Extaz

n-am crezut vreodată că iarba
poate fi aşa de albastră
cerul senin de un verde crud
că zborul păsărilor coboară atât de jos
încât poţi să-l atingi
şi vântul se încurcă prin şuviţele tale blonde
acoperindu-ţi ochii
cu ultima lui adiere
odihnindu-ţi privirea
când albastră când verde
că zâmbetul tău
poate alunga toată tristeţea lumii
punând în loc un strop de fericire
în clipa asta-n care se comprimă
minute
ore
ani
chiar şi o viaţă

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde crud

Verde crud, verde albastru
se leagănă-n zborul auriu al Soarelui
zdrobind mări şi lacrima aurie a lacului
verde ce mă înconjoară, mă urcă
îmi place să zbor,
rezemată de mirosul petalelor roz
spre verde rouă, spre divin,
ţinându-mă de mână cu raza
ce coboară din Răsărit verde,
verde crud, urcă-n zarea plină cu albastru
şi cerul deschis plin de mine, de voi, de noi
zbor, verde crud, albastru şi mândru Soare
frumoase drumuri în cer şi pe Pămînt
pline de viaţă şi de moartea albastră
a nimfelor din vis!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perechea de tenişi albi

retrăiesc amintiri...
eu încălţat cu aceiaşi tenişi albi
chinezeşti
cu care puteam juca fotbal oricât
fără să se dezlipească
zâmbetul bunicii
acelaşi mereu şi când marcam
şi când primeam gol
iarba verde pe care stăteam tolănit
adulmecându-i mirosul de lut
cerul senin tulburat uneori de un nor alb
care se topea în imensitatea albastră
ca un fulg de zăpadă
mama care-mi mângâia
creştetul capului până mă trezeam
ca să-mi dau seama
că mâna mea căuta - în întunericul nopţii
perechea de tenişi albi
chinezeşti...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Riscul iubirii

Omule,
m-ai fi crezut nebun, dacă ieri ţi-aş fi spus
că iarba e albastră?
Ai fi crezut că sunt nebun?
Şi totuşi ieri
iarba era atât de albastră!...
Dar m-ai crede
dacă ţi-aş spune acum
că iarba nu mai e albastră?
Nu, nu mai are nici o culoare;
nu mai e nici măcar galbenă, înţelegi?
nu mai e nici neagră.

Dacă ar avea o culoare
ar însemna că trăieşte,
dar nu se poate aşa ceva,
azi nu poate să trăiască
... poate... mâine.

poezie de Adriana Bădiţă din Zbor frânt (1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Superman

Poate n-alerg ca glonţul de tare
Poate nu-mi trag puterea din soare
Poate n-am forţă ca trenu-n mişcare
Când sunt lovit, poate că mă doare.
Poate nu pot să urc pe-o clădire
Poate c-aş vrea să dorm în neştire
Însă când tu ai nevoie de mine
Alerg ca săgeata ca să-ţi fie bine.
Cu tine-aş sta noaptea, cerul să-l privesc
De toată tristeţea să te izbăvesc
Şi grijile tale să le-ndur cu tine
Şi toată tristeţea să o iau cu mine.
Nu sunt deştept, nici nu sunt faimos
Dar când îţi văd zâmbetul frumos
E ca şi cum marea-aş admira
Şi Superman rămâne-n urma mea.

poezie de Ben Estrada, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia (atât de albă in iarba verde dormea...)

Atât de albă în iarba verde dormea
Încât lumina din trupul ei se ridica,
Clipei s-adâncească misterul
Un soare deasupra-i pictase chiar cerul.

Din părul ei ce-n vânt vălurea
Neamuri de păsări în jur risipea,
Şi trupul ei atât de frumos
Se îtinsese în câmpuri pe jos.

S-a întâmplat la fel ca şi-n vise
Sub ochii mei trupul ei înflorise
O recunosc în fiecare floare
După parfum, după culoare.

De-o atingi, o vezi cum scânteie,
Sub ochii tăi redevine femeie
Te-ademeneşte, cu iubire te-mbată
Înger şi demon…Deodată!

poezie de Valeria Tamaş
Adăugat de valeria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zambete de iarba verde

Zambete de iarba verde imi rasar
pe paginile din jurnal...
increstez roua ce-apleaca iarba la pamant
cu-o lacrima ce uda obrazul cazand.

Ma decupez de pe pagina unei strazi
dintre copaci si oameni, si ma grabesc
sa mananc culori... si pasesc
ferind intregi cirezi de fire rebele de iarba,
de teama sa nu le strivesc.

ma regasesc intr-un fir de iarba
culcat la pamant.
Esti tu, cel ce stai si privesti de sus
din nouri, spre chipul meu supus
de-o talpa criminala?
Esti tu, sau poate sunt tot eu,
acelasi, om sau zeu!

