Efemeri

Să ai viaţa o balanţă
Efemeră-ntr-o clepsidră
Ca o uşa fără clanţă
Într-o cameră morbidă

Ochii tăcuţi într-un glas asurzitor
De viaţă, uşor clipeau
Tremurând in frământări de trecator
În care ei abia zăceau

Buzele ochilor marunţi
Abia şopteau durerea lină
Dându-si strălucirea ochilor cărunţi
Ducându-se într-o umbră fără vină

Lumina întunecată a soarelui
Transpusă-n ochii trecătorului
Privindu-şi viaţa din ultima carte
Neştiind că de recitire nu mai ai parte

poezie de Vlad Ibănescu
Adăugat de Vlad Ibănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina ochilor

Eşti esenţa vieţii mele
Undă a misterului abis
Din frumoase albăstrele
Eşti lumina ochilor din iris

Ochii ce zâmbesc în zare
Făr- de teamă sau furiş
Capătă ori ce culoare
N-are umbre ascunziş

Oglindească -se iubirea
Prin sprîncenele lăsate
Când se -nalţă fericire
Genele îi toate revărsate

Tu iubire tu mă însoţeşti
Tu îmi dai culoare ochilor
Ochi -s lacrimi de nu eşti
Negri de durerea dorurilor

Ei cu ploape se -nvelesc
Au ajuns tăcuţi în noapte
Vine somnul cel ceresc
Sărutănd genele -n parte

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina ochilor mei

Lumina ochilor mei,
În apa de cleştar
Îmi oglindesc trupul
Şi mă întreb
Dacă frumuseţea lui
Este deplină pentru tine.
Aş vrea să fiu
Frumoasa basmelor
Dăruită
Nopţilor tale de dragoste.

Lumina ochilor mei,
În deschiderea bobocilor de floare
Îmi oglindesc viaţa
Şi mă întreb
Dacă murmurul ei,
Îţi străbate viaţa înviorându-te.
Aş vrea să fiu
Murmurul viu al izvoarelor
Ce îţi izvorăşte viaţa
Zilelor şi nopţilor.

Lumina ochilor mei,
În sfinţenia curată a rugăciunii
Îmi ascult sufletul
Care se vrea pur,
Dăruire sufletului tău
Care caută zi şi noapte
Sfinţenia
De-a lungul anilor.

Lumina ochilor mei,
Îmi caut gândurile
Pe cărările stelelor
Şi ţi le dăruiesc ţie,
Ca să faci din ele
Punţi de lumină
Între constelaţiile
Fiinţei tale
În armonia lumilor.

poezie de Agenor Crişan din Drumul Tăcerii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din ochii tăi

Lumina, dincolo de ochii tăi
Tot aşa ne-a găsit dimineaţa
Când demult verile ne urcau în rai
Îngheţasem atunci în iubire,
Câmpul ni se vedea în gheara ochilor noştri
Adunând Lumina într-o căpiţă,
Ochii tăi erau Miraculoşi
Ca un dans dintr-un cântec păgân
Şi atunci ţi-am şoptit la ureche
Cuvinte dintr-un alb-albastru curcubeu,
Tu m-ai prins de mână
Cu o parte din umărul tău, sclipind
Şi-am adormit, visând.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina soarelui

Lumina soarelui creşte pe pământ
ia înfăţişarea zilei
şi împinge prin pământ în sus
tulpinile
şi acele oase care de asemenea şi-au
scuturat ţărâna de pe sinele lor
privind mai întâi
cu orbitele ochilor goale încă
cerul de deasupra capului
apoi în jurul lor
la imensitatea florei
şi-apoi grăbit
fiecare se îndreptă unde-l cheamă
dorinţa...

lumina soarelui creşte pe pământ
lumina soarelui –
şi printre razele ei gloate
de oameni abia evadaţi din beznă

poezie de Mang Ke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiul depărtării

În izvorul ochilor tăi
freamătă năvoadele pescarilor de pe Marea Demenţei.
În izvorul ochilor tăi
marea îşi ţine făgăduiala.

Aici îmi lepăd eu
– o inimă care-a zăbovit printre oameni –
veşmintele şi strălucirea unui jurământ:

Mai negru în negru, sunt şi mai gol.
Doar abjurând devin credincios.
Sunt tu, abia când sunt eu.

În izvorul ochilor tăi
plutesc, la pradă visând.

Un năvod de-un altul se prinde:
ne despărţim îmbrăţişaţi.

În izvorul ochilor tăi
un spânzurat sugrumă ştreangul.

poezie clasică de Paul Celan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e ca o carte, numai că nu mai avem posibilitatea recitirii.

