3 de Bâte (Sonet Tarot)

Te-ai cățărat pe munte și vezi bine,
Că poți privi până departe-n zare
Profiți acum de zilele senine
Și te gândești la lucruri viitoare.
Dar nu te-atrage numai peisajul,
Ci îți scrutezi și propria ființă
Că din vechime acesta e mesajul:
"Când te cunoști e totul cu putință".
Dar dacă îți lipsește viziunea
Planurile tale n-au nicio speranță,
Și-oricât de bună este acțiunea,
Ea izvorăște doar din ignoranță.

Chiar dacă-i greu, să urci pe culmi înalte,
Nu sta în vale, că nu vezi departe.

poezie de (4 februarie 2021)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Sonetul 15

Dacă privești în jur și vezi doar răul
Și sincer crezi că-l vei afla oriunde
Și-n loc de munte tu vezi numai hăul,
E limpede că-n ochii tăi se-ascunde.
Dacă-n pahar te uiți cu îngrijorare,
Căci ce observi e cât din el lipsește,
Iar partea plină neînsemnată-ți pare
Să știi că-n minte golul se mărește.
Dacă-i privești pe toți cu detașare
Convins că suferința-i iminentă
Dacă nu crezi că mâine va fi soare
La tine-n suflet moartea e prezentă.

Această lume este tare tristă
Când omul are firea pesimistă.

poezie de (12 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

În vârf de munte

În vârf de munte liniștea-i adâncă
Urcușul nu mai pare atât de greu,
Iar dacă șezi în tihnă pe o stâncă
Te simți apropiat de Dumnezeu.

Mai jos de nori e lumea trecătoare,
Cu ale ei dureri și frământări,
Însă pe culme e senin și soare
Și poți privi până departe-n zări.

Din când în când, un vultur se avântă
Prin aerul rarefiat și pur,
Iar capra neagră ochiul ți-l încântă
Când zburdă pe tăpșanele din jur.

O bucurie mare te cuprinde
Întregul trup devine mai ușor,
Iar sufletul aripile-și întinde
Și te trezești purtat de el în zbor.

poezie de (16 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

3 de Cupe (Sonet Tarot)

Acum trăiești o mare bucurie,
Prieteni și colegi te înconjoară
Și atmosfera-i plină de magie,
Sărbătorești cu inima ușoară.
Ai dobândit un lucru de valoare
Eforturile tale au dat roade
Și te gândești la lucruri viitoare,
Că pește mult acum ai în năvoade.
Însă când piedici multe-ți stau în cale
Nu reușești să le învingi pe toate
Și viața ta e numai chin și jale,
Că nu ai niciun fel de rezultate.

Când reușești, bea, cântă și petrece,
Când eșuezi, să știi că totul trece.

sonet de (21 februarie 2021)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te-am așezat în mijlocul lumii ca să poți privi mai ușor în jurul tău, să vezi tot, să pătrunzi tot. Te-am creat ca pe o ființă nici cerească nici pământească nici muritoare nici nemuritoare, ca să fii tu însuți liberul tău plăsmuitor și biruitorul tău. Tu poți coborî până la a deveni animal sau poți să te înalți până la a te naște ca o ființă divină. Restul vietăților primesc când vin pe lume ceea ce le trebuie, spiritele înalte sunt de la început sau imediat după aceea ceea ce ar trebui să fie. Numai tu poți crește și inflori după propria ta voie. Tu singur porți în tine sâmburele unei vieți universale.

citat celebru din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Nichita Stănescu

Să vezi rîul...

Să vezi rîul lunecînd pe rîuri
iar lumina pe lumine
Oh, ce lacrime senine
cîte ape peste ape.
Să vezi cerul traversînd
numai ceruri înstelate
O, ce moarte în curînd
fi-va-vor departe
Și să-l vezi pe omul tristul
cum își înconjoară bustul
să vezi limba cea secată
și mai cumințește gustul
Totul aleargă pe totul
doar nimica stăpînind
cu o gură mare lată
surîzînd.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

8 de Cupe (Sonet Tarot)

Îți este greu să pleci, dar n-ai ce face
Ai obosit de-atâta frământare
Renunți la oameni buni, la tot ce-ți place,
Pentru că simți în suflet o chemare.
N-ai cum să știi ce-aduce viitorul
Ești temător, chiar dacă crezi în tine,
Tot ce-ți dorești e să mai schimbi decorul
Și să îți fie zilele senine.
Chiar dacă-i grea, e bună despărțirea,
Căci altfel viața o rutină-ți pare
Și-ajungi să simți din plin nefericirea,
Când ce-a fost bun devine-o închisoare.

