Tristeţea are frumuseţea ei

îmi place să stau în patul ce miroase a noi
unde îmi alin tristeţea în zile fără rost
când primăvara nu înseamnă nimic,
când plimbarea în grădina fără capăt nu-şi mai are menirea
flori de cireş parfumate îmi distrag privirea goală,
în loc să schiţez un zâmbet ochii-mi lovesc pământul
iarba verde ţipă la mine şi vrea să alunge griul,
apoi vorbesc cu cerul,
caut soarele ce pare ascuns de o veşnicie,
ciripitul păsărilor, o compoziţie chinuitoare mă osteneşte acum
dar tristeţea are frumuseţea ei
eu o perecep subtil, în tăcere
şi caut acolo unde nu mai este nimic, o vindecare...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desăvârşire

atunci când simt că exist
nefiinţa pluteşte la un pas de mine
mă mai gândesc la tine uneori,
dar ştiu că e doar un joc al minţii plictiste
şi tu dispari în zori apoi,
rămâne doar momentul de acum
ce e mai mult decât iubire
e infinitul redus la o privire,
eternul unei mângâieri,
bucuria veşnică prinsă într-un surâs,
e fericire pură desprinsă dintr-un sărut
dintr-o blândă atingere, alinată cu dor
dintr-o simplă şoaptă surpinsă-n zbor.

acolo unde iubirea nu se mai ascunde,
acolo unde lacrimi nu mai plâng
am ajuns şi eu, chiar am ajuns!
după ţări şi mări ce am străpuns,
credeam că ceruri fară capăt tot parcurg
în semiîntuneric,
în fugă ocolind demiurgul
să caut cunoscutul pe jumătate înţeles,
să caut întregul ce în mine se afla,
să caut prezentul crezând în viitor,
să caut trecutul altul decât cel trăit.

ca să le aflu apoi pe meleaguri străine
unde n-am cunoscut nici om,
nici soare, doar viscol şi ploi
ce au şters scoarţa înnegrită
purtată de norii suferinţei imaginare,
de drame frivole făurite de lene şi rutină

curcubeul veşnic l-am surprins într-un moft profan
cu jumătate de zâmbet de vânt suflat,
lângă o cascadă uitată pe meleaguri virgine
aflată acum doar de mine.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea mea

Tristeţea mea o port pretutindeni,
Ea mă acoperă ca o mantie demodată,
Când ieşim în oraş, eu şi ea am putea părea
Doi soţi care nu s-au iubit niciodată.
Tristeţea mea e ba pământul, ba cerul,
Iar eu, împingând-o înainte sau ţinând-o pe umeri, sunt deopotrivă Sisif şi Atlas.
Pe cât de inutile sunt eforturile celui dintâi,
Fără eforturile celui de-al doilea, universul însuşi s-ar ruina.
E necesară atunci sau nu tristeţea mea?
Ştiu doar că pe unde trecem, lasă urme adânci,
Pârjoleşte câmpiile şi seacă fântânile,
Să dea de veste în lume că acolo s-a purtat un război,
Unde învinsul din mine a şi murit deja.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caută-mă

Caută-mă în iarba crudă, unde este linişte şi pace.
Caută-mă printre flori mărunte, unde frumuseţea nu se-ascunde.
Caut-mă în câmpia întinsă, unde zarea-i necuprinsă.
Caută-mă la umbra unui brad, unde dorurile ard.
Caută-mă în pădurea adormită, unde tu mi-ai fost iubită.
Caută-mă pe cărări de munte, unde ne-am spus doruri multe.
Caută-mă în tot şi în toate, unde iubirea se împarte,
Poate, în final ne întâlnim şi vieţile ne unim.
De-abia atunci pe strada noastră, soarele va răsări.
Vom fi două flori în glastră şi-n taină ne vom iubi.
Caută-mă cu gândul, cu cerul, cu pământul,
în vise, în piatră şi sigur ne vom întâlni,
Nimic nu ne va despărţi.

poezie de Dumitru Delcă (27 ianuarie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea muntelui

Aş vrea tristeţea muntelui să fiu
atunci când frigul iernii îl încarcă
şi o povară mare îi încearcă
puterile, sub cerul plumburiu.

Aş vrea să fiu asemenea tristeţe
şi nu o alta, poate mai intensă,
căci forţa lui e-ascunsă, dar imensă,
iar din adânc răzbate frumuseţe.

Aş vrea să-i fiu tristeţe şi s-aştept
ca primăvara mâna să-şi întindă,
încrâncenarea-i mută să destindă.

