În vârf de munte

În vârf de munte liniştea-i adâncă
Urcuşul nu mai pare atât de greu,
Iar dacă şezi în tihnă pe o stâncă
Te simţi apropiat de Dumnezeu.

Mai jos de nori e lumea trecătoare,
Cu ale ei dureri şi frământări,
Însă pe culme e senin şi soare
Şi poţi privi până departe-n zări.

Din când în când, un vultur se avântă
Prin aerul rarefiat şi pur,
Iar capra neagră ochiul ţi-l încântă
Când zburdă pe tăpşanele din jur.

O bucurie mare te cuprinde
Întregul trup devine mai uşor,
Iar sufletul aripile-şi întinde
Şi te trezeşti purtat de el în zbor.

poezie de Octavian Cocoş (16 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atât de greu

E atât de greu să fii om
În lumea asta vie,
Când strigi şi nimeni nu te ştie.

E atât de greu să lupţi cu morile de vânt
Când îţi auzi sufletul strigând,
Dar nu poţi să te ridici de la pământ!

Când simţi că n-ai nicio putere
E atât de greu în lumea asta
Plină de mizerie.

poezie de Vladimir Potlog (9 aprilie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

3 de Bâte (Sonet Tarot)

Te-ai căţărat pe munte şi vezi bine,
Că poţi privi până departe-n zare
Profiţi acum de zilele senine
Şi te gândeşti la lucruri viitoare.
Dar nu te-atrage numai peisajul,
Ci îţi scrutezi şi propria fiinţă
Că din vechime acesta e mesajul:
"Când te cunoşti e totul cu putinţă".
Dar dacă îţi lipseşte viziunea
Planurile tale n-au nicio speranţă,
Şi-oricât de bună este acţiunea,
Ea izvorăşte doar din ignoranţă.

Chiar dacă-i greu, să urci pe culmi înalte,
Nu sta în vale, că nu vezi departe.

poezie de Octavian Cocoş (4 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când totul în jur ţi-e duşman, neprieten,
Priveşte spre soare şi ai să zâmbeşti
Tu lumea întreagă vei şti s-o iubeşti
Chiar dacă tot ţi-e duşman, neprieten.

Când viaţa îţi pare un chin mult prea mare
Te uită la floare, sărută-i petala,
Pe corzi de visare răsune vioara
Chiar de viaţa-i un chin mult prea mare.

Când somnul ţi-e greu şi noaptea ţi-e neagră
Priveşte-nstelarea, luceafărul viu
Şi teamă să n-ai, căci cu tine-am să fiu
Chiar de-i greu somnul şi noaptea e neagră.

Când toate acestea în suflet le simţi,
Să nu-ţi pierzi nădejdea, deşi-ţi este greu,
Va fi bine mâine, prietenul meu,
Chiar dac-acestea în suflet le simţi.

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geograful

Când pleacă în concediu de odihnă
Chiar dacă merge prin păduri, prin praf,
Ori stă la soare pe o plajă-n tihnă
El nu-i turist, el este geograf.

La munte când se duce să schieze
Se mai opreşte-n pantă pe furiş
Ca nu cumva din grabă să rateze
Vreo creastă mândră sau vreun grohotiş.

Când pe la deal şi-a început voiajul
Şi ca amicii să nu-l creadă tont
Le-arată plin de sine peisajul
Spunându-le că e un piemont.

Nici la câmpie nu se potoleşte
Deşi nu e nimic spectaculos,
Dar nu se lasă până nu zăreşte
Găvane, crovuri, padine şi loess.

Când dă de-un râu, îţi pare că-l adoră,
Aşa de atent începe să-l privească,
Apoi de debit, albie minoră
Şi viituri începe să vorbească.

