu. Aşa e tradiţia... (O vede pe Gwen îndreptându-se spre Gwaine şi se enervează.) Par foarte prietenoşi unul cu celălalt.
Merlin: De ce ţi-ar păsa ţie?
Arthur: Nu îmi pasă... (Acum Gwen râde.) Merită mai mult de atât.
Merlin: Păi... ar trebui să ţintească... mai sus? Vai, am uitat. Nu poate. O fată de condiţia ei... Nu, n-ar putea fi niciodată soţia unui nobil. Astea sunt regulile.
Arthur: Merlin?
Merlin: Taci din gură!
Arthur: Ai ghicit.

replici din filmul serial Merlin
Adăugat de Marin Irina, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litera stacojie

Ȋntr-un sertar, cu o scrisoare,
Peniţa timpului azi moare;
Cireşe-n slove stacojii,
Grâu în lumini lumânărií,
Un pardesiu pentru stafii,
În ore reci şi purpurii.

La geamul vechi, o cucuvea
Aşteaptă primul fulg de nea,
Aşa cum eu aştept, tăcut,
Ecoul lumii desfăcut,
Pe care iarba a crescut
În drumul nostru-aproape mut.

Îmi sună-n minte-o mandolină.
Pe coarda-ntinsă, coralină,
Un greiere, în paşi de vals,
Se-mpiedică atât de fals...
Lăcustele, din dans în dans,
Reinventează un balans,

Pe care eu mi-l amintesc,
Atunci când totul născocesc;
Dar este totuşi lumea mea
Şi dincolo de o perdea,
Care umbreşte umbra ta,
E-un Univers cu-o piatră grea,

Care-şi scufundă timpul nou
În vechi iubiri fără ecou;
Fereastra mea dă într-un zid
Cum ochii mei dau într-un vid,
Privesc în mine şi-i închid,
Apoi sertarul îl deschid...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

pe coama timpului zbor către cer
ca într-un avion cu mii de locuri
steaua mă aşteaptă să fiu un reper
de iluminare - fără măşti şi jocuri.

toată lumea spre cer se îndreaptă
cu viaţa împărţită pe iubiri
am creat emoţii născute din şoaptă
nu am pierdut vremea cu uneltiri.

am împăcat mereu pe unu cu doi
munţii îmi sunt fraţi mă păzesc de prăpăstii
am ţinut ascunsă mulţimea de nevoi
slovele luminii am vrut să le-mprăştii.

Dumnezeu mi-e Tată şi mi-a dat de toate
să strâng anii vieţii scumpe nestemate.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E lumea într-un haos ...

E lumea într-un haos, nimic nu-i de-nţeles.
Mă-ntreb cu-ngrijorare, vreo ordine a fost?!
Cât timp plăti-vom oare nemăsuratul cost,
Al legilor injuste, scoase din interes?!

E lumea într-un haos. Sămânţa lui s-a pus
În brazdele trecute şi-n zbuciumul de ieri,
Ieşind din cruzii germeni ai noi primăveri,
Lăstarii gata veştezi ai lumii la apus.

E lumea într-un haos... Ne zbatem fără rost?!
La moartea omenirii ne vom uita absenţi,
Lăsând nepedepsite vechi clici de prepotenţi,
Riscând în mod nevrednic al firii adăpost?!

