Pasăre ciudată

Iarna, toate păsările migrează spre sud.
Dar, iată, o pasăre în zbor întins spre nord,
Ciripind voioasă-n curenţii reci care veseliile exclud,
Cu capul în furtună, cu-alt păsăret în dezacord.
Ea declară: " Nu vin aici pentru c-aş iubi gheaţa
Sau crivăţul cumplit, ori ţărâna cu-omătul covoraş.
Nu, o fac doar pentru că-mi place să-mi duc viaţa
Aici, să fiu singura pasăre care rămâne în oraş."

poezie de Shel Silverstein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasăre matinală

Oh, dacă tot eşti o pasăre, fii o pasăre matinală
Şi prinde râma pentru micul tău dejun.
Dacă eşti o pasăre, fii o pasăre matinală –
Dar dacă eşti râmă, dormi până la prânz.

poezie de Shel Silverstein din La capătul trotuarului, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără naţii

spune-mi că o pasăre în zbor se adună cu cerul să-l coboare
spune-mi
pentru că aici nu se mai aude nimic
şi ar putea fi orice
nezborul din dumnezeu plutind
în iadul din care am ieşit
spune-mi că acea pasăre e moartă
asta ar avea sens.

poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să fiu

Aş vrea să fiu pe lumea asta
O pasăre cu aripi fine
Să zbor în fiecare zi,
Să zbor cu greu, dar pentru tine.

Şi lacrima de pe obraz
Să fie una cristalină
Când bate ploaia pe pervaz
Să mă atingi cu pielea-ţi fină.

Dar ochii tăi cei răi mă dor
Privirea ta uşor mă arde,
Şi când te văd, eu simt că mor!
Aş vrea acum să fiu departe.

Şi-aş vrea acum să plec departe
De multe ori eu mă gândesc
Că locul meu nu-i pe pământ,
Aici eu nu mă regăsesc!
Aş vrea să fiu dusă de vânt
Aici nu cred că pot iubi,
Aici nu cred că pot trăi!

poezie de Bianca Marc
Adăugat de Bianca Marc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carantină

În cel mai cumplit ceas al celui mai cumplit anotimp
al celui mai cumplit an pentru toată lumea
un om a plecat cu soţia lui din atelier.
Mergea – amândoi mergeau – spre nord.

Ea era extenuată de febra foamei, nu putea ţine pasul.
El a ridicat-o şi-a luat-o-n spate.
El a tot mers aşa spre vest, spre vest şi spre nord.
La căderea nopţii, sub stelele-îngheţate, au ajuns.

Dimineaţa au fost găsiţi amândoi morţi.
De frig. De foame. De toxinele unei întregi istorii.
Dar picioarele ei erau ţinute strâns la pieptul lui.
Ultimul puls de căldură a fost ultimul lui dar pentru ea.

Fie ca niciun poem de dragoste să n-atingă vreodată acest prag.
Nu-i loc aici pentru o inexactă
preţuire a graţiei şi a senzualităţii trupului.
Este doar timpul pentru acest inventar necruţător:

Moartea amândurora în iarna anului 1847 *.
De asemenea, tot ce-au suferit. Cum au trăit.
Şi ce există între un bărbat şi o femeie.
Şi-n ce întuneric poate fi cel mai bine dovedit.

* Referire la "Marea Foamete din anii 1845-1850.

Numai în cimitirul din faţa Bisericii Sf. Ana din oraşul Ballyshannon, cunoscut ca Cimitirul Sărmanilor, îşi dorm somnul de veci vreo mie de suflete care au murit în acea perioadă neagră.
Numele lor sunt necunoscute, iar mormintele nemarcate; există doar o placă memorială pusă în anul 1995. Ideea poemului este simplă, în vremuri întunecate a existat şi va exista umanitate.

poezie de Eavan Boland, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este un dor

Ce e o pasăre în zbor?
E un dor, un dor călător.
Ce e un ţăran care îşi lucrează cu dragoste al său ogor?
E un om de viaţă iubitor.
Ce e o stea fără de nume?
E o minune care călăuzeşte
Un om bun prin lume.
Ce e un pom roditor?
E ca un copil plin de dragoste şi amor.
Ce este un val de mare?
E un dar de la zei
Pentru cineva care vrea să iasă în largul ei.
Ce e un dor pentru omul care este muritor?
E o pasăre care să avântă mereu în zbor.