Așa că nu uita, când îți schimbi locul
Se schimbă dintr-o dată și norocul.

poezie de (26 februarie 2021)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Soarele (Sonet Tarot)

În viața ta acum e numai soare
Totul îți merge bine dintr-o dată
Ești optimist, ai lumea la picioare
Și fericirea ți-e asigurată.
Ai renăscut din propria ruină
Te simți purificat prin suferință
În fața ta toți oamenii se-nclină
Și-ți poți îndeplini orice dorință.
Însă atunci când soarele dispare,
Căci norii negri fața îi maschează,
Puterea lui își pierde din vigoare,
Iar planurile tale eșuează.

Și spiritul din tine e un soare,
Dar dacă-l neglijezi, el nu răsare.

poezie de (28 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

9 de Cupe (Sonet Tarot)

Acum ești liniștit, orice dorință
Ți s-a împlinit, iar simțurile tale
S-au delectat cu multă prisosință
Din toate câte le-au ieșit în cale.
E și normal să nu dorești schimbarea
Când lucrurile merg atât de bine
N-ai nicio grijă, nu te-atrage zarea
Trăiești din plin și totul îți convine.
Dar sunt și perioade negre-n viață
Când orice faci, nimic nu-ți reușește
Și soarta parcă-ți spune verde-n față
C-a ta dorință nu se împlinește.

Căci uneori poți să-ți răsfeți ființa,
Dar alteori te-alegi cu neputința.

poezie de (27 februarie 2021)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Necunoscutul poate fi un munte căruia îi cunoști numai cărarea pe care urci, poate fi o vale în care sunt, doar livezi și vii din care nu poți culege nimic. Necunoscutul poate fi băutura pe care o bei, dar nu știi cât o poți duce și până când! El, acest necunoscut, totuși rămâne speranța de încă a fi!

(septembrie 2016)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Roata Norocului (Sonet Tarot)

Roata se-nvârte, timpul și destinul
Te prind în hora lor amețitoare
Urci, te fălești, apoi vine declinul,
Iar faima ta va trece în uitare.
Oriunde arunci privirea e o roată,
Căci orice lucru are-un ritm anume
Și nimeni și nimic nu o să poată
Să împiedice schimbările din lume.
De-aceea, dacă roata e-n urcare
În viață totul îți va merge bine
Dar când o vezi că începe să coboare
Nu te lupta, pe loc nu o poți ține.

Cicluri încep și cicluri se termină
Când le înțelegi, trăiești doar în lumină.

poezie de (20 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Nebunul (Sonet Tarot)

Un punct de cotitură, o schimbare,
Simți un îndemn în inimă, fierbinte,
O iei însuflețit pe o cărare
Și viața nu mai e ca înainte.
Te-așteaptă lucruri bune, fericire,
Destinul te conduce spre mai bine
Așa că ești ferit de rătăcire
Și ale tale zile sunt senine.
Dar uneori pornești la drum cu stângul,
Te hazardezi, arăți nechibzuință,
Nu vezi prăpastia și ca nătângul
Ai parte de necaz și suferință.

Când viața îți oferă, tu profită,
Dar fii atent, că poate-i o ispită.

poezie de (12 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Și timp să nu mai risipim...

Și nu iubesc doar când iubești!
Nu sunt condiții în iubire!
Totul e doar să strălucești,
Chiar de nu simți o împlinire...

Și nu te judec cum mă cerți...
Chiar de greșești și nu vezi bine,
Aștept să crești și să înveți...
Iubirea mea îți aparține!

