Carantină

În cel mai cumplit ceas al celui mai cumplit anotimp
al celui mai cumplit an pentru toată lumea
un om a plecat cu soţia lui din atelier.
Mergea – amândoi mergeau – spre nord.

Ea era extenuată de febra foamei, nu putea ţine pasul.
El a ridicat-o şi-a luat-o-n spate.
El a tot mers aşa spre vest, spre vest şi spre nord.
La căderea nopţii, sub stelele-îngheţate, au ajuns.

Dimineaţa au fost găsiţi amândoi morţi.
De frig. De foame. De toxinele unei întregi istorii.
Dar picioarele ei erau ţinute strâns la pieptul lui.
Ultimul puls de căldură a fost ultimul lui dar pentru ea.

Fie ca niciun poem de dragoste să n-atingă vreodată acest prag.
Nu-i loc aici pentru o inexactă
preţuire a graţiei şi a senzualităţii trupului.
Este doar timpul pentru acest inventar necruţător:

Moartea amândurora în iarna anului 1847 *.
De asemenea, tot ce-au suferit. Cum au trăit.
Şi ce există între un bărbat şi o femeie.
Şi-n ce întuneric poate fi cel mai bine dovedit.

* Referire la "Marea Foamete din anii 1845-1850.

Numai în cimitirul din faţa Bisericii Sf. Ana din oraşul Ballyshannon, cunoscut ca Cimitirul Sărmanilor, îşi dorm somnul de veci vreo mie de suflete care au murit în acea perioadă neagră.
Numele lor sunt necunoscute, iar mormintele nemarcate; există doar o placă memorială pusă în anul 1995. Ideea poemului este simplă, în vremuri întunecate a existat şi va exista umanitate.

poezie de Eavan Boland, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasăre ciudată

Iarna, toate păsările migrează spre sud.
Dar, iată, o pasăre în zbor întins spre nord,
Ciripind voioasă-n curenţii reci care veseliile exclud,
Cu capul în furtună, cu-alt păsăret în dezacord.
Ea declară: " Nu vin aici pentru c-aş iubi gheaţa
Sau crivăţul cumplit, ori ţărâna cu-omătul covoraş.
Nu, o fac doar pentru că-mi place să-mi duc viaţa
Aici, să fiu singura pasăre care rămâne în oraş."

poezie de Shel Silverstein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cardinal

tot mai spre sud iubite vom fugi
spre marea barieră australă
când timpul nostru mai puţin va fi
şi lumea - o enclavă abisală

tot mai spre vest iubite vom pleca
precum atlanţii ne-om scălda în valuri
râvnitul el dorado-l vom afla
ascuns în propriile idealuri

tot mai spre nord iubite vom sui
spre tundre-n care gerul este rege
când marea taină-a vieţii o vom şti
când rostul morţii îl vom înţelege

tot mai spre est iubite vom migra
ca doi cocori cu aripi fermecate
ce pururi spre lumină ne-or purta
cât timp în piepturi inima ne bate...

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pentru părinţii mei

M–am născut de ziua mea,
Era noapte, frig, ningea...
Însă mie mi–a fost bine,
C–a fost mama lângă mine.

Nici tata n-a stat departe,
A stat tot timpul lângă noi,
Şi zic eu că–n acea noapte,
Am fost născut de amândoi.

Au constantat că–s tare dulce,
Că nu sunt ca alţi copii,
C–am să fac în viaţă multe,
Şi nu doar "năzdrăvănii".

Sincer, părinţi ca ai mei,
N–au mai existat vreodată,
Vă spun asta cu temei,
Şi jur că–i adevărată.

Bogaţi n–au fost niciodată,
În schimb buni şi muncitori,
Şi nu cred că–n viaţa toată
S–au certat de două ori.

Însă, fără să cunosc motivul,
Anii–au trecut în neştire,
Ei s–au stins încet, cu timpul,
Rămânând doar amintire.

Doamne–ţi fac o rugăciune,
Pentru sufletele lor,
Unde sunt, dă–le doar bine
Şi spune–le că mi–e dor.

poezie de Paul Constantin (27 august 2006)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tehnologiile care au cele mai profunde efecte asupra vieţii umane sunt de obicei simple. Un exemplu bun de tehnologie simplă cu consecinţe istorice importante este fânul. Nimeni nu ştie cine a inventat fânul - ideea de a tăia iarba toamna şi de a o stoca în cantităţi suficient de mari pentru a menţine caii şi vacile în viaţă în timpul iernii. Tot ceea ce ştim este că tehnologia fânului a fost necunoscută în imperiul Roman, dar a fost cunoscută în orice sat în Europa medievală. Ca multe alte tehnologii vital de importante, fânul a apărut în Evul Mediu Întunecat. Conform Teoriei pe baza Fânului a Istoriei, invenţia fânului a fost evenimentul decisiv care a mutat centrul de greutate al civilizaţiei urbane din bazinul Mării Mediterane spre Europa de Nord şi de Vest. Imperiul Roman nu avea nevoie de fân fiindcă în climatul mediteran creşte destulă iarbă pentru ca animalele să pască şi iarna. La Nord de Alpi însă, oraşele mari, dependente de cai şi de boi ca forţă motrice, nu puteau exista fără fân. Aşadar, fânul este acela care a permis creşterea populaţiilor şi înflorirea civilizaţiei între pădurile Europei de Nord. Fânul a mutat măreţia Romei la Paris şi Londra, iar mai târziu la Berlin şi Moscova şi New York.