poezie de Vladimir Potlog (31 decembrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conspiraţie de primăvară

s-a deschis pentru o clipă
pământul,
ca o rază de transcendenţă
spre un orizont purtat de vânt,
spre orizontul tot mai îndepărtat
la care nu ajungi niciodată
în viaţă,
nu în viaţa asta,
spre Fata Morgana,
spre fata în alb,
spre fata din vis,

s-a deschis lumina interioară a pământului
pentru o secundă spre
toate florile albe
spre toate zările albe,
spre toate păsările albe,
şi nopţile de mai,

speranţa,
ca o primăvară,
ca o mireasă
îmbrăcată conspirativ
în flori de cais.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Păsăret"

Când nu mai arde mândrul soare
Şi toamna vine-ncet, încet,
Ne despărţim cu mult regret,
De păsările călătoare
Pe plaiuri s-a lăsat răcoare,
Să faci azi plajă-i indecent
Ne pregătim prin ţel recent,
De a răcelilor rigoare
Iar păsări ca la o paradă,
Întregul orizont ocupă
Migrând spre zări cu mare sfadă
Şi-au mai lăsat din a lor trupă,
Doar câte-o pasăre de pradă,
Ascunsă după minijupă.

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate rău (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti praf

ţi-au dat nişte prafuri roz
iubeşte au zis
pentru că aşa este bine
ţi-au băgat pe gât biletul spre rai
pentru că aşa este bine
dar în tine trăieşte doar un vierme bătrân visând pământul tot mai adânc
şi un ultim cuvânt care-i va fi scăparea
poate pasăre

strigi pasăre şi pasărea spintecă cerul
aluneci prin timpul ghemuit de durere
tu la 23 de ani tu la 17 ani tu la 5 ani
un film care trece prin tine iar şi iar
dar în câte numere poţi descompune o viaţă
câte măşti încap într-un om
cât de lung este trupul ăsta care se roteşte se roteşte se roteşte
şi se rosteşte
până cuvintele toate se amestecă într-o limbă nouă
lucrurile toate îşi pierd conturul
un desen în nisipul spulberat de vânt
unde mă sfârşesc eu
unde începi tu
cine sunt
poate singura suflare a unui om rătăcit într-un deşert roz

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raiul e prea departe...

Vreau să mă scufund
Spre fundul apei,
Mai adânc şi mai adânc,
Până când voi rămâne fară de oxigen.
Caut adâncurile de comori,
Dar nu găsesc nimic
Sunt numai gunoaie
Apoi vin sus,
Doar pentru a mă scufunda din nou.

Vreau să mă avânt ca o pasăre.
Să fiu liberă ca ziua de mâine.
Vreau aripi pentru a obţine,
Un zbor pe puntea raiului.
Branhiile sunt, de asemenea, eficiente
Ca să mă pot ridica la suprafaţă,
Iar în caz de cădere liberă,
Aripile mă ajută,
Să revin pe pământ.
Pământ, aer şi apă,
Toate au fost pictate,
De Domnul pentru noi.

poezie de Eugenia Calancea (27 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efect întârziat

când întâlnesc păsările
aflu că sunt alta
ochii-mi devin încet încet rotunzi de pasăre
limba-mi alunecă spre triluri ce mă urmează

mai aplecată ieri coloana
îşi îndreaptă vertebrele şi le orânduieşte
ca pe inele timpul într-un trunchi de copac
cu ramuri-braţe pe care se aşază
nenumărate frunze-păsări
şi o tandreţe mai mare decât mângâierea unui fulg pe obraz

când copacul se va arăta în întregul său
poate nu mă vor da uitării şi mă vor ierta că am îndrăznit
să mă visez mai mult decât sunt
vor vorbi despre cineva în limba lor păsărească ca despre
o ramură înverzită sau despre un copac
ce nu poate fi frânt de o furtună mai mică decât cea din inimă

de aici încolo despre ce-ar mai putea vorbi
doar despre un zbor ce miroase a ceară
nu mă întristez
sunt posesoarea aripilor crescute lângă subraţele scorburilor
încât merită să ascult bucuria păsărilor
când văd soarele răsărind

în fiecare dimineaţă am să le urmăresc suişul
până-mi vor dispărea din vedere în spatele vreunui nor
acolo şi-au avut pregătit pentru întoarcere cuibul
în toamna ce-mi pare prea grăbită acum peste umbrele gri
şi totuşi
mi-aş mai îndrepta o dată spatele şi aripile închipuite
pentru o campanie de zbor
să văd ce se întâmplă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbii

Peste ungherul negru se grăbesc
Cu ţipete la prânz corbii în zbor.
Umbra lor trece peste-o ciută-n zor.
Ursuzi din când în când se odihnesc.