Te vreau lucind de bunătate!...
Te vreau să vezi în mine-adânc!
Dar, tu te ții așa departe...
Și în nimic nu vezi ce-i sfânt!

Iubirea mea! Totul e clar!
Ne suntem destinați să fim...
Șterge trecutul de amar,
Și timp să nu mai risipim...!

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Dascălul

Faci ceva care îți place,
Vii cu drag zilnic la școală
Și predai cu pasiune,
Fără nicio îndoială.

Ce te bucuri când elevii
Note bune au luat,
Dar ești trist când vezi că unii
Spun că nu au studiat.

Și privești cum trece timpul
Cu povești și demonstrații...
Vârsta nu ți-o spui în ani
C-o măsori în generații.

Acum stai și te gândești,
Poate mulți te-au criticat,
Dar un lucru este cert
Tu pe toți i-ai învățat.

poezie de (9 august 2020)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

7 de Bâte

Sunt forțe care vor să te doboare,
Dar tu te aperi și reziști, chiar dacă
Această luptă e obositoare
Și numeroși sunt cei care te-atacă.
Priviri te urmăresc cu răutate,
Părerea ta deloc nu mai contează
Ești contestat, n-ai autoritate,
Doar iscusința ta te protejează.
Dar încordarea macină ființa
Și-oricât de bine te-ai lupta pe cale
Cu timpul intervine neputința
Și te vei prăbuși cu chin și jale.

Să lupți atunci când ai putere multă,
Dar când nu ai, un compromis te-ajută.

poezie de (9 februarie 2021)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

7 de Cupe (Sonet Tarot)

Te-ai scufundat profund în mintea care
A adormit, și fără greutate
Visează lucruri noi, încântătoare,
Dar tot ce vezi, nu e realitate.
Și stai închis în dulcea fantezie
Disprețuind bătrâna rațiune;
Crezi în himere, câtă nerozie,
Și ai uitat complet de acțiune.
Dar dacă vrei să faci ceva în viață
Trezește-te, înlătură plictisul,
Fii implicat, muncește și învață,
Căci doar așa se împlinește visul.

Când soarta în necazuri te aruncă
Poți evada visând, dar munca-i muncă.

poezie de (25 februarie 2021)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sonetul 13

Iadul nu este chiar așa departe
Poți să ajungi în el într-o clipită
Chiar când trăiești, nu numai după moarte,
Atunci când inima nu mai palpită.
Și experiența e interesantă,
Că stai în beznă și zărești doar umbre,
Te plimbi prin atmosfera sufocantă
Înconjurat de gândurile sumbre.
Și Cel Viclean pândește la tot pasul
Nerăbdător să-ți vadă prăbușirea
Îi simți suflarea, îi auzi și glasul
Și te gândești c-acolo ți-e pieirea.

Cel slab în beznă plânge și suspină,
Dar cel puternic iese la lumină.

poezie de (10 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dor de tine

Pe mormântul tău cel rece
Nicio floare nu mai crește,
Doar soarele te-ncălzește.
Și tu stai acum acolo,
Departe de lumea cea nouă,
În locul cel blestemat
Pe care spiritele-l străbat.


Ai lumină acum la cruce?
Ți-o fi dor de ai tăi fii?
Ți-o fi oare somnul dulce?
Dar nu te mai poți întoarce!
Aș vrea să te iau în brațe,
Să te țin o clipă iar,
Să îți dau un crin în dar.


Lumina ce-ți strălucește
Este ca dintr-o poveste;
Este pură, vie toată,
Luminându-ți moartea-ntreagă.
Mâinile ce m-au cuprins,
Astăzi, eu nu le mai simt.
Simt doar dor, nu voie bună.
Ah, de-am fi iar împreună!

Ochii tăi, cei calzi și blânzi
De mine astăzi îi ascunzi.
Toți am vrea, dar nu se poate
Să vezi ale tale nepoate,
Pe-ai tăi fii și strănepoți,
Haide, vino!
Chiar nu poți?

poezie de (noiembrie 2017)
Adăugat de Maria DoltuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

5 de Bâte (Sonet Tarot)

Obstacole, probleme, concurență,
Neliniște, conflict, nervozitate,
Fii vigilent, pășește cu prudență,
Că poți să fii lovit și pe la spate.
Totul în jur este imprevizibil
Și multe lucruri aparent banale
Îți dau de furcă și e incredibil
Cum te pot face să o iei la vale.
Dar dacă te păzești și ai răbdare
Și nu te lași cuprins de îndoială
Vine o zi când orice stres dispare
Și vei uita cumplita hărțuială.