Aş vrea să îi alin durerea-n piept.
să pot să fiu tristeţea lui de drept,
şi-n bucurie să mă reaprindă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo e altă lume

Acolo unde este ea
Vântul se parfumează
Acolo unde este ea
Soarele de nori se depilează
Acolo unde este ea
Păsările au aripi de petale
Acolo unde este ea
Fluturii sunt evantaie
Acolo unde este ea
Lună se rujează
Acolo unde este ea
Noaptea poartă dresuri de mătase neagră
Acolo unde este ea
Apa se îmbată în sărutare
Acolo unde este ea
Pământul pe urme îi răsare câte o floare
Acolo unde este ea
Cerul are căprui culoare
Acolo unde este ea
E plecată şi inima mea...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesomn

Nu pot sta noaptea în tristeţea mea
din pricinã cã-mi aduc aminte de tristeţea lui.
Nimic n-am cu el şi cred
cã nici nu suntem de acelaşi fel al vederii
şi nici nu cred cã suntem
de pe aceeaşi parte a cerului.

Şi totuşi nu pot sã stau în tristeţea mea
din pricina tristeţii lui
şi nici sã dorm nu pot
şi nu de coşmar, de vis,
de astfel de spaime neutre...

Nu pot sã dorm din tristeţea
de a nu mã vedea neapã rat
şi fã rã de mine
când stã noaptea în tristeţea lui
şi mai ales când nu poate sã stea
în tristeţea lui
noaptea, din pricina mea.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Daria Ungur
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde să Te caut...

Unde să Te caut Domnul meu,
Fruntea mea s-a aplecat să moară,
Şi-un ascuns de vreme curcubeu
Cu durere trupul mi-l măsoară.
Unde să Te caut, mire sfânt-
Luna-mi stă pe deget şi mă strânge-
Stelele mi-s toate la pământ,
Ochiul mi s-a-mpovărat de sânge.

Unde să Te caut, Tată bun?-
Ceru-mi stă pe umeri şi-o să cadă,
Rătăcind de gânduri un nebun
M-a încins la mijloc cu zăpadă.

Unde să Te caut, Tată drag,
M-a-nghiţit durerea jumătate,
Uşa mi-e deschisa fără prag
Şi la uşă nimenea nu-mi bate.

Unde să Te caut? Unde eşti-
Prabuşită plâng cu disperare-
Nu mai am lumină la fereşti
Plânsul meu s-a înnecat în mare.

Şi-a rămas doar scâncetul şi eu-
Bol de apă limpede şi tină-
Unde eşti, răspunde-mi, Domnul meu,
Vino-n viaţa mea şi mă alină...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să gonesc norii de pe cerul meu

câteodată doare viaţa aşa fără motiv
vrei doar o bucată de fericire, dar nu ştii cu care lingură să o mănânci

langoarea îţi posedă privirea iar eul tău ţipă neauzit în spatele retinei,
tot ce ştii şi ai învăţat despre cum să trăieşti e fără folos,

mă întreb de ce avem camerele pătrate, de ce există colţuri
acolo stă privirea cu orele şi nu poate ieşi
unghiurile drepte taie din elanul zilei care acum se dă de pereţi

dacă reuşesc să-l prind, promit că ne facem o casă din lut cu pereţi circulari şi vom dansa împreună toate zilele fără soare până ajungem să înecăm norii cu praful ridicat
doar aşa-i vom goni de pe cerul meu...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mi-e dor de tine mamă şi aş vrea
să fii, acum, când plouă, lângă mine,
s-alungi tristeţea de pe fruntea mea
aşa cum o făceai, fiind cu tine.

Să mergem după lemne amândouă,
acolo, în pădurile umbroase,
să culegem şi ciuperci şi flori
şi să ne-ntoarcem, seara, bucuroase.

S-aprindem focul din surcele-n tindă
fierbând o mămăligă pentru lapte
eu să alerg, voioasă-ntr-un picior
pe lângă focul scânteind în noapte...

Dar unde eşti? Te caut tot mereu,
iar în grădină mai este câte o floare,
fac un buchet, pornesc spre cimitir,
să îţi aprind, cu lacrimi, lumânare.

poezie de Titina Nică Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mi-e dor de tine mamă şi aş vrea
să fii, acum, când plouă, lângă mine,
s-alungi tristeţea de pe fruntea mea
aşa cum o făceai, fiind cu tine.

Să mergem după lemne amândouă,
acolo, în pădurile umbroase,
să culegem şi ciuperci şi flori
şi să ne-ntoarcem, seara, bucuroase.

S-aprindem focul din surcele-n tindă
fierbând o mămăligă pentru lapte
eu să alerg, voioasă-ntr-un picior
pe lângă focul scânteind în noapte...

Dar unde eşti? Te caut tot mereu,
iar în grădină mai este câte o floare,
fac un buchet, pornesc spre cimitir,
să îţi aprind, cu lacrimi, lumânare.