Vlad Ibănescu
Adăugat de Vlad Ibănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb şi negru

În mine totul s-a frânt
Ca într-o clepsidră spartă
Şi curge durerea ca nisipul în vânt
Şi viaţa mea e moartă...

Şi plouă des din ochii mei
Iar lacrima mă doare
Şi stropii-s mari şi ochii grei
Şi ziua soare n-are...

Nopţile-s albe tot mereu
Iar visele nu au culoare
Somnul cel lin devine greu
Dorinţa apăsătoare...

Din viaţa mea dispar culori
Dispare încet albastru
Şi chiar petalele de flori
Se-mbracă-n alb şi negru...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune... fără sfârşit

În ultima vreme n-am
prea dormit

eram ca într-un joc cu mine, contagios

brusc,
ochii se întunecau,
din ce în ce,
într-o fierbinţeală de nestăpânit,
mi-au încetinit zborul

în rând cu nespovediţii şi neîmpărtăşiţii,
fără lumânare, număram flori
sălbatice păsări care-mi cântau pe gratis

ceasuri
cu arcurile date peste cap amuţit-au
ultima rugăciune

ascunsă
sub zăpezi, dimineaţa,
muşcându-mi de teamă
genunchii păcătoşi

singurul adevăr,
într-un alt poem,
fără cuvinte
mâna mea,
într-o ultimă sforţare,
luă pliculeţul cu zahăr

şi liniştea îmi păru
fără sfârşit

poezie de Eli Gîlcescu (7 ianuarie 2020)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina tremurătoare a obrazului şi a buzelor, umiditatea solemnă a ochilor transformă viaţa într-un port, în care vapoarele pleacă în larg fără destinaţie, transportând nu oameni, ci despărţiri.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băutorul de absint

Uşor, uşor şterg lumii vizibile conturul şi chipul înnegurat.
Aud departe-un vuiet – departe şi totuşi aproape foarte,
Îndepărtat şi straniu,-n ureche creşte-o voce în intensitate,
E oare vocea mea? Vorbele pe care le rostesc sună ciudat,

Cad parcă într-un vis, traversând ziua-n zbor planat;
Palidă, lumina-i fumul unui vis. Clar – ca tot ce este-aproape,
Noi – ca lumea şi iarba pentru ochii îndrăgostiţi se văd toate,
Bărbaţii şi femeile îndreptându-se unul către celălalt.

Lumea-i nespus frumoasă. Orele-s prinse
Într-un dans simplu cu uitarea dulce, surâzândă...
Sunt împăcat cu Bunul Dumnezeu şi lumea. Uşoare
Şi fără griji curgeţi în clepsidră, fire de nisip, neatinse,
Liniştite: abia, abia vă mai simt dezmierdarea blândă.
Legănat cum sunt de-această maree indiferentă, visătoare.

poezie de Arthur Symons, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeul golurilor

Forţa nucleară tare,
forţa nucleară slabă
şi forţa electromagnetică – la care
alăturând în grabă şi legea gravitaţiei...-
o formulare-a guvernării materiei prin ea însăşi,
alimentând combustia gândului
într-un echilibru fragil –
realismul imaginaţiei
într-o paradigmă sintetică:
E=mc2 – ortodoxia cinetică –
sau, într-altfel: paradoxismul spunerii Fiinţei
a-ceea-ce-este «fiindul însuşi» în suflul creaţiei.

Dumnezeul golurilor
în focul mistuitor-al creaţiei –
ca suport lumilor tale aflate în transă,
Dumnezeul golurilor sublimat într-un vers,
fără de care lumina ochilor mei –
să ajungă până la tine:
n-ar fi avut nicio şansă!

Forţa nucleară tare,
forţa nucleară slabă,
forţa electromagnetică
şi legea nescrisă a gravitaţiei –
întreg universul într-o formulă sintetică,
într-o paradigmă de netrecut fără de care
minunea lumilor tale de vis aflate în transă
cu tot ce-nseamnă absolut-omenescul în ele,
precum lumina şi sângele – scurse din stele
de-a pururi: prezentul din trecut-viitor,
Dumnezeul golurilor însuşi în spunerea Fiinţei
n-ar fi avut nicio şansă.