Pe orice drum sunt piedici de tot felul,
Doar cel capabil își atinge țelul.

poezie de (7 februarie 2021)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când iarba-mi va fi cer

Când iarba-mi va fi cer,
Iar eu un praf de-albastru,
Când voi pieri stingher
Plecând pe un alt astru,

Când lumea va huli
Numele meu de-a pururi,
Când toți îmi vor găsi
Mulțime de cusururi,

Când chiar și Dumnezeu
Se va ascunde-n ceață,
Când vei dori mereu
Să mă mai vezi la față,

Tu nu te necăji,
Ci îți urmează calea
Chiar dacă vei tânji
Ca eu să îți curm jalea.

Trăiește cu-al meu dor
Și fii la fel de bună,
Că totu-i trecător,
Vom fi iar împreună.

poezie de (18 aprilie 2021)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Plonjare în inconștient

Motto: Cea mai importantă în viață este Rătăcirea, dar ea este inutilă fără Regăsire...

Și dacă tot ce-am vrea ar fi iubire,
Și dacă ne-am fi mulțumit și cu puțin...
Am face mari averi în fericire,
Dar fericirea... e un concept divin!

Nu toți ne recunoșteam fericirea...
La fiecare ea se scrie în alt fel,
Ferice de cine-și acceptă rătăcirea,
Căci fără ea, nu te cunoști defel!

Nu poți să te cunoști mergând numai în lume,
Cutreirând și socializând mereu!
Stai și cu tine suflete și te ia la palme,
Alegând ce-i place mult Lui Dumnezeu!

Stai mereu și judeci tot ce vezi și-auzi,
În loc să stai cu tine... s-nveți să te-asculți!
Stai printre orbi și surzi și simți că ești deasupra...
Dar ești la fel ca ei, unul dintre sluți!

Cât timp petreci cu tine, singur... și să-ți placă?
Ce mult fugi de tine, de nu poți să-ți reziști,
Refugiindu-te în lumea ta săracă,
Unde doar acolo știi ca să te miști!...

Ești limitat în sine, vezi lumea, dar nu vezi,
Ce este important: să te cunoști pe tine!
Te dai judecător, dar de fapt visezi,
Doar conștiința vie te scapă de ruine!

Și tot ce trebuie să faci: e să accepți ce ești!
Degeaba în oglindă te vezi cel mai frumos...
Degeaba crezi c-ai tot, când ai numai lumești,
Lucruri, scopuri, ținte... ce n-au niciun folos!

Uiți că trupul țipă când sufletul ucizi...
Uiți că spiritul îți animă corpul!
Toate câte ai, totul ai să pierzi...
Și numai sufletul își caută rostul!

Ah, aș vrea să mori!... Să vezi că-i altă lume,
Unde știi ce-i clar și ce e de prisos...
Oare de ce trăiești doar îmbrăcat în spume,
Ale unui val având scopul pietros?...

A fi plăcut de lume, nu e scop divin!
Căci, lumea și Lumina, nu au scopuri comune!
De ce nu-ncerci mai bine să faci ce e sublim,
Și să suporți povara, ca rodul să se-adune?!...

Dreptatea și iubirea este ținta noastră!
Și de le-ndepărtezi... te pierzi odat' cu ele...
Vei trece doar prin starea cea neagră și albastră,
Ce mult vor apăsa... consecinței grele!

De nu ai fost să fii vreun aur scos din foc,
Poți să-ți dorești să-ți vezi numele înscris...
Să-ți capeți veșnicia ce încă nu-i faci loc,
În viața ta măruntă, a nu pieri-n abis...

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de Daniela SSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee îndoielnică, exprimare acceptabilă, ton trist

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook