E cununia ultimului flutur...

Sub talpa toamnei a murit o frunză!
Salbaticele roze capu-şi pleacă,
Abastrul cer şi-a ridicat o pânză
Şi-ndepartare se aude-o toacă!

O fi la mănăstirea nezidită?
Acolo niciodată nu se plânge,
Cu-n înger, liniştea e logodită
Şi numai bocetul de mamă-ajunge!

E corul de călugări că e nuntă
Şi ard trei zile lumânări de ceară,
Cobzarii au tăcut, doar azi nu cantă
Că frunza a pierit spre-apus de seară!

E cununia ultimului flutur
Căzut din cartea cu poemul vieţii,
E nunta Ancăi cu tăcerea-n scutur
Şi-n dar, îi scrie versuri toţi poeţii.

(În memoria unui Om, poetei Anca Maria David!)

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti dator

Şi dacă noi, uniţi am fost pe veci,
De ce aş supăra eu stropii ploii
Şi zeul tunetului cu-n picior,
În cimitir trezind strigoii?

Cam cât de tare trebuie să ţip,
Nu vezi că flori de liliac se scutur?
Doar ştii că te iubesc şi te-am iubit
Cum aripa în zbor a unui flutur!

Nu face să dispară din păduri
Şi scoici purtate pân' la ţărm, de valuri,
Mirajul cântecului de amor!
Pecete-am pus cu trupul pur şi voaluri,

Şi-mi eşti dator din ziua când ne-a nins
Cu fulgi pe chip şi am simţit fior!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casă de piatră de vânt

cuvintele sunt
coatele şi genunchii unui poem;
de multe ori ele aleargă
cu genunchii inimii la piept,
sau se târăsc pe coastele ascuţite
ale timpului prezent,
doar ca să acopere o pată de pe cer
cu un buchet de flori atemporale,
ori să umple golul din piept
cu muzica unui infinit cu multe zecimale...
poemul acesta însă,
este o nuntă mare;
o nuntă a cuvintelor cu universul
o nuntă a secundelor cu poemul...

... vântul scrie prefaţa unei cărţi,
doar cenuşa mai ştie
numele autorului de pe copertă;

în cer, zeii citesc tardiv postfaţa
şi trimit daruri de nuntă...

: pe memoria contemporanilor
plouă infinit, cu multe zecimale!

poezie de Florin Constantin Verdeş din Eu, cu eURI (2018)
Adăugat de Florin Constantin Verdeş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta, colind!

(surorii mele dragi)

De mult a căzut frunza şi bruma a căzut,
A nins şi peste sat şi casa părintească
Şi ninge-acum, de ziua-n care te-ai născut
Cu flori de gheaţă roz, în geam, să-ţi amintească;

De ai uitat cumva că încă eşti femeie,
Priveşte soarele şi luna cea batrână
Şi jarul din cămin, lumina din scânteie
Nu lăsa cupa vieţii să îţi cadă din mână.

De ziua ta, foşnesc aburii albi de iarnă
Şi dor îmi e de tine, ca de livezi de meri,
Îţi dau în dar din versuri şi ţurţuri din lucarnă
Şi steaua ce răsare, din cer, din nicăieri.

Îţi dau tot infinitul şi dragostea de soră,
Ramuri de măcieşe cu nea acoperite,
Din timpul meu îţi dau măcar o biată oră,
Îti urez la mulţi ani, colind de zile sfinte...

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

Poemul e un răsărit
Mesager perpetuu
El înfruntă
Cu succes asfinţitul
Numai că să nu apună
De nici un fel
Părtaş evident cu îngerii
Este poemul
Ar putea fi o filă
În cartea vieţii de apoi
Aidoma unei sintagme
Cu versuri sacre
Implementate de arhangheli.

poezie de David Boia (29 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încearcă a nu plânge...

Încearcă a nu plânge, când zorii dimineţii
Nu vor putea să-mbrace în purpură poeţii,
Şi tu, nu plânge dacă ei nu mai pot să scrie,
De dragoste de viaţă o altă poezie.