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi în doi

iubirea,
dans mirific
paşi lini, sublimi
pe scena lumii
un trup se frânge în iubire
celălalt e flacără aprinsă
e vis nestins, întins şi necuprins
croit într-un cuvânt
iubire
o dulce frământare în fierbinte îmbrăţişare
un sân dezgolit, miraj ivit
un pas în doi
ea, nimfă, dansează uşor
el, centaurul
o prinde dur într-un aprig dor
dorinţă nebună
cum poate să o spună
el, ea
ei se iubesc
aşa cum sunt
aşa cum simt
între graţie fragilă şi patimă nebună
păşesc încet spre tine
a mea, te cer a fi
o clipă pură, un strop de nebunie
offf, mi-e sufletul răscolit
te pierd, te regăsesc mereu
un tainic joc pe alei de dor
în parcul acela de castani
suntem noi doi
un singur trup, o singură dorinţă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocazia pentru care voiam să fac drumul era foarte rară şi cu atât mai frumoasă; dar parcă palpitaţia întârzierii îi dădea o încă şi mai mare importanţă. Parcă şi semafoarele, cufundate într-un somn agitat, îmi resimţeau emoţiile, pentru că tresăreau, din când în când, parcă speriate. Căsuţele de la marginea oraşului erau învelite într-un întuneric odihnitor, ca nişte paturi de dormitor. Curbele străzilor îşi dezveleau genunchii de femeie, netezi şi catifelaţi, ca într-un vis din care ar fi vrut să evadeze. Încă era noapte. Aerul de afară era proaspăt, pentru că lumea îl respira numai pe cel din case.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ling Woo: Să fii frumoasă e o problemă. Doar bărbaţii arătoşi ne cer întâlnire pentru că sunt singurii care cred că au o şansă. Şi bărbaţii arătoşi sunt neghiobi. Viaţa e nedreaptă cu noi. La un moment dat, trebuie să recunoaştem adevărul neîndoielnic: în ciuda tuturor lucrurilor bune pe care le oferă lumea, adevărata fericire nu poate fi găsită decât într-un singur lucru: cumpărăturile.

replici din filmul serial Ally McBeal
Adăugat de Dana Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pesemne toţi soţii se iubesc, chiar şi cei mai nefericiţi, în amurgul deplorabil al vieţii lor, când tot ce-a fost exterior păleşte treptat, devine abia vizibil. Abia se observau şi abia se atingeau, dar totdeauna se simţeau unul lângă celălalt, poate unul într-altul, ca într-un pântec ce se răceşte înainte de moarte. Doar moartea poate să-i despartă sau să-i facă să piară. Dar ea îi poate învia la o viaţă nouă, amăgitoare.

Pavel Vejinov în Noaptea cu cai albi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă e lumea ...

Frumoasă e lumea când ceru-i senin
Când toate sunt pure, ca floarea de crin.
În zbor ciocârlia se-avântă în tril,
Iubirea, din urmă, te-ajunge tiptil.

Frumoasa e lumea când florile cresc
Te-mbată-n parfumul lor dumnezeiesc.
Când la sân porţi roşu, vrăjit trandafir,
Ce picură-n inimi dorit elixir.

Frumoasă e lumea când inimi iubesc
Şi-n dulci jurăminte se făgăduiesc,
Dar fără să vrea, sau să aibă habar,
Frumosul şi lumea şi toate dispar.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocnaşul

abia în ultimii ani a
observat că femeile sunt
mai frumoase decât
bărbaţii iubiţi sub pământ
şi abia
mai face faţă acum
înţepăturilor de insecte
cu voaletă şi tinere

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vată de zahăr

Tot ce scriu
îmi sună
de parcă ar fi
inventat
chiar dacă
acest ecran alb
e singura oglindă
în care mă pot vedea
cu adevărat,
în unele nopţi, când o voce neagră,
ca un bruiaj seducător, îşi
începe cântecul,

mă aşez
pe canapea, după o baie fierbinte,
sunt toată numai abur
şi iasomie,
doar ruj ruginiu pe buze, părul umed şi-ntunecat
cu vârfurile proaspăt retezate
picurând sânge,
sunt pregătită pentru voi,
aşa, în aparenta mea vulgaritate
sunt totuşi vulnerabilă
dar
sunt gata oricând să vă orbesc,
să vă împrăştii
minţile în constelaţii nebănuite
trăgând
dintr-o ţigară interminabilă
ca un coşmar,

doar eu şi voi
şi acest
ecran
alb între noi
care tremură
sub degetele mele
ca un perete
subţire, de carton,
ca pânza
unui cort
în care se adăposteşte un copil
şi citeşte
poveşti de groază
sub lumina lanternei
minţindu-se
că monştrii-s departe
şi lumea,
oh,
lumea
e o vată uriaşă de zahăr.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

iubito, chipul tău
o adiere tainică pe ţărmul dorului
e clipa abia începută
sunt un cuvânt întins către tine
cărările unde odată umblam
acum sunt râuri de iubire
vom trece dintr-o mângâiere în simfonia trăirii
iubito, te-aş aduna în palme ca un boboc înmugurit
ai înflori în zori de zi
îţi simt paşii strânşi într-un cuvânt suav de iubire
ştii, fiecare petală de soare
se aşează duios pe umerii tăi, într-un surâs

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!