Jură-minte

Ştim din vremuri de demult,
Ca oamenii să se ţină de cuvânt
Jură, legământ trainic grăiesc,
Că-n astă viaţă nu greşesc
Şi în numele adevărului slujesc.

Jurământu-i sacru, sfânt
Ce dăinuie pe pământ
De milenii poate şi mai bine,
De la Hipocrate şi ai lui zei,
Până astăzi şi mai apoi.

Mesajul lui rostit cu voce tare
Sau sub orice altă prestare,
Stârneşte-n noi fiori de gheaţă
Şi ne obligă mai apoi
Să fim noi, curaţi în cuget
Şi-ntr-o nobilă şi-onestă trăire.

Astăzi noi uitară-m oare
De legământul dat cândva
Căci jurământu-i de faţadă
Într-o lume mediocră, imorală
Şi când este încălcat, uitat
Şi la stat şi în privat?

Om fi şi noi oare
"Catelu cu părul creţ,
Fură raţa din coteţ.
El se jură că nu fură
Şi l-am prins cu raţa-n gură
Şi cu ou-n buzunar,
Hai la Sfatul Popular?"

De azi legământ cu mine fac,
Ca eu doar să-mi fiu pe plac,
Să separ cuvânt curat
De-un amar de vreme întinat,
De cei care poate că nu ştiu
Cât de mult rostit, gândit
Dăunează grav celui care
Îl ascultă şi în faţă -l minte.
Şi o vorbă de grăiesc
Pe mine să mă-mplinesc.

Să separ aş vrea minciuna şi fapta rea,
Cum grâul stârpeşte neghina
Şi conştiinţa- mi fără pată,
Când voi ajunge la judecată,
Judecata de apoi,
În care mai credem noi,
Să-mi ajute la-nălţare
Şi la iluminare.

poezie de Georgeta Ganea, 16.08.2019
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţeluş cu păru' creţ

Astăzi tata m-a-nvăţat,
Cât e el de ocupat,
Să lecit o poezică
Ce-o stiam în glupa mică,
Si foalte usol l-am luat
Fiind tale concentlat:
- Tle' să zic o poezea
Si-am uitat-o, că e glea,
Vlea doamna educatoale
S-o zic mâine la selbale
Si te log, tată, pe tine
Să mă-nveţi s-o zic mai bine,
- M-ai prins pe picior greşit,
Meciul încă nu-i sfârşit,
Ochi nu sunt, doar o ureche,
Zii, că sunt lovit de streche,
Dacă pierdem, am să mor,
Sparg înc-un televizor...
- Căţelus cu pălu' cleţ
Fulă laţa din coteţ...
- Măi Gigele, stai aşa!
Tre' s-o mai lucrăm cumva,
"Fură" sună cam nasol,
Nu-i civilizat, parol,
A luat-o,-aşa, pe blat...
Mamăăă... ce a apărat!
- Căţelus cu pălu’ cleţ
Ia lăţusca din coteţ...
- Dar nu te grăbi prea tare,
Să nu faci discriminare,
Nu e raţă, e răţoi,
Şi nu-i d-ăla prea de soi,
E-unu' fraier, mititel...
Trage băăă, nu fi tembel!
- Căţelus cu pălu' cleţ
Ia lăţoiul din coteţ...
- Şi-acum... părul creţ al lui
Dă impresia că-i şui,
Zi-i că-i... ondulat măcar,
Chelios... e prea barbar,
Şi "coteţ" e demodat,
Hai să zicem... din palat!
- Cuţu' cu păl ondulat
Ia lăţoiul din palat,
El se giulă că...
- Stop! "se giulă"... i-arhaism,
Bagă un neologism!
"El promite", sau... mai vag,
Ah... ce dribling în zig-zag!
Căci "se giulă", cu respect,
E politic... incorect...
- Cuţu cu păl ondulat
Ia lăţoiul din palat,
El plomite că nu fu...
- Stai, stai, stai aşa niţel,
Să nu-ţi iasă-un porumbel!
Fără "fu"... 'le mama lor,
Ne caftesc din nou la scor!
Zii, că eşti băiat cuminte,
"El promite... şi nu minte!"
- Cuţu cu păl ondulat
Ia lăţoiul din palat,
El plomite si nu minte...
- El promite şi nu minte?...
- El plomite si nu minte...
- El promite şi nu minte?...
-... că va fi ial plesedinteee!
- Hai că m-ai înebunit!
Iarăşi văd că ai zbârcit,
Nu poţi zice-o poezică
De o strofă mititică?!
Ţi-o spun eu numai o dat'...
... ne-au bătut de ne-au uscat!...
Căţeluş cu părul creţ
Fură raţa din coteţ,
El se jură că nu fură,
Dar l-am prins cu raţa-n gură!
Te complici, şi pentru ce?!
Vezi cât de uşoară e?...
... poate data viitoare
Câştigăm în deplasare...

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântu-îi cărămida ce zideşte
O admirabilă, romantică poveste
De dragoste, o dramă sau o tragedie,
Spusă-n versuri într-o poezie
Sau în alte opere de artă care fac
Din astă lume, una cultă şi deşteaptă.

Cuvăntu-i temelia unei naţii,
Păzit cu străşnicie de multe generaţii,
Ca el să nu fie vitregit şi alterat
De ce-i temuţi, de care din istorie ştim
Că au încercat ca noi să nu mai fim.

Cuvântu-i demn şi sacru legământ,
Între oameni şi pământul în care ei s-au născut,
Şi-au dus viaţa, au trăit bine sau chinuit,
Pune un umăr la greu când neamul este încercat
Şi dovada oricând şi pentru oricine devine
Că-a a lui sorginte de la Decebal vine.

Cuvântul românesc, se dovedeşte a fi,
Prin vocea lor, a celor învăţaţi de mult şi cei de-acu,
Ce au de spus cuvânt adevărat şi cercetat,
Ca ar fi primul ce a fost rostit pe pământ,
Şi s-a răspândit în lume ca vântul
Priveligiat a fost, de-a fi ales de Dumnezeu
Şi va pieri numai dacă vrea EL.

Cuvântul are cutezanţa de-aşi proteja
Rădăcina şi originea lui de milenii poate,
Că vine de la daci, greci, slavi sau romani
De-i scris în limba noastră, este al nostru
Şi doar noi îi pricepem şi-nţegem cu adevărat rostul.

Cuvântu-i şi-o armă de luptă-n viaţă,
Şi-înţelegându-i sensul şi porunca,
Te-aruncă într-o clipire până la cer,
Dar şi- o vorbă spusă-ntr-o doară,
Te doboră şi pân la pământ te coboară.

Cuvântul sincer întăreşte ale noastre fapte,
Care rămân pe veci, pentru eternitate
Şi a noastră fiinţă din temelii o consolidează,
Pentru tot ce în viaţa noastră urmează.

Atenţi cu noi doar trebuie să fim
Şi vorbe fără acoperire să nu rostim,
Că ele ca-n orice jurământ se vor răzbuna odată,
Când cel ce le-a rostit nici nu se aşteaptă.

poezie de Georgeta Ganea (6 octombrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea către un Sfânt este cum ar fi să-ţi povesteşti necazul unui prieten şi îi ceri ajutorul. Ei sunt mijlocitori, se roagă pentru noi încontinuu, lui Dumnezeu; ne mai ajută, după puterile lor, lăsate de la Dumnezeu. Noi ne rugăm două minute şi ne întoarcem la grijile noastre. Pe când, ei se roagă pentru noi încontinuu, lui Dumnezeu. Am citit că există două minute, în decursul celor douăzeci şi patru de ore, în care orice cuvânt şi orice dorinţe ni se îndeplinesc. În fiecare zi, sunt acele două minute, în care orice cuvânt al nostru, gândit sau rostit, are putere. Acest cuvânt poate fi spus în rugăciune, poate fi gândit într-o dorinţă, poate fi aruncat într-o ceartă. El poate fi ca o binecuvântare, dar poate fi şi blestem. Orice cuvânt, din acele două minute, se îndeplineşte. Orice dorinţă are numai două minute. Noi însă nu ştim care sunt cele două minute.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cat de mult?

Cât de mult mă caut?
Oare tu ştii?
Oare eu ştiu?
Mă caut în mine,
Mă caut în lume,
Vreau să-mi ştiu existenţa.
Vreau să-mi simţi prezenţa,
Oare greşesc?
Fiindcă IUBESC?
Chiar de am răspuns,
Îl mai ţin ascuns,
Căci ştiu că e bine,
Să-l ţin pentru mine.
Voi fi fericit,
Cât sunt pe PĂMÂNT!
Chiar de mă condamni,
Nimic n-o să sfarmi.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau Isuse

Vreau Isuse să-ţi cinstesc
Numele şi-a Ta Fiinţă
Căci o Domne te iubesc
Şi vreau ca să te slujesc
Dup-a Ta Isus credinţă

Vreau să laud al Tău Nume
Să-ţi dau cinste şi onoare
Biblia Doamne cum spune
Eu să las această lume
Tu să-mi dai Isus salvare

Vreau Isuse să trăiesc
Evanghelia Ta Sfântă
Ţie să mă dăruiesc
Şi în veci să te iubesc
S-aud îngerii cum cântă

În lumina Ta curată
Doamne veşnic să mă scald
Să trăiesc fără de pată
Aici viaţa cum mi-e dată
După Tine eu să ard

Dorul Tău să ardă-n mine
Toată viaţa pe pământ
Până-n ziua care vine
Să te văd Isus pe Tine
Al vieţii Sfânt Cuvânt

Şi apoi în veşnicie
Lângă Tine eu să fiu
Ca să-ţi cânt lumina vie
A Ta scumpă părtăşie
Domn al vieţii pururi viu

Vreau Isuse să îţi cânt
Şi lumina şi umblarea
Dragostea şi-al Tău Cuvânt
Nouă lăsat pe pământ
Să primim dar îndurarea

În lumina Ta cea vie
Vreau Isus să mă zideşti
Toată slava a Ta fie
Şi onoarea ţi-o dau Ţie
Domn al slăvilor cereşti

Singurul ce ai trăit
Viaţa pe acest pământ
De păcat însă lipsit
Căci nimica n-ai greşit
Din al vieţii sfânt Cuvânt

Singurul fără păcat
Pe pământ fără de vină
În toate ai fost curat
Şi nouă Doamne ne-ai dat
Un exemplu în lumină

N-a fost nimeni ca şi Tine
Nici n-a fost nici nu va fi
Nici în slăvile Divine
Să ofere la oricine
Dreptul de-a se pocăi

Dreptul astăzi la viaţă
La odihnă-n veşnicie
Cu iubirea faţă-n faţă
Şi cu mersu ce ne-nhaţă
Să cântăm mărire Ţie

Slavă cinste şi onoare
Mire drag din infinit
Ce ne oferi şi azi salvare
Chiar în Numele Tău mare
Prin care ne-ai mântuit

Glorie Isus Ţie
Astăzi Doamne îţi cântăm
Şi onoarea a Ta fie
Doamne până-n veşnicie
Noi Isus te lăudăm
18-12-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plagiat

Căţeluş cu păru' creţ
Fură raţa din coteţ,
El se jură că nu fură
Ca dulăii buni de gură,
Nu cum latră ăia proşti
Ce n-au şcoală de la foşti,
Posedând, că-i modă-n stat,
La ciordit, un doctorat,
Cum e lupta pe ciolan,
O potaie, din alt clan,
L-a turnat, impertinent,
La ziare-n occident,
Pentru-o măgărie crasă,
Cum fac boii fără clasă,
Ori viţeii de la bac
Ce-au fost prinşi cu mâţa-n sac,
Copiind, neinspirat,
Teza lui de doctorat,
După o lucrare, chiar,
Demnă de un găinar,
Ce-a facut-o, jur, să mor,
Zdreanţă, tot un amator,
Când ciordi, bătu-l-ar vina,
Oul şi-a lăsat găina!...

Dar problema, ştiinţific,
Are-un caracter politic,
Fi'ndcă, cine puii mei,
Dintre javre şi căţei,
Pentru-n os de ros la stat,
Tre' să aibe-un doctorat?!
Iar apoi, este urgie!
Am ajuns de băcănie!
S-a aflat, peste hotare,
C-avem şi plagiatoare,
Chiar mai ieri, pe cinstea mea,
Au mai prins înc-o căţea,
Care ar fi copiat,
Însă... nu e plagiat,
Fi'ndcă ea, pici jos de râs,
Ţine, nene, coada sus,
Arătând că-ntre proptele,
Are două ghilimele
Şi, nicicum lucrarea sa,
Nu se poate contesta!

Căţeluş cu păr buclat,
Nu-nţeleg şi sunt mirat:
Ăstora emancipaţi,
Cum vor ei a fi cotaţi
Mari, iluştri, ori savanţi,
În schimb, nişte figuranţi,
Ce ştiu Terra cu un pol,
De pe "goagăle", parol,
Dar nu ştiu, grozav mister,
Să uzeze-un revolver,
De vor diplome, ţidule,
Arătând că ar fi scule...
Sau, mă rog, vor doctorate,
Fără bacalaureate...
Decât să mai copieze
Şi să-i purice la teze,
Să le dea la toţi odat',
Diplome de... plagiat!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesia şi Adevărul

ca Hristos din Nazaret
n-a fost nimeni pe pământ
al vieţii Sfânt Profet
şi-al Lui Dumnezeu Cuvânt

n-a fost nimeni ca Mesia
Sfânt curat şi fără pată
El să umple veşnicia
cu lumina Sa curată

nimenea nu a trăit
fără pată fără vină
ca Cel Sfânt desăvârşit
veşnic ce este-o lumină

numai El ne-a învăţat
şi ne-a spus că Dumnezeu
iubeşte cu adevărat
pe cei din poporul Său

doar Isus ne-a arătat
Tatăl Sfânt că azi lucrează
că El vrea cu adevărat
omul — cu fiinţa trează

aşa frumos — de Dumnezeu
Domnul Isus ne-a vorbit
şi ne-a spus că-i Fiul Său
Fiul Tatălui slăvit

ca Isus din Galileea
nimenea n-a mai vorbit
despre Tatăl despre cheia
Lui ce i s-a oferit

Isus iată — a mărturisit
Tatăl Sfânt că l-a trimis
omul iarăşi mântuit
să fie în Paradis

Tatăl Meu lucrează
Eu de asemenea lucrez
să vă ţină mintea trează
Eu în Rai să vă aşez

şi-n Cuvântul Lui sublim
Domnul Vieţii ne-a vorbit
Eu din ceruri iată vin
să dau viaţă în sfârşit

Eu sunt Calea şi Viaţa
şi Adevăru iarăşi sunt
ce vă luminează faţa
şi în cer şi pe pământ