Dumnezeul golurilor, iubito –
cel fără de care [...] lumina ochilor tăi,
s-ajungă până la mine:
n-ar fi avut nicio şansă.

poezie de Dumitru Găleşanu din Addendum (aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Găleşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fum, un foc, o ţigară...

parfum şi scrum de ţigară
într-o cameră tristă şi goală
lumina curge haotic
pe geamul spart de gânduri
o viaţă, un om, o ţigară
stăteam de vorbă cu anii
trecuţi, petrecuţi
timpul se înghesuia în rucsacul nedesfăcut
aruncat aiurea într-un colţ
fără sens, fără rost
uitase să plece departe
era tăcere într-o cameră închisă
doar scrum printre rânduri
plouă, într-o lume pierdută, uitată
aştept şi îmi vine să plec
să dau de pereţi cu viaţa, cu lumea, cu toate
pe tâmple curg gânduri ciudate
ţigara arde pe masă
nu e nimeni acasă
decât un om şi o ţigară arsă pe o masă
înnod tristeţi printre vise îngenuncheate
m-am rezemat de trupul ăsta un veac
a mai trecut un veac, şi...
nu cer acum decât un foc şi o ţigară
un lucru firesc
în tulburătorul abis
al sufletelor rătăcite

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea mea e Isus

-poem-
Doamne
Tu care ţii legământul
şi umbra
Cuvintelor Tale
nu vrei
pe palma Ta azi să mă iei
şi
viaţa să-mi schimbi
subtil

şi-n umbra Ta să mă transformi
după
propria-ţi dorinţă
o umbră
din propria-ţi umbră
să înfloresc
o dată cu ziua pe care Tu Însuţi mi-o
dai
cu Tine în Rai
odată să fiu
Isus

Mâna Ta
eu mâna Ta
o vreau
mâna
străpunsă pe Golgota
şi azi ce dăruie viaţă
şi
atâta mângăiere

pe
Tine te vreau
Isuse
Miel şi Mire
la umbra aripilor Tale
eu vreau să m-odihnesc
şi
odihna să-mi găsesc

pe degetele
curcubeului mă culc
dar ochii
spre Tine îmi fug Isus
ca limbile unui ceas fără linişte

vreau
să-ţi văd ochii ca para focului cum mă
urmăresc
şi ochii mei mi-i caută

Doamne
eu nu mi-am găsit odihna
aici pe pământ în
lipsa Ta
ci doar
pe
palmele Tale
şi-n
lumina ochilor Tăi ca para focului ce ard orice taină
căci
odihna mea
în Tine s-a ascuns Isus

Tu
eşti viaţa
şi fericirea mea Isus

n-am găsit
nici pacea
nici liniştea
şi nici fericirea
pe palmele lumii acesteia
şi nici în poala hainei ei

pentru mine
nici măcar literatura
şi nici poezia
nu
sunt
nu sunt

fericirea mea
ci
numai Tu Isus
Tu
Isus
eşti fericirea mea

fericirea
numai Tu Isuse eşti
aşa
a hotărât
Cel Prea Înalt
s-ascundă
în Tine tot ce există bun în Univers

Isuse
Ţie mă închin
Şi
pe degetele Tale îţi pun
fiinţa mea
primeşte-o
te rog
şi
dă-i Tu frumuseţea Ta
aşa cum voieşti
să
fiu şi eu o lumină
şi
să mă aseamăn cu Tine

fă-mă
umbra Ta pe
degetele zilei de azi
înflorită

cu privirea ochilor Tăi ca
poara focului

cât de scump
Isuse eşti
cât de scump
uită-te
Tu Însuţi uită-te
şi vezi-ţi Propria-ţi Fiinţă
prin ochii mei
căci pentru Tine e simplu
Tu
eşti Dumnezeu
şi nu eşti un om ca mine lipsit
de
putere
şi atâta-nţelepciune
căci
numai chipul zilei îl pot prinde în
privirile mele

Tu
prinzi în
privirea Ta
şi gândul şi umbra
în umbră ascunsă
şi tainele toate doar Tu le pătrunzi şi le ştii
şi ochii Tăi vii
toate le văd
înmugurindu-ne şi ochii şi paşii pe măgura timpului
tivită cu picuri de floare
pe
aripile vântului
uşor
ce încă mai bate

Isuse
vreau degetele Tale
umbra să-mi prindă
şi odihna mea
Tu
să-mi fii un izvor de cuvinte
cum
numai Tu Însuţi ştii să le spui

Lumina
Şi viaţa mea
Pururi
Isuse să fii
04-12-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe degetele vântului

fluturi de aer
ne îmbracă privirea cu zâmbetul soarelui
ce aduce iarăşi
viaţa pierdută
din iarna trecută

vântul
cu aripile lui
ne mângâie şi ochii şi faţa
înviorându-ne fiinţele
cu mireasma aceast-a păşunii şi
a
pădurii atât de aproape

cu grijă
soarele ne picură căldura
îmbrăcându-ne ochii
în lumina lui caldă
şi-n
bătaia vântului
din aripi
până în umbră
unele fire de iarbă
se clatină îmbrăcate într-o romantică mişcare
pe
degetele vântului
inundându-I şi ochii uneori

aici
romantismul
îţi scaldă fiinţa pe treptele Ardealului

poezie de Ioan Daniel Bălan (9 aprilie 2018, Păşunea Ardealului, Gilău)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

În ochii tăi ca-n două oglinzi însufleţite
Amurgul îşi răsfrânge privirea-nsângerată
Şi ochii tăi sunt roşii ca două flori de mac
Plutind împerecheate pe luciul unui lac.

