Mă arunc în ciocul unui vultur

aşa eşti tu făcută, să ignori omida
lăsându-ţi în pârgă firida
şi praful din dreptul naturii
dacă ploaia îţi udă aripile de argint
ierbii îi pun vină până să o mint
când creierul încărcat de atâta sârguinţă
te goleşte de atâta fiinţă
tocmai când trufia nu are gură să strige
iar dacă te joci de-a moartea
apucă-ţi râsul de degete
aşchia ce se-ndepărtează fără pregete
din flori neputinţa te iartă
te ceartă, îţi pune un mic chihlimbar
la gâtul bărcii fără hotar
numai aşa poţi fi plin de daruri, acum
gângurind frumos, iată oarba-mpăcare
tras în fructe galbene
până învinge melancolia atâtor treceri
de ani zdrenţuiţi, lacrimi din oarbele întreceri
când cuţitul plugului taie o brazdă de carne
urlând de bucurie, de bună pricepere
la prima ta iubire
la tihna îngăduită
cu felia de soare arzându-ţi spatele
dintre mare şi ochiul albastru
mai înghit încă un astru
apoi mă arunc în ciocul unui vultur.

poezie de Octavian Anuţa din Tattoo
Adăugat de Octavian Anuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

de ce iubeşti, când iubeşti?

iubito, eu nu ştiu ce iubire e aia
care poate să se retragă fără torţe?
adică, ori o iubeşti, şi-o iubeşti cu defectele ei,
ori n-o iubeşti, şi n-o iubeşti cu defectele ei.
când iubeşti pe cineva, nu mai ai spaime,
îl iubeşti şi-l duci în iubire.
până la marginea vieţii şi a morţii
nu-ţi impun să joci, iubito
să iubeşti ce iubesc eu,
ci să iubeşti ce iubeşti tu,
dar să iubeşti până la cer şi dincolo de cer
cred că ăsta e marele mister: iubirea.
dacă oamenii ar putea să-şi însuşească asta,
lumea ar fi o veşnică bucurie,
o odisee cu sensuri adânci.
când poţi să spui pentru ce iubeşti o femeie,
n-o iubeşti cu adevărat, doar o infuzi
şi mireasma nu ţine până la capătul iubirii
de ce oare trebuie întotdeauna să suferi
pentru a avea dreptul să iubeşti ceea ce iubeşti?
nu te iubesc, femeie, pentru frumuseţea ta,
ci te iubesc pentru că frumuseţea ta cântă un cântec
pe care doar eu îl aud şi-l arunc la ceruri înapoi.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi frigul e bun. Orice vreme e bună, atâta timp cât eşti in viaţă. Până şi o puşcărie e bună, atunci când încă mai trăieşti şi nu te gândeşti la ce ar fi putut fi dacă... Acest "dacă" îi supără pe oameni.

Sven Hassel în Camarazi de front
Adăugat de Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vârf de munte

În vârf de munte liniştea-i adâncă
Urcuşul nu mai pare atât de greu,
Iar dacă şezi în tihnă pe o stâncă
Te simţi apropiat de Dumnezeu.

Mai jos de nori e lumea trecătoare,
Cu ale ei dureri şi frământări,
Însă pe culme e senin şi soare
Şi poţi privi până departe-n zări.

Din când în când, un vultur se avântă
Prin aerul rarefiat şi pur,
Iar capra neagră ochiul ţi-l încântă
Când zburdă pe tăpşanele din jur.

O bucurie mare te cuprinde
Întregul trup devine mai uşor,
Iar sufletul aripile-şi întinde
Şi te trezeşti purtat de el în zbor.

poezie de Octavian Cocoş (16 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rotirile mâinii

... se-ntorc trăirile ierbii
se rumenesc la focul mocnit
şi-adorm în poala uitării
şi visează că dorm
şi se trezesc
când râzând
când vuind
tu măsoară arămitele gânduri
de când până când
tulburare
de când până unde
îndemn
cum urcă treptele cerului, dorul
zilei de ieri şi de mâine
aşa drumuri bune şi rele
în ploile albe rămân
tu măsoară prundişul cu pasul
de când până când
fără seamăn
de când până unde
zidirea de viu
cresc rotirile mâinii în valuri
şi Luna mijeşte a taină
cum iarba
cineva macină
tăcerile şi chemările lumii
şi altcineva
încarcă la Jiu
tu măsoară odată cu ziua
de când până când
roată
de când până unde
uimiri
şi vremuie uitările-n poală
şi vântu-şi scutură floarea
asemeni
şi necuprinsul de suflet măsoară
parfumul
şi ochiul plămădeşte cascade
şi numai acorduri afabile curg
în praful şi pulberea mării
măsurându-ne multul
de când până când
ţintuirile mâinii
de când până unde
lumini...

poezie de Maria Pirlogea (2015)
Adăugat de mariada
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare

Mă iartă între braţele tale
de toată neputinţa
de a te iubi mai mult
ca azi şi mai presus de mâine.
Mă iartă de toate păcatele
cele de voie şi cele fără de voie
săvârşite când nu ne-am fost
decât Crez şi speranţă.
Mă iartă
încă o dată
că te port
în piept
fără să-ţi fi cerut voie...
Purta-voi acest păcat
până când
voi fi una cu Cerul...

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sămânţă de iubire

Atâta dezbinare nefirească,
Atâta zgomot pentru te miri ce,
Cuvinte care pot să otrăvească,
Mă-ntreb de omenia încă e.

Atâta zbucium care numai strică,
Priviri ce dor şi gânduri fără sens,
Iubire ce se zbate şi abdică,
Deşi ea este forţa-n univers.

Ne depărtăm de ceilalţi fără voie,
Pentru idei ce nu ne aparţin,
A devenit şi ura o nevoie,
Pe care însă eu nu o susţin.

Putem fi buni, dar ne alegem jalea,
Ne tăvălim fără de rost în ea,
Nu cred că doar aceasta ne e calea,
Sau dacă este, este una rea.

Atâtea aberaţii inutile,
Iubire unde eşti, de ce nu vii?
Mai sunt încă aici inimi fertile,
Ce te vor creşte pentru a iubi.

poezie de Adi Conţu (13 august 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praf de luceferi

Voi pune luna într-un lampadar,
Să ţi-o ofer, dacă mă laşi, în dar
Să-ţi lumineze când e întuneric,
Când stelele îţi strălucesc feeric.

Apoi, de-i zi, am să mă rog la soare
Să te sărute, unde te mai doare,
Căldura lui în suflet să te-aline,
Iubindu-te, cum mă iubeşti pe mine.

Am să alerg apoi pe malul mării,
Să fur din largul ei culoarea zării,
Atunci când răsăritul o atinge,
Ca tu să poţi iubi, să poţi învinge.

La poalele de munţi am să fac rugă,
Puterea lor la tine să ajungă,
Să te ridici ca ei, să fii semeaţă,
Iubire să ne dai în astă viaţă.

Luceferi am să strâng să-ţi pun în mână,
Ca ei să afle cât ne eşti de bună,
Prin măreţia lor să te renască,
Tu înger cu iubirea ta cerească.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o asemenea vârstă, unui suflet încă plin de iluzii poetice îi place să savureze moartea, atunci când moartea i se pare binefăcătoare. Moartea are însă cochetării faţă de cei tineri: pentru ei, moartea când înaintează, când se retrage, când se arată, când se ascunde; încetineala aceasta îi scârbeşte de ea, iar incertitudinea ce le-o pricinuieşte viitorul îi readuce până la urmă între oameni, unde vor găsi iarăşi durerea care, mai nemiloasă decât moartea, îi va lovi fără a se lăsa aşteptată.

Balzac în Femeia la treizeci de ani
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Variaţiuni ale lui Yin şi Yang

Mi se pare că ţi s-a umflat un obraz
şi ochiul îţi pare puţin mai mic,
jumătate din tine s-a umflat,
jumătatea egoistă,
atât de compătimită de partea stângă a corpului tău frumos.
Nu ai decât atâţia ani şi ţi se pare că numai tu ştii
că se circulă regulamentar pe partea dreaptă a trotuarului,
că se merge de mână pe trotuar
cu orice femeie care ştie că în partea stângă este inima,
dar nu ştie că sunt mai multe trotuare
şi că pe unele tu nu poţi merge decât singur,
nu poate merge decât dreapta corpului tău frumos,
egoistă şi minunată,
încât asta mă face să cred că a te descurca singur în lumea ta egoistă
a fost visul atâtor sute dintre predecesorii tăi,
pe vremea când mergeau cu ochii închişi.
Şi m-am gândit să pictez pe ochiul drept,
pe care odată îl ţineai închis,
voiam să îţi pictez o ramură de măslin pe pleoapa dreaptă
şi apoi să te las în pace,
mă săturasem să îţi sărut ochii şi mâinile doar la modul fictiv,
mă simţeam ca o parte stângă cu întreg corpul,
de la un capăt la celălalt
şi nu a fost nevoie decât ca tu să mă atingi pe creştet
ca să mă simt mică sau bolnavă, poate doar emoţionată,
mă simţeam întreagă lângă partea ta stângă şi partea ta dreaptă,
dar ştiam că doar una dintre ele mă ştie lângă tine.
Şi brusc nu am vrut să mai pictez ramura de măslin,
visam să fiu doar porumbelul ei,
cu ciocul în aripile dintre ramuri,
şi doar ideea de a ma simţi împăcată m-a făcut să plâng
atunci când tu erai cu ochii închişi
şi mă rugam să îi deschizi doar pentru mine,
fără să mă vezi, să îi deschizi şi să te simţi întreg când eu dispar,
fericită că lipsa mea a redat stângii tale dreapta care i se cuvine,
de care avea atâta nevoie.
Şi tu eşti acum pe de-a-ntregul o jumătate stângă imensă de cer,
mereu seninul l-am găsit în partea stângă a cerului,
cea albastră şi fără de obstacole.
Stau şi te privesc de la fereastră,
mi-am ascuns aripile în măslin
şi pacea mea este acum în admiraţia pentru reîntregirea ta sublimă
de ordinul stâng.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare bogăţie

"Cea mai mare bogăţie
Dintre lucrurile date
Este aceea s-aibe omul
O deplină sănătate."
FTA

Când ochiul tău priveşte-n zare
La pomii ce în floare au dat
Şi poţi vedea aşa splendoare
Tu eşti bogat, foarte bogat.

Când gura ta dă fredonare
La ce-i măreţ şi luminat
Mult mai măreţ de cât vioare
Ce lucru vrei mai minunat?

Când glas de păsărele cântă
Un cânt măreţ şi iubitor
S-auzi cum ele binecuvântă
Ce vrei tu mai înălţător?

Când poţi cu mâna a bea apă
Cu ea să duci bucata-n gură
Chiar de e pâine doar şi ceapă
Eşti bucuros peste măsură?

Când încă o zi plină cu soare
S-o vezi în voie eşti lăsat
Şi altul tânăr, acesta moare
Ce zici, eşti binecuvântat?

Când ai pe lume sănătate
S-o ai în corpul tău din plin
Mai poţi trăi în răutate
Şi murdări darul divin?

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi de lup flămând

Luna sparge negrul nopţii, ochii tăi de lup flămând
Mă privesc din dosul porţii, ca şi-atuncea, ca şi când
Voalul rochiei se rupe sub tăişul de argint
Al îmbrăţişării tale, când şi visele mă mint.

Mai alerg printre secunde, mai mă pierd în amintiri,
Ochiul vremii îmi ascunde frământarea din simţiri,
Şi mă-ntreb dacă sunt vie, dacă tu-mi mai eşti poem,
Dacă zbor în colivie, sau mă-nec într-un blestem.

Dacă plouă printre stele, sigur ai să înţelegi
Că sunt lacrimile mele risipite fără legi,
Şi dacă te doare braţul este pentru că-ţi sunt ram
Încolţit în carne vie, şi nu pot să mă destram.

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta deranj pentru a deveni vegan...

În grădina din spatele casei, mazărea de mai
este, în sfârşit, bună de mâncat; arunc un pumn de boabe
în gură ca pe nişte bomboane M&M's.
Ca de obicei, sperietoarea priveşte-atent; stă nemişcată-alături,
cu capul plin de paie şi de viermi, mestecând ideologii
pe care le-a împrumutat din locul de unde-a căpătat şi hainele...

O cârtiţă a săpat un tunel de sub salcie
până la rândurile cu salată tânără şi fragedă –
iar acum, ajunsă în raiul vegetal, testează prima frunză,
în vreme ce pe gard se odihneşte-o cioară flămândă
care meditează la înţelepciunea noastră, a tuturor.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temeiuri

când îmbrăţişezi infinitul,
îl răstigneşti pe o coloană brâncuşiană,
plimbându-te prin cuvântul finitudine,
când mergi prin pădurea de argint,
mergi prin cuvântul pădurea de argint
plimbându-te plin de argintul lunii pe tălpi,
şi pleacă să plimbi ielele până-n asfinţit,
când iubeşti o copilă cu buze trandafirii
mergi prin cuvântul iubire alergând
până la capătul logodnei pământului cu cerul
când cunoşti, mergi, chiar fără să ştii,
prin templul cunoaşterii cu tâmpla prin lumină,
când rătăceşti, mergi prin cuvântul rătăcire
ca fiul rătăcitor
căindu-te şi întorcându-te la cale cea dreaptă,
numai când mergi prin viaţă
şi pătrunzi mai adânc în ea,
mergi prin temeiul vieţii,
fiindcă, tot ce străbate omul are temei,
iar cuvântul este logodit cu temeiul,
încât nu poţi rosti decât ceva întemeiat,
-orice-ai spune-
când iei viaţa la picior prin temeiul ei
mergi prin cuvântul moarte
moartea nefiind punctul terminus
al călătoriei sufletului prin halele ei,
doar cei ce merg prin pădurea deasă,
doar aceia ajung să taie cale
până la înţelesurile şi temeiurile ei.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito - nesfârşit blestem

Iubito, nesfârşit blestem,
Îmi eşti coşmar şi zare-albastră...
Când vreau să te alung – te chem,
Împins de-o zodie nefastă.

Ba mă răneşti până la sânge –
Ba zbori cu mine-n absolut...
Când sufletu-mi rănile-şi linge –
O luăm din nou, de la-nceput.

Poţi fi liman şi zână bună –
Poţi fi scorpia din poveşti...
Ba eşti, de dragoste, nebună -
Ba nici nu ştii de mă iubeşti.

Eu te alint, cu dulci cuvinte,
Şi te iubesc, adânc, duios...
Apoi, ca un ieşit din minte,
Te blestem – când sunt furios.

E-o comedie nesărată
Acest tumult, trăit în doi,
Sau dragoste nemăsurată
Ce ne zdrobeşte pe-amândoi?

Cum mă priveşti – fără sfială,
În timp ce trupul ţi-l frământ!
Iubita mea, dulce petală,
Îmi eşti şi cer – şi-mi eşti mormânt.

Când pătimaş îţi sorb nectarul,
Din finul buzelor-ţi contur,
Uitând mânia şi calvarul –
Iubire veşnică îţi jur.

Apoi, reîncepe nebunia –
Eşti năzuroasă – sunt hain...
Amarnic ne vărsăm furia –
Asta-i iubire, sau e chin?

Înveninaţi de neagră ură,
Un nod ni se aşează-n gât...
Cuvinte reci ne ies pe gură –
Îmi eşti urâtă – îţi sunt urât.

Dar, nu ştiu cum – mereu se-ntâmplă,
Fără să vrem, fără să ştim,
Ne trezim tâmplă lângă tâmplă
Deodată... iarăşi ne iubim.

Mă arde această nebunie,
Să nu te pierd, mereu mă tem...
Îmi eşti când iad, când bucurie –
Iubito – nesfârşit blestem...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am luat...

Am luat din munţii României,
Rezistenţa rocii dure,
Cântând Oda Bucuriei,
Am găsit esenţa vieţii pure.

Mi-am încărcat sufletul cu flori,
Care au cea mai aleasă gingăşie,
Acumulând înaltele-i splendori
Ce emană în juru-mi bucurie.

Ce ştii de cântecul de ape?
De simfonia linului izvor,
Pe care o asculţi când eşti aproape,
Aducându-ţi linişte în grai odihnitor.

Acesta e cerul fără nori,
Albastru ca marea liniştită,
Acesta e câmpul plin de flori,
Ca rochia ta fiinţă iubită.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp...

Atâta timp cât mai avem o ţară
Şi ştim că locul nostru e aici,
Chiar dacă soarta-i crudă şi amară
Pe-acest Pământ nu suntem venetici.

Atâta timp cât mai avem o viaţă,
Bună sau rea, aşa cum este ea,
Putem să stăm cu moartea faţă-n faţă
Nu să ne-ascundem după o perdea.

Atâta timp cât mai avem onoare
Aşa cum am avut de când ne ştim
Chiar dacă umilinţa rău ne doare
Putem pe toţi în ochi să îi privim.

Atâta timp cât mai avem un suflet
Şi o iubire-n noi de oferit,
Cât ne păstrăm curat al nostru cuget
Suntem măreţi chiar dac-am suferit.

Atâta timp cât nu uităm trecutul
Şi cât ne pasă de acest popor,
Cât ale noastre piepturi îi sunt scutul
Putem avea în faţă un viitor.

Atâta timp cât mai avem speranţe
C-această lume rai va deveni
Indiferent de vremi şi circumstanţe,
După eşecuri ne vom reveni.

Atâta timp cât mai avem o şansă
De a scăpa de-acest destin sever,
Să căutăm cărarea luminoasă
Şi să urcăm pe ea până la cer.

poezie de Octavian Cocoş (11 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumoasă e pacea!

Ce frumoasă e pacea!
Între noi şi vechi hotare,
Ce frumoasă-i lumea vie,
Răsfăţată de bucurii în floare,
Din vârfuri de munte,
Până jos, în vale.

Ce frumoasă e pacea!
Dacă omul bun îi sfinţeşte culmea, fără încetare,
Ce frumos e gândul omenesc!
Fără de urâciuni,
Fără întinare.

Ce frumos e înaltul, coborât în mare!
Ce frumos e omul bun, cu faţa la altare!
Ce minune mare, când soarele în pacea lui răsare,
Peste raiul verde, plin cu mărgăritare,
Sub concerte vii, de ciripitoare.

Ce frumoasă e pacea!
Cu copii voioşi alergând în soare,
Prin grădini în floare,
Lângă mame înţelepte,
Sfinţite cu răbdare.

Ce frumos e visul omenesc!
Purtător de bine, între munţi şi mare,
Ce frumos e omul, când are bun renume,
Printre ai lui semeni, pace şi încântare,
Sub mănunchi de curcubee şi vise divine.
Ce frumoasă e pacea, în apus de soare!

poezie de Valeria Mahok (22 februarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ellis Loew (când White se apropie de el în toaletă, după ce refuză să răspundă la întrebările lui Exley): Eu cred că am încheiat discuţia, asta doar dacă n-ai venit să mă ştergi la fund. (White se uită la el tăcut.) Haide, nu încerca cu mine porcăria de tipul poliţistul cel bun – poliţistul cel rău. Aproape că am inventat-o. Şi ce dacă un actor homosexual e mort? Băieţi, fete, zeci coboară din autobuz în Los Angeles zilnic. (White continuă prin a-i lovi capul de oglindă şi apoi îl bagă cu capul în toaletă.) Ia-l de pe mine, Exley!
Ed Exley: Nu ştiu cum.
Bud White: Acum, ştiu că te crezi cel mai mare şi mai tare. Ei bine, uite care-i treaba: dacă te elimin, or să vină şi mâine alţi zece avocaţi să-ţi ia locul. Ei n-or să vină cu autobuzul, atâta tot! (Îl târăşte pe Loew în biroul lui şi îl ţine la geam atârnat de picioare până când mărturiseşte)
Ed Exley: Aşa obişnuiai tu să joci poliţistul bun – poliţistul rău?

replici din filmul artistic L.A. Confidential
Adăugat de Adelina Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpurile

Sunt surori, dar nu-şi vorbesc.
Câte două se-ntâlnesc,
Patru sunt la numărare,
Ȋntr-un an cu frig şi soare.

Prima e plină de flori,
Aranjate pe culori,
La rever cu mărţişoare,
Cu mieluţi ce pasc în soare.

Ce-a de-a doua-i luminoasă,
Cu soare sclipind pe casă,
Cu lungi drumuri către mare
Şi cu nopţi fără răcoare.

Cea de-a treia vine-apoi
Când rămân copacii goi,
Dar când strângem în cămară
Ce s-a copt întreaga vară.

Când a patra o să vină,
Strada va fi o vitrină
Cu copaci împodobiţi
Şi cu nea acoperiţi.

Prima este primavara,
Aţi ghicit, a doua-i vara!
A treia, sigur, e toamna,
Urmată de zâna iarna!

poezie de Simona Epure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea

Tocmai acum, tocmai acum
când o iubesc cel mai mult,
tocmai acum am minţit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea ţine cel mai mult la mine,
tocmai acum am umbrit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea se gândeşte la mine fluier a pagubă.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea e cea mai frumoasă de pe lumea
stelelor mele,
orbesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când îi simt graţia
străbătând toate zidurile oraşului
surzesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când simt că ei îi este dor de mine
îmi jignesc prietenii
nemaisuportând cât de dor poate să-mi fie de ea.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea îşi calcă de drag de mine
rochia în carouri,
eu stau şi curăţ lănci cu benzină
ca să le azvârl în animale şi în vulturi.
Tocmai acum, tocmai acum
cind ar fi trebuit să fiu
cuprins de o tandră alergare,
mă prelungesc în vis
de frica de a fi fericit.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea iradiază de lumina inimii ei,
citesc despre toate novele
şi toate stelele explodate
şi mă lungesc cât cea mai lungă stradă din oraş
şi mă asfaltez
şi mă îmbrac în ninsoare şi gheaţă,
mai ales în gheaţă,
maii ales în gheaţă, mai ales în gheaţă,
ca ea, scumpa şi divina de ea
trecând să alunece
şi să cadă şi să-şi rănească glezna,
pe care, doamne,
de atâta vreme nu i-am mai sărutat-o.
La urma urmei,
cine are curajul să sărute o gleznă
dacă ea nu şchioapătă?!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Mara
Comentează! | Votează! | Copiază!