Adevăru azi de-l vreţi
Eu sunt iată pe pământ
pe Tatăl să îl vedeţi
puteţi numai prin Cuvânt

o veniţi acuma dar
astăzi dar să îl slujiţi
El vă-mbracă-n a Lui har
pe veci fii să-i deveniţi

adevărat adevărat vă zic
cine crede azi în Mine
în lume n-are nimic
ci viaţa-n veşnicie

căci în ziua de apoi
din morţi îl voi învia
şi-a iubirii sfinte ploi
în inimă-i voi turna

Eu sunt Învierea şi Viaţa
cine crede dar în Mine
va avea curată faţa
sus în slăvile senine

în Mine cine dar crede
iată chiar de-ar fi murit
va trăi — el nu îşi pierde
dreptul de-a fi răsplătit

cine crede-n Mine şi trăieşte
în veac el nu va muri
căci răsplata şi-o primeşte
iar când Eu voi reveni

Eu sunt Calea şi Adevăru
chiar şi viţa iată sânt
pentru oameni Eu sunt ţelul
al Vieţii Sfânt Cuvânt

mlădiţa aceea care
roadă astăzi nu aduce
va ajunge la pierzare
în foc Tatăl — o s-o arunce

fiţi de azi dar înţelepţi
şi ascultaţi de Tatăl Meu
ca în lumea celor drepţi
să fiţi fii de Dumnezeu

împliniţi învăţătura
ce Însumi v-o dăruiesc
trăiţi dar astăzi Scriptura
pentru Tatăl Vost" Ceresc

fiţi ca robii ce aşteaptă
să se-ntoarcă a lor stăpân
şi trăiesc cu judecată
căci faptele le rămân

Evanghelia cea vie
să vă fie doar sprijin
Mirelui din veşnicie
să-i cântaţi mai pe deplin

Eu la Tatăl dar mă duc
însă iar mă voi întoarce
vreau în braţe să v-apuc
să umblaţi în sfânta pace

să ştiţi Tatăl e mai mare
decât Mine-n Univers
înspre El vă tai cărare
să vi-l fac mai pe-nţeles

numai Eu vi l-am descris
şi ce face Tatăl Meu
vă arăt — ca-n Paradis
să păşiţi prin Harul Său

Tatăl Însuşi vă iubeşte
pentru că m-aţi ascultat
şi cu drag vă mântuieşte
prin sângele Meu curat

orice dar astăzi veţi cere
în Numele Meu voi face
să vă fie o mângâiere
şi când inima-n voi tace

când ceva în Numele Meu
voi cereţi ca să primiţi
slăviţi-l pe Dumnezeu
viaţa sfântă s-o trăiţi

se cere sinceritate
predare Lui Dumnezeu
Domnul să vă facă parte
tuturor de darul Său

apoi iată în tăcere
răspunsu să-l aşteptaţi
cu credinţă la vedere
Domnului să vă predaţi

Tatăl vrea sinceritate
şi o inimă curată
să aveţi cu Sine parte
sfinţenia v-a fost dată

glorie dar Lui Mesia
slavă Tatălui Cel Sfânt
căci Isus e bucuria
Adevărul din Cuvânt

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

Mă las purtată –n jocul ei,
Al vieţii mele hărăzite la-năţime,
Îmi pun mii de întrebări fireşti
Şi tulburată sunt că- n lăuntru meu,
Înfloresc stări sufleteşti sprinţare,
Ce abitir îmi răscolesc neputinţa,
Pentru înţelesuri limpezi, clare.

Semnale prind în zborul nopţii,
O şoaptă-n minte mă trezeşte,
Şi cineva tainic îmi vorbeşte,
Aievea un discurs îmi ţine şi-mi spune,
Că-s speranţa vie pentru mâine.

Nedesluşite căi de comunicare,
Ne trimite El în timpul care,
Ne pregătim pentru odihnă şi visare.
Ştii-vom noi vreadată mesajele-i divine?

Această întâmplare oarecum bizară,
Pacea-mi tulbură-n neştire,
Ştiu, că-i greu de acceptat de mine,
Că-n a nopţii somn profund,
Umblu, printre stele mă perind,
Să-mi aflu misiunea vieţii mele pământene,
Să fiu eu oare doar ceea ce cred că sunt?

Negreşit răspuns îmi dau, că nu,
Sunt altcineva de care încă nu prea ştiu
Şi-n aşteptare sunt, nerabdătoare,
Ca orice călător la destinaţie să-ajungă
Şi scopul divin să şi –l atingă.

Zbor în spaţiu ca o pasăre măiastră,
Purtată -n spate de-al meu norişor
Luminos, strălucitor, ducând cu el,
Istoria-mi ascunsă de fiinţă luminoasă,
Scrisă poate-n stele în acest spatiu colosal.

Cu mine port fantastica poveste
Şi poate într-o zi de mai apoi,
Cu ajutorul Graţiei divine,
Răspuns să-mi dau la întrebarea,
Cine suntem de fapt noi?
Oi fi eu doar o răsplată-n astă lume,
Pentru faptele-mi din urmă?

Ascunşi în obscure umbre stăm,
Care se sting când pe cer apar nori.
Purtăm oare cu noi şi osânda
Marilor vapăi ce mistuie-n amurg,
Sufletul golit de –a atâtea întrebări?

poezie de Georgeta Ganea (8 iunie 2019)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce greu îmi e fără voi...

Cândva... demult, am trăit drama,
Când i-am pierdut pe-ai mei, pe rând.
Au decedat tata şi mama...
E greu fără ei, pe pământ.

Când a murit, n-a ştiut tata
Să spună că el va pleca.
Într-un minut el a fost gata
Şi am rămas numai cu mama.

De rude, timpul ne desparte.
Eu, astăzi, sunt la casa mea.
De necazuri avem parte
Ne înnoptează liniştea.

Era-ntr-o vineri, dimineaţa,
Când soţul meu a deceat.
Eu am rămas doar cu speranţa,
Iar el va fi de neuitat!

Am mai trăit încă o dramă,
Când am pierdut pe biata mamă.
Vreau să vorbesc cu ei, pe rând,
Dar, le şoptesc numele-n gând...

Mi-e dor de cei răpiţi de moarte,
Şi-n rugăciuni, eu îi cuvânt.
Deşi ştiu că-s plecaţi departe,
Oricând eu am să-i port în gând.

Aş vrea să ştiu de le e bine...
Ce n-aş da, de-ar fi cu mine!
În vis, eu, lor mă adresez?
Sunt cu ei, măcar, când îi visez!

Spun rugăciuni la întâmplare,
Şi-ntreb pe Dumnezeu de ei,
Dar îmi răspunde:,, Cel ce moare,
Nu se întoarce înapoi!"

Îmi este tare dor de tata!
Cât mi-aş dori să-şi vadă fata,
Că-n viaţă, ea s-a descurcat,
Să ştie că nu l-a uitat!

Vă plâng de când m-aţi părăsit,
Şi v-am iubit atât de mult!
Mereu aduc flori la mormânt
Şi nicicând nu am să vă uit!

Ştiu că ne-om întâlni o dată
Şi-atuncea fericiţi vom fi!
Astăzi rostesc cu-ai mei copii:
"Doamne, te rog, pe ei îi iartă!"

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (2 noiembrie 2003)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necredinţă...

De unde atâtea stele-n frunte!?
Astăzi, nu mai există aşa ceva!
Nu mai există om care să vrea
Să mute muntele din loc, altundeva...
Şi nici nu cred că se mai poate!

Astăzi, e totul trist şi-ntunecat –
La fel ca sufletul din fiecare,
Iar dacă ţi se pare că mă-nşel...
Demonstrează-mi că eşti mai tare:
Nu băga-n seamă al meu păcat!

Poţi oare tu să-mi demonstrezi
Că m-a orbit pe deplin necredinţa,
Tocmai în cei ce-ar trebui să cred
Şi că singur îmi scriu sentinţa,
Când spun că: "toţi suntem perfizi"?!

Poţi oare tu să crezi fără să vezi –
Că natura umană nu este duşmană,
Acelor lucruri de care fugim,
Acelor lucruri care, azi, ne-ndeamnă,
Să nu trăim ca vitele-n cirezi?!

Înţelegi oare câte mii de ani,
Avem de când ne tot auto-pedepsim...
Inconştient?! Sau încă nu te-ai prins
Că suntem sortiţi să nu ne trezim,
Până nu vom fi măturaţi de ani?!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (10 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am rămas fără cuvânt

Nu mai ştiam nimic de tine
doar ce mai citeam din când în când printr-un ziar
mă-ndepărtasem de lume, de oricine
şi nu mai vorbeam
tăceam eu şi-o lume întreagă în al meu gând
până într-o zi când din greşeală
te-am strigat înlăuntrul meu cel mut
şi-atunci, parcă durerea
din vocea ta m-a durut

Oare cine eşti tu
eu cine mai sunt
pe care drum ne-am întâlnit
apoi ne-am rătăcit ca un ecou pierdut?

Când vrem să vorbim cuvintele se revoltă şi tac
şi tac, tac încăpăţânate şi se opresc pe buze
rănite pe rugul fierbinte din sărut

Înlănţuiţi în braţe mute
printre albastre plânse ploi
se-amestecă săruturi vechi pe tâmple
şi curgem amândoi cu zăpezile din noi..

De nu te strigam în mine, iubite
am fi rămas un biet şi uitat cuvânt

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te peţesc femeie

Să nu pleci aşa departe,
Nu ştiu cum să fac, să-ţi spun?
Îţi pot dărui o carte,
Dar nu pot acelaşi drum.

Am de dăruit cuvinte,
Poate par a fii puţine,
Dar, te rog, tu, ţine minte
E cam tot ce am la mine.

Nu pot ca să îţi promit,
Luna, stele de pe cer,
Aş minţi, nu vreau să mint
Şi apoi iertări să-mi cer.

Aş putea să spun nevrute
Şi apoi să fug cu tine,
Nici cuvinte n-am prea multe,
Şi tu ştii c-aşa-i mai bine.

Pot să îţi dau mii de flori
Să-ţi pun lumea la picioare
Şi să te ridic la nori,
Dar să nu-ţi iau ce te doare.

Nici măcar o veşnicie
N-am să pot să îţi ofer
Dacă tot îmi e să-mi fie,
Să nu-ţi dau, dar să îţi cer.

Îţi pot da a' mele mâini
Să te mângâie în noapte,
Capul să mi-l culci pe sâni
Şi să te dezmierd în şoapte.

Să m-abandonez cu totul
Tu, să faci ce vrei cu mine,
Să-mi plimb inima cu cortul,
Să o-adăpostesc în tine.

Mai pot face-o nebunie,
Numai eu aş fii in stare,
Să te cer, să-mi fii tu mie,
Uite aşa, o să vrei oare?

Vreau să te peţesc femeie
Cu ce am şi ce-mi rămâne,
Pune-mi inima sub cheie,
Nu pot astăzi, vreau de mâine.

Astăzi încă sunt hoinar,
Şi mă simt aşa de bine,
Port o zi în buzunar,
Şi-o petrec în ochi la tine.

Mă inundă a ta privire,
Nu ştiu ce să mă mai fac,
Lasă lumea, dă-mi de ştire,
Dacă ai liber un pat.

Nu cred c-ai inima rece,
Să mă laşi să dorm afară,
Nu ştii cine poate trece,
Şi mă fura, a câta oară?

Nu te las să pleci departe
Poate n-am să te găsesc,
Vreau să-ţi dăruiesc o parte,
Din preamultul te iubesc!

poezie de Mihail Coandă (12 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantomă sunt când dorul îmi bântuie destinul

Puţin mai multă viaţă, aş vrea dacă se poate,
Şi-un pic de infinit, să torn peste prezent.
Aş vrea să cumpăr stele, şi să le pun pe toate,
În sufletul prea rece, de unde-mi eşti absent.

Infernul de se poate, aş vrea să-l ocolesc,
Şi să-mi atârn la gât doar flori de iasomie.
Căci gândul mi-e duşman, şi nu ştiu să iubesc,
Şi-mi scutur fericirea, în flori de păpădie.

Venin aş bea din cupa din care tu sorbeai,
Un vin atât de rosu că ai fi zis că-i sânge.
Aş mai paşi prin cioburi s-aud cum îmi spuneai,
Că în iubire ţie, nici veşnicia nu-ţi ajunge.

Fantomă sunt când dorul, îmi bântuie destinul
Ce ţi l-am pus pe tavă, şi-alături am pus flori.
Să parfumeze moartea ce mi-a furat putinul
Ce îl strângeam la piept, cu lacrimi şi fiori.

Îmbracă-mă o dată, cu pielea de pe tine,
Apoi cu duioşie, de vise mă dezbracă.
Să vezi ce am sub piele şi ce ascund în mine,
Când sufletul mi-e prins, la margine de groapă!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate nu, poate... DA!

Oare, voi învăţa,
într-o viaţă de om,
de la muguri de pom?!
Poate nu, poate... DA!

Viaţa vie-ncepu
c-un sfârşit creştinesc?!...
Oare mă amăgesc?!...
Poate... DA, poate... NU!

Dacă voi încerca
să zâmbesc, la dureri,
voi afla şi plăceri?
Poate nu, poate... DA!

O să-mi uiţi zâmbetu',
dacă-n braţele-i reci
ai vrea mâine să pleci?...
Poate da, poate... NU!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecata

Iată-ncepe judecata
aici chiar pe acest pământ
omenirea va fi gata
dup-al Domnului Cuvânt

cu-a Lui îngeri veşnic sfinţi
va veni în slava Sa
şi pe cei nesăbuiţi
Domnul îi va judeca

articol de condamnare
iată Legea nu va fi
ci doar viaţa aceasta care
fiecare o primi

ce-a lucrat dar fiecare
viaţa cum el a trăit
în a Lui Hristos lucrare
cât de mult s-a ostenit

neamurile adunate
înaintea Lui Hristos
de El vor fi judecate
cum trăiră aici jos

Hristos îi va despărţi
ca păstorul oile de capre
şi El îi va răsplăti
cu-a vieţii sfântă parte

pe cei ce au ascultat
şi viaţa o trăiră
porunca cum li s-a dat
căci pe oameni îi iubiră

oile la dreapta Lui
caprele la stânga
pentru slava Domnului
cei ce au trăit Scriptura

nu va chip de scăpare
Hristos toate doar le ştie
şi pentru a Lui lucrare
vor primi răsplata vie

celor de la dreapta le va spune
veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu
căci voi în această lume
aţi trăit Cuvântul Său

foame când Mie mi-a fost
de mâncare voi mi-aţi dat
şi aţi fost mereu la post
păstrând sufletul curat

când în temniţă închis
Eu am fost în suferinţă
pe la Mine aţi venit
vii fiind dar în credinţă

iar bolnav când în spital
am zăcut în grea durere
voi călcând al firii val
atunci mi-aţi fost mângăiere

mi-aţi adus ce aţi ştiut
hrană să mă întremaţi
ca un frate v-aţi făcut
sănătate să îmi daţi

când am fost sărman lovit
şi de lipsuri şi de chinuri
pe la Mine aţi venit
să-mi ştergeţi grele suspinuri