În ochii tăi amurgul, uşor, pe nesimţite,
Se stinge ca lumina din candela uitată
Şi ochii tăi din roşii se-ntunecă şi par
Doi ochi tăcuţi de sfântă pictaţi într-un altar.

poezie celebră de Ion Minulescu din Revista noastră, II, nr. 2 (1 aprilie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost un împărat ş-o împărăteasă. Ei aveau numai o fată şi o păzea ca lumina ochilor lor. Ea n-avea voie să iasă nici până în grădină fără dădaca ei. Aceasta o ţinea de aproape şi n-o scăpa din vedere nici cât ai da în cremene. Fata, tot şezând la fereastră, vedea pe un june fluieră-vânt de colo până colo. Într-o zi uitându-se la el, o văzu şi el şi, ţintind ochii în ochii ei, ea simţi un fior, apoi ca o scânteie de foc o arse ceva la inimă. Se trase fata de la fereastră şi spuse dădacă-sei ce i se întâmplă.

începutul de la Voinicul cel fără de tată de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna ca o frustrare

a venit toamna ca o frustrare
simte-i regretele într-un amurg
ascunde-i pudoarea
sub absenţa rochiei tale
sau chiar într-un sărut ceva
mai lung

a venit toamna ca o insinuare
îmbracă-te cu o câmpie de bronz
cu o ceaţă
cu ceva
încearcă să-i aduni roua cu buzele
sau sub pleoape
în odaia ta

încearcă să strângi cu mâinile deşirate
umbra cocorilor din viaţa mea
într-o clepsidră de piatră
într-o oală de lut
sau în poala ta

a venit toamna într-o cămaşă intensă
încearcă să umbli în vârful degetelor
prin sufletul meu
printr-o pădure mare cât o tristeţe
ori prin duhul ei

a venit toamna pe numele tău
ca o flacără tremurând
calcă uşor printre torţe de arbori
ca printr-un templu arzând
aleargă goală prin iederă
ori mai lin pe pământ

pluteşte şoptit ca făptura unei frunze
întâmplător
în patul meu căzând
să pot înţelege sensul
şi foşnetul clipei
luată de vânt

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti copac

pe drumul meu
sunt multe drumuri

în stânga – buruieni
în dreapta – buruieni

la a treia răscruce
un afin se-nfige
cu rădăcina în iad

băltoaca îl hrăneşte
până la sevă

otrava rostirilor de prunci

cu un mugur de crin în torace
îi dau ocol
îl adulmec
până sângerează ochii mei
ochii tăi
ochii ochilor mei
ochii ochilor tuturor

mă-ndeamnă la culcuş
de frunze reci

eu mârâi
şi trec mai departe

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lauda ochilor

Ochilor, voi ştiţi de ce se-nvârteşte Pământul?
Ca să vedeţi voi mereu alte stele
Şi cerul întreţine ghirlande licurinde
Ţinând aprinse toate stelele
Care se-ntrec să fie nevăzute
Ca fetele mari la măritat
Şi tot universul e cu ochii pe voi,
Ochilor. Pe planeta asta cu
Miliarde de oglinzi în care
Se găteşte lumina.
Să mai vorbesc de iarbă, de păsări
Sau de flori? Pentru voi sunt, ochilor.
Norii sunt pentru ochi. Dar tunetul?
Pe el n-aveţi ochi să-l vedeţi,
Cu toate că vă face şi el poze cu blitzul.
Sunetul a rămas al urechii.
Restul e pentru ochi.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (23 septembrie 2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era ceva răutăcios, ceva care rănea

şi mă durea de fiecare dată când îmi lua cartea. după care stingea lumina.
dar sub pătură aveam o altă carte şi o lanternă. nu dura prea mult
noapte de noapte trecea şi mi le lua. până când
nu am mai avut nimic. şi minunea s-a întâmplat. într-o noapte.
după ce mi-a luat cartea şi a stins lumina, am închis ochii
şi lacrimile s-au revoltat, şi-au ţâşnit
luând cu ele vălul negru
şi-atunci am văzut.
cărţile veneau, făceau o plecăciune,
se deadeau de trei ori peste cap şi se deschideau
luându-mă cu ele.
acum era suficient să închid ochii
şi asta l-a făcut să turbeze
evadasem. scăpasem.
l-am lăsat cu ura şi frustarile sale
nimeni şi nimic nu-mi poate lua imaginea cărţilor
decât odată cu viaţa.
dar ce mai contează, eu sunt deja carte
parte din carte

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!