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot dansa cu norii fără să fiu Fred Astaire

mi se întâmplă atunci când nu ştiu unde e cerul
aripile îmi cresc dinspre lanul de grâu
înspre brazda nepregătită de mângâierea omătului
aşa cum fiecare pasăre vrea să fie phoenix
tot astfel mă visez şi eu purtător de foc cu trup de cenuşă
când nemuritor când neînceput leagăn de univers
poate doar eterna căutare a nimicului între două găuri negre

mi se întâmplă uneori să nu ştiu unde este cerul
pentru că îl caut prea departe
când ar putea fi în ochii tăi
adică acolo unde mă pierd de parcă n-aş fi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carte, trup şi fiară

Mă săturasem să fiu femeie,
mă săturasem de suferinţe,
de irelevantul amănunt al sexului,
de propria mea concavitate
mereu flămândă şi parcă fără rost,
şi întotdeauna mai goală atunci când era umplută,
şi completată-n final
de propriul ei vid,
căutând grădina singurătăţii
şi mai puţin bărbaţii.

Patul alb
în grădina verde –
abia aşteptam să dorm singură,
aşa cum cineva
tânjeşte de multă vreme
după un iubit.

Şi chiar atunci când ai apărut tu,
am încercat să te alung
cu tristeţea mea,
cu tentativele mele cinice de seducţie
şi cu trucurile pe care le-am folosit
pentru a transforma sclavul
într-un stăpân.

Şi toate s-au întâmplat pentru că
ai făcut
vârfurile degetelor mele dureroase
şi ochii mei saşii –
iar asta din pricina unei pasiuni
care nu-şi ştia nici măcar propriul nume.

Urs, fiară, iubit
al cărţii trupului meu,
tu mi-ai întors paginile
şi-ai descoperit
că ceea ce era acolo
trebuia scris
la erată.

Iar acum
sunt o pagină goală pentru tine,
o tabula rasa
gata pentru a fi tipărită
cu literele
unei limbi necunoscute
de uriaşa presă
a iubirii tale.

poezie de Erica Jong, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile mai lungi

ne-am născut fără să vrem
într-o lume care ne-a învăţat ce să nu fim,
straturi de dogme, credinţe, recenzii netrăite se depun precum cenuşa sub unghii şi intră până în carne

haosul monden te ia din patul cald şi te azvârle în strada ce miroase a covrigi şi urină,
te întrebi ce cauţi aici, dar nu ai timp să-ţi răspunzi căci îţi sună telefonul iar ziua îşi ia cursul la fel ca şi ieri

soarele apune repede fără să îţi dai seama, cafeaua cumpărată în grabă stă răcită pe jumătate savurată pe acelaşi birou cu care ţi-ai petrecut jumătate din viaţă

poza soţiei îţi zâmbeşte şi-ţi aminteşte parcă aparţii undeva,
cineva apasă un buton iar picioarele te duc la uşa cărămizie ce ar trebui revopsită, cheia se potriveşte în zăvor spre mirarea ta, încăperea te face să te simţi real

mirosul ei te duce-n dormitor unde desluşeşti o mângâiere caldă, sufletul ţi-e blând şi nu vrea nimic decât zile mai lungi
ca tu să ajungi acasă la timp înainte ca viaţa să-ţi scurgă prin sita timpului pierdut...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Una cu lumina

Când razele-ţi trezesc pământul
Zâmbesc şi eu în taina dimineţii
Şi în stupoarea-ţi vasta nu aflu nicidecum cuvântul
Să spun eu adormite-i lumi de frumuseţea vieţii,

La pas cu tine mă strecor
Şi ies tiptil din umbra camerei sinistre
Să nu mai fiu doar un decor
Fragment cioplit cu gânduri uşor ilustre,

Vreau chipu-mi încălzit de a ta iubire
Să-l porţi pe raze până-n infinit
Unde lumina curge cu orbire
Şi-ntr-un sfârşit mi-e sufletul hrănit,

Să cad apoi în veşnica tăcere
Uitată în visul contopit cu cerul
În vie strălucire lipsit de timpuri efemere
Rămân să zbor avid eu cu eterul.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Extaz

n-am crezut vreodată că iarba
poate fi aşa de albastră
cerul senin de un verde crud
că zborul păsărilor coboară atât de jos
încât poţi să-l atingi
şi vântul se încurcă prin şuviţele tale blonde
acoperindu-ţi ochii
cu ultima lui adiere
odihnindu-ţi privirea
când albastră când verde
că zâmbetul tău
poate alunga toată tristeţea lumii
punând în loc un strop de fericire
în clipa asta-n care se comprimă
minute
ore
ani
chiar şi o viaţă