citat din Freeman Dyson
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vai, punctele noastre cardinale!

Ce Sud ne persistă în sânge,
Ce Nord ne ninge solemn,
Ce Est ne mai face un semn,
Ce Vest trupul ţării ni-l frânge!

Ce Vest cu priviri îndelunge
Şi ce Est cu cranii de lemn,
Ce Sud ar dori să ne-alunge,
Ce Nord ne-agasează nedemn!

În lagărul lumii, ştiu cert,
Sunt doar libertăţi provizorii,
Suntem în al lumii concert,

Doar glasuri de tandre prigorii,
Sud-Nord-Est şi Vest, tot deşert,
Falsificăm geografii şi istorii...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul ţărm

negrul se cernea peste alb
căutam o rază în bezna totală

m-am oprit din mers
îmi căutam ochii
să desenez istorii în vers
cu sufletul răstignit pe ţărm

timpul era nesfârşit
mă pierdeam în depărtare
de unde vin, mă duc, mă duc
sunt poate un semn de întrebare
uitat pe un pergament în zare

urmăresc cu privirea un gând
e bine sau rupt
de lume, de viaţa asta bolnavă
uneori veghez stelele să nu fugă

e lungă noaptea şi târzie
eu ard în clipa unei căutări
trăiesc sau mor
poate m-am regăsit
păşind prin moarte către nesfârşit

firesc e pasul în nefirescul lumii
mai cer o clipă doar pentru iubire
nu, nu sunt nebun
dar cine cere oare
la ceas târziu
mereu un ţărm de mare...

am săpat tranşee între mine şi cer
un volum erodat de istorii
căutam o planetă pentru zbor ireal

învăţând a fi om, m-am oprit din visat
între o mare de lucruri
rătăceam pe ţărm pentru ultimul zbor

de ce mă chemi mamă, acasă
ce lung este drumul către nicăieri
căsuţa este goală
în poartă dor pustiul bate în toartă

e frig afară şi e rece
pe aripi plouă cu tăceri
şi nu am ce să pun pe rană
clepsidra lumii e crăpată
se şterge timpul în eter

surâsul însă mi-a rămas pe chip
azi sunt ideea ce aici a început
zâmbesc firesc, fiindcă iubesc,
pământul, lacrima şi viaţa

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăbuşire

Se prăbuşesc secundele în noi
Şi timpul nu mai există.
A fost inventat doar pentru
A ne raporta la el.
Trece doar viaţa!
O simţim cum se prelinge prin noi
Ca un râu de puroi.
Dacă am exista între pământ
Şi nelimitat,
Tot la fel am trece spre infinit.
Timpul este doar unitatea de măsură
A vieţii şi-a morţii.
Reprezentat pe o axă
Este un punct mişcător,
Un ecou ce dispare-n eter,
Dar care provoacă un tsunami
Printre conglomeratele de celule
Ce compun universul...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis neştiut

O clipă doar şi-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut şi au zâmbit
în gânduri, cu mirare
şi fiecare-n drumul lui
a mers şi nu s-a mai gândit
la ochii-albaştri sau căprui
ce i-a privit.

Dar visele au apărut
şi, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiaşi ochi şi, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
şi n-au cerut.

Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi poveşti s-au mai găsit,
cu ei eroi.

În dorul lor ce i-a durut
că nu-şi erau aproape,
erau dorinţe şi-ar fi vrut
o zi, doar, să dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.

Au suferit şi le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
şi nu puteau să creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezenţa lor.

Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
şi-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârşit
şi numai întâlnirea lor
să crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi şi acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu ştiu dacă înţelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit şi din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.

La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăieşte în mintea câtorva oameni şi mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va şterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică fiinţă, de acele care mor cu milioanele, înghiţite în natura infinită fără urmă, ca şi cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumuseţe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereţii.