Doamne când noi am făcut
totul iată ce ai spus
la săraci bolnavi — când aţi trecut
în Numele Meu — Isus

toate Mie mi le-aţi dat
a lor Mei când le-aţi făcut
de Mine aţi ascultat
şi mi-aţi dat al vost" avut

la stânga celor ce-au stat
Domnul iată le va zice
vă spun iată acum curat
de voi nu este ferice

căci am fost sub apăsare
şi în temniţă lovit
aţi trăit în nepăsare
pe la Mine n-aţi venit

şi-n spital când internat
Eu am fost în suferinţă
pe la Mine nu aţi dat
să-mi vedeţi a Mea Fiinţă

când sărac şi părăsit
am ajuns fără mâncare
nimic nu mi-aţi dăruit
să găsesc în voi salvare

mergeţi astăzi de la Mine
căci voi nu m-aţi ajutat
când în lacrimi şi-n suspine
adesea Eu m-am scăldat

Doamne când noi te-am văzut
şi sărac şi-n plâns amar
şi bine nu ţi-am făcut
nu ţi-am dat nici un pahar

de apă ca Tu să bei
Fiinţa să-ţi înzdrăveneşti
mai aproape să ne iei
pacea să ne-o dăruieşti

celor dar mai nensemnaţi
fraţi de-ai Mei voi n-aţi făcut
fiţi atenţi şi ascultaţi
al Meu suflet m-a durut

Eu am fost cel oropsit
şi lovit căci fraţii Mei
nimic iată n-au găsit
în voi chiar — niciun temei

cei din stânga apoi iată
flăcărilor au fost daţi
cei cu inima curată
în viaţă au fost lăsaţi

căci în Noua-mpărăţie
Stăpân unde Domnu-a fi
vor trăi în bucurie
Isus îi va ocroti

căci va-ncepe o-mpărăţie
de-o mie de ani pe pământ
Domn Isus unde-o să fie
că-i al Vieţii Sfânt Cuvânt

El pământu-l va schimba
chiar viaţa pe planetă
altă faţă îi va da
inserând noua dietă

în sfinţenie să fie
predaţi Domnului oriunde
o viaţă-n armonie
sufletu spre-a ne pătrunde

glorie Lui Dumnezeu
slavă cinste Lui Hristos
căci ne-a dat Cuvântul Său
să-l trăim aicea jos

mulţumim o Tată Sfânt
pentru Fiul Tău Mesia
ce ne schimbă pe pământ
să moştenim veşnicia

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatălui meu (care azi ar fi împlinit optzeci de ani)

De acolo sus, de unde eşti
Ştiu că veghezi la mine
Mai ştiu că încă mă iubeşti,
Şi vrei să-mi fie bine.
Dar oare care-i steaua ta
Din miile de stele?!
Că-n fiecare noapte stau,
Şi tot privesc la ele...
Şi încă nu m-am dumirit
Dar tare mult aş vrea
Să ştiu de jos, de unde sunt
Cam, cum arată ea...
Eu cred că-i mare, luminoasă
Ca şi inima ta.
C-aşa a fost de când te ştiu
Când mic copil fiind,
Îmi aduceai bomboane-n pungi
Ce le-auzeam foşnind,
Prin buzunarul de la haină
Ce o purtai mereu.
Mi-e tare dor de tine tată
Şi tare-mi este greu...
Te-ai dus de tânăr ş-ai lăsat
În urmă doar durere,
Ce n-as fi dat să-mi fii alături
Dar totu-i doar... tăcere...

poezie de Mariana Simionescu (17 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Sunt zâmbet de mare
şi mângâi hotare.
Sunt ochi de pământ
şi învăţ tăcând.
Sunt suflare de vânt
şi-mprăştii cuvânt.
Sunt piruetă de foc
şi ard când invoc.
Sunt pădure de taină
şi ca veşnică haină
a măicuţei pământ,
verde crud îmi e sfânt.
Sunt rază de soare
pe drumul de vale.
Sunt dor de lumină
din marea grădină.
Sunt arc de culoare
curcubeu de floare.
Sunt dansul de fluturi,
zâmbetul când te bucuri.
Sunt pană de vultur
şi-ncerc să mă scutur
de somnul din mine,
de norul ce vine.
Sunt floare de colţ
şi visez să m-agăţ
de stânca din gând
spre care m-avânt.
Sunt cuget adânc
ce-ncerc să cuvânt
aşa cum e legea,
aşa cum e sfânt.
Sunt basm de iubire
născut din trăire.
Sunt cuvânt rostit
din suflet rodit.
Sunt pace pe nor
şi zbor de cocor.
Sunt cupă de zori
minune din flori.
Sunt rouă pe nufăr
şi-aleg să nu sufăr.
Sunt cetate de dac
şi lupt să fac pact
cu lumea din mine
prin taine divine.
Sunt susur de ape,
comori îngropate
cu zâmbet pe buze
şi cântec de muze.
Sunt munte etern,
o doină ce chem
mioare din lume
ce vor să-şi cunune
zăpada din ele
cu lumina din stele.
Sunt clinchet de-argint
şi pornesc să colind
în sufletul meu
sclipiri să aprind.
Sunt izvor de speranţă
şi-mplinire în viaţă,
căci găsit-am în Mine
Divinul din Tine.

poezie de Octavian Sărbătoare (25 decembrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă dată-n altă viaţă

Ne-om mai întâlni vreodată
Prin vreo lume-n altă viaţă,
Eu, bărbat, iar tu, ca fată,
Ne vom mai privi în faţă?

Şi dacă ne-om întâlni,
Tu o fată, eu bărbat,
Oare ne vom mai iubi
Cum o mai făceam odat'?

Oare mă vei recunoaşte
Când am să te-mbrăţişez,
Dragostea va mai renaşte,
Sau, ca azi, doar eu visez?

Când la piept noi ne vom strânge
Lacrimi vor ţâşni sub pleoape
Nu vom şti de ce vom plânge,
Doar ne vom dori aproape.

Ştiu c-am să te fac să simţi
Alţi fiori în dimineaţă
Fiindc-am fost îndrăgostiţi,
Altă dată-n altă viaţă!

Şi de-am să mă nasc bărbat
Când am să te întâlnesc,
Eu îţi voi fi arătat
Peste veacuri, cum iubesc.

Fiindcă astăzi sunt femeie
Şi pentru c-am fost rănită
Viaţa care va să vie
Măcar tu să fii iubită.

Vreau să fiu bărbatul care
Te-o-nvăţa cum să iubeşti,
Iar atunci vei şti tu oare
Că nu-i bine să răneşti?

N-am să-ţi reproşez nimic
Fiindcă sufletu-ţi va şti
Cât ai fost astăzi de mic
Fiindcă n-ai ştiut iubi.

Doar ai să-mi suspini la piept,
Eu în braţe te voi strânge,
Şi-am să fiu cel înţelept
Şi-am să tac... cât tu vei plânge.

Tu vei plânge vinovată
Pentru că ţi-ai amintit,
Când bărbat erai, eu, fată,
Şi răneai, dar te-am iubit.

Buzele-mi vor săruta
Lacrimile ce-ţi vor curge
Şi ţi-oi spune "Draga mea,
Sunt cu tine, nu mai plânge...

poezie de Florentina Mitrică (19 martie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cuget neîntinat

Evanghelia cea Sfântă cine astăzi o trăieşte
E ferice acum de el căci viaţa o primeşte
Cine dar azi se hrăneşte din al Domnului Cuvânt
El trăieşte în lumină şi merge spre cerul sfânt
Căci se-ncrede-n Dumnezeu şi Scriptura o trăieşte
În viaţa lui de aici tot mai mult se curăţeşte
A lui cuget nentinat spre Cuvântul Celui Sfânt
Zi şi noapte se îndreaptă de aici de pe pământ
Evanghelia iubirii lui îi este căpătâi
Şi aleargă-n sfinţenie doar spre dragostea dintâi
Adevărul Sfânt al vieţii cine-l caută acum
E pe-a vieţii vii cărare şi Hristos îi este drum
Căci lumina sfânt-a vieţii prin Hristos doar ni se arată
Să trăim neprihănirea o viaţă fără pată

Numai cine dar veghează să trăiască viu Cuvântul
Are astăzi biruinţă căci Hristos îi este drumul
Evanghelia cea Sfântă nouă ne e azi destin
De aceea în lumină Domnului eu mă închin
Vreau a Ta împărăţie Tu Isuse să domneşti
Să ne fii stăpân în viaţă — odată să ne primeşti
Sus în cerurile sfinte pentru veci noi să-ţi slujim
Cei ce astăzi te chemăm vrem mireasă să îţi fim
Căci în inimă o Doamne pentru veci noi te dorim
Betania 10-11-2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer ajutor

Nu mai am o mamă pe pământ,
Să-mi spună şi mie un cuvânt
Şi să-mi poată da ceva, de-i cer;
Am o mamă numai sus în cer.

Deznădăjduit de ce să fiu,
Dacă din experienţă ştiu
Că doar din puţin m-a susţinut,
Pe pământ, cu tot ce a putut?

Nici nu mă gândisem că din cer,
Mama-mi poate-ndată da ce-i cer,
Nu ca pe pământ, doar din puţin
Şi târziu, ci grabnic şi deplin.

Mamă, prins doar cu păreri de rău,
Nu m-am prins de ajutorul tău,
Să ţi-l cer frumos, cum se cuvine,
Până n-a venit el peste mine.

Căci, de când în ceruri te-ai mutat,
Cererile mi le-ai ascultat,
Fără să le spun măcar în gând;
Le-ai ştiut când m-ai văzut plângând.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (4 decembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!