Ce mult ei liniştea maro perturbă
În care-o glie se extaziază,
Ca o femeie ce presimte ce urmează
Şi câteodată îi auzi cum se conturbă

Când un miros de hoit simt se agită,
Spre nord se-ndreaptă cârdul deodată
În zbor, ca un cortegiu, toţi o gloată
Şi tremurând de poftă se incită.

Comentarii

Din reputaţia pe care o au corbii în literatură pare să se inspire şi această poezie. Păsările negre ale vrăjitoarelor deranjează aici: "liniştea maro perturbă ".
În poezia lui Trakl, maro este culoarea unei emoţii armonioase, în a doua strofă ea fiind legată de imaginea gliei fertile.
Cu toate acestea ambiguitatea: "Ca o femeie ce presimte ce urmează", leagă "glia fertilă" cu negri corbi, care par a fi, nu atît "deranjanţi", cît mai mult legaţi, ca străini, de purtătoarea fertilităţii şi de "imaginea mai grea", complexă a femeii, conectată în juxtapunere cu decăderea în "miros de hoit".
Chiar dacă aceştia se îndepărtează, pornind spre nord după mirosul de hoit, ei aparţin totuşi acestui loc de baştină.
Loviturile de sabie par încă a se auzi, o temă care rămâne obsesivă, un strigăt "tremurând de poftă", se complementează, cu imaginea "ca un cortegiu".
"Spre nord se-ndreaptă cârdul", aşadar nu în direcţia în care se îndreaptă în mod normal păsările migratoare, spre sud ci explorând regiunile reci.
Locul lor de plecare este "ungherul negru" care este asociat cu imaginea unei "ciute". O imagine, care este folosit în exegeza lui Trakl ca "imaginea mamei".
De asemenea, ştim că ciuta putea fi văzută pe vreme lui Trakl în Salzburg, în zona Grădinii zoologice din Hellbrunn...
Potrivit unei interpretări "profane" putem argumenta că Trakl în poezia "Peisaj" a înlocuit ciuta cu "potârniche", într-un context asemănător. In poemul "Corbii", "ciuta" stă la începutul poeziei dând astfel o greutate tipică acesteia.
Unor vizite la Hellbrunn, în martie 1900 Trakl i-a dedicat acesteia o poezie: "În Hellbrunn".
Poemul "Corbii" este scrisă în august 1909 şi în iulie 1910, în Salzburg. Pentru volumul "Poezii" unde Trakl o plasează pe primul loc.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici se aruncă zaruri

Uneori mi se-ntâmplă să ies din mine,
mi se-ntâmplă aşa
cum o pasăre mare, foarte mare,
din zbor, se lasă la picioarele unui om singur.

Poate nu chiar atât de singur,
dacă ţine strâns la piept o vioară
frumos lustruită, dar care nu cântă,

care nu cântă, dar care se-aude
departe, în lunci neştiute de nimeni,
sau poate, într-un soare care nu încălzeşte,

dar care străluceşte în inima lui
şi în inima mea, totuna
şi focul se-aprinde singur, pe dealuri, a viaţă

şi care nu arde, căci frumoase femei
încă adună spice
şi tineri bărbaţi cu iarba în dinţi
le poartă pe braţe până în inima casei.

Uneori mi se-ntâmplă să ies din mine,
mi se-ntâmplă aşa
cum o pasăre mare, foarte mare,
se ridică uşor din vioara omului singur
şi zboară neîntrerupt spre o casă cu inimă.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce anume este Aici şi dăinuie de veacuri Aici? Pentru că ceea ce a venit aici, va pleca inevitabil de aici. Efemerul e doar o umbră apărută în vis pe care tu o numeşti formă, "forma mea", lume, macrocosms, creaţie; dar el nu a fost niciodată aici, doar visezi asta. Doar eternul fără formă, doar absolutul, e veşnic aici. Fii asta, nu şti asta!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu-i pasă

Te-ai oprit într-un cais.
Pasăre, cin' te-a trimis?

Te-ai mutat din dud în dud.
Cîntă, hai, să te aud.

Păsările fermecate
Nu au har să cînte toate?