Haotice ganduri ma fac sa tresar,
din somnul meu de verde pal,
de verde crud si singuratic
verde de suflet, verde de eu,
verzi ganduri ce-mi zambesc mereu.

poezie de Ana Maria Balas
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa aceasta miroase a verde

Iarba pufoasă doarme a ploaie
La atingerea mâinii scăldată în dor,
Vântul răguşeşte când pipa îşi moaie
Fulgerele rostogolite în aprigul zbor.

Îţi admir fericit zulufii în trepte
Căzuţi pe obraz, punându-ţi contur
Iubirii curate trasate-n concepte
În clipa cu fluturi, în zborul lor pur.

Doi aştri tereştri pun clipă în clipă
Pe tufa de iarbă cu florile-n cer,
Sângele nostru aievea înghite-o aripă,
Zboru-n stomac se-nalţă stingher.

Clipa aceasta miroase a verde,
A trandafiri crescuţi în surâs,
Iarba pufoasă prin ploaie te vede,
Ochii de-apus se scaldă în plâns.

Mi-ascund somnul în sânii visării,
Blândeţea mea tace demult,
Umbra mi-a plecat în valurile mării,
Acolo te aştept şi te ascult.

Eşti toată un cuvânt, eşti poezie,
Cu ploaia iarba înfloreşti,
M-atingi cu ceaţa veşniciei
Şi-n ţepi adânci încă iubeşti.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am crezut

N-am crezut că vreodată,
O să-mi spui cu adevărat că mă iubeşti.
Am crezut că sunt doar o frumoasă iluzie,
În visurile tale tinereşti.

N-am crezut că vreodată,
O să mă săruţi pe buze cu atâta dor.
Că sunt o beată fată,
Care cerşeşte amorul tău nemuritor.

N-am crezut că vreodată,
Atâtea flori o să-mi dăruieşti.
Am crezut că sunt de mult uitată
Şi tu pe alta o iubeşti.

Dar acum când stai lângă mine
Şi cu dragoste în ochi mă priveşti
Mă simt atât de bine.
Şi înţeleg cât de mult mă iubeşti.

poezie de Vladimir Potlog (26 mai 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pană la tine,
primăvară,
cerul e de catifea,
albastră sau verde,
ca iarba mătăsoasă.

gogyohka de Sandiana Ionela Gheorghe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea are frumuseţea ei

îmi place să stau în patul ce miroase a noi
unde îmi alin tristeţea în zile fără rost
când primăvara nu înseamnă nimic,
când plimbarea în grădina fără capăt nu-şi mai are menirea
flori de cireş parfumate îmi distrag privirea goală,
în loc să schiţez un zâmbet ochii-mi lovesc pământul
iarba verde ţipă la mine şi vrea să alunge griul,
apoi vorbesc cu cerul,
caut soarele ce pare ascuns de o veşnicie,
ciripitul păsărilor, o compoziţie chinuitoare mă osteneşte acum
dar tristeţea are frumuseţea ei
eu o perecep subtil, în tăcere
şi caut acolo unde nu mai este nimic, o vindecare...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastră fereastră

Ştie să uite
cum moare în fiecare clipă
plină de iubire neîmplinită,

aşteptare de clopot spart
să-i plângă sunetele.

Cuvintele lăcrimează-n silabe
cu arome de mirt
fumegă printre buze dorinţe.

Privirea din unghi ascuţit
umbră în sângele inimii,
albastră fereastră
şi zbor,

atât cât poate să poarte
crucea pe umerii goi.

Învaţă să-şi macine tristeţea
în noapte prin gânduri
când se luminează de ziuă
şi înfloresc merii,

păsările să intre în cânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Societatea a aranjat lucrurile astfel încât să nu îţi pui niciodată problema propriului tău potenţial. Şi toată nefericirea provine din faptul că nu eşti tu însuţi. Fii doar tu însuţi şi toată nefericirea şi toată competiţia cu ceilalţi dispar; nu îţi mai pasă că alţii au mai mult, că nu eşti tu cel care are mai mult. Dacă vrei ca iarba să fie mai verde, nu are rost să priveşti în curtea vecinului. Este atât de simplu ca iarba să fie mai verde! Omul trebuie să fie înrădăcinat în propria sa energie potenţială, indiferent care este aceasta. Lumea va fi atât de mulţumită astfel, încât acest fapt vi se va părea pur şi simplu incredibil.

Osho în Viaţa este aici şi acum
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericind clipa albastră

Eu sunt şoimul care strânge
Un ocean întins de sânge,
Tu eşti Arca ce-l străbate
Cu-ale lumii doruri, toate.

Ne zâmbesc ochii de prunci
Din stele albind pe stânci,
Fericind clipa albastră,
Val cu val, iubirea noastră!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Note de primăvară

Verde crud, verde crud...
Mugur alb, şi roz şi pur,
Vis de-albastru şi azur,
Te mai văd, te mai aud!

Oh, punctează cu-al tău foc,
Soare, soare...
Corpul ce intreg mă doare,
Sub al vremurilor joc.

Dintr-un fluier de răchită,
Primăvară,
O copilă poposită la fantană
Te ingană
Pe campia clară...