E un sfârşit în toate, cum este pe pământul,
Unde o nemurire e numai în Cuvântul,
În care toţi poeţii au fost şi-or să mai fie,
Trăind doar cu Femeia, mereu, în Poezie,

Că lor le e Femeia un vis crescut în floare
Şi ea le este muză, în veci nemuritoare,
Aşadar, tu, nu plânge, Femeie, când se duce,
Poetul să îşi pună în vers aripi de Cruce,

El ştie că-i rămâne, în urmă, numai cântul
Iubirii lui, ce poate a înflori pământul,
Nu plânge, când el ştie că nu-i va fi sfârşitul
Acolo unde Crucea-i aşteaptă răsăritul...

poezie de Pavel Lică din Galaxia marilor iubiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecare

Pe glezna ierbii verzi, m-aş aşeza cuminte
Şi-n plăsmuiri de lut aş face luna
Doar veşnicia ei s-o pot lua aminte
Tot modelându-i aurul întruna.

Din măduva de gând, aş scrie cartea vieţii
Să mă citească-n amănunt un înger
Îndrăgostită iar, aşa, ca toţi poeţii
În miezul sângelui purtând un fulger.

Din leagănul ceresc despic încet secunda,
Şi-agăţ de-un val înzăpezite gânduri
M-oi vindeca de tot, scăldându-mă în unda
Seminţei de lumină dintre rânduri.

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se scutur cireşi galbeni în livadă

Îmbătrânit-am noi, poveşti în ladă
Şi cumpăna fântânii a murit
Când ciutura din lemn a putrezit
Şi ars-a fost cu frunzele-n ogradă!

Cum suflă între crengi vântu-n baladă
S-aude prin oblonul găurit,
Îmbătrânit-am noi, poveşti în ladă
Şi cumpăna fântânii a murit!

Se scutur cireşi galbeni în livadă,
Pe taler viaţa pun la cântărit,
Balanţ-atârn-aiurea, ne-am iubit,
Azi, suntem ninşi pe creştet cu zăpadă,

Îmbătrânit-am noi, poveşti în ladă...

rondel de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânări de ceară

Privirile noaste, acum necunoscute,
sunt vânt în mare şi nisip în oase...
Doar un neverosimil accident aduce-n noapte,
o rază de soare în ochii unui tânăr bărbat
dispărut în primăvara ce devreme ne-a lăsat.
Sunt zile ieşite din cărţi necitite
ca dimineţile născute amurgite,
paşi leneşi ai unei vieţi ce pare inventată,
sunt răni sub piele şi viaţă de rugină sărutată,
o biata şi întunecată intuiţie,
un text scontat în confuzie,
trenuri oprite în detenţie,
lumânări de ceară în reflexie.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui începător încrezător în memoria sa, care se fuduleşte recitând în public din "cartea sa"

Memoria-ţi excelentă
Pe noi toţi ne-a desumflat.
În "lucrarea-ţi", abundentă,
Toţi poeţii am aflat.

epigramă de Mihai Condali din Voivodina, Banatul Sârbesc (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acorduri luminate

Pe acorduri de chitară-n sărbătoare
Frunza toamnei pare de migdale
Cu ochi goi, Biserica din vale
Ne priveşte adânc, tăcut.... doare.

Istovit, un înger de lumină
Şi-a îngropat o aripă-n tină
Şi în tăcuta vieţii istovire
S-a înălţat copac de fericire.

O procesiune spre divinul,
Împărţit în taină şi în umbră....
Azi un vaiet parcă îmi e chinul
Calea către mâine este sumbră.

Un miros de smirnă şi parfum
Izvorăşte din mister acum
Chipul alb-o coală de hârtie
Este vers uitat de poezie.

Se îngâna negrul cu lumina
Morţi-s duşi şi ne apucă mila.
Plânge azi biserica din vale
Toţi ne pregătim de-nmormântare.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ritmul toamnei

În ritmul toamnei, trec toţi anii mei,
În ritm de vals, cad frunze pe-alei,
În trei culori, în zeci de nuanţe,
Împlinesc vise ce nasc speranţe...
Copacul plânge, când frunza ce pleacă
Îi fură IUBIREA de-o vară întreagă.
Cu apă de ploaie îşi spală tristeţi,
Zâmbind primăverii, în noi dimineţi.
Aflând reînvierea, 'şi păstrează IUBIREA,
Nimic neştergându-i din sevă-amintirea...
LUMINA 'i-alină cântecul stins
De iarna tristeţii-n tăcerea ce-a nins...
În ritmul toamnei, trec toţi anii mei
Ce-mi numără paşii, mereu, tot mai grei...
Se-aşază cu mine, la ceas de amurg,
Pe banca IUBIRII... senini, lacrimi curg...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc

Se duc poeţii din lumea asta prea păcătoasă
Poate se duc în alta mai bună, mai frumosă.
Se duc flămânzi şi goi,
Se duc poeţii mari de la noi!

Şi niciodată n-o să se mai întoarcă înapoi
Ca să scrie pe albe, curate foi
Versuri frumose şi triste, pentru noi.

Se duc, se ridică la cer
Ca nişte îngeri plini de taină şi mister.
Acolo îi aşteptă raiul cu grădini pline de flori,
Se duc poeţii care sunt nemuritori.

poezie de Vladimir Potlog (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştia sufletul meu

Nu ştia sufletul meu, cănd umbla prin sanctuare
Şi-n cetăţi de gheaţă verde, culegea flori de lumină!
Nu ştia că focul arde, nu numai în felinare,
Dar şi în talpa în umblet prin pădurile de-arină

Şi în mâna, care-n munţi, pe stâncile-ncremenite,
Sculpta ca să prindă viaţă precum Phoenix din cenuşă,
Versuri de amor şi fluturi de muşchi verzi acoperite-n
Tămăduitoare linişti, străjeri păzind a lor uşă!

Nu ştia sufletul meu, negustor de evantaie,
De ce iubesc eu pământul! Culegând flori de lumină
Semănam sămânţa vieţii, cerul şi stropii de ploaie
Botezând apoi lăstarii, în cânt lin, de violină!

Nu ştia sufletul meu, că zborul spre nemurire
Este-al,, animei" plămadă, aluat de fericire...
Nu ştia sufletul meu!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

S-a făcut că am murit
Cândva,
Odată, într-un vis
Înecat într-o iubire
Ce nu era a mea
Şi am căzut în foc
Din Paradis
Şi nu mi s-a părut deloc
Că eu aş fi murit,
În vis
Şi....
Am făcut un pact cu Iadul
Doar pentru un simplu joc
Şi....
De o fi ca să câştig
Din vis să mă întorc
Şi......
Am câştigat,
Am renăscut
Dintr-o fierbinte spuză
M-am ridicat la cer
Pentru a ta iubire
Pentru tine am renăscut
Ca să îţi bat în tâmple
Să îţi fiu eu muză
În versuri
Şi-n iubire.

poezie de Remus Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

lan de rapiţă –
într-un colţ mănăstirea
cu trei călugări

haiku de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă de... păsări

Nuntă de păsări sub un cer cu stele...
Părea o nuntă – nunta clipei mele
Bătând firav şi blând ca o aripă,
Uitând de vis, de boală şi de frică.

Nuntă de clipe, nuntă de lumină...
Azi când un vânt m-a smuls din rădăcină
Şi plouă cerul nunta mea de lacrimi,
Căci am purtat atâtea cruci cu patimi.

Nuntă de negru, floare în nuntire,
Atunci când mai speram în fericire
Şi binecuvântate mâini solare,
Atinsu-m-au cu nunta mea de floare.

Nuntă de îngeri, veghe şi lumină,
Nuntă de pace, vocea Ta divină
O simt strigându-mi azi, din depărtare –
Nuntă de vis, de păsări şi de floare.

Nunta credinţei – Cana Galileei,
I-a pus cunună de safir femeii.
Nuntă de pace şi de flori, de stele,
Nunta de sticlă a iubirii mele...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare avem cerul nostru

În zborul tău, către înalt, poete,
Salcâmii-şi scutur lacrima de ceară
Pe groapa despărţirii-n prag de vară,
În vremuri de război, vremuri nedrepte.

Ţi-ai ucis singur pământeana teamă
Fără să vezi cum semenul te plânge,
Că-n vene, răsculat e-al nostru sânge...
Doar mama ţi-ai simţit-o cum te chiamă.