Ea a fost demult, foarte demult, şi sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o fiinţă care n-a avut când să guste viaţa, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe 22 Decembrie, moartea Soarelui este deplină, Soarele deplasându-se spre sud, fără întrerupere timp de 6 luni, ajunge în cel mai jos punct de pe bolta cerească. Apoi încetează a se mai deplasa spre sud, cel puţin perceptibil, pentru următoarele trei zile. În acest timp, Soarele rezidă în vecinătatea Crucii Sudice sau Crucii Constelaţiilor. După acest moment, pe 25 Decembrie, Soarele se deplasează cu 1 grad, de această dată spre nord prevestind zile mai lungi, mai călduroase şi venirea primăverii. Şi de aceea se spune: Fiul care a murit pe cruce a făcut-o pentru trei zile numai pentru a renaşte, motiv pentru care Iisus şi ceilalţi zei ai Soarelui au în comun crucificarea; cele trei zile ale morţii şi conceptul de reînviere. În momentul echinocţiului de primăvară, Soarele detronează întunericul. După acest moment, ziua devine mai lungă decât noaptea. Se ivesc condiţiile revitalizante a tot ce înseamnă viaţă.

Camelia Opriţa în WordPress.com, La porţile universului
Adăugat de Elena Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia ta, cale spre desăvârşire spirituală

Te voi cuprinde în mintea mea
În care numai vocea ta şi poezia ta există
Nu pot exista fără această creaţie... poezia
Fără acest dar pe care mi-l oferi în fiecare dimineaţă
La fiecare răsărit de soare, la fiecare apus
Suntem un ulcior de apă pentru însetaţi de dragoste
Suntem nişte frunze peste grădina bunicii
Sau poate nişte imagini de vis, ancorate de pânze dese
Suntem corăbiile mării ce portul îl inundă
Nu aşteptăm salvarea din nemurirea trupului
Dar suntem conştienţi de salvarea sufletului
De iubirea ce ne salvază, ne ridică, ne venerează.
Amintiri suave pentru iubitori, copii ai sufletelor pereche
Ferestre deschise spre suflete
Căi spre călăuzitoare timpuri...
Cunună în cer şi pe pământ.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balian de Ibelin (către cei din Ierusalim): A căzut pe umerii noştri datoria de a apăra Ierusalimul, iar noi ne-am pregătit cât de bine am putut. Nici unul din noi nu le-a furat oraşul musulmanilor. Niciun musulman din marea lor armată care se îndreaptă acum spre noi nu era născut pe vremea când acest oraş a fost pierdut. Ne luptăm din cauza unor ofense pe care nu noi le-am adus, împotriva unora care nici măcar nu erau în viaţă pentru a se considera jigniţi. Ce este Ierusalimul? Templele voastre sunt construite peste templul evreu pe care romanii l-au dărâmat. Templele musulmane sunt construite peste ale voastre. Ce este mai sacru? (Pauză.) Zidul? Moscheea? Cimitirul? Cine le revendică? Nimeni n-o poate face. (Îşi ridică vocea.) Cu toţii avem dreptul asupra lor!
Episcopul, Patriarhul Ierusalimului: Blasfemie!
Almaric (către Patriarh): Taci.
Balian de Ibelin: Apărăm acest oraş, nu pentru a proteja aceste pietre, ci pe oamenii care trăiesc printre aceste ziduri.

replici din filmul artistic Regatul Cerului, scenariu de William Monahan
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul se învârteşte însă de la vest spre est, adică de la apus spre răsărit şi de-aceea vedem bolta cerească mişcându-se de la est spre vest, adică de la răsărit spre apus. Iluzia e tot aceea pe care o încercăm când ne aflăm într'un vagon al unui tren în mişcare: Dacă privim pe fereastră, ni se pare că fug arborii, fug casele, pe când în realitate ştim bine că trenul e cel care fuge. Şi încotro fug pomii şi casele? Tocmai în direcţie opusă trenului. Nu trebuie să ne mirăm că învârtirea boltei cereşti este o simplă părere; o vedem şi totuşi nu există.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialoguri ale înţelepciunii