Îi tace gura doar când oboseşte
Abia târziu, după lăsarea serii
Şi-atunci în patul moale se lungeşte
Gândindu-se la Peştera Muierii.

poezie de Octavian Cocoş (2 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă arunc în ciocul unui vultur

aşa eşti tu făcută, să ignori omida
lăsându-ţi în pârgă firida
şi praful din dreptul naturii
dacă ploaia îţi udă aripile de argint
ierbii îi pun vină până să o mint
când creierul încărcat de atâta sârguinţă
te goleşte de atâta fiinţă
tocmai când trufia nu are gură să strige
iar dacă te joci de-a moartea
apucă-ţi râsul de degete
aşchia ce se-ndepărtează fără pregete
din flori neputinţa te iartă
te ceartă, îţi pune un mic chihlimbar
la gâtul bărcii fără hotar
numai aşa poţi fi plin de daruri, acum
gângurind frumos, iată oarba-mpăcare
tras în fructe galbene
până învinge melancolia atâtor treceri
de ani zdrenţuiţi, lacrimi din oarbele întreceri
când cuţitul plugului taie o brazdă de carne
urlând de bucurie, de bună pricepere
la prima ta iubire
la tihna îngăduită
cu felia de soare arzându-ţi spatele
dintre mare şi ochiul albastru
mai înghit încă un astru
apoi mă arunc în ciocul unui vultur.

poezie de Octavian Anuţa din Tattoo
Adăugat de Octavian Anuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şalom Sabat

Eu sunt un vultur plin de măreţie,
Trăiesc din ameţeala cerului;
Tu eşti o pană dintr-o aripă
De altă culoare:
Nepotrivită, zbârlă, purtată de vânt,
Ce-şi caută locul prin aripi străine,
Iar eu nimic n-aş da pe tine.

De la o vreme, însă,
Eu zbor cu şoimii şi areţii,
Căci mi-am pierdut o pană care
M-ar fi purtat unde mi-e locul,
Cât mai apropiat de soare.

De la înălţimea la care m-am coborât,
Văd mai bine
Că pana ta e tot ce îmi lipseşte,
Că sunt condamnat la picaj,
Că ai o misiune mai înaltă
şi, oricum ai fi, nu sunt fără de tine
Decât o eclipsă, pana mea lipsă.

Când nu pot să zbor, de tine mi-e dor;
Facem parte dintr-un tot,
Fără el să zbor nu pot,
Nici tu nu zbori,
Şi mor, şi mori.

Fie-ne ţărâna uşoară
Ca pana ce zboară,
Ci nu atât de grea
Ca tine, pana mea,
Şi nici la fel ca mine
Când zbor lipsit de tine.

Sabat Şalom!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (28 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu o primă floare, încep toate primăverile! Care bucurie poate fi mai mare, când dacă mergi printr-un lan nesfârşit de scaeţi şi buruieni, rău mirositor, vezi lucind în soare o floare şi simţi adierea parfumului ei? Poţi fi atât de fericit, ca în momentul când cel ce stă mult sub apă, iese la suprafaţă şi trage prima gură de aer, cu faţa spre soare şi cu ochii lăcrimând a viaţă. Poţi fi atăt de fericit, ca cel ce mult timp nu a avut parte de lumină sau nu a ştiut cum este "lumina" niciodată. Să ne bucurăm de prima floare, de aerul vieţii curat. Să ne bucurăm de lumină!

Viorel Muha (februarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mi-e bine, când mi-e rău...

când mi-e bine, când mi-e rău,
când mi-e dor de dorul tău,
când sunt eu, când nu sunt eu,
mi se-ntâmplă mai mereu

când e soare, când e nor,
când trăiesc şi când mă mor,
când mă-nalţ, când mă cobor,
ca un fulg purtat în zbor

când nu dorm, când mai adorm,
când mă-mbăt cu cloroform,
să te uit, nu-mi e uşor,
îmi apari, dispari în zori

când mai stau, nu pot să stau,
simt parfumul tău şi-l beau,
îţi aud paşii desculţi,
eşti în mine, nu mă cruţi

când mi-e bine, când mi-e rău,
mi-ai lăsat un of al tău,
îl alung, îl chem mereu,
îl tot car, e tot mai greu

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul pereche

Mă-ntreb şi eu, problema este veche,
Dar a rămas la fel de actuală,
Ne întâlnim cu sufletul pereche
În lumea asta atât de materială?

Oare putem să-i recunoaştem chipul
Sau alergăm nebuni o viaţă-ntreagă?
Căci trupurile-s multe ca nisipul,
Dar care e făptura cea mai dragă?

Şi câteodată crezi că ai găsit-o
Te bucuri mult şi spui la tot poporul,
Însă când vezi că nu ai nimerit-o
Porneşti la drum, că-n piept se zbate dorul.