Verde crud, verde crud...
Mugur alb, şi roz şi pur,
Te mai văd, te mai aud,
Vis de-albastru şi azur.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raza albastră

Sub cerul plin de ploi
o rază se revarsă
în noaptea-ntunecată...
e raza mea albastră!
În oglinda apei
privesc culorile
schimbătoare
verde, albastru şi roşu
din cântecul depărtării
pluteşte alene
ca un astru călător
frunzele foşnesc
iar vântul mă mângâie
cu un cuvânt
regăsit din amintirea
unui vis
ridic de jos o frunză
aromată...
cu lumini de stele.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog crud

în noi e o linişte de verde crud
suspinul rădăcinilor
stă băltit în inimi cu răşină de brad
din când în când
freamătul frunzelor
împinge în mine
cântecul păsărilor fără pereche

o aripă stoarsă de zbor
trece suspectă pe lângă mine
clătinându-mi
din rădăcini
toată singurătatea

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş răsări ca iarba...

Aş răsări, ca iarba, din palma ta de soare
Să te mai văd, iubite, o dată cum te ştiu,
Dar încă am zăpadă pe umeri şi mă doare,
Că nu ştiu de-i devreme, sau poate, prea târziu

Să mă trezesc din somnul tăcerilor albastre
În care mă simt bine şi n-am răspuns de dat,
Când mă întrebi, iubite, de cântecele noastre.
Eu nu mai cânt, vioara, de cântec, s-a lăsat.

Curg sevele prin mine şi răscolesc nocturne,
Ameţitoare patimi şi nu mai ştiu de pot,
Să mă mai nasc vreodată din clipe taciturne
Şi clocotul de vină, din mine, să-l mai scot.

Sunt vinovată, Doamne, că mor încă o dată,
Când primăvara strigă, dar eu nu o aud.
Sunt încă iarnă albă, de lacrimi suspendată
Şi-aş răsări ca iarba, de verde să asud.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul... e un har nepreţuit.
Omul... de cuvânt s-a folosit.
Aşa a învăţat... încet, încet
Să-l pună-n rimă de poet.

Cuvintul poate fi şi înţelept,
Şi poate aduce un strop de fericire.
Cuvântul... poate fi nedrept
Sau poate înfrunta orce urgie.

CUVÂNTUL... poate fi dulce sau poate fi amar...
Depinde cum îl întâlneşti în viaţă?
CUVÂNTUL... poate ţine duşmanul la hotar
Şi prin cuvânt îl poate frige-n faţă.

Tot prin cuvânt răzbim în astă viaţă
Omul îşi varsă oful chiar tot necazul său.
Tot prin cuvânt... o glumă-i schimbă faţa,
Şi tot cuvântul îi face să simtă părerile de rău.

Cuvântul... cel de tată, fără de interes,
Ne învaţă în viaţă cum a ne purta.
Putem tot prin cuvânt scăpa de stress
Şi putem... oricare rău uita.

Ştiţi noi... avem un har şi stăpânim pământul,
E pentru că doar omul a fost cel ales,
El poate prin cuvânt să stăpânească vântul
Şi-apoi... întregul univers.

Voi... nu lăsaţi cuvântul să se piardă,
Din când în când, vă rog să vă rugaţi.
Când prin cuvânt se spun doar vorbe de ocară
Vă rog frumos să nu le ascultaţi.

E minunat cuvântul spus în poezie,
Şi mulţumesc lui Dumnezeu că ni la dat.
Tot prin cuvânt, noi câştigăm iubire
Şi vreau că să-l păstraţi cât mai curat.

Tot prin cuvânt, sau înfrăţit popoare,
Ce stăpânesc pământu-n lung şi-n lat.
Să dăruim cuvântul de onoare
Şi celor ce cuvântul l-au uitat.

Să preţuim cu adevărat cuvântul...
Să-l scriem pe o stea, îl vrem nemuritor.
Şi cei ce vor veni pe urmă
Să afle prin cuvânt, tot despre al lor popor.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colţul iubirii

Bate vântul visurile mele,
Fluierând o doină-n orice os,
Chiar dacă sunt ude şi sunt grele,
Oasele de vise plâng duios.

Zori de zori îmi scapătă credinţa,
Despre ce nu ştiu ce să mai scriu
Şi m-acomodez cu nefiinţa
De parc-aş fi fost vreodată viu.

Reacţionez la nepăsare
Tot mai rar şi parcă tot mai stins;
Prea puţin iubirea mă mai doare,
Peste rănile-i de când a nins.

Bate vântul, primăvara vine
Şi bandajul alb se va-nverzi,
Greieri leneşi, harnice albine
Laolaltă mă vor asurzi.

Iarba va creşte fără s-o aud,
Şi-n ochii mei va fi doar verde crud.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (24 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde ecou de primăvară
Răstoarnă cerul pe pământ;
A ieşit chiar Dumnezeu afară
Şi stă la verde crud la rând!

catren de Costel Zăgan din Ia catrenul, neamule! (aprilie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!