iubito, drumul spre înţelepciune
este drumul spre libertatea din noi înşine
drumul spre centrul fiinţei noastre
tu ştii că cea mai preţioasă călătorie
este aceea către sufletul nostru,
către noi înşine, către nu se ştie unde
călătorie ce o facem în singurătate şi apoi în moarte
iubito, o singură îndoială, o singură greşeală
în dragoste, surpă totul în nebunie şi extaz.
eu în viaţă am dorit fără măsură, fără răgaz
am îndrăznit fără măsură, am iubit fără măsură.
în primul anotimp am descoperit lumea,
în cel de-al doilea-vezi bine- m-am îndrăgostit de tine
în al treilea anotimp am reflectat la lucrurile toate
în al patrulea am plecat într-o călătorie fără bagaje
spre care dintre visele mele adunate, iubito?
m-am îndreptat spre ceea ce nu am trăit la timp,
şi nu vom mai trăi niciodată nicicând
noi suntem ca un cântec etern
cântat cu fiinţa toată,
un cântec ce nu se poate cânta niciodată
de la sfârşit spre început, un cântec iubit
pe care trebuie să-l cânţi totdeauna la infinit
iubito, se poate muri din iubire
în deşert se duc doar îndrăgostiţii
şi nebunii frumoşi la fire
răstigniţi între viaţă şi moarte, doar nisipul
singurătăţii absolute le este mângâiere
în marea lor singurătate
noi am trăit viaţa pe apucate, iubito
am iubit până la demenţă nopţile şi rătăcirile
prin mahalalele întunecate ale fiinţei,
eu am iubit suflul cosmic în tine
suflul spiritului tău, jocurile firii nebunatice
abandonarea în întunericul nefiinţei,
în adâncurile telurice,
ori matricea tuturor virtualităţilor tale
am avut revelaţia unirii desăvărşite în sărut
nu vreau să aflu că pentru tine am murit demult
cum te-aş putea eu pierde pe tine,
când tu eşti soarele meu frumos şi nebun
când razele tale mă încălzesc pe acest drum
cum să uit eu soarele şi dincolo de moarte?

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmpinare

Am mers spre tine cu florile-n mâini,
Cum se duc copiii la prima înmormântare;
Ochii mei erau lumânarile ce le-aprind în altare
Cuvintele mele spre tine
Au fost asemenea rugăciune
Pe care în genunchi doar copii ştiu s-o îngâne...

Şi merg spre tine
Cu visul alăturea
Ca spre singurul ţărm
Ce m-ar putea păstra.

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1980)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai acela care a suferit cumplit în timpul nopţii poate să înţeleagă cât de dulce şi scumpă inimii şi ochilor e dimineaţa.

citat clasic din romanul Dracula de Bram Stoker (1897), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barney Hainsfeather

Dacă trenul spre Peoria
Ar fi deraiat doar, poate că aş fi scăpat cu viaţă –
Oricum, aş fi evitat să zac în acest loc.
Dar, cum trenul a luat foc, m-au confundat
Cu John Allen, care a fost trimis la Cimitirul Evreiesc din Chicago,
Iar pe John cu mine, astfel că m-au înmormântat la Spoon River.
Ca şi cum n-ar fi fost destul că administrasem un magazin în acest oraş,
A mai trebuit şi să fiu îngropat aici – ach!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Columbus: Ştii că există un loc neatins de molimă?
Tallahassee: Pe coasta de est, nu?
Columbus: Da.
Tallahassee: Pe coasta de vest se aude că ar fi în est, pe coasta de est se aude că ar fi în vest. Numai prostii. Ca şi cum un pinguin de la Polul Nord ar auzi că la Polul Sud e plăcut în perioada asta a anului.
Columbus: Pinguinii nu trăiesc la Polul Nord.
Tallahassee: Vrei să-ţi fac cunoştinţă cu pumnul meu?

replici din filmul artistic Bun venit în Zombieland
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale pe valuri

Presăraţi petale pe valuri, le va duce vântul
Acolo taţii noştri şi-au găsit mormântul,
Acolo unde-şi dorm somnul soţi, fraţi şi feciori;
Aşterneţi peste-adâncuri ghirlandele de flori.

Curenţii de maree, la reflux, în zilele de vară
Poarte-aceste cununiţe pe creasta lor uşoară
Spre nord şi sud, spre est şi vest, să le ţină de urât,
Acolo unde zac, acelor pe care i-am iubit atât.

Isus, care-a împărţit hrana cu tagma pescărească,
Pe mormintele lor pune sacre semne, să-i recunoască
Atunci când vor învia-într-o zodie mai blândă-a sorţii,
Când din abis marea va elibera toţi morţii.

poezie de Mary Brooks, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am cu Moartea întâlnire [I have a rendezvous with Death]

Eu am cu Moartea întâlnire
Pe-o baricadă disputată,
Căci primăvara vine îndată,
Miros de meri se înalţă-n sus.
Eu am cu Moartea întâlnire,
Când zilele au cam apus.

Poate de mână mă va lua
Ca să mă ducă-n lumea sa
Suflul să-mi ia şi-a mea privire
Dar s-ar putea să o ignor,
Eu am cu moartea întâlnire
Pe-un deal abrupt, necruţător,
Când primăvara va veni
Şi pe imaş doar flori vor fi.

O, Doamne, dar ar fi mai bine
Să dorm pe-o pânză de velură,
Unde Iubirea strâns mă ţine
Puls lângă puls, gură la gură,
Şi unde ador să mă trezesc.
Dar am cu Moartea întâlnire
La miezul nopţii, e firesc,
Când primăvara-mi dă de ştire.
Mi-am dat cuvântul şi-l cinstesc
Şi la-ntâlnire nu lipsesc.

poezie de Alan Seeger, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!