Trec zile, luni şi ani în continuare
Şi noi iubiri îţi reaprind speranţa,
Dar ce păcat, că-s iute trecătoare,
Şi te cuprinde iar nesiguranţa.

Dar acum simt că nu mai am dileme,
Priveam departe, fără să-mi dau seama
Şi-am înţeles, după atâta vreme,
Că sufletul pereche a fost mama.

poezie de Octavian Cocoş (16 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 18

Să fii sărac e o fatalitate
Greu de descris în câteva cuvinte,
Însă e rău şi dacă ai de toate,
Dar eşti sărac la suflet şi la minte.
Căci lumea nu mai are niciun farmec
Mănânci şi bei, te bucuri de avere,
Uitând complet că viaţa-i trecătoare
Şi traiul de huzur îndată piere.
Iar când vei fi chemat la judecată,
Cu ochii-n lacrimi implorând iertare,
Să nu te-aştepţi cumva la vreo răsplată,
Când pentru suflet n-ai avut chemare.

De-aceea, cată zilnic bogăţie
De pus în suflet, nu în vistierie.

poezie de Octavian Cocoş (18 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele (Sonet Tarot)

În viaţa ta acum e numai soare
Totul îţi merge bine dintr-o dată
Eşti optimist, ai lumea la picioare
Şi fericirea ţi-e asigurată.
Ai renăscut din propria ruină
Te simţi purificat prin suferinţă
În faţa ta toţi oamenii se-nclină
Şi-ţi poţi îndeplini orice dorinţă.
Însă atunci când soarele dispare,
Căci norii negri faţa îi maschează,
Puterea lui îşi pierde din vigoare,
Iar planurile tale eşuează.

Şi spiritul din tine e un soare,
Dar dacă-l neglijezi, el nu răsare.

poezie de Octavian Cocoş (28 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condorul

Mă înalţ ca un condor,
Spre tine, spre tine...
Şi zbor, şi zbor
Alături de sufletul tău!
M-agăţ de Soare,
De poala lacrimii,
Ce curge din stele!
Şi zbor, şi zbor
Sub bolta cerului în valuri,
Prinsă-n nori...
Suflu, suflu
Peste zarea întinsă.
Şi-n gând, şi-n suflet
Lacrimă şi lacrimă!
Şi zbor, şi zbor
Prin lacurile luminii,
Prinsă de lanţul iubirii,
Printre stelele abisului,
Purtând sufletul bucuriei!
Zbor şi iar zbor,
În albia verde-albastră,
Să te-ntâlnesc, copilă dragă,
La poarta Raiului!
Ca un condor
Străbat viaţa...
Şi zbor, şi zbor
Alături de aripile condorului,
Ce mi le împrumută
Din când în când,
Să ajung la tine, Liana!
Să ajung la tine, Soare!
Şi la Dumnezeu!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfat pentru profesor

Hai, nu te mai plânge
De şcoala online,
Stai frumos acasă,
Că e mult mai fain.

Şezi pe un fotoliu,
Uită-te în ecran,
Spune-ţi poezia
Şi câştigi un ban.

Fii ca o vedetă
La televizor
Poţi să pui în spate
Chiar şi un decor.

Iar dacă elevii
Ţi se par stupizi,
Nu e o problemă,
Camera o închizi.

Ei se fac că-nvaţă
Şi tu că predai
Nu ţipi ca la piaţă,
Ci grai dulce ai.

Şi când vine vremea
Să-i evaluezi,
Dă-le notă mare
Să-i încurajezi.

Ştiu că-i o prostie
Însă, cum să-ţi zic,
Dacă spargi ecranul
Nu rezolvi nimic.

poezie de Octavian Cocoş (20 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce Tenzing, îngrijorat, îl fila de jos, Hillary s-a strecurat într-un gol dintre pintenul stâncii şi o muchie verticală din zăpadă, de la marginea acesteia. Apoi a început să se caţere încetul cu încetul pe ceea ce mai târziu va purta numele de Pasul lui Hillary. Urcuşul era extenuant şi Hillary înainta pe bâjbâite, dar a continuat până când, după cum avea să scrie: în cele din urmă, când m-am târât afară din gol, ajunsesem deasupra stâncii, pe o terasă largă. Mi-am tras sufletul câteva clipe şi, pentru prima dată, am simţit că nimic nu poate să ne împiedice să ajungem pe vârf. Mi-am înfipt bine picioarele în stâncă şi i-am făcut semn lui Tenzing să urce. În timp ce trăgeam cu greu de coardă, Tenzing înainta în zigzag prin fisură, iar când a ajuns sus, a căzut epuizat ca un peşte pe care tocmai l-ai scos cu greu din mare.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza

Tremură frunza de frică
Şi e galbenă la faţă
Fiindcă dis-de-dimineaţă
De pe ram simte că pică.

Toată vara, ca o doamnă,
A fost mândră şi îngâmfată
Nici nu s-a gândit vreodată
Că se va usca la toamnă.

Dar răcoarea o cuprinde
De la vârf până la bază,
Timpu-încet o devorează,
Şi-umbra morţii se întinde.

Alte frunze ofilite,
Care stau pe jos grămadă,
O privesc cum stă să cadă
Oarecum neliniştite.

Doar un lucru se mai poate
Când o frunză e uscată,
Ca în clipa întunecată
Să cadă cu demnitate.

poezie de Octavian Cocoş (3 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşul de foc

Mai zboară cu zorii, scăldat în tăcere
Şi-n gânduri cu valuri purtate spre cer
De visele mării când sufletu-i cere
Furtuna s-avânte departe-n eter.

Pluteşte cu norii împinşi de furtună
Spre zări neştiute din marele joc,
Iar penele-i ard în reflexii de Lună
Şi pare, pe cer, pescăruşul de foc.

Îi ard amintirile mării din visuri,
Din pene-i răzbate un iz ca de fum
Ieşit din scântei apărute-n abisuri,
Când cremenea vieţii vrea sufletul scrum.

Se-aşează pe-o stâncă ieşită din mare
Ce-i pare o treaptă spre ultimul loc
În care mai speră o vreme să zboare,
Să fie, pe cer, pescăruşul de foc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte note

Şapte note muzicale
Şi surori pe portativ,
Ies din corzile vocale
Şi răsună atractiv.

Şapte note ne încântă
Cu acordurile lor
Când în aer se avântă
Şi se-adună într-un cor.

Şapte sunete vibrează
Şi ne trec pe la ureche,
Se-mpletesc şi-apoi creează
Melodii fără pereche.

Fiecare străluceşte,
Dar ar vrea ca să ne spună
Că valoarea noastră creşte
Când lucrăm toţi împreună.

poezie de Octavian Cocoş (16 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Optimism...

Când plânge inima-n durere,
Şi o cuprinde o vrajă amară şi adâncă
Caută-ţi o altă putere,
Şi, printre suspine, tu cântă.

Spre piscuri pline de zăpezi
Cu elan te avântă
Natura poţi ca s-o sfidezi
Deci optimist, tu cântă.

Când valul spumegă sub braţ
Şi te aruncă spre stâncă
Învinge-l, respiră cu nesaţ
Aer pur şi voios, tu cântă.

Obosit după un suprem efort
Odihna este sfântă
Nu te lăsa răpus de tot
Şi caută de cântă.

poezie de Mihai Leonte (26 decembrie 1966)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

9 de Bâte (Sonet Tarot)

Ai fost lovit şi rana încă doare
Te simţi nefericit, lipsit de vrere,
Faci tot ce poţi să nu cazi din picioare,
Căci cine-i jos, nu poate să mai spere.
Eşti ca bolnavul în convalescenţă
Nu te avânţi, curajul îţi lipseşte
Păşeşti timid, cu maximă prudenţă,
Trecutul parcă tot te urmăreşte.
Însă atunci când eşti din nou capabil
Să pleci la drum, nu mai privi în spate,
Iar să rămâi pe loc e condamnabil,
Căci ţelul tău se află-n altă parte.

Când n-ai resurse nu-ţi forţa norocul,
Doar când ai lemne se aprinde focul.

poezie de Octavian Cocoş (11 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capra

Atât împunge capra cât stă rău;
Atât cât ţine, cari cu oala apă;
Atât cât fieru-i cald dă-l de ilău;
Atât dă-i cu barosul, până crapă;
Atât cinsteşte omul, după teapă;
Atât ţi-l aminteşti: cât stă cu tine;
Atât e hoţ, doar cât în ocnă sapă;
Atât îl chemi pe dracu', până vine.

poezie de Francois Villon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!