Cioc vioi şi ochi zglobii,
Spune-mi tu de unde vii?

Aşa pasăre bălţată
N-am văzut-o niciodată.

Şi atîta catifea,
scrisă numai pentru ea.

Între pomii din grădină
Eşti acasă dar streină

Şi să te ghicesc nu poci.
Mă apropii, tu te joci.

Nu ştii, pasăre frumoasă,
Cum te cheamă? Nici nu-ţi pasă.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi

Bronzul, piatra şi lemnul
au prins viaţă doar atunci
când au întâlnit feciorul
venit din Hobiţa, în opinci.

O pasăre măiastră a fost,
cu mult har înzestrat
ceea ce cu dalta a făcut,
o lume-ntreagă s-a mirat.

A construit Porţi de sărut,
din piatră o Masă tacută
şi-a ridicat semeţ spre cer
Coloana care-i nesfârşită.

Un dor adânc l-a măcinat,
trăind departe de ţară,
prin ce-a creat a deranjat,
fiind pentru unii o povară.

Viaţa cu el a fost crudă,
lăsată aici fără mormânt,
fiind un vis pentru omenire,
iar pentru noi rămâne-un sfânt.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi

Bronzul, piatra şi lemnul
au prins viaţă doar atunci
când au întâlnit feciorul
venit din Hobiţa, în opinci.

O pasăre măiastră a fost,
cu mult har înzestrat
ceea ce cu dalta a făcut,
o lume-ntreagă s-a mirat.

A construit Porţi de sărut,
din piatră o Masă tacută
şi-a ridicat semeţ spre cer
Coloana care-i nesfârşită.

Un dor adânc l-a măcinat,
trăind departe de ţară,
prin ce-a creat a deranjat,
fiind pentru unii o povară.

Viaţa cu el a fost crudă,
lăsată aici fara mormânt,
fiind un vis pentru omenire,
iar pentru noi rămâne-un sfânt.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politic eşafod

ţara răbufneşte se-ndreaptă spre haos
zei înnebuniţi se bat pentru putere
la sărăcia sumbră sunt malefic adaos
au lăsat în urmă lacrimi şi durere.

cad capetele sub un politic eşafod
bântuie prin guvern marea stupoare
în zbor de pasăre să mă innod
aş vrea, ca să zbor către soare.

zorii prosperităţii se nasc în occident
unde zeităţile sunt mult mai umane
aici la tot pasul un suflet ardent
e îngenunchiat cu ochii la icoane.

e o degringoladă fără precedent
în amintiri de vot mai tremură slogane.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea însăşi întrebare

pe o verticală a pietrelor
aşezate cuminţi
într-un echilibru sortit amurgului
stă o pasăre
ea însăşi întrebare a întrebărilor

aşteaptă răsăritul

întoarce capul spre stânga
întoarce capul spre dreapta
îl ridică spre cer
şi devine punct

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă să-mi odihnesc picioarele-n amurg

Stau spălăcit în miezul zilei – pescăruş pe apă,
palid ca un tâmplar în atelierul lui.
În vreme ce în acest oraş al meu
bat cuie-într-o cruce pe uşă,
o pasăre pe-acoperişul vecin
moare de bătrâneţe.

Cine-ar fi spus pe apele liniştite că voi întâlni această pasăre?

Lăsaţi-mă să-mi odihnesc piciorele-n staul,
chiar dacă nu este cel mai nimerit anotimp
să-mi amintesc c-am ajuns aici venind dintr-un loc mai prietenos.
Lăsaţi-mă să-mi odihnesc picioarele-n amurg pe cutia cu scule-a tâmplarului,
lăsaţi-mi picioarele să devină lemn alb în casa acestuia.
La ora când un porumbel sau o pasăre-a apei
zboară peste abdomenul logodnicei mele,
tâmplarul mă priveşte pe dinlăuntru,
mă transformă-într-un leagăn. O cruce.

poezie de Hai Zi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că locurile în care trăiesc în capul meu sunt cele care îmi influenţează scrisul. Mare parte din perioada în care am crescut am trăit în oraşe mici şi senzaţia aia a rămas cu mine. Niciodată nu m-am simţit inspirată într-un mod imaginativ de Delhi. Locuiesc acolo pentru că trebuie, nu pentru că îmi place. În ciuda parcurilor şi a monumentelor frumoase, e un oraş brutal şi agresiv şi nu e un loc pe care să-l pot iubi.

citat din Anuradha Roy
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!