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţ

învăţ cum să-mi iubesc tălpile ce se plimbă pe meleaguri noi,
învăţ să-mi iubesc glasul ce cântă note neatinse până acum,
învăţ să-mi ascult inima ce slugă a minţii nu mai e,
învăţ să mă iubesc aşa cum sunt...

acceptarea e cea mai frumoasă vindecare,
când fluturii numără clipele iar tu nu mai socoţi anii
muzica nepurtată îmbracă sufletul răzvrătit,
cerul curge lin, norii sărută pământul viu,
vapori de iubire ascund iarba trufaşă
ce dansează împlinit un dans al păcii,
iar eu învăţ să trăiesc ceasul de acum.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde începe începutul

De unde începe începutul?
unde fuge Dunărea în grabă
de ce magnoliile înfloresc de două ori pe an
iar fluturii trăiesc doar o zi de pământean,
de ce sunt brazii verzi tot anul
iar florile de mac îşi pierd elanul
în miez de vară când îşi scutură magia
petale muribunde sublim sărută iar câmpia,
vântul amorezat dansează cu ele
mă ia şi pe mine să zbor spre stele;

De unde începe dragostea şi cât va ţine?
de unde ştiu că mă iubeşti tu doar pe mine
de unde ştiu că sufletu-ţi mă cheamă?
mi-e frică să clipesc să nu te pierd de teamă
că nu se va-mplini ce e deja acolo scris
că nu-i nimic real ce simt, e doar un vis,
de unde ştiu că tu exişti, că nu eşti doar o-nchipuire
un dans al minţii, chinuit de-o dulce plăsmuire
un joc retoric copleşit de prea mult dor,
de întrebări şi nenţelesuri, de strigăte de ajutor,
De unde începe începutul?

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde...?

Unde se sting iubirile?
Când se şterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?

Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ş-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?

În care toamnă am să ştiu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!

Unde să te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?

Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Şi-o viaţă de-mplinit!

Cum să... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În care mac

Unde să te caut, începând de mâine
În ce ochi de apă s-a cufundat cerul
Lăsând coasta verii frântă pe coline
Şi rănind în albe aripi porumbelul?

Unde să te caut, începând de mâine
În ce basm fantastic s-a ascuns cuvântul
Lăsând vag să latre-n gânduri, ca un câine,
Ba tăcerea castă, ba haotic, vântul?

Unde să te caut, începând de mâine
Pe ce plai divin tălpile-ţi apasă,
Lăsând fuga vremii între două şine,
Sub un ultim tren ce n-ajunge-acasă?

Unde să te caut, începând de mâine
Cântul cărei mierle glasul îţi ascunde,
Lăsând depărtarea nopţilor s-anine
De baiera sorţii nedrepte osânde?

Unde să te caut, începând de mâine
În ce legi nescrise firea ta s-a-nchis,
Lăsând de mâncare, nu un miez de pâine,
Ci un lan de stele dospind înadins?

Unde să te caut, începând de mâine?
Pe mirişti de torţe-n care mac te-ai stins?

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

afară plouă şi e vânt
lumina a murit şi timpul a tăcut
eu zac pe un ţărm pustiu
la margine de lume, de speranţă
e neagră noaptea în care sunt
de ce să stau
când nu ştiu unde sunt
unde să plec
când drumuri nu mai sunt
e beznă adâncă în mine şi în jur
de ce să înjur
mai bine plâng în ultimul meu cânt
sunt beat
îngrozitor de beat
de ce crezi că sunt nebun
dau de pereţi cu toate
se poate...
nu mă trezesc
de ce să mă trezesc
să văd ce...
gunoiul din jur
privesc în sus, în jos
şi vrei să nu înjur
ura, minciuna pură, ordinară
dansează zgomotos pe stradă
astăzi e în toate
se poate, sigur se poate
mi-e capul greu
genunchi mă dor
de târât prin noroi
mă sprijin de gânduri
de ce să mă ridic
mai bine zac
în eterna şi fascinanta mocirlă
e bine, nu
nu, prietene, aici totul e un mare nimic
ce mai contează
nu vreau nimic
nimic nu zic
doar plâng printre rânduri
sau rătăcesc printre gânduri, se poate...
aici lucruri murdare sunt
le spăl, dar put
banii miros urât
pe ţărm cobor ades
să spăl sufletul meu
pătat de ură şi noroi
din jur, din noi
ce caut eu aici în ăst gunoi
sublim, de soi
caut roza sau psihoza
unui suflet ce a fost
caut un sens fără sens
într-un deplin consens
întreb întruna
câte unul, câte una
desigur fără sens
ce sens au toate
totul e atât de clar şi fără sens
atunci
cine plânge acolo sus

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!