Dar fiecare avem cerul nostru
Cu iazuri ce răsar în colţul lunii
Unde poeme scriu numai nebunii
Nemuritori. Acolo-şi găsesc rostul.

Acolo-n Edenul închipuirii,
Spaţii selenare fără de sfârşit,
Vei fi poetul-rege, pe pământ un mit,
Că-i legea noastră-a tuturor, a firii.

Drum lin către stele, poete!
Drum lin, Ionel Aradoaie!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marină estivală

În port, niciun vapor,
Şi-n larg,
Nici fum, nici pânză, nici catarg!...

Din Orientul plin de soare,
De flori, de fructe aromate
Şi de poveşti neterminate,
Din Orientul plin de soare
Şi maladii molipsitoare
N-a mai sosit în port, de-azi-noapte,
Nimic —
Nici flori, nici fructe coapte,
Nici opium, nici tutun de pipă...
Nici aspirină pentru gripă...

În port e linişte,
Şi-n zare —
Tot linişte (dar mult mai mare).
În larg sirena nu mai ţipă
Şi macaralele-au tăcut,
Iar sus, pe dig, hamalii dorm,
Duhnind a spirt şi-a iodoform...
Şi portul parcă-a dispărut...
Doar farurile — lumânări marine —
Mai stau de veghe, nu ştiu pentru cine
Şi grave, ca nişte Sibile
Ce rătăcesc pe Euxin,
Şoptesc:
"Trec zile după zile
Şi-Argonauţii nu mai vin!..."

poezie celebră de Ion Minulescu din Propilee literare, III, nr. 8 (1 iulie 1928)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ni-i goală cartea de citire

E iarăşi zi de carnaval, Emine!
Se slobozesc din hamuri cai salbatici
Că iar prostia fi-va o minune
Ce o înalţă lumea de fanatici.

Coboară pe pământ când somnu-i dulce,
Să asculţi vântul, numai el te plânge,
E Iad în lume, ninge pe-a ta cruce
Şi-i fum şi negură şi fi-va sânge.

Şi fi-va-n lumânări cuvinte goale
Cum goală ne e cartea de citire
Şi goi suntem din cap pân la picioare
Ca strigătul Ancuţei din zidire.

E ultim drum şi-i pulbere în matcă,
Poporul nostru calcă pe scriptură,
Nu vom fi demni de a lui Noe arcă,
Doar masca ne rămâne pe figură.

Ne pierdem fără să privim spre stele
Şi nici când încolţeste grâu-n brazdă,
Ţi-e neamul românesc un dans de iele
Şi cerul e sătul să fie gazdă.

Doar unii mai cred în Hristos şi îngeri
Şi curcubeie apărute-n zare,
Am obosit să şterg lacrimi din plângeri,
Rămâne să îmi fac o cruce mare,

Să mi te rog în scârţâit de pană
Să furi scântei ce sar din şemineu,
În casa mamei le du la icoană,
Ea te iubeşte ca pe Dumnezeu.

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În templul liniştii

În sfeşnicele vechi de-aramă
Descresc trei lumânări de ceară -
Descresc ca nopţile spre vară.
Şi-n sfeşnicele vechi de-aramă
Trei flăcări parcă se destramă
În fire lungi de foc ce cresc
Din lumânări până-n tavan
Şi scriu verseturi din Coran
De-a lungul templului turcesc...

Trei credincioşi desculţi se-nclină
Proptindu-şi frunţile-n covor -
Şi parcă-s trei bolnavi ce mor...
Trei credincioşi desculţi se-nclină,
Şi-n simfonia de lumină
Ce-şi plimbă petele pe geamuri -
Când verzi, când purpure, când blonde -
Par trei corăbii vagabonde
Ce-adorm în legănări de valuri...

Şi-n templul liniştii ce pare
Un sarcofag păgân, enorm,
Toţi Muezinii parcă dorm...
Şi-n templul liniştii, în care
Greoiul fum de lumânare
Miroase-a cranii dezgropate -
Din sfeşnicele vechi de-aramă
Trei flăcări pâlpâind te cheamă
S-adormi sub ele-ntins pe spate!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa literară şi artistică, I, nr. 8 (4 martie 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!